Categoria: Viata crestina
“Mila voiesc, iar nu jertfa.” Matei 12, 7
Intr-o carte veche scrisa de Ionel Pop, intitulata “Instantanee din viata animalelor”, autorul povesteste tot felul de intamplari interesante din viata necuvantatoarelor. Dintre acestea, una mi-a atras atentia in mod deosebit.
Autorul povesteste ca, intr-o zi, un prieten inginer silvicultor l-a invitat acasa la el pentru a-i arata ceva interesant. Inginerul avea o casa frumoasa, inconjurata de o gradina mare, al carui paznic era un caine bine hranit care raspundea la numele de Pil. Dincolo de gard se afla o casa saracacioasa a unui vecin ce avea mai multi copii. Acesta avea si el un caine legat, insa, spre deosebire de Pil, cainele vecinului era asa de slab incat i se vedeau coastele.
Si demonstratia incepe. Inginerul ii aduce lui Pil o strachina plina cu mancare si ciolane. Cainele mananca ce mananca, apoi alege cel mai mare ciolan, il ia in gura si se strecoara printr-o gaura din gard la vecin unde lasa ciolanul in fata catelului slab si nemancat. Apoi, Pil se aseaza pe coada si priveste cum semenul sau se lupta cu ciolanul.
Autorul povesteste ca acest lucru l-a observat de trei ori, in trei ocazii diferite, inginerul asigurandu-l ca nu e vorba de dresaj. In finalul povestirii sale, intitulata “Un caine milos”, autorul pune o intrebare retorica: “Oare stapanul acestui caine milos s-a gandit vreodata sa duca si el o cana cu lapte cald copiilor flamanzi ai vecinului”?
“Inima de leoaica” este un documentar impresionant a carui eroina principala este o leoaica ce adopteza un pui de antilopa. Este inxplicabil. O leoaica adopta , cu multe sacrificii si renuntari, un pui orfan al unei specii ce facea parte din meniul ei. Cu cata grija il ocrotea pe micul pui ! Cate renuntari a trebuit sa suporte leoaica pentru a fi mereu in preajma puiului adoptat ! Adesea ramanea flamanda, caci vanatoarea ar fi indepartat-o prea mult de puiul de antilopa si i-ar fi pus viata in primejdie. Pentru a ramane langa acesta, leoaica a fost nevoita sa se separe de clanul ei, incercand sa supravietuiasca doar prin eforturi proprii. Si aici nu e vorba de o poveste pentru copii, ci de un documentar care surprinde o fateta a realitatii mai putin vizibila…
Va propun sa discutam putin despre ceea ce intalnim adesea la animalele necuvantatoare, dar nu intalnim decat din ce in ce mai rar la oameni: sentimentul milei. In timp ce din ce in ce mai multe mame isi abandoneaza copiii, in timp ce din ce in ce mai multi tati sunt violenti in familie, in timp ce sufletele oamenilor devin din ce in ce mai insensibile la suferintele si nevoile semenilor, animalele lipsite de o constiinta morala dau dovada adesea de mai multa impreuna simtire decat oamenii.
Subiectul milei este necesar sa fie dazbatut si inteles. Dar, mai ales, e necesar sa fie trait ! Cateva motive:
– Traim intr-o lume din ce in ce mai violenta in care, la emisiunile de stiri, suntem suprasaturati cu imagini socante ale unor accidente teribile. Acte teroriste, crime, violente domestice , scandaluri de tot felul fac parte din “meniul” zilnic cu care suntem serviti de posturile comerciale de televiziune.
Filmele artistice promoveaza violenta in mod constant, ca si cum violenta ar reprezenta normalul, nu exceptia. “Nevinovatele” desene animate, atat de indragite de copii ( dar si de adulti ! ), nu fac decat sa cultive violenta in sufletele atat de crude ale copiilor, sugerandu-le ca aceasta este viata normala in care au pasit si care le sta inainte.
Intr-un astfel de mediu, e firesc sa apara fenomenul obisnuintei, al adaptarii. Copiii, dar si adultii deopotriva, ajung insensibili fata de nevoile si suferintele semenilor. Pe zi ce trece, oamenii ajung sa nu mai fie miscati in sufletele lor, sa nu mai fie afectati si sa nu mai reactioneze pozitiv fata de suferinta care exista in lume.
– Avem nevoie, de asemenea, sa cunoastem unde este echilibrul dintre dreptate si mila. Vedem adesea oameni care, dintr-o mila exagerata si gresit inteleasa, calca principiul dreptatii ( in educatia data copiilor se intalneste adesea acest aspect ). Pana unde trebuie sa fim milosi si unde e limita la care trebuie sa intervina dreptatea ?
Referindu-se la credinta, Mantuitorul a pus o intrebare retorica legata de timpul sfarsitului: “Dar cand va veni Fiul Omului, va gasi El credinta pe pamant?” ( Luca 18,8 ). Parafrazand, putem continua ideea: “Dar cand va veni Fiul Omului, va gasi El mila pe pamant?”
Oare va gasi Mantuitorul mila in inimile oamenilor la a doua Sa venire ?
Daca exceptam Biserica lui Christos, pregatita din toate punctele de vedere pentru intalnirea cu Mantuitorul, si ne referim la lume, in general, raspunsul este un Nu ! categoric. El nu va gasi mila pe pamant la revenirea Sa. De ce ? Iata cateva argumente:
In Luca 17, 26, Mantuitorul ne atrage atentia ca ceea “ce s-a intamplat in zilele lui Noe, se va intampla la fel si in zilele Fiului Omului ( la revenirea Sa ! )…”
Care este tabloul pe care Biblia ni-l prezinta in legatura cu caracterul oamenilor care au pierit in apele potopului ?
“ Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau.” ( Geneza 6,5 )
“ Pamantul era stricat inaintea lui Dumnezeu; pamantul era plin de silnicie ( violenta ).” ( Geneza 6,11 )
In cuvinte simple, dar fara echivoc, Biblia ne vorbeste despre o lume excesiv de violenta, degradata moral si lipsita de sensibilitate sufleteasca. Antediluvienii excelau in acte de violenta, avand placerea de a ucide animalele doar pentru a-si satisface placerile degradate. Violenta era la ordinea zilei, iar viata era privita cu o indiferenta inspaimantatoare. Pretutindeni erau ridicate altare pe care erau aduse, asemenea indienilor din America, sacrificii umane. Oamenii acestia nu mai cunosteau ce inseamna sentimentul compasiunii umane…Nu mai cunosteau ce inseamna …mila.
Mantuitorul ne asigura ca, inainte de revenirea Sa, lucrurile vor sta la fel.
Apoi, nu trebuie sa uitam ca, pe masura ce timpul revenirii lui Iisus se apropie, Duhul Sfant se va retrage incet dar sigur de pe pamant. Ce se intampla cu o inima parasita de Duhul lui Dumnezeu ? Ea va fi ocupata imediat de duhurile rautatii. Sufletul omului nu poate suporta vidul. Acolo unde Duhul Sfant pleaca de la om, vin instantaneu duhurile fortelor raului care preiau controlul total al fiintei umane. Intr-o astfel de inima, mila, care este un rod al Duhului Sfant, nu mai poate fi gasita.
Inca un argument: istoria, atat cea biblica, cat si cea profana, a demonstrat ca in momentele de criza, compasiunea dispare. In egoismul naturii lor pacatoase, oamenii ajung sa savarseasca fapte oribile, pana acolo incat sa-si manace propri copii, asa cum relateaza Biblia despre momentele teribile ale asedierii Samariei de catre armatele lui Ben Hadad ( vezi 2 Imparati cap. 6 ).
In cartea “Cuptoarele lui Hitler” se relateaza un fapt ciudat, observat la deschiderea camerelor de gazare , dupa ce victimele erau ucise. Intotdeauna scena era aceeasi: o piramida de cadavre aflate unul peste altul. In varful ei se aflau barbatii cei mai puternci, in timp ce la baza piramidei, calcati in picioare de cei de deasupra, se aflau cei slabi: femeile, batranii si copiii. Imaginea “piramidei” de cadavre ne ajuta sa intelegem ce s-a petrecut in ultimele minute de viata ale celor aflati inlauntru…Se pare ca, in conditiile de acolo, mila, impreuna simtire si solidaritatea umana dispareau, fiind inlocuite de egoismul nemascat al omului pacatos.
Timpurile care ne stau in fata vor aduce, conform celor scrise in Scriptura, o stramtorare asa cum nu a mai fost in toata istoria planetei ( vezi Daniel 12, 1; Luca 21, 25-26 ). In astfel de conditii de criza generala, mila va disparea din inimile oamenilor, ei fiind lasati la voia fortelor intunericului.
Aceste lucruri nu trebuie sa-i sperie pe adevaratii copii ai lui Dumnezeu. Biblia ne descopera aceste lucruri nu pentru ca Dumnezeu ar dori in Imparatia Sa oameni speriati, ci pentru ca El doreste sa nu fim surprinsi nepregatiti.
Cat de mult doreste Dumnezeu ca noi , oamenii, sa manifestam mila in relatiile dintre noi ?
Biblia este plina de raspunsuri la aceasta intrebare. Insa, ca ilustrare a ideii de compasiune umana, Mantuitorul ne-a lasat “Pilda robului nemilostiv” din Matei 18, 21-35. Intre numeroasele idei pe care le contine paraboala amintita se afla una legata de subiectul de care ne ocupam: relatia dintre dreptate si mila.
Era drept ca robul iertat de uriasa lui datorie sa-i ceara tovarasului sau sa-si plateasca datoria ? Desigur ! Era vorba de un imprumut, nu de o sponsorizare sau de o donatie. Legile nescrise ale imprumutului cereau ca suma imprumutata sa fie restituita integral, sa fie respectat termenul si, dupa caz, sa se adauge dobanda, conform regulilor din legea lui Moise.
Asadar, daca era drept ca robul sa ceara inapoi datoria, de ce atunci stapanul sau il numeste “rob viclean” ? Ce este viclenia ?
La Muzeul figurilor de ceara din Sankt Petesburg se afla, printre alte exponate bine realizate, figura unui om care a a trait in realitate, dar care s-a nascut cu o anomalie: avea doua fete. Daca din punct de vedere anatomic astfel de cazuri reprezinta o realitate rara, din punct de vedere moral oameni cu doua sau mai multe fete sunt cu gramada.
Cand stapanul ii spune robului sau “rob viclean”, el vrea de fapt sa spuna: “Tu pretinzi inapoi datoria de la tovarasul tau si e drept sa ceri acest lucru. Dar de ce nu aplici aceeasi dreptate si in cazul tau, in datoria pe care o ai fata de mine ? Esti viclean pentru ca in relatia cu mine imi ceri mila, in timp ce in relatia cu semenii tai ceri dreptate. Pentru ca gandesti astfel, nu-ti cer decat sa aplici acelasi standard si fata de mine. Fii drept si plateste-mi datoria ! Si vei fi liber. Daca nu, te astepata inchisoarea.”
Dintre numeroasele idei continute de parabola, doua invataturi sunt demne de retinut:
1) Stapanul ii pretinde ( pe buna dreptate ! ) robului sau sa procedeze exact ca el. Dumnezeu asteapta de la noi sa-I semanam in caracter, sa facem ceea ce face El, sa gandim asa cum gandeste El…Orice neasemanare voita cu Creatorul nostru e privita de cer ca viclenie. De ce ? Pentru ca noi beneficiem de caracterul iubitor, milos si plin de bunatate a lui Dumnezeu, insa in relatiile dintre noi nu manifestam aceeasi dragoste si mila. Cerul inregistreaza acest comportament ca viclenie: oameni cu doua fete, oameni cu doau masuri…( vezi Mica 6, 10-11 : “blestemata efa mica” ).
2) “Oare nu se cadea sa ai si tu mila de tovarasul tau cum am avut si eu mila de tine?” ( vers. 33 )
Sa observam un amanunt: stapanul spune “cum ( nu “cat” ! ) am avut si eu mila de tine”. Dumnezeu nu ne va pretinde niciodata sa facem “cat” a facut El pentru noi; El nu ne cere sa iertam “cat” iarta El. Dar El ne pretinde sa iertam “cum” iarta El, sa facem “cum” face El…Exista o diferenta de neinchipuit intre noi si Creatorul nostru si ar fi nedrept ca noua sa ni se pretinda sa facem cat face El, sa iertam cat iarta El. Ceea ce astepta insa de la copiii Sai este ca ei sa manifeste acelasi spirit milos, aceeasi deschidere spre bine, iertare si mila, chiar daca “vasul” inimii noastre este infinit mai mic decat vasul inimii lui Dumnezeu.
O ilustrare a faptului ca pe Dumnezeu nu-L intereseaza cantitatea faptelor noastre bune, ci mai degraba morivatia lor, se afla in cuvintele de apreciere ale Mantuitorului fata de vaduva saraca ( vezi Luca 21, 1-4 ). Evanghelistul Marcu ( Marcu 12, 41 ) remarca un amanunt interesant: “Iisus… se uita cum arunca norodul bani”( nu cat punea fiecare ! ).
Ce este de fapt mila ?
1) Mila este, in primul rand, un sentiment de compasiune fata de o fiinta ( fie animal sau om ) care se afla in nevoie, fie ca merita sau nu merita sa fie ajutata.
In general, in afara cazurilor in care in care omul a devenit o bruta, exista mila in ceea ce priveste componenta sentimentala. Problema este alta: mila noastra e selectiva. Ne e mila de accidentatii mutilati pe viata , de sinistratii ramasi in urma unor dezastre naturale, de copiii orfani, etc.
Dar fata de betivul cazut in sant mai poti avea aceeasi mila ? Dar fata de drogatul care fura pentru a-si cumpara droguri ? Dar de parlamentarul care e prins primind mita de sute de mii de euro ? Acestia mai merita mila noastra ?
Vedeti ? Mila noastra e selectiva. Intotdeauna gandim ca unii merita compasiunea noastra, iar altii nu. Biblia insa nu ne invata niciunde ca astfel trebuie sa se manifeste mila noastra. Dimpotriva. Mult incercatul om al lui Dumnezeu, Iov, afirma la un moment dat, indurerat de faptul ca prietenii sai cei mai buni nu-l inteleg si nu-i arata compasiune: “Cel ce sufera are drept la mila prietenului, chiar daca a parasit frica de Cel Atotputernic.” ( Iov 6,14 ). Cu alte cuvinte, orice om aflat in suferinta, indiferent ca regreta sau nu viata pacatoasa pe care a dus-o, indiferent ca are sau nu o relatie cu Dumnezeu, el are drept la mila noastra.
Ce s-ar fi intamplat daca si Tatal nostru ceresc ar fi fost selectiv ? Ce s-ar intampla daca El ar avea mila de noi doar atunci cand suntem credinciosi, iar atunci cand pacatuim ne-ar intoarce spatele ?
Da, cel mai puternic argument ca cineva are nevoie de mila noastra este suferinta lui, indiferent in ce consta ea.
2) Mila inseamna mai mult decat un sentiment sau emotie. Ea este o atitudine, un principiu. Daca mila nu este insotita si de fapte, ea este asemenea unei fantani fara apa, asemenea unui cer fara stele.
In Pilda samariteanului milos ( Luca 10 ) ni se spune ca levitul si preotul, atunci cand l-au vazut pe nenorocitul batut si jefuit de talhari si lasat apoi sa moara in drum, “au trecut inainte pe alaturi”. Biblia nu ne ofera detalii, dar inclin sa cred ca in inima celor doi s-a nascut un oarecare sentiment de mila fata de cel cazut intre talhari. Totul s-a oprit insa la sentimente. Mai departe nu au facut nimic, din diferite motive: fie le era teama sa nu ajunga si ei victimele talharilor, fie se grabeau sa ajunga la Templu, fie il judecau pe cel nenorocit pentru lipsa lui de prudenta…
Indiferent de motiv, ei n-au mers dincolo de sentimente, mila lor fiind o mila lipsita de roade.
Ce s-ar fi intamplat daca, dupa caderea omului in pacat ( “intre talhari” ) Dumnezeu ar fi “trecut si El inainte si pe alaturi” de neamul omenesc, spunandu-ne doar : “Mi-e mila de voi”? Ce ar mai fi ramas din Planul mantuirii si din Biblie fara mila manifestata practic de Tatal ceresc ? Cum ar arata un Dumnezeu al dreptatii, in care nu ar exista niciun strop de compasiune fata de fiintele pe care le-a creat ?
Nici nu vreau sa -mi imaginez ! Fara mila manifestata practic de catre cer, intreaga istorie a omenirii ar fi fost o istorie a Inchizitiei ( cea care a incercat sa aplice dreptatea, asa cum o vedeau unii, dar fara mila ).
Concluzii:
Pe tronul Universului, dupa ce istoria pacatului se va fi sfarsit pentru totdeauna si cand armonia Universului va fi restabilita, va domni un Miel – simbolul cel mai des intalnit al Mantuitorului. De ce nu un vultur, un urs sau un leu, simboluri pe care multi dictatori ai lumii le-au ales pentru a-i reprezanta ?
Simbolul Mielului ne vorbeste ceva despre mila lui Dumnezeu fata de creaturile Sale, mila care se imbina in mod desavarsit cu dreptatea Sa.
Cat de bine ne simtim cand citim in Evanghelii despre Iisus:”Cand a vazut Iisus gloatele, I S-a facut mila de ele, pentru ca erau necajite si risipite, ca niste oi care n-au pastor.” ( Matei 9,36 ). Sau, “cand a iesit din corabie, Iisus a vazut o gloata mare; I S-a facut mila de ea si a vindecat pe cei bolnavi.” ( Matei 14, 14 ). Sau cand citim: “Iisus a chemat pe ucenicii Sai si le-a zis: Mi-este mila de gloata aceasta, caci iata ca de trei zile asteapta langa Mine si n-au ce manca. Nu vreau sa le dau drumul flamanzi”. ( Matei 15, 32 ).
Da, pe tronul Universului va domni in veci de veci un Dumnezeu al milei, un Miel care ne spune noua tuturor celor ce dorim sa mostenim cerul, traind o vesnicie alaturi de El:
“Mila voiesc, iar nu jertfe” ( Matei 12, 7 ) Nu ceremonii seci, nu forme de evlavie, nu doar o dreptate lipsita de caldura iubirii, nu doar fapte lipsite de suflet…Ci o mila asemenea celei manifestate de cer…O mila ca cea a lui Iisus.
sursa: https://www.loribalogh.ro/