text Versete biblice

"24 versete biblice pentru întoarcerea la școală"

28 aprilie 2025

Categorie: Versete biblice

 

Indiferent cum ne simțim față de școală, știm că va aduce provocări. Aici sunt câteva versete biblice care să te facă să mergi în întâmpinarea lor cu bucurie!

Versete biblice de încurajare pentru întoarcerea la școală

Ești gata să te întorci la școală?

Toți experimentăm școala diferit - unora le place, altora le este mai greu. Unii iubesc rutina și provocările pe care le întâlnesc, alții ne sculăm în fiecare dimineață îngroziți de școală. Însă, indiferent cum ne simțim, toți știm că sunt anumite provocări pe care trebuie să le întâmpinăm. Ca ucenici, școala este un loc unde ne întâlnim cu ispite, dar asta nu este un motiv să ne fie teamă, căci, cu armele potrivite, fiecare ispită poate fi o biruință! Cu această atitudine, am adunat mai multe versete pentru când ne întoarcem la școală, și avem de-a face cu anumite lucruri mai mult sau mai puțin comune tuturor. Sperăm să te încurajăm și să te întărim tocmai pe tine, care vei întâlni multe oportunități și să te ajutăm să navighezi prin viața de elev sau student. Multe dintre aceste arme ne conduc biruință în Hristos!

“Now thanks be to God who always leads us in triumph in Christ, and through us diffuses the fragrance of His knowledge in every place.” 2 Corinthians 2:14.

Frica de oameni

Frica de oameni este o îngrijorare sau o teamă cu privire la ce se gândesc ceilalți despre tine. Ca creștin, uneori credința noastră ne conduce în direcția diametral opusă la toate lucrurile care se întâmplă în jurul nostru. Numim și câteva exemple: Vorbirea negativă, îngâmfarea, tolerarea lucrurilor neplăcute lui Dumnezeu, vanitate (goliciunea), aroganța. Aceste lucruri pot fi normale celor necredincioși, iar pentru noi poate fi o pastilă greu de înghițit dacă vrem să luăm o poziție hotărâtă împotriva lor sau să ne îndepărtăm de acea persoană sau grup de persoane care trăiesc în aceste lucruri.

Nu este un lucru ușor să știi că ceilalți te consideră inferior. Aceste versete îți vor da puterea de care ai nevoie pentru a face ceea ce este corect, când te întorci la școală, indiferent de ce cred ceilalți oameni!

„Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?” Psalm 56:11.

„Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: "Întăreşte-te şi îmbărbătează-te"? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face." Iosua 1:9.

„Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” Galateni 1:10.

„Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.” Coloseni 3:23.

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” Isaia 41:10.

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” 2 Timotei 1:7.

„Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” 1 Samuel 16:7.

Stres/Anxietate

Ca elev sau student există multe lucruri care pot contribui la stres sau anxietate. Calitatea notelor primite, gestionarea timpului, teme pentru acasă, finanțe, planuri de viitor, activități extra-curiculare, etc. Sunt multe lucruri care pot semnifica lucruri greu de purtat. Dar este bine să știm că avem o Stâncă pe care putem sta, chiar în aceste lucruri practice. Uite câteva versete să te întărească pentru când te întorci la școală:

„Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” Filipeni 4:19.

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4:6-7.

„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” 1 Petru 5:7.

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Matei 6:33.

„Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: "Iată drumul, mergeţi pe el!", când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.” Isaia 30:21.

Este drept să dai importanță lucrurilor precum școală sau job, dar trebuie să ai grijă ca ele să nu-ți fure bucuria sau pacea.

Presiunea grupului

Mulți elevi/studenți experimentează presiunea grupului. Aceste influențe puternice care ne presează să facem lucruri care încalcă legile Duhului și să ne încălcăm conștiința și convingerile. Pentru a putea lupta și sta în picioare pentru dreptate, trebuie să vedem și să înțelegem cât de vital este să rămânem în fața lui Dumnezeu cu o conștiință curată și nepătată, chiar dacă suntem disprețuiți. Trebuie să fi făcut o decizie conștientă de a dori să porți această ocară pentru numele lui Isus. Cel mai probabil vei experimenta presiunea grupului când te întorci acum la școală, dar aceste versete biblice te vor ajuta să susții ceea ce știi că este drept:

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Romani 12:2.

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” Deuteronom 6:5.

„Nu vă înşelaţi: 'Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune’” 1 Corinteni 15:33.

„Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele decât pentru că faceţi răul!” 1 Petru 3:17.

„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” Coloseni 3:2-4.

A rămâne credincios în curăție față de duhul lumii:

Pavel scrie conlucrătorului său tânăr, Timotei: „Fugi de poftele tinereții.” 2 Timotei 2:22. Dar când ești afară, în lume, sunt tot felul de lucruri care au loc în jurul tău, care parcă te bombardează din toate părțile, iar această comandă simplă poate părea copleșitoare, sau chiar imposibilă de împlinit. Totuși, dacă legăm aceste Cuvinte ale lui Dumnezeu de inima și gândirea noastră, avem armele care garantează că vom fugi și vom birui duhurile necurate din această lume. Putem să rămânem triumfători în curăție, în mijlocul unei lumi imorale și perverse!

„Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” Ioan 17:15.

„Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” Filipeni 4:13.

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” 1 Corinteni 10:13.

„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” Efeseni 6:10.

„Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie.” 2 Cronici 16:9.

„Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău.” 2 Tesaloniceni 3:3.

Le urăm succes tuturor celor care se întorc la școală și sperăm ca aceste versete biblice vor fi un ajutor și o încurajare pentru voi! Dumnezeu să vă păzească, să vă întărească și să vă binecuvinteze în tot ce faceți. Puneți-L pe El primul în tot ceea ce faceți și cu siguranță va reuși!

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"O încurajare convingătoare de a urmări dreptatea!"
Categorie: Invataturi biblice Neprihănirea trebuie să crească în viața noastră. Dar asta se poate întâmpla doar într-un singur fel. A urmări neprihănirea este calea vieții, pentru că „n...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"“Nu așa ar trebui sa fie viața!”
Categorie: Invataturi biblice  Știam că nu trăiam o viață așa cum trebuie s-o trăiască un ucenic, până când un eveniment major m-a forțat să mă apropii de Dumnezeu.  Fusese o zi lu...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Promisiunea pe care ne-a făcuto Dumnezeu…"
Categorie: Invataturi biblice  Știi făgăduințele pe care noi le avem, pe care nici cei mai credincioși oameni din vechiul legământ ne le aveau? Evrei 11:39-40Evrei 11 este despre eroii...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cel mai bun lucru pe care l-am învățat de la mama …"
Categorie: Invataturi biblice  Mama mea a fost o legendă. Era multe lucruri, dar aceasta este imaginea care-mi vine în minte când mă gândesc la ea. Odată cu apropierea zilei mamei din a...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă „viața ascunsă” pentru mine"
Categorie: Invataturi biblice  Ce este viața? Este o întrebare auzită la mulți și una pe care și eu mi-am pus-o deseori.  Viața poate părea ca un mister. Ni se întâmplă lucruri nou...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apostolul Pavel: transformat de două ori"
Categorie: Invataturi biblice  Drumul spre Damasc a fost doar începutul pentru Pavel.CiteșteVizioneazăExploreazăDespre noi   CiteșteEdificare  Apostolul Pavel: trans...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"21 de îndemnuri valoroase din scrisorile lui Pavel"
Categorie: Invataturi biblice  When we apply these exhortations to our lives we get life-changing results. Scrisorile lui PavelScrisorile (epistolele) lui pavel au fost scrise către bis...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum adevărul mă face liber – continuu"
Categorie: Invataturi biblice  Am primit atât de multă odihnă atunci când am găsit și am recunoscut aceste adevăruri! Isus spune în Ioan 8:32: „Veți cunoaște adevărul, și adevărul...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Credința, nădejdea și dragostea – acestea trei rămân!"
Categorie: Invataturi biblice  Este important să știm cum să rămânem în picioare în lupta zilnică împotriva păcatului. „Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; d...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Samson: Puterea incontestabilă a unui legământ cu Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Puterea lui Samson a fost prezentă atâta timp cât el a fost credincios legământului său … Datorită istoriei lui samson din cartea Judecătorilor, numele Sa...
de Marga Buhus 28 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise