text Studiu biblic

Valorile se schimbă

de Costel Oglice
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Costel Oglice

Astăzi, în lume, milioane de adulți suferă din cauza valorii sau stimei de sine; cei mai mulți ajung să se urască pe ei înșiși în anumite împrejurări, deoarece așa au gândit în adolescență și continuă să fie robi ai gândirii lor chiar dacă au ajuns adulți. Aceasta pentru că în trecut au fost ridiculizați și și-au stabilit standarde de viață bazate pe anumite valori pe care le-au învățat; ei și-au distrus singuri gândirea corectă pe care ar trebui să o aibă. Dacă faci parte din categoria oamenilor care nu își cunosc adevărata identitate, înseamnă că faci parte din grupul mare de persoane care nu își cunosc destoinicia.

Standardele care le avem sunt temelia pe care este așezată încrederea în sine. Valoarea ta personală nu depinde de opinia celorlalți oameni, nici de valorile oamenilor din jurul tău, dacă acestea nu sunt valorile arătate de Sfânta Scriptură. Destoinicia noastră vine de la Dumnezeu, Creatorul nostru, Domnul cerului şi al pământului, Cel care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile (Fapte 17). El dorește să ne dea un scop în viață, și anume, să trăim după planul Său. Această viață va fi caracterizată de încredere deplină în Dumnezeu, care ne-a dat-o, și demnă de respectul oamenilor. Dacă nu accepți destoinicia în calitate de ființă creată de Dumnezeu și viața pe care El ți-a dat-o, vei fi robul unei mentalități în care valoarea de sine va fi definită de opiniile oamenilor din jurul tău.

Îți aduci aminte de vremea când copiii râdeau de tine și te porecleau „grasul”, așa cum îmi spuneau și mie? De multe ori în viață te-ai simțit jignit poate de profesori, de părinți și cu siguranță de ceilalți copii! Zilele acestea, lucrând cu copiii, m-am bucurat când un băiat s-a apropiat de noi și ne-a întrebat: „Nu-i așa că am înaintat față de anul trecut? ”. Într-adevăr, el a învățat să fie mai disciplinat, să citească mai bine, dar ceea ce ne-a impresionat cel mai mult a fost dorința lui de a învăța Cuvântul lui Dumnezeu și de a fi atent la lecții, indiferent de comportarea celorlalți. El a ales să nu mai fie acela de care toți râdeau sau comentau că nu știe să citească și altele.

Căpătând încredere în sine și în capacitățile pe care i le-a dat Dumnezeu, el s-a concentrat să memoreze repede versetul biblic. Anul trecut acest lucru era aproape imposibil; de asemenea, dorința lui de-a atrage cu orice preț atenția copiilor asupra sa a dis­părut. Acum el dorește să învețe, să aibă succes și să spună cuvinte potrivite unei persoane care se respectă. Chiar azi ne-a spus: „Cred că azi voi primi premiu pentru că am fost cuminte! ”. Noi, educatorii, am văzut că a fost mai cuminte ca altă dată, chiar decât ieri! El a hotărât să fie cuminte și ascultător și a dat dovadă de respect nu numai față de autoritate, ci și față de el însuși. Aceasta l-a făcut să fie nu numai liniștit, dar și atent la ceea ce am predat, cu dorința de a face cât mai bine. În timpul lecției a întrebat: „Este cineva pe care l-aș putea ajuta? ” El, care altădată îi împingea pe alții, care era clovnul clasei, cu sens și fără sens, acum a înțeles ce este important. A înțeles că trebuie să știm cum să ne rugăm – acesta este subiectul pe care îl studiem.

Când înțelegem că destoinicia noastră vine de la Dumnezeu și că viața noastră depinde de El, respectul nostru față de Domnul ne ajută să avem respect față de valorile biblice și față de oamenii din jurul nostru. Destoinicia noastră nu înseamnă neapărat succes omenesc. Destoinicia și slujirea noastră vin de la Dumnezeu și le exprimăm prin mulțumirea pe care o avem față de Dumnezeu și slujirea pe care o oferim celor din jurul nostru.

Când Îl primim pe Domnul Isus în inimă, devenim destoinici în trăirea noastră, ca niște vase de cinste, folositoare lui Hristos. Transformarea vieții se vede de la lucrurile cele mai mici, până la puterea de a te lăsa condus de Dumnezeu, putere care este „nemai­pomenită”. Dacă un copil poate înțelege ce înseamnă să fie supus lui Dumnezeu și ascultător de El, dobândind respect de sine și încredere în El, cu atât mai mult noi, ca și părinți, trebuie să fim un exemplu de încredere în Dumnezeu. Valorile biblice pe care le avem ne dau nădejde și dependență de El și nu o povară a nemul­țumirii cu privire la cine suntem și durerile inferiorității pe care ni le-au impus părinții, educatorii sau prietenii. Este foarte important să înțelegi cine ești, al cui ești și atunci, ca și copil al lui Dumnezeu, destoinicia ta nu va depinde de abilitățile tale, ci de Însuși Domnul care te-a făcut copilul Său. De acum ne cunoaștem scopul în viață, vrem să facem voia lui Dumnezeu și dorim să-I fim plăcuți. Când vom trăi astfel, oamenii Îl vor vedea pe Domnul Isus Hristos în noi.

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu care ne-a făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou” (2 Corinteni 3: 5, 6). Găsirea destoiniciei în Hristos ne eliberează de sentimentele de inferioritate, care ne trag în jos și fac să ne simțim nepotriviți. Prezența lui Dumnezeu în viața noastră ne face destoinici pentru orice lucrare bună și aceasta ne va ajuta să fim plini de încredere în tot ce facem.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise