text Studiu biblic

TRĂIEŞTE ÎN AŞA FEL, PRECUM ŢI-AI FI DORIT SĂ TRĂIEŞTI ÎN ULTIMA ORĂ DIN VIAŢA TA

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Precum un om la care s-au finisat banii, îi preţuieşte cel mai mult atunci, când nu le mai are, tot astfel şi noi preţuim cel mai mult timpul atunci, când ne apropiem de moarte.

Un ateist renumit din Franţa, Voltaire, în timp ce murea, îl ruga pe doctorul său: "Vă voi da jumătate din tot ce am, doar dacă îmi veţi lungi viaţa cu jumătate de an". Vaietele din clipa morţii sale, erau atât de disperate, încât sora medicală, care avea grijă de el, a zis: "Pentru toate bogăţiile Europei, nu aş fi dorit să văd încă vreun ateist, care moare". Privind astfel de scene de moarte, este foarte important de înţeles, că trebuie de venit la Hristos, până când este timp.

Dar dacă deja ţi-ai predat viaţa lui Hristos, gândeşte-te. Dacă deodată ai fi aflat, că nu mai ai timp, nu avea să-ţi pară rău, de felul cum ţi-ai petrecut timpul în trecut? De aceea, DARUL TIMPULUI TREBUIE DE PREŢUIT ACUM, CI NU ÎNAINTE DE MOARTE. Anume acum trebuie să tindem spre un mod de viaţă evlavios, şi fiind iertaţi prin har, să stăm tari în Hristos!

Felul cum îţi foloseşti timpul acum, poate să fie o mângâiere mare pentru tine, în ultima oră din viaţa ta. Posibil tu, nu vei fi mulţumit cu privire la anumite momente din viaţa ta, totuşi, oare nu vei fi fericit, aducându-ţi aminte de vremurile când ai fost plin de Duhul Sfânt, şi de toate cazurile când te-ai supus lui Hristos? Oare nu te vor bucura acele vremuri, din viaţa ta, pe care le-ai petrecut, studiind Cuvântul Lui Dumnezeu, rugându-te, închinându-te, propovăduind Evanghelia, slujind, ţinând post şi aşa mai departe. pentru aceea, de a deveni asemenea Aceluia, în Faţa Cui, trebuie să te prezinţi la judecată (Romani 14:10)?

Cu câtă înţelepciune a vorbit odată Jonathan Edwards: "Trăiţi în aşa fel, precum doriţi să trăiţi în ultimul ceas din viaţa voastră".

De ce să nu trăim astfel acum, când încă avem timp?

- Fie ca Tu, Doamne, să fii binecuvântat, a cărui milă nu s-a terminat, şi a căror îndurări se înoiesc din zi în zi! Ajută-mă să trăiesc astăzi în aşa fel, precum aş dori să trăiesc în ultima oră din viaţa mea! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

"Pot totul în Hristos, care mă întăreşte" (Filipeni 4:13)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Rămășița și misiunea ei Doctrine crestine
Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească porunci...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Biserica Doctrine crestine
Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Experiența mântuirii Doctrine crestine
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfâ...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Viața, moartea și învierea Domnului Hristos Doctrine crestine
În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Marea Luptă Doctrine crestine
Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Natura omului Doctrine crestine
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o u...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creația Doctrine crestine
Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor şi a exprimat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile şi pământul” şi toate fiinţele vii de p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Fiul Doctrine crestine
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii şi lumea este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Tatăl Doctrine crestine
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise