text Studiu biblic

Fără să ne tremure genunchii să întâlnim realităţile vieţii

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Aduceţi-vă aminte de relatarea din cartea Numeri (capitolele 13 şi 14), în care poporul lui Israel refuză să se ducă în ţara făgăduită, din cauza că s-au îngrozit de cele spuse despre locuitorii ei.

33 Apoi, am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”

1 Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea.

2 Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta?

3 Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?”

(Numeri 13:13; 14:1-3)

Observăm, că această frică, care omeneşte pare obişnuită, sau care mai poate fi numită “orizontală” (copii lui Israel - copii lui Anac), poate fi măsurată pe o scară verticală. Dumnezeu prin Moise le dă o astfel de interpretare pentru “anacofobie”: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui? (Numeri 14:11). Oamenii nu doar s-au îngrozit de locuitorii înalţi a Canaanului; ei i-au socotit mai presus de Dumnezeu, de făgăduinţele Domnului, de minunile lui măreţe ( pe care ei trebuiau să le ţină minte, deci a trecut nu foarte mult timp de când au ieşit din Egipt).

Orice frică poate fi măsurată pe o scară verticală şi poate să spună foarte mult despre starea inimii noastre înaintea Domnului!

Ce vă provoacă frică, când mergeţi pe calea Domnului? Cum este starea inimii voastre înintea Domnului, în acele realităţi ale vieţii cu care vă confruntaţi?

Nu puneţi realităţile vieţii voastre mai presus de Domnul, de făgăduinţele Lui şi de mila Lui faţă de voi mai înainte! „... Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi... ” (2 Cronici 20:20)

- Doamne, în Tine nădăjduiesc şi mă ţin pe calea Ta! Tu eşti ajutorul şi scutul meu! Doar aşa pot să întâlnesc faţă în faţă realităţile vieţii, fără confuzie şi fără să-mi tremure genunchii. În Numele Lui Isus Hristos, amin.

„Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” (Psalmul 56:3)

Traducere: Repalov Veaceslav

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise