text Studiu biblic

Este binecuvântarea copiilor obligatorie?

de Vasile Filat
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat

Binecuvântarea copiilor a fost o poruncă dată poporului Israel!

În cartea Numeri citim următorul text despre binecuvântarea copiilor:

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: „Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi: „Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea! Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta. ” (Numeri 6: 22-27)

Din textul acesta devin clare următoarele lucruri:

  • Dumnezeu a cerut să se facă binecuvântarea copiilor
  • Dumnezeu a lăsat formularea pentru binecuvântarea copiilor
  • Cei care participă şi fac această binecuvântare pun astfel Numele lui Dumnezeu peste copil

Dar, va spune cineva că aceasta a fost doar pentru copiii lui Israel şi nu se aplică copiilor din alte naţiuni sau creştinilor.

Domnul Isus a binecuvântat copiii!

Iată ce ne relatează Noul Testament:

I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea! ” Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei. (Marcu 10: 13-16)

Textul acesta ne comunică următoarele adevăruri:

  • Părinţii au văzut importantă şi foarte necesară binecuvântarea copiilor lor de către Domnul Isus
  • Ucenicii credeau că binecuvântarea copiilor este un lucru de puţină importanţă şi care îl deranjează pe Isus, de aceea îi certau pe cei ce aduceau copiii să fie binecuvântaţi de El
  • Domnul Isus s-a mâniat pe cei ce împiedicau să fie aduşi copiii la El ca să fie binecuvântaţi
  • Domnul Isus i-a binecuvântat pe copiii punându-şi mâinile peste ei

Binecuvântarea copiilor nu este un ritual religios şi nici nu se aseamănă cu botezul copiilor la ortodocşi. Binecuvântarea copiilor este un privilegiu dat nouă de către Dumnezeu şi este o chemare a Numelui Lui peste copiii noştri. Aşa este, copiii sunt un dar de la Domnul, sunt o binecuvântare şi pentru că sunt aşa ne dă Dumnezeu privilegiul să-i binecuvântăm şi să chemăm Numele Lui peste ei. Noi oamenii, omeneşte nu vedem nici o deosebire între copiii care au fost binecuvântaţi şi cei ce nu au fost şi cred că aceasta se datorează dragostei şi milei lui Dumnezeu pentru toţi noi. Dumnezeu să binecuvânteze toţi copiii şi să-şi pună Numele Său peste ei toţi.

Vreau să devin ucenic! Mai am întrebări!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise