text Studiu biblic

DOAR DUMNEZEU ESTE ÎN STARE SĂ DETERMINE CA RĂUL SĂ LUCREZE SPRE BINE

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

“Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon şi scoate-mă din casa aceasta.

Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă” (Geneza 40:14-15)

Prin aceste cuvinte, Iosif l-a rugat pe paharnicul Faraonului, pentru ca atunci când va ieși din temniță, să-i aducă aminte lui Faraon despre el, pentru a contribui la eliberarea lui din închisoare. Iosif a dorit să folosească această oportunitate pentru a obține un prieten, care se află lângă Faraon, cu scopul de a-și împlini speranța ce nu era stinsă, de a obține libertate. Dar când paharnicul a fost eliberat, a uitat despre toate, și suferințele nedrepte din viața lui Iosif au continuat.

De-a lungul suferințelor prin care a trecut, Iosif știa că este un bărbat fără vină. Știa că inima lui este pe deplin predată Domnului, și aceasta îi făcea încercarea și mai grea. Probabil s-a gândit: “Doamne, ce rost au toate aceste necazuri? Ele nu sunt în conformitate cu acele cuvinte pe care mi le-ai spus. Mi-ai zis că voi fi folosit cu mare putere de către Tine, dar iată sunt în lanțuri. Toate acestea sunt în contradicție cu acele cuvinte, despre mine, pe care mi le-ai zis.”

Doar după ce au trecut anii, când pe scenă au apărut din nou frații lui, Iosif a cunoscut pe deplin scopul lui Dumnezeu pentru viața lui. Privind la calea pe care a parcurs-o în viața sa, el a înțeles: “Acum văd în toate aceste împrejurări, mâna Domnului, și aceasta oferă sens la toate lucrurile prin care am trecut – suferințe, chinuri, dureri, singurătate.” Iosif s-a împăcat cu trecutul său, pentru că a văzut în aceste lucruri, prin care a trecut, împlinirea planului Celui Preaînalt, de a salva casa lui Iacov, de la foamete. El a zis fraților săi: “Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu…” (Geneza 45:7-8). Doar Dumnezeu prin puterea Sa, poate să folosească răul, pentru a ne face bine!

Dumnezeu și în ziua de azi are urmași ai lui Iosif. Aceștia sunt femei și bărbați, care au în inimă un respect profund față de Domnul, El i-a atins, și i-a chemat. Ei nu caută slava proprie; tot ce-și doresc – să trăiască și să moară, împlinindu-și chemarea, pe care i-a făcut-o Dumnezeu. Și Dumnezeu a promis că viața lor va avea o mare importanță pentru Împărăția Cerurilor. Dar mulți din acești creștini se află în tot aceeași temniță întunecată, precum în cazul lui Iosif, visând la libertate. Viața lor este plină de necazuri și îngrijorări, care îi bombardează din toate părțile, și ei nu înțeleg, de ce au parte de aceste necazuri. Ei sunt încătușați, de o împrejurare, din care se pare că nu există scăpare și se pare că credința lor nu funcționează. Ei experimentează sentimentul, de parcă promisiunea Domnului nu lucrează pentru ei. Precum Iosif ei îl cheamă pe Dumnezeu: “Doamne de ce se întâmplă toate acestea? Nu au niciun sens, nu vedem mâna Ta în toate acestea!” Suferind așa, aceste slugi ai Lui Dumnezeu, pot fi legați cu lanțuri de fier, până în momentul când va veni vremea potrivită, pe care a hotărât-o Dumnezeu, și El îi va chema la slujire, și ei vor vedea că toate lucrurile prin care au trecut, făceau parte din providiența Lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu este în stare să determine, ca răul să lucreze spre bine! Slavă numelui Lui pentru aceasta, și fie ca inimile noastre să fie mângâiate!

- Doamne, providiența Ta controlează lumea! Tu ești coordonatorul suprem al faptelor oamenilor. Tu controlezi faptele oamenilor, pentru a duce la bun sfârșit planurile tale de salvare! Ajută-mă ca în toate evenimentele să văd mâna Ta, să mă smeresc sub mâna Ta atotputernică, să fiu mângâiat(ă) datorită speranței și în smerenie să primesc harul Tău! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul” (Psalmii 94:19)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Natura omului Doctrine crestine
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o u...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creația Doctrine crestine
Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor şi a exprimat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile şi pământul” şi toate fiinţele vii de p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Fiul Doctrine crestine
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii şi lumea este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Tatăl Doctrine crestine
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeirea Doctrine crestine
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexis­tând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni pr...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Cuvantul lui Dumnezeu Doctrine crestine
Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiraţie divină, prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris mişcaţi de Duhu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise