text Studiu biblic

Vorbirea în alte limbi... Un semn, dar pentru cine?

de Adrian Timișag
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Adrian Timișag

În Marcu 16:17 citim „Iată semnele ce vor însoți pe cei ce vor crede în Numele Meu: vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână șerpi, vor pune mâna pe bolnavi și se vor însănătoși”. Nu ni spune aici de o categorie specială de slujitori, ci simplu: „... cei ce cred în Numele Meu.”(Marcu 16:16)

Dacă aceste semne lipsesc înseamnă că n-am crezut, sau credința nu este la nivelul cerut de Dumnezeu.

Totuși, unii s-au „agățat” de o virtute de aici și spun: noi avem vorbirea în limbi noi. Cei mai mulți susțin că acest semn este semnul și dovada primirii Duhului Sfânt.

Dar în ce loc din Biblie este scris că vorbirea în alte limbi este semnul sau dovada primirii Duhului Sfânt?

Pavel atenționa: „Noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu cum fac cei mai mulți”. De regulă spunem: dacă cei mai mulți spun așa, spun și eu, și dacă cei mai mulți cred așa cred și eu. Dar aici citim că majoritatea „strică”. Eu nu aș vrea să fac parte din cei „mulți” ci din acei puțini care împart drept Cuvântul lui Dumnezeu (2 Timotei 2:15). Așa că apelăm în dezbaterea acestui subiect la „împărțirea într-un mod echitabil” a Cuvântului pentru a afla:

Pentru cine și în ce împrejurări a fost vorbirea în alte limbi un semn?

Citim în 1Cor. 14/22 „Prin urmare limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Dar ce legătură are vorbirea în alte limbi cu cei necredincioși? Apostolul Pavel introduce în capitolul 14 din 1 Corinteni o profeție din Vechiul Testament precum că Dumnezeu „... va vorbi norodului prin altă limbă și buze străine... ”. Această profeție n- a fost înțelesă niciodată până când ea nu s-a împlinit. Și când s-a împlinit?

Deși profeția din Ioel cu privire la revărsarea Duhului Sfânt nu amintește nimic de vorbirea în alte limbi și nu se menționează că Duhul Sfânt va veni în mod obligatoriu însoțit de limbi străine (așa cum cred unii) Dumnezeu a găsit cu cale să folosească acest prilej unic din viața creștinilor și să vorbească celor 14 națiuni prezente la această sărbătoare, exact pe limba lor. (Fapte 2/6)

Dar în ce scop?

Limbile folosite de cei umpluți cu Duhul Sfânt erau de fapt mesaje inteligibile și deplin înțelese de către oaspeții evrei care fiind împrăștiați în alte ținuturi (1Petru1/1) cu siguranță că vorbeau altă limbă, dar erau veniți la sărbătoarea „cincizecimii” de la Ierusalim.

Reacția mulțimii a fost următoarea:

- au rămas încremeniți (Vers. 6) și uimiți (Vers. 12)

- toți se minunau și se mirau (Vers. 7)

Dar ce conțineau aceste mesaje? „. . . lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.” (vers. 11)

Important de reținut: Limbile în acest caz nu aveau nevoie de tălmăcire deoarece erau gata tălmăcite și pe deplin înțelese.

Concluzie: ceva care te uimește este cu adevărat un semn.

Trecem în Fapte 10 - unde întâlnim din nou vorbirea în alte limbi - un alt semn.

Dar înainte de acest eveniment citim în capitolul 10 vers. 9 că Dumnezeu i-a arătat lui Petru o vedenie. Prin această vedenie Dumnezeu a dorit să-l înștiințeze că neamurile au fost acceptate în planul Său de mântuire. Petru e ferm convins de aceasta dar nu și evreii (martori) care îl însoțeau în casa lui Corneliu. Pe când vorbea Petru s-a pogorât Duhul Sfânt însoțit de vorbire în alte limbi. Vorbirea aceasta ca și în Fapte 2/12a i-a uimit pe evreii care îl însoțeau pe Petru. Iar din moment ce ni se spune că prin intermediul limbilor măreau pe Dumnezeu (Cap. 10/46) înseamnă că vorbirea a fost în ebraică (adică pe limba oaspeților) și a fost pe deplin înțeleasă.

Concluzie:

- vorbirea din Fapte 2 este un semn care uimește (vers. 12)

- vorbirea din Fapte 10 este un semn care ni se spune din nou că uimește. (vers. 45)

În acest context întrebarea decurge de la sine: Vorbirea mea pe cine uimește? Eu încă n-am rămas uimit de cele cîteva cuvinte auzite ici-colo.

În Fapte 19 întâlnim din nou vorbirea în alte limbi - un alt semn dar diferit de cele din Fapte 2 și Fapte 10

Grupul de vorbitori erau ucenici dar nu se știe exact dacă făceau parte dintre evrei sau dintre neamuri. Este foarte posibil să fi fost „și de unii și de alții” din moment ce au fost întâlniți în Efes dar aveau botezul lui Ioan în Iordan (dar asta mai puțin contează). Ceea ce este foarte important este că odată cu pogorârea Duhului Sfânt, apare vorbirea în alte limbi, dar însoțită de proorocie - adică tălmacirea limbilor.

Vorbirea în alte limbi însoțită de proorocie care înseamnă de fapt tălmăcirea limbilor, este în adevăr un semn, dar de data aceasta pentru cei credincioși (conf. 1Cor. 14/22b)

Este bine de reținut că vorbirea în alte limbi fără tălmăcire Pavel nu o numește „semn” ci mai degrabă vorbire în vânt. De fiecare dată când Pavel amintește de darul vorbirii în alte limbi îl scrie totdeauna însoțit de darul tălmăcirii (proorocia) vezi 1Cor. cap. 12/10: cap. 12/30: cap. 14/26b.

Foarte important: Biserica din Corint era des vizitată și cunoscută de către apostolul Pavel. A fost însă surprins că vorbirea în alte limbi se manifesta cu atâta intensitate în contrast cu nivelul scăzut din punct de vedere duhovnicesc al Bisericii.

Așa că a fost nevoit să scrie printre altele: „Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă. . . Cum adică dacă sunt? deoarece acolo erau zeci și poate sute care „vorbeau” iar Pavel îi auzise deseori - pentru că scopul învățăturii din capitolul 14 a fost acela de a instaura „disciplina” în acest domeniu. „... toate să se facă în chip cuvincios și cu rânduială”

Este lesne de înțeles că apostolul nu recunoaște vorbirea în alte limbi a corintenilor deoarece Biserica era una lumească: dezbinări, idolatrie, beție, dispute materiale (procese), curvie și alte fapte de rușine.

Aceasta este cea mai frumoasă lecție de „teologie” din care învățăm că nu trebuie să ne grăbim să „legalizăm” vorbirea în alte limbi a unei persoane și mai rău pe aceste considerente să-l etichetăm ca un om duhovnicesc și plin de Duhul Sfânt.

Totuși Pavel lasă „portița” deschisă „dacă sunt” unii care au acest dar cu adevărat (pentru că s-ar putea să nu fie niciunul) să ceară și darul tălmăcirii. Numai că dificultatea intervine și nimeni nu cere acest dar deoarece nu are ce tălmăci.

Recomandare: Trebuie să ne învățăm să vorbim întâi frumos românește și creștinește (pentru că s-ar putea să nu știm) și atunci se va spune și despre noi ca și despre Petru: „Și vorba te dă de gol” și acesta va fi cu adevărat un semn.

În final: sunt convins că am vorbit într-un mod simplu și accesibil pentru toți, iar tema de față s-a încadrat în cele „5 cuvinte” cu înțeles. Și dacă totuși cineva n- a înțeles, nici să nu înțeleagă...

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise