text Studiu biblic

De la fereastra camerei de sus

de Atelier Agathe (Luca Cretan)
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Atelier Agathe (Luca Cretan)

De la fereastra camerei de sus

Metanoia or else!

Studiul cărții Faptele Apostolilor nu este o călătorie de plăcere. Pe câmpul acesta s-au dat mari bătălii, au curs lacrimi, s-a vărsat sânge. S-au sfărâmat iluzii, au încolțit speranțe.

Credința care mută munții, care transformă lumea, a trebuit așezată pe două temelii trainice. Una este învățătura – Cuvântul lui Dumnezeu interpretat în lumina Crucii și a Învierii. Cealaltă este practica – Viața de mărturie însoțită de puterea Duhului.

Majoritatea oamenilor iubesc mai mult experiența, minunea, supranaturalul decât învățătura. Apostolii și ceilalți credincioși au fost uimiți și încântați de manifestarea prezenței lui Dumnezeu: semne, minuni, vindecări, botezul Duhului.

Dar această manifestare nu a venit până când, smeriți, ucenicii au acceptat să înceapă să-și schimbe paradigmele gândirii lor despre Mesia și despre Împărăție.

Se dau lupte grele în mintea și în sufletul exponenților bisericii, ca să nu mai vorbim de ucenicul de rând.

Doar un exemplu: reținerea lui Petru de a merge să vestească Evanghelia în casa unui ne-evreu. În vedenie i se oferă o masă neobișnuită, cu animale necurate și cu o invitație: ucide și mănâncă! :) Care va fi prima reacție a lui Petru?Nicidecum, Doamne! N-am mai făcut asta niciodată până acum! Nu, nu răspundea sfințenia din el, ci tradiția din el. Reflexul necondiționat.

În concluzie, nu pot să vă fac viața mai ușoară. Traversând cele 28 de capitole, vom suferi. Vom cunoaște agonia primilor creștini. Vom trăi propria agonie. Dar, dacă vom persevera, vom cunoaște și Puterea. Plinătatea. Sfințirea. Îndumnezeirea.

(Atelier Agathe, L.C., iulie 2013)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise