text Studiu biblic

Legământul cel nou

31 martie 2025

Categorie: Studiu biblic 

În tot mai multe adunări evanghelice se afirmă astăzi că această credință în jertfa de la cruce este partea mea în legământul pe care îl fac cu Domnul. Este o lipsă generală de interes pentru a cunoaște conținutul/poruncile Noului Legământ.

Iar în ce privește împlinirea acestor porunci, nu sunt considerate ca fiind obligatorii pentru mântuire. 

În vechime, Dumnezeu a eliberat poporul din aspra robie a Egiptului apoi a încheiat cu ei un legământ prin care S-a angajat să îi ducă în țara Canaan.

Scriptura spune că Dumnezeu a dat prin Moise o carte a legământului (conținând condițiile Lui), pe care poporul trebuia să o accepte și să se oblige să o împlinească. (A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul. Exod 24:7). Vezi Exod 24:3, 9;

Astăzi Dumnezeu încheie cu noi un legământ nou și pentru aceasta a dat prin Domnul Isus cartea Noului Legământ care este Evanghelia/Cuvântul lui Hristos. (Voi pune cuvintele Mele în gura Lui, şi El le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele pe care le va spune El în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală. Deuteronom 18:18, 19)

În acest Nou Legământ (Evrei 8:13) avem angajamentul din partea lui Dumnezeu că ne va duce în Împărăția Lui și ne va da viață veșnică, dar nu necondiționat. Angajamentul din partea noastră în acest legământ/contract trebuie să fie tot supunerea și împlinirea. Pentru a putea intra în acest legământ cu Domnul, și eu va trebui să spun: Voi face şi voi asculta tot ce a zis Domnul.

Dumnezeu ne promite să înceapă cu noi această lucrare de mântuire și să o ducă la bun sfârșit. (Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi. Filipeni 1:6)

El va face acest lucru numai dacă omul va accepta obligațiile ce îi revin, respectiv să intre în supunere și să păzească poruncile care îi sunt date. (Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea. Ioan 8:51; Cine ascultă

cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică. Ioan 5:24) Așadar partea lui Dumnezeu în acest legământconstă în:

  • lucrarea lui Hristos de la cruce (în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. Coloseni 1:14),
  • lucrarea Cuvântului Lui „fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.” (1 Petru 1:23, 25); Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează… 1 Tesaloniceni 2:13) și
  • lucrarea Duhului Sfânt  (… prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul. Tit 3:5; prin sfinţirea lucrată de Duhul. 1 Petru 1:2)

Partea noastră în legământul încheiat cu Dumnezeu este:

  • credința în El care înseamnă, să mă încred în El, în lucrarea Lui și în Cuvântul Lui. (…cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine. 1 Petru 2:6; Le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit. Ioan 17:8; Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El. Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; Ioan 8:30, 31)
  • pocăința noastră care înseamnă, conștientizarea stării păcătoase, părere de rău și renunțare la viața din trecut. (… v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui. Coloseni 3:9)
  • lepădarea de sine, care înseamnă, să-L recunosc ca Stăpân cu autoritate deplină. Trebuie să-mi supun voia proprie, voii lui Hristos, să renunț să-mi mai guvernez eu viața. (… fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Ioan 6:38; Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Luca 9:23) Trebuie să accept ca învățăturile lui Hristos să mă conducă pas cu pas în fiecare zi. (…nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Galateni 2:20)

Sursa: CuvântCurat.ro

Cele mai recente resurse creștine scrise

Apocalipsa capitolul 6 – Prima pecete: Calul alb (31-100 d.Ch.) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (vers.1.2)IntroducereScena descrisă în capitolele al patrulea și al cincilea ale „Apocalipsei” este impresionantă. Atmosfera din fața tronului lui Dumnezeu este plină...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 6 – Cele șapte peceți – Considerații generale - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Cele șapte peceți reprezintă un tablou cuprinzător al Bisericii creștine de-a lungul veacurilor, începând cu timpul primei veniri a Domnului Christos și până la a doua...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 5 – Cartea cu șapte peceți - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 5,1‑14)Considerații generaleViziunea tronului lui Dumnezeu, redată în capitolul 4 al „Apocalipsei”, se continuă în capitolul 5, având de data aceasta în centrul...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 4 – Viziunea tronului lui Dumnezeu - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 4,1-11)Considerații generaleCapitolele patru și cinci din cartea Apocalipsei reprezintă un „interludiu” între scrisorile adresate celor șapte biserici (cap.2 și...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos)(cap. 3,14-22)Privire de ansambluIată-l pe imaginarul „poștaș” al Apocalipsei îndepli...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX)(cap. 3,7‑13)Privire de ansambluFiladelfia reprezintă penultimul popas în marele „drum” al „Apocalip...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII)(cap. 3,1‑6)Privire de ansambluLa aproximativ 80 km distanță de Tiatira și la est de Efes se află ruinel...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV)(cap. 2,18-29)Privire de ansambluDupă ce părăsește Pergamul, itinerariul „poștașului Apocalipsei” continuă...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V)(cap. 2,12‑17)Privire de ansambluÎn itinerariul parcurs de imaginarul „poștaș al Apocalipsei” se află și oraș...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III)(cap. 2,8‑11)Privire de ansambluOrașul turcesc Izmir, cu cele peste 1,7 milioane de locuitori ai săi, se în...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise