Categorie: Studiu biblic
DEFINIŢII
Vinovăția – este sentimentul care îl percepem în noi înşine după ce am încălcat o anumită lege sau normă.
Vinovăţia este şi o insignă care ne este atribuită de către o autoritate, care ne face conştienţi de călcarea unei legi.
Vinovăţia obiectivă – apare atunci când legea a fost încălcată şi cînd călcătorul de lege este vinovat, fie că se simte sau nu astfel. Ea poate să fie de patru feluri:
Vinovăţia juridică – apare prin violarea unor legi sociale juridice.
Vinovăţia teologică – implică încălcarea Legii lui Dumnezeu
Vinovăţia socială – este rezultatul încălcării regulilor nescrise ale opiniei publice
Vinovăţia personală – apare prin încălcarea standardelor proprii, mustrărilor sau îndemnurilor conştiinţei.
Vinovăţia subiectivă – constă în simţăminte incomode de regret, remuşcare, ruşine şi autocondamnare, care provin din ceea ce am făcut, am gândit, simţim că este rău, sau nu am reuşit să facem ceva necesar.
Diagrama vinovăţiei:
LEGEA à ÎNCĂLCAREA LEGII à VINOVĂŢIA à PEDEAPSA
Privind această diagramă putem observa că:
- Vinovăţia operează doar atunci când suntem sub incidenţa unei legi sau norme.
- Necunoaşterea unei legi şi apoi încălcarea acesteia, nu elimină vinovăţia. Cel mult, probabil se dispune de circumstanţe atenuante.
- Cel care stabileşte existenţa vinovăţiei, nu este cel care a călcat legea ci cel care a dat legea respectivă.
- Acceptarea sau nu a vinovăţiei de către cel ce a încălcat legea, nu elimină pedeapsa care se impune în cazul respectiv.
Conștiința (cugetul, în traducerea Cornilescu a Bibliei) – este ceva pus în noi de către Dumnezeu care ne face capabili să deosebim binele de rău, aşa cum Dumnezeu percepe aceşti termeni.
,,Conştiinţa este un sentiment pe care omul îl are asupra moralităţii acţiunilor sale (http://dexonline.ro).
Până în acest moment nu s-a găsit o explicaţie ştiinţifică validă despre aceasta, ştiinţa căutând deseori să coreleze conştiinţa cu conştienţa. Se spune despre conştiinţă că este „glasul lui Dumnezeu” în om. În urma observării atente a manifestării acesteia, se poate constata că omul simte sau aude conştiinţa şi abia apoi intervine cu gândirea pentru a transpune sau nu îndemnul acesteia. Cu alte cuvinte, gândirea (reflecţia) intervine după ce se manifestă conştiinţa şi nu invers. Deci este eronat a se afirma că, conştiinţa ar fi o reflectare (adică gândire) asupra sinelui deoarece mai întâi apare sentimentul (mustrarea, îndemnul) şi abia apoi reflectarea asupra cauzelor acestuia. Prin conştiinţă omul este mereu „anunţat” asupra unei fapte rele făptuite sau în curs de făptuire. Conştiinţa „ne mustră” numai atunci când facem ceva rău, manifestându-se independent de voinţa noastră”. (Sursa ,,WIKIPEDIA”)
Conştiinţa este o instanţă, o putere, care este aşezată în noi să judece din punct de vedere moral faptele, gândurile, planurile şi concepţiile noastre”. (Noua Biblie de Studiu de la Geneva).
Romani 1:19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
Romani 2:14, 15 Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.
Ioan 8:7 – 9 Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
- Conştiinţa se dezvoltă prin educaţie şi se întăreşte prin practică
- Conştiinţa este cea care ne face conştienţi de vinovăţie sau de lipsa acesteia. Este ca şi un avocat al apărării, care susţine cauza lui Dumnezeu, în interiorul nostru.
DIAVOLUL ŞI VINOVĂŢIA
Strategia diavolului, în lupta lui cu complexele de vinovăţie care-i copleşesc pe oameni, se desfăşoară pe doua fronturi şi care logic vorbind, sunt contradictorii. Nu este de mirat deoarece instrumentul de bază al diavolului este minciuna.
Eliminarea complexelor de vinovăţie – este una dintre modalităţile prin care diavolul încearcă să-i înşele pe oameni. Tactica urmăreşte să-i facă pe oameni să nu se simtă vinovaţi şi să nu aibă mustrări de conştiinţă. Acest lucru se face astăzi în diferite moduri, dintre care cele mai folosite sunt următoarele trei:
Revolta împotriva Legii lui Dumnezeu. – dacă nu există lege nu există nici vinovăţie, deci eliminarea Legii lui Dumnezeu este soluţia care se impune. Valorile tradiţionale precum viaţa, familia şi castitatea, astăzi sunt luate în derâdere, iar avortul, adulterul, practicile homosexuale, divorţul, sunt considerate ,,valori” câştigate de generaţiile actuale. Păcatul este considerat doar o problemă de cultură, iar adevărul este relativ.
Friedrich Nietzsche, filozoful german, consideră că ,,religia slăbeşte demnitatea şi puterea umană prin faptul că impune oamenilor noţiunile de vinovăţie şi pocăinţă. Aceste noţiuni sunt total dezumanizante, ele inhibă progresul social şi puterea omului„.
Amuţirea vocilor care ne amintesc de vinovăţia noastră – Iosif este vândut de fraţii lui, Ilie este urmărit de către Izabela, Ioan Botezătorul este omorât de Irod, iar Isus a fost trimis la cruce de către o preoţime coruptă şi o suită de rabini superficiali şi legalişti. Un exemplu actual ar fi politicianul italian Roco Butiglioni, care a fost marginalizat şi obligat să demisioneze, după ce a afirmat public că adulterul şi homosexualitatea sunt păcate şi trebuiesc catalogate aşa.
Modelarea (tocirea) conştiinţei prin practici păcătoase sau ideologii eronate. – Principiile divine de bine şi rău aşezate în conştiinţa noastră, deşi nu pot fi şterse de acolo, totuşi ele pot fi reduse la tăcere prin practici păcătoase şi ideologii eronate. Dacă un lucru, considerat păcat la început, dar este practicat tot mai des, se ajunge la obişnuinţă şi rezultatul va fi pierderea sensibilitatăţii faţă de ceea ce este considerat sacru. O ideologie eronată, cumulată şi cu o trăire păcătoasă, va toci conştiinţa încât persoana va pierde noţiunea de vinovăţie.
Nu de puţine ori am auzit interpretarea conform căreia conştiinţa este ca un mecanism de formă triunghiulară (sau ca un triunghi) care se învârte mereu într-un cerc prevăzut cu mici obstacole cu scopul de a împiedica înaintarea cu uşurinţă a acestuia. Şi cu fiecare ocazie când păcătuim, vârfurile acestui triunghi se erodează treptat până ce obstacolele nu mai au nici un efect asupra lui.
Efeseni 4:17 – 19; Tit 1:15; 1 Timotei 4:1,2
Inducerea unui sentiment de vinovăţie permanent – este cea de a doua strategie a diavolului în lupta cu vinovăţia. Iertarea divină este o realitate care vindecă o conştiinţă împovărată şi apăsată. Diavolul însă, încearcă să inducă această nesiguranţă şi credinciosul să continue a trăi cu nesiguranţa iertării.
Zaharia 3:1 – 5; Apocalipsa 12:9,10; Psalmul 38:1 – 8
În această situaţie, un rol important îl are şi necunoaşterea Scripturii, care delimitează clar termenii vinovăţiei şi iertării. De asemenea, comentariile negative, insidioase chiar, ale altora, va favoriza starea aceasta de permanentă vinovăţie, situaţie considerată fără ieşire, de cel în cauză.
OMUL ŞI VINOVĂŢIA
Atitudinea omului când se confruntă cu vinovăţia:
1. Strategiile defensive :
- am greşit, dar am scuze (Saul dă vina pe popor – 1 Samuel 15:24)
- am greşit, dar şi alţii o fac
- cine eşti tu, să mă iei la rost pentru ceea ce am făcut eu? (Irod şi Ioan Botezătorul)
2. Autocondamnarea – atunci când o persoană îşi recunoaşte greşeala şi este copleşită de sentimente de vinovăţie într-o măsură excesivă. Persoana se va autocondamna, blama, va fii incapabilă să accepte iertarea, etc. Autocondamnarea va duce la complexe de inferioritate, depresie, tendinţe de autopedepsire.
3. Ascunderea vinovăţiei – teama de a nu fii demascat, de a evita pedeapsa, de a nu-şi pierde privilegiile sau reputaţia, de a nu pune în pericol o anumită relaţie, etc; sunt motivele pentru care mulţi oameni nu vor să se confrunte cu realitatea, fugind de ea.
Genesa 42:1 – 24 – fraţii lui Iosif
4. Pocăinţa şi iertarea – este unica variantă, când abordăm vinovăţia din perspectiva Scripturii. Mărturisirea păcatului va duce la vindecarea rănilor şi eliberarea de sub povara vinovăţiei. Numai că aici trebuie să fim atenţi, deoarece este posibil ca după eliberarea obţinută prin mărturisire, persoana să fie tentată să păcătuiască din nou, şi atunci ciclul se repetă . De aceea mărturisirea, care este un pas imprescindibil în procesul vindecării, trebuie să fie acompaniată de o pocăinţă sinceră şi autentică. Iertarea se obţine doar în urma pocăinţei, iar în urma acestor paşi se va ajunge la o schimbare reală.
DUMNEZEU ŞI VINOVĂŢIA
LEGEA à ÎNCĂLCAREA LEGII à VINOVĂŢIA à PEDEAPSA
Orice lege are ca obiectiv de a face ordine în haos. Universul funcţionează perfect, deoarece respectă legile lui Dumnezeu, aşezate la creaţie. Legea Morală a lui Dumnezeu, a fost dată cu scopul ca omul să deosebească binele de rău, să aleagă binele şi să refuze răul, fiind făcut conştient de consecinţele alegerii lui.
Cum este Legea lui Dumnezeu?
Legea lui Dumnezeu este o lege perfectă, care îşi are originea în însăşi natura lui Dumnezeu
Romani 7:12 Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.
Psalmul 19:8 Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.
- Legea lui Dumnezeu nu este o lege capricioasă făcută spre a ne priva pe noi de anumite libertăţi sau plăceri. Dumnezeu urmăreşte întotdeauna binele nostru ultim.
Legea lui Dumnezeu este pe măsura noastră, adică nu este imposibil de împlinit
1 Ioan 5:3 Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele;
De ce este încălcată Legea lui Dumnezeu?
Tendinţa omului de a încălca Legea lui Dumnezeu, este consecinţa căderii acestuia în păcat.
Romani 7:14 – 24 Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
Dumnezeu ne-a lăsat fiecăruia dintre noi libertatea şi capacitatea de a alege. Putem să alegem binele şi putem să alegem răul, dar fiecare va fi apoi responsabil de consecinţele alegerii lui.
Deuteronom 30:19 Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta,
Vinovăţia din perspectiva lui Dumnezeu:
- Dumnezeu este foarte obiectiv şi nepărtinitor când stabileşte vinovăţia noastră. Pentru că El este dătătorul Legii, este singurul care are autoritate să stabilească vinovăţia fiecăruia. (Exod 34:6,79)
Conştiinţa pusă de Dumnezeu în noi ca să ne avertizeze atunci când încălcăm Legea lui Dumnezeu, am văzut că poate fi tocită şi adormită prin practici păcătoase şi ideologii eronate. De aceea Dumnezeu a făcut un pas mai departe, pentru a ne salva din păcat şi a ne aduce la El. Rolul Duhului Sfânt, în lucrarea Lui, este ca să îi convingă pe oameni de păcat.
Ioan 16:7, 8 – ,,Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata„.
Romani 9:1 Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor
Conştiinţa lui Pavel a fost intoxicată cu o învăţătură greşită, crezând că dacă îi persecută pe creştini, îi face un serviciu lui Dumnezeu. Iluminarea produsă de Duhul Sfânt, va regenera o conştiinţă adormită şi otrăvită, care va duce apoi la convertirea acestuia.
Pedeapsa pentru vinovăţie:
Legea lui Dumnezeu încălcată, va duce în mod inevitabil la pedeapsă.
Evrei 10:28,29 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.
În bunătatea şi în marea Lui dragoste pentru omul păcătos, Dumnezeu, prin Fiul Său, l-a înlocuit pe om, plătind pedeapsa păcatului său.
Isaia 53:5 – ,, Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fãrãdelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rãnile Lui Suntem tămăduiţi”.
Sursa: https://benidradici.wordpress.com/