În cartea Faptele Apostolilor ni se relatează pe scurt un incident care a avut loc chiar la începutul extinderii Bisericii Creştine. Cred că aceste eveniment este semnificativ şi ne ajută să înţelegem tema pe care o studiem acum, şi anume crucea lui Hristos. Am privit până acum la lucrarea de ispăşire a lui Isus, iar în ultima noastră întâlnire am vorbit despre lucrarea prin care Hristos satisface cerinţele dreptăţii lui Dumnezeu, prin moartea Sa ispăşitoare. Ne îndreptăm acum atenţia spre cartea Faptele Apostolilor, capitolul 8, începând cu versetul 26, unde citim această scurtă relatare. Fapte 8:26 spune,
Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i-a zis: "Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu." Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo, şi şedea în carul lui, şi citea pe proorocul Isaia. Duhul a zis lui Filip: "Du-te, şi ajunge carul acesta!" Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: "Înţelegi tu ce citeşti?"
Înţelegeţi ce se întâmpla aici? Acest demnitar venit la Ierusalim să se închine era şeful trezoreriei regale a Reginei Etiopiei. El se găsea acum în carul său. Nu era vorba de Ben Hur conducându-şi carul pe arena Coliseumului, cu caii galopând la viteza maximă, dimpotrivă, acest om era aşezat confortabil, în timp ce, evident, vizitiul său era cel ce se îngrijea de cal. Cam asta era situaţia în momentul în care Duhul Sfânt îi spune lui Filip să alerge după car, să îl ajungă din urmă şi să-i vorbească acestui om care reprezenta casa regală.
Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: "Înţelegi tu ce citeşti?" Famenul a răspuns: "Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?" Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el. Locul din Scriptură, pe care-l citea, era acesta: "El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ."
Există un motiv pentru care Luca, autorul cărţii Faptelor Apostolilor, a inserat această întâmplare în relatarea sa privind începuturile Bisericii Creştine primare. Pentru că ea semnifică locul central pe care acest text din Vechiul Testament îl ocupă în înţelegerea din Noul Testament a morţii lui Hristos. Observăm că atunci când Filip vine şi se aşează în car lângă famenul etiopian, el îl întreabă: "Înţelegi tu ce citeşti?" Iar famenul răspunde: "Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?"
Daţi-mi voie să mă opresc aici o clipă ca să fac o mică observaţie, ca o paranteză, despre semnificaţia acestei afirmaţii pe care o face famenul atunci când spune: "Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?" Atunci când vorbim despre ispăşirea adusă de Hristos, chiar cuvântul "ispăşire" implică o interpretare a unui eveniment istoric. Gândiţi-vă la crucea lui Hristos pentru o clipă. O putem privi din mai multe unghiuri diferite. Înţelegem, de exemplu, că simplele date istorice ne sugerează că Isus a fost executat de romani prin atârnarea pe o cruce în afara zidurilor Ierusalimului. Iar oamenii din acele zile au fost martorii acestui eveniment istoric. Ce au văzut şi ce au înţeles ei a depins de ce au adus ei în acea experienţă.
Vă amintiţi de Caiafa, cel care a susţinut ideea executării lui Isus? El a înţeles semnificaţia morţii lui Isus pe cruce ca o rezolvare avantajoasă a unei probleme politice. "Dacă lăsăm ca Isus să fie executat, romanii se vor linişti iar noi vom păstra pacea, în ce priveşte relaţia politică dintre noi, pe durata ocupaţiei romane."
Pilat a prezentat modul în care el înţelegea situaţia atunci când, după ce L-a interogat pe Hristos, a anunţat în faţa mulţimii furioase care cerea sângele lui Isus: "Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta." Prin aceste cuvinte, Pilat a făcut observaţia că această faptă, de care el şi-a spălat mâinile, era, din punct de vedere legal, una nedreaptă. Dar, din nou, din motive politice, el s-a supus voinţei poporului şi s-a luat după turmă în loc să-şi exercite dreptul de conducător al ei.
Îi vedem pe oamenii care stăteau la piciorul crucii. Era acolo Maria, mama lui Hristos, cea care vede acest moment ca un chin îngrozitor pentru sufletul ei, o împlinire a profeţiei pe care a primit-o atunci când L-a luat pe copilul Isus şi L-a dus să-L dedice la Templu, profeţie care spunea că sufletul ei va fi străpuns de o sabie. Chiar în acest moment, sabia îi străpungea sufletul, în timp ce ea îşi privea Fiul cum moare.
Ucenicii văd executarea liderului lor şi sunt aduşi pe marginea disperării. Cei mai mulţi fug din faţa acestei scene, atât din cauza fricii cât şi a disperării. Cu toate acestea, Ioan rămâne acolo ca să aibă grijă de Maria.
Oamenii din mulţime sunt furioşi pentru că Isus i-a dezamăgit. Ei se aşteptau ca El să aducă revoluţia politică prin care să elibereze naţiunea. Iar atunci când El s-a supus atât de umil autorităţilor romane, ei s-au înfuriat şi vedeau în aceasta pedeapsa dreaptă pentru un fals pretendent la rolul lui Mesia.
Sutaşul, care supraveghea ce se întâmplă, a privit la ce se desfăşura înaintea ochilor săi şi a spus: "Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu." Aş fi vrut să am posibilitatea să-l interoghez, ca să aflu mai mult despre motivele care l-au convins de identitatea lui Isus în această împrejurare.
Avem tâlharul de pe cruce, doi tâlhari la stânga şi la dreapta lui Isus. Unul s-a alăturat celor ce-L batjocoreau pe Hristos. Celălalt L-a rugat pe Hristos să-L primească în Împărăţia Lui. Acesta a văzut în execuţia lui Isus, execuţia unui om nevinovat.
Dar în toate aceste observaţii, care dintre cei ce stăteau acolo ca martori oculari şi urmăreau execuţia din afara zidurilor Ierusalimului ar fi putut ajunge la concluzia imediată că ce se petrecea acolo avea o importanţă cosmică? Că era cu adevărat un moment sublim, în care se aducea ispăşire pentru păcatul poporului lui Dumnezeu? Adevărul acesta nu reiese evident doar din evenimentul propriu-zis. Iar dacă nu avem pe cineva care să ne călăuzească să înţelegem, chiar şi noi putem pierde semnificaţia crucii. Acesta e unul din motivele pentru care avem Epistole în Noul Testament. În Epistole, de exemplu, se interpretează amănunţit şi pe larg semnificaţia evenimentelor istorice care sunt înregistrate pentru noi în Evanghelii şi în cartea Faptele Apostolilor. Dar chiar şi în Evanghelii şi în cartea Faptele Apostolilor există interpretări; nu este doar o simplă relatare jurnalistică a unui eveniment ce a avut loc. În Evanghelii, de exemplu, autorii prezintă într-o anumită măsură o interpretare şi o explicaţie a înţelesului sau semnificaţiei evenimentelor despre care scriu şi care au avut loc.
Avem aici una din aceste situaţii. Aici, în cartea Faptele Apostolilor, Luca menţionează această întâlnire dintre Filip şi Famenul Etiopian ca să ne ofere un indiciu cu privire la semnificaţia morţii lui Hristos. El face acest lucru arătând modul în care Filip este ghidul aici, este martorul Apostolic care interpretează, nu doar semnificaţia morţii lui Isus pe cruce, ci şi semnificaţia unui pasaj foarte dificil din Vechiul Testament. Pasajul despre care ni se spune aici că Etiopianul îl citea cu voce tare, pasajul despre care Filip întreabă: "Înţelegi tu ce citeşti?", este luat din una din cele mai importante profeţii ale Vechiului Testament, din capitolul 53 al cărţii lui Isaia. Vom privi la el mai în detaliu peste câteva clipe, dar haideţi să continuăm acum cu versiunea lui Luca a acestui episod istoric.
Famenul a zis lui Filip: "Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?" Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: "Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?" Filip a zis: "Dacă crezi din toată inima, se poate." Famenul a răspuns: "Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu."
Într-un timp foarte, foarte scurt, acest famen Etiopian a trecut de la o citire întâmplătoare a unei profeţii din cartea Isaia, pe care nu o înţelegea fără să-i fie interpretată şi fără o călăuzire, la mărturisirea credinţei sale în Hristos şi cererea să fie botezat. Convertirea sa e provocată de o aplicare a unui pasaj din Vechiul Testament la persoana lui Hristos. Filip a făcut tot ce au făcut şi Apostolii. Ei L-au explicat pe Isus contemporanilor lor, nu folosindu-se de teorii filozofice convingătoare ci explicând viaţa şi lucrarea lui Isus prin o aplicare a textului din Vechiul Testament. Ce face Filip aici nu e deloc deosebit de ce făcea Isus la începuturile slujirii Sale, când S-a dus în Nazaret şi Şi-a rostit prima predică în sinagoga de acolo, textul citit în acea zi fiind din acelaşi profet, din Isaia 61. Isus S-a ridicat şi a zis: "Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit." Astfel, Isus Însuşi a oferit un precedent aplicând la Sine Însuşi aceste profeţii din partea finală a cărţii lui Isaia.
Din nou, iată ce întreabă famenul: "Despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?" Iar Filip îi răspunde foarte clar: "Vorbeşte despre Isus." E o afirmaţie uimitoare! Cu sute şi sute de ani înainte să se nască Isus, a fost rostită o profeţie, nu doar cu privire la lucrarea Sa, ci şi la moartea Sa, profeţie pe care Apostolii din Noul Testament au înţeles-o că se aplică la Isus, la persoana şi lucrarea Sa. După ce am spus aceste lucruri, haideţi să privim pe scurt la alte pasaje din textul pe care îl citea acest om, din capitolul 53 din Isaia. Capitolul 53 din Isaia începe cu aceste cuvinte:
Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat...
Îmi place imaginea de aici. Este o imagine împrumutată din deşert, unde apa e puţină iar solul arid se luptă împotriva oricărei forme de vegetaţie, pământul e pârjolit şi crăpat din cauza arşiţei şi a uscăciunii. Dar iată un mic lăstar, care se ridică printr-o crăpătură a solului deşertului şi se luptă cu arşiţa amiezii să supravieţuiască. Are foarte, foarte puţine elemente nutritive care să-l susţină. Aceasta e imaginea pe care profetul o foloseşte ca să-L descrie pe Cel ce va fi Robul Domnului. Cel ce va fi ebed Yahveh. Slujitorul lui Israel, numit uneori robul suferinţei, pe care Dumnezeu Îl va face să crească în acest pământ uscat şi însetat. Astfel, pasajul începe cu această imagine.
N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Citim acest pasaj şi ne întrebăm oare cum arăta Isus în trupul Său uman? Nu avem un portret fizic al lui Isus. Nu a supravieţuit nici unul din antichitate. Avem acele reprezentări frumoase care ne împodobesc bisericile. "Capul lui Hristos" de Solomon, cu părul frumos curgându-i pe umeri şi cu trăsăturile fără cusur, şi aşa mai departe. Dar avem aici portretul profetic al lui Isus, al lui Mesia, robul suferinţei este unul care nu are "nici frumuseţe, nici strălucire care să ne atragă privirile." Ba chiar există ceva în înfăţişarea Sa care provoacă repulsie, pentru că în descrierea de aici vedem cum oamenii îşi întorc privirile atunci când privesc la El. Asta nu înseamnă neapărat că aceasta era înfăţişarea normală a Robului, ci se poate referi la urâţenia Lui din timpul suferinţelor, din timpul pătimirii, din timpul execuţiei, atunci când a fost chinuit, bătut, atacat cu brutalitate şi desfigurat. Poate că la aceasta se referă pasajul de aici. În orice caz, El este descris ca unul "dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa". Dar în versetul 4 avem o interpretare critică a misiunii Celui dispreţuit de oameni.
Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Avem în acest text un raport al răstignirii venit aproape ca din partea unui martor ocular. Crucea nu e o surpriză în lumina profeţiei Vechiului Testament. Vom privi la această profeţie în mai mare detaliu data viitoare.
Gânduri la final
Din când în când le dau celor care urmăresc aceste mesaje câte o mică temă de casă. Tema de azi este să citiţi în întregime două pasaje cruciale din Vechiul Testament. Primul se găseşte în Isaia 53. Citiţi întregul capitol, gândiţi-vă la el pe măsură ce îl citiţi şi observaţi dacă nu cumva, într-un mod izbitor, el prezintă lucrarea de ispăşire a lui Hristos, moartea Sa pe cruce. Când aţi terminat cu acesta, întoarceţi-vă şi citiţi Psalmul 22, care începe cu cuvintele: "Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?" Exact cuvintele pe care Isus le-a rostit pe cruce. Evident, Isus era familiar cu acest psalm şi desigur că se gândea la el în timpul morţii Sale ispăşitoare. În mod clar, El se identifică cu această rostire profetică din Vechiul Testament. Citiţi acest psalm într-o atitudine meditativă, cu grijă, fără să vă grăbiţi şi cu atenţie. Gândiţi-vă la el ţinând cont de relatarea morţii lui Isus aşa cum e descrisă în Evanghelii. Pare raportul unui martor ocular despre un eveniment care va avea loc sute de ani după ce raportul a fost întocmit.