Elementele de bază ale studiului biblic inductiv

Studiul biblic atent şi devotat reprezintă cheia predicării expozitorii. Fiindcă Biblia estre Cuvântul lui Dumnezeu, ea trebuie tratată cu respect şi nu abordată (sau, prezentată) cu uşurinţă şi neseriozitate. Una dintre metodele eficiente de pregătire a unui studiu, sau a unei predici, se bazează pe regulile generale ale metodei inductive. Pentru ca puritatea Bibliei să fie păstrată, mesajul ei bine interpretat, omul lui Dumnezeu trebuie să se angajeze cu toate eforturile în efectuarea următorilor paşi ai studiului biblic inductiv.

Vreau de la bun început să neg orice originalitate a oricăror idei ale studiului biblic inductiv. Cu toate acestea sunt responsabil pentru alcătuirea şi ordonarea ideilor lor. Cu toţii suntem îndatoraţi mulţimii de creştini ce având o dragoste deosebită pentru Cuvântul lui Dumnezeu au dezvoltat şi conceput metode de studiu a Bibliei. Voi cita numele unora, însă dacă voi neglija pe alţii, să mi se ierte.

Responsabilitatea studiului biblic

Obiectiv: de la nişte "ageamii" ai studiului biblic la nişte creştini educaţi/informaţi biblic şi în stare să-i informeze şi pe alţii. Studiul biblic nu este responsabilitatea doar a celor ce eventual predică sau conduc biserica. Nu de multe ori mulţi ajung să devină dezinteresaţi de Biblie din cauză că nu pătrund înţelesul ei dincolo de cititul devoţional sau de programul ei de citire anuală. Biblia trebuie nu doar citită dar, mai ales, şi studiată!!

Faceţi cunoştinţă cu creştinul senzual!

Conform unei definiţii a dicţionarului, senzual înseamnă "extrem de susceptibil influenţării simţurilor". Astfel creştinul senzual este "cel ce găseşte desfătare doar în obţinerea senzaţiei de plăcere", etc. Creştinul senzual este cel ce trăieşte după simţurile sale, care depinde de satisfacerea lor şi care nu se călăuzeşte după înţelegerea sa a Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta nu poate fi convins să participe la servicii, să se închine, să studieze, să-şi formeze discipline spirituale, şi să slujească decât dacă "simte aşa". Dacă nu are chef sau nu simte că ar vrea, nu face acele lucruri! Viaţa lui creştină este eficientă atâta vreme cât sentimentele sale sunt intense. Când cunoaşte o euforie spirituală, el este un uragan de activităţi pentru Dumnezeu. Când este deprimat, este un leneş spiritual. În permanenţă acesta caută experienţe noi şi proaspete ale lui Dumnezeu şi le foloseşte pentru a determina care este Cuvântul lui Dumnezeu. Simţămintele sale interioare devin testul final al adevărului.

Creştinul senzual nu are nevoie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu pentru că deja el este obişnuit să determine voia lui Dumnezeu după simţămintele sale. El nu doreşte să-l cunoască pe Dumnezeu, ci doreşte să-l experimenteze. Pentru el, credinţa ca a unui copil, ce trebuie arătată, reprezintă echivalentul ignoranţei. Crede că atunci când suntem îndemnaţi să avem o astfel de credinţă, înseamnă să avem o credinţă fără conţinut şi fără pricepere. El nu ştie că Biblia spune, "Fratilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari" (1 Cor.14:20), sau, "Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunostinţă..." (1 Tes.4:13).

Creştinul senzual îşi continuă fericit viaţa spirituală până ce dau peste el necazurile şi încercările. Atunci nu mai este fericit şi cedează. De regulă, adoptă un fel de teologie sentimentală în care experienţa câştigă întâietate înaintea Cuvântului scris al lui Dumnezeu. Legea supremă a creştinului senzual constă în evitarea cu orice preţ a simţămintelor neplăcute. Stabilitatea acestuia în relaţia cu Dumnezeu se poate obţine doar prin angajarea serioasă a minţii în studiul Cuvântului scris.

În timp ce creştinii se maturizează în înţelegerea doctrinei biblice ei devin mai stabili în gândirea şi experienţa lor care este modelată de neschimbătoarele principii biblice.

R.C. Sproul, "Knowing The Scriptures"

Călăuzire - Credincioşii nu vor fi dezorientaţi. Vor primi călăuzire. Ps.119:105 "Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea."

Maturitate - ştiu deja ce spune Biblia! Nu mai sunt copii aruncaţi încoace şi-n colo de orice vânt de învăţătură: Efes.4:14

Victorie - asaltaţi de duşman: "Este scris!"

Sfinţenie - Ps.119:9-11 "Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău...Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! "

Vreau să studiez biblia dar nu ştiu cum! Acest studiu doreşte să răspundă unei astfel de întrebări prin a-i înzestra pe toţi creştinii cu elementele de bază ale metodei studiului biblic inductiv. De ce aceasta şi nu alta, vom vedea mai încolo.

Studiul biblic începe şi sfârşeşte cu rugăciunea, elementul nelipsit şi căruia îi vom acorda timpul cuvenit. Studiul biblic nu înseamnă doar a cunoaşte şi a stăpâni metode de cercetare a Scripturii, ci a le angaja într-adevăr cu toată seriozitatea în studiul personal al Bibliei, dar nu fără a neglija rugăciunea, singura care poate da viaţă efortului intelectual al celui ce cercetează Cuvântul.

În cuvintele lui E.M.Bounds:

"...O predică adevărată este un lucru ce are viaţă. Este un lucru viu. Ea creşte fiindcă omul creşte. Predica are putere fiindcă omul are putere. Sau, predica este sfântă fiindcă omul este sfânt. Predica este plină de ungere divină pentru că omul este plin de ungere divină. Omul ce propovăduieşte este omul care se roagă. Iar rugăciunea este arma cea mai puternică a predicatorului. Ea, forţa omnipotentă în sine, este cea care dă viaţă şi forţă la tot.

Predica adevărată se ţine în cămăruţa de rugăciune. Omul, omul lui Dumnezeu, acolo este format. Viaţa lui, cele mai profunde convingeri ale lui s-au născut în comuniunea lui tainică cu Dumnezeu. Agonia în lacrimi şi povara spiritului său, cele mai grele şi mai bune mesaje, i-au venit pe când era singur în prezenţa lui Dumnezeu. Omul este format de rugăciune. Rugăciunea, formează predicatorul. Pastorul, este format de rugăciune.

Amvonul zilelor noastre este slab la rugăciune. Mândria învăţăturii se opune umilinţei rugăciunii. Prea de multe ori, rugăciunea amvonului, este doar oficială - o performanţă săvârşită pentru rutina serviciului. Pentru amvonul modern, rugăciunea nu mai este forţa din viaţa lui Pavel sau din lucrarea lui. Orice predicator care nu face din rugăciune un factor primordial al lucrării sale şi al vieţii sale, este un slab slujitor al lucrării lui Dumnezeu şi prea neputincios să ducă mai departe cauza lui Dumnezeu, în această lume."

Aceasta a fost rugăciunea sfinţilor din Vechiul Testament:

Psalmul 119:18 "Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!"

Aceasta a fost rugăciunea apostolului Pavel pentru creştinii din Efes:

Efes.1:17, 18 "Si mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de inţelepciune si de descoperire, în cunoaşterea Lui, si să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi..."

"Studiază până la moarte şi roagă-te apoi să fi înviat."

Depindem într-adevăr de Dumnezeu pentru iluminarea Cuvântului Său şi pentru descoperirea lui inimilor şi minţilor noastre. Nici un efort intelectual nu poate înlocui revelaţia, iar aceasta se primeşte prin a o cere şi prin a ne apropia de sursa ei, de Dumnezeu. Metodologia şi tehnicile, deşi având rolul lor, sunt inutile, dacă nu suntem învăţaţi de Dumnezeu!

Câteva metode recunoscute de studiu biblic

Ce este metoda inductivă? Scoate în evidenţă ceea ce textul spune.

Ce este metoda deductivă? Impune textului ce să spună. "Debutează" cu o premiză, adică, începe cu o concepţie formulată mai dinainte şi nu formulată în urma confruntării cu Scriptura.

Ce este metoda "trambulinei"? Împărtăşeşte o opinie şi se culeg versetele biblice care să o sprijine. Practic orice nerozie se poate spune aşa. Cu toate acestea, se pot împărtăşi idei foarte bune, dacă este respectat spiritul Scripturii.

Metoda "trambulinei", a "rampei de lansare". La urmă oamenii se întreabă, "despre ce a fost studiul?", "a avut vreo temă?" "Este ea prezentă în textul de bază, de plecare?". Vorbitorul se ridică în picioare anunţând în introducere ce va face cu textul, dar niciodată nu ajunge tema mult aşteptată!

Mulţi folosesc metoda ("C şi D") absolut superficială de citire a textului şi divagare. Adică, citesc textul, pleacă de la text, se depărtează de textul iniţial, şi nu se întorc niciodată la el. Aceasta este tehnica multora. În felul acesta se pun pe seama Bibliei tot felul de enormităţi care nu se pot deduce din textul de plecare.

Nu se presupune să o studiem, sau să o explicăm aşa! Biblia nu poate fi folosită ca o platformă pentru ideile noastre mai mult sau mai puţin inspirate, ca o carte care să sprijine crezurile noastre preconcepute, sau doctrinele particulare ale bisericii noastre (Danny Bond, numeşte această predicare, "predicarea cosmică"; "rachetă"!!??, în care se poate vorbi despre lucruri adevărate, aspecte biblice, dar care din păcate nu privesc textul ales. Nu asta este predicarea expozitivă bazată pe metoda inductivă!).

Dimpotrivă acestea trebuie deduse prin studiu atent inductiv şi noi trebuie să ne bazăm crezurile pe ea. Pe Biblie. A aborda Scriptura verset cu verset aşa cum a fost aşezată de autorul iniţial în pagină şi a urmări şirul ideilor transmise prin inspiraţie de Duhul, extrăgând din text ideea lui (la urma urmei, ideea lui Dumnezeu), ceea ce el spune, şi nu impunându-i ceea ce noi vrem să spună (aceasta nu se poate face decât cu mare lepădare de sine!). Toate concluziile noastre trebuie să decurgă din text, nu să fie introduse în text, fără ca acesta să le autorizeze. Ori faci/dai dreptate Scripturii, lăsând-o să se exprime, ori o nedreptăţeşti exprimându-te în locul ei!!

Această eroare este întâlnită şi la culte şi secte. Se numeşte "citare selectivă/preferenţială" deoarece se culeg texte biblice, ignorându-se contextul lor, şi se folosesc pentru a sprijini o anumită idee preconcepută, o negare a învăţăturii generale a Scripturilor.

În formularea teologiei cuiva să se înceapă de la scripturi

Este cel mai bine să se înceapă de la Scripturi şi din ele să se formuleze teologia cuiva. Lucrul acesta nu se poate sublinia îndeajuns! Prospeţimea materialului şi răsplata descoperirilor vor depăşi cu mult ceea ce se poate culege din studiul cărţilor de teologie. După ce cineva şi-a făcut studiul său al Bibliei, atunci cărţile de teologie pot deveni o excelentă sursă de întărire şi confirmare a celor crezute.

Predicarea expozitorie se poate rezuma în trei cuvinte de bază:

Predicarea expozitorie este inductivă. Lucru care înseamnă pur şi simplu că abordăm textul pentru a afla ce vrea să spună, lăsându-l să se exprime singur. (Cum facem asta?)

Este opusul metodei deductive, care vine la Scriptură cu o idee preconcepută şi o impune textului. O metodă deductivă poate fi uneori foarte valabilă (îndreptăţită), dar trebuie acordată o atenţie deosebită pentru a fi siguri că pasajul într-adevăr sprijină ideea înainte de a se recurge la ea.

Predicarea expozitorie este exegetică. Cel ce predică expozitoriu trebuie să-şi facă datoria faţă de pasaj înainte să-l predice. Ceea ce înseamnă a urma cu atenţie principiile hermeneutice şi exegetice cuvenite. Un predicator ce predică expozitoriu ar trebui într-adevăr să fie cunoscut ca fiind unul ce "împarte drept Cuvântul adevărului" (2 Tim.3:15).

Predicarea expozitorie este expozitivă. Abordează Cuvântul lui Dumnezeu în mod inductiv, îl studiază exegetic, apoi îl explică oamenilor prin expunere (expoziţional). Predicarea expoziţională va căuta să clarifice ceea ce este greu de înţeles într-un pasaj. Deschide Cuvântul şi-i expune sensurile mai puţin evidente şi aplicaţiile ce le conţine.

Observaţia

Observaţia reprezintă primul pas (pasul iniţial) în studiul biblic. Un interpret trebuie să evite ispita de a sări imediat la interpretarea elementelor specifice ale unui pasaj. Un autor pe nume, Traina, defineşte observaţia ca fiind

în esentă constiinciozitate...rostul general al observării pasajului este a a-l face pe cel ce-l studiază să fie atât de saturat cu detaliile unui pasaj încât acesta să fie pe deplin constient de existenta lor si de nevoia lor de explicatie. Observatia este mijlocul prin care datele unui pasaj devin parte a mentalitătii celui ce-l studiază. Furnizează materia primă pe care mintea să o folosească în procesul interpretational. (Traina, Bible Study, 31-32).

Caracteristicile de bază ale observării

Observaţia ar trebui să fie atentă - Observaţia include a deveni foarte conştient de termenii (cuvintele folosite) folosiţi într-un pasaj, de structura şi forma lui literară. Observarea ar trebui să fie atentă. Adică, să se facă cu atenţie!

Ilustratie: Eminentul William Osler si studentii săi de medicină

Sir William Osler, eminentul doctor a dorit foarte mult să le ofere tinerilor săi studenţi o lecţie privitoare la importanţa observării detaliilor în practica medicală. În timp ce sublinia această idee înaintea unui grup de studenţi, el a ridicat în mână o sticluţă spunând: "Această sticlă conţine o mostră pentru analiză. Testând-o este posibil să se determine boala de care suferă pacientul." Acestea fiind spuse, şi-a muiat degetul în soluţia din sticluţă şi după aceea l-a pus în gură. Atunci el a continuat spunând: "Acum veţi trece sticla de la unul la altul şi fiecare să gustaţi conţinutul pentru a diagnostica boala". Sticla a trecut pe la fiecare student, aceştia trebuind cu oroare să-şi înmoaie degetul în soluţie şi cu mare curaj să-i afle gustul. Când în cele din urmă sticla a ajuns înapoi la dr. Osler acesta a declarat: "Domnilor acum mă veţi înţelege ce vreau să spun când vorbesc despre importanta detaliilor. Dacă aţi fi fost atenţi aţi fi observat că mi-am înmuiat degetul arătător în soluţie, dar pe cel mijlociu în gură!" (Robert A.Traina, Bible Study, pag.32-33)

Observaţia trebuie de asemenea să fie sistematică - Observarea trebuie de asemenea să fie sistematică. Martin Luther a asemănat studiul său biblic cu culesul merelor spunând: "întâi, scutur tot copacul, pentru ca să cadă merele cele mai coapte. După aceea mă urc în copac şi scutur fiecare ramură, apoi fiecare creangă, şi în cele din urmă mă uit sub fiecare frunză". (Citat în Mayhue, How to Interpret, pag. 49)

Observaţia ar trebui să fie insistentă - Deşi risc să mă repet, timpul prelungit în observaţie este obligatoriu pentru cel ce vrea să predice expozitoriu. El trebuie să reziste ispitei de a apela imediat la comentarii şi la alte unelte de studiu. Nimic nu poate înlocui observaţia făcută personal.

Ilustraţia: Studentul, peştele şi Agassiz

Cu mai mult de cincisprezece ani în urmă am păşit în laboratorul profesorului Agassiz anunţându-l că m-am înscris la şcoala lui de ştiinţe naturale pentru a studia biologia. El mi-a pus nişte întrebări cu privire la motivul înscrierii mele, cu privire la trecutul meu, m-a întrebat despre cum doream să-mi folosesc cunoştinţele ce le voi dobândi în clasa lui şi dacă aveam vreo ramură anume pe care doream să o studiez. La ultima i-am răspuns că doream să fiu bine instruit în toate domeniile zoologiei, dar mai târziu dorind să mă devotez îndeosebi studiului insectelor.

- "Când doreşti să începi?" m-a întrebat el de îndată.

- "Acum", i-am răspuns şi eu grăbit.

Răspunsul acesta se pare că i-a plăcut mult deoarece cu un energic "foarte bine!" a cules de pe raft un borcan uriaş conţinând un specimen de peşte plutind în alcoolul îngălbenit de ani şi a spus: "Ia acest peşte, şi studiază-l. Noi îl numim Haemulon. Ia-l şi priveşte-l cu atenţie şi mai încolo o să-ţi pun întrebări cu privire la ce ai observat".

Cu aceste spuse, m-a lăsat stând singur acolo cu borcanul în mână. Totuşi după o vreme profesorul a revenit oferindu-mi instrucţiuni precise privind îngrijirea mostrei încredinţate. "Nici un om nu este vrednic să se numească naturalist dacă nu ştie să păstreze mostrele pe care le studiază".

Astfel, se presupunea ca eu să ţin peştele într-o tăviţă mică, din când în când să umezesc tăviţa cu alcoolul din borcan, asigurându-mă întotdeauna la urmă să pun dopul foarte bine. Acelea nu erau zilele dopurilor fixe de sticlă şi a elegantelor sticle fumurii de mostre. Toţi studenţii de atunci îşi amintesc uriaşele sticle mari fără gât cu un dop de plută izolat cu ceară, mâncat de insecte şi care îngăduia alcoolului să se prelingă pe lângă el. Entomologia era o ştiinţă mai sigură decât ihtiologia însă exemplul profesorului care fără ezitare şi-a băgat mâna până la fundul borcanului pentru a scoate peştele a fost molipsitor, şi deşi "alcoolul era foarte vechi şi avea un puternic miros de peşte" nu am îndrăznit să arăt nici o aversiune faţă de sacrele rămăşiţe ale peştelui tratând alcoolul drept apă pură. Cu toate acestea nu am putut ignora sentimentul trecător de dezamăgire încercat la privirea peştelui şi a faptului că nu mă vedeam un pasionat entomologist. Cei de acasă au fost de asemenea foarte puţin impresionaţi descoperind că nici o cantitate de apă de colonie nu putea să înlăture mireasma care mă însoţea ca o fantomă.

În zece minute am observat cam tot ceea ce putea fi observat la acel peşte şi am pornit în căutarea profesorului care din păcate părăsise clădirea muzeului. La întoarcerea mea acasă specimenul meu se uscase pe de-a întregul în tăviţa lui şi a trebuit să-l stropesc cu alcool în speranţa că va învia din starea lui ca de leşin, aşteptând nerăbdător revenirea acestuia la forma lui iniţială. Fără ca aceasta să se întâmple nu mi-a mai rămas decât să privesc în ochii goi ai tăcutului meu tovarăş. Astfel a trecut o jumătate de oră, apoi, o oră, şi încă o oră, iar peştele arăta tot mai jalnic. L-am întors pe partea cealaltă, apoi pe cealaltă, l-am privit îngrozit din faţă, de dedesubt, de deasupra, din dungă. Eram disperat şi după încă o oră am decis că este timpul pentru prânz. Cu mare uşurare l-am repus cu grijă în borcanul lui şi timp de o oră mi-am luat liber.

La întoarcerea mea, am aflat că profesorul Agassiz a trecut pe la muzeu dar acum era din nou plecat şi nu se întorcea decât după mai multe ore. Colegii mei erau de asemenea prea ocupaţi pentru a-i deranja cu convorbirile mele. Din nou, cu mare oroare am scos hidosul peştele din borcan şi disperat am reînceput din nou să-l privesc. Nu se presupunea să folosesc o lupă. Orice instrumente erau interzise. Am fost lăsat doar cu cele două mâini ale mele, cu ochii mei, şi cu peştele. Mi se părea un câmp de explorare extrem de limitat. La un moment dat i-am băgat degetul în gură pentru a vedea cât de ascuţiţi avea dinţii. După aceea, am început să-i număr solzi după ordinea diferită a şirurilor pe care le avea, până ce am simţit că totul devenea absurd. La urmă mi-a venit o idee strălucită. Voi desena peştele! Spre surpriza mea făcând acest lucru am început să descopăr alte trăsături ale nefericitei creaturi. Tocmai atunci s-a întors şi profesorul.

"Asta e bine", a început el, "un creion este unul dintre cei mai buni ochi! Mă bucur de asemenea să văd că păstrezi exemplarul umed şi borcanul bine închis." Pe lângă aceste cuvinte încurajatoare el a mai adăugat:

"Altfel, cum mai este (evident, peştele)?"

A ascultat cu atenţie scurta mea trecere în revistă a structurilor lui şi a părţilor cu nume încă necunoscute mie, arcadele, operculumul mobil, porii capului, branhiile, gura fără buze, ochii fără pleoape, coada bifurcată, trupul arcuit şi îndesat. Când am terminat, acesta părea să aştepte să continui şi într-adevăr cu un aer de dezamăgire a spus:

"Nu l-ai privit cu destulă atenţie" şi continuând profesorul spuse, "de ce nu ai văzut unele dintre cele mai evidente trăsături ale animalului, ce erau atât de clare înaintea ochilor tăi, ca şi bună ziua? Priveşte-l din nou! Uită-te la el cu şi mai mare atenţie!"

Acestea au fost cuvintele care m-au aruncat în disperare. Profesorul m-a uluit, m-a surprins şi m-a şocat. Mă săturasem de hidosul peşte! Însă mi-am reluat îndatorirea cu o mare hotărâre să-l satisfac pe meticulosul meu profesor. Astfel am ajuns să descopăr unul după altul lucruri noi, înţelegând cât de justificată a fost critica profesorului. După-amiaza aceea a trecut cu repeziciune când pe seară profesorul m-a întrebat din nou:

"Nu vezi, încă?"

"Nu", am răspuns. "Sunt sigur că-mi scapă ceva, dar acum înţeleg cât de puţine am observat înainte".

"Asta este foarte bine" a răspuns el mai încurajat, "dar nu o să te ascult acum. Acum pune-ţi peştele la loc şi du-te acasă. Poate mâine dimineaţă vei avea un răspuns mai bun. Te voi asculta înainte să studiezi peştele din nou".

Lucrul acesta a fost absolut deconcertant. Nu numai că trebuia să mă gândesc peste noapte la peşte, studiindu-l în lipsă, la urma urmei un mod foarte straniu de obţinere a observaţiilor, dar în plus fără să-mi recapitulez descoperirile trebuia a doua zi să-mi prezint cu mare exactitate cunoştinţele. Ştiam că am o memorie slabă. Abătut am plecat în drum spre casă, pe lângă Râul Charles, complet absorbit de gânduri şi uluit de paradoxurile studiilor mele.

Primirea cordială de a doua zi dimineaţa a profesorului a fost foarte liniştitoare. Iată un om ce părea foarte nerăbdător să afle de la mine ceea ce cu siguranţă ştia mai bine.

"Vreţi să spuneţi că peştele are două părţi simetrice unde sunt aşezate organele sale?" am întrebat eu mirat. Complet satisfăcut profesorul a spus, "desigur, desigur!" răsplătind orele îndelungate de studiu din noaptea trecută. Astfel după ce profesorul a cuvântat cu mare entuziasm şi satisfacţie asupra importanţei acestei descoperiri, cum de altfel o făcea de fiecare dată, m-am aventurat să-l întreb ce va trebui să fac în continuare.

"Ooo, priveşte la peştele tău! Studiază-l încă odată", a spus el şi m-a lăsat din nou să-mi văd de treabă. La mai puţin de o oră profesorul s-a întors şi a început să-mi asculte lista noilor mele descoperiri.

"E bine, e bine!" a repetat el, "însă asta nu-i totul. Continuă". Astfel pentru încă trei zile foarte lungi el a continuat să aşeze peştele înaintea ochilor mei, interzicându-mi să mă uit la altceva, sau să folosesc vreun mijloc artificial de observaţie. "Priveşte-l, priveşte-l, priveşte-l" a răsunat ecoul repetatului său îndemn.

Aceasta a fost cea mai bună lecţie entomologică de care am avut vreodată parte. O lecţie a cărei influenţă şi-a întins ramificaţiile în fiecare domeniu al studiilor mele, o moştenire de o valoare inestimabilă pe care profesorul mi-a lăsat-o, după cum a lăsat-o multor altora, pe care nu o puteam cumpăra şi de care nici nu mă puteam despărţi.

La un an după această întâmplare ne amuzam desenând cu creta animale nefireşti pe tabla muzeului. Am desenat uriaşe stele de mare, broaşte încleştate într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, viermi cu nouă capete, raci gigantici, ce stăteau ridicaţi în coadă şi purtau umbrele colorate, peşti groteşti având gurile deschise şi ochii mari. Imediat ce a venit, profesorul a privit la rându-i amuzat la experimentul nostru. S-a uitat la peşti. Concluzia lui seacă şi resemnată a spus totul:

"Haemuloni, toţi fără unul: haemuloni. Domnul ...(şi a spus numele meu!) i-a desenat!" Într-adevăr, până astăzi, dacă încerc să desenez un peşte, nu pot schiţa decât haemuloni!!!

În cea de-a patra zi, un al doilea peşte din aceeaşi grupă a fost aşezat pe masă, alături de primul, i-ar eu am fost rugat să evidenţiez diferenţele şi asemănările dintre cei doi, după care a fost urmat de un altul, şi apoi de un altul, până ce întreaga lor familie s-a perindat înaintea ochilor noştri. O duzină de borcane cu formol ocupa masa şi rafturile din jurul nostru, mirosul devenise un parfum plăcut, şi chiar până azi vederea unui dop de plută lat de 6 inchi şi ros de viermi îmi trezeşte amintiri plăcute!

Atunci a fost recapitulată întreaga specie de haemuloni, şi fie că am fost angajaţi în disecarea unor organe interne sau ale unor părţi ale corpului lor, în pregătirea şi examinarea firavului schelet osos, sau în descrierea diverselor părţi, metoda lui Agassiz de observare a faptelor era întotdeauna însoţită de îndemnul insistent ca niciodată să nu ne mulţumim cu ce-am obţinut.

"Detaliile (datele tehnice; n.tr.) sunt stupide", spunea el, "până ce nu sunt puse în legătură cu vreo lege generală (asociate unui principiu)." La sfârşitul a opt luni, mi-am părăsit aproape cu şovăire aceşti prieteni ai mei pentru a mă îndrepta spre insecte, însă ce-am dobândit prin această sugestivă experienţă a avut o valoare mai mare chiar şi decât toţi anii de cercetare a animalelor mele preferate."1

Concluzie: Un mod similar de a cugeta îndelung şi stăruitor asupra Scripturii va produce rezultate bogate, va aduce roade ce vor rămâne pe veşnicie. Aceasta este ilustraţia pe care cineva ar trebui să o aibe în minte atunci când se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu. Firea noastră va exaspera, puterile ne vor lăsa şi din pricina păcatului miopia noastră spirituală va împiedica descoperirea detaliilor semnificative. Dar ştiind că însăşi viaţa veşnică depinde de felul în care tratăm şi cercetăm Scriptura, ar trebui să nu ezităm să ne angajăm în observare asemenea studentului de mai sus!

Întrebări ale observării. Ele privesc doar observarea faptelor, a persoanelor, a împrejurărilor, etc. Nu privesc însemnătatea lor. Aceea este treaba interpretării.

- cine este prezent?
- ce se întâmplă? ce s-a întâmplat?
- unde se petrec evenimentele descrise, cuvintele rostite, etc.?
- ce s-a spus în această împrejurare? etc.

Puneţi întrebările de felul, cine? ce? unde? când? Cum? Aceasta este munca de detectiv în care studentul Bibliei trebuie neapărat să se angajeze. Fiecare bun învăţător biblic ar trebui să aibe ceva din flerul şi meticulozitatea unui Shelrock Holmes!!

Interpretarea

După observarea în detaliu a părţilor variate ale pasajului, următorul pas constă în determinarea sensului lor. Acest proces este cunoscut sub numele de interpretare. Observarea răspunde întrebării, "ce spune pasajul?" însă interpretarea răspunde întrebării "ce înseamnă ce spune?" "ce vrea să însemne?"

Interpretarea cuvenită a unui pasaj se efectuează urmând regulile şi metodele "hermeneuticii" şi ale "exegezei" ce vor urma să fie discutate în capitolele următoare. În general, interpretarea se ocupă cu acoperirea lacunelor (golurilor) ce există între autorii biblici şi zilele noastre. Există cel puţin patru astfel de lacune:

1) Lacuna limbajului. Deoarece Biblia a fost scrisă iniţial în ebraică, aramaică sau greacă, pentru a o interpreta corect este necesar ca noi să înţelegem aceste limbi.(!!?) Spre norocul nostru există uneltele ajutătoare celor ce nu stăpânesc aceste limbi, nu au posibilitatea sau capacitatea de a le învăţa, dar care totuşi sunt chemaţi să studieze şi să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Numărul mic al acestora în limba română impune încă o condiţie: pentru a se putea folosi aceste lucrări trebuie să se cunoască măcar limba engleză!

Iată câteva dintre aceste cărţi. Întâi, cele din limba engleză:

- Vine's Expository Dictionary of Biblical Words (OT şi NT)
- The New International Dictionary of New Testament Theology (pt. greacă), de Collin Brown
- Word Studies in The Greek New Testament, de Kenneth Wuest
- Strong's Concordance

În limba română:

- Analiză Semantică a Unor Termeni din Noul Testament, de William Barclay
- Interliniar Grec-Român Epistola către Romani, Editura Agape
- Etc.

Sărăcia acestor lucrări în limba română pentru o ţară care pretinde o vechime de 2000 de ani de cunoaştere a Scripturilor şi susţinere a credinţei este inadmisibilă. Atât din partea celor de rit vechi bizantin, cât şi a celor aparţinând segmentului protestant sau neo-protestant. Majoritatea lucrărilor se găsesc în seminariile ortodoxe, dar din păcate accesul laicilor la acestea este foarte limitat.

Comentariile sunt de asemenea o sursă utilă de studii ale cuvintelor ambelor testamente. Cu toate acestea, nici un înlocuitor nu se compară cu a fi în stare să înţelegi limbile originale ale testamentelor.

"PC Study Bible 2.1B" dispune de o foarte rapidă unealtă de studiu a limbilor originale bazată pe textele "Nestle" şi "Textus Receptus", numită "Interliniar Greek-English".

2) Lacuna culturală. Cadrul cultural în care s-a scris fiecare parte a Bibliei este foarte diferit de cultura secolul în care noi trăim, sau de cultura zonei geografice în care locuim. De aceea pentru a interpreta cum se cuvinte fiecare parte a Bibliei trebuie înţeleasă cultura momentului scrierii pasajului. De exemplu, a înţelege Vechiul Testament este necesar a se cunoaşte cultura Iudaismului antic (străvechi) şi a culturii păgâne, exact aşa cum a înţelege cultura iudaică a primului secol este importantă în interpretarea evangheliilor. În acelaşi fel, cunoaşterea culturii elene şi romane a primului secol ne va ajuta în interpretarea epistolelor Noului Testament.

Câteva lucrări de referinţă în domeniul culturii biblice:

- The Life and Times of Jesus the Messiah, de Alfred Edersheim, o sursă redutabilă de umplere a golului culturii evreieşti din vremea lui Isus.
- The Daily Study Bible Series, de William Barclay, sursă, deşi uneori confuză teologic, plină de referinţe la cultura vremii lui Isus.
- Dicţionarul Biblic, al lui Halley, versiunea românească
- Enciclopedia Bibliei, editura Logos
- Dicţionarul Biblic, etc.

Deşi ne lipsesc încă multe lucrări utile studiului biblic, nouă românilor ni s-a făcut un mare favor traducându-se şi adaptându-se lucrările de mai sus. Nu se mai poate invoca lipsa uneltelor de studiu!

3) Lacuna geografică. A înţelege geografia pământurilor biblice este uneori un aspect esenţial în desluşirea sensului unui pasaj. De exemplu, în 1 Tes.1:8 Pavel scrie: "Într-adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea"

Dificultatea acestei afirmaţii constă în faptul că Pavel tocmai a părăsit Tesalonicul imediat după scrierea primei epistole către Tesaloniceni. Cum a putut mărturia credinţei lor să se răspândească atât de repede în împrejurimi şi mai ales pretutindeni? Astfel un studiu al geografiei regiunii respective revelează faptul că una dintre principalele rute ale Imperiului Roman, Calea Ignatiană, traversa tocmai prin Tesalonic. În felul acesta, călătorii ce treceau pe acolo au putut răspândi cu repeziciune în toată lumea mărturia credinţei tesalonicenilor.

Un bun atlas biblic ar fi:

- The Macmillan Bible Atlas
- Wycliffe Historical Geography of Bible Lands
- Atlasul Studentului Bibliei, de Tim Dowley
- Ghid Biblic al Studentului, de Tim Dowley

Apelând la astfel de lucrări cel ce studiază Biblia va putea înţelege expresii care nu sunt arhaice, ci mai degrabă geografice. Exemple:

Ioan 2:13 "Paştele Iudeilor erau aproape; şi Isus S-a suit la Ierusalim".

Fapte 8:5 "Filip s-a coborât în cetatea Samariei, şi le-a propovăduit pe Hristos"

Cum a putut Isus să "se suie" în Ierusalim? Expresia nu exprimă deplasarea pe hartă de jos în sus, ci într-adevăr doar privind la o hartă vom ajunge să înţelegem că Ierusalimul este situat pe o colină, pe Mt. Moria, astfel noi putând să descifrăm expresia autorului ca însemnând deplasarea lui Isus în Ierusalim prin urcare. Acelaşi lucru este valabil şi-n cazul "coborârii" lui Filip în cetatea Samariei. Orice hartă fizică vă va arăta că regiunea Samariei se găseşte într-o depresiune.

Pe lângă tipărituri, hărţile digitale asociate unor programe computerizate de studiu a Scripturilor reprezintă o utilă şi foarte accesibilă sursă de umplere a golului geografic în procesul de interpretare biblică. Din păcate, calculatoarele nu sunt şi ele la fel de accesibile modestului student român al Bibliei. Cu toate acestea, cel interesat cred că va ştii în ce direcţie să-şi îndrepte investiţiile materiale şi nu va ezita să-şi procure cele mai bune mijloace.

4) Lacuna istorică. A cunoaşte cadrul istoric al unui pasaj ajută nespus de mult la înţelegerea lui. Un efort considerabil de cercetare depus în vederea aflării contextului istoric al unui pasaj adesea reprezintă principala lui cheie de interpretare. De exemplu, a înţelege fundalul relaţiei lui Pilat cu liderii evrei va contribui la înţelegerea motivului pentru care el a cedat cererii lor de a-l crucifica pe Isus, deşi la început l-a considerat nevinovat. Astfel prin câteva din legile sale Pilat deja îi antagonizase pe iudei iar aceştia îl spuseseră Cezarului. De aceea, Pilat s-a temut că o altă plângere din partea lor îi poate atrage dezavuarea din partea Împăratului. Nu s-a găsit pe poziţia de a le refuza pretenţia.

Câteva dintre lucrările de referinţă pentru completarea cadrului istoric al pasajelor biblice:

- The Zonderan Pictorial Encyclopedia of The Bible
- Baker Encyclopedia of the Bible, etc.
- Studiu al Noului Testament, de Merrill Tenney
- Studiu al Vechiului Testament, de Schultz
- Etc.

Întrebările interpretării

A interpreta înseamnă a determina sensul celor spuse, celor întâmplate, a celor poruncite, etc. Interpretarea este în general caracterizată de întrebări ca:

- de ce a scris (spus) autorul (Isus; Dumnezeu Tatăl) aceste lucruri?
- ce a vrut să spună?
- ce au însemnat aceste lucruri pentru cei ce le-au auzit pentru prima oară?

Aplicaţia

După "observare" şi "interpretare" urmează "aplicaţie". Studiul biblic nu este complet până ce adevărul descoperit nu este aplicat situaţilor vieţii. Spurgeon obişnuia să spună că "studiul biblic nu începe până la aplicaţie".

Aplicaţia răspunde întrebării, "În ce fel mă priveşte acest adevăr?" Ce-mi cere să fac?

Următoarele întrebări te vor ajuta să aplici adevărurile descoperite în studiul biblic.

1) Găsesc exemple de urmat?
2) Găsesc porunci de ascultat?
3) Găsesc greşeli ce trebuiesc evitate?
4) Găsesc păcate la care trebuie să renunţ?
5) Găsesc făgăduinţe/promisiuni în care să mă încred?
6) Descopăr ceva nou despre Dumnezeu?
7) Găsesc principii după care să trăiesc?

Temă:

Să se facă următorul exerciţiu de observare. Exerciţiul se intitulează,

"Ce crede Hristos despre biserică?"

În felul acesta să ne intitulăm prima temă. Până acum am tot auzit ce cred bisericile despre Hristos. Este vremea să auzim şi părerea Lui! Pentru aceasta să deschideţi Bibliile la cartea Apocalipsei de la cap.2 la cap.3, tot inclusiv şi citiţi cu mare atenţie. Rugaţi-vă şi citiţi! Rugaţi-vă şi citiţi din nou! Aplicaţi cu atenţie toate aspectele observării : atentă, insistentă, sistematică.

Iată cum vreau să arate exerciţiul vostru de observare a ceea ce Hristos crede despre Biserică:

- sub formă de tabel, pe coloane
- câte biserici sunt menţionate: numărul.
- Unde sunt situate, cetăţile? Numele.
- Care sunt delimitările în versete unde se vorbeşte despre ele?
- Cum este descris Domnul Isus Hristos?
- Ce spune Domnul despre ele?
- De bine?
- De rău?
- Care este judecata cu care le "ameninţă"?
- Ce le porunceşte?
- Ce le promite?

Întrebări suplimentare:

- Care sunt singurele biserici despre care Domnul nu are nimic rău de spus? Numiţi-le.

- Care sunt singurele biserici despre care Domnul nu are nimic bine de spus? Numiţi-le. Sau, numiţi-o!

- Ce oferă tuturor bisericilor, fără excepţie? Judecată, poruncă , etc. Ce?

Observaţie: în temă să se folosească terminologia (expresiile şi limbajul) biblic! Fără materiale ajutătoare, cărţi, comentarii. Numai cu Biblia! Oricum, exerciţiul este de asemenea natură încât trebuie folosită doar Biblia.

Atenţie:

Tabelul este deja completat de mine deşi nu vedeţi literele fiindcă am schimbat culoarea fonturilor în alb! Doresc să faceţi exerciţiul! Când l-aţi făcut, pentru a afla modul în care am completat eu tabelul, puteţi să selectaţi textul de pe coloane şi să alegeţi pentru font o culoare care să-l facă să se evidenţieze!

"Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul"

Este un exerciţiu simplu! Dar util! Printr-o observaţie atentă veţi afla ce crede Hristos despre Biserică. Ascuţiţi-vă spiritul de observaţie pentru a avea toate datele la interpretare şi pentru a nu greşi.