Am menţionat data trecută, în timp ce priveam la Romani 9, că Pavel anticipează cea mai mare obiecţie pe care o aduc oamenii împotriva doctrinei alegerii. Şi anume, că aceasta va umbri dreptatea lui Dumnezeu. Ar face pe Dumnezeu să pară, cumva, nedrept. Şi Pavel ridică această întrebare în Romani 9, "Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu?" Şi el răspunde propriei întrebări spunând, "Nicidecum!" Şi apoi, versetul 15 din Romani capitolul 9 spune aceasta:
"Căci El a zis lui Moise: Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.
Aşa dar, (aceasta este concluzia) nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă."
Acum, în cercurile în care călătoresc eu şi aud discuţii cu privire la doctrina predestinării sau a alegerii, uneori jargonul, limbajul, nomenclatura pe care o aud este că doctrina augustiniană a alegerii (observaţi că nu o numesc doctrina calvinistă a alegerii pentru că aceea irită mereu, Calvin fiind judecat nedrept. Dar din nou, vreau să ştiţi că nu Calvin a scris atât de mult despre această doctrină, şi ceea ce a scris fusese deja scris mai detaliat de către Luther şi mai devreme de Augustin. Şi este mai potrivit să identificăm această poziţie istorică cu Augustin decât cu Calvin)... dar atât de des în terminologia celor care discută această doctrină, ei se referă la doctrinele ce înconjoară conceptul alegerii cu numele de "doctrinele harului." Îmi place această numire pentru că pune accentul acolo unde-i este locul. Pentru că punctul focal al doctrinei Biblice a alegerii este conceptul harului lui Dumnezeu.
Acum, haideţi să începem aici astăzi. Despre ce vorbim atunci când discutăm despre har? Harul este definit cel mai simplu prin fraza "favoare nemeritată." Adică, atunci când primim har de la Dumnezeu, noi primim o binecuvântare sau favoare sau beneficiu din mâna Lui pe care nu l-am meritat, nu l-am câştigat, nu l-am dobândit prin eforturile proprii. Vine gratuit, pur şi simplu din lărgimea milei Lui faţă de noi.
Acum, din nou, aici ne direcţionează Pavel gândirea când apare întrebarea, "Este nedreptate în Dumnezeu?" şi el spune, "Cu siguranţă că nu" şi apoi imediat le aminteşte creştinilor romani, care urmează să primească această scrisoare şi epistolă din mâna lui, despre ceea ce Dumnezeu a descoperit deja în Vechiul Testament lui Moise când El a spus, "Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur." Primul lucru pe care trebuie să îl înţelegem despre harul lui Dumnezeu este că harul este suveran. Harul este ceva pe care Dumnezeu nu este niciodată obligat să îl ofere. Dumnezeu nu îi datorează nimănui har. Gândiţi-vă la acest lucru un moment. Dacă Dumnezeu ne-ar fi datorat harul, nu ar mai fi fost har. Ar fi fost dreptate. Dreptatea este ceva care se cuvine ca răsplată sau ca pedeapsă pentru anumite forme de comportament. Harul nu este implicat. Şi Dumnezeu, întotdeauna şi pretutindeni, Îşi rezervă dreptul la ceea ce eu numesc "clemenţa cosmică executivă." Acesta este un privilegiu executiv din partea Lui. El poate fi plin de milă cu cine vrea să fie plin de milă şi Îşi poate retrage mila sau harul Său de la cine decide el să le retragă pentru orice motiv doreşte El să facă acest lucru, pentru a-Şi îndeplini scopurile, nu programul nostru.
Acum, Pavel, cel puţin în traducerea din limba engleză din care citesc, pune această întrebare. Şi vom privi din nou la ea. "Este nedreptate în Dumnezeu?" Şi punerea acestei întrebări cere şi un răspuns. Răspunsul este, "Absolut, nu. Nu există nedreptate în Dumnezeu." Dar daţi-mi voie să mă joc puţin cu acest lucru, să îl sucesc puţin şi să pun întrebarea cumva diferit. "Există non-dreptate în Dumnezeu?" Răspunsul la această întrebare este "Da." Există non-dreptate sau mai specific, non-justiţie în Dumnezeu.
Acum, observaţi, nu am spus, "nedreptate" sau "injustiţie." Am spus, "non-dreptate" sau "non-justiţie." Nu joc jocuri aici dar vreau să rezerv un timp pentru a explica despre ce vorbesc aici.
Mă duc la tablă. Şi voi cere studenţilor mei care ascultă la radio să îşi folosească imaginaţia acum. Şi încercaţi să vă imaginaţi un om chipeş ducându-se la tablă şi am o bucată de cretă. Şi voi desena un cerc (ca şi cum urmează să desenez o faţă veselă). Şi voi pune acest cuvânt în acest cerc; "Justiţie." Sau, dacă vreţi, voi pune în paranteze în cerc, "Dreptate." Acum, acest cerc, în care am pus cuvântul "Justiţie" sau "Dreptate," reprezintă un concept. Conceptul justeţei sau al dreptăţii, dacă doriţi. Acum, dacă avem o categorie intitulată Justiţie sau Dreptate, atunci toate lucrurile care nu fac parte din acest cerc; orice lucru care este în exteriorul acestui cerc ar fi, ceea ce numim, non-justiţie sau non-dreptate. Este simplu, nu-i aşa? Avem aceste două categorii Justiţie şi Non-justiţie sau Dreptate şi Non-dreptate. Aceste categorii se exclud reciproc. Aceste cercuri nu se pot suprapune sau intersecta. Pentru că non-justiţia se referă la tot ceea ce este în afara cercului sau categoriei justiţie. Aţi înţeles până aici? Acum, voi mai desena un al doilea cerc pe tablă. Doar că de data asta voi pune acest cerc în afara perimetrului primului cerc, astfel încât primul cerc se află în interiorul celui de-al doilea. Acum, tot ce este în interiorul celui de-al doilea cerc, cercul exterior, este încă non-justiţie sau non-dreptate. Acum, voi mai crea încă puţină artă. Voi desena o linie verticală peste cele două cercuri care împarte în două cercul exterior. Doar o linie scurtă ce divide jumătatea superioară a cercului exterior. Sper că este destul de descriptiv ca să puteţi vizualiza. Şi apoi, în partea de jos voi desena o altă linie verticală ca aceasta. Astfel că acum, cercul meu exterior a fost împărţit în două jumătăţi de cerc. Arată ca o lună în creştere.
Acum, am făcut toate acestea cu un motiv. Chiar dacă acest cerc exterior reprezintă categoria non-justiţiei, există diferite tipuri de non-justiţie. Două feluri de non-justiţie care sunt importante pentru gândirea noastră. În partea din dreapta, adică, o jumătate din acel cerc exterior, voi scrie cuvântul "Injustiţie". În cealaltă parte, pe stânga, voi scrie "Milă" sau "Har." Acum, dacă puteţi vizualiza această mică diagramă pe care v-am desenat-o, haideţi să vorbim despre ea câteva clipe. Întreaga idee a acestei imagini este să explice acest concept simplu. Că există diferite feluri de non-justiţie şi diferite feluri de non-dreptate. Injustiţia sau nedreptatea; aceste categorii sunt rele. Şi sunt absolut contradictorii dreptăţii sau justiţiei. Dacă Dumnezeu ar fi făcut ceva care a fost injust sau nedrept, dacă El ar fi comis o injustiţie împotriva cuiva, El nu ar mai fi un Dumnezeu drept. Nu ar mai fi bun, nu-i aşa?
Acum, cealaltă parte a celui de-al doilea cerc are categoria milă sau har. Este ceva greşit într-un Dumnezeu sfânt, drept, care este plin de har sau este milostiv? Acest lucru nu ar fi rău pentru o Fiinţă dreaptă şi fără vină să acorde milă sau har pentru că harul şi mila sunt lucruri bune. Ele nu sunt lucruri negative; în timp ce nedreptatea este rea.
Şi acum, iată ce se întâmplă. Vom şterge această imagine. Şi vom desena o alta pe tablă. Aceasta va fi foarte simplă. Voi desena câteva schiţe de oameni pe tablă şi îmi voi arăta îndemânările artistice sau lipsa lor. Unde avem un grup de, să spunem, şapte sau opt omuleţi mici pe tablă. Şi aceste figurine reprezintă un grup de oameni. Acum, când vorbim despre doctrina alegerii, înţelegem că unii oameni primesc harul alegerii şi alţii nu. Deci, voi lua bucata de cretă şi voi desena un cerc în jurul a patru din aceşti oameni din grup. Şi apoi voi pune un cerc în jurul celorlalţi. Şi acum, în primul cerc sunt cei care primesc harul. Celălalt grup primeşte, din mâna lui Dumnezeu, dreptate. Adică, aleşii primesc harul lui Dumnezeu. Cei ne-aleşi primesc dreptatea lui Dumnezeu. Merg prea repede? Aleşii primesc har sau milă. Ne-aleşii primesc dreptate. Acum, până aici, a fost cineva din imaginea mea o victimă a nedreptăţii sau injustiţiei lui Dumnezeu? Bineînţeles că nu.
Şi aici ajunge Pavel când pune întrebarea, "Este nedreptate în Dumnezeu?" Întrebarea este pusă pentru că harul lui Dumnezeu nu este dat în mod egal tuturor. Şi de vreme ce Dumnezeu îi dă un dar plin de har lui Iacov pe care nu îl dă lui Esau, se pare că acest lucru nu este cinstit. Pentru că protestul este în felul următor, "dacă eu dau har unei persoane, atunci trebuie să dau har tuturor." Corect? Nu aşa gândim noi? Acesta este felul american. Acesta este felul democratic.
Dar haideţi să facem o analogie cu prizonierii care au fost condamnaţi pentru crimă de gradul întâi. Şi guvernatorul statului decide să exercite clemenţa executivă şi să ierte pe unul dintre aceşti criminali. Acum, acest criminal nu merită să fie iertat. El merită să fie executat. El a scăpat de dreptate şi a primit milă. Acum, presupuneţi că guvernatorul nu alege să ierte pe ceilalţi criminali condamnaţi şi ei sunt pedepsiţi. Au fost ei pedepsiţi în mod nedrept? Bineînţeles că nu. Ei au primit dreptatea. Cealaltă persoană a primit har. Acum, vă voi întreba: Este necesar că dacă guvernatorul iartă pe unul, în consecinţă, să îi ierte pe toţi? Vă întreb. Prin ce lege se spune că dacă o persoană primeşte milă, toată lumea trebuie să primească milă? Aceasta ar fi adevărat numai dacă dreptatea o cere. Dar noi nu vorbim despre dreptate aici. Vorbim despre non-justiţie. Vorbim despre milă. Vorbim despre har. Şi acest lucru le reaminteşte Pavel romanilor în mod foarte direct. Că Dumnezeu a spus deja lui Moise, "Voi avea milă de cine vreau să am milă şi voi avea îndurare pentru cine vreau să am îndurare." Acesta este unul dintre cele mai cruciale concepte pe care trebuie să le înţelegem despre creştinismul biblic. Şi este unul pe care puţini dintre noi îl cuprindem cu adevărat. Aşa cum am spus şi mai înainte, nu am întâlnit nici un creştin care să-mi spună că nu crede în suveranitatea lui Dumnezeu. Şi fiecare creştin ar spune, "Da, eu cred în suveranitatea lui Dumnezeu." Dar când începi să pui oamenii la încercare şi îi întrebi cum înţeleg ei suveranitatea lui Dumnezeu, le ia cam cinci minute până când nu mai rămâne prea multă suveranitate. Oamenii vor să spună, prin faptul că ei afirmă suveranitatea lui Dumnezeu, că ei cred că Dumnezeu are autoritate peste creaţia Lui. Sau că El are putere asupra creaţiei Lui. Şi acestea sunt aspecte ale suveranităţii lui Dumnezeu. Dar în momentul în care pui întrebarea referitoare la suveranitatea harului, atunci oamenii încep să sară din barcă. Pentru că ei nu vor să creadă că Dumnezeu are autoritatea sau dreptul să acorde mila Sa şi harul Său aşa cum vrea El. Şi aceste lucruri sunt la bătaie aici în această discuţie.
Acum, dacă Dumnezeu ar comite vreo nedreptate în toate acestea, aş putea înţelege văicăreala şi protestul. Şi dacă Dumnezeu ar privi la o lume plină de oameni inocenţi şi s-ar hotărî să salveze pe unii şi să piardă pe alţii, atunci ar exista nedreptate în Dumnezeu. Ar exista nedreptate în Dumnezeu. Dar doar o singură dată în toată istoria Dumnezeu a pedepsit un om nevinovat. Şi aceasta s-a întâmplat numai după ce acel om nevinovat, cu propria voinţă, de dragul celor aleşi, şi-a asumat vina păcatului poporului Său. Şi odată ce păcatul tău şi păcatul meu a fost transferat asupra lui Isus, Isus, în ochii lui Dumnezeu, nu mai este nevinovat. El este nevinovat în şi din El Însuşi. Dar prin imputare El este acum cea mai densă întruchipare a răutăţii. Într-un sens, cea mai obscenă concentrare a răutăţii care a apărut vreodată pe această planetă a fost pe cruce când Hristos a luat păcatele milioanelor de oameni asupra propriei persoane, pe spatele Lui: şi doar după acest transfer, pentru care El S-a supus în mod voit, Dumnezeu L-a pedepsit. Deci, în realitate, Dumnezeu nu a pedepsit niciodată o persoană nevinovată. Pentru că ar fi nedrept ca Dumnezeu să facă asta. Dumnezeu nu face aşa ceva.
Şi astfel, când ne gândim la această chestiune dificilă a alegerii şi a selecţiei lui Dumnezeu, trebuie să înţelegeţi că atunci când Dumnezeu ia hotărârea şi El contemplă pe aceia pe care îi va salva sau nu îi va salva, El îi contemplă ca pe oameni căzuţi. Întrebarea lui Dumnezeu nu este, "Voi salva nişte oameni nevinovaţi şi voi permite ca alţi oameni nevinovaţi să piară?" Ci întrebarea Lui este, ca şi cea a guvernatorului, "Voi exercita har şi milă asupra unor oameni vinovaţi şi pe restul oamenilor îi voi lăsa să primească dreptatea Mea?" Vedeţi, frumuseţea în aceasta este că în alegerea suverană a lui Dumnezeu şi harul Său minunat şi mila Lui sunt manifestate dar şi dedicarea Lui neobosită pentru dreptate este de asemenea manifestată.
Concluzie
Harul este un concept uşor de definit. Este favoarea Sa nemeritată. Dar pentru a transporta această idee din creierele noastre în arterele principale este una dintre cele mai dificile sarcini în viaţa creştină. Şi ca să o facem să rămână acolo, să se lipească acolo, este chiar şi mai dificil. Şi îmi place să le spun studenţilor mei de la seminar că în clipa în care începi să gândeşti că Dumnezeu îţi datorează milă sau datorează oricui milă, sună un clopoţel în creierul tău. Sună o alarmă. O avertizare care îţi spune, "ATENŢIE! Nu te mai gândeşti la milă pentru că, din nou, mila care este pretinsă nu mai este milă." Dacă ne gândim că Dumnezeu ne datorează har, nu ne mai gândim la har. Acum ne gândim la dreptate. Şi celălalt lucru pe care îl spun studenţilor, şi pe care vi l-am spus şi vouă, este că niciodată să nu Îi ceri lui Dumnezeu dreptate; s-ar putea să o primeşti. Pentru că cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla vreodată ar fi să primesc întreaga măsură a dreptăţii lui Dumnezeu din mâna Lui. Singurul mod în care pot respira în lumea aceasta, şi singurul mod în care pot spera vreodată să ajung în cer, este numai prin harul Său suveran.