(1 Corinteni 13:4-7)
Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
Introducere: "Dacă grăuntele de grâu..."
Acum două săptămâni cred că Domnul mi-a dat un cuvânt pentru noi din Ioan 12:24-26.
Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-mi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-mi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
Am văzut că există în acest text patru promisiuni mari şi patru cerinţe cutremurătoare:
- Viaţa ta va aduce roadă,
dacă ea cade ca o sămânţă în pământ şi moare.
- Îţi vei păstra viaţa pentru viaţa veşnică,
dacă îţi urăşti viaţa în lumea aceasta.
- Vei fi cu Isus acolo unde este El,
dacă Îl urmezi - la Calvar.
- Dumnezeu Tatăl te va cinsti,
dacă Îl slujeşti pe Isus.
Şi astfel am încheiat data trecută cu întrebarea: Cum trebuie atunci să mor ca tată, soţ sau pastor, ca să pot aduce roadă? Cum trebuie să murim ca biserică pentru a putea aduce roadă? Ne rugăm pentru trezire - pentru o mare redeşteptare în biserica noastră, în oraşul nostru şi în întreaga mişcare creştină. Dar am văzut că, dacă vrem să fim treziţi la viaţă cu puterea de a aduce roadă, moartea va trebui să vină înaintea trezirii. Dacă vrem să Îl vedem pe Hristos şi să Îl prezentăm pe Hristos în această vară, trebuie să şi murim împreună cu Hristos.
Acum, cineva ar putea auzi cuvintele lui Isus din Ioan 12:24-26 şi ar putea întreba: Contrazice aceasta mântuirea prin har, prin credinţă?
- Mori ca să poţi aduce roadă.
- Urăşte-ţi viaţa în lumea aceasta ca să ai viaţa veşnică.
- Urmează-L pe Isus ca să poţi fi împreună cu El în slavă.
- Slujeşte-L ca să fii cinstit de Tatăl Său.
Cum rămâne atunci cu Ioan 3:16?
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Dar acum Isus spune în Ioan 12:25, "Cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică." Deci, avem viaţa veşnică crezând în Isus, sau urându-ne vieţile în lumea aceasta? Oare Ioan 12:25 contrazice Ioan 3:16?
Răspunsul este nu, Ioan 12:25 defineşte Ioan 3:16. Isus înţelege prin "credinţa în Isus" ceva mult mai adânc şi cu o putere de a transforma vieţile mai mare decât realizăm noi adesea. Una din marile pasiuni ale vieţii mele este să descoper ce este adevărata credinţă mântuitoare şi să învăţ cum să trăiesc prin ea. Când Isus spune că viaţa veşnică am primit-o ca un dar prin credinţă, iar apoi spune că avem viaţa veşnică dacă ne urâm vieţile în lumea aceasta, El nu anulează credinţa, ci o clarifică.
Când spune că trebuie să murim ca sămânţa aruncată în pământ, că trebuie să ne urâm vieţile în lumea aceasta, că trebuie să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe drumul spre Calvar, şi că trebuie să-L slujim pe El, nu banii (pentru că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni), El de fapt descrie modul de viaţă al credinţei.
De aceea El poate asocia cu acest mod de viaţă aceleaşi promisiuni pe care le asociază cu credinţa. "Crede în Isus şi nu vei pieri, ci vei avea viaţa veşnică," şi "Urăşte-ţi viaţa în lumea aceasta şi ţi-o vei păstra pentru viaţa veşnică." Mai întâi, promisiunea vieţii veşnice este acordată actului credinţei. Apoi, promisiunea vieţii veşnice este acordată actului prin care îţi urăşti viaţa în lumea aceasta. Motivul pentru care amândouă sunt adevărate este pentru că credinţa are întotdeauna ca efect urârea vieţii din lumea aceasta. E modul de viaţă al credinţei. E dovada că credinţa este vie şi reală. Credinţa Îl preţuieşte pe Hristos atât de mult încât alte comori care Îl concurează mor faţă de noi şi noi murim faţă de ele. Această moarte faţă de lume (aşa cum o numeşte Pavel în Galateni 6:14) are ca rezultat decizii care adesea în ochii lumii par ca şi cum ţi-ai urî viaţa.
Dar această moarte faţă de lume nu înseamnă să câştigi sau să meriţi viaţa veşnică prin privaţiuni şi sacrificii personale autoimpuse, sau prin disciplinele spirituale ale vieţii creştine. Nu poţi câştiga sau merita vreun lucru de la Dumnezeu, pentru că tu eşti deja al Lui, cu tot ce ai. Mântuirea este prin har, prin credinţă. Iar toate aceste lucruri sunt dovezi şi mărturii ale credinţei adevărate.
Ură pentru vieţile noastre; Dragoste unul pentru altul
Întrebarea de astăzi este: ce are a face această moarte ca o sămânţă şi această urâre a vieţilor noastre în lumea aceasta cu dragostea unul pentru altul? Am început seria despre dragoste în 12 martie cu textul din 1 Corinteni 13 - acest măreţ capitol al dragostei. Astăzi voi încheia seria în acelaşi capitol - chiar dacă de fapt toate predicile din Biblie sunt predici despre dragoste - temelia ei, sau împuternicirea ei, sau natura ei, sau formele ei, sau motivaţiile ei, sau scopurile ei. Totul se raportează la dragoste. De aceea nu renunţăm la ea.
Vă invit să deschideţi la 1 Corinteni 13:4-7. Pavel ne oferă aici 15 descrieri a ceea ce este dragostea. Iar ce m-a izbit a fost modul în care efectiv toate acestea implică ce Isus a numit moartea sau urârea vieţii în lumea aceasta.
- Dragostea este îndelung răbdătoare,
- este plină de bunătate:
- dragostea nu pizmuieşte;
- dragostea nu se laudă,
- nu se umflă de mândrie,
- (5) nu se poartă necuviincios,
- nu caută folosul său,
- nu se mânie,
- nu se gândeşte la rău,
- (6) nu se bucură de neleguire, ci
- se bucură de adevăr,
- (7) acopera totul,
- crede totul,
- nădăjduieşte totul,
- suferă totul.
Ne rugăm pentru trezire. Va trebui să arate în felul acesta atunci când va veni, altfel nu va fi de la Duhul Sfânt - dragostea este roada pe care El o aduce. Deci, dacă suntem pe drumul cel bun - acela că înaintea trezirii trebuie să vină moartea - atunci nu vom fi surprinşi să vedem că înainte să poată exista dragostea trebuie să existe moartea, sau că dragostea este o formă a morţii.
Haideţi să luăm câteva exemple ca să puteţi vedea aceste lucruri în text.
Luaţi din versetul 4 descrierea "Dragostea e îndelung răbdătoare" şi din versetul 5 "Dragostea nu se mânie." Mai literal, versetul 4 spune: "Dragostea rabdă vreme îndelungată." Expresia din versetul 5 este de asemenea tradusă prin "Dragostea nu se mânie cu uşurinţă" (NIV - Noua Versiune Internaţională) sau "Dragostea nu este supărăcioasă" (RSV - Versiunea Standard Revizuită). Vedeţi deci că aceste două descrieri ale dragostei sunt feţe diferite ale aceleaşi monede: pe de-o parte "nu se mânie cu uşurinţă, nu este supărăcioasă" iar pe de altă parte "e îndelung răbdătoare, rabdă vreme îndelungată."
Acum, prin natura noastră nici unuia dintre noi nu ne place să fim întrerupţi atunci când lucrurile merg bine. Nu ne place să ne amânăm planurile. Toţi ne dorim o viaţă lipsită de griji şi avem tendinţa să ne supărăm atunci când planurile noastre atât de bine întocmite merg prost. Nu ne plac blocajele de trafic pe autostradă atunci când trebuie să ajungem la o întâlnire. Nu ne place zăpuşeala din maşină în timpul concediului. Nu ne place să fim treziţi de plânsetele copiilor în timpul nopţii. Nu ne place atunci când Poşta ne rătăceşte cecurile pe care trebuia să le primim. Ne place atunci când viaţa curge conform planurilor şi plăcerilor noastre. Iar atunci când nu e aşa, prin natura noastră ne înfuriem, ne plângem, protestăm, murmurăm, suntem supăraţi şi gata să-i criticăm pe alţii.
Pavel însă ne spune: "Dragostea este îndelung răbdătoare... nu se mânie (cu uşurinţă)." Cum rămâne atunci cu această parte a noastră care nu are răbdare - se aprinde uşor - şi fără să stea prea mult pe gânduri se mânie, se plânge, protestează, murmură, se supără şi îi critică pe alţii? Răspunsul este: trebuie să moară. A iubi în felul acesta înseamnă a muri. Dacă vreau să fiu o astfel de persoană, ceva în mine trebuie să moară. Dorinţa mea puternică pentru o viaţă lipsită de griji trebuie să moară. Nevoia mea de un orar fără întreruperi trebuie să moară. Pretenţia ca frustrările şi piedicile să dispară din calea mea trebuie să moară.
Pur şi simplu nu putem iubi în felul pe care îl descrie Pavel până când nu murim.
Sau luaţi descrierile dragostei din mijlocul versetului 4: "Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie." La toţi ne place să fim lăudaţi. Ne place să fim admiraţi. Ne place atunci când oamenii ne observă succesele şi ne trec cu vederea eşecurile. Ne place să-i auzim pe alţii spunând lucruri frumoase despre noi. Dar nu ne place atunci când oamenii îşi bat joc de noi, ne critică, râd de noi sau ne umilesc.
De aceea, am dezvoltat strategii prin care să ne minimalizăm eşecurile şi să ne maximalizăm succesele. Avem tendinţa să atragem atenţia către unele şi să le acoperim pe celelalte. Există metode primitive de a face acest lucru, cum ar fi lauda de sine făţişă, plimbatul ţanţoş, trufia lipsită de griji exprimată prin felul de a vorbi, sau pur şi simplu aroganţa obraznică. De fapt, în America viciul laudei de sine s-a transformat într-o virtute a spectacolelor de divertisment.
Dar există şi metode mai subtile, mai rafinate şi mai acceptabile de exprimare a mândriei - cum ar fi revenirea repetată în timpul discuţiei la propria persoană, la realizările noastre, sau chiar şi mai subtil, atunci când vorbim permanent despre rănile provocate de alţii, despre tristeţea noastră sau despre cât de rău ne merge. Atât mila faţă de sine cât şi lauda de sine, amândouă sunt forme ale mândriei: una este mândrie în inima celui slab, iar cealaltă este mândrie în inima celui puternic.
Pavel spune: "Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie." Adică, nu vorbeşte mult despre sine, nu se umflă în pene din pricina realizărilor proprii şi nu este prea preocupată de durerile sale. Dragostea este îndreptată către ceilalţi, nu către propria persoană. Asta înseamnă că o dorinţă aprinsă trebuie să moară în inimile noastre, dacă vrem să iubim. Nu ne umflăm în pene pentru că aşa decidem noi. Suntem aşa din cauza naturii umane păcătoase. Aceasta vine din adâncul a ceea ce suntem, nişte fiinţe umane corupte. Dacă dragostea este smerită şi îndreptată spre ceilalţi, atunci dragostea este moarte. Eu, cel care iubesc lauda, înălţarea propriei persoane, atenţia celorlalţi, care mă plâng şi suspin, care îmi plâng de milă, trebuie să mor.
De aceea a spus Isus: "Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur - singur în închisoarea sa egocentrică, încrezător în sine, plin de importanţă; - dar dacă moare, aduce multă roadă" - roada dragostei şi toţi oamenii care Îl vor vedea pe Hristos în acea dragoste.
Sau luaţi expresia cheie din versetul 5: "Dragostea nu caută folosul său." Nu cred că aceste cuvinte înseamnă că e greşit să doreşti să fii fericit. Pentru că în versetul 3 Pavel argumentează că, dacă nu iubeşti, nu-ţi foloseşte la nimic. Deci, nu e greşit să doreşti lucruri cu adevărat folositoare. El spune de fapt că dragostea nu-şi caută propriile interese private, fără să ţină cont de binele altora. Dragostea îşi caută bucuria şi folosul în binele altora, nu doar în propria satisfacţie.
Când Pavel spune: "Dragostea nu caută folosul său," el nu spune că nu trebuie să lupţi pentru propriile convingeri - Pavel a murit pentru convingerile sale. El spune că trebuie să fii sigur că tăria convingerii tale este direct proporţională cu convingerea că ea este a lui Dumnezeu, nu doar a ta. În măsura în care preferinţa ta este a ta şi nu o găseşti suficient argumentată în Cuvântul lui Dumnezeu, în aceeaşi măsură trebuie să nu te grăbeşti să ţi-o impui şi să nu te superi atunci când ceilalţi nu ţi-o împărtăşesc. "Dragostea nu caută folosul său." Ea caută binele celor mulţi, nu doar propriul confort.
Deci, dacă vrem să iubim, trebuie să murim "faţă de noi înşine." Dragostea nu caută folosul său. Ce face ea? Moare faţă de ea însăşi. "Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare (faţă de sine însuşi), aduce multă roadă."
O aplicaţie practică
Haideţi să luăm ca exemplu al acestui adevăr viaţa noastră de închinare. E reală, nu ceva ipotetic între noi. Ne închinăm altfel în timpul verii decât o facem în timpul anului şcolar. Iar cel mai important lucru nu e muzica sau forma, ci dragostea. Cum ne vom relaţiona unii la ceilalţi în timpul acestui sezon diferit? Schimbarea din timpul verii e intenţionată. Nu e decizia Grupului Principal de Planificare, ci e a conducerii şi a bătrânilor. Există mai multe motive pentru aceasta. Voi menţiona unul dintre ele.
Înainte de încheierea acestui an, un grup de acţiune, derivat din Grupul Principal de Planificare, se va forma şi va alcătui în detaliu modul în care noua Declaraţie de Viziune va afecta viaţa noastră de închinare împreună. Acest lucru, la rândul lui, va stabili pe cine numim ca lider muzical şi de închinare. Prin faptul că ne închinăm diferit în timpul verii, noi oferim acestui grup de acţiune, ca şi celorlalţi dintre noi, o şansă reală să vedem ce înseamnă să ne apropiem de Dumnezeu în felul acesta duminica dimineaţa. Timp de 15 ani, ne-am apropiat de Dumnezeu duminica dimineaţa în acelaşi fel. Acum, timp de aproape 12 săptămâni, ne vom apropia de Dumnezeu într-un mod diferit. Nimeni nu e perfect. Cel care conduce cu siguranţă că nu e perfect. Dar, când vara se va sfârşi, grupul de acţiune va înţelege mult mai bine modul în care Biserica Bethlehem Îl poate întâlni pe Dumnezeu cu mai mare putere - pentru Slava Lui şi pentru bucuria noastră.
Problema principală care ne stă înainte nu este forma închinării noastre, ci dragostea noastră. "Dragostea nu caută folosul său." Dragostea moare faţă de ea însăşi. Sunt sute între noi care se bucură, unii până la lacrimi, atunci când ne apropiem şi rămânem în prezenţa Domnului aşa cum suntem, pentru primele 30 de minute ale acestor servicii din timpul verii. Este un mod potrivit pentru ei. Îi ajută. Exprimă sentimentele pe care le au pentru Domnul. Vindecă, zideşte şi întăreşte. Dar mai mult decât orice, îi ajută să se concentreze asupra lui Dumnezeu, să se apropie de El şi să stea în părtăşie cu El. Mulţi dintre aceşti oameni "nu şi-au impus propria voinţă" de ani de zile. Ei s-au supus voinţei celorlalţi. S-au supus modului pe care ceilalţi l-au considerat bun şi folositor.
Acum, în această vară, lucrurile se schimbă, iar testul este să vedem dacă cei ce preferă celălalt mod vor fi răbdători şi se vor supune, cel puţin pentru o vreme, în dragoste. "Dragostea este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate... Dragostea nu se mânie... Dragostea nu caută folosul său."
Am început această serie despre dragoste cu un citat al lui Francis Schaeffer care spune în esenţă că, atunci când există păreri diferite printre creştini, avem o ocazie de aur să arătăm lumii cum ne iubim unii pe alţii. Divergenţele nu înseamnă sfârşitul dragostei, ele constituie o ocazie pentru dragoste. Asta înseamnă o ocazie pentru moarte. Unul din motivele pentru care e atât de uşor să te retragi dintr-o problemă în loc să o rezolvi este că pentru aceasta nu trebuie să mori.
Dar în ultimele două săptămâni am văzut că, înainte să poată veni trezirea, trebuie ca în fiecare din noi să vină moartea, şi înainte să putem vedea o mare renaştere a dragostei, va trebui să murim.
- A fi îndelung răbdători înseamnă să murim faţă de dorinţa după o viaţă lipsită de griji.
- A nu pizmui înseamnă să murim faţă de dorinţa după o dragoste neîmpărtăşită.
- A nu ne lăuda înseamnă să murim faţă de dorinţa de a atrage atenţia asupra succeselor proprii.
- A nu ne purta necuviincios înseamnă să murim faţă de dorinţa să ne exprimăm libertatea într-un mod provocator.
- A nu căuta folosul nostru înseamnă să murim faţă de influenţa propriilor preferinţe.
- A nu ne mânia înseamnă să murim faţă de dorinţa de a fi lipsiţi de frustrări.
- A nu ne gândi la rău înseamnă să murim faţă de dorinţa de răzbunare.
- A acoperi totul şi a suferi totul înseamnă să murim faţă de dorinţa să fugim de suferinţa supunerii.
Deci, chemarea Domnului pentru vieţile noastre în aceste săptămâni şi în această vară, şi în timp ce ne adunăm împreună în această seară ca să căutăm cu seriozitate trezirea şi plinătatea lui Dumnezeu, este: suntem noi gata să plătim preţul dragostei? Dragoste acasă, dragoste la birou, dragoste printre vecini, dragoste în grupul de credincioşi? Suntem gata să murim? Dacă suntem atât de mulţumiţi de tot ce este Dumnezeu pentru noi în Hristos, atunci promisiunile se vor împlini cu siguranţă: vom aduce multă roadă, vom trăi veşnic, vom fi cu Domnul, iar Tatăl ne va cinsti.
Când Isus cheamă pe cineva, spunea Dietrich Bonhoeffer, El îl cheamă să vină şi să moară. Vino. Consideră-te mort faţă de păcat şi viu pentru dragoste.