text Studiu biblic

"Proverbe 14.12 I Multe căi pot părea bune omului sau Ştiţi şi Calea ? I Ioan 14.4, 6"

14 aprilie 2025

Categorie: Studiu biblic

 

Calea, Ioan 14.4

 

Eu Sunt Calea, a declarat Domnul Isus (Ioan 14 : 6), iar EL este singura cale, singurul drum care duce direct în Cer ! Dar există și :
I. Căi rele, care par a fi bune
1. Calea lui Cain – ura mascată în religiozitate
2. Calea lui Balaam – compromisul făcut pentru un câştig murdar
3. Calea lui Ieroboam – falsa închinare

II. Despre calea bună, Dumnezeu a vorbit constant
III. Alege acum calea cea mai bună, (de fapt singura cale / singurul drum înspre Cer) : Isus !

Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. (Proverbe 14 : 12)

Adică drumul mi se pare foarte bun, dar de-abia la capătul lui, văd unde duce … până atunci poate observ doar indicatoarele care-mi semnalizează direcţia înspre care merg ! 

Destinaţia o văd numai la sfârşit.

Din punct de vedere spiritual, se poate spune că spre iad, sunt trei drumuri / căi, care duc direct acolo. Toate aceste străzi au nume de oameni, care au fost la vremea lor deschizătorii de drum, constructorii acelor căi, (sau forme de trăire a vieţii).

I. Căi rele, care par a fi bune

În Biblie sunt notate aceste modele de trăire (de comportament) în afara voii lui Dumnezeu, aceste căi, (care atenţie … au fost devieri de la Calea lui Dumnezeu, fiind inventate de oameni care iniţial au umblat cu Dumnezeu şi cărora Dumnezeu le-a vorbit personal) :

Calea lui Cain – ura mascată în religiozitate : „Vai de ei ! Căci au urmat pe calea lui Cain ! ” (Iuda 1 : 11)

Calea lui Balaam – compromisul făcut pentru un câştig murdar : „După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii”. (II Petru 2 : 15)

Calea lui Ieroboam – falsa închinare : „El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat pe calea lui Ieroboam, săvârşind păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel”. (1 Împăraţi 15 : 34)

II. Despre calea bună, Dumnezeu a vorbit constant

Încă din Geneza, s-a produs devierea de la voia lui Dumnezeu, care în timp a devenit tot mai diversificată

Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat ; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ”. (Geneza 6 : 12)

A urmat potopul, dar Dumnezeu a avut oamenii Lui, prin care a vorbit astfel :

  • pe vremea lui Avraam  : 

Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… (Geneza 18 : 19)

  • prin Moise, Dumnezeu le poruncea copiilor Lui :

Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire”. (Deuteronomul 5 : 33)

  • prin Samuel :

Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi !  Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă”. (1 Samuel 12 : 23).

  • David întreba şi concluziona :

Cine este omul care se teme de Domnul ? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă”. (Psalmul 25 : 12) De unde ştia David ? El era prooroc şi Dumnezeu i-a vorbit :

Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta”. (Psalmul 32 : 8)

  • Solomon Îl ruga pe Dumnezeu, pentru poporul Lui :

„ … ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău, Israel, învaţă-i calea cea bună în care trebuie să meargă şi trimite ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău !” (II Cronici 6 : 27)

  • Prin Isaia s-a spus :

Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă : niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi ; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească. Pe calea aceasta nu va fi niciun leu, şi nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea”. (Isaia 35 : 8 – 9)

Tot prin Isaia, Dumnezeu a mai spus : „Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel : „Eu, Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi !” (Isaia 48 : 17)

  • Prin Ieremia, Domnul a poruncit :

Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună : umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre !” Dar ei răspund : „Nu vrem să umblăm pe ele !” (Ieremia 6 : 16)

Au trecut anii şi a venit Domnul Isus. El a spus :

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima ; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”. (Matei 11 : 28 -29)

III. Alege acum calea cea mai bună, (de fapt singura cale / singurul drum înspre Cer) : Isus

Christos Domnul ne-a spus :

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14 : 6) Ce ar trebui să faci ? Schimbă-ţi direcţia în care mergi, ieşi de pe calea spre iad şi intră pe calea Lui Dumnezeu.

O rugăciune foarte bună, era (şi a rămas) cea spusă de către David :

Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei !” (Psalmul 139 : 24)

Prin prorocul Ezechiel Dumnezeu vorbea :

Spune-le : „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască.

Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea ! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel ?” (Ezechiel 33 : 11)

Domnul Isus ne-a vorbit clar :

Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află”. (Matei 7 : 13 – 14)

Care este această cale ?

În Faptele Apostolilor (9 : 2), Saul vorbea despre : „ … Calea credinţei …”.

Dumnezeu nu vrea moartea omului, dar dacă omul alege să rămână pe calea cea rea, la sfârşitul de drum, (în momentul decesului), când va închide ochii aici, va vedea unde a ajuns … dincolo !

Concluzii

Reamintim lucrurile care tocmai au fost scrise.

Calea cea mai bună, (de fapt singura cale / singurul drum), spre Cer este Isus. Christos Domnul ne-a spus :

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14 : 6)

Ce ar trebui să faci ?

  1. Schimbă-ţi direcţia în care mergi,
  2. ieşi de pe calea spre iad şi
  3. intră pe calea Lui Dumnezeu.

Prin prorocul Ezechiel Dumnezeu vorbea :

Spune-le : „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască.

Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea ! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel ?” (Ezechiel 33 : 11)

Dumnezeu nu vrea moartea omului, dar dacă omul alege să rămână pe calea cea rea, la sfârşitul de drum, (în momentul decesului), când va închide ochii aici, va vedea unde a ajuns … dincolo !

 

 

sursa: https://www.cezareea.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise