text Studiu biblic

Există războaie după voia lui Dumnezeu?

31 martie 2025

Categorie: Studiu biblic

Există războaie după voia lui Dumnezeu?

 

Foarte mulți atunci când este vorba de război se uită în Vechiul Testament unde sunt cele mai multe exemple prezentate de Biblie, ceea ce o să facem și noi.
Dumnezeu nu a dat israeliților Canaanul pentru că ei au fost poporul ales sau ei au fost mai buni decât celelalte națiuni, ci din pricina faptului că El i-a judecat pe canaaniți. Termenul „ales” este destul de tendențios, dacă în spatele lui vrem să găsim privilegii. Alegerea poporului evreu s-a bazat pe voința absolută a lui Dumnezeu. El Și-a adus poporul în Canaan nu datorită neprihănirii lui, ci din cauza nelegiuirii popoarelor canaanite (vezi Deut 9:4-6)
În numeroase ocazii poporul Israel a putut experimenta ajutorul minunat al lui Dumnezeu:
– Când au mers să cucerească cetatea Ierihon, Iordanul s-a despicat înaintea lor, zidurile cetății au cazut, iar soarele și luna au stat pe loc. Totuși și israeliții au fost nevoiți să lupte, să-și facă partea.
– În războiul împotriva madianiților, Dumnezeu i-a dat lui Ghedeon indicații detaliate cu privire la strategia prin care îl va putea învinge pe dușman. El a întărit credința acestui om și i-a dat putere să lupte.
– Tot cu ajutorul Domnului, Debora și Barac au învins pe Sisera, împăratul lui Hator și armata lui.
– Samson a bătut o mie de filisteni prin puterea primită de la Dumnezeu.
Sunt multe alte exemple. Toate aceste exemple arată că Dumnezeu nu numai că nu respinge ideea de război, ci chiar se foloseste de el pentru a învinge răul în scopul împlinirii planurilor Sale. În Eclesiastul 3:8 este scris: „iubitul iși are vremea lui, și urâtul își are vremea lui; războiul își are vremea lui, și pacea își are vremea ei.”
Oare să înțelegem prin aceasta că Dumnezeu iubește războiul? Răspunsul este un NU categoric! În Isaia 2:4 profetul prezintă modul prin care se va ridica Împărăția lui Dumnezeu pe pământ:
ISAIA 2:4 „El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărâ între un mare număr de popoare; asa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța războiul.”

Pană în clipa în care se va ridica Împărăția lui Dumnezeu pe pământ vor fi războaie. Intenția Domnului cu privire la războaie a fost ca ele să fie purtate cu încrederea în El și nu în forța oamenilor sau a armelor, iar prin victoria obtinută slava să-I fie adusă doar Lui. Atunci când un oraș urma să fie asediat, conducătorilor lui li se oferea o soluție pașnică. Războiul și moartea nu au devenit reguli, ci o ultimă soluție pentru autoapărare.
Putem afirma cu certitudine că astăzi exista 6 miliarde de pacătosi în lume. Dicataturile și regimurile crude care sunt astăzi la putere exercită o teroare asupra oamenilor prin duhuri rele și demoni, nedorind altceva decât nimicirea și moartea lor. Singur, Dumnezeu este cel care are autoritatea să decidă cum va judeca răul și când se va umple paharul mâniei Lui. În Biblie ni se spune destul de clar că pentru a distruge răul din lume, Dumnezeu se folosește și de oameni deși ar putea-o face și fără ajutor uman (Sodoma și Gomora). Este însă alegerea suverană a lui Dumnezeu dacă în implinirea planurilor Sale, folosește o armată sau doar un tânăr cu o praștie. Astăzi soldații sunt de multe ori considerati „ucigași”. Însă crima este o ucidere din ură și cu premeditare. Soldatul ucide cu scopul de-a împiedica producerea unui rău mai mare și pentru a pune capăt urii și crimei neîntemeiate.
Nu susțin că este răspunsul cel mai bun în privinta întrebării de mai sus, însă am încercat să lămuresc această temă care-i frământă pe mulți în zilele noastre.

Sursa: Pagina creștină

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Apocalipsa capitolul 6 – Prima pecete: Calul alb (31-100 d.Ch.) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (vers.1.2)IntroducereScena descrisă în capitolele al patrulea și al cincilea ale „Apocalipsei” este impresionantă. Atmosfera din fața tronului lui Dumnezeu este plină...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 6 – Cele șapte peceți – Considerații generale - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Cele șapte peceți reprezintă un tablou cuprinzător al Bisericii creștine de-a lungul veacurilor, începând cu timpul primei veniri a Domnului Christos și până la a doua...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 5 – Cartea cu șapte peceți - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 5,1‑14)Considerații generaleViziunea tronului lui Dumnezeu, redată în capitolul 4 al „Apocalipsei”, se continuă în capitolul 5, având de data aceasta în centrul...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 4 – Viziunea tronului lui Dumnezeu - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 4,1-11)Considerații generaleCapitolele patru și cinci din cartea Apocalipsei reprezintă un „interludiu” între scrisorile adresate celor șapte biserici (cap.2 și...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos)(cap. 3,14-22)Privire de ansambluIată-l pe imaginarul „poștaș” al Apocalipsei îndepli...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX)(cap. 3,7‑13)Privire de ansambluFiladelfia reprezintă penultimul popas în marele „drum” al „Apocalip...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII)(cap. 3,1‑6)Privire de ansambluLa aproximativ 80 km distanță de Tiatira și la est de Efes se află ruinel...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV)(cap. 2,18-29)Privire de ansambluDupă ce părăsește Pergamul, itinerariul „poștașului Apocalipsei” continuă...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V)(cap. 2,12‑17)Privire de ansambluÎn itinerariul parcurs de imaginarul „poștaș al Apocalipsei” se află și oraș...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III)(cap. 2,8‑11)Privire de ansambluOrașul turcesc Izmir, cu cele peste 1,7 milioane de locuitori ai săi, se în...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise