text Studiu biblic

"Deuteronom 8.2-4 (III) I Trupul (sănătatea) Deuteronom 8.2-4 (III) I Trupul (sănătatea)"

13 aprilie 2025

Categorie: Studiu biblic

 

 

III. Trupul (sănătatea). De ce are nevoie trupul ?

Neemia aminteşte trei necesităţi, (dintre care pe primele două, Moise nu le-a menţionat în Deuteronom 8 : 2 – 4) :

  1. apa şi
  2. climatul favorabil, precum şi
  3. Duhul Lui Dumnezeu.

 

Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.

Haina nu ţi s-a învechit pe tine şi nici nu ţi s-au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani”. (Deuteronom 8 : 3 – 4)

Moise a spus aceste cuvinte înainte ca poporul Evreu să intre în Canaan. Ajung în Canaan, trec anii dar din cauza neascultării, poporul ajunge să fie dus în robie.

După reîntoarcerea acasă, Neemia ajunge să noteze rugăciunea leviţilor (întorşi în Ţara Promisă, a se vedea Neemia 8 : 17). El scrie :

Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine când le era foame şi ai scos apă din stâncă atunci când le era sete …

În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustiu, şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze.

Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi ; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor şi
le-ai dat apă să-şi potolească setea.

Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrăneşti în pustiu, şi n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit, şi picioarele nu li s-au umflat.

Le-ai dat în mână împărăţii şi popoare ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei, şi au stăpânit ţara lui Sihon, împăratul Hesbonului, şi ţara lui Og, împăratul Basanului.

Le-ai înmulţit fiii ca stelele cerurilor şi i-ai adus în ţara despre care spuseseşi părinţilor lor că au s-o ia în stăpânire”. (Neemia 9 : 15, 19 – 23)

Cum a avut Dumnezeu grijă de sănătatea poporului Evreu ?

Apostolul Pavel a scris :

Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica … ”. (Efeseni 5 : 29) Trupul trebuie să fie hrănit şi îngrijit.

De ce are nevoie trupul ?

Neemia aminteşte trei necesităţi, (dintre care pe primele două, Moise nu le-a menţionat în Deuteronom 8 : 2 – 4) :

  1. apa şi
  2. climatul favorabil, precum şi
  3. Duhul Lui Dumnezeu.

1. Hrana şi apa

Erau primite prin Har, exact când aveau nevoie :

Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine când le era foame şi ai scos apă din stâncă atunci când le era sete”. (Neemia 9 : 15)

La ora actuală se vorbeşte de hrana bio, obţinută fără chimicale, dar oare în ce categorie intra pâinea fabricată în Cer ? De aşa ceva a avut parte Ilie … şi ce efect a avut asupra trupului lui, o astfel de hrană ! În I Împăraţi 19 : 5 – 8 scrie că Ilie :

S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis : „Scoală-te şi mănâncă.” El s-a uitat, şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă.

A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis : „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.”

El s-a sculat, a mâncat şi a băut ; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb”.

Ce putem face noi, conştienţi fiind de efectul negativ al hranei actuale ? Să experimentăm credinţa şi în această privinţă. Domnul Isus a spus :

„ … dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma …”. (Marcu 16 : 18) Iar în continuare Domnul le explică :

„ … îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi”.

Cu alte cuvinte : nu numai că răul / boala nu va avea putere asupra celor ce cred, ci chiar mai mult, prin ei cei bolnavi vor fi vindecaţi !

2. Clima de care aveau nevoie

Neemia a notat :

  • I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor, şi noaptea printr-un stâlp de foc care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze”. (Neemia 9 : 12)
  • „ … stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze”. (Neemia 9 : 19)

Ei mergeau printr-un ţinut cu temperaturi extreme. În Geneza 31 : 40 este descrisă viaţa într-un astfel de climat. Iacov spunea :

Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig şi-mi fugea somnul de pe ochi”.

Era foarte cald ziua şi foarte frig noaptea, dar Dumnezeu a acţionat pentru ei cu un fel de termostat care făcea ca ei să beneficieze de o temperatură constantă, tocmai pentru a nu se îmbolnăvi şi a avea o sănătate bună !

3. Duhul Lui Dumnezeu

Le-a dat sănătatea spirituală şi înţelepciunea ca să înţeleagă că aveau parte de protecţia Divină, aceasta le asigura liniştea interioară, de care aveau nevoie.

Haina nu ţi s-a învechit pe tine şi nici nu ţi s-au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani”. (Deuteronom 8 : 3 – 4)

Ce semnificaţie au avut cei patruzeci de ani ?

Erau anii stabiliţi ca perioadă pentru disciplinarea lor. Prin Moise, Dumnezeu a vorbit astfel :

Spune-le : „Pe viaţa Mea ! – zice Domnul – că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele.
Trupurile voastre moarte vor cădea în pustiul acesta.

Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea, nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.

Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi. Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustiu.

Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustiu şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustiu.

După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre ; adică un an de fiecare zi : şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi. Eu, Domnul, am vorbit !

În adevăr, aşa voi face acestei rele adunări care s-a unit împotriva Mea; vor fi nimiciţi în pustiul acesta şi în el vor muri”. (Numeri 14 : 28 – 35)

Preţul pe care-l aveau de plătit era stabilit, aveau însă nevoie de puterea interioară de-a trece prin toate situaţiile care-i aşteptau în viaţă.

Cum a fost atunci, este şi azi, numai prin Duhul Sfânt putem înainta, indiferent de probleme !

Şi ştim că şi pe noi Dumnezeu ne ajută, când este foarte frig sau foarte cald şi ne poartă de grijă cu tot ce avem nevoie pentru duh, suflet şi trup ! Slavă Lui !

 

sursa: http://www.cezareea.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise