Categoria: Studiu biblic
Lacrimi de Dumnezeu
“Cand S-a apropiat de cetate si a vazut-o, Iisus a plans pentru ea si a zis: “Daca ai fi cunoscut si tu, macar in aceasta zi, lucrurile care puteau sa-ti dea pacea ! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tai. Vor veni peste tine zile cand vrajmasii tai te vor inconjura cu santuri, te vor impresura si te vor strange din toate partile; te vor face una cu pamantul, pe tine si pe copiii tai din mijlocul tau si nu vor lasa in tine piatra pe piatra, pentru ca n-ai cunoscut vremea cand ai fost cercetata” ( Luca 19, 41-44 ).
Iisus plangea… Cel care este “chipul Dumnezeului celui nevazut, Cel intai nascut in toata zidirea” ( Coloseni 1,15 ), “prin care au fost facute toate lucrurile care sunt in ceruri si pe pamant, cele vazute si cele nevazute” ( Coloseni 1,16 ) si in care “locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii” ( Coloseni 2,9 ), are Fatza scaldata-n lacrimi…
Poate exista o imagine mai emotionanta si mai cutremuratoare decat aceasta ? Suntem induiosati cand plange un copilas nevinovat, dar cu cat mai impresionati suntem cand lacrimile curg pe obrazul unui adult ! Dar cand aceste lacrimi ies din ochii obositi ai unui batran ?
Insa aici nu e vorba nici de lacrimi de copii, nici de lacrimi de adulti sau batrani, ci de lacrimi varsate de Insusi Fiul lui Dumnezeu. Aceste lacrimi vorbesc mai mult decat o mie de predici despre caracterul Sau si mai mult decat biblioteci intregi cu volume care se ocupa cu viata Mantuitorului.
Tacute, dar fierbinti, lacrimile lui Iisus ne vorbesc despre suferinta unui parinte care i-a pierdut pentru totdeauna pe unii din fiii Sai risipitori. Ele ne vorbesc despre sensibilitatea unui Dumnezeu despre care unii oameni cred ca nu-L intereseaza nimic din ceea ce se intampla pe pamant. Aceste lacrimi ne mai vorbesc despre dragostea unui Dumnezeu gresit inteles si respins de majoritatea copiilor Sai razvratiti.
Insa mesajul acestor lacrimi merge mai departe. Ele ne vorbesc despre planurile bune pe care Creatorul nostru le are cu privire la binele si fericirea noastra, dar pe care, din nefericire, le respingem cu atata nonsalanta. Lacrimile lui Iisus ne mai vorbesc despre durerea pe care Insusi Dumnezeu o resimte in Fiinta Sa atunci cand trebuie sa-i pedepseasca, spre binele lor, pe fiii Sai neascultatori.
Aceia dintre noi care trecem prin experienta de a fi parinte, intelegem foarte bine ce inseamna sa-ti pedepsesti copilul si, in acelasi timp, sa-ti planga inima de durere; sa ridici nuiaua si, in acelasi timp, sufletul sa-ti fie sfasiat. Nu ai prefera in acele momente, daca ar fi posibil, sa suporti tu durerea pedepsei in locul copilului ? Si totusi, iti pedepsesti copilul, chiar daca trebuie sa o faci cu lacrimi in ochi, pentru ca trebuie, pentru ca este spre binele lui.
Si, in sfarsit, lacrimile lui Iisus ne vorbesc despre regretul lui Dumnezeu pentru alegerile gresite pe care le facem, spre propria noastra nefericire si nemantuire. In Biblie apare uneori afirmatia ca lui Dumnezeu Ii pare rau de unele situatii care apar in istoria blestemata a pamantului nostru. Insa Lui nu-I pare rau pentru ceea ce a facut sau nu a facut El, ci pentru ceea ce am facut sau nu am facut noi.
In pasajul biblic citat mai sus intalnim inca un motiv pentru care Fatza neprihanita a Fiului lui Dumnezeu era scaldata in lacrimi: “pentru ca n-ai cunoscut vremea cand ai fost cercetata” ( vers. 44 ). Oare ce se ascunde in spatele acestor cuvinte rostite de Mantuitorul cu cateva zile inainte de marea sa jertfa ?
Camera ascunsa
Astazi e la moda sa fii filmat cu tot felul de camere ascunse in locuri la care nici nu te astepti. Cand unele imagini ajung pe mana presei, lumea ramane uimita de ceea ce afla: functionari publici care pretind mita, fetze bisericesti care traiesc in imoralitate, politicieni surprinsi ca folosesc un limbaj de mahala si o multime de alte fapte reprobabile care ar fi ramas altfel ascunse de ochii publicului.
Daca toti acesti confrati ai nostri ar fi stiut ca viata lor este sub lupa, iar prin lupa cineva le supravegheaza viata, ar mai fi facut ei ceea ce au facut ? Cu siguranta ca nu ! Lumea intreaga a ramas surpinsa cand in mass-media au ajuns imagini in care un presedinte al unei tari puternice si un premier la fel de renumit, fara sa stie ca sunt inregistrati, se intretineau folosind un limbaj de mahala. Si aceasta in legatura cu probleme internationale de cea mai mare gravitate, cand popoarele lor erau angrenate intr-un razboi in care mureau oameni…
A cunoscut Ierusalimul ziua in care a fost “filmat” cu “camera ascunsa” a cerului ? Au stiut locuitorii lui ca tocmai trecusera printr-un examen si ca, din nefericire, l-au picat ? De ce nu a cunosct Ierusalimul ziua cercetarii lui ? Cine este vinovat pentru aceasta ? Nu au fost avertizati si informati despre ziua cercetarii lor ?
Raportul Evangheliilor ne arata ca iudeii cunosteau foarte bine profetiile mesianice. Atunci cand preotii si carturarii au fost intrebati de Irod unde trebuia sa Se nasca Mesia, ei au raspuns fara nicio ezitare: “In Betleemul din Iudea, caci iata ce a fost scris prin prorocul: “Si tu, Betleeme, tara lui Iuda, nu esti nicidecum cea mai neinsemnata dintre capeteniile lui Iuda, caci din tine va iesi o Capetenie care va fi Pastorul poporului Meu Israel” ( Matei 2, 5.6 ).
Din profetia lui Daniel 9, 24-27 ei cunosteau exact timpul nasterii lui Mesia, iar sosirea magilor de la Rasarit, care se interesau de nasterea “Imparatului de curand nascut al iudeilor” ( Matei 2,2 ), ar fi trebuit sa le dea de gandit tuturor conducatorilor religiosi ai poporului ales.
Ar mai fi trebuit sa le atraga atentia acestor lideri ai poporului si lucrarea lui Ioan Botezatorul, a carui putere nu o puteau contesta si care le atragea atentia ca profetiile mesianice se implineau sub ochii lor. “Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” ( Ioan 1,29 ), le spunea Ioan Botezatorul tuturor celor ce veneau la el.
Conducatorilor religiosi ai poporului ar fi trebuit sa le atraga atentia si viata neprihanita a lui Iisus, o viata fara de pacat, pe care nici cei mai inversunati dusmani ai Sai nu o puteau contesta. Puterea cuvintelor Lui ar fi trebuit, de asemenea, sa le atraga atentia ca traiesc un timp special si privilegiat, pe care multi inaintasi ar fi dorit sa-l traiasca. Cand preotii cei mai de seama au trimis cativa aprozi pentru a-L aresta pe Iisus, acestia s-au intors cu mainile goale. Fiind intrebati: “De ce nu L-ati adus ?”, ei au raspuns: “Niciodata n-a vorbit vreun om ca omul acesta” ( Ioan 7, 45.46 ).
Oare puterea cuvantului acestui umil nazarinean, fiul tamplarului, nu trebuia sa le dea de gandit conationalilor Sai ? Cand vedeau ca “tot norodul Ii sorbea vorbele de pe buze” ( Luca 19,48 ), nu ar fi trebuit sa se intrebe de unde are El aceasta putere iesita din comun ?
Dar mai sunt inca multe alte lucruri care ar fi trebuit sa le dea de gandit contemporanilor lui Iisus. Oare atunci cand Mantuitorul a hranit cinci mii de barbati, afara de femei si copii, cu doar cinci paini si doi pesti, conducatorii religiosi ai vremii nu ar fi trebuit sa se intrebe de unde are Iisus aceasta putere ? Care este izvorul ei ?
Dar atunci cand vindeca pe toti bolnavii din satele pe unde trecea, sau cand l-a chemat pe Lazar din mormant, dupa ce trecusera patru zile de la moartea lui, de unde izvora puterea acestui om ? Toate acestea nu ar fi trebuit sa declanseze “alarma” constiintei lor, intrebandu-se daca nu cumva traiau timpurile mesianice, iar vremea examenului sosise ?
Dar felul in care profetiile mesianice ale Vechiului Testament se implineau una dupa alta in viata si lucrarea lui Iisus, toate acestea nu ar fi trebuit sa le dea de gandit ? Niciun geniu, oricat ar fi dorit si oricata colaborare ar fi avut din partea celor din jur, nu ar fi putut implini la litera toate aceste profetii, multe dintre ele imposibil de controlat de vointa omului.
Care dintre oameni si-ar fi putut controla ziua si locul nasterii, doar ca sa se implineasca o anumita prezicere ? Si totusi, Iisus a implinit toate aceste profetii, chiar si pe cele pe care un om obisnuit nu le-ar fi putut controla.
Contemporeanilor Sai ar mai fi trebuit sa le dea de gandit si predica cu care Iisus Si-a inceput lucrarea publica: “Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape” ( Matei 4,17 ). Toate acestea si inca multe alte lucruri din viata Mantuitorului ar fi trebuit sa-i faca pe locuitorii Ierusalimului si ai intregului Israel sa-si dea seama ca timpul cercetarii sosise, ca traiau in timpul examenelor fierbinti si ca acum, in functie de atitudinea lor fatza de Fiul lui Dumnezeu, avea sa se decida daca ei vor mai fi sau nu poporul ales.
Acum se decidea daca iudeii urmau sa ramana sub binecuvantarea si ocrotirea lui Dumnezeu sau daca vor fi lepadati, lasati la discretia vrajmasilor lor pentru a suporta consecintele alegerii lor.
Ce-i drept, unii au cunoscut “vremea cercetarii lor”: cativa magi, cativa pastori, niste batrani ( Simeon si Ana ), cativa ucenici… Si pentru ca ei au cunoscut ziua examenului, l-au trecut cu bine, spre mantuirea lor si a altora. Dar ce inseamna aceasta “turma mica” in comparatie cu multimea care a scapat printre degete ocazia de a aur a vietii lor ?
A sosit ziua examenului !
Generatia Mantuitorului nu a cunoscut ziua cercetarii ei, nu a cunoscut ziua examenului. Ocazia fiind pierduta, Israel a pierdut statutul de popor ales, iar fagaduintele si misiunea care ii fusesera incredintate de Dumnezeu au fost transferate unui alt popor care urma sa aduca roadele asteptate: Biserica crestina.
Mai mult decat atat, in anul 70 d.Chr., Ierusalimul a fost cucerit de armatele romane conduse de Titus, iar templul – mandria poporului Israel – a fost ras de pe pamant, implinindu-se literal cuvintele Mantuitorului: “nu vor lasa in tine piatra pe piatra” ( Luca 19, 44 ). Pentru ca poporul evreu n-a cunoscut vremea cercetatrii lui, s-a ajuns la dezastru national: timp de aproape doua milenii, evreii au pribegit prin toate colturile lumii, fara patrie, straini in tari straine, urmariti de blestemul pe care ei insisi l-au chemat asupra capului lor: “sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri” ( Matei 27, 25 ).
Au trecut doua milenii de cand Iisus plangea pentru Ierusalim si pentru poporul Sau. Astazi, noi nu Ii mai putem vedea Fatza inlacrimata atunci cand, imbracat in hainele de Mare Preot slujeste ultimele clipe de har in Sanctuarul ceresc, mijlocind pentru omenirea pierduta. De ce plange si astazi Iisus ? Pentru acelasi motiv pentru care plangea cu doua mii de ani in urma: Biserica Sa nu-si cunoaste vremea cercetarii, nu cunoaste ziua examenului final. Si aceasta, desi ea a fost avertizata prin glasul puternic al primului inger din Apocalipsa cap. 14:
“Si am vazut un alt inger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. El zicea cu glas tare: “Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a sosit ceasul judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor” ( Apocalipsa 14, 6.7 ).
“A sosit ceasul judecatii Lui !” A sosit ziua examenului ! Este ultima ocazie de har, de indreptare si de mantuire. Dincolo de ea se afla fie moartea vesnica, fie viata vesnica. A sosit ceasul judecatii lui Dumnezeu, dar cine ia seama la acest adevar ? Crestinii sunt preocupati de pelerinaje, de moaste, de mese imbelsugarte de sarbatori, de sanatate si prosperitate pe acest pamant, fara sa stie ca acum, in cer, inainte de gloriosul eveniment al revenirii Mantuitorului, are loc judecata de cercetare a fiecarui caracter, hotarandu-se soarta lui vesnica.
In general, crestinatatea refuza sa accepte ideea unei judecati preadvente, a unei judecati care precede revenirea Domnului Christos. Insa solia transmisa de primul inger este cat se poate de clara: In timp ce lumea isi vede de preocuparile si interesele ei, “ceasul judecatii a sosit”. In timp ce lumea este indemnata sa se inchine viului si adevaratului Dumnezeu Creator, Cel care a facut “cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor”, ziua examenului a sosit.
Privind indolenta lumii crestine, ochii Mantuitorului sunt din nou inlacrimati. Biserica crestina nu face decat sa repete greseala inaintasilor ei. Generatia potopului nu a cunoscut vremea cercetarii ei si a pierit inecata in apele lui. Locuitorii Sodomei si Gomorei nu au cunoscut nici ei ziua cercetarii lor si au pierit nemantuiti. Poporul evreu nu a cunoscut nici el ziua cercetarii lui si a pierdut pentru totdeauna privilegiul de a fi poporul ales, chemat sa fie lumina neamurilor.
De ce oare crestinatatea repeta aceeasi greseala, acum cand traim ultimele clipe de har ? Pentru simplul motiv ca adevaruri atat de importante si actuale ca cele legate de Sanctuarul ceresc si lucrarea de mijlocire a Mantuitorului, inceputul judecatii preadvente, intelegerea indreptatirii prin credinta si importanta sfintirii adevaratei zile de odihna – Sabatul zilei a saptea – sunt adevaruri biblice aruncate peste bord de cei mai multi crestini, privind la evenimentul revenirii Mantuitorului ca la un lucru ce va avea loc candva, intr-un timp nedefinit din viitorul indepartat.
Glasul primului inger ne avertizeaza solemn, dar plin de har: Acum este vremea examenului final ! Dupa ce va trece ocazia, se vor rosti tulburatoarele cuvinte: “Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana, sa traiasca si mai departe fara prihana si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe” ( Apocalipsa 22, 11 ).
Dupa acest ultim examen, trecut de putini si pierdut de multi, nu ramane decat sa fim martorii celui mai glorios eveniment din istoria lumii: revenirea Domnului Christos: “Iata, Eu vin curand si rasplata mea este cu Mine ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui” ( Apocalipsa 22,12 ). Adica dupa “nota” pe care o va lua la examenul final…
Tu cunosti ziua examenului tau ?
sursa: https://www.loribalogh.ro/