Cainii, prieteni pentru cei fara prieteni sau pur si simplu animale de companie?

 (gasiti mai multe materiale pe blogul personal: tineridelanganoi.wordpress.com)

     De la cei mai mici pana la cei mai mari, cainii insumeaza o varietate larga de rase, culori si stiluri de viata. Uneori anumiti caini ne incanta, alteori anumiti caini ne sperie. Nu pot sa fac abstractie aici de perioada copilariei cand am fost muscat de cateva ori de caini, lucru care m-a facut sa am frica si rezerve atunci cand ma aflu in preajma unui caine. Se crede ca ar fi primul animal domesticit si asa dupa cum stim cu totii, cainele a fost folosit in decursul istoriei pentru munca, vanatoare, animal de companie. Uneori l-am regasit la stana de oi, alteori am vazut cainele la tv in cadrul unor numere usoare de circ; largind acest spectru il regasim ca actor in roluri principale, in filme de tiraj international. L-am vazut acasa, pe strada umbland haimana sau cu stăpânul său – doamnă sau domn – umblând prin magazine si l-am regasit ca subiect de narațiune in diferite carti. Va trebui sa recunoastem ca acest animal a intrat in viata omului atat de mult incat il gasesti in casa acestuia, pe ogorul acestuia, in cartile de specialitate din biblioteca, ilustrat in animal de plus pentru copii si regasit in lada cu jucarii. Jack London in cartea sa “Chemarea strabunilor” il descrie pentru anul 1897 pe Buch ca fiind un caine de vanatoare care cutreiera vastele intinderi de padure si campie.[1] Se pare ca orice caine a avut in contextul civilizatiei, diverse slujbe si activitati. Istoria ne vorbeste despre faptul ca rasa de caine boxer  in timpul Primului Război Mondial, a fost folosita în armata germană, primind diferite misiuni: câini curieri, câini pentru transport muniție, pentru atac și pază.[2] Uneori cainii sunt priviti ca protectori in fata duhurilor rele. Spre exemplu in India, undeva in zona rurala, suntem informati ca se obisnuieste practica ca fetitele sa fie casatorite cu cate un caine pentru ca satul respectiv sa fie ferit de duhuri rele.[3] Parerea mea este ca daca un spirit rau fuge de un caine, atunci lumea demonica trebuie sa fie foarte slaba si pe deasupra foarte fricoasa. Realitatea este ca duhurile rele sunt obraznice iar Domnul Isus spunea intr-o imprejurare: “Acest soi de draci nu iese afara decat cu rugaciune si cu post”, (Matei 17:21). Mai mult decat atat, Scriptura afirma in mod clar ca diavolul poate intra in oameni si poate intra in animale. Cu privire la aceasta a doua mentiune, amintiti-va ca la inceput, diavolul a intrat in sarpele din gradina Eden si prin intermediul sarpelui i-a ispitit pe primii oameni. De asemenea Scriptura ne vorbeste: “…duhurile necurate au iesit si au intrat in porci; si turma s-a repezit de pe rapa in mare: erau aproape doua mii si s-au inecat in mare”, (Marcu 5:13). Astfel, daca duhurile necurate intra in porci si alte animale, la fel de usor este sa intre si in caini. Continuam incursiunea noastra privitor la acest subiect si privim cainele asezat intr-o altfel de prisma. Intrand in sfera familiala societatea incepe sa priveasca spre caini ca spre niste prieteni foarte apropiati. Ne indepartam si ne instrainam unii de altii intr-un mod alert dar ne apropiem de caini. In urma cu catva timp am scris un articol pe tema instrainarii care se adreseaza publicului din fata monitoarelor dupa cum urmeaza:

  Instinctul uman ajunge sa cunoasca dezvoltari de cote inalte mai ales in zilele acestea, cand e ridicat la rangul aspiratiilor supreme. Ti se pare de necrezut? Arunca o simpla privire si vei vedea ca toate vitrinele de pe marginea acestei artere numita pamant prezinta printr-un colorit atragator lucruri care stimuleaza apetitul instinctual. Ca si un roi de albine care sboara frenetic in toate directiile ciocnindu-se una de alta, asa se zugraveste pe panza prezentului trairile dezorientate ale chiriasilor de pe pamant. Traim cu totii impreuna si cu toate acestea atat de separati. Da, ai dreptate, instinctul de turma parca ne mai aduna uneori dar toate intalnirile lui se ascund dupa perdeaua unui carnaval de doua parale. In fond si la urma urmei ramanem separati. Ne intersectam prin moll-uri, judecatoriile patriei si locurile de pierzare. In rest traim separat, atat de instrainati unii de altii incat podul relationarii dintre generatii se zgaltaie din toate incheieturile atunci cand cineva isi pune talpa pe el. Credinta mioapa a timpului secular isi arunca sustinatorii intr-o stare de transa pe care doar sirenele starilor de alerta mai reuseste sa-i trezeasca.  Revin cu picioarele pe pamantul solid al invataturilor nepieritoare si te rog priveste impreuna cu mine cum arata un circuit al instrainarii. Vorbim despre trei personaje care poarta in buzunarul sufletului trei identitati care apar succesiv in planul istoriei divine; Avraam, Isaac si Iacov. Nu intru in detalii ci doar amintesc ca Avraam este prin excelenta personajul altarului (Gen.12:7-8; 13:18). Isaac este personajul fantanilor (Gen.26:18), iar Iacov este personajul pietrelor de aducere aminte (Gen.28:18; 31:45). Avraam avea altar iar altarul inseamna relatie si partasie cu Dumnezeu, Isaac avea fantani si asta inseamna resurse naturale si acoperirea unor nevoi fizice. Iacov avea stalpi de aducere aminte si asta nu simbolizeaza altceva decat niste monumente reci care vorbesc despre lucruri trecute. Priviti realitatea: daca bunicii nostri aveau altar parintii nostri si-au facut fantani – sau centre de caritate, orfelinate, aziluri, etc; iar noi nu facem altceva decat sa continuam acest circuit al instrainarii de Dumnezeu, pentru ca noi am ramas cu monumentele. Avem peste tot troite, amintiri religioase si biserici transformate prin atitudinea noastra in muzeu, muzeu pe care il vizitam macar de doua ori pe an, in rest aglomeram arterele circulatiei pamantesti. Ne mandrim cu monumente si eu intreb ce folos, daca am pierdut altarul comuniunii cu Dumnezeu?![4] 

    Departe de a incerca sa denigrez pe cineva, incerc doar sa atrag atentia asupra faptutlui ca departarea de natura spirituala, pe care am dezvoltat-o, fata de Dumnezeu, duce la probleme de relationare intre oameni. Adam si Eva au fost cuplul perfect care aveau partasie cu Dumnezeu in afara oricarei influente pacatoase, insa dupa momentul caderii in pacat il vedem pe Adam invinuindu-si sotia pentru caderea lui si chiar pe Dumnezeu. Geneza 3:12 ne relateaza: “Omul a raspuns: femeia pe care mi-ai dat-o sa fie langa mine, ea mi-a dat din pom si am mancat”. Ne indepartam de Dumnezeu, apoi de oameni si pentru ca avem nevoie de prieteni, ne cumparam caini. O facem pentru ca el e obligat sa ne asculte si sa depinda de noi. Cu alte cuvinte noi avem nevoie de prieteni pe care sa ii controlam si care sa depinda de noi. Am inteles conceptul prieteniei intr-un mod gresit si incercam intr-un cadru egoist sa ii dominam pe ceilalti si totusi sa ii putem numi prieteni. “De ce nu am prieteni?” Daca aceasta este intrebarea care te framanta, gandeste-te ca una din cauze ar putea fi egoismul. Esti prea egoist sa lasi si dupa altii, prea egoist sa cheltui si pentru altii si prea egoist pentru a deveni vulnerabil in fata altora. Prietenia presupune sa iesi din zona ta de confort si sa creezi un teren comun intre tine si alta persoana, fiind dezinteresat de scopuri ascunse si egoiste. Daca nu reusesti lucrul acesta probabil te vei imprieteni cu un caine. Cainele e creatia lui Dumnezeu insa Dumnezeu a dat un decret divin cu privire la toate creatiile Sale de natura animala: “S-apuce groaza si frica de voi pe orice dobitoc de pe pamant…”, (Gen.9:2). Astfel cainele intotdeauna se va teme de mania ta si va invata obedienta pentru ca intr-un astfel de raport tu esti seful. Daca vrei o prietenie cu cineva in care tu sa fii seful iti sugerez sa te imprietenesti cu un caine.

     Desigur mai sunt si alte motive pentru care o persoana, de exemplu, aflata la o varsta frageda isi gaseste refugiul si prietenia cautata, alaturi de un caine. Daca un copil fie baiat fie fetita se simte singur si neinteles sau marginalizat in familie si de catre prieteni, se va izola si va dezvolta o prietenie cu unul din animalutele cu care intra in contact. Aveti grija dragi parinti, ca Dumnezeu, ne-a creat fiinte sociabile care tanjesc sa aibe prieteni si sa fie intelesi iar daca voi va luati timp numai pentru munca si alte activitati gospodaresti si neglijati timpul petrecut cu copiii dumneavoastra, in sufletul lor se vor simti singuri si vor dezvolta prietenii ciudate. In unele cazuri, cainele a devenit un prieten prea prieten si poate ca o parte din aceasta vina o poarta parintii prea ocupati si indiferenti la nevoile copiilor lor.

    Raportul corect fata de acest tip de animal  este strict legat de faptul ca animalul acesta este pentru companie, un animal de casa cu care uneori te joci, vorbesti si iesi la plimbare. Ar fi absurd sa spun ca atunci cand ai cu caine nu te atasezi de el deloc; catelul, este un animal la care ajungi sa tii si sa iti para rau atunci cand il pierzi, dar niciodata nu il confunda cu un substitut pentru nevoia de prietenie, pentru ca de multe ori prietenia cu un caine demasca faptul ca ti l-ai facut prieten pentru ca ai o deficienta in a-ti face prieteni in general.

     As vrea sa inchei acest capitol nu inainte insa de a spune ca indiferent unde ne aflam in viata, trebuie sa respectam creatia lui Dumnezeu ca fiind buna. “Dumnezeu a facut fiarele pamantului dupa soiul lor, vitele dupa soiul lor si toate taratoarele pamantului dupa soiul lor. Dumnezeu a vazut ca erau bune.”, (Gen. 1:25). Daca iti permiti sa iti iei cainii si sa ii arunci pe strada ca si cum ai arunca o hartie la cosul de gunoi, in momentul acela tu nu batjocoresti doar un animal ci pur si simplu spui prin atitudinea ta, ca ce-a creat Dumnezeu nu e bun. Atentie asadar la comportamentul nostru vis-à-vis de animale. Sa nu uitam remarca Scripturii care spune: “Cel neprihanit se indura de vite, dar inima celui rau este fara mila”, (Prov. 12:10). Priviti cainii ca animale de companie care au nevoie sa va indurati de ele, sa le mangaiati in loc de a le bate, sa le hraniti in loc de a le ignora si sa le respectati ca si fapturi create de Dumnezeu in folosul nostru si pentru bucuria noastra. Imprieteniti-va cu semenii vostri si daca e nevoie faceti dvs primul pas in aceasta privinta, dar cu niciun chip sa nu alergati la prietenii de tip surogat. Prieteniile de tip surogat imbraca mai multe forme si nu imi iau timp pentru a le indentifica si enumera, o las pe seama  dumneavoastra. E suficient deocamdata ca am vorbit despre acest subiect enuntat mai sus. Raspunsul definitiv al intrebarii din titlu asteapta un raspuns individual in care fiecare hotaraste in dreptul sau: cainele, animal de companie sau prieten pentru cei fara prieteni?