text Studiu biblic

ADEVĂRUL DESPRE APARIȚIA RĂULUI ÎN UNIVERS

de Victor Dobrescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Dobrescu

Adevărul despre apariția răului în univers

Scurt Prologos

Atunci când suntem călăuziți să elaborăm un studiu biblic, nu se poate să nu descoperim mai târziu o sinergie (coordonare) între ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt la fiecare dintre noi, când studiem Sfânta Scriptură, și ceea ce a descoperit deja Duhul Sfânt altor credincioși, care au trăit înainte de noi sau sunt contemporani cu noi.

Fiind același Duh, care ne iluminează gândirea în procesul studierii Sfintei Scripturi, El va descoperi fiecărei generații de credincioși aceleași adevăruri ale lui Dumnezeu consemnate în Biblie.

Însă, revelația divină fiind progresivă, Duhul Sfânt a descoperit, descoperă și va descoperi noi înțelesuri, noi mesaje ale Cuvântului divin, celor care studiază sub îndrumarea Sa; fiindcă Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a orânduit totul astfel încât, „la vremea sfârșitului... cunoștința va crește”.

******************************

Dincolo de ordonanțele militare care au fost date și de ultimele restricții, impuse de autorități în timpul acestei pandemii, există un dușman spiritual, Diavolul, care afectează oamenii de pretutindeni.

Într-un articol scris în urmă cu 18 ani am citat, dar am și predicat despre faptul că, „Sunt puţini oameni pe această planetă, care îşi dau seama că răul care s-a manifestat în decursul istoriei pe întreg pământul, şi care este astăzi pretutindeni împrejurul nostru, ... . „la origine este de fapt evidenţa vizibilă a unui război care s-a dezlănţuit în Univers, în urmă cu mii de ani”.

Însă, echilibrul creaţiei lui Dumnezeu a fost rupt, când una din creaturile Sale, Lucifer, un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse, de pe muntele lui Dumnezeu şi-a dorit gloria Creatorului, aducând restul creaturilor cerești într-o situație fără precedent: rămânerea cu Dumnezeu sau despărțirea de Dumnezeu. Am încheiat citatul.

--------------------------------

Biblia afirmă chiar în prima frază că, La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Însă, din cuprinsul Bibliei, din cartea lui (Iov 38:7) știm că Dumnezeu a creat îngerii înainte de a fi creat pământul. Și absolut toți îngerii au fost creați sfinți, dar fiind creaturi, ei sunt limitați în putere, cunoștință și activitate, și la fel ca toate creaturile responsabile vor fi supuși judecății lui Dumnezeu.

Din cartea Geneza, din capitolul 1 cu versetul 31 știm că Dumnezeu a declarat despre creația Sa că este bună. El nu putea să creeze păcatul. Pe lângă faptul că toți îngerii au fost creați sfinți, inclusiv Adam și Eva ca oameni, ei erau înconjurați de sfințenie, iar Dumnezeu care i-a creat era și este sfințenia absolută, fiind separat de tot ce este necurat și rău.

Atmosfera în care trăiau și slujeau ei a fost, până la păcatul lui Satan, lipsită de imperfecțiunile și întinăciunea păcatului.

--------------------------------

Astfel că după păcatul lui Lucifer, o treime din îngeri l-au urmat în revolta sa împotriva Creatorului său.

Îngerii buni ai lui Dumnezeu, care nu s-au alăturat lui Satan, sunt numiți sfinți. Aceștia sunt îngerii aleși, în contrast cu cei răi care l-au urmat pe Satan în răzvrătirea lui împotriva lui Dumnezeu.

--------------------------------

Și războiul acesta, în care suntem angrenați cu toții, a început pentru om în Grădina Edenului, când, după ce Dumnezeu l-a creat pe om și l-a pus în Grădină să o lucreze și să o păzească, Șarpele cel vechi, a mijlocit căderea în păcat a primilor părinți ai omenirii, Adam și Eva.

Din cartea Geneza, din capitolul 3, știm ce s-a întâmplat. Șarpele a venit la Eva, a stat de vorbă cu ea și a amăgit-o. Eva a luat și a mâncat și a dat și lui Adam din fructul singurului pom despre care Dumnezeu spusese lui Adam: din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, fiindcă, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!

Deci, căderea a fost iniţiată de Satan, săvârşită de Eva şi desăvârşită de Adam.

Și astfel, datorită păcatului lui Adam, urmașii lui au moștenit și moștenesc o zestre genetică alterată în care a acționat și acționează legea păcatului și a morții.

Să reținem faptul că pe toți cei care cred în Dumnezeu, Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, îi eliberează de Legea păcatului şi a morţii. Cu alte cuvinte am fost scăpați prin credința în Dumnezeu-Fiul de pedeapsa iazului de foc.

--------------------------------

Şarpele cel vechi, identificat de Domnul Isus în Apocalipsa 12:9 ca fiind balaurul cel mare, numit Diavolul și Satana a fost judecat primul de către Dumnezeu care a decretat: Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul".

Astfel, profeţia din Genesa 3:15 evidenţiază că înainte de victoria finală a Domnului Isus Hristos, va fi o luptă îndelungată între bine şi rău. Dum­nezeu a promis înaintea judecării lui Adam şi Eva venirea lui Hristos, care prin jertfa Sa eliberează oamenii credincioșii de sub puterea celui rău. Aceasta a fost încă un exemplu de îndurare a lui Dumnezeu faţă de părinţii omenirii care au căzut în păcat și de generațiile de oameni care le-au urmat.

-------------------------------

Concluzii esențiale:

- Dumnezeu a creat toate ființele din univers, îngerii, pe Adam și Eva fără păcat.

- Războiul în univers a fost declanșat de revolta lui Lucifer față de Dumnezeu.

- Prin atitudinea pe care a adoptat-o Lucifer față de Creatorul său el este identificat ca fiind autorul răului care a afectat lumea îngerilor, dar și întrega omenire prin păcatul lui Eva și Adam, care au fost înșelați de Lucifer, încălcând porunca dată lor de Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului.

- Eva și Adam au picat testul ascultării față de Dumnezeu mâncând din fructul pomului cunoștinței binelui și răului.

- Datorită păcatului lui Adam, urmașii lui au moștenit și moștenesc o zestre genetică alterată în care a acționat și acționează legea păcatului și a morții, lege care, însă, poate fi anulată doar prin credința în Fiul lui Dumnezeu.

-------------------------------

Dobrescu Victor

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise