text Studiu biblic

Iosif în Groapa fără apă (I), Testul lipsurilor [Geneza 37.18-28]

01 aprilie 2025

Categorie: Studiu biblic

Cele trei gropi. Groapa sau Situaţia fără ieşire. În viaţă Dumnezeu ne trece prin anumite situaţii limită, din care ne este imposibil să ieşim fără ajutorul Lui. Prin încercări, Dumnezeu :

  • ne testează credinţa,
  • ne ajută să-L cunoaştem mai mult, (şi tot în astfel de perioade),
  • ne creşte încrederea în EL  aducându-ne la un alt nivel în trăirea / umblarea cu EL !

 

În Biblie sunt amintite (cel puţin) trei gropi în care au ajuns trei oameni ai Lui Dumnezeu :

  • Iosif, (tânărul – groapa fără apă), având parte de Testul lipsurilor.
  • Ieremia (omul adult – groapa cu noroi) fiind trecut prin Testul lucrurilor neplăcute.
  • Daniel (credinciosul în vârstă – groapa cu lei) fiind trecut prin Testul părăsirii aparente, al încercării extreme a credinţei.

Ce se înţelege prin situaţie ?

„Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități ; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva …”. (Dex)

În viaţă există cel puţin  trei feluri de situaţii, (pe care nu le putem schimba, dar ne fac bine ) şi în care :avem parte de

  • pierderi, (verbul caracteristic fiind : nu am, nu avem)
  • nu ne plac, (şi vom spune des : nu-mi place) … dar mai există şi situaţii :
  • potenţial periculoase în care aparent suntem părăsiţi de Dumnezeu, („îmi face rău”).

I. Iosif – în groapa fără apă

„Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Ei au zis unul către altul : „Iată că vine făuritorul de vise! Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi ; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.”

Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis : „Să nu-i luăm viaţa !” Ruben le-a zis : „Să nu vărsaţi sânge ; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustiu şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său.

Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el. L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală : nu era apă în ea.

Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad ; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt. Atunci Iuda a zis fraţilor săi :

„Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele ? Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.”

Şi fraţii lui l-au ascultat. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt”. (Geneza 37 : 18 – 28).

Groapa fără apă este perioada din viaţa tânărului în care are ocazia să observe că este supus testului lipsurilor materiale sau spirituale.

Atunci începe să constate de ce are cu adevărat nevoie în viaţă ! Se adânceşte în relaţia cu Dumnezeu iar aceasta aduce schimbarea gândirii şi priorităţilor aducând o pocăinţă mai profundă.

A schimba înseamnă : „A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură)”. (Dex)

În Psalmul 81 : 7 scrie : „Ai strigat în necaz, şi

  • te-am izbăvit ;
  • ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi
  • te-am încercat la apele Meriba. – (Oprire)”.

Groapa fără apă este un Test al lipsurilor !

Sursa: CEZAREEA

Cele mai recente resurse creștine scrise

Martorii lui Iehova - Religiile lumii
Categoria: Religiile lumii ( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupar...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Religia Egiptului antic - Religiile lumii
Categoria: Religiile lumii    Pentru vechii egipteni, religia insemna totul. Putea fi intalnita in guvernare, in arta, in literatura, dar si in viata zilnica. Panteonul egiptean era ata...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Mormonii – Biserica lui Iisus Christos a Sfintilor din Zilele din Urma - Religiile lumii
Categoria: Religiile lumii ( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupar...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Religia Babilonului antic - Religiile lumii
Categoria: Religiile lumii     Religia Babilonului antic era, ca in majoritatea cazurilor,  politeista. Un recensamant oficial din secolul al IX-lea i.Chr. a inregistrat un nu...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Religia Greciei antice - Religiile lumii
Categoria: Religiile lumii Religia grecilor antici era o religie fara dogme, fara un credo rigid si fara texte sacre. Acest fapt facea ca preotilor sa nu li se ceara o pregatire teologica special...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Adventistii de ziua a saptea – Biserica Adventista de Ziua a Saptea - Religiile lumii
Categoria: Religiile lumii  ( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Oastea Domnului - Religiile lumii
Categoria: Religiile lumii ( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupar...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Baptistii – Biserica Crestina Baptista - Religiile lumii
Categoria: Religiile lumii ( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupar...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Crestinii dupa Evanghelie – Biserica Crestina dupa Evanghelie - Religiile lumii
Categoria: Religiile lumii ( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupar...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Romano – catolicii – Biserica Romano-Catolica - Religiile lumii
Categoria: Religiile lumii ( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupar...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise