text Studiu biblic

Să ne învățăm să ne încredem în Domnul, ci nu în noi înșine

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Dintr-o mărturie: Mai demult am avut un obicei, ca să mă încred în mine însumi. A apărut acest obicei, deoarece oamenii, în care m-am încrezut, mi-au pricinuit durere, și așa a continuat de-a lungul anilor: de aceea am ajuns la concluzia, că nu trebuie să te încrezi în cineva. Am decis: dacă dorești să faci ceva corect, execută singur; dacă nu vei spune nimănui ceea ce ai pe inimă, și nu te vei încrede în cineva, atunci nimeni nu te va răni. O astfel de gândire, nu mă lăsa să mă încred în Dumnezeu. Acest obicei a fost rău, și trebuia să-l las.

În cartea proverbelor 3:5-6 este scris: « 5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! 6 Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările». Când L-ați primit pe Hristos, ca Salvator, Duhul Sfânt a venit să locuiască în voi, și puteți să vă învățați, să-I auziți glasul. Cea mai bună metodă de a afla de la Domnul răspunsul la întrebarea voastră, și să aflați cum El dorește să trăiți – să studiați Biblia, Cuvântul Lui. Cuvântul Domnului, ne va da înțelepciune, în afară de aceasta, felul nostru de a gândi se înoiește (Romani 12:2) “ 2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”, și vom înceta să ne gândim cum gândește lumea, ci vom învăța să gândim ca Domnul!

Făceți-vă un obicei, ca regulat să studiați Cuvântul Domnului, pentru ca să vă învățați și mai mult să vă încredeți în Domnul și să auziți glasul Lui. Biblia – hrana pentru duhul nostru. Dacă vom pune timp deoparte pentru citirea Scripturii și pentru cugetare asupra celor citite, atunci duhul nostru se va întări. Deasemenea, tot mai bine vom începe să auzim glasul Domnului în inima noastră – acolo unde Cuvântul s-a stabilit, venind să locuiască în noi – și vom alege, potrivit cu îndemnul Lui, ci nu potrivit cu gândurile, sentimentele și dorințele noastre.

Viața va deveni liniștită și simplă, când ne vom învăța să venim la Domnul, ca niște copilași mici, ca să-I spunem: ”Doamne, eu nu doresc să mă bizui pe mine însumi, Eu mă încred în Tine din toată inima mea. Când nu știu ce să fac, eu mă bizui pe Tine. Când ceva nu înțeleg, eu mă încred în Tine. Cu ajutorul Tău voi face tot ce depinde de mine și voi crede că Tu vei face restul”.

Fie ca Domnul să vă binecuvânteze, ca în toate lucrurile să vă încredeți în El, și să nu vă bizuiți pe înțelepciunea voastră și fie ca în toate căile să înțelegeți, care este Voia Lui! În numele Lui Isus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Proverbe 3:5

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise