text Studiu biblic

NU TRĂI CU TRECUTUL

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

‚Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?” Căci nu din înţelepciune întrebi aşa’ (Eclesiastul 7:10).

Poți la nesfârșit să te plângi, din cauza că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea, oamenii de atunci erau mai curați... Uneori ni se pare, că o astfel de plângere, este un semn al înțelepciunii noastre, pe care am obținut-o cu anii.

Dar Biblia ne vorbește altfel: ‘Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?”, deoarece nu din înțelepciune întrebi aceasta.’

Desigur, înțeleptul aici nu zice, despre aceea, că nu se permite, din când în când să-ți aduci aminte de momentele plăcute din trecut – nu este înțelept, dacă cineva gândește că nu se poate de adus aminte, de lucrurile plăcute. Este vorba de aceea, că nu este înțelept, să ne oprim în viață, inclusiv “gândindu-ne” la momentele din trecut și să nu mergem mai departe în viață, spre Domnul, mergând din prezent spre viitor.

Dacă mereu vorbim despre “vremurile vechi și bune”, ne întristăm din cauza lor și dorim, ca ele să se întoarcă, aceasta ne duce la pierderea realității prezentului, micșorează abilitatea de a sta tari în fața greutăților și ca rezultat – omul slăbește din punct de vedere duhovnicește, atunci este mult mai ușor să-l faci să cadă și să-l prinzi în plasa diavolului. De aceea, înțelepciunea biblică ne sfătuiește, să încetăm să ne răsfățăm cu visurile și iluziile din trecutul luminos – este periculos. De asemenea, nu este chibzuit să ne lăudăm vremurile vechi, căci aceasta abate atenția de la mila Lui Dumnezeu, care S-a manifestat față de noi în vremurile acestea, de parcă Dumnezeu nu este drept, și nu este bun cu noi, prin faptul că ne-a dat această soartă, să trăim în “veacul de fier”, în comparație cu “veacurile de aur”, pe care le-am avut.

Este mult mai bine să ne primim viața, așa cum este, și să trăim biruitori în Domnul, indiferent de circumstanțe. Mai bine să ne aprindem o lumină, decât să blestemăm întunericul! Dar în această lumină vedem, că indiferent de numărul de probleme, care cresc în lumea aceasta, zilele cele mai bune – nu sunt în trecut. De ce? Deoarece, odată se vor împlini planurile Lui Dumnezeu, și va veni o lume nouă. Biblia ne promite: “El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4). Când vom vedea, astfel de schimbări minunate, nimeni nu va avea motive, să ducă dorul, după “vremurile cele bune, vechi”!

Fie ca această speranță, pentru mai bine, să fie o mângâiere pentru tine astăzi, și să-ți dea putere, să mergi mai departe în viață, să mergi cu Domnul, Care nu te va lăsa, și nu te va părăsi (Evrei 13:5)!

- Dragă Dumnezeu! Ajută-mă să mă învăț, să trăiesc cu prezentul, și în vremurile dificile, să nu micșorez mila Ta, față de mine. Păzește-mă de nemulțumirea și plângerile față de zilele, din prezent, când sunt mai multe motive, ca oamenii să se plângă, din cauza inimii lor desnădăjduit de rele. În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

„Căci Domnul nu lasă pe poporul Său şi nu-Şi părăseşte moştenirea” (Psalmii 94:14)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise