Daniel capitolul 6 – Ultima încercare - Profetii biblice

Categoria: Profetii biblice

Partea istorică a Cărții lui Daniel, cuprinsă în capitolele 1- 6, ne vorbește despre caracterul oamenilor lui Dumnezeu, caracter pe care trebuie să-l dobândească orice om care dorește să treacă biruitor prin criza finală a omenirii. Partea profetică a cărții, cuprinsă în capitolele 7- 12, ne vorbește despre lupta dintre bine și rău, încercările și persecuțiile la care a fost supus poporul lui Dumnezeu de-a lungul istoriei. Cu alte cuvinte, această a doua parte a cărții ne vorbește despre natura, mărimea și intensitatea crizei finale.

Se poate observa o progresie în ceea ce privește încercările la care au fost supuși copiii lui Dumnezeu rămași credincioși în perioada robiei babiloniene:

– În capitolul 1, facem cunoștință cu o încercare mai mică – problema ascultării sau neascultării de Dumnezeu în privința alimentației. Încercarea aceasta nu viza în mod direct închinarea față de Dumnezeu.

– În capitolul 3, ne aflăm deja în fața unei încercări mai dure, prin decretul lui Nebucadnețar ca toți demnitarii din împărăție să se închine idolului de aur ridicat în Valea Dura. Totuși, decretul îi lasă pe oameni să-și păstreze credința. Singurul lucru care li se cerea era să se închine și chipului de aur.

– În capitolul 6, încercarea ajunge la cote maxime pentru copiii lui Dumnezeu. Decretul lui Darius interzicea credința personală a oamenilor, fie chiar și pentru o singură lună. Interdicția de a te ruga, de a avea o relație personală cu divinitatea sub amenințarea pedepsei capitale, era tot ce se putea mai rău pentru un credincios, indiferent de religia lui.

Se pare că ceea ce s-a întâmplat în mic în Babilonul antic, se va repeta, la scară mondială, în Babilonul spiritual al zilelor din urmă. În viața noastră personală, ca și în viața bisericii adevărate, există această progresie a încercărilor la care Dumnezeu îngăduie să fim supuși. Acum suntem încercați în diferite moduri, unii mai mult, alții mai puțin.

Va veni însă acel timp profetizat în Apocalipsa capitolul 13, timp în care în Babilonul spiritual se va ridica acel „chip al fiarei”, toți locuitorii pământului fiind obligați să i se închine. Decretul duminical care se va da pe calea legilor civile, nu va interzice însă, în prima fază, credința personală a copiilor lui Dumnezeu. Li se va cere doar să se închine și în sabatul fals – duminica.

Apoi va urma ultima mare încercare pentru poporul credincios al lui Dumnezeu – decretul prin care se va interzice închinarea într-o altă zi decât în ziua duminicii. Aceasta va fi și ultima încercare pe care Dumnezeu o va îngădui în viața poporului Său, după care va veni eliberarea veșnică prin revenirea în glorie a Mântuitorului.

Când Daniel a trebuit să treacă prin încercarea de foc a vieții lui, el avea peste 80 ani (se pare că era în vârstă de 84 ani). Înțelegem de aici că atâta vreme cât trăim, până în ultima clipă a vieții, noi nu încetăm lupta credinței. În acesta luptă teribilă, fie cu firea noastră pământească, fie cu ispitele exterioare, nu există pauză, nu se ia concediu, nu se iese la pensie. Uneori, cele mai mari încercări vin asupra noastră când ne așteptăm cel mai puțin și din partea celor de la care ne așteptăm cel mai puțin. Cred că nici Daniel nu s-a așteptat la o astfel de încercare la o vârstă atât de înaintată. Și, mai ales, nu s-a așteptat ca tocmai Darius, cu care avea relații cordiale, să fie cel care va semna un astfel de decret, trimițându-l în adâncul gropii cu lei.

De asemenea, trebuie să remarcăm faptul că Daniel, la cei 84 ani ai săi, era încă plin de vigoare și în depline puteri intelectuale. El încă putea face față problemelor ridicate de poziția sa de mare demnitar într-un imperiu așa de mare ca cel medo-persan. Această vitalitate excepțională s-a datorat în mare măsură unui stil de viață sănătos, pe care Daniel l-a păstrat pe tot parcursul vieții. Darius îl aprecia mult pe Daniel pentru calitățile sale de bun administrator al problemelor imperiului, dar și pentru caracterul său incoruptibil.

Descrierea pe scurt a evenimentelor relatate în capitolul 6:

Daniel 6,1‑3: Evenimentul a avut loc în perioada celor doi ani de domnie ai lui Darius Medul. După cucerirea Babilonului de către armatele reunite ale mezilor și perșilor, acesta este condus vreme de doi ani de către Darius Medul. În această perioadă se petrec cele relatate în capitolul 6 al Cărții lui Daniel.

Motive de invidie ale satrapilor și dregătorilor față de Daniel:

1. Cu Daniel nu se puteau face aranjamente prin care o parte a veniturilor provinciale să intre direct în buzunarele lor. Daniel era incoruptibil și nu accepta mită, respectând legile statului, chiar dacă era vorba de un stat păgân, care nu-L recunoștea pe Dumnezeul cel adevărat.
2. Cu Daniel nu se puteau face chefuri, fapt pentru care el era ca un ghimpe în ochii lor.
3. Daniel era iudeu, având un stil de viață deosebit de al lor, cu o credință deosebită.
4. Daniel era un demnitar al unui imperiu cucerit. Să nu uităm că el ocupase funcții importante în Imperiul Babilonian. Noi știm, din istoria recentă a țării noastre, cât de sensibili sunt oamenii față de acest aspect. Daniel, oricât ar fi fost de capabil, pentru ei nu era nimic mai mult decât „un fost.”

Daniel 6,4: Ura și invidia din inimă i-au determinat pe acești demnitari ai statului persan să caute și să cerceteze toate aspectele vieții lui Daniel, doar-doar vor găsi ceva care să-l compromită în fața împăratului și a statului. Dintr-o dată, viața și activitatea bătrânului iudeu au intrat sub lupă. Controale peste controale ale „gărzii financiare”, ale „curții de conturi” și ale „poliției economice” ale vremii i-au făcut viața acestui om din ce în ce mai greu de suportat.

Care a fost rezultatul tuturor încercărilor de a găsi ceva compromițător în viața lui Daniel? „N-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios și nu se găsea nicio greșeală și niciun lucru rău.” (Daniel 6,4)

Ce s-ar fi întâmplat dacă ei ar fi găsit ceva în neregulă? Nu știm cum ar fi evoluat evenimentele, însă câteva lucruri sunt certe:

1. Dumnezeu ar fi fost dezonorat.
2. Daniel nu ar fi avut harul de a trece printr-o experiență atât de frumoasă cu Dumnezeu.
3. Daniel și-ar fi pierdut slujba, poate chiar și viața, poate chiar și mântuirea. Și toate acestea la o vârstă atât de înaintată, după atâtea experiențe și biruințe. Pe ultima sută de metri!

Daniel 6,5‑9: Negăsind nimic rău în slujba lui Daniel, vrăjmașii săi încearcă altceva: „Nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui” (Daniel 6,5). Se observă disprețul profund față de omul lui Dumnezeu  prin folosirea expresiei „acestui Daniel”.

Oamenii aceștia observaseră din viața privată a lui Daniel că el nu se închina la idoli, că păzea Sabatul lui Dumnezeu și că era de neclintit în credința lui. Pornind de la aceste observații, ei ticluiesc un plan pe care-l prezintă împăratului Darius: nimeni să nu se închine vreunui dumnezeu sau om timp de 30 zile, cu excepția împăratului. În Antichitate, era ceva obișnuit ca împărații să fie divinizați. Decretul era bine conceput, căci el se baza pe două lucruri de care vrăjmașii lui Daniel erau pe deplin siguri:

1. Darius era foarte sensibil la măguliri.
2. Daniel era un om statornic în credința sa și nu va renunța la legătura lui cu Dumnezeu.

Daniel 6,10: Reacția lui Daniel: „Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchia, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.”

De fapt Daniel nu face nimic altceva decât să continue să se închine ca înainte, ceea ce arată că în viața unui credincios închinarea este o constantă.

Ce ar fi putut face Daniel după darea decretului?

1. El ar fi putut închide ușa și ferestrele pentru a nu fi văzut de nimeni. La urma urmei, chiar Mântuitorul ne-a sfătuit ca atunci când ne rugăm să închidem ușa după noi (vezi Matei 6,6). Ar fi greșit Daniel dacă ar fi făcut astfel? Noi cum am fi procedat într-o situație similară?
2. Daniel ar fi putut să se roage în gând, în taină, așa cum facem și noi de multe ori atunci când nu sunt condiții mai bune pentru rugăciune.

Totuși Daniel nu a ales niciuna dintre aceste soluții care l-ar fi scutit de necazuri. De ce oare? Era el un fanatic? Ce era greșit dacă în perioada celor 30 zile, cât avea putere porunca lui Darius, el ar fi încuiat ușa și ferestrele și s-ar fi rugat în taină?

Eu nu aș vedea nimic rău în astfel de măsuri de precauție. Cu o condiție, însă: aceea ca Daniel să fi procedat întotdeauna așa.

Și totuși, pentru un om integru ca Daniel, aceasta nu ar fi reprezentat o soluție salvatoare. Iată motivul: Să presupunem că el s-ar fi baricadat în casa sa și s-ar fi închinat în ascuns. Vrăjmașii lui l-ar fi acuzat atunci că de aceea s-a închis pentru a se închina în ascuns lui Dumnezeu, călcând decretul împăratului. Într-o asemenea situație, Daniel nu avea decât două posibilități: ori să recunoască adevărul, și atunci degeaba s-a încuiat, ori să mintă, și atunci degeaba s-a închinat.

M-am întrebat adesea cum a putut Daniel să fie atât de neprevăzător, încât să lase și ușa și ferestrele deschise în timp ce se ruga. Acum am înțeles mai bine ca niciodată că un copil al lui Dumnezeu trebuie să fie mereu deschis și transparent, arătând lumii că așa cum gândește și crede, așa vorbește și așa cum vorbește, așa face. Dacă Daniel ar fi făcut mai puțin decât ceea ce a făcut în această împrejurare, el ar fi lăsat impresia că a renunțat la închinarea lui față de Dumnezeu.

Exemplul lui Daniel ne poate fi de mare folos în ultimul act al luptei dintre bine și rău, când poporul lui Dumnezeu va trece printr-o încercare asemănătoare. Apocalipsa capitolul 13 ne vorbește despre un timp în viitor în care toți locuitorii pământului vor fi obligați prin legi civile să se închine „icoanei fiarei”, acceptând semnul ei pe frunte sau pe mână.

Cei ce nu o vor face, vor suporta persecuții care vor merge până la boicot economic. Cei ce nu se vor supune vor pierde dreptul de a cumpăra și de a vinde, ceea ce înseamnă un embargo total, afectând posibilitatea câștigării existenței. În astfel de împrejurări, copiii lui Dumnezeu vor avea nevoie de o înțelepciune pe care numai Duhul Sfânt le-o poate da.

Revenind la Daniel, el a demonstrat că între un copil al lui Dumnezeu și Creatorul său nu trebuie să se interpună nicio lege omenească, oricât de severe ar fi pedepsele civile. Obiceiul de a se ruga cu fața spre Ierusalim își avea originea în rugăciunea lui Solomon, rostită cu ocazia consacrării Templului (vezi 1 Împărați 8,46- 49).

Trecuseră aproximativ 50 ani de când Ierusalimul se afla în ruine, iar slujbele de la Templu erau întrerupte. Cu toate acestea, Daniel se roagă mereu, de trei ori pe zi, cu fața spre Templu, încrezător în făgăduințele divine. Această practică de a se ruga cu fața spre Ierusalim a fost împrumutată și de musulmani, care, la început, s-au rugat și ei cu fața spre Ierusalim, pentru ca mai târziu să facă același lucru cu fața spre Mecca.

Daniel 6,11-13: „Atunci oamenii aceștia au dat năvală în casă”.

Mă întreb: Cu ce drept au făcut ei lucrul acesta? Sunt sigur că și în Imperiul Medo – Persan existau legi care apărau proprietatea privată și dreptul la viață intimă. Și la fel de convins sunt că Daniel, profitând de poziția pe care o deținea în cadrul statului persan, ar fi putut să se apere cu înverșunare. El ar fi putut intenta o serie de procese, acuzându-i pe vrăjmașii lui de călcarea drepturilor omului, de spionaj, de călcarea proprietății private, etc. Totuși Daniel nu a făcut nimic din toate acestea. În situația aceasta, el nu s-a luptat pentru drepturile lui, dând pe față un caracter asemănător cu al Mântuitorului.

Daniel 6,14-15: „Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta.”

Darius Medul, adică generalul Gubaru sau Gobrias, despre care documentele istorice afirmă că a cucerit Babilonul, își dă seama că porunca pe care o semnase nu era decât o cursă întinsă bătrânului Daniel de acești demnitari de stat invidioși. Când își dă seama că și el, împăratul, a fost atras în cursa aceasta, dregătorii folosindu-se de semnătura lui pentru a promulga această poruncă, mânia și mâhnirea încep să clocotească în sufletul său. Dar se vede total neputincios. Întreaga zi se chinuie să găsească vreun articol în legile persane, vreo cale de scăpare pentru bătrânul său prieten, însă în zadar. „Câinii de pază” ai legilor persane sunt lângă el și nu-i permit nicio abatere de la litera legii.

Daniel 6,16-18: Lui Darius nu-i rămâne decât un singur lucru: să aplice legea pe care tocmai el o semnase. Însă Darius mai face ceva surprinzător: rostește o rugăciune: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujești, să te scape!”

Apoi împăratul îl însoțește pe bătrânul Daniel până la groapa cu lei și, după ce acesta este aruncat în ea, sigilează piatra de la intrarea gropii. De ce? Pentru a fi sigur că Daniel nu va fi omorât de o mână criminală. Darius dorea ca soarta credinciosului lui slujitor să se afle în exclusivitate în mâna cerului.

Urmează apoi o noapte albă pentru împărat. Nu aș vrea niciodată să trăiesc ceea ce a trăit Darius în acea noapte. Frământat de remușcări și plin de mânie față de demnitarii care l-au atras și pe el în cursă, Darius nu a putut închide ochii în acea noapte.

Paradoxal, în același timp Daniel se odihnea liniștit în groapa cu lei, ca după o zi de muncă istovitoare. Aceasta înseamnă că cea mai moale pernă și cel mai bun somnifer sunt o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu.

Daniel 6,19-23: Dimineața devreme, Darius se duce la groapa cu lei, întrebând cu înfrigurare: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujești necurmat, să te scape de lei?” Și, după ce ultimele silabe sunt rostite, împăratul așteaptă cu înfrigurare. Oare va răspunde Daniel sau nu? Era el în viață sau fusese sfâșiat de gurile flămânde ale fiarelor din groapă? Câteva clipe de tăcere, care lui Darius îi par o veșnicie, apoi din fundul gropii se aude glasul cel atât de familiar împăratului: „Veșnic să trăiești, împărate!”

Cât de frumos este acest răspuns și ce inimă curată îl rostește! Văzându-se ocrotit de Dumnezeu, după ce criza a fost îndepărtată, Daniel ar fi putut deveni arogant, amenințător, mustrător la adresa împăratului care semnase porunca. Dar așa ceva nu se întâmplă, căci un copil al lui Dumnezeu este același om modest, respectos și iertător în orice împrejurare.

Daniel era același și în poziția de mare demnitar, dar și în groapa cu lei. Cât respect la acest om! Deși se găsea în fundul gropii din cauza unui decret absurd și inuman, semnat de Darius, Daniel nu urăște pe nimeni, dimpotrivă continuă să-l respecte pe împărat ca și mai înainte.

Daniel 6,24-25: Pedepsirea dregătorilor prin aruncarea lor în groapa cu lei este încă o confirmare a proverbului care spune: „Cine sapă groapa altuia, cade el însuși în ea.”

Dar de ce și familiile acestor oameni au fost pedepsite? Un răspuns posibil îl găsim în cartea Esterei: Haman se sfătuiește cu soția lui pentru a pune la cale acel plan diabolic de a-l ucide pe Mardoheu, împreună cu tot poporul iudeu. În multe cazuri, familia în întregime este răspunzătoare pentru o nelegiuire care se face. Probabil că aceasta era rațiunea pentru care legislația persană cerea pedepsirea întregii familii, chiar dacă fărădelegea era comisă doar de unul dintre membrii familiei.

Daniel 6,26-28: Este vorba de proclamația dată de Darius, prin care acesta recunoaște public faptul că Dumnezeul lui Daniel este adevăratul Dumnezeu. Este cea de-a treia proclamație dată de un împărat păgân, pe care o găsim în cuprinsul Cărții lui Daniel, în care este recunoscută superioritatea credinței iudeilor față de religia păgână.

Concluzii

La o vârstă înaintată, Daniel trece prin cea mai dură experiență a vieții sale. Învățăm de aici câteva lucruri importante:

1. În viața unui creștin nu există concediu, bilete de voie sau ieșire la pensie. Lupta credinței se duce până în cea din urmă clipă de viață și cere o veghere continuă. Firea noastră pământească nu iese la pensie niciodată, iar ispitele nu se lasă impresionate de numărul firelor de păr albe.

Ce trist ar fi fost pentru Daniel, ca după o viață de experiențe cu Dumnezeu, să piardă finalul și să cadă pe ultima sută de metri! Din fericire, el a rezistat, fiind un model de urmat pentru tineri, pentru adulți, dar și pentru cei ce se îndreaptă spre apusul vieții.

1. Tatăl ceresc se ocupă de bătrâni cu aceeași grijă cu care se ocupă de tineri și copii. Pentru El nu contează vârsta biologică, omul de afară, ci vârsta spirituală, omul ascuns al inimii.

„Ascultați-Mă, casa lui Iacov și toată rămășița casei lui Israel, voi pe care v-am luat în spinare de la obârșia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la nașterea voastră: Până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini. V-am purtat și tot vreau să vă mai port, să vă sprijin și să vă mântuiesc.” (Isaia 46,3-4)

sursa: https://www.loribalogh.ro/