Categoria: Profetii biblice
Se relatează despre Adolf Hitler că, pe când era student la Viena, a stat în gazdă la o creștină adventistă de ziua a șaptea. În casa femeii se țineau regulat ore de studiu și rugăciune, în care se studia Cartea lui Daniel. Hitler nu lua parte la aceste întâlniri însă, într-o zi, venind acasă, a găsit pe masă câteva notițe și scheme profetice ale gazdei, legate de visul lui Nebucadnețar din cap. 2 al cărții. Uitându-se peste aceste notițe, Hitler a devenit curios și a abordat-o pe gazda cu privire la acest subiect. A urmat o discuție îndelungată, în care gazda a încercat să-i explice semnificațiile simbolurilor din visul lui Nebucadnețar.
Profeția l-a pus pe gânduri pe Hitler, însă ceva nu i-a convenit în derularea evenimentelor, așa cum le-a descoperit Dumnezeu: viitorul Europei. Hitler nu putea concepe o Europa divizată, așa cum prevedea profeția lui Daniel, fapt care l-a determinat să se răzvrătească împotriva voinței divine și să-și formeze propria viziune cu privire la viitorul Europei.
Mai târziu, Hitler a intrat în politică, iar atunci când partidul său a ajuns la putere, iar el a fost desemnat drept liderul națiunii germane, a început să-și pună în aplicare propriul lui vis cu privire la o Europa unită.
Ce a ieșit din această răzvrătire a omului față de voința lui Dumnezeu știm cu toții: Cel de-Al Doilea Război Mondial, cu cele peste 50 milioane de victime și cu mulțimea ororilor pe care le-a adus. Nici azi, după atâtea decenii scurse de la încheierea acestui război, omenirea nu este complet vindecată de rănile provocate de acesta.
Astăzi liderii Europei sunt cuprinși din nou de euforia unei Europe unite. „Statele Unite ale Europei” sunt visul multora dintre ei. Se fac eforturi uriașe în acest sens, se țin conferințe, se fac planuri, se intensifică relațiile diplomatice pentru ca Europa să nu mai fie divizată. O Europă fără granițe, având aceeași monedă, condusă de un singur guvern, având aceeași constituție, având o singură armată, o economie unificată, o religie comună. Iată visul de aur al liderilor de azi.
După eșecul lui Carol cel Mare de a unifica Europa, după cel al lui Napoleon și Hitler, vor reuși oare liderii de azi ai Europei să împlinească visul unificării? Profeția din Daniel cap. 2 ne dă un răspuns clar: Lucrul acesta nu se va întâmpla niciodată.
Profeția din cap. 2 al Cărții lui Daniel este de fapt ABC-ul profeției biblice. Este cea mai simplă profeție, cea mai lesne de înțeles, dar și cea mai cuprinzătoare, întinzându-se pe o perioadă de mai mult de 2500 ani, din vremea lui Daniel până la revenirea în slavă a Mântuitorului.
Visul lui Nebucadnețar a fost ocazia folosită de Dumnezeu pentru a-l așeza pe Daniel în rolul său de lumină a neamurilor. Cu ajutorul acestuia, Daniel a fost adus pe scena luptei dintre bine și rău, misiunea lui fiind aceea de a-L descoperi pe Dumnezeul cel viu și adevărat.
Visul și tâlcuirea lui sunt surprinzătoare. Nebucadnețar nu vede în visul sau lucruri sau ființe în mișcare. El vede doar un chip uriaș de om, alcătuit din mai multe metale, dar care se prăbușește în momentul în care o piatră desprinsă fără intervenție omenească îl lovește la picioare. Chipul devine praf și pulbere, în timp ce piatra care l-a lovit se transformă într-un munte care umple tot pământul. Doar câteva secunde, cât a durat derularea acestui vis, au fost suficiente ca împăratul să nu mai doarmă până dimineața.
Daniel 2,31‑35: Câteva trăsături ale chipului din visul lui Nebucadnețar:
- Era un chip de om. Nu era chipul unui animal, ci al unui om. Lucrul acesta sugerează că visul este legat de soarta omenirii. De fapt, este vorba de istoria omenirii, începând cu domnia lui Nebucadnețar până la sfârșitul lumii.
- Chipul omenesc era foarte mare. Acest amănunt, adăugat celui anterior, sugerează că istoria, pe care o simbolizează chipul din vis, nu este una de câteva decenii sau secole, ci una milenară. Peste 2500 ani de istorie se regăsesc în simbolul uriașului chip omenesc din visul lui Nebucadnețar.
- Strălucirea chipului era nemaipomenită, amănunt ce face aluzie la civilizația si cultura umană.
- Chipul stătea în picioare. Poziția arată spre o atitudine de încredere în sine, în forțele proprii, precum și un anumit spirit de independență.
- Înfățișarea chipului era înfricoșată. În pofida strălucirii civilizației și culturii umane, istoria omenirii nu este altceva decât o istorie a păcatului. Păcatul este cel care face ca trăsăturile acestui chip strălucitor să fie aspre, crude și înfricoșătoare. Este o aluzie la violența care a caracterizat istoria omenirii, de la prima crimă – uciderea neprihănitului Abel – până la războiul final de la Armaghedon. O istorie a războaielor, revoluțiilor, răscoalelor, atentatelor, revoltelor, grevelor, loviturilor de stat … O istorie a violenței cu toate formele ei.
- Scăderea valorii metalelor de la cap spre picioare. Capul este de aur, urmează argintul, apoi bronzul, fierul și, în final, fier amestecat cu lut (vezi Daniel 2,32- 33). Acest amănunt ne sugerează o scădere a valorii, a bogăției și strălucirii imperiilor care s-au perindat pe scena istoriei.
- Creșterea durității metalelor. De la aurul moale și maleabil se ajunge la fierul dur. Pe măsură ce istoria omenirii se derulează, inima omenească se împietrește și crește rezistența voinței omului păcătos față de voința lui Dumnezeu. Lucrul acesta s-a resimțit și în caracterul imperiilor care s-au succedat, ele fiind din ce în ce mai dure în felul în care s-au raportat la ființa umană și drepturile acesteia. Imperiul Roman, despre care se spune că a stăpânit lumea cu o mână „de fier”, a fost cel mai dur dintre cele patru imperii amintite în profeția din Daniel capitolul 2.
- Chipul uriaș se sprijină pe picioare de lut. Oricât de strălucitoare ar fi civilizația umană, ea se sprijină pe picioare de lut. În zadar chipul are capul de aur, brațele de argint, coapsele de aramă și picioarele de fier, dacă totul se sprijină pe lut. Un lanț nu poate fi mai tare decât cea mai slabă verigă a sa. Acest amănunt este deosebit de interesant, căci el ne sugerează cât de vulnerabilă este omenirea, cât de repede se poate sfârși totul.
Privind la chipul acesta impresionant, care redă în câteva trăsături istoria milenară a omenirii, nu putem decât să le dăm dreptate latinilor care spuneau: „Sic transit gloria mundi!” („Așa trece gloria lumii!”).
Daniel 2,36- 45:Tâlcuirea visului
Este de admirat tânărul Daniel pentru comportamentul demn și plin de un curaj sfânt, pe care îl manifestă în fața celui mai puternic om al timpului său. Daniel nu se sfiește să-i reamintească împăratului Nebucadnețar că dacă e bogat, dacă are putere și slavă, acestea se datorează lui Dumnezeu care i le-a dat.
Daniel 2,37‑38: Prima împărăție universală – Imperiul Babilonian (605‑538 î.Ch.) „Tu ești capul de aur” – îi spune tânărul rob evreu marelui împărat. Deși Daniel i se adresează direct lui Nebucadnețar, trebuie să înțelegem că, de fapt, împărăția pe care o conducea acesta era capul de aur. Imperiul Neobabilonian fusese întemeiat de Nabopolasar, tatăl lui Nebucadnețar, în anul 625 î.Ch., și a dispărut, fiind înglobat în Imperiul Medo-Persan, în anul 538 î.Ch.
Deși au domnit mai mulți împărați peste Babilon, cel mai important, cu cele mai mari realizări și care a domnit cel mai mult (43 ani) a fost Nebucadnețar. Sub domnia lui, imperiul a cunoscut o adevărată înflorire:
– Babilonul a devenit o cetate inexpugnabilă (de necucerit). Zidurile erau atât de groase încât pe ele puteau circula care trase de cai. În exteriorul zidurilor se afla un uriaș șanț plin cu apă, care asigura, pe lângă grosimea zidurilor, o protecție suplimentară.
– În cetate se aflau numeroase temple ale zeităților babiloniene, dintre care se putea remarca templul Esagila, închinat lui Marduk, principala zeitate. În acest templu erau depozitate bogățiile popoarelor cucerite, între care se găseau și cele 5669 de piese de aur luate din Templul din Ierusalim.
– Cele două palate regale impunătoare erau legate între ele printr-un tunel care trecea pe sub Eufrat. Deasupra Eufratului, babilonienii au construit un pod lung de 900 metri și înalt de 30 metri.
– Tot în Babilon se găseau, după unii istorici, grădinile suspendate ale Semiramidei, considerate una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. (Alți cercetători susțin că aceste grădini suspendate s-ar fi aflat în Asiria, nu în Babilon)
O observație: Multe dintre informațiile pe care le avem despre gloria Babilonului le avem de la istoricul grec Herodot. Se pare însă că lui Herodot îi plăcea să exagereze dimensiunile. Dar chiar dacă zidurile Babilonului nu erau atât de mari cum relatează Herodot, totuși Biblia vorbește despre „zidurile cele largi” și de „porțile cele înalte” ale Babilonului. Ieremia 51,58
De asemenea, se spune că proviziile de hrană ale Babilonului erau atât de mari încât ar fi ajuns pentru un eventual asediu pe o perioadă de 40 ani. Se povestește că atunci când Cirus a început asediul Babilonului, soldații babilonieni aruncau cu alimente în armatele persane, în semn de dispreț și considerându-se stăpâni pe situație.
Semnificația afirmației „Tu eși capul de aur”: Capul este sediul creierului, al centrului de comandă al întregului corp. Din punctul acesta de vedere, asemănarea Babilonului cu un cap de aur este perfect justificată. Babilonul a fost „capul” care a transmis principiile sale imperiilor care i-au urmat, ele regăsindu-se până în zilele noastre, în națiunile Europei moderne. Care sunt acele principii venite din Babilonul antic, pe care le regăsim astăzi, după mai bine de 2500 ani?
– Ocultismul, sub toate formele sale, își are originea în anticul Babilon. Paradoxal, el pătrunde astăzi din ce în ce mai adânc în lumea supercivilizată a Occidentului, fără a ocoli Europa de Est.
– Astrologia, considerată „regina ocultismului”, este din ce în ce mai prezentă în presa scrisă sau vorbită. Aproape că nu există ziar sau post de televiziune care să nu apeleze la astrograme și horoscoape ca la un mijloc cât se poate de firesc de a afla ceva despre viitor. Astrologia (cititul în stele) își are de asemenea originea în anticul Babilon.
– Închinarea la soare își are și ea originea în Babilonul de altădată.
– Spiritul de persecuție a poporului lui Dumnezeu a pornit tot din Babilon, extinzându-se în toate imperiile, până în zilele noastre.
Babilonul a căzut demult, ruinele sale din Irak fiind mărturie pentru aceasta. Însă principiile sale au rămas, fiind transmise de la un imperiu la altul până în zilele noastre.
Daniel 2,39 pp: A doua împărăție universală – Imperiul Medo-Persan (538- 331 î.Ch.)
Profeția spune că aceasta a doua împărăție urma să fie mai neînsemnată decât Babilonul. Istoria consemnează că imperiul care i-a urmat Babilonului a fost Medo-Persia. În ce privință Imperiul Medo-Persan a fost mai neînsemnat decât Imperiul Babilonian?
– Ca întindere, Imperiul Medo-Persan a fost mai întins decât Babilonul. Chiar simbolistica visului lui Nebucadnețar ne indică acest lucru: mâinile și pieptul, prin care este simbolizată a doua împărăție universală, sunt mai mari decât capul.
– Ca durată a existenței lor, de asemenea există deosebiri: În timp ce Imperiul Babilonian a durat mai puțin de un secol, cel Medo-Persan s-a întins pe durata a două secole.
Atunci, din ce punct de vedere acest al doilea imperiu este privit în profeție ca fiind mai neînsemnat?
Medo-Persia a fost mai neînsemnată decât Babilonul în următoarele privințe:
– Bogăția și grandoarea au scăzut în Imperiul Medo-Persan, care a adoptat cultura Babilonului.
– Unitatea internă în Medo-Persia era mai fragilă decât în Babilon. Satrapiile Medo-Persiei erau aproape independente față de puterea centrală.
În anul 538 î.Ch., Cirus a deviat apele Eufratului care treceau prin Babilon spre un bazin săpat de Nebucadnețar în Sippar, bazin ce prelua apele Eufratului în timpul inundațiilor. În timp ce Belșațar chefuia în Babilon, Cirus a deviat apele și a intrat în cetate pe albia uscată a Eufratului, surprinzându-i pe babilonieni complet nepregătiți. Cirus avea în jur de 600 000 de soldați pedeștri, 120 000 de călăreți și 2000 de cai, împlinind în felul acesta profeția din Ieremia 51,14: „Te voi umple de oameni ca de niște lăcuste.”
Daniel 2,39 up: A treia împărăție universală – Imperiul lui Alexandru Macedon (331- 168 î.Ch.)
Profeția nu se referă la Grecia divizată în numeroasele orașe – state, ci la imperiul fondat de Alexandru cel Mare.
„De aramă”– amănunt care sugerează scăderea bogăției și a puterii economice a acestui imperiu comparativ cu precedentele. După cum arama este mai puțin prețioasă decât aurul și argintul, la fel, imperiul lui Alexandru a fost mai sărac din punct de vedere economic decât imperiile Babilonian și Medo-Persan. De asemenea, este de remarcat faptul că arama era mult folosită de macedoneni în făurirea armelor. Soldații macedoneni erau chiar supranumiți „soldații de aramă.”
Alexandru Macedon, fiul lui Filip, împăratul care a unit orașele grecești, a urcat pe tron în anul 336 î.Ch. Cu o armată de doar 35 000 de oameni, el a trecut Helespontul în Asia Mică și s-a aruncat cu toată puterea asupra Medo-Persiei. După o serie de lupte (de la Granicus – 334 î.Ch., Issos – 333 î.Ch., Arabela și Gaucamela – 331 î.Ch.), Imperiul Medo-Persan a fost înfrânt, iar teritoriile lui au fost înglobate în Imperiul lui Alexandru Macedon. În doar câțiva ani, la vârsta de 25 ani, Alexandru avea lumea sub picioare: Macedonia, Asia Mică, Siria, Egiptul, Medo-Persia, Babilonul și teritoriile până în India.
Însă viața destrăbălată, chefurile, orgiile și abuzurile au făcut ca la vârsta de 32 ani, după ce a băut din cupa lui Hercule plină cu vin (aproape 13 l) în urma unui pariu, Alexandru Macedon a murit în anul 332 î.Ch.
După moartea sa, timp de trei decenii, imperiul s-a zbătut într-un continuu război civil, pentru ca în cele din urmă, să fie împărțit între patru dintre cei mai puternici generali: Lisimah, Casandru, Ptolemeu și Seleuc. Apoi, cele patru regate apărute prin divizarea Imperiului Macedonean au fost treptat cucerite de ultimul imperiu prezentat în profeție – Imperiul Roman.
Daniel 2,40: A patra împărăție universală – Imperiul Roman (168 î.Ch. – 476 d.Ch.)
„Tare ca fierul”– Se observă din nou că scade valoarea metalului (bogăția, slava), în schimb crește duritatea. Este recunoscut faptul că Roma a stăpânit lumea cu un jug de fier. Istoricul Gibbon numește acest imperiu „monarhia de fier a Romei”.
În anul 168 î.Ch., romanii i-au înfrânt pe greci în lupta de la Pidna, preluând puterea mondială. Stăpânirea Romei se întindea de la Insulele Britanice până în Africa de Nord, Egipt și Eufrat. După cum fierul este mai dur decât aurul, argintul și arama, la fel romanii s-au dovedit mai necruțători față de popoarele învinse, mai ales față de creștini. Ei au pornit cele mai crude persecuții împotriva poporului lui Dumnezeu.
Însă și acest imperiu de fier a avut timpul său limitat de existență. În anul 476 d.Ch., ca urmare a atacurilor popoarelor barbare, Imperiul Roman de Apus a dispărut de pe scena istoriei.
Daniel 2,41- 43: Europa divizată (476 – ?)
Asemenea albinelor în jurul stupului, în jurul Imperiului Roman roiau o mulțime de popoare barbare care atacau mereu la granițele de apus. În anul 476 d.Ch., Imperiul Roman de Apus a căzut sub puterea popoarelor barbare: goții, otrogoții, herulii, vandalii, lombarzii, alemanii, anglo – saxonii, burgunzii, francii și suevii.
Ce semnifică cele zece degete de la picioare? Nu în mod obligatoriu un număr exact de state în care trebuia să se dividă imperiul, ci aici mai mult apare ideea de fărâmițare a Europei, fărâmițare care urmează să se mențină până la revenirea lui Christos.
Este de subliniat faptul că, în limbile vechi în care este scrisă Biblia, cifrele nu au neapărat o însemnătate matematică, așa cum o au în limbile moderne. De exemplu, în Parabola celor zece fecioare din Matei 25, faptul că sunt cinci fecioare înțelepte și cinci neînțelepte nu înseamnă că exact jumătate din biserică va fi pregătită la revenirea lui Christos, în timp ce cealaltă jumătate nu va fi pregătită. În acest caz, cifrele au mai mult menirea să ne transmită ideea că vor fi două clase distincte la revenirea Mântuitorului, nu că exact jumătate vor fi mântuiți și jumătate, pierduți.
„Parte de fier și parte de lut”– Expresia ne sugerează că unele dintre regatele rezultate prin divizarea Imperiului Roman de Apus urmau să fie mai tari (anglo – saxonii, francii) , în timp ce altele urmau să fie mai slabe (suevii, burgunzii).
În decursul istoriei, au existat mai multe încercări de unire a regatelor Europei: Carol cel Mare, Carol al 5‑lea, întemeietorul Sfântului Imperiu Roman (despre acest imperiu, Voltaire spunea că nu este nici sfânt, nici roman, nici imperiu!), Napoleon Bonaparte și Hitler.
Astăzi, încercarea de reunificare a statelor Europei poartă numele de Uniunea Europeană, unii dintre marii demnitari visând cu ochii deschiși la „Statele Unite ale Europei.” (un fost președinte al Poloniei).
„Se vor amesteca prin legături omenești de căsătorie”, însă nu va fi posibilă lipirea, după cum fierul nu se poate uni cu lutul. La începutul secolului al 20‑lea, toate casele regale ale Europei erau legate între ele prin legături de căsătorie. Totuși, în ciuda acestui lucru, primul război mondial a putut izbucni, arătând cât de divizată era Europa în pofida atâtor încercări de unificare.
Daniel 2,44- 45: Ultima împărăție universală – Împărăția lui Dumnezeu
„Piatra” este un simbol al Domnului Christos (vezi Matei 16,18; 21,44; 1 Petru 2,6-8). Nu este dificil să identificăm simbolul pietrei, căci evreii Îl identificau pe Mesia cu piatra ce va sfărâma chipul. Însuși Mântuitorul se identifică pe Sine cu o „piatră”.Este interesant de observat că El nu se identifică nici cu aurul, nici cu argintul sau vreuna dintre pietrele prețioase, ci cu piatra simplă, comună, obișnuită. Acest amănunt ne spune ceva despre modestia și umilința Sa.
Profeția ne conduce până în zilele noastre, prezentându-ne situația actuală a unei Europe divizate în o mulțime de țări, unele mai tari, altele mai slabe. Ceea ce este demn de reținut este faptul că revenirea Mântuitorului, conform acestei profeții, va găsi Europa divizată, nicidecum unită sub titulatura visată de mulți – Statele Unite ale Europei. În nicio profeție biblică nu găsim vreun indiciu că, după Roma, va mai exista un al cincilea imperiu universal.
Dacă Napoleon, Carol cel Mare sau Hitler ar fi ținut cont de această profeție, cât sânge ar fi fost oprit de a curge în zadar? Și dacă astăzi conducătorii Europei, înfierbântați de gândul unei Europe unite, ar lua aminte la această profeție, probabil că multe eforturi, multe conferințe și multe contacte diplomatice nu s-ar mai realiza.
Daniel 2,46-49: Finalul
Scena care a urmat după tâlcuirea visului de către Daniel este uimitoare. Un împărat păgân, cel mai puternic om al timpului său, cade în fața unui rob evreu, recunoscând: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților, și El descopere tainele, fiindcă ai putut sa descoperi taina aceasta.” Înălțarea lui Daniel în cea mai înaltă poziție în stat, după cea a împăratului, pare să fie o simplă răsplată omenească; în realitate ea a fost o răsplata divină pentru credincioșia de care a dat dovadă acest tânăr evreu. Cu Daniel s-a împlinit o veche făgăduință făcută de Dumnezeu poporului Său:
„Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini.” (Deuteronomul 28,13)
Concluzii
Care parte a profeției nu este încă împlinită? Ne găsim în acea perioadă istorică, simbolizată în visul profetic al lui Nebucadnețar prin degetele picioarelor, parte de fier și parte de lut. Ce urmează să se întâmple? Desprinderea pietrei fără ajutorul unei mâini omenești, lovirea chipului în zona picioarelor și prăbușirea acestuia pentru totdeauna. Revenirea lui Christos, simbolizată prin desprinderea acestei pietre fără ajutor omenesc, va pune capăt istoriei omenești, care se va prăbuși cu toată strălucirea culturii, civilizației și împreună cu toate realizările ei tehnice.
Un chip uriaș cu picioare de lut! Aceasta este cea mai potrivită imagine a lumii în care trăim. Chiar dacă Mântuitorul nu ar reveni pe pământ niciodată, istoria lumii nu ar mai continua mult. De pretutindeni primim semnale că sfârșitul se apropie. Lucrul acesta nu-l mai spun doar teologii, ci și oamenii de știință, care trag semnale de alarmă din ce în ce mai severe.
Oricât de strălucitor ar fi acest chip al civilizației noastre, el se va prăbuși cu siguranță, căci toate realizările se sprijină pe „picioare de lut.” Păcatul în care zace întreaga lume are în sine germenele autodistrugerii.
Dar mulțumim lui Dumnezeu că, în locul unui chip ce se clătină în nesiguranță și sortit prăbușirii, ne oferă alternativa unui „munte mare”, cu temelii veșnice; în locul unei istorii a păcatului, ne oferă o istorie a neprihănirii, iar în locul vremelniciei acestei vieți, ne oferă veșnicia vieții viitoare.
Istoria omenirii nu ar exista fără istoria noastră, a fiecăruia dintre noi. Purtăm în noi, în scurta viață ce ne este dat să o trăim, un chip de om cu capul de aur, cu brațele de argint, cu coapsele de aramă, picioarele de fier și degetele de lut amestecat cu fier.
Ceea ce i s-a descoperit împăratului Nebucadnețar cu 26 de secole în urmă privitor la istoria lumii se poate repeta astăzi cu fiecare dintre noi, însă la o scară redusă. Putem avea un cap de aur care să acumuleze cele mai noi informații din orice domeniu; putem avea brațe de argint cu care să realizăm o mulțime de lucruri de natură materială sau spirituală; putem avea picioare de fier cu care să alergăm spre țintele dorite…
Însă nu trebuie să ne scape două detalii: Oricât de strălucitor ar fi chipul vieții noastre, el este înfricoșător și se sprijină pe picioare de lut. Este înfricoșător pentru că toți oamenii au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, și se sprijină pe lut pentru că din țărână suntem făcuți și în țărână ne vom întoarce. Indiferent de ceea ce vom fi realizat cu mintea și brațele noastre și indiferent încotro ne vom îndrepta umbletele, suntem trecători pe acest pământ.
În curând, mai curând decât ne așteptam, în picioarele de lut ale omenirii va lovi „piatra” desprinsă fără ajutorul vreunei mâini omenești. Însă ea va lovi și în picioarele de lut ale propriei noastre vieți… Revenirea Mântuitorului va avea efectul stâncii care va spulbera totul în calea ei. Întâlnirea cu Iisus Christos, Stânca veacurilor, va fi inevitabilă.
Când această „Stâncă” va spulbera orice urmă de păcat de pe pământ, va rămâne oare cineva în picioare? Nu există decât două atitudini față de Iisus Christos, Stânca veacurilor: fie ne lăsăm să cădem de bună voie pe această „Stânca”, venind cu o inima zdrobită la piciorul crucii, fie alegem să așteptăm cu groază ziua în care „Stânca” vă spulbera totul în calea ei.
Când cazi pe „Stânca veacurilor”, ești zdrobit, dar nu pierdut. Dumnezeu a promis că nu-l va părăsi pe omul zdrobit și smerit, deși locuiește în locuri înalte și în sfințenie. Când Îl cunoști pe Iisus în măreția și desăvârșirea caracterului Său, nu poți decât să-ți pleci capul de aur și să depui la picioarele Lui toate prejudecățile tale, consacrându-I toate puterile tale intelectuale.
Când Îl cunoști pe Iisus, Creatorul tuturor lucrurilor din Univers, nu poți decât să-ți lași în jos brațele de argint, oricât ai fi trudit cu ele și oricâte realizări ai avea în palmares. Când Îl cunoști pe Iisus, Cel care a părăsit cerul pentru a umbla prin țărâna acestui pământ blestemat, nu poți decât să renunți la umbletele tale păcătoase, urmându-I pașii oriunde te vor duce.
Când Îl cunoști pe El, cel mai bun lucru pe care îl ai de făcut este să cazi la picioarele Lui, să Îl recunoști ca Mântuitor personal și să-I consacri întreaga ta viață. El nu te va lăsa acolo zdrobit, ci îți va întinde brațul, te va ridica, îți va da o inimă nouă și va da un nou chip vieții tale. Nu vei mai avea chipul înfricoșător al păcatului și al morții, ci chipul Său luminos și aducător de viață veșnică. Un om nou și un destin nou, pregătit ca să moștenească veșnicia…
Primește-L acum pe Iisus ca Domn al vieții tale și nu vei regreta! Mai e puțin timp și chipul se va prăbuși! „Statele Unite ale Europei” sau „piatra” care se va transforma într-un munte ce va umple tot pământul – simbolul Împărăției veșnice a lui Dumnezeu?
Pe cine credem pe cuvânt? Eu cred ce zice Scriptura!
„Și avem cuvântul proorociei făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în sufletele voastre.” (2 Petru 1,19)
sursa: https://www.loribalogh.ro/