Categoria: Profetii biblice
Finalul Cărții lui Daniel este cât se poate de luminos. Dacă această carte profetică a început cu robia autorului ei și a poporului iudeu, ea se încheie cu o mare eliberare adusă poporului lui Dumnezeu de Însuși Domnul Christos.
Apocalipsa începe tot cu o robie – prizonieratul lui Ioan pe Insula Patmos – și se încheie în aceeași notă de triumf, prin eliberarea poporului lui Dumnezeu și începutul veșniciei. Pe drept cuvânt, Cartea lui Daniel poate fi supranumită „Apocalipsa Vechiului Testament”.
Capitolul12 poate fi împărțit în patru părți:
- Vers.1‑4: Sunt descrise evenimente care vor avea loc la sfârșitul timpului;
- Vers.5‑10: Întrebări și răspunsuri;
- Vers.11‑12: Zile și binecuvântări;
- Vers.13: O făgăduință personală primită de Daniel la încheierea descoperirilor ce i-au fost date.
Daniel 12,1: „În vremea aceea se va scula Marele Voievod Mihail…”
Expresia „în vremea aceea” ne arată legătura cu ultimul verset al capitolul 11, verset care descrie evenimente care vor avea loc „la vremea sfârșitului” (cap.11,40). Împărțirea pe capitole a cărții este nefericită în acest punct, deoarece primul verset al capitolului 12 nu trebuie separat de ultimul verset al capitolului 11.
Textul ne vorbește „de o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta”. Așadar, timpul sfârșitului va consta, printre altele, și dintr-un timp de criză la nivel global. Chiar dacă timpul acesta de criză va fi scurt, el va depăși tot ce a cunoscut lumea până în acel moment.
Marele Voievod Mihail nu este nimeni altul decât Domnul Christos (pentru argumente vezi studiul „O teofanie”).
Aluzia la ridicarea lui Mihail ne face să înțelegem că judecata ce trebuie să aibă loc înaintea celei de-a doua veniri, amintită în Daniel 7,9‑14 și Daniel 8,14, este acum încheiată. Cărțile din cer au fost cercetate, judecata s-a încheiat, iar Marele nostru Preot, Domnul Iisus Christos, Își părăsește Sanctuarul în care a mijlocit în favoarea păcătoșilor și poate reveni pe pământ, instaurându-Și Împărăția Sa veșnică.
Atunci când Biblia ne prezintă imaginea unei Persoane divine ridicându-Se, înseamnă intervenție și ocrotire din partea cerului pentru copiii lui Dumnezeu. Să ne reamintim că diaconul Ștefan, cu câteva clipe înainte de moarte, a avut o viziune în care L-a văzut pe Domnul Christos „stând în picioare” la dreapta lui Dumnezeu (vezi Faptele Apostolilor 7,56). De ce Fiul Omului nu este văzut șezând pe tron? Ridicarea Sa semnifică interes față de ceea ce se petrece pe pământ. De fapt, Mântuitorul veghea ca credința lui Ștefan să nu scadă în aceste clipe de grea încercare pentru el.
„Cei găsiți scriși în carte” – Expresia ne întărește convingerea că aducerea mântuirii celor găsiți scriși în cartea cerului nu va putea fi adusă decât la încheierea judecății preadvente. Logica cere ca scrierea și rămânerea numelor lor în carte să se realizeze numai după încheierea judecății de cercetare.
Daniel 12,2: Momentul învierii.
Ne frapează cuvântul „mulți”. De ce nu „toți”? De ce doar unii vor avea parte de această înviere? Și de ce, în legătură cu această înviere, sunt amintiți și cei drepți și unii dintre cei nelegiuiți?
O cercetare atentă a subiectului învierii în Biblie ne duce la un adevăr puțin înțeles în lumea creștină: În afară de cele două mari învieri – cea a drepților și cea a nelegiuiților – de care ne vorbește Apocalipsa capitolul 20, Biblia ne vorbește și de o înviere parțială, ce va avea loc cu puțin timp înainte de revenirea lui Christos. Să ne amintim de scena judecății Domnului. Când marele preot L-a somat să spună dacă este sau nu Fiul lui Dumnezeu, El a răspuns: „Da, sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului”. (Matei 26,64)
Cui dă Domnul asigurarea că Îl vor vedea în momentele revenirii Sale? Celor mai înverșunați dușmani ai Săi din acele momente: marele preot, sinedriul, cărturarii și fariseii care au avut un rol în arestarea și judecarea Lui. Așadar, acestora li se va da ocazia să-L vadă cu ochii lor pe Cel pe care L-au judecat și trimis la cruce.
Adevărul despre o înviere parțială este confirmat și de mărturia lui Iisus din Apocalipsa: „Iată, El vine pe nori și orice ochi Îl va vedea; chiar și cei ce L-au străpuns.” (Apocalipsa 1,7)
De asemenea este de subliniat expresia „cei ce dorm”, pusă în dreptul unor oameni morți. O cercetare atentă a subiectului stării omului în moarte, așa cum îl găsim în Biblie, ne face să descoperim că, în nenumărate situații de deces, Biblia folosește termenii „somn” și „adormire” (vezi Ioan 11,11: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.”) Asemănarea morții cu un somn ne vorbește despre o stare inconștientă a omului în moarte, contrazicând teoria nemuririi sufletului (care, de altfel, este de origine păgână, deci nebiblică).
Daniel 12,3: „Cei înțelepți vor străluci că strălucirea cerului.”
Se înfățișează aici slava celor mântuiți, aceeași slavă de care vorbea Mântuitorul în Matei 13,43: „Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor.” Înțelepciunea de care se amintește aici nu are de-a face cu inteligența umană, ci cu zelul unui urmaș al lui Christos de a câștiga suflete pentru mântuire, de a-i învăța pe oameni calea spre cer.
„Rodul celui neprihănit este un pom de viață și cel înțelept câștiga suflete.” (Proverbe 11,30)
Daniel 12,4: Pecetluire cărții
Deși Daniel a fost mereu îndemnat să caute să înțeleagă cele prezentate de înger, în mod surprinzător acum lui Daniel i se spune: „Ține ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului.” Acest verset ne indică hotarul de la care putem ști că ne aflăm în „vremea sau timpul sfârșitului”. Când Cartea lui Daniel urma să fie desigilată, îndeosebi partea din profeție referitoare la profeția celor 2300 de zile din Daniel 8,14, atunci omenirea urma să intre în periada numită „timpul sfârșitului.”
Această desigilare a profeției celor 2300 de zile s-a întâmplat la sfârșitul secolului al 18‑lea și începutul secolului al 19‑lea, când interesul pentru studiul Cărții lui Daniel a cunoscut o creștere deosebită. Acest interes nu a putut fi stăvilit de nimeni, dar nici nu a putut fi explicat, în afara planurilor lui Dumnezeu. Mulți cercetători sinceri au pătruns în tainele profeției lui Daniel, iar urmarea a fost o creștere a cunoștinței. (Iosif Wolf, în Orientul Mijlociu, Manuel Lacunza, în America de Sud, William Miller, în America de Nord, împreună cu o oaste de numeroși alți cercetători ai Bibliei).
Desigur că nu întreaga carte trebuia sigilată. Acest lucru reiese din faptul că îngerul i-a explicat lui Daniel multe lucruri legate de identitatea imperiilor din capitolele 2, 7 și 8. Există însă o parte a profețiilor date lui Daniel care urmau să fie sigilate: cele referitoare la timpul sfârșitului. Nimic nu ne împiedică să deducem că Daniel a scris viziunea lui într-un sul, după obiceiul timpului (pe piei de capră sau berbece), iar această ultimă parte pe un sul special pe care l-a sigilat cu grijă pentru siguranța autenticității lui.
Este de fapt în natura lor ca profețiile să nu poată fi înțelese în întregime, înainte de timpul pentru care au fost date (vezi Ioan 13,19; 1Petru 110). Uneori ele nu pot fi interpretate decât în lumina unor fapte istorice sau religioase care nu se pot desfășura decât în momentul precizat de profeția respectivă. Cert este ca o parte a profeției lui Daniel a fost sigilată și nu putea fi înțeleasă decât la vremea sfârșitului. Atunci semnificația și înțelegerea ei vor fi pe deplin dezvăluite. Iată de ce profeția este atât de importantă pentru noi, care trăim în timpul sfârșitului.
Daniel 12,5‑10: Întrebări și răspunsuri
Dacă am fost atenți, am reținut că îngerul Gabriel începe să vorbească în capitolul 10,20 și termină vorbirea sa în capitolul 12,4. Începând cu versetul 5, cel care vorbește este bătrânul profet Daniel. Revenind la teofania din capitolul 10, Daniel Îl aude pe „Omul îmbrăcat în haine de in” (Mihail – Domnul Christos) rostind un jurământ că cele spuse în carte se vor împlini.
Conținutul jurământului este un rezumat al Cărții lui Daniel. El se referă la oprimarea sfinților și îi asigură pe oameni că Dumnezeu a măsurat intensitatea suferințelor poporului Său și ele nu vor fi mai mari decât vor putea ei suporta. Apoi, El dă asigurarea că toate aceste lucruri, eliberarea și glorificarea sfinților, se vor împlini.
Ceea ce este de reținut este faptul că numai cea de-a patra împărăție și Antichristul care urma să apară din ea sunt cuprinși în această declarație.
La întrebarea profetului: „Care va fi sfârșitul acestor lucruri?”, Domnul nu-i răspunde în mod special, ci i se adresează blând: „Du-te, Daniele, căci cuvintele acestea vor fi ascunse și pecetluite până la vremea sfârșitului.” Daniel nu trăia la vremea sfârșitului, așa că nu avea nevoie să înțeleagă toate lucrurile și toate detaliile ce aparțin acestui timp.
Versetul 10 este o aluzie la Apocalipsa 22,11. Cei răi vor continua să facă răul, căci ei nu-și vor schimba cursul vieții lor, însă cei neprihăniți vor deveni din ce în ce mai puternici, căci vor fi curățați și albiți în mijlocul încercărilor de care au parte.
Daniel 12,11‑12: Zile și binecuvântări
În cele două versete, îngerul vorbește despre 1290 de zile și despre binecuvântarea ce va veni asupra celui care așteaptă până la sfârșitul celor 1335 de zile. Dat fiind faptul că îngerul nu amintește niciun eveniment pentru sfârșitul celor 1290 de zile, nici pentru începutul sau sfârșitul celor 1335 de zile, nu avem posibilitatea de a fixa cu certitudine modul în care se vor împlini aceste două perioade profetice. Probabil că studiile viitoare vor aduce mai multă lumină asupra acestor două date profetice.
Cei care susțin că „jertfă necurmată”, de care se vorbește în versetul 11, este pagânismul, scad cele 1290 de zile din 1798 (sfârșitul celor 1260 ani din cap. 7,25) și se ajunge la anul 508 d.Ch., an în care convertirea la catolicism a lui Clovis, regele francilor, și victoria împotriva goților, a fost un pas important în stabilirea supremației Romei în vest.
Așadar, perioada de 1290 de ani ar începe în 508, an important pentru ridicarea puterii papale, și se sfârșește în 1798, an în care papalitatea primește o lovitură fatală prin arestarea papei de către generalul Berthier trimis de Napoleon. Pornind de la același an,508, cei 1335 de ani se sfârșesc în 1843, în plină mișcare adventă, dată în jurul căreia a avut loc o mișcare mondială de cercetare a profețiilor lui Daniel.
Biserica Adventistă susține că „jertfa necurmată” se referă la slujba preoțească a lui Christos în Sanctuarul ceresc. Pentru această variantă, încă nu s-a găsit o explicație satisfăcătoare cu privire la cele două date.
Daniel 12,13: O făgăduință personală
Lui Daniel nu i s-au explicat toate tainele profețiilor pe care le primise. Nici nu era necesar acest lucru. Mai mult decât atât, el nici nu ar fi înțeles totul. Daniel a primit însă o promisiune pe care fiecare dintre noi am dori să o primim: asigurarea din partea cerului că el este mântuit, iar la vremea potrivită, va primi răsplata credincioșiei sale.
Făgăduința dată bătrânului profet încercat este valoroasă nu numai pentru încurajarea pe care ne-o inspiră, motivându-ne să ducem lupta credinței, asemenea lui Daniel, până la capăt, dar această făgăduință are și o valoare doctrinală. Dacă am crede în teoria (nebiblică) a nemuririi sufletului, ar apărea atunci o mare nelămurire: Daniel, om credincios în cele mai grele situații de viață, numit de cer „om prea iubit și scump”, ar fi trebuit să primească răsplata credincioșiei sale imediat după moarte, în „raiul” lui Dumnezeu, unde sufletul său ar fi trebuit să se bucure de binecuvântările cerești.
Contrar așteptărilor celor care cred în nemurirea sufletelor, lui Daniel nu i se promite răsplata imediat după moarte, ci „la sfârșitul zilelor”, când el „se va scula iarăși” (expresie care vorbește despre înviere). Mai mult decât atât, îngerul îi spune bătrânului profet că acesta se va odihni „până va veni sfârșitul.”
Aceeași idee o exprimă și apostolul Pavel, în încheierea celei de-a doua epistole către Timotei: „M-am luptat lupta cea bună a credinței, am isprăvit alergarea, am păzit credința; de acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4,7‑8)
În ceea ce-l privește pe Daniel, nu este exclus ca el să se fi numărat printre cei care, la învierea lui Christos, au fost înviați ca martori ai puterii mântuitoare a Domnului și ca un prim rod al suferințelor Lui.
Cartea lui Daniel se încheie luminos, după cum luminoasă a fost întreaga viață a acestui om al lui Dumnezeu. Ultimul verset este o veste bună nu doar pentru bătrânul profet, ci pentru noi toți, care ne apropiem de cartea sa cu aceeași sete de a cunoaște adevărul ca și el.
Mesajul cărții este o veste bună:
Este o veste bună pentru că ne descoperă un Dumnezeu care cunoaște totul: prezentul, trecutul și viitorul. El cunoaște tot ce se va întâmpla în „zilele din urmă” și niciodată nu este luat prin surprindere, având soluții la orice problemă.
Este o veste bună pentru că în ea aflăm că Dumnezeu este Cel care conduce destinul națiunilor, așa cum tot El îl conduce și pe cel al indivizilor. Și dacă El conduce totul, este de la sine înțeles că El va chema la judecată orice faptă de nedreptate.
Este o veste bună prin aceea că ne descoperă faptul că avem în Sanctuarul ceresc un Mare Preot milos – Domnul Iisus Christos – care mijlocește pentru toți cei care se apropie cu credință de El.
Este o veste bună pentru că avem un Tată ceresc, care dorește să petrecem întreaga veșnicie alături de El, în Împărăția slavei Sale.
Cartea lui Daniel este o încununare a Vechiului Testament, o carte care este desigilată în Apocalipsa Noului Testament. Merită toată atenția noastră, a celor care trăim pe pragul veșniciei, la sfârșit de timp și de istorie. De ce nu i-am acorda mai multă importanță? De ce nu ne-am ruga mai mult pentru înțelegerea profundelor sale adevăruri pentru zilele noastre? De ce nu am face din această carte „ținta cercetării și căutării noastre stăruitoare”, așa cum ne îndeamnă apostolul Petru? (vezi 1 Petru 1,10)
„Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape.” (Apocalipsa 1,3)
sursa: https://www.loribalogh.ro/