Daniel capitolul 1 – Un adolescent în luptă - Profetii biblice

Categoria: Profetii biblice

Cartea lui Daniel este o carte de excepție, de o complexitate și varietate unică. În ea găsim istorisiri simple, înțelese și de copii; găsim modele de viață pentru tineri; găsim lupte, încercări, experiențe și biruințe pentru cei maturi; dar găsim și hrană tare, consistentă, pentru mințile însetate de studiu și cunoaștere. Dar, mai important decât toate acestea, este faptul că în cuprinsul ei Îl găsim, ca punct central al tuturor descoperirilor profetice, pe Domnul Iisus Christos.

Iată câteva informații generale despre Cartea lui Daniel: Cartea este alcătuită din două părți distincte:

– o parte istorică, care conține și elemente profetice (cap.1‑6)

– o parte profetică, care conține și elemente istorice (cap.7‑12)

Capitolele 1‑6 redau evenimentele istorice în ordine cronologică. Capitolele 7‑12 redau viziunile primite de profetul Daniel, de asemenea în ordinea primirii lor. Dacă partea istorică a cărții ne arată ce caracter trebuie să dobândim pentru a putea trece cu bine prin criza finală a lumii, partea profetică a cărții ne arată natura, timpul și mărimea crizei ce stă să se declanșeze în timpul din urmă. În ansamblul ei, întreaga carte este de o importanță deosebită pentru pregătirea noastră pentru ultimele evenimente.

De observat: Cartea lui Daniel, fie că este vorba de partea ei istorică, fie că este vorba de partea ei profetică, ne învață un lucru deosebit de important: Orice se întâmplă în lumea în care trăim, fie că este vorba de evenimente politice, economice sau de altă natură, toate au în esență un substrat religios. Istoria lumii a început cu un conflict religios, între religia adevărată, practicată de Abel, și religia falsă, practicată de Cain.

Istoria lumii se va încheia tot cu un conflict religios, între biserica credincioasă lui Dumnezeu („Rămășița”) și biserica apostaziată (Babilonul spiritual). Între acești doi poli, evenimentele majore ce se petrec în lume au, mai mult sau mai puțin vizibil, un substrat religios. Câteva exemple recente:

1. Războiul din Bosnia nu s-a purtat între sârbi și bosniaci, deci între două etnii, ci între sârbi și sârbi, unii de religie ortodoxă, alții de religie musulmană. Aparența a fost aceea a unui război interetnic; în realitate a fost vorba de un conflict religios.
2. Primirea în NATO: Se invocă criterii legate de economie, putere armată, poziție geografică. În realitate, primire în NATO s-a făcut pe criterii religioase. Țări mai mici decât România, cu armate slabe și economii în tranziție, au fost primite de timpuriu în sânul alianței, deoarece sunt țări catolice. România, deși este o țară relativ mare, cu o armată destul de numeroasă, a fost primită mult mai târziu, populația ei fiind majoritar ortodoxă.
3. Primirea în UE: Se invocă de asemenea criteriile economice. Turcia este însă respinsă pe motiv că o țară musulmană nu are ce căuta într-o comunitate creștină.
4. Căderea comunismului în Europa de Est: În aparență s-a datorat unor „revoluții de catifea”, sau unor revoluții violente (ca în România). În realitate comunismul a căzut ca urmare a unei conspirații în care Vaticanul și Casa Albă, condusă de președintele Reagan, au fost pionii principali.

Cartea lui Daniel ne învață ca problema închinării este cea care stă la baza oricăror evenimente din viața indivizilor sau a națiunilor.

Daniel 1,1‑2: „În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului și l-a împresurat. Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, și o parte din vasele casei lui Dumnezeu. Nebucadnețar a dus vasele în țara Sinear, în casa dumnezeului său, le-a pus în casa visteriei dumnezeului său.”

Cartea lui Daniel începe cu o informație importantă pentru noi, căci avem posibilitatea de a confrunta istoria cu raportul biblic. Încrederea noastră în autenticitatea cărții crește atunci când constatăm că cele două surse ne transmit aceleași informații. Prin urmare, Cartea lui Daniel este demnă de încredere și din punct de vedere al adevărului istoric.

Pentru Daniel, această dată istorică avea o semnificație pe care noi cu greu o putem înțelege. În armată, aproape fără excepție, soldații socotesc cu maximă exactitate numărul zilelor care au mai rămas din stagiul militar. În orice unitate militară, pe ziduri, pe garduri, pe mesele din cantină, etc., se pot citi cifre ca: 124 AMR, sau 231 AMR, sau 67 AMR… Tot acest calcul al zilelor rămase până la lăsarea la vatră are la bază ziua, luna și anul în care militarul a fost încorporat.

Pentru Daniel era foarte importantă data exactă a începutului exilului și a robiei babiloniene. El cunoștea foarte bine profeția din Ieremia 25,11‑12, în care Domnul descoperă ca robia urma să dureze exact 70 ani. Parcă îl vedem pe tânărul Daniel, pornind de la acest an – al treilea al domniei lui Ioiachim – scăzând fiecare an ce se scurgea din exilul său și consemnând: 69 AMR („au mai rămas”), 68 AMR, 67 AMR…

Ioiachim – împărat al regatului lui Iuda, pe care Biblia îl caracterizează ca pe un împărat rău, necredincios. Cartea Cronicilor vorbește despre „urăciunile pe care le-a săvârșit și răul pe care l-a făcut” (2 Cronici 36,8) Este de mirare cum, dintr-un împărat bun, cum a fost Iosia, tatăl său – un împărat ale cărui fapte sunt comparate cu ale lui David – a putut să se nască un fiu rău și necredincios.

În istoria regilor lui Iuda observăm adesea acest lucru ciudat, de neînțeles pentru noi: Din părinți buni, devotați și credincioși s-au născut copii răi, necredincioși; și invers, din părinți răi s-au născut copii buni. Iată o taină ce poate că ne va fi lămurită în veșnicie, în Împărăția lui Dumnezeu.

Faptele rele ale acestui împărat au reprezentat doar picătura care a umplut paharul mâniei lui Dumnezeu. Paharul a fost umplut treptat și la aceasta au contribuit toți împărații răi dinaintea lui, precum și întregul popor al țării. Dumnezeu avertizase din timp poporul Său cu privire la pedeapsa care îi aștepta. În Ieremia cap.27, Dumnezeu a descoperit poporului exact în ce constă pedeapsa: robia în Babilon. Iar în Ieremia cap.25, Dumnezeu a descoperit și durata exactă a pedepsei: 70 ani de robie.

Așadar, în anul al treilea al lui Ioiachim – anul 605 î.Ch. – împăratul Nebucadnețar pornește așa-numita „campanie siriană”, în timpul căreia îi înfrânge pe fenicieni, sirieni și egipteni, în lupta de la Karkemiș. Pentru a-și consolida victoria, Nebucadnețar cucerește și Ierusalimul.

Este demn de observat care era concepția lui Daniel cu privire la lume și viață, așa cum reiese din versetul 2: „Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim…” Daniel vede, dincolo de evenimentele ce se petrec pe pământ, o mână nevăzută care conduce totul, o Inteligență supremă căreia nu-i scapă nimic din ce se întâmpla pe pământ.

Un istoric, un cronicar oarecare, ar fi relatat evenimentul căutând fel de fel de explicații pentru înfrângerea armatelor lui Ioiachim: o înzestrare militară slabă, superioritatea armatei lui Nebucadnețar, condițiile economice și politice, alianțele politice, etc. Daniel însă, cu ochii lui spirituali, vede mai adânc decât ceea ce se vede la suprafață și recunoaște în eșecul lui Ioiachim voința divină care a adus ceasul judecății și al pedepsei pentru poporul său.

Vasele de aur de la Templu, luate de Nebucadnețar, erau mai valoroase decât aurul din care erau făcute, căci erau niște simboluri naționale ale poporului evreu. Ele nu erau în număr de 10 sau 20, nici măcar 100 sau 200, ci erau într-un număr impresionant: 5669 de piese din aur masiv. Unde au fost duse? „În casa visteriei dumnezeului său”, probabil în Esagila, templul lui Marduk, principalul zeu babilonian.

De observat: Dumnezeu se umilește pe Sine atunci când îngăduie ca vasele dedicate Templului Său din Ierusalim să fie depuse în templul unui idol păgân. Oare de câte ori Dumnezeu nu este umilit și dezonorat atunci când noi facem păcate peste păcate? Și El ne rabdă nu un an, nu cinci, nu zece, ci uneori o viață întreagă. Însă există o limită a răbdării divine! Dincolo de ea se află judecata și pedeapsa.

Daniel 1,3-7: Cu ocazia campaniei siriene, în care Nebucadnețar a cucerit Ierusalimul, sunt luați și câțiva ostateci de viță regească ai Regatului Iudeii. Luarea de ostateci era un obicei al vremii. Împărații cuceritori aveau plăcerea să-și împodobească curțile domnești cu cele mai frumoase și mai reușite trofee omenești luate din țările cucerite. De fapt, în acest gest al lui Nebucadnețar găsim împlinirea unei profeții făcute de profetul Isaia împăratului Ezechia, după o vizită primită de acesta din partea solilor babilonieni. (vezi Isaia 39,6‑7)

Tinerii luați prizonieri se pare că erau niște adolescenți de 16 sau 17 ani. Ne sugerează acest lucru versetul 5, căci împăratul voia „să-i crească” timp de trei ani și să-i instruiască. Documentele vremii ne arată ca niciun tânăr nu putea ocupa o slujbă la curtea împăratului Persiei înainte de a împlini vârsta de 17 ani.

Schimbarea numelor a fost și ea o încercare și o metodă primitivă de spălare a creierelor. Acești tineri trebuiau să uite complet cine erau; trebuiau să-și uite poporul, religia și obiceiurile, dedicându-se în întregime slujirii împăratului Babilonului și adoptând noile obiceiuri, noua cultură și noua religie.

Semnificația numelor:

– Daniel („Dumnezeu este judecătorul meu”) devine Belșațar („Bel să ocrotească viața regelui”).

– Hanania („Iehova e binevoitor”) devine Sadrac („Luminatul soarelui”).

– Mișael („Cel ce aparține lui Dumnezeu”) devine Meșac (nume ce derivă de la zeul lunii).

– Azaria („Iehova ajută”) devine Abed-Nego („Slujitor al zeului Nabu”).

Daniel 1,8: „Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul.”

Iată o lecție de viață pe care Biblia ne-o oferă gratuit: Orice reușită, orice succes în această viață începe cu hotărârea de a rămâne de partea adevărului, a dreptății, a lui Dumnezeu. Cât de frumos sună hotărârea acestor patru tineri, ținând cont că erau încă niște adolescenți, că erau străini într-o țară păgână, că erau departe de familie, iar riscul de a nu se supune directivelor împăratului era enorm: îi putea costa viața. Motivele pentru care tinerii evrei nu puteau consuma hrana hotărâtă de împărat erau mai multe la număr:

1. La masa împăratului se consumau cărnuri din animale necurate, al căror consum era oprit de legile date lui Israel.
2. Animalele nu fuseseră sacrificate după legea evreilor (vezi Leviticul 17,14‑15). Carnea avea sângele în ea, iar consumul de sânge era oprit.
3. O parte a hranei era închinată zeilor babilonieni și folosirea ei era considerată ca o închinare adusă acestor zei.
4. Tinerii știau că trupurile lor erau temple ale Duhului Sfânt, ei având datoria de a le păstra într-o stare cât mai bună.

Tinerii aceștia ar fi putut invoca scuze omenești în fața provocărilor la care au fost supuși. În definitiv, erau robi într-o țară străină, la discreția unui împărat păgân. Ei ar fi putut gândi că Dumnezeu îi înțelegea și i-ar fi iertat pentru eventualele compromisuri pe care le-ar fi făcut. Cu toate acestea, ei au rămas verticali, înfruntând încercarea cu o credință și un curaj neobișnuite pentru niște tineri ca ei.

„Daniel a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce…” Umilința și tact! El ar fi putut bate cu pumnul în masă, ar fi putut amenința cu pedeapsa lui Iehova, spunând plin de trufie: „Știi ceva? Noi suntem evrei! Noi nu ne spurcăm cu gunoaiele astea. Ele sunt bune pentru câini, nu pentru noi!”

Împrejurarea aceasta îmi amintește de experiență negativă a unui șofer de camion, de abia angajat într-o întreprindere de stat. Omul se duce la șeful de coloană și îi spune categoric: „Uite care e problema: Eu m-am făcut adventist și, de azi înainte, pe mine n-ai să mă mai prinzi lucrând sâmbăta. Te privește pe cine pui în locul meu pe camion.” Urmarea? Omul a fost dat afară imediat.

Daniel nu a procedat în felul acesta. Când el și-a cerut drepturile, nu a făcut-o amenințând, ci rugându-l pe șeful său să-l înțeleagă și să-l ajute în problema lui.

Daniel 1,9-14: Dieta cerută de cei patru tineri era formată din cereale, legume și fructe, adică acea dieta simplă dată omului în Eden și imediat după potop. Perioada de încercare cerută de tineri era destul de scurtă: doar 10 zile. Probabil că în 10 zile nu s-ar fi văzut o deosebire atât de evidentă între ei și restul de tineri care mâncau în mod obișnuit la masa împăratului. Se pare că tinerii evrei s-au bazat mai mult pe intervenția lui Dumnezeu în favoarea lor, decât pe consecințele naturale ale acestei diete.

Daniel 1,15-17: Tinerii care L-au onorat pe Dumnezeu au fost onorați, la rândul lor, de El. Ei s-au putut bucura nu doar de o sănătate excelentă, ci și de înțelepciune și pricepere în toate domeniile de studiu. Ce au studiat acești tineri în Babilon?

1. Matematicile. Cu o mie de ani înainte de vremea lui Daniel, babilonienii știau să rezolve ecuații de gradul doi. De asemenea, ei știau să ridice un număr la pătrat, să extragă rădăcina pătrată, să extragă rădăcina cubică. Foloseau sistemul zecimal, dar și pe cel sexazecimal. Tot babilonienii au fost cei care au împărțit ora în 60 minute și cercul în 360 grade.
2. Astronomia. Babilonienii înregistrau eclipsele de Soare și de Lună, și chiar le puteau calcula în avans.
3. Arhitectura. Babilonienii erau maeștri în arhitectură. Sub domnia lui Nebucadnețar, Babilonul a devenit o bijuterie a lumii antice. Erau mari constructori de canale, foloseau irigațiile și, ca element architectonic, foloseau arcul din cărămizi.
4. Comerțul. Babilonienii foloseau chitanțe, note de plată, cecuri, scrisori de credit, adică mijloace moderne.

Desigur că, pe lângă aceste cunoștințe valoroase, babilonienii aveau și o mulțime de pseudo-științe. În lumea antică, știința adevărată era amestecată cu religia, magia, astrologia și alte pseudo-științe. Sunt convins că acești tineri evrei, așa cum au avut tăria de a se hotărî să rămână credincioși într-o problemă relativ mai puțin importantă, ca cea a dietei, ei au rămas la fel de credincioși și atunci când au venit în contact cu idolatria păgână a babilonienilor. Nu știm cum au reușit aceasta în acel mediu, nu știm ce lupte au avut de dus, dar au reușit. Și credincioșia lor în cursul evenimentelor viitoare este un argument în acest sens.

Daniel 1,18-21: După trecerea perioadei de instruire, a urmat examenul. Examinator a fost împăratul în persoană. Rezultatul? Tinerii evrei au fost găsiți de zece ori mai pricepuți, mai competenți și mai pregătiți decât toți înțelepții cu state vechi în Babilon.

De observat superlativul pe care Biblia îl folosește de trei ori în versetul 20: „în toate lucrurile” (deci nu au neglijat niciun domeniu de pregătire), „de zece ori mai destoinici” (echivalentul notei zece) și „decât toți vrăjitorii” (o superioritate intelectuală evidentă. La doar 20 ani, acești tineri depășeau în cunoștință și pricepere toată crema intelectualității Babilonului).

A fost acest rezultat excepțional doar o simplă minune divină? Desigur că Dumnezeu i-a binecuvântat în mod deosebit. Dar, în același timp, sunt convins că a existat și un efort susținut și din partea lor. Ei au mers după principiul: „Domnul mă va ajuta, de-mi voi face partea mea.”

Frumoasa făgăduință din Deuteronomul 28,13 s-a împlinit cu Daniel și cei trei tovarăși ai săi, dar ea se va împlini cu orice tânăr care își consacră viața sa lui Christos: „Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău…” (Deuteronomul 28,13)

Știți cât a rămas Daniel „cap și nu coadă”? Cât timp a fost binecuvântat datorită credincioșiei sale? Daniel a fost luat rob în Babilon pe la anul 605 î.Ch. Examinarea se pare că a avut loc după trei ani, adică în anul 603 î.Ch.  Cirus s-a urcat pe tron în anul 536 î.Ch.. Socotiți, vă rog, și veți vedea că timp de 70 ani Daniel a fost onorat de Dumnezeu în funcții de mare demnitar, chiar de prim-ministru, sub domnia mai multor împărați: Nebucadnețar, Evil-Merodac, Belșațar, Dariu Medul și Cirus.

Împărați s-au urcat pe tron, împărați au părăsit tronul; imperii s-au ridicat, imperii au căzut, însă Daniel a rămas neclintit și binecuvântat. De ce? Pentru că el a știut să facă alegerea cea bună încă din adolescență. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6,33)

Daniel și cei trei tovarăși ai săi au trăit în Babilonul istoric. Probabil că mulți iudei au trăit exilați în Babilon, însă doar cei patru au strălucit prin credincioșia lor. Mulți au fost chemați să fie o lumină în întunericul spiritual al Babilonului, însă puțini au fost aleși. Azi, istoria se repetă. Trăim în mijlocul Babilonului spiritual întunecat al începutului mileniului trei. Biserica este din ce în ce mai plină de oameni. Cantitativ, lucrurile se pare că merg bine, însă cum stau lucrurile din punct de vedere calitativ? Unde mai strălucesc caractere ca cel al lui Daniel și al celor trei prieteni ai săi?

„Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși!” Oare tu și eu din ce categorie facem parte?

sursa: https://www.loribalogh.ro/