Categoria: Profetii biblice
(vers. 7 – 12)
Introducere
Cel de-al doilea tablou al capitolului 12 ne duce înapoi, asemenea unei mașini a timpului, la originea luptei dintre bine și rău, la revolta din cer a lui Lucifer și a partizanilor săi. Această luptă a lui Lucifer, fostul înger de lumină din imediata apropiere a tronului lui Dumnezeu, a fost de proporții cosmice. Consecințele acestui conflict sunt profunde și dureroase pentru întreaga Creație, fiind resimțite timp de milenii.
Scena descrisă de Ioan trebuie să fi fost dramatică, căci ea nu se desfășoară undeva într-un colț de Univers, ci chiar în cer, acolo unde se află reședința Creatorului. De asemenea, conflictul nu s-a rezumat la câteva ființe, ci milioane și milioane de îngeri au participat la el, pentru ca, în final, acei îngeri găsiți nevrednici de a mai locui în cer și care au trecut cu totul de partea lui Lucifer să trebuiască să părăsească strălucirea cerului și locașurile de lumină pentru a plonja în haos, întuneric și ură.
Din fericire, marele conflict ceresc a golit cerul de orice întinare a păcatului, lăsându-l la fel de curat, de neprihănit și de luminos ca la început.
Comentarii
Vers. 7.8: „Și în cer s-a făcut un război. Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Și balaurul cu îngerii lui s-au luptat și ei, dar n-au putut birui; și locul lor nu li s-a mai găsit în cer.”
„Și în cer s-a făcut un război” – Atunci când folosim termenul „război” ne gândim la ură, arme și moarte, deoarece suntem tributari experienței noastre pământene. Sensul termenului este însă mult mai larg.
Nu ne putem imagina în cerul lui Dumnezeu două oștiri formate din milioane și milioane de îngeri, de o parte și de alta, luptând între ei cu săbii și sulițe, și apărându-se cu scuturi. Războiul din cer a fost un război ideologic. Acolo s-au prezentat argumente și contraargumente de a parte și de alta și, după ce toate mijloacele folosite de Dumnezeu pentru a-i arăta lui Lucifer și partizanilor săi că sunt pe o cale greșită au fost epuizate, ultima soluție a fost izgonirea lor din cer. Pentru ca haosul adus de revolta lui Lucifer să nu ia amploare și să nu otrăvească atmosfera întregului Univers, Creatorul a fost nevoit să ia o măsură radicală, deși neplăcută naturii Sale iubitoare.
” Mihail și îngerii lui” – „Mihael” („MI – CA – EL”) este un cuvânt ebraic a cărui semnificație este „Cel ce este asemenea lui Dumnezeu”. El îl desemnează pe conducătorul îngerilor, prințul îngerilor. Acest rol îl are Însuși Fiul lui Dumnezeu, numit în Epistola lui Iuda și „Arhanghelul Mihail” (vezi Iuda 9).
Apostolul Pavel Îl aseamănă pe Domnul Christos cu un arhanghel care are trâmbița lui Dumnezeu (vezi 1 Tesaloniceni 4,16) , iar profetul Daniel afirmă despre el că este „una din căpeteniile cele mai de seamă” (vezi Daniel 10,13) și „marele Voievod Mihail” (Daniel 12,1).
Talmudul Îl prezintă pe Mihail ca fiind cel mai de seamă dintre îngeri, adevăratul reprezentant al lui Dumnezeu (1). Iar Midras Rabbah afirmă că Mihail a fost îngerul care l-a apărat pe Israel de învinuirile lui Satana (2).
Ținând cont de semnificația numelui său, de rolurile pe care le-a jucat în istoria mântuirii și de sensul mai larg al cuvântului „înger” („aggelos”, gr.), care înseamnă „trimis”, „sol”, „mesager”, putem înțelege că Mihail nu este altcineva decât Domnul Christos care, în această criză cosmică fără precedent, a primit comanda luptei împotriva arhivrăjmașului, împotriva lui Satana (vezi Daniel 10,13).
„Balaurul cu îngerii lui” – Dacă în primele șase versete ale capitolului 12 balaurul era reprezentat de uneltele sale pământești, în cazul de față, fiind vorba de Roma păgână, el este identificat cu însuși „Diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume” (vers.9).
Ce mesaj ne transmite ideea că balaurul și îngerii lui „s-au luptat”? Poate cineva să lupte împotriva lui Dumnezeu? Poate o ființă creată să își măsoare forțele cu Creatorul tuturor lucrurilor?
Mesajul care răzbate din acest verset este cel al liberului arbitru. Deși este o ființă creată, lui Lucifer i s-a permis să „lupte” cu Dumnezeu, să-și prezinte argumentele și motivele, să-și găsească susținători și să acuze. Doar un Dumnezeu al dragostei putea proceda în felul acesta cu ființele create de El.
„Dar n-au putut birui; și locul lor nu li s-a mai găsit în cer” – Minciuna nu poate birui niciodată adevărul; ura nu poate birui niciodată dragostea și răul nu poate birui niciodată binele. Doar neprihănirea are viitor în Universul creat de Dumnezeu.
De aceea și balaurul a fost nevoit să se vadă învins și alungat din cer. Nu mai avea ce să caute în acea atmosferă curată, de lumină. Nici îngerii rămași loiali lui Dumnezeu nu s-ar fi simțit bine în prezența lui, și nici chiar Lucifer nu s-ar fi simțit bine în acea atmosferă. El, împreună cu acoliții săi, trebuiau să fie exilați.
Vers.9: „Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi numit Diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ, și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.”
„Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi numit Diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume” – Versetul 9 ne oferă cheia pentru simbolul balaurului, dovedindu-ne încă odată că Biblia se interpretează pe sine. Desigur, în diferite contexte, prin balaur putem înțelege fie persoana arhivrăjmașului, a lui Satana, fie uneltele sale pământești care i-au slujit cu devotament de-a lungul istoriei.
„A fost aruncat pe pământ” – După crearea lui Adam și a Evei, toate atacurile lui Satana s-au concentrat asupra lor. Reușind să-i determine să păcătuiască, Satana a pretins pământul ca fiind domeniul său. În acest sens trebuie înțeleasă afirmația lui Ioan că Satana a fost aruncat pe pământ (3).
Acest eveniment dramatic este descris de profeții Isaia și Ezechiel:
„Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor… Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu… Mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt. Dar ai fost aruncat în locuința morților, în adâncimile mormântului” (Isaia 14,12‑15).
„Ajunseseși la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe… Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare; ai fost fără prihană în căile tale din ziua în care ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine” (Ezechiel 28,12‑15).
Însuși Domnul Christos spune: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer” (Luca 10, 18), iar Petru adaugă: „Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în adânc, unde stau înconjurați de întuneric, legați cu lanțuri și păstrați pentru judecată…” (2 Petru 2,4).
Până la crucificarea Domnului Christos, Satana avea încă acces în cer, ca reprezentant al pământului, al cărui stăpân se pretindea a fi (vezi Iov 1,6‑8; 2,1.2). În această postură, Satana avea dreptul la prezență și cuvânt în marele consiliu al Universului, unde sunt convocați reprezentanții tuturor lumilor create. Acolo, el îi învinuia zi și noapte înaintea lui Dumnezeu pe cei care doreau să fie copii ai lui Dumnezeu.
Însă după biruința obținută pe cruce, când întregul Univers a fost clarificat cu privire la intențiile și planurile lui, Satana și îngerii lui au fost exilați pe pământ. Aici el continuă să lupte împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii Sale până ce, în final, va fi nimicit pentru totdeauna.
Așadar, războiul dintre bine și rău nu își are originea pe pământ, ci în cer. Istoria lui este lungă și urâtă, însă finalul lui este deja cunoscut. Satana este un vrăjmaș deja învins. Pe cruce, Fiul lui Dumnezeu a obținut biruința deplină asupra lui Satana. Ceea ce a mai rămas din acest conflict cosmic milenar este ultimul act: judecata și nimicirea pentru totdeauna a lui Satana, a îngerilor săi, a răului și păcatului, cu rădăcini și ramuri.
Vers.10‑12: „Și am auzit în cer un glas tare care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea și Împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Christosului Lui; pentru că pârâșul fraților noștri, care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor și nu și-au iubit viața chiar până la moarte. De aceea, bucurați-vă ceruri și voi care locuiți în ceruri! Vai de voi, pământ și mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.”
Conform Comentariilor AZS, declarația din aceste versete este o paranteză care explică cele cuprinse în versetul 9 cu privire la aruncarea lui Satana din cer.
„Acum a venit mântuirea, puterea și Împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Christosului Lui” – Textul se referă la biruința Domnului Christos în lupta Lui împotriva lui Satana, biruință câștigată la cruce. În urma acestei biruințe, Domnul Christos a dobândit calitatea de Mântuitor, Mare Preot, Judecător și Domn al domnilor.
„Pârâșul fraților noștri, care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru” – Expresia redă preocuparea continuă a lui Satana cu privire la Biserica lui Christos de pe pământ. Calomnierea, discreditarea și batjocorirea ei este preocuparea lui constantă și plăcerea lui.
Expresia „pârâșul fraților” este strâns legată de viziunea lui Zaharia din capitolul 3, în care marele preot Iosua este văzut stând înaintea îngerului Domnului și avându-l pe Satana la dreapta lui ca acuzator (vezi Zaharia 3,1).
Vestea bună a Evangheliei este aceea că, dacă Satana îi acuză pe copiii lui Dumnezeu, alături de ei se află și un Apărător care le vine în ajutor. Acesta este Însuși Domnul Christos, care a dobândit această calitate în urma biruinței de pe cruce. Nu e de mirare că în întregul Univers au reverberat strigătele de bucurie ale oștilor cerești și ale lumilor necăzute în păcat
„Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor și nu și-au iubit viața chiar până la moarte” – Biruința Domnului Christos este o garanție a biruinței Bisericii Sale. Prin sângele curs pe cruce și prin mărturisirea credinței în Domnul lor, creștinii au biruința asigurată și nu au de ce să se teamă.
„Vai de voi, pământ și mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme” – Acest „vai” rostit asupra pământului se referă la ultimul act al luptei dintre bine și rău. Știind că timpul s-a scurtat și momentul în care va trebui să dea socoteală de rebeliunea sa și de tot răul adus în Univers, Satana („Satanas”, ebr. – „Calomniatorul”, „Diabolis”, gr.) e cuprins de o mânie mare, însoțită de groaza apropierii sfârșitului.
Profeția ne arată că în ultimele zile ale istoriei pământului nostru Satana se va ridica împotriva poporului lui Dumnezeu cuprins de o mânie de nedescris. Neputând să mai facă rău locuitorilor cerului, acum pe deplin edificați asupra planurilor sale, Satana își îndreaptă ultimele resurse de ură împotriva Bisericii luptătoare a lui Christos.
Vestea bună pentru Biserică este aceea că mai este „puțină vreme” („oligos”, gr. ) și lupta se va sfârși. După ce copiii lui Dumnezeu au fost eliberați de vinovăția păcatului prin sângele iertării care a curs pe cruce, după ce au fost eliberați de puterea păcatului prin sfințirea lucrată de Duhul Sfânt de-a lungul întregii vieți, urmează ca ei să fie eliberați și de prezența păcatului, prin nimicirea deplină, cu „rădăcină și ramură”, a păcatului și a „inventatorului” său – Satana.
Timpul acesta mult așteptat este aproape. Foarte aproape…
sursa: https://www.loribalogh.ro/