Categoria: Profetii biblice
(vers.15‑19)
Comentarii
Vers.15: „Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Christosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.”
Trâmbița a 7-a reprezintă punctul culminant al istoriei pământului nostru. În timpul ei trebuie să aibă loc cele mai importante evenimente ale Planului de Mântuire care vor face ca „taina lui Dumnezeu” să se sfârșească. Toate profețiile escatologice conduc spre acest punct culminant: restabilirea Împărăției lui Dumnezeu.
Conținutul celei de-a 7-a trâmbițe este redat pe larg în capitolele 17‑19, odată cu căderea ultimelor plăgi, judecata Babilonului și arătarea Domnului Christos. Despre acest timp solemn a scris profetul Daniel: „Dar în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor… Dar domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Prea Înalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate puterile Îi vor sluji și-L vor asculta” (Daniel 2,44; 7,27).
Acest eveniment s-a împlinit deja. Din studiul cărții lui Daniel (cap. 8,14 și 9,24‑27) aflăm că Domnul Christos a intrat în cea de-a doua fază a lucrării Sale din Sanctuarul ceresc – aceea de Judecător. La data aceasta El a primit de la Tatăl Împărăția, El continuând să slujească acum în dubla Sa calitate de Împărat și Mare Preot.
Intrarea Mântuitorului în Sfânta Sfintelor (cea de-a doua despărțitură a Sanctuarului) este redată în Parabola nunții fiului de împărat (vezi Matei 22,11), prin intrarea împăratului în odaia de nuntă pentru a-și vedea oaspeții.
Lucrarea săvârșită de Domnul Christos acum, în ultima parte a Planului de Mântuire, este o lucrare de judecată, numită și judecata de cercetare. Toți cei care au răspuns invitației la nunta Împăratului sunt cercetați dacă au sau nu haina de nuntă, haina neprihănirii lui Christos. Lucrarea aceasta este necesar să fie finalizată înainte de revenirea Domnului Christos, căci la revenirea Sa El va aduce răsplata celor găsiți vrednici pentru a intra în Împărăția Lui (vezi Apocalipsa 22,12).
Cei găsiți vrednici vor rămânea scriși în „cartea vieții”, în timp ce aceia care sunt găsiți cu lipsa (fără haina de nuntă) sunt șterși din această carte, ei urmând să fie judecați odată cu marea mulțime a nelegiuiților în timpul mileniului.
Vers.16.17: „Și cei douăzeci și patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu fețele la pământ și s-au închinat lui Dumnezeu, și au zis: „Îți mulțumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care ești și care erai și care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare și ai început să împărătești.”
Cei douăzeci și patru de bătrâni, a căror identitate am studiat-o în capitolele 4 și 5, sunt preoți și împărați ai Domnului Christos. Ei urmăresc cu mult interes desfășurarea Planului de Mântuire și, pe măsură ce acesta se apropie de completa lui împlinire, bucuria lor crește.
Momentul acesta, la care face referire capitolul 11,15, în care Domnul Christos primește Împărăția, era demult așteptat. De aceea, cuvintele lor de recunoștință sunt expresia bucuriei pe care o trăiesc la vederea încheierii istoriei păcatului pe acest pământ. Declarația celor douăzeci și patru de bătrâni împarte trâmbița a 7-a în cinci etape:
– Mania neamurilor (războiul final)
– Mania lui Dumnezeu (cele șapte plăgi)
– Judecata celor nelegiuiți în timpul mileniului
– Locuirea în cer a celor mântuiți în timpul celor o mie de ani
– Nimicirea pământului la sfârșitul mileniului și crearea unui Nou Pământ
Așadar, trâmbița a 7-a acoperă istoria pământului până după mileniu, până la realizarea totală a Planului de Mântuire și restabilirea armoniei universale.
Vers.18: „Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morți, să răsplătești pe robii Tăi proroci, pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău, mici și mari, și să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul.”
„Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta” – Acest verset ne arată că trâmbița a 7-a nu este lipsită de evenimente violente. Mania națiunilor, materializată în războaiele izbucnite pe pământ, a fost mereu ținută sub control de cei patru îngeri din capitolul 7. Totuși, pe măsură ce lucrarea de sigilare a poporului lui Dumnezeu se apropie de final, „vânturile” războiului sunt eliberate, pentru a se demonstra întregului Univers cât de grav este păcatul răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu și unde duc consecințele neascultării de Legea Sa.
Aceste manifestări ale mâniei neamurilor s-au văzut într-o mică măsură în timpul revoluțiilor de la 1848. Însă cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea, cursa înarmărilor fără precedent, amenințarea pericolului nuclear și a terorismului, războiul rece, mișcările naționaliste și înmulțirea armelor de distrugere în masă neconvenționale (arma biologică, războiul climatic) ne arată că, pe măsură ce trâmbița a 7-a se apropie de finalul ei, „mânia neamurilor” se apropie de apogeu.
Cu toate acestea, avem făgăduința că evenimentele sunt ținute sub controlul cerului. Cei patru îngeri încă veghează ca vânturile războiului să nu bată cu toată puterea lor peste pământ, până ce lucrarea Domnului Christos în Sanctuarul ceresc nu va fi încheiată, iar sigilarea poporului său va fi realizată.
Mânia lui Dumnezeu s-a revărsat în diferite momente ale istoriei omenirii asupra celor nelegiuiți, însă întotdeauna ea a fost amestecată cu milă. La sfârșitul harului, după ce lucrarea Domnului Christos de mijlocire se va fi încheiat, mânia Lui se va revărsa neamestecată cu har, iar cele șapte plăgi finale sunt o mărturie a acestui lucru.
„A venit vremea să judeci pe cei morți” – Uriah Smith comentează astfel acest pasaj: „Cei drepți nu sunt considerați morți, ci adormiți; ei sunt numiți vii, chiar de vor fi murit. De aceea, expresia „cei morți” înseamnă „cei nelegiuiți”. În timpul celor o mie de ani, se va ține o judecată prin care se va stabili pentru fiecare pedeapsa cuvenită fărădelegilor sale. Christos împreună cu sfinții Săi vor judeca lumea după prima înviere a drepților” (1 Corinteni 6,2; Apoc. 20,4) (1).
„Să răsplătești pe robii Tăi proroci, pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău” – Această răsplătire este prezentată în capitolele 21 și 22 din „Apocalipsa”. Noul Pământ cu cetatea Noului Ierusalim coborâtă din cer, apa vieții, pomul vieții, viața veșnică petrecută alături de Domnul Iisus, îngerii și ființele necăzute din întregul Univers, toate acestea fac parte din răsplata oferită celor ce cred.
Deși cei drepți vor fi în viață la revenirea Domnului Christos (unii fără să guste moartea, iar alții înviați din morminte), și deși ei vor împărăți cu Domnul Christos timp de o mie de ani în cer, totuși răsplătirea lor definitivă le va fi dată după trecerea mileniului și încheierea definitivă a istoriei păcatului.
„Și să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul.” – Unii comentatori ai „Apocalipsei” consideră că aici avem un avertisment împotriva distrugerii planetei și Creației lui Dumnezeu prin poluare, defrișări masive și necontrolate, experiențe nucleare, industrializare masivă etc.
Deși textul se referă și la acest aspect, totuși nu suntem în fața unui mesaj ecologic. Sensul expresiei „cei ce prăpădesc pământul” este mult mai complex, referindu-se la toate căile și mijloacele folosite de Satana și acoliții săi omenești prin care Creația lui Dumnezeu a fost alterată și distrusă în toată această istorie a păcatului.
Nu e vorba doar de degradarea mediului înconjurător, ci și de degradarea naturii umane, a relațiilor, credinței, familiei și societății, adică degradarea a tot ceea ce Creatorul a lăsat la Creație ca fiind „foarte bune”. Tot ceea ce a făcut rău omenirea în decursul istoriei sale de câteva milenii, sub directa inspirație a Diavolului, nu a făcut decât să distrugă chipul lui Dumnezeu din Creația Sa.
O astfel de atitudine nu va rămâne nepedepsită. Focul curățitor de la sfârșit și trimis de Dumnezeu pe pământ va șterge orice urmă a păcatului: „Căci iată vine ziua care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea: ziua care vine îi va arde, zice Domnul oștirilor, și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură.” (Maleahi 4,1; vezi și 2 Petru 3,7; Apoc. 20,9) Din cenușa pământului curățat, Dumnezeu va aduce la existență un Nou Pământ care va oglindi pe deplin chipul Său și în care va locui neprihănirea. Acesta va fi căminul veșnic al celor mântuiți (Apoc. cap. 21 și 22).
Vers.19: „Și Templul lui Dumnezeu care este în cer a fost deschis; și s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ și o grindina mare.”
În timpul trâmbiței a 7-a trebuia să fie deschis și Templul din cer în care se află originalul Celor Zece Porunci. Această deschidere se referă la „poarta” care desparte Locul Sfânt (Sfânta) de Locul Prea Sfânt (Sfânta Sfintelor), pentru a permite ieșirea Marelui nostru Preot Iisus Christos, după ce Își va fi sfârșit lucrarea în Sanctuarul ceresc.
În pofida încercării oamenilor de a înlătura autoritatea Legii lui Dumnezeu din viața lor, și în pofida încercării unor teologi moderni de a demonstra că Cele Zece Porunci nu mai sunt valabile în dispensațiunea Noului Testament, iată că deschiderea Templului ceresc ne arată ca originalul Legii divine se află acolo, în cel mai sfânt loc al cerului, fără să fie știrbit nici măcar cu o iotă.
Porunca referitoare la ziua de odihnă (Sabatul biblic) este încă acolo, neatinsă de decretele conciliilor bisericești, demonstrând ca ea fost schimbată nu de Dumnezeu sau apostoli, ci de „omul fărădelegii” care s-a ridicat mai presus de Dumnezeu (vezi 2 Tesaloniceni 2, 3.4).
Această viziune a Templului lui Dumnezeu din cer, cu imaginea chivotului conținând Cele zece Porunci, ne arată că în perioada trâmbiței a 7-a, adică după anul 1840, Legea morală (Decalogul) urma să fie redescoperită lumii, ocupând locul care i se cuvine în gândirea, trăirea și închinarea copiilor lui Dumnezeu care doresc să se închine „în duh și în adevăr” Creatorului lor.
Există comentarii care susțin că această deschidere a Templului din cer spre Sfânta Sfintelor, cu vederea chivotului, se referă la începutul trâmbiței a 7-a când, odată cu nașterea mișcării advente, Legea lui Dumnezeu a fost din nou adusă în atenția lumii. Alți comentatori susțin însă că deschiderea Templului din cer este legată de încheierea lucrării de mijlocire a Domnului Christos în calitatea Sa de Mare Preot în Sfânta Sfintelor, moment ce corespunde cu începerea judecăților lui Dumnezeu cuprinse în cele șapte plăgi finale.
Indiferent de momentul la care se referă, deschiderea Templului ceresc și vederea chivotului Celor Zece Porunci ne arată că în timpul trâmbiței a 7-a, în ultima perioadă a istoriei omenirii, Dumnezeu are o lucrare specială de făcut pentru Biserica Sa: reabilitarea autorități Legii Sale, știrbită de-a lungul mileniilor de răzvrătirea omului împotriva Creatorului său.
Trâmbița a 7-a a început să sune deja de mai bine de un secol și jumătate, iar picături ale mâniei lui Dumnezeu deja au început să cadă chiar în zilele noastre. Paharul răbdării lui Dumnezeu aproape s-a umplut și e gata să dea peste el. Cât timp va mai dura până la final?
sursa: https://www.loribalogh.ro/