Binecuvantare sau blestem

Derek Prince

Binecuvântare sau blestem

Tu alegi!

Eliberare de poverile despre care credeai că trebuie să leporţi toată viaţa

Cuprins

Cuvânt înainte

Introducere

Introducere la cursul de studiu

Secţiunea I – Binecuvântări şi blesteme

Introducere la secţiunea întâi

Lupta cu umbrele .

Bariere invizibile  

Cum acţionează binecuvântările şi blestemele

Lista lui Moise: binecuvântări şi blesteme

Şapte indicii ale existenţei unui blestem

Secţiunea II – Orice blestem are o cauză

Introducere la secţiunea a doua

Dumnezeii falşi

Diferite păcate morale şi etice

Antisemitismul

Legalism, fire pământească, apostazie

Furtul, mărturia mincinoasă, jefuirea lui Dumnezeu

Tipare de autoritate

Blesteme autoimpuse

Slujitorii lui Satan

Vorbirea firească

Rugăciuni fireşti

Rezumatul secţiunii a doua

Secţiunea III – De ia blestem la binecuvântare

Introducere la secţiunea a treia

Schimbul divin de la cruce

Şapte paşi spre eliberare

De pe teritoriul umbrelor pe teritoriul luminii

Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu năvala

După mărturisire: proclamare, mulţumire, laudă

Proclamări pentru o victorie continuă

Secţiunea IV – Cuvinte importante de încheiere

Introducere la secţiunea a patra

Blesteme care n-au fost anulate

A blestema sau a binecuvânta

Cuvânt înainte

Autorul acestei cărţi a fost mentorul şi părintele meu spiritual. A fost un privilegiu pentru soţia mea, Bonnie, şi pentru mine să asist acestui mare slujitor al lui Dumnezeu şi să lucrez alături de Derek Prince într-o echipă pastorală timp de optsprezece ani. Odată cu trecerea anilor, am început să călătorim asemenea unei echipe apostolice. Derek avea să-mi încredinţeze adeseaconducerea serviciilor de evanghelizare şi vindecare.Vieţile noastre au fost influenţate şi transformate de adevărurile profundepe care Derek Prince le-a împărtăşit cu noi. El a fost prietenul şi prezbiterul nostru mai vârstnic. El a administrat aceste adevăruri cu har şi integritate, cu bucurie şi umor, fără religiozitate şi legalism. În primul nostru pelerinaj în Israel, Bonnie şi cu mine am cinat cu Derek şi Ruth Prince pe malurile Mării Galileii. El a insistat să-mi cumpere tilapia (numit şi peştele Sfântului Petru). în timp ce era adus platoul aburind, Derek, având o faţă serioasă, mi-a spus că obiceiul pelerinilor aflaţi în prima lor călătorie la Marea Galileii era să mănânce ochii acestui peşte în onoarea Sfântului Petru.Fiind un bun ucenic, am muşcat imediat din ei. A fost cel mai groaznic lucru pecare l-am gustat-o vreodată. In timp ce îmi ştergeam limba cu un prosop umed,mi-am ridicat privirea. Derek zâmbea. îi plăcea să-şi tachineze prietenii cu glume practice.

De-a lungul anilor, am observat rezultatele practice ale adevărurilor împărtăşite în această carte în vieţile a nenumăraţi oameni din Africa, America,Asia şi Europa. Îmi amintesc de călătoria noastră misionară în Zambia. Slujeam departe în mijlocul Africii, având în faţa noastră râul Zambezi, unde se adunaseră mii de locuitori din satele învecinate pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Derek,Ruth şi cu mine locuiam în apropiere, într-o casă dărăpănată, care avea găuri mari în acoperiş. Deseori cădeau şopârle prin acoperiş în timp ce Derek dădea învăţătură păstorilor coordonatori şi lua masa cu ei, un prânz simplu, format din supă şi pâine.O zonă întinsă din imediata apropiere a râului fusese defrişată, şi o mare mulţime de oameni se adunase pentru a auzi adevărurile împărtăşite înaceastă carte. Am văzut minuni extraordinare, care confirmau faptul că mulţi au experimentat eliberări măreţe din blestemele care îi robiseră generaţii la rând. Seara târziu ne-am întors printre tufişuri la locuinţa noastră, ţinând cu grijă lanternele cu kerosen ca să nu călcăm pe mulţimea de şerpi veninoşi carese târau peste tot în jur.Când umilii păstori africani şi-au luat rămas-bun, ne-au mulţumit şi au făcut următoarea remarcă: „Ultima echipă de slujire notabilă care ne-a vizitat înaintea voastră a fost cea a dr. David Livingstone. Vă mulţumim pentru acest mesaj. Acum ştim că nu trebuie să ne mai temem de vraci şi de blestemele lor.Blestemele pot fi rupte. Am auzit şi am văzut că puterea crucii biruieşte totul." În acele călătorii apostolice cu Derek Prince am văzut măreţia mesajuluiEvangheliei, ruperea blestemelor şi importanţa binecuvântării. Am văzut că aceste adevăruri pot transforma şi vindeca familii, oraşe şi naţiuni. Trebuie să luăm în stăpânire binecuvântarea pentru noi înşine, pentru copiii noştri şipentru naţiunile noastre, aşa cum a făcut Iacov în cartea Geneza.Când Rebeca l-a îndemnat pe Iacov să primească binecuvântarea tatălui său, ea se afla într-o misiune a lui Dumnezeu. Iacov s-a temut să nu fie descoperit, dar mama lui a zis: „Voi lua blestemul asupra mea. Tu ascultă glasul meu." Din femeia stearpă, Rebeca devenise de două ori binecuvântată. La aproximativ douăzeci de ani după ce se născuseră cei doi fii ai ei, al doilea dintre gemeni a moştenit binecuvântarea primului născut. Conform tradiţiei, Iacov nu ar fi trebuit să primească binecuvântarea. Conform abilităţilor sale, Iacov nu ar fi trebuit să primească binecuvântarea. Conform cuvântului propriului său tată, Iacov nu ar fi trebuit să primească binecuvântarea. Dar puterea unei binecuvântări care vine de la Dumnezeu este mai mare decât orice blestem pe care lumea sau omul le pot aduce! Puterea binecuvântării care vine de la Dumnezeu va birui orice putere de distrugere sau faliment care te urmăresc.Favoarea care a venit peste Iacov era de fapt binecuvântarea lui Dumnezeu, dată prietenului Său, Avraam, bunicul lui Iacov. Promisiunea legământului pe care Dumnezeu îl făcuse cu Avraam era vie şi activă chiar şi Ia câteva generaţii după ce Avraam murise. Acel legământ şi acele promisiuni reprezentau originea şi prefigurarea promisiunii şi binecuvântării de care noi, eu şi cu tine,avem parte prin credinţa în Hristos. Umbra crucii care se răsfrânge peste viaţa unei personae, este mult mai puternică decât orice altă umbră. Isus a luat blestemele păcatului şi ale morţii pentru ca noi să putem primi binecuvântările în urma ascultării de Cuvântul Său. Prin cruce, noi suntem răscumpăraţi de orice blestem. în cele din urmă, sărăcia, eşecul, boala, violenţa, distrugerea şi chiar moartea trebuie să seoprească înaintea umbrei crucii, pe care Isus a înălţat-o pentru vieţile noastre.

Tulburarea pe care a experimentat-o Rebeca a determinat-o să se teamă că se va întâmpla ceva groaznic. Aceasta a condus-o la Dumnezeu, şi ea adescoperit secretul binecuvântării Lui. Cheia primirii unei binecuvântări continue a fost ascultarea de glasul lui Dumnezeu. La câteva secole după promisiunea făcută lui Avraam, Dumnezeu a eliberat din Egipt, din robie şi moarte, aproape trei milioane de descendenţi ai lui Avraam. Cum a făcut asta? El a făcut-o prin puterea sângelui unui miel. Astăzi, la două mii de ani după moartea şi învierea Sa, puterea crucii lui Hristos încă triumfă prin frângerea blestemelor şi prin declanşarea binecuvântării. Bonnie şi cu mine ne rugăm să fii atins şi transformat prin învăţăturiledeosebite ale prietenului meu despre cum să recunoşti blestemele si cum sa fi eliberat de ele. Fie ca tu si familia ta să umblaţi întotdeauna în binecuvântări; si aceasta – după cum ar sublinia Derek Prince – datorită crucii.Mahesh Chavda Pastor senior, Biserica „All Nations”, Charlotte, Carolina de Nord, SUA

Introducere

În anii 70, Derek Prince a început să dezvăluie credincioşilor o învăţăturăuimitoare din Biblie, care schimbă întreaga viaţă, şi pe care puţini oameni o auziseră vreodată. Era un mesaj întru totul biblic şi binecuvântat de Dumnezeu, despre binecuvântări şi blesteme. Această revelaţie surprinzătoare – despre care avea să dobândească tot mai multă înţelegere spirituală şi pe care avea să o dezvolte în mod continuu în mai bine de trei decenii – a influenţat în mod profund câteva generaţii de teologi şi predicatori. Mai important este faptul că această învăţătură a oferit o cheie simplă pentru o viaţă mai bună pentru sute de mii de creştini din întreaga lume.Poate că nu ai auzit despre Derek Prince. Nu este un nume de seamă în cercurile creştine de astăzi. Cu toate acestea, el rămâne unul dintreextraordinarii teologi şi învăţători ai Bibliei din secolul douăzeci.Ca cetăţean britanic născut în India, Prince a fost educat la Eton, a fost instruit la Cambridge (acolo fiind contemporan cu C. S. Lewis, cei doi cunoscându-se). Pentru o perioadă de timp, anterioară experienţei sale dramatice de convertire, a fost un cercetător prestigios în domeniul filozofiei vechi şi moderne la Cambridge. Dar, odată ce intelectul său uimitor s-a supus lui Hristos şi a fost iluminat de Duhul Sfânt, el a devenit o forţă formidabilă în comunicarea adevărurilor Scripturii. In calitate de filozof pregătit în mod clasic,dar şi a unui carismatic îndrăzneţ, el avea acea rară confluenţă dintre rigoarea academică şi deschiderea spre supranatural. Cuvântul şi puterea. Adevărul şiDuhul. De-a lungul a mai bine de cinci decenii, în nenumărate oraşe de pe şase continente, Derek Prince a dat învăţătură, a predicat, încurajat, proclamat, împărtăşit şi inspirat. Şi, în tot acest timp, el a scris. Ar fi dificil să exagerăm impactul şi influenţa pe care acest învăţător smerit, care căuta să rămână în umbră, l-a avut în întreaga lume. În toamna anului 2003, Derek Prince a murit în mult iubitul său oraş,Ierusalim – căminul lui timp de aproape douăzeci de ani. Avea 88 de ani. A lăsat în urmă câteva daruri minunate. Pentru cei care au avut privilegiul să-l cunoască, el a lăsat un exemplu însufleţitor: de supunere faţă de Dumnezeu,de dragoste faţă de Biserică, o inimă pentru Israel şi o pasiune vie de a vedea poporul lui Dumnezeu umblând în plinătatea libertăţii şi autorităţii pe care Hristos a câştigat-o pentru el. Pentru fiecare dintre noi el a lăsat un volum uimitor de învăţătură prin cărţi, articole, predici şi scrisori. Acum ai în mâinile tale un fragment unic din acea comoară. In această nouă ediţie, revizuită şi extinsă, a cărţii Binecuvântare sau blestem: tu alegi vei găsi un ghid de studiu folositor la sfârşitul fiecărui capitol.Suntem încrezători că pe măsură cei vei absorbi şi aplica adevărurile găsite aici - fie că studiezi în mod individual, fie într-un grup - vei descoperi adevăruri care te vor ajuta să umbli într-o libertate, binecuvântare şi o eficienţă cerească mult mai mare decât înainte. Îţi dorim să experimentezi în mod real toată binecuvântarea pentru care Isus a murit ca să o câştige pentru tine.

Introducere la cursul de studio

Suntem încântaţi să includem în această nouă ediţie a cărţii Binecuvântare sau blestem: tu alegi un curs de studiu în vederea folosirii acestuia într-un grup de studiu sau în mod individual. Aceste lecţii, care apar la sfârşitul fiecărui capitol, includ întrebări recapitulative din acel capitol (cu răspunsuri la sfârşitul studiului), întrebări aplicative la viaţa de zi cu zi pentru meditaţie sau discuţie, un verset de memorat şi un răspuns al credinţei. De asemenea, la începutul fiecăreia din cele trei secţiuni ale cărţii am adăugat mărturii pentru a te încuraja.

Pregătirea

♦

Roagă-te la începutul fiecărui capitol, cerând Duhului Sfânt să te înveţe.

♦

Citeşte capitolul.

Odată ce l-ai terminat, abordează studiul. Scrie răspunsurile tale pe o foaie de hârtie separată. (Este important să scrii răspunsurile; le vei folosi în studiile de mai târziu.)

♦

Citeşte versetul de memorat cu voce tare, şi mai târziu învaţă-l pe de rost.

♦

Rosteşte cu voce tare răspunsul credinţei.

♦

Roagă-te la sfârşitul fiecărui studiu, cerând Duhului Sfânt să confirme ceea ce ai învăţat, şi aplică învăţătura la viaţa ta.

Ajutor pentru memorarea versetului

♦

Cel mai uşor se memorează un verset propoziţie cu propoziţie. Citeşte propoziţia de câteva ori; apoi încearcă să o spui din memorie. Fă asta până când ai memorat-o. Treci la propoziţia următoare şi adaug-o la cea anterioară.Citeşte ambele propoziţii împreună de câteva ori; apoi încearcă să le spui pe amândouă din memorie. Fă asta până când ai memorat ambele propoziţii.Continuă cu restul versetului, frază cu frază.

♦

Scrie versetul de memorat pe un cartonaş de mărimea 8 x 13 cm. Poartă cartonaşul cu tine sau pune-l într-un loc în care să-l vezi în fiecare zi.Rosteşte-l de câteva ori pe zi.

♦

Foloseşte versetul în rugăciune şi meditaţie.

Secţiunea Binecuvântări şi blesteme

Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să trăieşti tu şisămânţa ta. (Deuteronom 30:19)

Pentru a proteja intimitatea unora dintre persoanele menţionate, in anumite cazuri au fost schimbate atât nume de persoane, de locuri, cât şi unele detalii

Introducere la secţiunea întâi

Ai putea fi tu şi familia ta. sau familia din vecini. Sau persoana care lucrează cu tine. Oricine ar fi, viaţa lui sau a ei este o cronică a dezamăgirilor, afrustrărilor şi chiar a tragediilor. Pentru un motiv oarecare, povestea nu se mai termină.În schimb, cu toţii cunoaştem familii care se aseamănă în privinţa originii şi poziţiei sociale - şi totuşi, necazul pare să nu îi atingă. Este aproape „prea frumos ca să fie adevărat". În ambele cazuri, forţe invizibile sunt la lucru şi determină destinul fiecărei persoane, fie în bine, fie în rău. Biblia identifică acestea ca fiind binecuvântări, respectiv blesteme. Ba mai mult, ne arată cum să ne raportăm la aceste forţe astfel încât să ne putem bucura de efectele benefice ale unora şi să ne protejăm de efectele dăunătoare ale celorlalte. 0 înţelegere biblică atât a binecuvântărilor, cât şi a blestemelor, precum şi a modului în care ele lucrează îţi va oferi o perspectivă cu totul nouă asupra vieţii tale şi îţi va da un răspuns la problemele care până în prezent te-au nedumerit şi te-au frustrat.

Această învăţătură mi-a schimbat viaţa. Privind in urmă, chiar nu cred că astăzi aş mai fi în viaţă dacă nu aş fi acordat atenţie învăţăturilor legate de blestemele cauzate de mine însumi şi de cele generaţionale.

1 Lupta cu umbrele

Pentru un observator superficial, viaţa umană prezintă un amestec confuz de lumină şi umbră, aranjate după un model neidentificabil, guvernat de legi nedesluşite. In acest scenariu, doi bărbaţi încep să umble unul lângă altul. Având origini şi abilităţi similare, ei se îndreaptă în aceeaşi direcţie. Şi totuşi, unul merge aproape întotdeauna în lumina succesului şi a împlinirii. Celălalt, aflându-se aproape de el, abia dacă zăreşte lumina. El este umbrit continuu de eşec şi frustrare, şi viaţa lui se stinge la o vârstă prematură. Niciunul dintre aceşti bărbaţi nu înţelege forţele care lucrează în viaţa lor. Sursele luminii şi ale umbrei sunt ascunse pentru amândoi. Probabil nu au luat niciodată înconsiderare posibilitatea că atât lumina, cât şi întunericul şi-ar putea avea sursa în generaţiile anterioare.Biblia vorbeşte desluşit despre aceste forţe. De fapt, ea are multe lucruri despus despre ele. Ea le numeşte binecuvântări, respectiv blesteme.Pentru un moment, să privim mai îndeaproape la bărbatul care se află sub influenţa umbrei. El face toate lucrurile cum trebuie: îşi schimbă slujba sau domiciliul; îşi însuşeşte noi abilităţi profesionale; studiază toate apariţiile recente din literatură privind gândirea pozitivă. Poate că merge la un curs despre cum să elibereze din „potenţialul" misterios aflat în el însuşi. Cu toate acestea, succesul îl ocoleşte. Copiii lui sunt rebeli, căsnicia lui este tensionată, accidentele şi bolile sunt o rutină. Obiectivele lui mult dorite îi alunecă printre degete ca apa printre degetele unui om care se îneacă. Este „urmărit" de un sentiment al falimentului inevitabil, pe care probabil că îl poate amâna, dar niciodată birui. Toată viaţa el are sentimentul că se luptă împotriva unui lucru pe care nu-l poate identifica, ceva nedefinit şi nedesluşit. Se simte uneori ca şi când ar lupta cu o umbră. Indiferent cât de tare se străduieşte, el nu poate indica cu precizie cauza problemei sale sau nu poate fi stăpân pe situaţie. Deseori simte că ar vrea să renunţe. „Ce folos?" exclamă el. „Nimic nu-mi merge bine! Tata a avut aceleaşi probleme. Şi el a fost un ratat!" Persoana aflată sub influenţa umbrei ar putea fi la fel de bine o femeie, desigur. S-a căsătorit de tânără şi a început căsnicia cu tot felul de planuri pentru o căsnicie reuşită şi un cămin fericit. Totuşi, ea se simte ca într-un balansoar invizibil: într-o zi e „sus", iar în următoarea e „jos". Din punct de vedere fizic, ea trece dintr-o problemă în alta, fiind întotdeauna la limită cu sănătatea, dar niciodată destul de aproape ca să o dobândească. Fiul ei începesă se drogheze, după care soţul ei o părăseşte. într-o zi se trezeşte la realitatea şocantă că ea însăşi a devenit alcoolică. La fel ca bărbatul aflat sub influenţa umbrei, şi această femeie a făcut toate lucrurile cum trebuie. A studiat cărţi legate de nutriţie şi de psihologia copilului. In căutarea ei după succes, s-a îmboldit de la un stadiu de efort la altul - fiecare revendicând toată puterea pe care ea o putea mobiliza. Şi totuşi, vedea alte femei, mai slab motivate şipregătite, realizând obiectivele pe care ea însăşi nu le-a putut atinge niciodată. În timp ce priveşti mai îndeaproape la persoana aflată sub influenţa umbrei, probabil vei observa ceva ce-ţi aminteşte de tine. Ai impresia că parcă te-ai uita la propria ta viaţă, dar dintr-un punct aflat în exteriorul tău. Şocat, începi să te întrebi dacă nu cumva cauza problemelor tale ar putea fi aceeaşi: un blestem care porneşte de la generaţiile precedente. Sau, s-ar putea să nu fi tu cel în cauză, ci o persoană foarte apropiată ţie -un partener de viaţă, sau un membru din familie, sau un prieten drag. Deseoriai suferit pentru această persoană şi ai tânjit după o rază de speranţă, dar întotdeauna în zadar.' Acum eşti confruntat cu o posibilă explicaţie a umbrelor, care reprezintă o idee nouă pentru tine. Este posibil ca rădăcina problemei săfie într-adevăr un blestem? Mintea ta se întoarce înapoi la evenimente şi situaţii din viaţa ta sau a familiei tale care niciodată nu au avut vreun sens. Ai încercat de multe ori să ţi le scoţi din minte, dar nu ai reuşit în totalitate. Iţi dai seama că trebuie să ştii mai mult. Presupun că mă aflu sub un blestem, îţi spui. Ce pot face? Care ar putea fi sursa acestuia? Un blestem poate fi asemănat cu un braţ lung, rău, care se întinde spre tine din trecut. Se odihneşte pe umerii tăi cu o forţă întunecată, apăsătoare, care împiedică exprimarea personalităţii tale în toată plinătatea ei. Ştii că deţii un potenţial pe care niciodată nu l-ai dezvoltat pe deplin. Intotdeauna aştepţi mai mult de la tine decât eşti în stare să realizezi. Sau, acel braţ lung şi rău poate avea efectul să te facă să te împiedici în timp ce umbli. Drumul ţi se pare liber înaintea ta, dar din când în când te împiedici - şi totuşi nu poţi vedea de ce anume te-ai împiedicat. Dintr-un motiv misterios, momentele în care te împiedici sunt cele în care eşti pe cale să atingi un obiectiv urmărit de multă vreme. Cu toate acestea, obiectivul îţi scapă.

De fapt, cuvântul misterios ar putea fi comparat cu o lumină roşie de avertizare. Experimentezi evenimente şi situaţii cărora nu le găseşti vreo raţiune logică naturală. Se pare că o anumită forţă este la lucru, forţă care nu este complet supusă legilor obişnuite ale firii sau ale normalităţii. Există un cuvânt care rezumă efectele unui blestem: frustrare. Atingi un anumit nivel de realizare în viaţa ta şi totul pare a indica un viitor strălucit. Ai toate calificările evidente – şi, cu toate acestea, ceva nu merge! Aşa că o iei de la capăt şi atingi acelaşi nivel ca înainte, dar încă o dată lucrurile merg rău.După ce asta ţi se întâmplă de câteva ori, îţi dai seama că acesta este tiparul vieţii tale. Şi totuşi nu poţi vedea nici un motiv evident. Mulţi oameni mi-au împărtăşit povestea unei vieţi care are un tipar similar. Detaliile individuale se pot deosebi, dar tiparul există. Deseori, asemenea oameni spun ceva de genul: „Acelaşi lucru s-a întâmplat de fiecare dată şi tatălui meu. Mă simt de parcă aş retrăi frustrările lui." Sau: „Parcă îl aud pe bunicul meu cum repeta mereu: «Lucrurile nu-mi merg niciodată bine." Acest tipar poate apărea în diferite domenii din viaţa oamenilor: afaceri, carieră, sănătate sau finanţe. Aproape întotdeauna el are un efect negative asupra relaţiilor personale, mai ales asupra celor de căsătorie şi de familie. De asemenea, el afectează în mod frecvent nu numai un individ izolat, ci şi ungrup social mai larg. Deseori acesta ar putea fi o familie, dar se poate extinde la un cerc mai larg, cum ar fi o comunitate sau o naţiune. Totuşi, ar fi greşit să sugerez că un blestem determină întotdeauna o persoană să falimenteze. O persoană poate realiza ceea ce pare a fi un succes real, şi totuşi să fie chinuită de frustrare şi să nu se bucure niciodată de roadele succesului. Într-o călătorie de slujire în sud-estul Asiei am întâlnit o femeie inteligentă, judecător de profesie, bine educată şi care era o descendentă a familiei regale. Ea îl cunoştea pe Isus ca Mântuitor personal şi nu era conştientă de niciun păcat nemărturisit din viaţa ei. Cu toate acestea, mi-a spus că nu era cuadevărat satisfăcută. Cariera ei de succes şi poziţia ei socială înaltă nu îiaduseseră împlinirea personală. În timp ce vorbeam cu ea, am descoperit că se trăgea din mai multegeneraţii de închinători la idoli. I-am explicat că, în conformitate cu Exod 20:3-5, Dumnezeu a rostit un blestem la adresa închinătorilor la idoli până la a treia şi a patra generaţie. Apoi i-am arătat cum să primească eliberare din acest blestem prin Isus, Mântuitorul ei. Uneori se poate ca blestemele să nu-şi aibă originea în generaţiileanterioare. Ele pot fi rezultatul faptelor sau evenimentelor petrecute în timpul vieţii tale. Sau, s-ar putea ca un blestem al generaţiilor anterioare să fi fost amestecat cu lucruri pe care tu însuţi le-ai făcut. Oricare ar fi sursa problemei tale, totuşi un lucru este cert: te lupţi cu ceva ce nu poţi nici identifica, nici înţelege. La fel ca acea judecătoare, şi tu ai gustat probabil succesul. Cunoşti într-adevăr dulceaţa sa – dar nu durează niciodată! Dintr-odată, dintr-un motiv pe care nu-l poţi explica, eşti nesatisfăcut. Depresia se instalează asupra ta asemeni unui nor. Toate realizările tale par atât de iluzorii. Priveşti la alţii care par mulţumiţi în circumstanţe similare şi îţi pui întrebarea: Ce este greşit cu mine? De ce nu experimentez niciodată adevărata împlinire? Probabil că în acest moment reacţia ta este următoarea: Câteva din aceste descrieri într-adevăr mi se potrivesc. Să însemne oare că nu există nici o speranţă pentru mine? Trebuie să continui astfel tot restul vieţii mele?

Nu! Există speranţă pentru tine! Nu fi descurajat. Pe măsură ce vei citi în continuare, vei descoperi că Dumnezeu a prevăzut un remediu, şi ţi se vor da instrucţiuni simple, practice despre cum să aplici remediul în propria ta viaţă. Între timp, vei găsi încurajare în scrisorile următoare pe care le-am primit de Ia doi oameni care au ascultat la radio programul meu de învăţătură biblică cutema „De la blestem la binecuvântare". Prima scrisoare este de la un bărbat, iar cea de a doua este de la o femeie.

Am ascultat mesajul tău referitor la blestem şi am aflat că mă aflam sub puterea unui blestem de ani de zile şi nu am ştiut niciodată aceasta. Nu am reuşit niciodată să am succes în viaţă, şi în mod constant am suferit din pricina pornirilor homosexuale, cu toate că niciodată nu am dat curs acestor impulsuri. Sunt creştin de zece ani, dar din pricina blestemului nu am fost niciodată în stare să mă apropii de Dumnezeu aşa cum îmi doream.Devenisem foarte deprimat. De când am fost eliberat din acest blestem mă simt atât de liber în Isus şi atât de viu în El. Nu m-am mai simţit niciodată atât de aproape deDumnezeu!

Mulţumesc pentru emisiunile tale recente referitoare la blesteme şi pentru broşura ta „De la blestem la binecuvântare". Viaţa mea a fost schimbată uimitor prin ele. Aproape toată viaţa mea am fost tulburată de depresie repetată, şi timp de cinci ani m-am aflat în grija unui psihiatru. In această primăvară, o doamnă s-a rugat cu mine şi pentru mine, şi am renunţat la toată implicarea mea în ocult, cum ar fi cărţile de tarot şifrunzele de ceai. Slavă Domnului, iată începutul unei eliberări reale. Apoi am auzit emisiunile tale despre cum poţi fi sub blestem fără a şti lucrul acesta, şi m-am rugat cu tine în timp ce te rugai rugăciunea de eliberare din blesteme. Acum sunt liberă! Este ca şi cum un baraj s-ar fi surpat şi Dumnezeu S-a putut revărsa în duhul meu. Blocajul a dispărut, şi în câteva săptămâni am crescut atât demult din punct de vedere spiritual, încât nu pot decât să-i mulţumesc pentru binecuvântarea Sa. Uneori plâng când mă gândesc la tot ceea ce a făcut şi face El pentru mine, şi este o uşurare atât de mare să mă pot odihni în El. Într-adevăr, ne închinăm unui Dumnezeu minunat!

Întrebări pentru studio

1. Care sunt cele două forţe despre care Biblia afirmă că pot determina rezultatul umblării unui individ în timpul vieţii lui?

2. Poate succesul ocoli pe cineva care munceşte din greu, care are o educaţie avansată sau care gândeşte pozitiv? Dacă da, care este unul din motivele principale?

3. Blestemele pot proveni din generaţiile precedente? Citeşte Deuteronom 28:45-46 şi Exod 20:3-5.4. Care este cuvântul care poate rezuma efectele unui blestem?

5. Blestemul afectează numai persoana care trăieşte sub puterea lui?

6. Poate o persoană aflată sub blestem să aibă totuşi parte de succes?

7. Uneori blestemele ar putea să nu-şi aibă originea în generaţiileanterioare. Ce altceva le-ar mai putea cauza?

8. Dacă consideri că te afli sub un blestem, înseamnă că nu există speranţă pentru tine?

Aplicaţie practică

1. Consideri că tu (sau una din cunoştinţele tale) trăiţi în împrejurările descrise în acest capitol? Ce anume crezi că ar putea indica faptul că un blestem este în acţiune?

2. Cum i-a afectat acest blestem pe cei din jurul tău (sau din jurul persoanei respective)?

3. Crezi că în familia ta acţionează vreun blestem generaţional? Dacă da,care este acesta?

4. Există vreun domeniu în viaţa ta în care frustrarea este o experienţă frecventă? Dacă da, care este domeniul acesta? 5. Există speranţă în Domnul. Citeşte cele două scrisori de încurajare de lapaginile 23-24.

Verset de memorat

Iată, pun astăzi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul: binecuvân-tarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau în ziua aceasta. (Deuteronom 11:26-27)

Răspunsul credinţei

Doamne, pentru că doresc să fiu binecuvântat, aleg în această zi să ascult de Cuvântul Tău şi să-mi trăiesc viaţa urmând exemplul pe care L-ai lăsat pentru noi.

Răspunsuri

1. Binecuvântări şi blesteme.2. Da, pentru că există un blestem în viaţa acelei persoane.3. Da. 4. Frustrare. 5. Nu, ci poate afecta o familie, o comunitate sau o naţiune.6. Da, deşi persoana nu se poate bucura de el. 7. Fapte sau evenimente din propria ta viaţă.8. Nu, pentru că Dumnezeu a prevăzut un remediu.

Bariere invizibile

În anii precedenţi am petrecut mult timp sfătuind oameni ca cei descrişi în capitolele anterioare. Dar deseori era o slujbă frustrantă. Anumiţi oameni aveau să progreseze din punct de vedere spiritual până la un punct, după care parcă se ciocneau de o barieră invizibilă, şi asta nu pentru că le lipsea sinceritatea sau dedicarea. De fapt, deseori păreau mai sinceri şi mai dedicaţi decât alţii care progresaseră mai mult. Ei acceptau sfatul pe care li-l dădusem, încercând să-l pună în practică, dar rezultatele erau - ca să nu spunem mai mult - dezamăgitoare, atât pentru ei, cât şi pentru mine. După tratarea unui astfel de caz, obişnuiam să mă rog: „Doamne, de ce nupot ajuta mai mult această persoană? Este ceva ce nu înţeleg, ceva mai mult despre care ar trebui să ştiu?" După o vreme, mi-am dat seama că Dumnezeu îmi răspundea la rugăciune. El a început să dea la o parte un văl şi să-midescopere o lume a forţelor puternice care nu acţionează după legi naturale. Revelaţia nu a venit toată deodată, ci pas cu pas, în timp ce deosebeam un singur fir care se regăsea într-o serie de incidente aparent fără nicio legătură între ele. Un incident cheie a avut loc când am fost invitat ca vorbitor într-o biserică prezbiteriană. Am ajuns la sfârşitul mesajului pe care îl pregătisem, şi nu eram sigur cum să procedez. Rămas în picioare la amvon, am observat o familie - tata, mama şi fiica lor adolescentă - în rândul din faţă, în stânga mea. Mi-avenit un gând: există un blestem peste acea familie. Acest lucru nu era legat de tema mesajului meu, sau de orice altceva aveam în minte la momentu lacela. Totuşi, impresia aceasta nu-mi dădea pace: există un blestem peste acea familie. În final, după câteva momente de ezitare, am coborât de la amvon şi m-am dus la tată. I-am explicat ceea ce simţisem şi l-am întrebat dacă ar vrea să revoc blestemul şi să eliberez familia de el, în Numele lui Isus. El a răspuns imediat că ar vrea. Era pentru prima dată când făcusem vreodată ceva de genul acesta, şi am fost chiar surprins că bărbatul a acceptat cu promptitudine afirmaţia mea. Doar mai târziu am ajuns să înţeleg de ce. M-am întors la amvon şi am spus o rugăciune scurtă cu voce tare, şi am frânt blestemul sub care se afla familia. Nu am atins nici un membru al familiei în timpul rugăciunii, dar când am încheiat cu cuvintele „în Numele lui Isus", a existat o reacţie fizică distinctă, vizibilă în întreaga familie. Un tremur de moment părea să fi trecut pe rând prin fiecare. În momentul acela am observat că fata, care avea aproximativ optsprezece ani, avea piciorul stâng în ghips de la coapsă până la talpă. M-am dus din nou la tatăl ei şi am întrebat dacă ar vrea să mă rog pentru ca piciorul fetei să fie vindecat. Din nou el a răspuns pozitiv, după care a adăugat: „Dar trebuie să ştii că ea şi-a rupt acelaşi picior de trei ori în optsprezece luni şi că doctorii au spus că nu se va vindeca." Astăzi, o asemenea afirmaţie - aceea că o persoană îşi rupsese acelaşi picior de trei ori în optsprezece luni - ar declanşa în mine un semnal de alarmă, avertizându-mă că un blestem era în acţiune. Totuşi, la acea vreme nu vedeam nicio conexiune între un blestem şi o astfel de serie nefirească de accidente.Pur şi simplu am ridicat piciorul aflat în ghips, l-am ţinut în mâinile mele şi m-am rugat o rugăciune simplă de vindecare. Câteva săptămâni mai târziu am primit o scrisoare de la tatăl fetei, în care îmi mulţumea pentru ceea ce se întâmplase. El a spus că atunci când au dus-o pe fata lor înapoi la clinică, radiografia arătase că piciorul ei se vindecase. La scurt timp după aceea ghipsul fusese înlăturat. De asemenea, el a menţionat pe scurt o serie de incidente ciudate, nefericite, care afectaseră viaţa familiei lui, şi aceasta a explicat prompt atitudinea cu care a recunoscut nevoia ca întreaga familie să fie eliberată dintr-un blestem.În lunile care au urmat, mintea mea a continuat să revină la acel incident. Simţeam că era ceva semnificativ legat de ordinea în care Duhul Sfânt mă condusese. In primul rând, El a descoperit blestemul asupra întregii familii şi m-a îndemnat să-l revoc. Numai apoi El mi-a dat libertatea să mă rog pentru vindecarea piciorului fetei. Dacă m-aş fi rugat pentru vindecare fără ca mai întâi să revoc blestemul, oare piciorul ar fi fost vindecat? Cu cât cugetam mai mult asupra acestui lucru, cu atât eram mai convins că revocarea blestemului a precedat vindecarea piciorului fetei. Exista o barieră invizibilă care ar fi împiedicat vindecarea pe care Dumnezeu dorea ca ea să o primească. Toate acestea păreau a fi legate într-un fel de un incident din viaţa mea. In 1904, bunicul meu din partea mamei a condus un corp expediţionar britanic trimis să suprime Revolta Boxerilor din China. El se întorsese cu o varietate de obiecte de artă chinezeşti, care au devenit suvenirurile familiei. In 1970, la moartea mamei, unele dintre ele mi-au revenit mie prin moştenire. Unul dintre cele mai interesante obiecte era un set de patru dragoni splendid brodaţi, care şi-au găsit un loc de cinste pe pereţii din sufrageria noastră. Amestecul lor de culori - în principal violet şi roşu aprins - era tipic oriental. Aveau cinci gheare la fiecare picior, care - după cum mă informase un expert – indicau faptul că erau dragoni „imperiali". Şi, pentru că bunicul meu îmi fusese foarte apropiat, aceştia îmi trezeau amintiri din primii mei ani deviaţă petrecuţi în casa lui. Aproximativ în această perioadă, am început să simt o anume opoziţie – pe care nu o puteam defini sau identifica - în calea succesului în slujirea mea. Aceasta se manifesta sub diferite forme de frustrare, aparent fără legătură, dar care produceau o presiune cumulativă asupra mea. Am întâlnit bariere de comunicare ce nu existaseră niciodată înainte între mine şi oamenii apropiaţi mie. Alte persoane, pe care mă bazasem, nu şi-au ţinut promisiunile. O parte de moştenire din averea mamei mele era amânată la nesfârşit datorită ineficientei unui avocat. Până la urmă am pus deoparte o perioadă intensivă de post şi rugăciune. Destul de curând am început să observ o schimbare în atitudinea mea faţă de dragoni. Din când în când, în timp ce-i priveam, în mintea mea se ridica o întrebare: cine este reprezentat în Biblie în chip de dragon? Nu aveam nici o îndoială în privinţa răspunsului: Satan (vezi Apocalipsa 12:1-2). Această întrebare era urmată de o alta: este potrivit pentru tine, ca slujitor al lui Hristos, să expui în casa ta obiecte care îl reprezintă pe marele adversaral lui Hristos, adică pe Satan? Din nou, răspunsul era clar: nu! Lupta mea interioară a continuat o vreme, dar până la urmă am scăpat de dragoni. Am făcut acest lucru ca un simplu act al ascultării, fără alte scopuri ascunse. La vremea aceea slujeam ca învăţător biblic al Bisericii oriunde eram chemat, vorbind diferitor grupuri de oameni de pe întreg teritoriul Statelor Unite. Venitul meu, care provenea din onorariul pe care-l primeam, era suficient doar cât să acopăr nevoile de bază ale familiei mele. Totuşi, la scurt timp după ce am scăpat de dragoni, situaţia mea financiară a suferit o îmbunătăţire dramatică. Fără nici o planificare specială din partea mea sau vreo schimbare semnificativă în natura sau zona slujirii mele, venitul meu a fost mai mult decât dublat. De asemenea, problema cu moştenirea mea amânată atâta vreme se rezolvase în sfârşit. Am început să mă întreb dacă nu cumva exista un principiu nedescoperit care lega această îmbunătăţire neaşteptată în finanţele mele personale de vindecarea fetei cu piciorul rupt. In cazul fetei, blestemul de peste familia ei fusese o barieră invizibilă în calea vindecării. Când bariera a fost îndepărtată, a urmat vindecarea. Probabil că şi în cazul meu existase o barieră invizibilă - nu în calea vindecării fizice, ci în calea prosperităţii financiare care s-a dovedit a fi un element important în planul lui Dumnezeu pentru viaţa mea. Cu cât reflectam mai mult asupra acestui lucru, cu atât deveneam mai sigur că acei dragoni brodaţi aduseseră un blestem în casa mea. Prin înlăturarea lor, mă eliberasem de un blestem şi mă deschisesem faţă de binecuvântarea pe care Dumnezeu o plănuise pentru mine.

Aceste schimbări mi-au dat posibilitatea să-mi cumpăr o casă, care avea să joace un rol decisiv în extinderea ulterioară a slujirii mele. Nouă ani mai târziu am vândut acea casă pentru o sumă de trei ori mai mare decât cea pe care oplătisem iniţial! Aceşti bani au venit exact în momentul în care Dumnezeu mă provoca la noi angajamente financiare. Acea experienţă cu dragonii mi-a dat o înţelegere nouă cu privire la pasajul din Deuteronom 7:25-26, în care Moise avertizează pe Israel împotriva oricărei asocieri cu naţiunile idolatre ale Canaanului:

Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

Să nu aduci nici un lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârşire, tu şi lucrul acela; să-ţi fie groază de el, să-ţi fie scârbă de el, căci este un lucru blestemat. (Deuteronom 7:25-26)

Dragonii mei brodaţi nu erau chipuri cioplite, dar cu siguranţă erau chipul unui dumnezeu fals care fusese adorat mii de ani în China. Prin aducerea lor în casa mea, m-am expus fără să ştiu - şi mi-am expus şi familia odată cu mine -unui blestem. Cât de recunoscător eram Duhului Sfânt pentru că mi-a deschis ochii faţă de ceea ce era în joc! Acest eveniment m-a determinat să fac un studiu sistematic al învăţăturii Bibliei atât cu privire la binecuvântări, cât şi la blesteme. Am fost surprins să constat cât de multe avea Biblia de spus în această privinţă. Cuvintele a binecuvânta sau binecuvântare apar de 410 ori, în afara exemplelor unde cuvântul în original are doar înţelesul de „fericit" sau „favorizat" (ca deexemplu, în Fericiri). Cuvântul blestem, în diferite forme, apare de 230 de ori. Aceasta m-a determinat să reflectez la cât de puţină învăţătură auzisem pe această temă în toţi anii mei de experienţă creştină. De fapt, nu-mi puteam aduce aminte nici măcar de un mesaj care să fi tratat sistematic acest subiect.Ca rezultat al studiului meu, am început să învăţ pe alţii despre blesteme în slujirea mea publică. De fiecare dată când făceam aceasta, eram surprins atât de impactul puternic pe care această învăţătură îl producea, cât şi de numărul de oameni care în mod evident aveau nevoie să o audă. Casete audio cu aceste întâlniri circulau spre alte grupuri, şi primeam veşti uimitoare. Deseoripărea că acest mesaj transformase nu numai vieţile la modul individual, ci chiar şi adunări întregi. Până la urmă am pus în circulaţie trei casete, intitulate „Blesteme: cauză şi remediu". Mai târziu, într-o călătorie spre Africa de Sud, am întâlnit o doamnă evreică ce ajunsese să-L cunoască în mod personal pe Isus ca Mesia. Această doamnă, pe care o voi numi Miriam – ne-a descris în mod personal, mie si soţiei mele, Ruth minunea pe care o experimentase prin ascultarea acelor trei casete. Miriam lucrase ca secretară pentru un om de afaceri care fusese preşedintele propriei lui companii. Ea a descoperit că angajatorul ei şi toţi directorii din companie erau implicaţi într-o sectă ciudată, condusă de un „guru" feminin. Într-o zi, angajatorul lui Miriam i-a înmânat o casetă audio şi i-a spus: „Iată câteva binecuvântări pe care guru le-a rostit asupra noastră. Te rog să le dactilografiezi." Când a început să le dactilografieze, Miriam şi-a dat seama că „binecuvântările" erau de fapt preziceri ale viitorului, cu puternice nuanţe oculte. Ea i-a explicat angajatorului ei că asemenea lucruri erau contrare credinţei ei în Domnul Isus şi în Biblie, şi a cerut să fie scutită de această sarcină. Angajatorul ei a fost amabil şi şi-a cerut scuze pentru că i-a cerut să facă ceva împotriva conştiinţei ei. Aproape imediat după aceea, Miriam a început să acuze o durere acută în ambele mâini. Degetele ei se încovoiaseră şi deveniseră absolut rigide. Nu a mai fost în stare să-şi îndeplinească îndatoririle ei de secretară. Durerea era atât de intensă încât nu putea să doarmă în acelaşi pat cu soţul ei, pentru că ori de câte ori el se întorcea în pat, mişcarea patului îi cauza o durere agonizantă, de nesuportat în degete. Radiografiile au dat un diagnostic: artrită reumatică. O creştină, prietenă cu Miriam, a auzit de suferinţa ei şi i-a dus casetele mele despre blesteme, ca să le asculte. Miriam era mai degrabă o doamnă sofisticată, sceptică cu privire la asemenea lucruri precum blestemele, pe care ea le asocia cu Evul Mediu. Totuşi, şi-a pus întrebarea dacă exista vreo legătură între refuzul ei de a dactilografía „binecuvântările" şi problema cu mâinile, care a urmat imediat după aceea. Era posibil ca acel guru să fi rostit un bluestem asupra ei? Aşa că a consimţit să asculte casetele, simţindu-se ca proverbialul om care se îneacă, ce „se agăţa de ultimul fir de pai". Când au ajuns la caseta a treia, la momentul în care conduceam oamenii în rugăciunea de eliberare din orice blestem din viaţa lor, caseta s-a prins. Nu mai mergea nici înainte, nici înapoi, şi nici nu ieşea! „Atunci este evident că nu mă pot ruga rugăciunea!" a răspuns Miriam. Cu toate acestea, prietena lui Miriam dactilografiase dinainte rugăciunea de eliberare de la sfârşit, şi avea o copie la ea. Ea a insistat ca Miriam să rostească rugăciunea cu voce tare. Incă o dată scepticismul lui Miriam a ieşit la iveală. Nu reuşea să înţeleagă cum citirea cuvintelor de pe o foaie dactilografiată poate avea vreun efect asupra condiţiei mâinilor ei. Până la urmă Miriam a cedat totuşi la insistenţele prietenei ei şi a început să citească rugăciunea cu voce tare. In timp ce făcea aceasta, degetele ei s-au îndreptat şi a devenit liberă. Durerea a încetat, şi, pe când a terminat de citit rugăciunea, era complet vindecată. Intreaga experienţă durase numai câteva minute. Mai târziu, Miriam s-a întors la medicul ei, care îi făcuse primele radiografii. Un al doilea set de radiografii descoperise că nu mai era nici o urmă de artrită.O caracteristică a acestui incident este în mod particular semnificativă: rugăciunea de eliberare pe care Miriam a citit-o nu făcea nicio referire lavindecarea fizică. Mâinile ei fuseseră vindecate numai ca rezultat al rugăciunii de eliberare dintr-un blestem. Iată o altă dovadă dramatică a faptului că un blestem poate fi o barieră care îi împiedică pe oameni să primească vindecarea. Acelaşi lucru fusese adevărat cu privire la fata care avea piciorul rupt. In cazul meu, pe de altă parte, un blestem nebănuit mă ţinuse departe de nivelul de prosperitate pe care Dumnezeu îl intenţionase pentru mine. Dacă un blestem putea fi o barieră în calea binecuvântărilor cum ar fivindecarea şi prosperitatea, nu era posibil – sau chiar probabil – ca multe alte tipuri de binecuvântări să fie împiedicate în acelaşi fel din aceleaşi motive? Având aceasta la bază, m-am hotărât să caut răspunsurile la trei întrebări care au legătură între ele:

1. Cum putem recunoaşte că în vieţile noastre acţionează un blestem?

2. Ce trebuie să facem ca să revocăm blestemul şi să ne eliberăm deconsecinţele lui?

3. Cum putem intra în binecuvântarea lui Dumnezeu?

Rezultatele cercetării mele sunt prezentate în paginile următoare.

Întrebări pentru studiu

1. Adevărat sau fals: numai acei oameni cărora le lipseşte sinceritatea şi dedicarea înfruntă o barieră invizibilă în calea progresului.

2. Căror legi nu se supun forţele spirituale puternice?

3. Când Derek s-a rugat pentru familia aflată sub un blestem, ce cuvinte au fost folosite, cauzând o reacţie fizică distinctă printre ei?

4. Adevărat sau fals: revocarea blestemului asupra acestei familii nu a fost esenţială pentru vindecarea piciorului fiicei lor.

5. În viaţa personală a lui Derek, ce obiecte aduse în casa lui au cauzat un blestem financiar asupra lui şi a slujirii sale? Citeşte Deuteronom 7:25-26.6. De ce erau dragonii un lucru dezgustător pentru Domnul?

7. În istorisirea despre vindecarea lui Miriam, care a fost trăsătura caracteristică în rugăciunea de eliberare pe care ea a citit-o?

Aplicaţie practică

1. Te-ai simţit de parcă un zid invizibil te-a împiedicat să primeştibinecuvântările Domnului? După citirea capitolelor 1 şi 2, ai înţeles care ar putea fi zidul invizibil?

2. Ai cunoştinţă despre vreun obiect din casa ta sau pe care îl porţi şi care ar fi putut aduce vreun blestem asupra ta sau a casei tale? Vrei să îl îndepărtezi? De ce da, sau de ce nu?

Verset de memorat

Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care caută pricepere. (Proverbe 3:13)

Răspunsul credinţei

Doamne, inima mea vrea să umble în adevăr. Dă-mi credinţa să aplic ceea ce învăţ.

Răspunsuri

1. Fals. Deseori cei mai sinceri şi dedicaţi sunt cei care nu pot progresa.

2. Legilor naturale.

3. „În Numele lui Isus."

4. Fals. Blestemul a fost o barieră invizibilă în calea vindecării ei.

5. Patru dragoni brodaţi.

6. Pentru că ei înfăţişau un dumnezeu fals, adorat în China. De asemenea, înBiblie dragonul îl reprezintă pe Satan.

7. Nu s-a făcut nicio referire la vindecarea fizică, ea s-a rugat doar pentru eliberare din blestem.

3 Cum acţionează binecuvântările şi blestemele

Forţele care determină istoria se împart în două categorii: vizibile şi invizibile. Interacţiunea acestor două domenii este cea care hotărăşte cursul istoriei. Dacă ne limităm atenţia la lucrurile care sunt vizibile şi materiale, ne vom confrunta din când în când cu evenimente şi situaţii pe care nu le putem explica sau controla pe deplin.

Domeniului vizibil îi aparţin toate obiectele şi evenimentele obişnuite ale universului material. Cu toţii suntem familiarizati cu acest domeniu, şi ne simţim ca acasă în el, chiar dacă deseori evenimentele nu urmează cursul pe care l-am fi dorit. Pentru mulţi oameni, limitele cunoaşterii lor nu se lărgesc. Totuşi, Biblia deschide o uşă unui alt domeniu, celui invizibil, care nu este material, cispiritual. Forţele care lucrează în acest domeniu exercită o influenţă continuă şi decisivă asupra evenimentelor din domeniul vizibil. Apostolul Pavel conturează aceste două domenii:

Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.

Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; că lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.

2 Corinteni 4:17-18 Lucrurile care aparţin domeniului vizibil sunt tranzitorii şi nepermanente. Numai în domeniul invizibil putem găsi realitatea adevărată şi trainică. Tot în acest domeniu descoperim forţele care până la urmă ne modelează destinul, chiar şi în domeniul vizibil. Pavel spune clar că succesul în viaţă se bazează pe capacitatea de a percepe şi a te raporta Ia ceea ce este invizibil şi spiritual. Atât binecuvântările, cât şi blestemele aparţin domeniului invizibil, spiritual. Ele sunt purtătoarele puterii supranaturale, spirituale. Binecuvântările produc rezultate bune şi folositoare; blestemele produc rezultate rele şi vătămătoare. Amândouă sunt teme majore ale Scripturii. După cum s-a subliniat deja, cele două cuvinte sunt menţionate în Biblie de mai bine de 640 de ori. Două trăsături importante sunt comune amândurora. Prima este aceea că efectul lor este rareori limitat la un singur individ. Se poate extinde asupra familiilor, rudelor, comunităţilor sau asupra unor naţiuni întregi. A doua este că odată ce sunt declanşate, ele tind să continue din generaţie în generaţie până când se întâmplă ceva care să le anuleze efectele. Un anumit număr de binecuvântări şi de blesteme menţionate în Biblie în legătură cu patriarhii au continuat să aibă efect aproape patru mii de ani şi se exercită şi astăzi. Această a doua trăsătură a binecuvântărilor şi blestemelor are implicaţii practice importante. In vieţile noastre pot acţiona forţe care îşi au originea în generaţiile anterioare. In consecinţă, putem fi confruntaţi cu situaţii periodice sau modele de comportament care nu pot fi explicate ţinând cont numai deceea ce s-a întâmplat în vieţile sau experienţele noastre personale. Cauza principală se poate regăsi cu mult timp în urmă, chiar şi cu mii de ani în urmă. Purtătorul principal atât al binecuvântărilor, cât şi al blestemelor îl reprezintă cuvintele. Asemenea cuvinte pot fi rostite, scrise sau pur şi simplu formulate în minte. Scriptura are multe de spus despre puterea cuvintelor. Cartea Proverbelor, în particular, conţine multe avertismente despre cum pot fi folosite cuvintele înspre bine sau înspre rău. Iată câteva exemple:

Cu gura lui omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă. (Proverbe 11:9)

Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare. (Proverbe 12:18)

Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul. (Proverbe 15:4)

Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mâncaroadele. (Proverbe 18:21)

Apostolul Iacov are şi el multe de spus despre folosirea cuvintelor. El subliniază faptul că limba este un mădular mic al trupului, dar cel mai greu de controlat:

Tot aşa, limba este un mic mădular şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!

Limba este şi ea un foc, este o lume denelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii când este aprinsă de focul gheenei.

Cu eabinecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.

Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea, şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!

Iacov 3:5-6, 9-10 Iacov foloseşte metafore puternice pentru a accentua puterea extraordinară pe care o au cuvintele, aceea de a afecta oameni şi situaţii, fie în bine, fie în rău. Este semnificativ faptul că el identifică atât binecuvântările, cât şiblestemele drept cuvinte care pot fi încărcate cu acest fel de putere aproape nelimitată. Totuşi, cuvintele nu sunt singurele canale prin care puterea spirituală a binecuvântărilor şi blestemelor poate fi transmisă. Există modalităţi variate prin care, uneori, obiectele fizice pot deveni purtătoare ale acestui fel de putere. În Exod 30:22-33, Domnul a dat lui Moise instrucţiuni legate de producerea uleiului care trebuia folosit exclusiv la ungerea Cortului, a mobilierului său şi apreoţilor care aveau să slujească în Cort. Putem citi în Levitic 8:1-12 cum era întrebuinţat acest ulei. In versetele 10-12, relatarea concluzionează:

Moise a luat untdelemnul pentru ungere, a uns sfântul locaş şi toate lucrurile care erau în el şi le-a sfinţit.

A stropit cu el altarul de şapte ori şi a uns altarul şi toate uneltele lui, şi ligheanul cu piciorul Iui, ca să le sfinţească.

Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron şi l-a uns, ca să-l sfinţească.

Levitic 8:10-12: Cuvântul sfinţit din acest pasaj înseamnă „a pune deoparte pentru Dumnezeu". Astfel, uleiul pentru ungere a devenit un purtător în împărţire abinecuvântării sfinţeniei atât Cortului şi mobilierului său, cât şi preoţilor care slujeau în el. Mai târziu în istoria Israelului, uleiul de măsline a fost folosit pentru a da binecuvântarea împăraţilor care trebuiau să conducă poporul în numele lui Dumnezeu. 1 Samuel 16:13 relatează felul în care profetul Samuel l-a pus deoparte pe David ca împăratul ales de Dumnezeu: „Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare."Uleiul turnat pe capul lui David de către Samuel a devenit instrumentul prin care binecuvântarea Duhului Sfânt avea să fie eliberată în viaţa Iui, pentru a-l echipa pentru îndatorirea sa de rege. În Noul Testament, simbolurile folosite la Cina Domnului devin în acelaşi mod purtătoare ale binecuvântării lui Dumnezeu pentru cei care se împărtăşesc din ele. In 1 Corinteni 10:16 Pavel spune: „Paharul binecuvântat, pe care-1 binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?" Pentru cei ce sunt părtaşi credinţei biblice, aceste simboluri transmit binecuvântarea luiDumnezeu. Pavel vorbeşte în mod specific despre „paharul binecuvântării" - adică de paharul care transmite binecuvântările Noului Legământ tuturor celor care beau din el. Totuşi, trebuie accentuat faptul că în toate ritualurile descries mai sus nu există loc pentru „magic". Prin urmare, binecuvântările nu sunt inseparabile de obiectele fizice. Binecuvântările sunt date numai celor care înţeleg voia lui Dumnezeu aşa cum este ea revelată în Scriptură, şi celor care apoi, prin credinţa personală şi prin ascultare, primesc ceea ce le este oferit prin obiectele fizice. Fără credinţă şi ascultare nu există binecuvântare. Din contră, în 1 Corinteni 11:29, Pavel spune cu privire la simbolurile Cinei Domnului: „Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi. "Prin urmare, există alternativele. Credinţa şi ascultarea primesc binecuvântarea lui Dumnezeu prin simbolurile Cinei Domnului; necredinţa şi neascultarea provoacă judecata lui Dumnezeu. In ambele cazuri, prin obiectele fizice folosite la Cina Domnului este transmisă puterea spirituală, fie pentru binecuvântare, fie pentru judecată. Numeri 5:11-31 descrie un ritual care a fost folosit pentru a afla dacă soţia unui bărbat fusese sau nu necredincioasă acestuia. Sunt necesare rugăciunile şi jertfele corespunzătoare, dar punctul central al ritualului este un pahar cu apă, în care preotul amestecă praful de pe podeaua Cortului şi cerneala pe care o răzuieşte de pe blestemul scris pe un sul de hârtie. Femeii i se cere apoi să bea apa. Dacă este vinovată, rezultatul blestemului scris se va manifesta în trupul ei fizic: „Pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în poporul ei" (Numeri 5:27). Aceasta va fi pedeapsa pentru păcatul ei. In acest caz, paharul cu apă este purtătorul prin care este transmis blestemul. Pe de altă parte, dacă femeia este nevinovată, ea nu vaexperimenta nici un efect vătămător. In acest fel, Dumnezeu îi va fi apărat nevinovăţia, şi soţul ei nu va fi liber să mai aducă nicio altă acuzaţie împotriva ei. Nevinovăţia ei a protejat-o împotriva blestemului. Exemplele diferite date mai sus stabilesc un adevăr biblic important: în anumite circumstanţe, atât binecuvântările, cât şi blestemele pot fi transmise prin obiecte fizice. Pe de altă parte, dacă ne îndreptăm atenţia de la practicile biblice la diferitele forme ale religiei false şi ale ocultului, practic nu există limită în ceea ce priveşte modalităţile prin care obiectele fizice pot deveni purtătoare ale blestemelor. În Exod 20:4-5, în a doua din cele zece porunci, Dumnezeu interzice în mod explicit facerea oricărui fel de idol sau chip cioplit în scopuri religioase, şi El avertizează că cei care încalcă această poruncă vor atrage judecata nu numai asupra lor înşişi, ci şi asupra a cel puţin trei din generaţiile următoare:

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.

Să nu teînchini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc.

Exod 20:4-5: O varietate largă de obiecte intră în cadrul acestei interdicţii. In cazul meu, pe care l-am descris deja, dragonii chinezeşti brodaţi m-au expus influenţei invizibile a unui blestem. E adevărat că nu aveam nici o intenţie să mă închin lor. Cu toate acestea, ei reprezentau ceva ce fusese un obiect al închinării idolatre timp de mai multe secole. Ei deschiseseră un canal în casa mea pentru puterea răufăcătoare a închinării păgâne care fusese practicată mii de ani. Mai târziu, privind în urmă, am observat un efect specific pe care acei dragoni îl aveau asupra mea. Nu numai că fuseseră o barieră care mă împiedicase să intru în binecuvântarea prosperităţii. Ei chiar mă opriseră de la a vedea că binecuvântarea fusese de fapt acolo. Numai după ce am fos teliberat de influenţa lor am putut discerne prin credinţă ceea ce Dumnezeu pregătise pentru mine.

Din acel moment am observat acelaşi efect în vieţile multor oameni aflaţi sub blestem. Blestemul nu numai că îi împiedică să primească binecuvântarea pe care Dumnezeu le-o oferă. Dar îi împiedică şi să realizeze faptul că binecuvântarea este acolo, gata să fie primită. Numai când Duhul Sfânt aprinde lumina Scripturii în vieţile noastre începem să înţelegem cum ne-a amăgit şi ne-a înşelat diavolul.

Întrebări pentru studiu

1. Care sunt cele două tipuri de forţe care determină istoria?

2. Adevărat sau fals: lucrurile care aparţin domeniului invizibil sunt tranzitorii şi nepermanente.

3. Care sunt două dintre trăsăturile importante obişnuite atât pentru binecuvântări, cât şi pentru blesteme?

4. Care este purtătorul principal al binecuvântărilor şi blestemelor?

5. Adevărat sau fals: numai cuvintele care sunt rostite au putere.

6. Care carte a Bibliei conţine multe avertizări privind puterea cuvintelor fie în bine, fie în rău?

7. Pe lângă cuvinte, un obiect fizic poate fi folosit în anumite circumstanţe ca purtător al binecuvântărilor. Numeşte un astfel de exemplu din Biblie.

8. Adevărat sau fals: un blestem îi împiedică pe oameni nu numai să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, ci şi să-şi dea seama că există obinecuvântare care poate fi primită.

Aplicaţie practică

1. Binecuvântările şi blestemele, odată rostite, tind să continue din generaţie în generaţie până când ceva se întâmplă pentru a le anula efectele. Cere Duhului Sfânt să îţi descopere dacă există blesteme transmise din generaţie în generaţie şi care te afectează pe tine şi familia ta. Dacă există, care sunt ele?

2. Parcurge versetele din Proverbe şi Iacov de Ia pagina 39, care tratează folosirea cuvintelor în bine sau în rău. Crezi că viaţa ta a fost afectată de cuvinte bune sau rele? Care anume au avut un impact specific asupra ta?

3. Ai rostit vreodată cuvinte care au slujit morţii, în loc să slujească vieţii?

Dacă da, ia-ţi câteva momente şi cere Domnului să te ierte. Dacă eşticonştient de situaţii specifice, numeşte-le.4. Obiectele fizice sunt deseori folosite în domeniul ocult pentru a transmiteblestemele. Citeşte Exod 20:4-5 referitor la avertizarea lui Dumnezeu pentru noi privind acest tip de neascultare.

Verset de memorat

Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele. Proverbe 18:21

Răspunsul credinţei

Isuse, în această zi aleg să fiu un canal al binecuvântărilor, şi nu al blestemelor. Ajută-mă să rostesc cuvintele care aduc viaţa în locul cuvintelor care aduc moartea.

Răspunsuri

1. Vizibile şi invizibile.

2. Fals. Numai în domeniul invizibil putem afla realitatea adevărată şitrainică.

3. Efectele lor sunt rareori limitate la un singur individ; şi ambele au aplicaţii practice importante.

4. Cuvintele.

5. Fals. Cuvintele care au putere pot fi rostite, scrise sau formulate în minte.

6. Proverbe.

7. Uleiul pentru ungere, pentru sfinţire şi elementele Cinei Domnului.

8. Adevărat.

4 Lista lui Moise: binecuvântări şi blesteme

Unii oameni se mulţumesc să accepte faptul că binecuvântările sunt valide, dar sunt sceptici în privinţa blestemelor, pe care le asociază cu practicile superstiţioase din Evul Mediu. O asemenea gândire este nerealistă. Nu neputem concentra atenţia în mod exclusiv asupra unui aspect din cele două domenii opuse doar pentru că îl considerăm acceptabil, şi să-l ignorăm pur şi simplu pe celălalt pentru că este inacceptabil. Opusul lui fierbinte este rece; ambele sunt reale. Opusul binelui este răul; ambele sunt reale. Tot astfel,binecuvântările sunt reale, şi la fel sunt şi blestemele. Slujirea mea mă aduce în contact cu creştini din diferite ţări şi denominaţiuni. Constat că o mare parte din poporul lui Dumnezeu nu ştie să discearnă între binecuvântări şi blesteme. Mulţi creştini care ar trebui să se bucure de binecuvântări, îndură de fapt blesteme. Există două motive principale pentru aceasta: 1) pur şi simplu nu ştiu cum să recunoască ce este o binecuvântare şi ce este un blestem, sau cum să le discearnă; 2) dacă se află sub un blestem, ei nu înţeleg temeiul în baza căruia pot fi eliberaţi. Dumnezeu este sursa unică şi supremă a tuturor binecuvântărilor, deşi ele pot veni prin multe canale. Şi blestemele pot adesea proveni de la Dumnezeu, dar El nu este unica sursă a lor. Mai târziu ne vom ocupa şi de celelalte surse ale blestemelor. Blestemele care provin de la Dumnezeu reprezintă una din modalităţile Sale principale prin care aduce judecata asupra celor răzvrătiţi, a celor necredincioşi şi a celor lipsiţi de evlavie. Istoria rasei umane ne oferă o lungă, dar tristă consemnare a consecinţelor blestemelor lui Dumnezeu, care au fost rostite asupra unor asemenea oameni.De-a lungul anilor a devenit la modă obiceiul de a sugera că există o dihotomie între Vechiul şi Noul Testament. Conform acestei interpretări, Vechiul Testament îl descrie pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu al mâniei şi al judecăţii, iar Noul Testament îl descrie ca pe un Dumnezeu al dragostei şi al milei. Totuşi, cele două Testamente sunt compatibile. Amândouă îl descriu pe Dumnezeu ca fiind în acelaşi timp un Dumnezeu al milei şi al judecăţii. Istoria Ierihonului, relatată în cartea Iosua, capitolul 6, combină aceste două aspecte ale modului în care Dumnezeu acţionează, la fel de viu şi de dramatic ca oricare alt pasaj din Noul Testament. In timp ce cetatea Ierihonului pierea lar ostirea unei singure, dar cuprinzătoare judecăţi din partea lui Dumnezeu, prostituata Rahav, împreună cu întreaga ei familie, scăpau nevătămaţi. Relatarea indică ulterior faptul că Rahav a devenit soţia lui Salmon, unul dintre prinţii lui Iuda, şi şi-a ocupat locul în linia genealogică din care avea să vină Mântuitorul lui Israel, Isus (vezi Matei 1:5). În Romani 1:17-18, Pavel explică faptul că Evanghelia cuprinde revelaţia supremă a acestor două aspecte ale caracterului lui Dumnezeu - mila Sa şi

judecata Sa: „Deoarece în ea [Evanghelie] este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă ... Mânia luiDumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor."Pe de o parte, mila lui Dumnezeu oferă neprihănirea Sa, pe care El o împarte celor care primesc prin credinţă jertfa înlocuitoare a lui Isus în numele lor. Dar, în acelaşi timp, această jertfă reprezintă revelaţia fundamentală a mâniei Iui Dumnezeu care a fost revărsată asupra lui Isus atunci când Acesta S-aidentificat cu păcatul omului. Creştinii care pun la îndoială realitatea judecării păcatului de către Dumnezeu ar trebui să cugete din nou asupra semnificaţiei răstignirii. Nici măcar Isus nu a putut face ca păcatul să fie acceptabil înaintealui Dumnezeu, ci a trebuit să îndure revărsarea deplină a mâniei Sale.Mai departe, în Romani 11:22, Pavel prezintă din nou ambele aspecte ale modului în care acţionează Dumnezeu: „Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu." Pentru a obţine o imagine corectă despre Dumnezeu, întotdeauna trebuie să avem în vedere ambele aspecte ale caracterului Său.Binecuvântările Sale provin din bunătatea Sa, dar judecăţile Sale provin din asprimea Sa. Ambele sunt la fel de reale. În Proverbe 26:2, Solomon spune clar că întotdeauna există un motiv pentru orice blestem: „Cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum zboară rândunica, aşa nu nimereşte blestemul neîntemeiat." Acest principiu are o aplicaţie dublă. Pe de o parte, un blestem nu poate avea efect dacă nu există o cauză. Pe de altă parte, şi reciproca este valabilă. Oriunde acţionează un blestem, există şi o cauză. în încercarea mea de a-i ajuta pe oameni să fie eliberaţi din blestem, am învăţat din experienţă cădeseori este de folos să descopăr  mai întâi cauza blestemului.Cele 68 de versete din Deuteronom 28, care sunt dedicate în exclusivitate temei binecuvântărilor şi blestemelor, ne descoperă cauzele lor principale. În versetele 1 şi 2, Moise tratează mai întâi cauzele binecuvântărilor: „Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind toate poruncile pe care ţi le dau astăzi ... iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău." În mod literal, prima parte ar putea fi tradusă astfel: „Dacă veţi asculta ascultând de vocea Domnului, Dumnezeului vostru ..." Repetarea verbului a asculta adaugă un surplus de intensitate. Formulate mai simplu, condiţiile pentru experimentarea binecuvântărilor sunt: 1) să asculţi de vocea luiDumnezeu; 2) să faci ceea ce spune El. În toate dispensaţiile, cerinţele pentru a trăi într-o relaţie bazată pelegământul cu Dumnezeu au rămas neschimbate. In Exod 19:5, atunci când Dumnezeu Se pregătea să intre în primul Său legământ cu Israelul la Sinai, El a spus: „Acum, dacă veţi asculta glasul Meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele." Cerinţele de bază erau să asculte de vocea lui Dumnezeu şi să se supună condiţiilor legământului Său. Sub Noul Legământ, în Ioan 10:27, Isus i-a descris în mod similar pe cei pecare El îi considera ca fiind „oile Sale" - adică, adevăraţii Săi ucenici: „Oile Mele ascultă glasul Meu, Eu le cunosc, şi ele vin după Mine." Cerinţele de bază sunt încă aceleaşi: auzirea glasului lui Dumnezeu şi urmarea Lui în ascultare. Auzirea glasului Domnului ne duce dincolo de simpla declaraţie religioasă sau de ritualurile formale. Nimic nu este mai aparte şi mai distinct decât glasul unei persoane. Auzirea glasului Domnului presupune o relaţie intimă cu El, încare El ne poate vorbi fiecăruia dintre noi în mod personal.

Domnul nu vorbeşte astfel urechilor noastre fizice sau minţilor noastre naturale. Comunicarea Lui se face Duh-către-duh – adică prin Duhul Său către duhul nostru. Astfel proiectat, glasul Său penetrează adâncimile cele mai profunde ale fiinţei noastre. De acolo, vibraţiile lui sunt resimţite în fiecare domeniu al personalităţii noastre. Domnul poate vorbi astfel prin Biblie, sau poate să îţi dea un cuvânt de descoperire în mod direct. Totuşi, numai citirea Bibliei în sine nu este suficientă dacă cuvintele de pe paginile ei nu sunt transformate de Duhul Sfânt într-un glas viu. Doar o relaţie de felul acesta cu Dumnezeu ne poate califica pentru binecuvântările pe care El le-a promis celor care aud şi ascultă de vocea Sa. Mai departe, Moise enunţă cauza principală a tuturor blestemelor:

Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile şi toate legile Lui, pe care ţi le dauastăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine şi de care vei avea parte. (Deuteronom 28:15)

Cauza blestemelor este exact opusă cauzei binecuvântărilor. Binecuvântările rezultă din auzirea glasului Domnului şi din a face ceea ce spune El. Blestemele sunt rezultatul neascultării de glasul Domnului şi al neîmplinirii a ceea ce spuneEl. Acest refuz de a auzi şi de a asculta glasul lui Dumnezeu poate fi rezumat într-un singur cuvânt: răzvrătire - nu împotriva omului, ci împotriva luiDumnezeu. De asemenea, în Deuteronom 28, Moise oferă liste cuprinzătoare cu diferite forme pe care le pot lua atât binecuvântările, cât şi blestemele. Binecuvântările sunt enumerate începând de la versetul 3 până la 13, iar blestemele de laversetele 16 până la 68. Oricine caută să înţeleagă acest subiect ar trebui să studieze acest capitol cu atenţie şi în întregime. În urma propriilor mele studii, am încercat să fac două liste care cuprind binecuvântările şi blestemele în ordinea în care sunt menţionate. Lista debinecuvântări pe care eu o sugerez este după cum urmează:

♦

înălţare

♦

sănătate

♦

reproductivitate

♦

prosperitate

♦

biruinţă

♦

favoarea lui Dumnezeu.

Termenul reproductivitate descrie starea în care fiecare domeniu din viaţa unei persoane este roditor şi reproductiv. Acesta ar include familia, animalele domestice din gospodărie, recoltele, afacerea şi exercitarea talentelor creative. Toate acestea ar trebui să reflecte binecuvântarea lui Dumnezeu în moduri corespunzătoare.În lista cu blesteme, începând cu versetele 16 până la 68, Moise intră în mai multe detalii decât în cazul binecuvântărilor. Totuşi, în esenţă, blestemele sunt opusul binecuvântărilor. lată aici rezumatul sugerat de mine:

♦

umilire

♦

sterilitate, lipsa rodniciei

♦

boli fizice şi mentale

♦

colapsul familial

♦

sărăcie

♦

înfrângere

♦

apăsare

♦

eşec

♦

lipsa favorii lui Dumnezeu.

Mai devreme, în versetul 13, Moise îşi încheie lista de binecuvântări cu două imagini verbale vii. Fiecare dintre noi ar face bine să ia în considerare modul încare aceste imagini se pot aplica la propriile noastre vieţi. Mai întâi, Moise spune: „Domnul te va face să fii, cap nu coadă..." I-am cerut o dată Domnului să-mi arate cum s-ar aplica aceasta în viaţa mea. Am avut impresia că El mi-a dat următorul răspuns: capul ia deciziile, iar coada este târâtă  peste tot. Am fost lăsat să decid eu însumi ce rol jucam. Mă purtam ca un cap, controlând fiecare situaţie, luând deciziile potrivite şi ducându-le cu succes la bun sfârşit? Sau jucam doar rolul unei cozi, fiind târât peste tot de forţe şi împrejurări pe care nu le înţelegeam şi pe care nu le puteam controla? Pentru a se face mai bine înţeles, Moise foloseşte o a doua frază: „întotdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos." Acest fapt ar putea fi ilustrat printr-o întâlnire între două cunoştinţe creştine.„Ce faci?" întreabă prima persoană: „Ţinând cont de împrejurările sub care mă aflu," răspunde a doua: „nu-mi merge rău."„Sunt bucuros să aud asta," răspunde prima. „Dar oare ce cauţi sub împrejurări?" Ilustraţiile lui Moise ne confruntă cu oportunitatea de a ne evalua personal. Trăiesc eu asemeni unui cap sau ca o coadă? Trăiesc condus de împrejurări, sau mă aflu deasupra lor? Răspunsurile pe care le dăm ne vor ajuta să vedem de câtă binecuvântare din partea lui Dumnezeu ne bucurăm cu adevărat.

Întrebări pentru studiu

1. Unul dintre motivele pentru care mulţi creştini îndură blesteme în loc de binecuvântări este că ei nu ştiu să le discearnă. Numeşte al doilea motiv.

2. Adevărat sau fals: toate binecuvântările vin de la Dumnezeu, şi unele blesteme pot veni tot de la Dumnezeu.

3. Vechiul Testament ne arată că Dumnezeu este un Dumnezeu atât al …, cât şi al …. Examinează Romani 11:22.

4. Un blestem nu poate avea efect decât dacă există o --------------- pentru acesta.

5. Care este cauza principală a tuturor blestemelor?

6. Enumera formele pe care le iau binecuvântările.

7. Enumera categoriile în care se împart blestemele.

Aplicaţie practică

1. Citeşte Deuteronom 28:1-6 şi Deuteronom 28:15-19. Parcurgând lista cu binecuvântări, pe care dintre ele o vezi ca fiind mai evidentă din viaţa ta?

2. Parcurgând lista cu blesteme, recunoşti vreunul dintre ele care acţionează în viaţa ta? Dacă da, care este acesta?

3. Ce anume stă în calea auzirii şi ascultării de glasul Domnului?

4. Ce se poate face pentru a îndepărta aceste obstacole?

Verset de memorat

Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să trăieşti tu şisămânţa ta. Deuteronom 30:19

Răspunsul credinţei

Azi, Doamne, aleg viaţa, şi nu moartea; binecuvântările, şi nu blestemele. Aleg să aud şi să ascult de Cuvântul Tău. Mă supun Ţie, Dumnezeule, şi mă opun diavolului. Iacov 4:7

Răspunsuri

1. Ei nu cunosc temeiul în baza căruia sunt eliberate binecuvântările.

2. Adevărat.

3. Milei, judecăţii.

4. Cauză.

5. A nu auzi şi a nu asculta de glasul Domnului, altfel spus: răzvrătire.

6. Înălţare, sănătate, reproductivitate, prosperitate, biruinţă, favoarea luiDumnezeu.

7. Umilire, sterilitate, boală mentală şi fizică, colapsul familial, sărăcie, înfrângere, apăsare, faliment, lipsa favorii lui Dumnezeu.

5 Şapte indicii ale existenţei unui blestem

Prin observare şi experienţă personală, am compilat următoarea listă cu şapte probleme care indică faptul că în viaţa cuiva acţionează un blestem. Când am comparat lista mea cu cea a lui Moise din Deuteronom 28, am fost impresionat de asemănarea mare dintre ele. 1. Epuizare mentală şi/sau emoţională. 2. îmbolnăvire repetată sau cronică (în special dacă este ereditară). 3. Sterilitate, tendinţa de avort spontan sau probleme feminine specifice. 4. Colapsul căsniciei şi relaţii de familie înstrăinate. 5. Insuficienţă financiară continuă. 6. „Predispoziţie" la accidente. 7. O istorie a suicidului şi a morţii nenaturale sau premature. Prezenţa a doar una sau două dintre aceste probleme nu ar fi în mod necesar suficiente pentru a deduce automat că un blestem este în acţiune. Dar atunci când sunt prezente câteva probleme, sau când una dintre ele tinde să revină în mod repetat, probabilitatea unui blestem creşte în mod proporţional. Totuşi, în ultimă instanţă, numai Duhul Sfânt poate oferi un „diagnostic" absolut precis.

1. Epuizare mentală şi/sau emoţională

Expresiile corespunzătoare din Deuteronom 28 sunt: nebunie (28, 34);tulburare sau rătăcirea minţii (20, 28); inima fricoasă (65); sufletul îndurerat (65). (1 Cifrele din paranteze indică versetele din Deuteronom 28 care vorbescdespre stări similare. In unele cazuri sunt incluse cuvintele folosite în versiunea GBV, pe lângă cele din versiunea Comilescu.)

Domeniile descrise ca fiind afectate sunt inima, sufletul sau mintea. Cu alte cuvinte, forţe ostile au făcut breşe în citadela interioară a personalităţii umane.Oamenii aflaţi într-o asemenea stare nu mai deţin controlul asupra gândurilor, emoţiilor şi reacţiilor lor. Ei pot fi „bântuiţi" de către o voce interioară care îi chinuie continuu: „îţi pierzi controlul ... Nu există speranţă pentru tine ... Mama ta a sfârşit într-un spital de boli mentale, iar tu vei fi următorul!" Am fost uimit să descopăr cât de mulţi creştini trec prin aceste lupteinterioare. Deseori ei nu-şi recunosc problemele faţă de alţii - sau chiar faţă de ei înşişi - pentru că se tem că acesta ar fi un act de negare a credinţei lor. Două cuvinte cheie sunt: confuzie şi depresie. Acestea îşi au rădăcina, în mod invariabil, în unele forme de implicare ocultă. Deseori există o activitate demonică. Totuşi, în cele mai multe dintre cazuri, este necesar să tratăm implicarea ocultă şi să revocăm blestemul rezultat înainte ca demonii să poată fi scoşi afară.

2. Îmbolnăvire repetată sau cronică (în special dacă este ereditară)

Expresiile corespunzătoare din Deuteronom 28 sunt numeroase: ciuma (21); lingoare sau tuberculoză (22); friguri sau febră (22); obrinteală sau inflamaţie(22); buba rea (27, 35); bube de care nu vei putea să te vindeci sau tumori(27); râie (27); pecingine sau mâncărime (27); orbire (28); răni mari şi îndelungate (59); boli grele şi necurmate sau boli grele şi persistente (59);toate felurile de boli şi de răni (61). Lista nu indică în mod necesar că fiecare formă de boală sau maladie este rezultatul direct al unui blestem. Totuşi, există anumite cuvinte cheie care apar: ciumă, bube de care nu vei putea să te vindeci, boli grele, persistente, îndelungate. Acestea slujesc ca semne de avertizare. Ele creează ceea ce se poate numi „atmosfera unui blestem". Ele indică acţiunea forţelor rele şi ostile. Există un alt termen medical obişnuit care nu este folosit în mod explicit în Deuteronom 28, dar care are conotaţii similare. Acesta este malign sau caracter malign. Definiţia principală a lui malign din Dicţionarul explicativ allimbii române este „înclinat spre rău, care face rău, răutăcios, cu influenţă vătămătoare". în mod evident, această definiţie descrie mai degrabă opersoană decât o simplă condiţie fizică. Chiar mai mult decât cuvintele din paragraful precedent, acest termen sugerează că o inteligenţă rea,duşmănoasă este în acţiune. Sensul în care folosim un asemenea termen indică o recunoaştere inconştientă a faptului că avem de-a face cu factori care nusunt numai fizici.Un alt termen semnificativ folosit cu referire la anumite tipuri de boli este ereditar. El descrie o condiţie care se transmite urmaşilor din generaţie în generaţie. Acesta este unul dintre cele mai obişnuite şi tipice semne ale acţiunii unui blestem. Din acest motiv, ori de câte ori mi se cere să mă rog pentru cineva care are o problemă fizică ereditară, sunt totdeauna deschis faţă de posibilitatea de a mă confrunta cu efectele unui blestem. În jurul vârstei de şaizeci de ani, un prieten de-al meu, care este pastor, amanifestat o boală, diagnosticată cu numele de hemocromatoză, în care pacientul produce prea mult fier în sânge şi-l stochează mai ales în organele vitale, adică în ficat şi inimă. Tatăl lui murise de aceeaşi boală la vârsta de 67de ani. Doctorul a declarat boala ca fiind ereditară, incurabilă şi o ameninţare la adresa vieţii. In fiecare săptămână prietenului meu trebuia să i se facă flebotomie (metoda binecunoscută prin care sângele este lăsat să curgă în afară).

Pag. 25 - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

După multă rugăciune, mai ales a unuia dintre grupurile de rugăciune, prietenul meu a venit înaintea adunării bisericii pe care o păstorea, într-un serviciu obişnuit de duminică dimineaţa, şi a făcut o afirmaţie simplă, fără urmă de emoţie: „In Numele lui Isus, mă eliberez de fiecare moştenire retransmisă prin tatăl meu." El a fost vindecat imediat şi în totalitate. De atunci au trecut cinci ani. Nu a mai făcut nici un alt tratament şi problema lui nu a recidivat. În comentariile anterioare, m-am abţinut în mod deliberat să sugerez faptul că orice boală specifică este întotdeauna, sau în mod necesar, atribuită unui blestem. In multe din bolile menţionate ar fi extrem de probabil ca un blestem să fie în acţiune, dar, fără o dovadă suplimentară, ar fi greşit să presupunem că este neapărat aşa. Există numai un singur „expert" al cărui diagnostic este final, şi acela este Duhul Sfânt, întotdeauna trebuie să fim conştienţi dedependenţa noastră de El.

3. Sterilitate, tendinţa de a pierde sarcina sau probleme feminine specifice

Expresia cheie din Deuteronom 28 este: pântecele tău sau „rodul trupului tău ... toate vor fi blestemate" (18). Acest blestem poate afecta oricare din organele sau diferitele funcţii implicate în procreare. Ruth şi cu mine am slujit sute de femei ale căror infirmităţi erau incluse în categoria „probleme feminine". Acestea includeau: incapacitatea de concepţie; tendinţă de pierdere a sarcinii; lipsa menstruaţiei; menstruaţie neregulată; crampe menstruale epuizante; frigiditate; chisturi, tumori sau alte excrescenţe; defecte structurale care afectează diferite organe legate de procesul de reproducere. Destul de des, acest gen de blestem afectează familii întregi, rezultatul fiind acela că toate sau aproape toate femeile din familie pot fi chinuite de probleme de felul acesta. Ruth şi cu mine am stabilit ca principiu să nu slujim unor asemenea persoane fără a le învăţa mai întâi despre natura şi cauzele blestemelor, şi numai după aceea să ne rugăm cu ele pentru eliberare. In multe cazuri,aceasta a produs vindecarea şi refacerea în întregime a zonelor sau funcţiilor afectate. Uneori revocarea blestemului se dovedeşte a fi suficientă, fără să mai fie nevoie de o altă rugăciune specifică pentru vindecare. Scrisoarea următoare ilustrează rezultatele care pot urma atunci când blestemul sterilităţii este revocat.

Soţul meu şi cu mine eram căsătoriţi de doisprezece ani şi nu puteam avea copii. Testele medicale au descoperit că. din punct de vedere fizic nu aveam niciunul nimic. În 7 iulie 1985 am participat la o întâlnire în Amsterdam, la care dumneavoastră eraţi vorbitorul. Aţi dat învăţătură despre vindecare, dar şidespre motivele pentru care oamenii nu sunt vindecaţi. Când aţi început să vorbiţi despre blestemele care acţionează asupra familiilor, Domnul a vorbit inimii mele că aceasta era problema şi în familia mea. In timp ce i-aţi condus pe toţi cei prezenţi în rugăciunea de eliberare de orice blestem care plana asupra vieţilor lor, am avut un sentiment de eliberare definitivă din robie.Când am venit pe platformă, mi-aţi cerut să-l aduc şi pe soţul meu, în vederea rugăciunii. Atunci când v-aţi rugat pentru noi, aţi afirmat că blestemul de peste viaţa mea a fost rupt, şi, în timp ce Ruth şi-a pus mâinile pe pântecele meu, ea a spus că nu voi mai fi „nici stearpă, nici neroditoare". Intregii adunări i s-a cerut să se ridice în picioare şi să ni se alăture înrugăciune pentru noi. Ca urmare a acelei întâlniri, atât soţul meu, cât şi eu am simţit cu tărie că Domnul ne ascultase rugăciunile.

După aproximativ doi ani şi jumătate, într-o altă întâlnire publică din Anglia, acest cuplu a venit să ne arate băieţelul lor frumos, care era manifestarea binecuvântării ce înlocuise blestemul sterilităţii care fusese asupra vieţilor lor. Legătura dintre problemele menstruale şi blestem este prezentată într-o altă scrisoare, datată în 22 decembrie 1987, primită de la o doamnă creştină, care avea în jur de treizeci de ani şi care-L slujea pe Domnul în sud-estul Asiei:

În 1985 am împrumutat un set de casete audio care fuseseră înregistrate în Singapore, printre care era şi mesajul lui Derek Prince cu tema „Binecuvântări şi blesteme". După ascultarea acestui mesaj într-o seară, în camera mea, am stat pe întuneric pentru a spune rugăciunea de la sfârşitul casetei, chiar dacă nu eram conştientă de vreo astfel de problemă. Pur şisimplu m-am gândit că dacă există ceva, vreau să fiu liberă de acel lucru. Nu am fost imediat conştientă de vreo schimbare, deşi ceva seîntâmplase, dar semnificaţia acestui lucru m-a izbit abia mai târziu. Domnul m-a îndemnat după aceea să-mi notez în jurnal când aveam ciclul menstrual. Acesta era un lucru pe care nu-l mai făcusem înainte, deoarece nu mai avusesem cicluri menstruale regulate de la vârsta de treisprezece ani, când au început pentru prima oară. De aceea nu prea a avut vreun sens consemnarea acestui lucru. Ciclurile mele fuseseră de fapt atât de neregulate, încât trecuseră şase, opt sau zece luni odată fără să fi avut nici măcar unul. Am fost la medic cu această problemă, pe la vârsta de douăzeci de ani, şi mi s-au dat medicamente (fără rezultat) şi multe sfaturi lipsite deînţelepciune şi evlavie. M-am rugat cu privire la starea mea, dar nu prea serios – probabil pentru că eram necăsătorită – dar mi se spusese că voi experimenta un anumit disconfort şi dereglări în metabolismul meu datorită dezechilibrului hormonal, până când această stare se va îndrepta. Ascultând din nou această casetă câteva luni mai târziu, am fost izbită de afirmaţia lui Derek Prince că,.aproape toate – dacă nu toate – dereglările menstruale sunt rezultatul unui blestem". În timp ce luam jurnalul siverificam datele din el, am realizat că avusesem cicluri perfect regulate (de28 de zile) din momentul în care m-am rugat acea rugăciune în august 1985. Am fost uimită să realizez că fusesem vindecată şi că Domnul fusese Cel ce mă îndemnase să îmi notez datele ciclurilor menstruale, în timp ce reflectam la viaţa mea, întrebându-mă pe unde ar fi putut intra ,.blestemul",din moment ce nici un blestem nu vine fără o cauză, mi-am adus aminte că în timpul anilor mei de liceu (la vârsta de 13-17 ani) atât eu, cât şi prietenele mele ne refeream la menstruaţie în general ca fiind un „blestem". Cu siguranţă aceasta confirmă faptul că „moartea şi viaţa sunt în puterea limbii" (Proverbe 18:21). Din acel moment din august 1985 am notat în mod regulat şi am văzut căciclul meu este regulat, la 27-29 de zile. De asemenea, greutatea mea care înainte fluctua a rămas stabilă.

Este important de observat că - la fel ca Miriam din capitolul 2 – această doamnă nu s-a rugat pentru vindecare fizică. Ea s-a eliberat pe ea însăşi de un blestem, şi vindecarea a urmat ca o consecinţă. În acest domeniu, al funcţiilor de procreare, există un alt indicator obişnuit al unui blestem care acţionează: un nou-născut cu cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului - uneori de mai multe ori. Destul de des, acest fapt poate rezulta în naşterea unui copil mort – cauzând astfel moartea, unde ar trebui să existe o nouă viaţă.

4. Colapsul căsniciei şi relaţii de familie înstrăinate

Un efect al blestemului în acest domeniu este descris în versetul dinDeuteronom 28:41: „Vei naşte fii şi fiice, dar nu vor fi ai tăi, căci se vor duce în robie." Nenumăraţi părinţi ai acestei generaţii au experimentat acest blestem.Ei şi-au văzut fiii şi fiicele luaţi în robie de către o subcultură rebelă devotată drogurilor, sexului, muzicii satanice şi oricărei forme de ocultism. Profetul Maleahi zugrăveşte un tablou sumbru al condiţiilor sociale de lasfârşitul vremurilor:

Iată, vă voi trimite pe prorocul llie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva la venirea Mea să lovesc ţara cu blestem!

Maleahi 4:5-6 Maleahi descrie o forţă rea care se află în acţiune, înstrăinându-i pe părinţi de copii şi care produce colapsul în cadrul relaţiilor de familie. Dacă nu intervine Dumnezeu, avertizează el, acest blestem care distruge viaţa de familie se va extinde pe tot pământul, aducând dezastrul odată cu el. Maleahi a pus degetul pe problema socială cea mai stringentă a culturii noastre contemporane. Trebuie să o vedem ca rezultatul unui blestem, care este responsabil de agoniile căminelor sfâşiate din cauza conflictelor, decăsniciile distruse şi de familiile dezintegrate. Probabil cuvântul ce! mai corect pentru a descrie forţa responsabilă pentru aceste rezultate este înstrăinarea. Ea apare între soţ şi soţie, părinţi şi copii, fraţi şi surori, şi între toţi ceilalţi care ar trebui să fie uniţi prin legăturile de familie. Scopul acesteia este distrugerea familiei. Totuşi, pentru cei care vor accepta sfatul lui Dumnezeu, situaţia nu este fără speranţă. Există un remediu. In primul rând, trebuie să recunoaştem faptul că există un blestem care se află în acţiune. Apoi trebuie să facem paşii indicaţi deScriptură pentru a revoca blestemul şi pentru a elibera pe „prinşii săi derăzboi". Am văzut familii transformate şi restaurate prin aceste mijloace.

5. Insuficienţă financiară continuă

Două expresii legate de acest domeniu din Deuteronom 28 sunt: „Coşniţa şi postava (covată) ta vor fi blestemate" (17); „nu vei avea noroc în treburile tale", sau „nu vei prospera în căile tale" (29). Totuşi, manifestarea deplină a acestui blestem este prezentată foarte plastic în următoarele versete:

Pentru că în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului,Dumnezeului tău, cu bucurie şi cu dragă inimă,

vei sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate vrăjmaşilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta.

Deuteronom 28:47-48 Moise prezintă aici două alternative. Versetul 47 descrie voia lui Dumnezeu pentru poporul Său ascultător de El: aceea de a „sluji Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie şi cu dragă inimă" în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor.Versetul 48 descrie blestemul care va veni peste poporul lui Dumnezeu dacă este neascultător de El: acela că va „sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate vrăjmaşilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta". Să analizăm ce anume este descris în acest verset: foame, sete, goliciune şi lipsăde toate lucrurile. Dacă unim toate cele patru elemente într-o singură situaţie, rezultatul poate fi definit printr-o singură expresie: sărăcie absolută. Luate împreună, versetele 47 şi 48 ne arată o concluzie simplă:prosperitatea este o binecuvântare, iar sărăcia este un blestem. Cu toate acestea, de-a lungul secolelor s-a dezvoltat o tradiţie în cadrul bisericii creştine, şi anume că sărăcia este o binecuvântare. Fără îndoială, Dumnezeu are o mare compasiune faţă de săraci, iar creştinii ar trebui să aibă aceeaşi atitudine şi să dorească să facă mari sacrificii personale în folosul lor. Dar Scriptura nu sugerează niciodată că Dumnezeu dă sărăcia ca pe obinecuvântare poporului Său credincios. În privinţa aceasta, revelaţia Noului Testament este în armonie cu cea aVechiului Testament. In 2 Corinteni 9:8, Pavel rezumă abundenţa providenţei lui Dumnezeu pentru creştini: „Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având întotdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în oricefaptă bună." In acest singur verset concis, Pavel repetă anumite cuvinte pentru a accentua generozitatea providenţei lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Cuvântul umple sau din destul apare de două ori. Cuvântul toate – sau echivalentul său – apare de 4 ori: orice har ... întotdeauna ... toate lucrurile ...orice faptă bună. Aceasta este măsura providenţei lui Dumnezeu. Ea transcende simpla suficienţă şi ne ridică la un nivel al abundenţei, unde avem mai mult şi în plus faţă de propriile noastre nevoi ca să putem sluji nevoilor altora. Cu toate acestea, ar fi nebiblic să interpretăm sărăcia şi abundenţa prin prisma standardelor materialiste ale civilizaţiei vestice contemporane. In Ioan 6:38, Isus descoperă motivaţia vieţii Sale pe pământ: „Căci M-am coborât din cer să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis." Motivaţia ucenicului trebuie să fie aceeaşi cu cea a învăţătorului: să facă voia Iui Dumnezeu. Aceasta este perspectiva din care trebuie definite „sărăcia" şi „abundenţa". Sărăcia înseamnă să ai mai puţin decât ceea ce e nevoie pentru a face voia lui Dumnezeu în viaţa ta. Cu cât este mai mare prăpastia dintre ceea ce ai nevoie şi ceea ce ai, cu atât mai mare este gradul de sărăcie. Abundenţa, pe de altăparte, înseamnă să ai tot ceea ce e nevoie pentru a face voia lui Dumnezeu – şi ceva pe deasupra pentru a da altora. Abundenţa lui Dumnezeu nu ne este dată pentru ca noi să o risipim pe slăbiciuni fireşti, ci pentru orice faptă bună, adică să împărţim cu alţii binecuvântările harului care au îmbogăţit propriile noastre vieţi. Când sărăcia şi abundenţa sunt interpretate în felul acesta, înseamnă că nu există un standard absolut care să poată fi aplicat tuturor creştinilor.Standardul pentru fiecare credincios trebuie să fie determinat raportat la voia lui Dumnezeu pentru viaţa lui sau a ei. Aceste concluzii legate de sărăcie şi abundenţă trebuie definite mai departe în două direcţii. Prima este aceea că noi trebuie să recunoaştem faptul că credinţa de a ne însuşi abundenţa lui Dumnezeu va fi cu siguranţă testată. Ar putea exista perioade când trebuie să ne mulţumim doar cu ceea ce esteabsolut necesar. Totuşi, asemenea perioade ar trebuie să fie temporare. Odată ce motivaţiile noastre au fost purificate şi credinţa noastră a rezistat testului, Dumnezeu îşi va revărsa abundenţa Sa în măsura în care are El încredere că o vom folosi pentru gloria Lui. A doua este că noi trebuie să recunoaştem şi faptul că există un nivel mai ridicat de bunăstare decât cel material. Când Moise a întors spatele bunăstării şi luxului din Egipt şi a locuit într-un colţ îndepărtat al deşertului, scriitorul cărţii Evrei spune că el a socotit „ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului" (Evrei 11:26,sublinierea îmi aparţine). Moise nu s-a împăcat cu sărăcia. El a schimbat bogăţiile materiale cu bogăţii de un standard mult mai înalt. În acelaşi fel există şi azi o categorie de creştini care renunţă la bunăstarea materială în mod deliberat, cu scopul slujirii lui Dumnezeu, într-o situaţie încare bunăstarea ar fi un obstacol. Deseori acest lucru este o condiţie necesară pentru identificarea cu săracii şi oprimaţii lumii. In Proverbe 13:7, Solomon pune în contrast o asemenea persoană cu una a cărei avere este doar cea materială: „Unul face pe bogatul şi n-are nimic, altul face pe săracul şi are mari avuţii. "Există şi mulţi creştini în zilele noastre care suferă întristări şi persecuţie de dragul lui Hristos. Ei pot fi lipsiţi de orice lucru ce poate fi descris drept bogăţie materială, dar, în locul acesteia, ei sunt moştenitorii unei bogăţii de un nivel superior. Totuşi, aceasta nu schimbă natura de bază a sărăciei materiale persistente. Acolo unde ea nu este rezultatul direct al dedicării faţă de Hristos, în mod normal este un semn al unui blestem, fie că afectează un individ, o familie, fie un grup social mai larg.

6. „Predispoziţie" la accidente

Această expresie descrie o persoană care în mod nenatural este predispusă la accidente personale. Deuteronom 28 nu conţine în mod specific acest lucru, deşi este sugerat în fraza „vei bâjbâi pe întuneric ... ca orbul pe întuneric" (29). Un efect caracteristic al acestui blestem poate fi văzut în ceea ce numim accidente „ciudate". Fata descrisă în capitolul 2, căreia i se rupsese acelaşi picior de trei ori în optsprezece luni, ar fi un exemplu evident. Luând în considerare un alt exemplu, unii oameni sunt buni şoferi, şi totuşi au un număr neobişnuit de mare de accidente rutiere. Probabil că în cele mai multe cazuri ar putea fi „vina celuilalt şofer". Cu toate acestea, accidente se mai întâmplă. Un comentariu tipic care identifică acest tip de persoană ar fi: „De ce mi se întâmplă întotdeauna numai mie?" Iată mai multe exemple de tipuri de accidente, alese mai mult sau mai puţin la întâmplare, ce pot indica acţiunea unui blestem: ruperea gleznei princoborârea de pe bordură; ruperea unui dinte într-un fruct moale; prinderea unui deget la uşa maşinii (din nou, aici ar putea fi vinovată „cealaltă persoană"); alunecarea pe o treaptă şi căderea cu capul înainte pe scară,rezultând răni multiple; înghiţirea unui os de peşte şi sufocarea în urmaacestuia; o insectă intrată în ochi care cauzează o infecţie foarte rară; să fii lovit în faţă de o piatră aruncată de o maşină aflată în trecere; o eroare chirurgicală pe masa de operaţie din care rezultă o dizabilitate permanentă ...lista ar putea continua la nesfârşit. Aproape că există impresia existenţei unei forţe invizibile, rău voitoare carelucrează împotriva unor asemenea oameni. In momente critice îi prinde în capcană, sau îi determină să se împiedice, sau îi impulsionează să facă omişcare pripită, necugetată. In mod tipic, o asemenea persoană va exclama: „Nu ştiu ce m-a împins să fac acel lucru!" O remarcă de acest fel este foarte relevantă. Ea indică faptul că persoana este conştientă că acţiunile sale nu se află complet sub controlul său, ci sunt afectate de o influenţă necunoscută pe care nu o poate identifica şi împotriva căreia nu se poate proteja în nici un fel. Recunoaşterea acestui tip de problemă nu este pur şi simplu subiectivă. Ea poate fi determinată de analiza statistică. Unele companii de asigurări folosesc acest tip de analiză pentru a identifica oamenii care ar reprezenta un risc neobişnuit de mare pentru asigurare. Ele îşi stabilesc primele de asigurare înconformitate cu rezultatul analizei.

7. Un istoric al suicidului şi a morţii nenaturale sau premature

Referinţele la moartea nenaturală sau prematură din Deuteronom 28 sunt prea numeroase pentru a le exemplifica. Un blestem care ia această formă afectează nu numai un singur individ, ci o unitate socială mai largă, cum ar fi o familie sau un trib. In mod normal, şi blestemul acesta continuă din generaţie în generaţie. Culturi nenumărate şi variate au recunoscut acţiunea unei forţe în istoria umană care urmăreşte membrii unei familii sau a unei familii lărgite (clan) în mod necruţător până când, în final, îi distruge. Grecii antici i-au dat statutul de „zeiţă", pe care au numit-o Nemesis. Alte culturi au folosit terminologii diferite.Dincolo de conotaţiile păgâne există o realitate obiectivă. Oamenii care sunt afectaţi de acest tip de blestem experimentează destul de des o presimţire puternică legată de ceva rău. Ei simt ceva întunecat şi rău în drumul care le stă înainte, dar nu ştiu cum să ocolească acel ceva. Un comentariu tipic ar putea fi: „Ei bine, i s-a întâmplat tatălui meu, şi presupun că eu sunt următorul pe listă. "Un simptom obişnuit al unui blestem de acest tip este că oamenii îşi fixează data la care vor muri: „Ştiu că nu voi ajunge la 45 de ani" ar putea spune. Sau: „Toţi bărbaţii din familia mea au murit de tineri." Ei dau de înţeles, chiar dacă nu o spun în cuvinte, că soarta lor va fi aceeaşi. Ei au un fel de credinţănegativă care îmbrăţişează moartea, dar refuză viaţa. Lista de mai sus, cu cele şapte indicii ale unui blestem, nu este în niciun caz exhaustivă. Ar putea fi adăugate şi altele. In orice caz, probabil că ai citit destule până acum ca să iei aminte la situaţia ta. Diferite reacţii ar fi posibile. Ai putea, de exemplu, să nu mai ai nici o îndoială cu privire la natura problemei tale. Ai identificat în mod clar una sau mai multe indicii ale unui blestem care se aplică vieţii tale sau familiei tale. In schimb, ai putea avea un sentiment de nelinişte cauzat de faptul că un blestem se află în acţiune, dar nu poţi indica cu precizie forma pe care o ia. Te simţi ca persoana descrisă în capitolul 1. Ai simţit umbra întunecată a trecutului, dar nu îi cunoşti sursa. Sau ai văzut la lucru acel braţ lung şi rău, în diverse forme, dar care operează în spatele unui văl pe care nu ai fost în stare să-l îndepărtezi. In fiecare dintre cazuri, te vei întreba: Cum mi s-a putut întâmpla un asemenea lucru? Care este sursa problemei mele? Aceasta înseamnă că este momentul să treci la Secţiunea II: „Orice blestem are o cauză". Această secţiune explică multe din nenumăratele surse ale unui blestem. Dacă poţi descoperi cauza problemei tale particulare, te vei afla într-o situaţie mult mai bună pentru a o trata în mod eficient.

Întrebări pentru studiu

1. Adevărat sau fals: prezenţa a uneia sau două probleme care indică unblestem nu înseamnă neapărat că acea persoană se află sub blestem.

2. Două cuvinte cheie pentru prăbuşire mentală şi/sau emoţională sunt-------------- şi ---------------. Acest tip de blestem îşi are rădăcinile de obicei în---------------------------.

3. În domeniul îmbolnăvire repetată sau cronică, care sunt semnele cele mai obişnuite şi tipice ale unui blestem în acţiune?

4. Adevărat sau fals: sterilitatea afectează de obicei un număr mic de femei dintr-o familie.

5. În domeniul colapsul căsniciei şi relaţii de familie în străinate, care este cuvântul cel mai exact pentru a descrie forţa unor asemenea rezultate? Scopul lui este --------------familiei.

6. În domeniul insuficienţă financiară continuă, descoperim că ---------------este o binecuvântare şi ------------- este un blestem. Citeşte Deuteronom 28:47-48.7. Adevărat sau fals: sărăcia şi abundenţa ar trebui judecate prin prisma standardelor culturii vestice contemporane.

8. O caracteristică a predispoziţiei la accidente este aceea de a avea accidente -------------.

9. Adevărat sau fals: în domeniul o istorie a suicidului şi a morţii nenaturale sau premature, o persoană deseori experimentează un sentiment puternic de presimţire legat de ceva rău.

10. Cei mai mulţi oameni aflaţi sub acest blestem au o credinţă care ---------------- moartea, dar .........................viaţa.

Aplicaţie practică

1. Scrie numele membrilor de familie cunoscuţi din partea ambilor părinţi care au experimentat unul din blestemele de mai sus.

2. După completarea acestei liste, caută evenimentele care se repetă în fiecare generaţie din familia ta.

3. Ai vreun indiciu că aceste blesteme acţionează în viaţa ta? Cum?

4. Cere Duhului Sfânt să te ajute să descoperi cauza acestei probleme, astfel încât să fie tratată în mod eficient.

Verset de memorat

“Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având întotdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” 2 Corinteni 9:8

Răspunsul credinţei

Doamne, doresc să fiu eliberat(a) de orice blestem care este peste viaţa mea.Voi face orice ca să fiu eliberat(a) de ele şi să umblu în libertatea pe care Tu ai câştigat-o pentru mine.

Răspunsuri

1. Adevărat. Numai Duhul Sfânt poate oferi un diagnostic precis.

2. Confuzie, depresie, ocultism.

3. Problemele ereditare.

4. Fals. De obicei afectează toate sau aproape toate femeile din familie.

5. înstrăinarea, distrugerea.

6. Prosperitatea, sărăcia.

7. Fals. Standardul este determinat în relaţie cu voia lui Dumnezeu pentru viaţa fiecărui credincios.

8. Ciudate.

9. Adevărat.

10. Negativă, îmbrăţişează, refuză.

Secţiunea IIOrice blestem are o cauză

Introducere la secţiunea a doua

Modul de acţiune al binecuvântărilor şi al blestemelor în vieţile noastre nu este întâmplător sau imprevizibil. Din contră, ambele acţionează conform legilor eterne, neschimbătoare. Trebuie să cercetăm Biblia pentru a dobândi o înţelegere clară a acestor legi. În Proverbe 26:2, Solomon stabileşte un principiu cu privire la blesteme: „...aşa nu nimereşte blestemul neîntemeiat". In spatele fiecărui blestem care vine asupra noastră există o cauză. Dacă ni se pare că ne aflăm sub un blestem, ar trebui să căutăm să aflăm cauza acestuia. Atunci ne vom afla în poziţia de a acţiona în mod potrivit împotriva lui. Aceasta va reduce la tăcere întrebarea sâcâitoare: „De ce mi se întâmplă întotdeauna lucruri ca acestea? "Această secţiune aduce la lumină cauzele principalelor blesteme care ne tulbură vieţile. După citirea acestei secţiuni, vei fi în stare să înţelegi mult mai bine şi să aplici remediul lui Dumnezeu, care este expus în secţiunea următoare.

Familia mea din partea tatălui meu s-a aflat sub un blestem groaznic care trebuia rupt. Blestemul ucisese trei copii în familia noastră. Copilul mai mare al fratelui meu mai mare a murit într-un accident de maşină. Al doilea dintre copiii mei a murit tot într-un accident de maşină. Al treilea copil al fratelui meu mai mic a căzut de pe cal şi a murit lovindu-şi capul de o piatră. Al patrulea copil al surorii mele mai mici a fost diagnosticat cu o tumoare malignă inoperabilă la creier. Pentru că tatăl ei era staţionat în cadrul Forţelor Aeriene, ea a venit să locuiască cu mine în timpul tratamentului medical. Am rupt blestemul de peste viaţa ei, şi azi ea trăieşte şi se simte bine. M-am rugat rugăciuni de eliberare până când nu a mai fost nici undemon destul de curajos care să se apropie la mai puţin de un cvartal decasa noastră!

6 Dumnezeii falşi

În capitolele anterioare am stabilit două lucruri importante în ceea cepriveşte blestemele care provin de la Dumnezeu:

1) ele sunt una din căile princare El aduce judecata asupra celor răzvrătiţi şi lipsiţi de evlavie;

2) cauza principală a acestor blesteme este falimentul de a auzi glasul lui Dumnezeu şi de a face ceea ce spune El - sau, într-un singur cuvânt, neascultare. Neascultarea poate lua diferite forme. De aceea este normal să punem întrebarea: care sunt câteva dintre formele principale de neascultare careprovoacă blestemul lui Dumnezeu în mod deosebit? Biblia nu lasă nicio îndoială cu privire la acest răspuns. Forma deneascultare care în mod sigur şi inevitabil provoacă blestemul lui Dumnezeueste încălcarea primelor două

 din cele Zece Porunci care sunt menţionate înExod:

Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, şi a zis:

„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

Să nu aialţi dumnezei afară de Mine.

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare alucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.

Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu,

Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc."

Exod 20:1-5 Care sunt cele două păcate pe care Dumnezeu le menţionează aici? Primul este recunoaşterea oricărui alt dumnezeu mai presus (sau alături) de Domnul. Nu este îndeajuns să-L recunoaştem pe Domnul ca fiind primul sau cel mai mare dintre toţi dumnezeii. Noi trebuie să recunoaştem că El este singurul Dumnezeu adevărat. Nu există un altul în afară de El. În Isaia 45:21, Domnul declară cu multă putere: „Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este. "Al doilea păcat, descris în porunca următoare, este întocmirea oricărei reprezentări a lui Dumnezeu făcute de om şi închinarea înaintea acesteia. In Romani, Pavel analizează care sunt implicaţiile încălcării acestor două porunci:

În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la eleîn lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat; s-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. (Romani 1:20-23) Cei care socotesc că dumnezeii falşi sunt adevăraţi şi practică închinarea idolatră au respins în mod deliberat revelaţia clară a lui Dumnezeu, disponibilă pentru ei prin creaţie. Dimpotrivă, ei au ales să se închine idolilor, care au fost pervertiţi în mod progresiv. La început, ei iau forme omeneşti, dar de acolo ei se degradează într-atât încât ajung păsări, apoi animale, şi până la urmă reptile. Această prezentare descrie cu exactitate practicile din vremea Egiptului antic. Trei dintre zeii lor principali erau vulturul, şacalul şi cobra. Minţile noastre umane înţeleg cu greu răutatea îngrozitoare a închinării idolatre. Adevăratul Dumnezeu, revelat prima oară în creaţie şi apoi mai amplu în Scriptură, este sfânt, copleşitor, glorios, omnipotent. A-L reprezenta sub chip de orice altă fiinţă creată - fie umană, fie animală – înseamnă a-I aduce oinsultă în mod deliberat. Inseamnă o provocare premeditată a mâniei Sale. Dă-mi voie să ilustrez aceasta printr-un exemplu brutal. Să presupunem că cineva găseşte un gândac care se târăşte pe podea, îl fotografiază, şi apoi expune fotografia lui deasupra numelui Derek Prince. Cu siguranţă aş interpreta acest lucru ca fiind o insultă adresată mie în mod deliberat.Incomensurabil mai gravă este insulta adusă lui Dumnezeu de către cei care îi atribuie Numele nu numai celei mai nobile dintre creaturile Sale, dar chiar şi celor de cea mai joasă speţă! Judecata lui Dumnezeu datorată încălcării primelor două porunci poartă semnul caracteristic al unui blestem: el continuă din generaţie în generaţie, cel puţin până la a patra generaţie. In unele naţiuni şi în unele culturi, practicarea închinării la dumnezeii falşi merge înapoi cu sute şi chiar cu mii de ani în urmă, multiplicându-i efectele. O persoană care vine dintr-un asemenea mediu este moştenitoarea unui blestem care poate fi comparat cu o buruiană plantată în viaţa lui, care îl leagă de forţele satanice aflate în afara lui. Această buruiană are două feluri derădăcini: 1) o rădăcină lungă, pivotantă care merge direct în jos;

2) cealaltă este formată din rădăcini laterale, nu atât de puternice, dar care se întind în diferite direcţii. Rădăcina pivotantă reprezintă influenţa strămoşilor care s-au închinat dumnezeilor falşi. Rădăcinile laterale reprezintă alte influenţe la care persoana respectivă a fost expusă pe perioada vieţii sale, fie prin diferite păcate pe care le-a comis, fie prin propriul său ataşament faţă de dumnezeii falşi, fie în diferite alte moduri. Înainte ca persoana să se poată bucura de adevărata libertate şi de plinătatea noii creaţii în Hristos, această buruiană trebuie smulsă în întregime, cu toate rădăcinile ei. Cea mai importantă rădăcină, şi cel mai greu de tratat, este rădăcina pivotantă care leagă persoana respectivă de mulţimea de generaţii care s-au închinat dumnezeilor falşi. Numai harul supranatural al luiDumnezeu şi puterea Sa pot îndepărta toate aceste rădăcini în mod eficient. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că există speranţă în promisiunea lui Isus dinMatei 15:13: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu ceresc va fi smuls din rădăcină." Păcatele care atrag acest blestem generaţional nu se opresc doar la cele mai evidente forme de idolatrie. Ele includ o serie vastă şi secundară de practici care nu sunt neapărat idolatre sau religioase în mod făţiş. Pentru că natura lor este mascată de terminologii înşelătoare, ele sunt descrise în mod adecvat ca fiind oculte (derivat din cuvântul latin care înseamnă „ascuns" sau „acoperit peste"). Aceste practici oculte au manifestat o fascinaţie puternică pentru oamenii căzuţi, iar în generaţia noastră mai mult ca niciodată. Două dintre cele mai aprige dorinţe ale naturii umane sunt dorinţa după cunoaştere şi dorinţa după putere. Până într-un anumit punct, omul estecapabil să îşi satisfacă aceste dorinţe aprige cu ajutorul surselor naturale şi a mijloacelor naturale. Dacă nu este pe deplin satisfăcut în urma celor obţinute pe această cale, el se va întoarce în mod inevitabil la sursele supranaturale. Acesta este punctul în care el este prins cu uşurinţă în capcana ocultului. Motivul pentru acest fapt este că în realitate sunt disponibile în univers doar două surse supranaturale de cunoaştere şi de putere: fie Dumnezeu, fie satana. Prin urmare, orice formă de cunoaştere sau de putere supranaturală care nu provine de la Dumnezeu, provine în mod inevitabil de la Satan. Dacă provine de la Dumnezeu, ea este legitimă, dacă provine de la Satan, este ilegitimă. Din moment ce împărăţia lui Dumnezeu este împărăţia luminii, slujitorii Săi ştiu pe cine slujesc şi ce trebuie să facă. Pe de altă parte, din moment ce împărăţia satanei este o împărăţie a întunericului, cei mai mulţi dintre cei care sunt în împărăţia lui nu cunosc adevărata identitate a celui pe care îl slujesc sau adevărata natură a faptelor lor.(Este semnificativ faptul că termenul fascinaţie este derivat din verbul latin care înseamnă „a vrăji”.) Această dorinţă aprigă după cunoaştere ilegitimă a fost cea care l-a îndemnat pe om la prima sa nelegiuire din Grădina Eden. Dumnezeu stabilise o graniţă invizibilă între om şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Când omul a încălcat această graniţă, el s-a aflat pe teritoriul lui Satan şi a devenit prizonierul lui Satan. Din momentul acela, acelaşi fel de dorinţă după cunoaştere sau putere ilegitimă i-a ademenit pe oameni într-un domeniu încare Satan este capabil să îi facă prizonieri după cum vrea (vezi Timotei 2:26). După cum am afirmat mai devreme, numele generic pentru acest domeniu este cel de ocult. Cei care pătrund în această zonă caută să obţină de la Satan cunoaştere sau putere supranaturală, pe care Dumnezeu nu le permite să le căutate în nici o altă sursă în afară de El însuşi. Dacă fac astfel, ei îl recunosc de fapt pe satana ca dumnezeu pe lângă adevăratul Dumnezeu, şi astfel ei încalcă prima din cele Zece Porunci. In felul acesta, ei se expun blestemului pe care Dumnezeu l-arostit asupra tuturor celor care încalcă această poruncă - un blestem care se extinde până la a patra generaţie. Această concluzie este atât de importantă, încât trebuie subliniată încă o dată: toţi cei care se implică în domeniul ocult se expun pe ei înşişi la blestemul pronunţat asupra celor care încalcă prima poruncă. În diferite pasaje, Biblia descrie actul prin care cineva se întoarce spre dumnezeii falşi ca fiind „adulter spiritual" şi îl condamnă ca pe un păcat mult mai grav decât adulterul fizic. Dacă-l înţelegem în felul acesta, avertizările date în cartea Proverbe împotriva implicării într-o relaţie cu o „femeie imorală"- sau adulteră - se aplică implicării în domeniul ocult. In Proverbe, aceastăfemeie imorală este zugrăvită ca fiind o femeie fermecătoare şi fascinantă în abordările ei iniţiale, dar care, în cele din urmă, aduce ruină celor pe care îi seduce:

Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; "dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.

Picioarele ei coboară la moarte, paşii ei dau în Locuinţa Morţilor.

Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge.

(Proverbe 5:3-6) În mod special afirmaţia finală clarifică lucrurile: „Rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge." Formele de înşelătorie practicate în domeniul ocult nu au nici o limită. Odată ce o formă este expusă, o alta iese la iveală în locul ei. Deaceea este imposibil să se dea o listă completă sau definitivă a tipurilor variate de practici oculte. Cu toate acestea, este posibilă identificarea şi descrierea pe scurt a următoarelor trei ramuri principale: vrăjitoria, ghicirea şi magia. Vrăjitoria este ramura puterii în domeniul ocult. Rădăcina sa este expusă de o afirmaţie scurtă din 1 Samuel 15:23: „Căci neascultarea este tot atât devinovată ca ghicirea"

(sublinierea îmi aparţine). Vrăjitoria este o expresie a răzvrătirii omului împotriva Iui Dumnezeu. Ea reprezintă încercarea omului de a-şi atinge scopurile fără a se supuna legii lui Dumnezeu. Forţa matrice avrăjitoriei este dorinţa de a controla oamenii şi circumstanţele. Pentru a atinge acest scop, ea poate folosi fie presiunile psihologice, fie tehnicileparapsihologice, fie o combinaţie între cele două.

Cuvântul ebraic pentru „ghicire" este keh 'sem, care înseamnă şi „vrăjitorie", tradus astfel şi în versiunea engleză a Bibliei, King James Version, folosită şi de către autor - nota traducătorului. Există trei cuvinte cheie care expun activitatea vrăjitoriei: manipulare, intimidare, dominare. Dominarea este scopul ei final. Manipularea şi intimidarea sunt căi alternative de realizare a acestui scop. Ori de câte ori oamenii folosesc tactici verbale sau nonverbale pentru a manipula, intimida şi domina pe cei din jurul lor, înseamnă că vrăjitoria este la lucru. În forma sa cea mai simplă, vrăjitoria reprezintă mai mult o expresie a naturii corupte, răzvrătite a umanităţii decăzute. In Galateni 5:19-20, in versiunea Cornilescu, este enumerată împreună cu idolatria printre „faptele firii pământeşti". Există probabil puţini oameni care nu au recurs într-un moment sau altul la vrăjitorie sub această formă. Totuşi, acesta este doar vârful aisbergului. Este caracteristic lui satana să exploateze această „faptă a firii" ca o deschidere către puterea demonică, supranaturală ce izvorăşte din împărăţia întunericului. Prin această deschidere, el intră şi preia controlul asupra oamenilor, făcându-i unelte în slujba scopurilor sale rele şi robi ai împărăţiei sale. Rezultatul este vrăjitoria practicată ca artă ocultă, care operează mai ales prin farmece şi blesteme. Celelalte două forme din domeniul ocultului – ghicirea şi magia – sunt motivate de aceeaşi dorinţă debază: de a controla oamenii şi circumstanţele. Ghicirea este ramura cunoaşterii din domeniul ocult, care oferă forme multiple şi variate ale cunoaşterii ce nu poate fi obţinută prin mijloace naturale. In forma sa cea mai obişnuită, ghicirea oferă cunoaşterea supranaturală a viitorului. De asemenea, ea include toate formele false de descoperiri religioase, ce susţin că au o sursă supranaturală. Magia operează prin obiecte materiale sau prin alte căi ce au impact asupra simţurilor fizice, cum ar fi drogurile sau muzica. In Apocalipsa 9:21, cuvântul folosit pentru vrăjitori este derivat direct din cuvântul grecesc pentru droguri. In 2 Timotei 3:13, Pavel avertizează că la sfârşitul veacului „oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi". Cuvântul tradus prin înşelători înseamnă în mod literal „vrăjitori". Cântarea monotonă - sau incantaţia - a fost dintotdeauna o tehnică a magiei.Cultura contemporană a drogurilor, acompaniată de muzica rock de tip „heavy metal", este un exemplu viu în care cele două forme de magie lucrează împreună. Iată o listă scurtă de categorii diverse sub care pot fi clasificate„instrumentele" magiei:

♦

Orice obiect asociat cu închinarea idolatră, fie că este păgân, fie că se pretinde creştin. Binecuvântare sau blestem: tu alegi!

♦

Orice obiect care reprezintă orice tip de religie sau sectă falsă, sau practică satanică.

♦

Orice obiect asupra căruia un practicant al ocultismului a invocat puterea supranaturală. (Chiar dacă în aparenţă această putere estedirecţionată spre un scop „nobil", cum ar fi vindecarea; sursa ei o face să fie canalul pentru un blestem.)

♦

Orice obiect care este expresia unei superstiţii, cum ar fi potcoave de cai, monede „norocoase", imagini cu „sfinţi", şi aşa mai departe. Iată câteva forme specifice ale domeniului ocult ce predomină în cultura noastră contemporană.

1. Ramura puterii din domeniul ocult

Presopunctura, acupunctura, călătoriile astrale,

hipnoza, levitaţia, artele marţiale (cele care invocă puteri spirituale supranaturale), controlul minţii, dinamica minţii, parapsihologia, mişcarea mesei într-o şedinţă de spiritism, telekinezie, vindecarea prin „atingere”, vrăjitoria.

2. Ramura cunoaşterii din domeniul ocult

Astrologia, scrierea automată, comunicarea cu spiritele, auzire de „voci", clarviziune, sfere de cristal, diagnosticare prin terapia culorilor sau a pendulului, presimţire, percepţie extrasenzorială, analiza scrisului de mână, horoscoape, iridologie,

kabbala, numerologie, medium, telepatie, citireagândurilor, prezicerea, cititul în palmă, frenologie, şedinţe de spiritism, cărţi de tarot, cititul în frunzele de ceai, cititul în cafea, „farmecele". De asemenea, aici sunt incluse toate cărţile care învaţă despre practicile oculte.

Călătoriile astrale sunt o interpretare paranormală a unei experienţe în afara trupului obţinută fie în stare trează, fie prin vise lucide sau meditaţii profunde.

Tehnicile din dinamica minţii includ perioade de tăcere, în care te concentrezi asupra elementelor pozitive şi a perceperii „vocii interioare intuitive". Unele tehnici sunt comparate cu autohipnoza şi controlul minţii şi a fost comparată cu scientologia şi Amway.

Deplasarea obiectelor exterioare prin puterea minţii.

Metodă de diagnosticare prin cercetarea irisului şi a pupilei.

Ştiinţă a numerelor, care, apelând la complicate legi ale matematicii astrale, serveşte astrologilor pentru definirea destinului uman.

Teorie potrivit căreia caracterul şi facultăţile psihice şi intelectuale aleomului pot fi recunoscute după conformaţia craniului. Tot în această categorie se includ toate religiile false sau sectele care pretind revelaţia supranaturală, dar care contrazic Biblia. A face deosebirea între adevărat şi fals în acest domeniu este totuna cu a face deosebirea între drept şi strâmb în domeniul natural. Odată ce am stabilit un standard pentru ceea ce înseamnă drept, ştim că orice se abate de la acest standard este strâmb. Nu are nicio importanţă dacă variază cu un grad sau cu nouăzeci de grade. Este strâmb. În domeniul spiritual, Biblia este standardul a ceea ce este drept – adică adevărat. Orice se abate de la Biblie este fals. Fie că se abate mai puţin, fie mai mult este lipsit de importanţă. Unele dintre cele mai subtile înşelătorii sunt cele care par că diferă foarte puţin de Biblie. Deosebit de periculoase sunt religiile care interpretează greşit Persoana, natura sau lucrarea de răscumpărare a lui Isus Hristos. Noul Testament, de exemplu, îl prezintă pe Isus ca fiind „Dumnezeu care a luat trup", dar martoriilui Iehova învaţă că El este o fiinţă creată. De asemenea, islamul respinge pretenţia lui Isus de a fi Fiul lui Dumnezeu şi neagă faptul că El ar fi murit pe cruce. Cu toate acestea, moartea ispăşitoare a lui Isus este singura bază încare omul poate cere iertarea de păcate. Următoarele sunt câteva din mulţimea de religii false sau secte care sunt active azi: antropozofia, liturghia neagră, copiii lui Dumnezeu, mişcarea „Christadelphos", Ştiinţa Creştină, francmasoneria, mişcarea Inner Peace (paceinterioară), martorii lui Iehova (Studenţii Dawn Bible), mormonii (Biserica lui Hristos şi a sfinţilor de pe urmă), mişcarea New Age, Biserica Religious Science („ştiinţă religioasă" sau cunoscută ca „religia minţii"), ordinul Rosae Cruciş,Scientologia, Spiritual Frontiers Fellowship (SFF sau Frontierele Părtăşiei Spirituale), spiritualism, teozofie, Biserica Unificării (mişcările Moon şi OneWorld Crusade), Biserica Unitariană. De asemenea, religiile sau sectele estice, cum ar fi Baha'i, budismul, confucianismul, Divine Light Mission, cei ce sunt guru, Hare Krishna,hinduismul, şintoismul, meditaţia transcendentală, yoga.

3. Ramura din domeniul ocult care acţionează prin obiecte fizice etc.

Amulete, ankh, pietrele zodiacale, talismane sau pandantive magice (deex. pentru îndepărtarea negilor), cristale folosite în vindecare, droguri halucinogene, discuri sau casete cu muzică rock „heavy metal", simboluri „norocoase" (de exemplu potcoave de cai inversate), hexagrame, table de ouija, fetişuri păgâne sau artefacte religioase, table folosite în spiritism, talismane, semne zodiacale.

Ankh este o cruce cu un inel în vârf, simbol al vieţii veşnice la vechiiegipteni (cruce egipteana).

Pietre preţioase şi semipreţioase asociate cu o lună a anului sau cu semne zodiacale şi care ar aduce noroc dacă sunt purtate de o persoană născută în acea lună sau sub acel semn zodiacal.) Evaluarea lui Dumnezeu referitoare la cei care sunt implicaţi în genurile de practici enumerate mai sus este afirmată foarte clar în Deuteronom:

Să nu se găsească printre voi nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care foloseşte ghicirea, nici un prezicător al viitorului, sau care face farmece, sau cititor în stele, sau descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile, sau spiritist, nimeni care să întrebe pe cei morţi.

Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din cauza acestor urâciuni, Domnul, Dumnezeul tău îi va izgoni dinaintea ta.

Tu să fii desăvârşit înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

(Deuteronom 18:10-13) Observăm că cei care se angajează în aceste practici oculte sunt clasificaţi în aceeaşi categorie cu cei care îşi sacrifică copiii-în foc înaintea dumnezeilor păgâni. Sub Legea lui Moise, pedeapsa obligatorie pentru toate practicile de acest gen era moartea. Este important să recunoaştem că şi cărţile pot fi canale ale puterii oculte. Când creştinii din Efes au fost confruntaţi prin lucrarea lui Pavel cu realitatea puterii lui Satan, reacţia lor a fost dramatică:

MuIţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească şi să spună cefăcuseră.

Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi." (Fapte19:18-19)

Un argint constituia aproximativ plata unei zile de muncă. La tarifele actuale din Statele Unite, această sumă ar putea ajunge foarte uşor la 5.800.000 $.) Singura modalitate adecvată de a trata un asemenea material ocult este de a-l distruge în totalitate – prin foc sau prin orice alt mijloc care pare potrivit - chiar dacă valoarea materialului distrus poate fi foarte mare. Am subliniat deja faptul că domeniul ocult, la fel ca „femeile străine", se află în permanentă schimbare. Nu se poate oferi vreodată o listă finală sau exhaustivă a practicilor oculte. De-a lungul multor ani am căutat să ajut oamenii care aveau probleme ce nu fuseseră rezolvate de genul de consiliere sau de lucrare oferit în mod normal de către majoritatea bisericilor de azi. După părerea mea, problemele oamenilor nu se datorau lipsei de sinceritate sau de zel. De fapt, aceştia păreau mai zeloşi şi mai sinceri decât mulţi dintre cei care frecventau biserica şi care nu manifestau probleme evidente. În cazurile în care am avut succes în ajutorarea unor asemenea oameni, am descoperit în trecutul acestora, aproape în mod invariabil, o rădăcină aimplicării în domeniul ocult. Adesea, aceştia nu considerau acest fapt ca fiind posibila cauză a problemelor lor. Insă, odată ce rădăcina ocultului era expusă şi tratată, de obicei devenea relativ uşoară rezolvarea celorlalte probleme, mult mai evidente.

Îmi revine în minte un exemplu simplu, dar viu. La o întâlnire de rugăciune în casa cuiva, eram aşezat lângă un tânăr în vârstă de aproximativ douăzeci de ani. Nu ne mai întâlnisem înainte, dar m-am simţit îndemnat să-l întreb: „Ai primit Duhul Sfânt?" „Da", mi-a spus el, după care a adăugat şoptit: „Dar nu vorbesc în limbi." Era limpede că simţea că ceva îi lipseşte. Fără a discuta mai departe despre subiectul vorbirii în limbi, l-am întrebat: „Ai fost vreodată la un ghicitor?" El a reflectat un moment, şi apoi a spus: „Da, o dată, când aveam aproximativ cincisprezece ani. Dar am făcut-o în glumă. Nu am luat-o înserios." „Dar totuşi", l-am presat eu, „ţi s-a prezis viitorul în mod personal?" „Da," a recunoscut mai degrabă şovăind, şi apoi a adăugat în apărarea sa: „Dar n-am urmărit un scop anume prin asta." „Ai vrea să mărturiseşti aceasta ca fiind un păcat", am spus, „şi să-L rogi peDumnezeu să te ierte şi să te elibereze de consecinţele acestuia?" Când a căzut de acord să facă acest lucru, l-am condus într-o rugăciune simplă, prin care a mărturisit că vizita sa la ghicitor era un păcat, şi i-a cerut lui Dumnezeu să-l ierte şi să-l elibereze de consecinţele acestuia. Apoi, fără nici o altă explicaţie, mi-am pus mâna pe umărul lui şi I-am cerut lui Dumnezeu să elibereze Duhul Sfânt în el. Instantaneu, fără vreo ezitare sau bâlbâială, a început să vorbească în mod clar şi fluent într-o limbă necunoscută. In câteva momente era pierdut în prezenţa lui Dumnezeu, uitând de absolut orice sepetrecea în jurul lui. Bariera invizibilă din viaţa lui fusese îndepărtată! De atunci, am reflectat de multe ori la întâlnirea mea de scurtă durată cu tânărul acela. Problema lui nu era lipsa de zel sau de sinceritate. Era un faliment al recunoaşterii naturii faptelor sale prin vizitarea ghicitorului. El nu a înţeles că în ochii lui Dumnezeu el era vinovat de adulter spiritual.Să presupunem că l-aş fi întrebat: „Ai comis vreodată adulter cu o femeie căsătorită?" El n-ar fi spus niciodată: „Da, dar am făcut-o în glumă ... nu a fost nimic serios." Mari mulţimi de oameni din ziua de azi se află în situaţii similare. Mulţi dintre ei frecventează biserica. Şi totuşi, din ignoranţă, ei au trecut în domeniul ocultului şi s-au implicat într-un păcat care este mai grav decât adulterul fizic.Până nu vor recunoaşte adevărata natură a ceea ce au făcut, ei trebuie să-şi continue viaţa în umbra blestemului pe care Dumnezeu l-a pronunţat peste toţi cei ce se întorc de la El şi se îndreaptă spre dumnezei falşi. Mai mult, aceeaşi umbră poate continua să se odihnească peste vieţile următoarelor patru generaţii ale urmaşilor lor. Când sunt confruntaţi cu aceste probleme, creştinii răspund uneori: „Dar eu nu ştiam că fac ceva rău." Replica mea constă în sublinierea modului în care Pavel se descrie pe sine însuşi în 1 Timotei 1:13-15, ca fiind „cel dintâi păcătos", din cauza păcatelor pe care le-a făcut „din neştiinţă, în necredinţă". Ignoranţa nu ne absolvă întotdeauna de vinovăţia păcatelor noastre, dar îl poate determina pe Dumnezeu să ne arate mila Sa dacă ne pocăim şi ne întoarcem la El. Fiecare dintre noi, fără excepţie, trebuie să luăm în considerare cu mare atenţie cum se aplică aceste principii Ia viaţa noastră. In primele două din cele Zece Porunci, Dumnezeu Şi-a pronunţat judecata cu privire la două păcate specifice: întoarcerea înspre oricare dintre dumnezeii falşi alături de unicul Dumnezeu adevărat şi închinarea la orice reprezentare a lui Dumnezeu făcută de om. Aceste două păcate includ întreg domeniul ocult. Judecata lui Dumnezeu asupra celor care Ie comit se extinde până la următoarele patrugeneraţii. În schimb, oricine din cele patru generaţii care ne preced şi care a comis aceste păcate, poate fi cauza unui blestem care vine asupra noastră în generaţia noastră. Fiecare dintre noi are doi părinţi, patru bunici, opt străbunici şi şaisprezece stră-străbunici. Acesta ar fi un total de treizeci de persoane, oricare din ele putând fi cauza unui blestem care există peste vieţilor noastre.Câţi dintre noi ar putea garanta că niciunul din strămoşii apropiaţi nouă nu a fost niciodată implicat în vreo formă de idolatrie sau ocult? Slavă Domnului că El a oferit o cale de eliberare de orice blestem care ar putea veni prin această sursă! Slavă Domnului că noi putem beneficia de grija Sa! în acea ultimă zi a socotelii, Dumnezeu nu ne va învinovăţi de faptul că strămoşii noştri au atras un blestem asupra noastră, dar El ne va învinovăţi dacă refuzăm să ne folosim de măsurile pe care El le-a luat ca să fim eliberaţi de un asemenea blestem.

Întrebări pentru studiu

1. Conform Proverbe 26:2, în spatele fiecărui blestem care vine asupra noastră există o ___________.

2. Adevărat sau fals: odată ce cunoaştem cauza unui blestem, nu suntem încă în stare să-l îndepărtăm.

3. Forma de neascultare care va provoca în mod sigur un blestem de laDumnezeu este încălcarea_______________ din cele Zece Porunci.

4. Adevărat sau fals: este îndeajuns să-L recunoaştem pe Domnul ca fiind cel mai mare dintre toţi dumnezeii.

5. Al doilea păcat este să facem orice reprezentare a lui Dumnezeu şi să ___________________înaintea ei.

6. Prin încălcarea acestor porunci, blestemul va continua timp de câtegeneraţii?

7. Cuvântul ocult derivă din cuvântul latin care înseamnă ---------sau _________________.

8. Adevărat sau fals: două dintre cele mai puternice dorinţe ale naturii umane sunt dorinţa după cunoaştere şi dorinţa după dragoste.

9. Biblia descrie întoarcerea înspre dumnezeii falşi ca fiind _____ şi îl descrieca pe un păcat mult mai grav decât -------------.

10. Care sunt cele trei ramuri principale din domeniul ocultului? -----------------este ramura cunoaşterii, ------------------------ acţionează prin obiecte materiale şi_________ este ramura puterii.

11. Adevărat sau fals: dacă cineva comite un păcat, neştiind că a fost unpăcat, Dumnezeu nu-i va cere socoteală acelei persoane.

Aplicaţie practică

1. V-aţi închinat vreodată, tu sau altcineva din familia ta, idolilor saudumnezeilor falşi? Dacă da, enumera numele dumnezeilor falşi.

2. Citeşte listele cu diferitele forme de ocultism de la paginile 84-86. Aiparticipat vreodată la vreuna din ele? Dacă da, scrie-le pe cele în care ai fost implicat.

Verset de memorat

Cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum zboară rândunica, aşa nu nimereşte blestemul neîntemeiat. Proverbe 26:2

41

Răspunsul credinţei

Doamne, declar că Tu eşti singurul Dumnezeu adevărat. Nu există nici un Dumnezeu în afară de Tine. Tu eşti sursa mea de putere si înţelepciune.

Răspunsuri

1. Cauză.

2. Fals.

3. Primelor două.

4. Fals. El este singurul Dumnezeu adevărat.

5. Ne închinăm.

6. Patru.

7. Ascuns; acoperit peste.

8. Fals. După cunoaştere şi putere.

9. Adulter spiritual; adulterul fizic.

10. Ghicirea (cunoaştere), magia (obiecte materiale), vrăjitoria (putere).

11. Fals. Citeşte 1 Timotei 1:13-15.

7 Diferite păcate morale şi etice

Forma principală a neascultării care provoacă blestemul lui Dumnezeu este definită în Exod 20:3-5: acceptarea dumnezeilor falşi şi venerarea lor. In plus, şi Vechiul Testament descoperă un mare număr de forme secundare de neascultare asupra cărora Dumnezeu a pronunţat un blestem. In această categorie, Moise enumera douăsprezece păcate morale şi etice, fiecare din ele provocând blestemul lui Dumnezeu (Deuteronom 27:15-16). Mai devreme în acest capitol, Moise a instruit Israelul să îndeplinească o ceremonie solemnă după intrarea lor în ţara Canaan. Pe cei doi munţi învecinaţi, Ebal şi Garizim, poporul trebuia să aducă jertfe şi să ridice nişte pietre mari cu toate cuvintele Legii scrise pe ele. Cu aceste cuvinte în prim-plan, jumătate din seminţii aveau să invoce o binecuvântare asupra tuturor israeliţilor care erau ascultători, după care celelalte şase seminţii aveau săinvoce un blestem asupra tuturor celor care erau neascultători. Atât la rostirea binecuvântării, cât şi a blestemului, întreg poporul trebuia să răspundă prin„Amin!"

Iosua 8:32-35 consemnează modul în care această ceremonie a fost îndeplinită realmente după ce Israelul a intrat în ţara Canaan.) În felul acesta, Dumnezeu a hotărât ca în timpul ocupării ţării Canaan decătre Israel, acesta să fie confruntat cu două alternative diametral opuse: obinecuvântare pentru ascultare sau un blestem pentru neascultare. Intre acestea nu exista teren neutru. De atunci încolo, fiecare israelit care a intrat în Canaan avea să se bucure fie de binecuvântarea lui Dumnezeu, fie să îndure blestemul Său. Aceste două alternative sunt prezentate cu o claritate desăvârşită în istoria Israelului, şi relatările ulterioare confirmă manifestarea acestora. Totuşi, aceste alternative nu sunt limitate numai la Israel. Ele se aplică în mod egal tuturor celor ce vor intra într-o relaţie cu Dumnezeu bazată pe legământ. In NoulLegământ, la fel ca în cel Vechi, Dumnezeu oferă aceleaşi două alternative: fie binecuvântarea pentru ascultare, fie blestemul pentru neascultare. Una din marile iluzii ale creştinilor, pe care satana o cultivă cu mare grijă, este aceea că există o a treia posibilitate, care nu este nici ascultarea cu binecuvântările ei, nici neascultarea cu blestemele ei. Nici Vechiul Testament, şi nici Noul Testament nu oferă o asemenea opţiune. Cele douăsprezece blesteme pronunţate asupra israeliţilor pe muntele Garizim erau detaliate şi specifice. In continuare îţi propun un rezumat alprincipalelor tipuri de conduită care intră sub incidenţa blestemelor:

♦

acceptarea şi venerarea dumnezeilor falşi;

♦

lipsa respectului faţă de părinţi;

♦

toate formele de oprimare şi nedreptate, în special când sunt îndreptate împotriva celor slabi şi neajutoraţi;

♦

toate formele de sex ilicit şi nenatural. Ultimul blestem include toate formele de neascultare faţă de Lege. Ca întotdeauna, cauza principală a blestemului lui Dumnezeu o reprezintă orice formă de amestec cu dumnezeii falşi. Aceasta este urmată de lipsa respectului faţă de părinţi. Condiţia de a ne respecta părinţii este afirmată şi accentuată din nou în Noul Testament. In Efeseni, Pavel confirmă a cincea din cele Zece Porunci: 'Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.

„Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta" - este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă - „ca să fii fericit, să trăieşti multă vreme pe pământ". Efeseni 6:1-3 Nenumăraţi oameni din zilele noastre – inclusiv mulţi creştini – nu sunt conştienţi de faptul că lipsa respectului faţă de părinţi atrage blestemul luiDumnezeu asupra lor. Nu aş putea estima numărul de oameni de care m-am ocupat în mod personal cu privire la această problemă. Slavă Domnului că am văzut o schimbare minunată în bine în vieţile celor care au recunoscut acest păcat, s-au pocăit de el şi şi-au schimbat atitudinea faţă de părinţii lor! Referitor la această temă, este potrivit să cităm un pasaj din cartea meadespre căsătorie, Un partener de căsnicie ales de Dumnezeu:

Pavel subliniază faptul că cele patru porunci precedente nu aveau nici o promisiune ataşată în cazul în care erau respectate. Dar pentru această a cincea poruncă, referitoare la părinţi, Dumnezeu a adăugat o promisiune specială: „ca să fii fericit". In acelaşi timp, promisiunea implică o condiţie:dacă vrei să fii fericit, trebuie să ai grijă să-ţi onorezi părinţii. Dimpotrivă, dacă nu-ţi onorezi părinţii, nu te poţi aştepta să Iii fericit. Ţine minte că este posibil să-ţi onorezi părinţii fără să fii de acord cu ei întoate privinţele sau să aprobi tot ceea ce fac ei. S-ar putea să nu fii de acordcu ei în unele probleme, şi totuşi să menţii o atitudine respectuoasă faţă de ei. Să-ţi onorezi părinţii în felul acesta înseamnă să-L onorezi pe Dumnezeu Însuşi, care a dat aceste porunci. Sunt convins că o atitudine potrivită faţă de părinţi este o cerinţă esenţială pentru prezenţa binecuvântării lui Dumnezeu în viaţa oricărei persoane. In toţi anii în care m-am ocupat de creştini prin învăţare, păstorire, consiliere şi alt gen de relaţii, nu am întâlnit pe nimeni care să aibă o atitudine greşită faţă de părinţii săi şi să se bucure de binecuvântarea lui Dumnezeu.O asemenea persoană ar putea fi plină de zel în multe domenii ale vieţii creştine, să fie activă în biserică şi energică în slujire. Se poate să aibă în cer un loc care să o aştepte. Şi totuşi, îi lipseşte întotdeauna ceva în viaţă:binecuvântarea şi favoarea lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, am văzut mulţi creştini a căror viaţă a fost revoluţionată atunci când au recunoscut o atitudine greşită faţă de părinţi, s-au pocăit de ea şi au făcut schimbările necesare, îmi amintesc de un bărbat care sefăcuse vinovat de o viaţă plină de amărăciune şi ură faţă de tatăl său. Deşi tatăl lui era deja mort, acest bărbat a călătorit sute de mile până la cimitirul unde acesta fusese îngropat. îngenunchind lângă mormânt, el şi-a vărsat inima înaintea lui Dumnezeu cu adâncă remuşcare şi pocăinţă. Nu s-a ridicat de pe genunchi până când nu a fost convins că păcatul Iui fusese iertat şi că fusese eliberat de efectele lui dăunătoare. Din acel moment, întregul curs al vieţii sale s-a schimbat din frustrare şi înfrângere în biruinţă şi împlinire.

Următoarea formă de conduită din lista din Deuteronom 27 este oprimarea şi nedreptatea, îndreptate mai ales împotriva celor slabi şi neajutoraţi. Există cu siguranţă multe exemple ale unui asemenea comportament în cultura noastră contemporană, dar probabil nic iunul nu provoacă blestemul luiDumnezeu în aceeaşi măsură ca uciderea deliberată a unui copil nenăscut.Cine este mai lipsit de ajutor şi mai incapabil de autoapărare decât un bebeluş în pântecele mamei lui, dacă proprii lui părinţi nu-l protejează? Cât de ciudat este că oamenii care sunt activi în lupta împotriva prejudecăţii şi nedreptăţii rasiale - şi pe bună dreptate – în realitate trec cu vederea şipromovează practica avortului! La fel de ciudat este că oamenilor care nu Ietrece niciodată prin minte să ridice mâna cu violenţă asupra unui copilaş, nu simt nicio compasiune faţă de un copil mult mai mic şi care se află în pântecele mamei sale. Intr-un fel, substituirea cuvântului copilaş cu fetus insensibilizează conştiinţa oamenilor. Cu toate acestea, schimbarea terminologiei nu afectează în nici un fel adevărata natură a unui asemenea act. Cineva a întrebat: „Ce speranţă mai rămâne pentru o societate în caremamele îşi ucid proprii bebeluşi?" Atitudinea lui Dumnezeu faţă de avort nu este afectată de o schimbare de terminologie. El îl clasifică foarte simplu ca fiind „crimă" - şi îl tratează ca atare. In naţiune după naţiune din întreaga lume milioane de vieţi sunt distruse de către blestemul care urmează acestei fapte. Forma finală a conduitei care provoacă blestemul lui Dumnezeu din lista luată din Deuteronom 27 este abuzul şi pervertirea relaţiei sexuale. Din păcate, unii creştini şi-au format impresia că sexul este oarecum necurat, ceva ce nu poate fi ocolit, dar care fără îndoială are nevoie de scuze. Totuşi, imaginea biblică este exact opusă. Sexul este parte din planul original al Creatorului pentru om, ceva sacru şi frumos. Din acest motiv, Dumnezeu a hotărât limite riguroase privind actul sexual, pentru a-l  proteja de abuz şi pervertire. Aceste graniţe sunt delimitate prin blestemele pronunţate în versetele 20-23 dinDeuteronom 27. Faptele interzise enumerate aici se referă la relaţia sexuală cu diferite persoane înrudite fie prin sânge, fie prin căsătorie, precum şi orice formă de relaţie sexuală cu animale. Faptele interzise în Biblie includ de asemenea toate formele de exprimare a homosexualităţii, în Levitic 18:22, Dumnezeu declară: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie.  Este o urâciune" - tradusă şi prin detestabil. Este acelaşi cuvânt folosit în Deuteronom 18:12 pentru a descrie diferite forme de practici oculte. În zilele noastre, multe din aceste limite, desemnate pentru a proteja sanctitatea actului sexual, sunt eliminate în mod deliberat - uneori chiar şi în numele creştinismului. Cu toate acestea, nici un argument bazat pe „etica situaţională" sau „noua moralitate" (care nu este deloc nouă) nu poate afecta sau schimba legile lui Dumnezeu care guvernează comportamentul uman. Toţi cei ce se lasă în voia perversiunilor sexuale se expun pe ei înşişi blestemului luiDumnezeu. Este semnificativ faptul că această listă din Deuteronom 27, cu faptele care provoacă blestemul lui Dumnezeu, este urmată imediat de Deuteronom 28printr-o listă completă de binecuvântări pentru ascultare şi de blesteme pentru neascultare. E ca şi când Dumnezeu ar spune: „înainte de a decide dacă să ascultaţi sau nu, ar trebui să analizaţi cu grijă consecinţele. Aşadar, iată care sunt acestea!"

Întrebări pentru studiu

1. În Deuteronom 27:15-26, Moise enumera douăsprezece păcate------------------ şi -------------- care provoacă blestemul lui Dumnezeu.

2. Adevărat sau fals: condiţia pentru binecuvântări şi blesteme este diferită în Noul Testament faţă de cea din Vechiul Testament.

3. „Cinsteşte pe mama ta şi pe tatăl tău este prima poruncă însoţită de o_____________."

4. Adevărat sau fals: poţi avea o atitudine greşită faţă de părinţii tăi şi totuşi să te bucuri de binecuvântările lui Dumnezeu.

5. O altă formă de conduită greşită este ------------------ şi -----------------, mai ales împotriva celor slabi şi neajutoraţi.

6. Adevărat sau fals: pentru că trăim într-o societate modernă, noi nu ne mai aflăm sub influenţa legilor care guvernează imoralitatea sexuală.

Aplicaţie practică

1. Ai fost vreodată lipsit de respect faţă de părinţii tăi? Dacă da, recunoaşte aceasta înaintea lui Dumnezeu şi Cere-I iertare.

2. Ai profitat vreodată de cei slabi şi neajutoraţi? Dacă da, recunoaşte situaţia specifică înaintea lui Dumnezeu, cere-I iertare şi rosteşte un cuvânt de binecuvântare la adresa celui (celor) de care ai profitat.

3. Ai avut vreodată vreo relaţie sexuală ilicită? Dacă da, pocăieşte-te deaceste relaţii şi roagă-L pe Dumnezeu să te ierte şi să te cureţe.

4. Ai fost vreodată ţinta opresiunilor şi nedreptăţilor, sau a lipsei de respect din partea copiilor tăi sau a altora?

Verset de memorat

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. (2 TlMOTEI 2:22)

Răspunsul credinţei

Doamne, nu voi face nici un compromis în legătură cu ceea ce spuneCuvântul Tău că este adevărat, şi nu îmi voi justifica faptele mele rele.Doresc să umblu în neprihănire.

Răspunsuri

1. Morale şi etice.

2. Fals: este aceeaşi condiţie. Ascultarea aduce cu sine binecuvântări şineascultarea aduce cu sine blesteme.

3. Făgăduinţă.

4. Fals.

5. Oprimarea, nedreptatea.

6. Fals.

8. Antisemitismul

Cu patru mii de ani în urmă Dumnezeu a făcut o alegere care a influenţat întreaga perioadă istorică următoare. El a căutat un bărbat care avea să împlinească condiţiile Sale astfel încât, până la urmă, acesta să devină canalul binecuvântărilor lui Dumnezeu pentru toate naţiunile. Bărbatul pe care l-a ales se numea Avram (mai târziuAvraam). Scopul lui Dumnezeu în alegerea lui Avraam este descris în Geneza 12:2-3 în mod caracteristic, binecuvântarea şi blestemul sunt strâns legate între ele. Dumnezeu rosteşte peste Avraam patru promisiuni legate de binecuvântare:

„Te voi binecuvânta."

„Vei fi o binecuvântare."

„Voi binecuvânta pe cei ce te binecuvântează."

Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine."Totuşi, în mijlocul acestor binecuvântări se află şi un blestem: Voi blestema pe cei ce te vor blestema. "Adăugarea acestui blestem serveşte unui scop practic foarte important. Orice persoană asupra căreia Dumnezeu îşi rosteşte binecuvântarea este prin urmare expusă în mod automat urii şi opoziţiei. Cel de-al doilea verb, tradus aici cu „a blestema", înseamnă şi „a aduce injurii", „a ocări".Binecuvântare sau blestem: tu alegi! Celui mai puternic inamic al lui Dumnezeu şi al poporului Său: Satan. în mod paradoxal, s-ar părea că binecuvântarea lui Dumnezeu provoacă blestemul lui Satan, canalizat prin buzele celor pe care Satan îi controlează. Din acest motiv, când Dumnezeu îl binecuvântează pe Avraam, El a adăugat blestemul Său asupra tuturor celor l-ar fi blestemat pe Avraam. Aceasta înseamnă că nimeni nu îl putea blestema pe Avraam fără a atrage în schimb blestemul lui Dumnezeu. In Geneza 27:29, când Isaac îl binecuvântează pe fiul său, lacov, el a extins şi asupra lui aceeaşi protecţie pe care Dumnezeu a oferit-o iniţial lui Avraam: „Blestemat să fie oricine te va blestema." Mai târziu, sub constrângere divină, Balaam rosteşte o revelaţie profetică legată de destinul Israelului, exact opusă intenţiei sale de la început, aceea de a blestema Israelul. Unele părţi din această revelaţie, relatată în Numeri 24:9, au repetat cuvintele rostite deja cu referire la Avraam şi lacov: „Binecuvântat este cel ce te binecuvântează, şi blestemat este cel ce te blestemă." Luate împreună, aceste versete arată cât se poate de clar că atât binecuvântarea, cât şi blestemul care au fost la început rostite pentru Avraam s-au transmis urmaşilor săi, Isaac şi lacov, şi apoi celor din generaţiilor următoare, care azi sunt cunoscuţi în mod colectiv ca poporul evreu. Dumnezeu nu a făcut ca vrăjmaşilor Săi să Ie fie imposibil să-i blesteme pe Avraam, Isaac şi lacov şi pe urmaşiilor, ci S-a asigurat ca nimeni să nu poată face acest lucru fără să se teamă de consecinţe. De atunci încolo, nimeni nu a blestemat vreodată poporul evreu fără a atrage asupra sa un blestem mult mai înspăimântător: acela al Dumnezeului Atotputernic. In limbaj contemporan, atitudinea care provoacă acest blestem al lui Dumnezeu este cuprins într-un singur cuvânt: antisemitism. Ar fi nevoie de o întreagă carte pentru a urmări manifestarea acestui blestem în istoria indivizilor şi a naţiunilor începând din vremea patriarhilor până în zilele noastre. Este suficient să spunem că timp de aproape patru mii de ani nici un individ şi nic io naţiune nu a blestemat vreodată poporul evreu fără a atrage în schimb asupra lor blestemul

Antisemitismul distrugător al lui Dumnezeu.Istoria lui Nabil Haddad oferă o ilustrare contemporană grăitoare a celor două aspecte ale promisiunii lui Dumnezeu faţă de Avraam: pe de o parte, blestemul asupra celor care ocărăsc poporul evreu; şi, pe de altă parte, binecuvântarea care rezultă în urma binecuvântării lui. Nabil este un arab palestinian, născut în Haifa, într-ofamilie binecunoscută. Ulterior, el a emigrat în Statele Unite, unde a devenit un om de afaceri de succes. De

asemenea, el a avut o întâlnire extraordinară cu Domnul Isus Hristos. Iată povestea Iui, descrisă cu propriile sale cuvinte: Numele meu este Nabil Haddad. Sunt arab palestinian şi m-am născut în Haifa, în 1938, având părinţi arabi creştini. îmi aduc aminte că din primii ani ai copilăriei, întotdeauna mergeam la culcare deprimat. Am luat hotărârea să aflu o cale de a fi fericit. Ştiam că părinţii mei mă iubeau, dar asta nu mi-a schimbat starea de nefericire. Eram convins că dacă aş putea deveni bogat şi plin de succes, aş fi fericit. Acesta a devenit obiectivul meu. In 1948 a început războiul dintre arabi şi evrei. Toată familia mea s-a mutat în Liban. La sfârşitul anilor 1950 am venit în Statele Unite la colegiu. Astfel, în America, am început să-mi realizez obiectivul de a acumula succes şi bogăţie prin intermediul educaţiei şi al afacerilor. In anii următori m-am căsătorit, am devenit cetăţean american, am avut primul copil şi am deschis francizia McDonald's. La vârsta de treizeci de ani eram milionar. Totuşi, depresia nu mă părăsise. Am început să urmăresc lucrurile materiale - maşini, călătorii, agrement, tot ceea ce se putea. Franciza este un sistem de comercializare a produselor, serviciilor şi tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsă şi continuă între persoane fizice şi juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană acordă unei alte persoane dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu cumpăra cu bani - ca să mă simt fericit. Nimic nu a funcţionat.In cele din urmă, am început să pun întrebări: Cine este acest Om, Isus? Cine este Acesta despre care oamenii încă vorbeau la 2000 mii de ani după moartea Sa? Cine este Acesta pe care unii oameni chiar il venerau?Am deschis Biblia, dorind să văd ce a spus acest Isus despre El însuşi, şi o Prezenţă mi-a umplut camera. Oarecum ştiam că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Am petrecut cea mai mare parte a anului care a urmat citind Biblia şi vorbindu-le prietenilor mei despre Isus. Dar încă eram depresiv. In acea perioadă mi-am vândut cele nouă restaurante McDonald's pentru câteva milioane şi am început o nouă afacere. Lucrurile au început să meargă rău. Devenisem tot mai depresiv. Am început să-L întreb din nou pe Dumnezeu.,.De ce, Doamne? înainte să ştiu că Isus este Fiul Tău, eram bine. Acum totul îmi merge rău!" Dumnezeu a răspuns: „Ce ai făcut cu descoperirea că Isus este Fiul Meu? Nimic din viaţa ta nu s-a schimbat. Până şi Satan ştie că Isus este Fiul Meu." „Ce vrei să fac, Doamne?" „Pocăieşte-te şi primeşte-L în viaţa ta." Amgăsit pe cineva care a putut să-mi arate cum să mă rog. M-am pocăit şi L-am rugat pe Isus să intre în inima mea. Câteva luni mai târziu am fost botezat cu Duhul Sfânt. Acum deţineam răspunsul. Nu am mai mers la culcare deprimat. Dar viaţa mea nu era încă în ordine. Afacerea mea continua să meargă prost. Din nou m-am confruntat cu Domnul. „Doamne!" am spus. „Mi-ai jucat o farsă. Când nu ştiam nimic despre Fiul Tău, Isus, îmi mergea bine. Apoi mi-ai arătat că El este Fiul Tău, şi lucrurile au început să se înrăutăţească. Apoi L-am primit in viaţa mea, şi acum pierd totul!"

Eu sunt un Dumnezeu gelos, " mi-a răspuns El. Afacerea este dumnezeul tău, Rolls Royce-ul este dumnezeul tău, poziţia ta este dumnezeul tău. Iţi voi lua toţi aceşti dumnezei' falşi pentru a-ţi arăta cine este adevăratul Dumnezeu. Dar te voi ridica din nou." In zece luni am ajuns la faliment.

La puţin timp după aceea m-am dus la Fort Lauderdale la un seminar numit „Blesteme: cauză şi remediu" prezentat de Derek Prince. Am aflat că multe domenii din viaţa mea se aflau sub un blestem: cel financiar, cel fizic, nu mă bucuram de copiii mei, etc. Mi-am adus aminte de aceleaşi probleme din viaţa tatălui meu şi din vieţile altor membri din familia mea. In a treia zi, când Derek a condus câteva sute de oameni într-o rugăciune pentru a fi eliberaţi de blesteme, m-am ridicat. Oamenii din faţa mea, de lângă mine şi din spatele meu au avut parte de manifestări fizice de eliberare.Dar eliberarea mea nu a avut loc la acea întâlnire. In ziua următoare, timp de opt ore întregi, prin stări de vomă dureroase, am fost eliberat de blesteme care erau în profunzimea fiinţei mele. Când L-am întrebat pe Domnul de ce anume fusesem eliberat, El mi-a arătat vrăjitoria şi multe alte probleme specifice.Timp de mai multe luni, Domnul a continuat să-mi arate domenii suplimentare de blesteme. De fiecare dată m-am pocăit şi am revendicat eliberarea mea în baza lui Isus, Care S-a făcut blestem pentru mine. Intr-o zi, în timp ce mă închinam, am spus: „Cât de măreţ eşti! Tu ai creat universul şi tot ceea ce este în el!" Domnul m-a întrebat dacă într-adevăr credeam acest lucru. Am spus: „Da, Doamne!" El a spus: „Cum este cu poporul Meu evreu?, încă păstrezi resentimente în inima ta împotriva lor."Mi-am amintit că toată familia mea blestemase evreii. Din primii mei ani de viaţă am fost învăţat să îi urăsc. Acum, în prezenţa Domnului, am spus: „Renunţ la orice resentiment din inima mea faţă de poporul evreu, sa fiu iertat!" Imediat ceva s-a schimbat în interiorul meu.La scurt timp după aceea, am văzut că Dumnezeu îi spusese lui Avraam, tatăl evreilor: „Voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei care te vor blestema" (Geneza 12:3). Apoi mi-am dat seama că finanţele mele nu fuseseră sub binecuvântare, ci sub blestem - un blestem al insuficienţei. Nu mai eram în stare să fac suficienţi bani pentru a-mi împlini nevoile. Chiar dacă făceam 250.000 de dolari, aveam nevoie de 300.000. Mai târziu, când am făcut 500.000 de dolari, aveam nevoie de 700.000 de dolari pentru a-mi acoperi cheltuielile. Din 1982, de când am fost eliberat de blestemul antisemitismului şi de blestemul insuficienţei care îl însoţea,venitul meu a întrecut întotdeauna cheltuielile şi nevoile mele. Şi sunt în stare să dau din belşug pentru lucrarea împărăţiei Iui Dumnezeu.Dumnezeu mi-a vindecat în acelaşi timp şi trupul, şi sentimentele. Sunt total eliberat de depresie. Pot spune cuadevărat că umblu în biruinţă. Mărturia mea i-a ajutat pe mulţi alţii să fie eliberaţi din blestem şi să trăiască sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Lecţia de viaţă a lui Nabil este clară: nimeni nu-şi poate permite să urască sau să blesteme poporul evreu. Această lecţie este la fel de necesară astăzi cum a fost şi ieri. Atât din punct de vedere social, cât şi politic, antisemitismul este una dintre forţele cele mai puternice care lucrează în lumea noastră contemporană. Totuşi, în cele din urmă, antisemitismul înseamnă dezastru pentru toţi cei care se lasă controlaţi de el. Din păcate, de-a lungul multor secole, Biserica creştină practicantă s-a făcut deseori vinovată de propagarea antisemitismului flagrant. Şi totuşi, Biserica datorează fiecare binecuvântare spirituală pe care o revendică celor care au fost victimele ei: poporul evreu. Fără evrei, Biserica nu ar fi avut apostoli, Biblie sau Mântuitor.

lată unul din motivele principale pentru starea actuală de căldicel şi a lipsei de putere în multe adunări creştine - mai ales în Europa şi Orientul Mijlociu, unde antisemitismul este adânc înrădăcinat. Povestea lui Nabil Haddad arată o soluţie: recunoaşterea deschisă a antisemitismului ca fiind păcat, urmată de pocăinţă şi renunţare. Acest fapt va avea ca rezultat o schimbare interioară profundă a inimii faţă de poporul evreu şi o recunoaştere a binecuvântărilor spirituale nemăsurate pe care Biserica creştină a primit-o prin el. Pe această bază putem apoi să-L implorăm pe Dumnezeu să îndepărteze umbra blestemului care se odihneşte în prezent asupra unor secţiuni majore ale Bisericii şi să-L rugăm să o înlocuiască cu binecuvântarea Sa.

Intrebări pentru studiu

1. Câte promisiuni legate de binecuvântare a rostit Dumnezeu peste Avraam, conform textului din Geneza 12:2-3?

2. Adevărat sau fals: Dumnezeu i-a oferit lui Avraam protecţie de Satan prin rostirea unui blestem în mijlocul binecuvântărilor.

3. Scripturile arată clar că binecuvântările şi blestemul rostite la început pentru Avraam au fost transmise mai apoi poporului.

4. Adevărat sau fals: nimeni nu a blestemat vreodată pe Avraam, Isaac şi Iacov sau pe urmaşii lor fără a atrage asupra sa un blestem mult mai înspăimântător.

5. Atât din punct de vedere social, cât şi politic este una dintre forţele cele mai puternice care lucrează în cultura noastră contemporană.

6. Adevărat sau fals: Biserica creştină de-a lungul secolelor a protejat poporul evreu.

7. Pentru a rupe blestemul antisemitismului, persoana trebuie să-1mărturisească drept___, după care trebuie să se __________________şi să______________la el.

Aplicaţie practică1.

Ce ai învăţat despre antisemitism şi nu ai ştiut înainte?

2. A schimbat acest capitol modul în care gândeşti despre Israel şi evrei? în ce fel?

3. Ai blestemat vreodată Israelul sau evreii? Dacă da, ia-ţi câteva momente pentru a te pocăi şi cere-I luiDumnezeu să te ierte.

Verset de memorat

Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, vor prospera.

Psalmul 122:6 (traducerea GBV) Răspunsul credinţeiDoamne, binecuvântez Israelul în Numele Tău şi rostesc un cuvânt de pace peste Ierusalim.

Răspunsuri

1. Patru

2. Adevărat. „Voi blestema pe cel ce te va blestema.

3. Evreu

4.Adevărat.

5.Antisemitismul.

6.Fals. Biserica a propagat deseori antisemitismul

7.Păcat, pocăiască, renunţe.

9. Legalism, fire pământească, apostazie

In Ieremia 17:5, Dumnezeu rosteşte blestemul Său asupra altui gen de păcat care, asemeni antisemitismului, este prezent în multe domenii ale Bisericii: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!"

in acest context - ca în multe alte pasaje din Scriptură - cuvântul muritor nu se referă la trupul fizic. Mai degrabă, se referă la natura pe care fiecare dintre noi am primit-o prin moştenire de la stramoşul nostru comun, Adam. Adam nu a zămislit nici un copil. El însuşi nu a încălcat porunca lui Dumnezeu. Motivul nelegiuirii sale nu a fost atât de mult dorinţa de a face rău ci de a fi independent deDumnezeu. Această dorinţă lucrează în fiecare din urmaşii lui Adam". Este semnul distinct al firii pământeşti. în domeniul religiei, ea ca ul.i :..i îndeplinească fapte neprihănite fără a depinde de harul supranatural al lui Dumnezeu. Indiferent cât de bune sunt intenţiile lui, produsul final va fi întotdeauna un „Ismael", şi nu un „Isaac". Adjectivul pe care Scriptura îl foloseşte de regulă cu privire la firea pământească este corupt Deşi poate produce o mare parte din lucrurile în versiunea NIV a Bibliei în limba engleză, cuvântul tradus în limba română cu muritor este flesh (carne); în următoarele versete alese de autor, acest cuvânt este tradus în Biblia Cornilescu cu firea pământească - destinate să impresioneze mintea şi simţurile, ea este infectată de corupţie. Rezultatul tuturor eforturilor ei este descris în Evrei 6:1 ca fiind „fapte moarte", de care Dumnezeu ne cheamă să ne pocăim.Genul de om descris în Ieremia 17:5 nu este străin de harul Iui Dumnezeu. Acest lucru este arătat prin propoziţia de încheiere: „Îşi abate inima de la Domnul!" Dacă el nu L-ar fi cunoscut niciodată pe Domnul, nu s-ar fi spus despre el că se „abate" de la El. O persoană de acest fel a experimentat harul supranatural şi puterea lui Dumnezeu, dar apoi se întoarce înapoi, sprijinindu-se pe propria abilitate naturală. Comportamentul său descoperă că are mai multă încredere în ceea ce poate face pentru el însuşi decât în ceea ce poate face Dumnezeu pentru el. De fapt, el îl insultă în mod deliberat pe Dumnezeu. Această atitudine atrage după sine blestemul lui Dumnezeu.

Următorul verset descrie rezultatul blestemului pe care o asemenea persoană îl atrage asupra sa: „Căci este ca unnenorocit în pustie, şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat şi fără locuitori" (Ieremia 17:6).Ce imagine vie a unui om aflat sub blestemul lui Dumnezeu! El se trezeşte trăind în „locuri arse" şi „într-un pământ sărat". Tot ce îl înconjoară este sterp şi sumbru. înviorarea poate veni la toţi cei din jurul său, dar, în mod misterios, întotdeauna trece pe lângă el. El este condamnat la uscăciune şi frustrare. Blestemul din Ieremia 17:5-6 lucrează în vieţile multor persoane, dar se aplică şi unui domeniu mult mai larg. El reprezintă una din cauzele invizibile, dar reale ale uscăciunii şi ineficientei existentă în multe secţiuni ale Bisericii creştine contemporane. Aproape fiecare mişcare ce are o oarecare semnificaţie în creştinism îşi găseşte originea într-o lucrare puternică, supranaturală a harului lui Dumnezeu şi a Duhului lui Dumnezeu. Şi, mai presus de orice altceva, toate aceste mişcări datorează acestui fapt impactul pe care l-au avut asupra istoriei.Totuşi, astăzi multe - probabil cele mai multe - dintre aceste mişcări nu mai pun un accent atât de mare pe harul lui Dumnezeu şi pe puterea Duhului Sfânt. Ele s-au întors înapoi, bizuindu-se pe ceea Legalism, fire pământească, apostaziece pot realiza mai bine prin eforturi proprii. Ele „se încred în om" - adică în ele însele - şi „se sprijină pe unmuritor". în mod sigur, dar imperceptibil, „inima lor se abate de la Domnul". Poate că ele au câştigat „respectabilitate" religioasă şi intelectuală, dar prin aceasta au renunţat la favoarea lui Dumnezeu. în locul acesteia, au atras asupra lor umbra întunecată a blestemului pronunţat în Ieremia 17:5. A înlocui harul divin cu aptitudinile umane înseamnă a înălţa ceea ce este firesc mai presus de ceea ce este spiritual. Efectul se va manifesta în multe domenii diferite. De exemplu:

♦

teologia va fi înălţată mai presus de revelaţie;

♦

educaţia intelectuală mai presus de formarea caracterului;

♦

psihologia mai presus de discernământ;

♦

programul mai presus de călăuzirea Duhului Sfânt;

♦

elocvenţa mai presus de puterea supranaturală;

♦

raţionamentul mai presus de umblarea prin credinţă;

♦

legile mai presus de dragoste.Toate aceste erori reprezintă diferite manifestări ale unei grave şi fundamentale erori: aşezarea omului pe un loc pe care Dumnezeu l-a rezervat numai pentru Domnul Isus Hristos. Acesta a fost genul de situaţie pe care Pavel a încercat să o rezolve în bisericile din Galatia. în Galateni 3:1-10, el urmăreşte problema de la sursa ei până la punctul său culminant. Ce urmează este doar un rezumat. în versetul 1, Pavel identifică sursa ca fiind o influenţă satanică înşelătoare, pe care o numeşte vrăjitorie-. „O,galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat ... înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?" (sublinierea îmi aparţine). O variantă alternativă redă astfel întrebarea lui Pavel: „Cine v-a vrăjit?" Această influenţă satanică a întunecat singura sursă a harului atotsuficient al lui Dumnezeu: /Isus Hristos răstignit. Despărţit în felul acesta de harul lui Dumnezeu, poporul Său se întoarce în mod inevitabil înapoi la un sistem de legi religioase. Aceasta îl conduce pe Pavel la următoarea întrebare, din versetul 2: „Prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?" (sublinierea îmi aparţine). Cuvântul folosit în mod obişnuit pentru a descrie acest lucru este legalism. Totuşi, deoarece acest cuvânt este folosit adesea într-un mod imprecis, este important să-l definim cât mai exact. Legalismul poate fi definit în două feluri înrudite. Prima definiţie este: încercarea de a câştiga neprihănirea înaintea lui Dumnezeu prin respectarea unui set de reguli. In Romani 3:20, Pavel elimină acest lucru cu o fermitate absolută: „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului." Articolul hotărât aplicat substantivului lege este adăugat de către traducător. Ceea ce spune de fapt Pavel sună aşa: "Prin fapte ale Legii, nimeni nu va fi socotit neprihănit." Se face referire în primul rând la Legea lui Moise, dar afirmaţia se aplică oricărui alt set de reguli religioase. Legea ne poate arăta că suntem păcătoşi, dar ea nu are puterea de a ne schimba. In mod alternativ, legalismul ar putea fi definit ca încercarea de a impune orice altă condiţie în vederea câştigării neprihănirii dincolo de ceea ce a lăsat Dumnezeu însuşi. Condiţia de bază a lui Dumnezeu este descrisă în felul următor: [Neprihănirea] ne va fi socotită, nouă, celor ce credem in Cel ce a inviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. Romani 4:24-25Aceasta este condiţia simplă, dar atotsuficientă a lui Dumnezeu pentru a obţine neprihănirea: să ne încredem în El, crezând că El a făcut pentru noi două lucruri: 1) El L-a dat pe Isus la moarte pentru păcatele noastre; 2) El L-a înviat pe Isus din morţi pentru ca noi să fim socotiţi neprihăniţi. Dumnezeu nu cere mai mult de atât, şi nimeni nu a fost vreodată autorizat să adauge ceva la condiţiile lui Dumnezeu. Apoi, odată ce am primit neprihănirea în felul acesta prin credinţă, faptele neprihănirii, care sunt corespunzătoare acesteia, vor rezulta din credinţa noastră. Dar dacă adăugăm orice altă condiţie pentru a obţine neprihănirea, Dumnezeu nu Se va întâlni cu noi pe acest temei, şi faptele neprihănirii nu vor urma. Niciodată nu vom fi în stare să depăşim cele mai bune realizări pe care le putem obţine prin eforturile umane. Aceasta este explicaţia pentru următoarea întrebare pusă de Pavel în Galateni 3:3: „Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?" (sublinierea îmi aparţine).Termenul are aici sensul de carnal, adică de „bizuire pe propria noastră natură firească". Mai departe, în Galateni 5:19-21, Pavel enumera cel puţin 15 „fapte ale firii". Niciuna dintre ele nu este bună sau acceptată înaintea lui Dumnezeu, pentru că firea nu este capabilă să producă vreun lucru pe care Dumnezeu să îl accepte. în Romani 8:8, Pavel rezumă lucrul acesta astfel: „Şi cei care sunt în firea păcătoasă, nu pot să placă lui Dumnezeu" (traducerea GBV, sublinierea îmi aparţine).în final, în Galateni 3:10, Pavel afirmă apogeul acestui proces descendent: un blestem. „Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem. "Astfel, prin logica Duhului Sfânt, Pavel analizează problema bisericilor galatene, care este şi problema multor biserici contemporane. Ea descinde dintr-o influenţă amăgitoare, satanică, ce se infiltrează în Biserică şi distrageatenţia poporului lui Dumnezeu de la unica sursă a harului Său: Isus Hristos răstignit. Pavel clasifică această influenţă ca fiind vrăjitorie sau fermecare.

Fiind despărţiţi în felul acesta de harul lui Dumnezeu, creştinii degenerează în mod inevitabil în legalism şi în a se bizui pe firea pământească. Rezultatul final al acestei tendinţe descendente este un blestem. Am subliniat deja în capitolul 6 ca farmecele sunt instrumentele principale ale vrăjitoriei. In felul acesta, adevărul din Ieremia 17:5-6 este regăsit şi în Noul Testament, şi îşi găseşte expresia în Galateni 3:1-10. Când ne încredem în faptele Legii (legalism) şi facem din firea pământească tăria noastră, acestea vor culmina într-un blestem. Ca rezultat, poporul lui Dumnezeu îşi va trăi viaţa în „locuri arse" şi „într-un pământ sărat". Firea pământească se poate manifesta în multe forme. Deseori acestea sunt evidente şi neatrăgătoare pentru oamenii religioşi. Câteva exemple tipice ar fi: necurăţia sexuală sau imoralitatea; limbajul vulgar; excesul de mâncare sau băutură; urmărirea ambiţiilor personale; mânie necontrolată sau alte pasiuni rele. Ceea ce face ca legalismul să fie deosbit de periculos este că îi atrage pe bărbaţii şi femeile care sunt sinceri, dedicaţi şi care nuar fi uşor de prins în capcana acestor păcate mult mai evidente ale firii. Totuşi, în ceea ce priveşte consecinţele lui finale, legalismul este la fel de mortal ca şi alte păcate mai puţin „respectabile". Este instrumentul favorit al lui Satan în abaterea creştinilor care altfel ar putea deveni o ameninţare serioasă pentru împărăţia lui. Pentru mine personal, analiza problemei galatene este mai mult decât un simplu exerciţiu de teologie abstractă. Din contră, este foarte reală, dar şi dureroasă. în 1970, în Fort Lauderdale, am fost „anexat" în mod suveran şi supranatural unui grup mic de slujitori care proveneau din medii diferite. Nici unul dintre noi nu am anticipat ceea ce avea să ni se întâmple, şi nici unul nu a înţeles ceea ce avea Domnul de gând cu noi. Fără îndoială, dacă am fi continuat să ne bizuim pe Duhul Sfânt care iniţiase relaţia noastră, El ne-ar fi descoperit în mod treptat scopul Lui pentru noi, dar nu aceasta a fost calea pe care am urmat-o noi. Mult prea curând, şi fără ca noi să ne dăm seama ce se întâmplă de fapt, au început să se manifeste diferitele trăsături ale „sindromului" din Galateni 3. Deciziile şi acţiunile noastre nu au mai fost iniţiate de Duhul Sfânt, ci s-au bazat pe un sistem elaborat de reguli şi concepte. Continuam să-L recunoaştem pe Duhul Sfânt, dar în modul în care clienţii unui restaurant ar recunoaşte un chelner. Dacă simţeam că aveam nevoie de ceva, îl chemam în treacăt. Dar, de cele mai multe ori, ne-am bizuit pe metodele şi planurile elaborate de noi. Privind înapoi, îmi dau seama acum că lucrarea Duhului Sfânt iniţiată printre noi fusese o ameninţare serioasă pentru Satan. în consecinţă, el a recurs la tactici care fuseseră atât de reuşite în Galatia şi în nenumărate alte situaţii de-a lungul istoriei Bisericii. Erau doi paşi decisivi: 1) el a înlocuit Crucea din centrul vieţilor şi lucrărilor noastre; 2) el L-a înlocuit pe Isus ca şi „Cap peste toate lucrurile" în acţiunile şi relaţiile noastre (vezi Efeseni T.22). Printr-un proces inevitabil, am degenerat în genul normal de organizaţie religioasă, care acţiona prin intermediul raţiunii şi aptitudinii naturale. în mod paradoxal, una din cauzele principale ale problemelor noastre consta tocmai în faptul că avuseserăm un început supranatural. Ca şi galatenii, noi „am început în Duhul". Având acel început, calea prin care am devenit pur şi simplu o altă organizaţie religioasă, care funcţiona în plan natural, ocupându-ne astfel locul printre ne-număratele grupuri similare din cadrul creştinismului, nu a fost unul uşor sau nedureros. După cum le-a spus Pavel galatenilor, ceea ce a fost iniţiat de Duhul Sfânt nu poate fi dus la bun sfârşit prin firea omenească. Nu a trecut mult până să fim confruntaţi de manifestarea blestemului pe care îl adusesem astfel asupra noastră. Manifestările lui au fost cele caracteristice şi pentru alte evenimente similare de-a lungul istoriei Bisericii. Relaţiile personale au fost rupte; congregaţiile au fost dezbinate şi împrăştiate; lucrări promiţătoare au fost întrerupte sau altele au fost deviate de la scopul lui Dumnezeu; creştinii cândva entuziaşti au fost distruşi de frustrare şi deziluzie. Mulţi şi-au abandonat credinţa. Dacă am fi obligaţi să numim într-un cuvânt toate acestea, ar fi trebuit să-i spunem „Cabod, adică «nu mai e slavă»" (1 Samuel 4:21).

Rezultaul oricărei activităţi religioase care nu a fost iniţiată şi călăuzită de Duhul Sfânt este rezumat în Evrei 6:1, prin expresia fapte moarte. Pentru acestea, remediul este formulat în acelaşi verset: pocăinţa. Lucrul acesta mi-a fost dezvăluit mie personal. Nu puteam învinovăţi pe altcineva. Trebuia să accept responsabilitatea pentru lucrul în care eram implicat. Mai presus de orice, mi-am dat seama că am stins Duhul Sfânt şi L-am întristat .Mi-am dat seama că trebuia să îmi recunosc păcatele înaintea lui Dumnezeu şi să mă încred în El în privinţa iertării şi a restaurării. Aceasta a fost o decizie personală pe care numai eu o puteam lua. Nu o puteam lua în numele altora, dar dacă aş fi găsit o cale care să ducă la restaurare, atunci cei care îşi vedeau nevoia puteau urma aceeaşi cale. în 1983 m-am pocăit şi am pus capăt implicării mele în acel grup. în mila Sa, Dumnezeu mi-a arătat, pas cu pas, calea pe care o căutam. Am descoperit că există o cale de ieşire de sub blestem şi de a intra încă o dată în binecuvântare. Dacă nu aş fi făcut această descoperire, această carte nu ar fi fost scrisă. Pentru cei ce s-ar putea afla într-o situaţie similară, le ofer în Secţiunea 111: „De la blestem la binecuvântare" o explicare completă a paşilor ce trebuie urmaţi. în Galateni, Pavel expune o altă cale prin care blestemul poate veni asupra poporului lui Dumnezeu: apostazia. Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce va chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie, dar suni unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe carev-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! Galateni 1:6-9 Genul de persoană descrisă aici se prezintă pe sine ca fiind un slujitor al lui Hristos, dar el perverteşte adevărul central al Evangheliei. Pavel declară că o asemenea persoană atrage asupra ei un blestem. Cuvântul grecesc anatema înseamnă „blestemat". El indică un lucru care provoacă mânia lui Dumnezeu şi este subiectul condamnării şi al respingerii Sale irevocabile. Evanghelia conţine un miez central al adevărului revelat care a fost acceptat şi susţinut de Biserică în întregul ei de-a lungul tuturor generaţiilor. Acesta ar putea fi rezumat după cum urmează: Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu divin şi etern, care a devenit un membru al rasei umane prin naşterea din fecioară. El a trăit o viaţă fără păcat, a murit pe cruce ca jertfă de ispăşire pentru păcatele omenirii, a fost îngropat şi a înviat a treia zi din mormânt, în trup. EI S-a înălţat la cer, de unde Se va întoarce pe pământ în persoană pentru a judeca viii şi morţii. Oricine se pocăieşte de păcat şi crede în jertfa lui Isus primeşte iertarea păcatelor şi darul vieţii veşnice. Este important să subliniem faptul că Evanghelia are în centru moartea şi învierea lui Isus. In 1 Corinteni 15:3-4, Pavel rezumă acest mesaj la trei evenimente istorice: „Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi ... a fost îngropat ... şi a înviat a treia zi, după Scripturi." Prima autoritate pe care Pavel o citează ca sprijin pentru aceste evenimente este reprezentată de Scripturi – la vremea aceea, Scripturile însemnând Vechiul Testament. Ca o confirmare suplimentară a învierii, Pavel continuă să enumere diferiţi martori care L-au văzut pe Isus după ce El înviase din morţi. Totuşi, mărturia lor este secundară în raport cu cea a Vechiului Testament.

Prin două afirmaţii succesive, Pavel subliniază faptul că credinţa în învierea în trup a lui Isus este esenţială mântuirii: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţavoastră ... Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre!" (vezi 1Corinteni 15:14 şi 17). în 2 Tesaloniceni 2:3, apostolul Pavel avertizeaza ca la sfarsitul vremii apostazia va fi larg răspândită. Există motive puternice să credem că noi ne aflăm acum în perioada de apostazie care a fost prevestită. în câteva denominaţii creştine majore, mulţi lideri creştini recunoscuţi au renunţat public la credinţa în Scripturi şi - în special -la învierea în trup a lui Hristos. Probabil că ei nu realizează că declaraţia lor de necredinţă este ea însăşi o împlinire a Scripturilor pe care ei o resping! Totuşi, ei nu pot schimba un lucru: în afară de cazul că se pocăiesc, cei care pervertesc în felul acesta Evanghelia atrag asupra lor mânia şi blestemul lui Dumnezeu.

întrebări pentru studiu

1. Care este adjectivul pe care Scriptura îl aplică de regulă firii?

2. Adevărat sau fals: genul de persoană descrisă în Ieremia 17:5-6 este străină de harul lui Dumnezeu.

3. O persoană aflată sub genul de blestem citat în Ieremia 17:5-6 se află atât într-un_, cât şi în_.

4. A pune aptitudinile umane în locul harului divin înseamnă a înălţa _____________mai presusde_____________.

5. Adevărat sau fals: o definiţie a legalismului este încercarea de a obţine neprihănirea înaintea lui Dumnezeu prin respectarea unui set de reguli.

6. Care sunt cele două lucruri pe care trebuie să le credem pentru a obţine neprihănirea înaintea lui Dumnezeu?

7. A face din "carne" tăria noastră se numeşte _.

8. în 2 Tesaloniceni 2:3, Pavel avertizează că la sfârşitul veacului ________________va fi larg răspândită.

Aplicaţie practică

1. Firea pământească poate lua multe forme. Ai experimentat modul în care omul carnal se ridică deasupraomului spiritual? Cum?

2. în Galateni 3:1-10, Pavel descrie oamenii care încep în Duhul şi sfârşesc în fire. Ce ai învăţat despre modul încare se întâmplă acest lucru?

3. Ai căzut vreodată în legalism? Dacă da, cum?

4. Evrei 6:1 numeşte întreaga activitate ce nu este călăuzită de Duhul Sfânt drept „fapte moarte". Ai luat partevreodată la fapte moarte? Remediul este pocăinţa. Petrece un timp cu Domnul şi roagă-L să-ţi descopere oricefaptă moartă din viaţa ta, şi apoi rosteşte o rugăciune de pocăinţă şi cere-I iertare.

Verset de memorat: Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii.

Galateni 3:13 Răspunsul credinţei Isuse, dorinţa mea este să umblu în Duhul, şi nu în fire. îmi voi păstra privirea aţintită asupra Ta şi asupra harului Tău.

Răspunsuri

1. Corupt.

2. Fals. Această persoană a experimentat harul şi puterea lui Dumnezeu, dar 1-a întors spatele lui Dumnezeu pentru a se bizui pe propriile sale posibilităţi.

3. Pământ sterp, frustrare.

4. Firescul, spiritual.

5. Adevărat.

6. Că Tatăl L-a dat morţii pe Isus pentru păcatele noastre şi că Isus a înviat din morţi.

7. Fire pământească.

8. Apostazia sau alunecarea.

10. Furtul, mărturia mincinoasă, jefuirea lui Dumnezeu

Ultimii trei profeţi ai Vechiului Testament - Hagai, Zaharia şi Maleahi - tratează cu toţii diferite domenii în care Israelul a experimentat manifestarea blestemului lui Dumnezeu. Este ca şi când acestor profeţi li s-ar fi dat sarcina de a rezuma istoria israeliţilor de când au intrat sub Legea lui Moise şi de a-i confrunta pe aceştia cumotivele pentru care anumite blesteme ale Legii veniseră asupra lor. Profetul Zaharia descrie o viziune pe care a avut-o referitoare la blestemul lui Dumnezeu care vine peste căminele oamenilor care fac parte din poporul Său:'Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că era un sul de carte care zbura. El m-a întrebat: „Ce vezi?" Euam răspuns: „Văd un sul de carte zburând; are o lungime de douăzeci de coţi, şi o lăţime de zece coţi." Şi El mi-a zis: „Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum este scris pe el, orice hoţ şi oricine jură strâmb va fi nimicit cu desăvârşire de aici.  "îl trimit - zice Domnul oştirilor - ca să intre în casa hoţului şi acelui ce jură strâmb în Numele Meu, ca să rămână în casa aceea, şi s-o mistuie împreună cu lemnele şi pietrele ei." Zaharia 5:1-4124

Blestemul descris de Zaharia intră în casa tuturor celor ce au comis două păcate specifice: furtul şi mărturia mincinoasă (termenul contemporan pentru cel din urmă este sperjur.) Odată intrat, blestemul rămâne până când distruge întreaga casă: lemnele, pietrele şi absolut totul.Aceasta este o imagine vie a modului în care lucrează un blestem odată ce l-am admis în viaţa noastră. Nu putem fixa limite după alegerea noastră în ceea ce priveşte domeniile care vor fi afectate de acesta. Dacă nu ne pocăim şi nu căutăm mila lui Dumnezeu care să ne elibereze, blestemul va distruge până la urmă întreaga casă. Răspândirea acestor două păcate - furtul şi sperjurul - în cultura noastră contemporană poate fi măsurată prin câteva statistici simple. Furtul este atât de adânc înrădăcinat astăzi în Statele Unite, încât aproape zece procente din valoarea bunurilor expuse în magazinele care vând cu amănuntul se datorează preţului asigurării împotriva furtului. Iată o cauză a inflaţiei mai puţin mediatizată! Pe de altă parte, sperjurul fraudează Trezoreria Statelor Unite cu miliarde de dolari în fiecare an prin declaraţii false de venituri. Onestitatea totală în acest domeniu ar putea probabil să şteargă întregul deficit bugetar! Conform viziunii lui Zaharia, blestemul care vine în urma acestor două păcate, al furtului şi al sperjurului, afectează nu numai individul, ci întreaga lui casă. In ebraica biblică, cuvântul casă se aplică nu numai structurii materiale, ci şi oamenilor care locuiesc în ea - adică unei familii. Mai mult decât pare Ia prima vedere, aceste două păcate, precum şi blestemul care le urmează au contribuit la distrugerea vieţii de familie, ceea ce reprezintăo trăsătură unică a perioadei în care trăim. Efectul lor final va fi similar cu cel al sulului pe care Zaharia l-a văzut în viziunea lui: distrugerea unor naţiuni şi chiar a unor civilizaţii întregi. Mai devreme, Hagai oferise o imagine la fel de vie a nenorocirii care afecta viaţa celor din poporul său: "Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiţi în case căptuşite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată?" Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănaţi mult şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu , * vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă!" Hagai 1:4-6 Blestemul descris de Hagai poate fi rezumat într-un singur cuvânt: insuficienţă. In toate aspectele exterioare, israeliţii aveau tot ceea ce le trebuia pentru a-şi satisface principalele nevoi materiale. Cu toate acestea, din anumite motive pe care ei nu le puteau înţelege, exista întotdeauna un deficit. Dumnezeu a trebuit să le trimită un profet pentru a le arăta că forţa invizibilă care le distrugea agoniseala era un blestem pe care îl aduseseră asupra lor prin punerea propriilor lor preocupări egoiste înaintea nevoilor Casei Domnului. Multe naţiuni contemporane bogate se confruntă cu o situaţie similară. Majoritatea oamenilor câştigă mult mai mult decât au câştigat vreodată părinţii sau bunicii lor. Şi totuşi, în timp ce generaţiile anterioare s-au bucurat de un sentiment de mulţumire şi siguranţă, generaţia actuală este chinuită de o lăcomie fără odihnă care nu este niciodată satisfăcută. In unele din aceste naţiuni, nivelul datoriilor personale este mai înalt decât a fost vreodată. Maleahi, ultimul dintre cei trei profeţi, combină învinuirile aduse deja Israelului prin cei doi predecesori ai săi. El îşi acuză poporul nu numai pentru atitudinea greşită faţă de Dumnezeu, dar şi de furt în cele mai serioaseforme: jefuirea nu numai a semenilor, ci chiar şi a lui Dumnezeu însuşi. „Se cade să insele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?" Dar voi Mă întrebaţi: «Cu ce Te-am înşelat?» Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!" Maleahi 3:8-9

Binecuvântare sau blestem: tu alegi! Acest pasaj descoperă un principiu care guvernează atitudinea lui Dumnezeu faţă de fiecare generaţie şi în fiecare dispensaţie: El păstrează o consemnare cu ceea ce Ii dăruieşte poporul Său. Cu mai mult de o mie de ani înainte, Dumnezeu a hotărât ca Israelul să pună deoparte pentru El prima zecime din totalul venitului său, în bani sau în produse. Acesta a fost un semn important al relaţiei de legământ între poporul Israel şi Dumnezeu. Neascultarea în acest domeniu reprezenta o încălcare a legământul lor. Acum, prin Maleahi, Dumnezeu îşi prezintă consemnarea. Ţinând cont de tot ceea ce poporul Său a reţinut în mod ilegal, El îi învinovăţeşte de furt. El scoate în evidenţă faptul că aceasta a adus un blestem distrugător asupra întregii naţiuni şi chiar asupra fiecărui domeniu din vieţile lor.Dar Dumnezeu nu încheie pe un ton negativ. In acest text, El îşi instruieşte poporul cum să iasă de sub blestem şi să intre în binecuvântarea Lui„

Aduceţi însă la Casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană in Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, ziceDomnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. "Maleahi 3:10 Ca să treacă de la blestem la binecuvântare, Dumnezeu cere poporului Său două lucruri: pocăinţă şi restituire. În orice caz de jaf, aceste cerinţe nu se modifică niciodată, fie că cel jefuit a fost Dumnezeu, fie omul. In Noul Testament, Dumnezeu nu stabileşte nicăieri o lege specifică, asemeni celei din Vechiul Testament, prin care cere creştinilor să pună deoparte pentru El a zecea parte din venitul lor total. Legământul harului nu acţionează prin legi impuse din afară, ci prin legile scrise de Duhul Sfânt în inimile credincioşilor. In 2 Corinteni 9:7, Pavel îi - instruieşte pe creştini: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau cu silă" (sublinierea îmi aparţine).Un lucru totuşi este sigur: Duhul Sfânt nu va determina niciodată pe un credincios să fie zgârcit. In Psalmul 51:12, David se roagă Domnului: „Sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!" (sublinierea îmi aparţine). O caracteristică distinctă a Duhului Sfânt este generozitatea. Dumnezeu însuşi este cel mai mare dintre toţi dătătorii. Când Dumnezeu mişcă inimile celor din poporul Său, El îi va face asemenea Lui: dătători generoşi. In Evrei 8:6, scriitorul pune în contrast vechile şi noile legăminte, şi reaminteşte creştinilor că ei eu intrat într-un „legământ mai bun, căci a fost aşezat pe făgăduinţe mai bune". Este de neconceput ca poporul care se bucură deacest legământ mai bun să fie mai puţin generos în a dărui lui Dumnezeu decât cei care au fost sub un legământ inferior. Dacă poporul lui Dumnezeu aflat sub Lege I-a dat zeciuielile - şi mai mult decât atât - cum ar putea creştinii aflaţi sub har să justifice faptul că ei fac mai puţin? Standardele harului sunt mai înalte, nu mai joase decât cele ale Legii. De-a lungul tuturor dispensaţilor, un principiu fundamental continuă neschimbat: zgârcenia faţă de Dumnezeu provoacă blestemul Său, dar generozitatea eliberează binecuvântarea Sa.

Intrebări pentru studiu

1. Ultimii trei profeţi ai Vechiului Testament tratează cu toţii diferite domenii în care Israelul a experimentat manifestarea blestemului lui Dumnezeu. Care sunt aceşti profeţi?

2. Care sunt cele două păcate specifice care au determinat intrarea blestemului în toate casele celor care le-aucomis, conform cu Zaharia 5:1-4?

3. Maleahi 3:8-9 descrie păcatul care atrage blestemul:_

4. Care este fapta care descrie acest blestem, conform cu Hagai 1:4-6?

5. Pentru a trece de la blestem la binecuvântare, Dumnezeu cere două lucruri de la poporul Său:_şi_.

6. Zgârcenia faţă de Dumnezeu provoacă blestemul Lui, în timp ce ____________________provoacă binecuvântarea Lui.

Aplicaţie practică

1. Ai comis vreuna din cele trei păcate discutate în acest capitol?

2. Ai văzut dovada blestemului în viaţa ta?

3. A trece de la blestem la binecuvântare presupune pocăinţă şi restituire. Vino înaintea Domnului şi pocăieşte-te de participarea la aceste păcate, şi apoi întreabă-L pe Dumnezeu ce ar vrea să faci în ceea ce priveşte restituirea.

Verset de memorat

Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă; „căci pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu".

2 Corinten: 9:7Răspunsul credinţei Doamne, tot ceea ce am este al Tău. Mă dedic „să umblu pe calea oamenilor de bine, şi să ţin cărările celor neprihăniti .Proverbe 2:20

1. Hagai, Zaharia, Maleahi.

2. Furt şi sperjur.

3. Jefuirea lui Dumnezeu.

4. Insuficienţă.

5. Pocăinţă, restituire.

6. Generozitatea.

11. Tipare de autoritate

Atât binecuvântările, cât şi blestemele fac parte dintr-un domeniu vast, invizibil, care afectează viaţa fiecăruia dintre noi. Un factor central şi decisiv în acest domeniu este autoritatea. Fără cunoaşterea principiilor autorităţii,este imposibil să înţelegi domeniul spiritual şi chiar să funcţionezi în cadrul său. Secolul XX a fost martorul unei revolte împotriva formelor de autoritate care au fost în mod general recunoscute de rasa umană timp de mii de ani, revoltă care a cuprins aproape întreaga lume. Principalele structuri sociale afectate au fost familia, biserica şi diferite ramuri ale conducerii seculare. Adesea oamenii presupun că această revoltă a schimbat sau a abolit aceste forme de autoritate, dar nu este aşa. Principiile care guvernează exercitarea autorităţii au acelaşi caracter obiectiv şi universal ca şi legea gravitaţiei.Omul cu o atitudine de revoltă poate decide să respingă legea gravitaţiei şi să se arunce de la o fereastră de la etajul zece. Dar respingerea acelei legi nu o va schimba sau invalida în niciun fel. Omul tot va cădea şi va muri pe trotuarul de jos. Acelaşi lucru se aplică legilor care guvernează exercitarea autorităţii. Oamenii le pot ignora sau respinge, dar cursul vieţii lor tot va fi hotărât de ele, fie că le recunosc, fie că nu le recunosc. In tot universul, există o singură sursă supremă de autoritate - şi numai una: Dumnezeu, Creatorul. Totuşi, Dumnezeu nu-Şi exercită în mod normal autoritatea în mod direct, ci o deleagă altora, la alegerea Lui. După ce Isus a înviat din morţi, El le-a spus ucenicilor Săi: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ" (Matei 28:18 - GBV). Din momentul acela, Dumnezeu a lăsat toată autoritatea în mâna lui Isus. Dar Isus, la rândul Său, deleagă altora autoritatea pe care El a primit-o de la Tatăl. Astfel, autoritatea din cadrul universului poate fi descrisă asemeni unui cablu deosebit de puternic, care coboară de la Dumnezeu Tatăl la Isus. In mâna lui Isus, cablul se separă în nenumărate cabluri mai mici care ajung la persoanele pe care le-a ales El - atât îngeri, cât şi oameni - din diferite părţi ale universului. Un termen folosit în Biblie pentru a descrie o persoană care îşi exercită autoritatea este cap. De exemplu, în 1Corinteni 11:3, Pavel scrie: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos." Prin această analogie a capului, Pavel descrie un „cablu" al autorităţii care îşi are originea la Dumnezeu Tatăl, coboară la Hristos şi de la Hristos la bărbatul care împlineşte rolul de soţ şi tată în familie. In virtutea acestei relaţii, bărbatul reprezintă autoritatea desemnată în casa lui. In relaţiile sociale umane, soţul/tatăl este exemplul primordial al unei persoane desemnate pentru a-şi exercita autoritatea. Există totuşi multe alte tipare de autoritate recunoscute în mod obişnuit: un conducător peste poporul său; un comandant militar peste soldaţii săi; un profesor peste elevii săi; un pastor peste membrii congregaţiei sale. Numai Dumnezeu are autoritate absolută. Toate celelalte forme de autoritate sunt supuse limitărilor de diferite tipuri. Autoritatea delegată este validă numai în cadrul unei sfere date. De exemplu, autoritatea unui conducător este în mod normal limitată de legile naţiunii sale şi nu se extinde asupra zonelor „personale" din viaţa supuşilor săi. Autoritatea unui tată asupra familiei sale nu-i permite să încalce legile guvernului secular. Profesorul are autoritate asupra elevilor săi numai în cadrul limitelor vieţii şcolare. Pastorul are autoritate asupra congregaţiei sale numai în problemele care sunt guvernate deTipare de autoritate

forma religioasă acceptată de către congregaţie.

Toate exemplele de mai sus sunt generalităţi. Pentru o acurateţe deplină, ar fi necesar să adaug multe alte restricţii şi condiţionări. De asemenea, există cazuri în care două forme de autoritate se suprapun, generând conflicte. Cu toate acestea, exemplele prezentate sunt suficiente pentru a stabili principiile de bază care guvernează exercitarea autorităţii. De obicei, se presupune că ori de câte ori se face abuz de autoritate, ea este în mod automat anulată. Aceasta se poate întâmpla în cazuri extreme, dar în mod normal lucrurile nu stau aşa. O oarecare formă de autoritate reprezintă o necesitate fundamentală pentru orice tip de viaţă socială. Abuzul de autoritate poate genera multe greutăţi, dar, chiar şi aşa, este mai bine decât alternativa, care este anarhia. în multe aglomerări de populaţie de azi, aerul respirat de oameni a devenit atât de poluat încât este periculos pentru sănătate. Cu toate acestea, Dumnezeu nu înlătură din acest motiv tot aerul de pe suprafaţa pământului. Chiar şi aerul poluat este de preferat absenţei totale a aerului. în mod similar, chiar şi abuzul de autoritate este mai bun decât anarhia. O cale importantă de exercitare a autorităţii este binecuvântarea oferită celor care se află sub autoritate. Geneza27 relatează importanţa extraordinară pe care atât Iacov, cât şi Esau au ataşat-o binecuvântării date de tatăl lor, Isaac. Şi cu un motiv bine întemeiat, căci istoria urmaşilor lor a fost stabilită de atunci încoace de cuvintele rostite de către Isaac, peste fiecare dintre ei la vremea respectivă. Iar Isaac nu este un caz izolat. Dimpotrivă, înîntreaga Biblie, binecuvântarea unui tată nu este considerată a fi de importanţă secundară decât faţă de cea dată de Dumnezeu însuşi. Totuşi, în autoritatea de a binecuvânta, există implicit şi autoritatea de a blestema. Binecuvântarea şi blestemul nu pot fi separate niciodată, aşa cum nici căldura nu poate fi separată de frig sau ziua de noapte. Aceasta înseamnă că persoanele cu autoritate o poate exercita în unul din cele două sensuri: pentru a binecuvânta sau pentru a blestema. Aceeaşi autoritate care face ca o binecuvântare să aibă efect, face şi ca blestemul să fie la fel de eficient. Un exemplu dramatic este dat de viaţa de familie a lui lacov. Geneza 31 relatează modul în care lacov, împreună cu cele două soţii ale sale, cele două concubine şi cei unsprezece copii, au plecat pe furiş de la unchiul său, Laban, din Mesopotamia, şi au pornit înapoi înspre ţara Canaan. însă Laban, întovărăşit de câteva din rudele sale, a pornit în căutarea lui lacov şi i-a ajuns în munţii Galaad. Acolo a urmat o confruntare între ei, în careLaban l-a acuzat pe lacov de furtul terafimilor săi. Ceea ce lacov nu ştia era că Rahela, soţia pe care o iubea cel mai mult, luase pe ascuns idolii. In consecinţă, lacov a reacţionat indignat la acuzaţia lui Laban. L-a provocat pe Laban să caute între toate lucrurile familiei lui, şi apoi - pentru a-şi apăra nevinovăţia - el a adăugat ceea ce era de fapt un blestem: „Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi!" (Geneza 31:32). Laban a căutat într-adevăr între toate lucrurile care aparţineau familiei lui lacov, dar Rahela a reuşit să păstreze terafimii ascunşi. Cu toate acestea, cuvintele blestemului Iui lacov au fost încărcate cu autoritatea de soţ. Ele erau echivalente cu o sentinţă de condamnare la moarte a persoanei care furase idolii. Faptul că lacov nu şi-a dat seama că vorbele sale erau îndreptate împotriva Rahelei, nu a împiedicat împlinirea blestemului. La scurt timp după aceea, Rahela a murit Ia naşterea celui de-al doilea fiu al ei (vezi Geneza 35:16-19). Iată ce autoritate are un soţ, fie de a binecuvânta, fie de a blestema! Trebuie să adăugăm că, prin luarea în posesie a „zeilor" falşi, Rahela a păşit în domeniul idolatriei şi al ocultului. Astfel, prin propria ei acţiune, ea renunţase deja la protecţia lui Dumnezeu şi s-a expus blestemului care în mod inevitabil urmează implicării în domeniul ocult. Iată un exemplu clar că legile care guvernează binecuvântările'şi blestemele sunt - în propria lor sferă - la fel de reale şi de obiective ca legea gravitaţiei. Ele acţionează, fie că oamenii le recunosc, fie că nu le recunosc.

în planul lui Dumnezeu pentru căsătorie, soţul şi soţia devin „un singur trup", unindu-şi astfel identităţile lor separate într-o unitate nouă. în baza acestui fapt, soţul îşi include soţia în mod natural în autoritatea pe care ei oîmpărtăşesc asupra copiilor lor. Dacă nu face lucrul acesta, soţul poate deveni arbitrar sau despotic. Cu toate acestea, astăzi este mult mai obişnuit ca soţul să se îndrepte înspre extrema opusă prin renegarea responsabilităţilor sale faţă de soţia sa şi copiii săi, şi chiar prin abandonarea lor completă, în asemenea circumstanţe, soţia rămâne să poarte singură o povară care ar fi trebuit împărtăşită de cei doi. Rezultatul este adesea o prăbuşire completă a întregii structuri familiale. Soţiile creştine care se găsesc în această situaţie, şi care, prin credinţă, rugăciune şi harul Iui Dumnezeu poartă cu succes această povară suplimentară care a fost aruncată asupra lor ar trebui să se bucure de încredere. în cazul lui lacov, el nu şi-a dat seama că vorbele pe care Ie-a rostit erau îndreptate împotriva Rahelei. în cultura noastră contemporană se întâmplă totuşi deseori ca un soţ să-i adreseze soţiei sale, cu bună ştiinţă şi în mod deliberat, cuvinte zdrobitoare şi pline de amărăciune. Iată un exemplu tipic: Mary, care nu fusese deloc instruită în ceea ce priveşte treburile casnice de către mama ei, se căsătoreşte cu Jack, un director executiv al unei companii, cu un temperament iute. Mary nu reuşeşte niciodată să servească mâncare gustoasă sau care să arate bine. Pentru un timp, Jack manifestă autocontrol şi îşi stăpâneşte nerăbdarea. Până la urmă, îşi exprimă frustrarea: „M-am săturat de felul în care serveşti mâncarea. Niciodată nu vei învăţa să găteşti!" El repetă acest lucru - în diferite moduri - în multe alte ocazii. De atunci înainte, mâinile lui Mary tremură ori de câte ori aduce mâncarea la masă. Mesele devin un chin de care doreşte cu ardoare să scape. După câţiva ani, căsnicia se destramă. Dar blestemul rostit de Jack o urmăreşte pe Mary toată viaţa ei. Deşi talentată şi plină de succes în alte domenii, ea nu învaţă niciodată să gătească. Ori de câte ori intră într-o bucătărie, este copleşită de ceva întunecat ce îi inhibă abilităţile naturale. Pentru ea există o singură soluţie: să recunoască faptul că soţul ei a pus un blestem peste ea şi să caute eliberarea pe care Dumnezeu a oferit-o. De asemenea, fără să-şi dea seama, Jack a rostit un blestem asupra lui însuşi. Din momentul în care aspus „mi-e silă de felul în care serveşti mâncarea", el a început să experimenteze o indigestie cronică, pentru care medicul nu poate găsi nicio cauză naturală sau vreun tratament. La fel ca în cazul neputinţei lui Mary de agăti, şi indigestia lui Jack îl urmăreşte până la sfârşitul zilelor lui. (Capitolul 12 va trata acest domeniu importantal blestemelor cauzate de o persoană asupra ei însăşi). In mod evident, exista multe variaţiuni ale povestirii lui Jack şi Mary. Problema lui Mary ar putea fi supraponderabilitatea. Comentariul lui Jack ar putea lua această formă: ,,Pur şi simplu nu ai voinţa necesară pentru a slăbi. Vei fi grasă tot restul vieţii tale." Sau din nou, Mary ar putea fi una din acele femei care nu ştiu cum să administreze banii. Suma alocată ei se termină înainte de sfârşitul săptămânii. Nu reuşeşte niciodată să păstreze echilibrul între venituri şi cheltuieli. Jack ar putea da curs frustrării sale, spunând: „Şi un copil de clasa a patra ar putea administra banii mai bine decât tine. Nu meriţi să prosperi. Toată viaţa ta te vei lupta cu problema." Imaginează-ţi un alt cuplu: Jim şi Jane. Limbajul lui Jim este mult mai brutal decât al lui Jack. Deseori încheie certurile aprige, spunând: „Te urăsc!'" In anii de după inevitabilul divorţ, Jane are nevoie de operaţie în zona abdominală pentru trei boli succesive, fără nicio legătură directă între ele.

Diagnosticul corect pentru toate cele trei probleme ale lui Jane este enunţat în Proverbe 12:18: „Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare." A fost nevoie de bisturiul chirurgului pentru a trata rănile invizibile pe care Jim le-a cauzat prin cuvintele sale pline de amărăciune.

Cuvinte ca cele folosite de Jack împotriva lui Mary - sau de Jim împotriva lui Jane - pornesc din stările sufleteşti care oscilează de la nerăbdare la mânie şi la ură. De obicei, în spatele lor există o presiune demonică. Ele sunt ca săgeţile ghimpate, înmuiate în otravă. Odată ce pătrund în carne, ghimpii fac foarte dificilă extragerea lor. Şi totuşi, dacă săgeţile sunt lăsate înăuntru, otrava se împrăştie în interior.Chiar mai mare decât autoritatea soţului peste soţia lui este cea a unui tată peste copiii lui. Aceasta este relaţia fundamentală de autoritate. Este de fapt o extensie a relaţiei veşnice dintre Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul. După cum binecuvântarea rostită de un tată are un potenţial incomensurabil înspre bine, tot astfel, un blestem rostit de un tată are un potenţial corespunzător înspre rău. Uneori un asemenea blestem poate fi exprimat în mod deliberat. Probabil şi mai des - ca în relaţia dintre soţ şi soţie - un tată îi poate spune copilului său cuvinte care nu sunt în mod deliberat intenţionate ca blestem, dar care totuşi au exact acelaşi efect. Fiecare din exemplele următoare este un amestec de elemente pe care le-am întâlnit în situaţii din viaţa reală. Un tată are trei fii. Primul născut este binevenit tocmai din această cauză - pentru că este primul născut. Cel mai mic are un talent neobişnuit şi o personalitate extrovertită. Dar fiul mijlociu nu are nici unul din aceşti factori în favoarea sa. E măcinat de neînţelegeri, dar are tendinţa de a nu-şi exprima sentimentele. In plus, tatăl vede în acest fiu mijlociu aspecte ale propriului său caracter care nu-i plac, dar de care nu a vrut să se ocupe niciodată înviaţa sa personală. I se pare mai puţin dureros să le condamne în fiul său decât în el însuşi.

Prin urmare, fiul cel mijlociu nu are niciodată sentimentul acceptării din partea tatălui său. în cele din urmă, el nici nu mai încearcă să o câştige. Tatăl său interpretează asta ca încăpăţânare. Din ce în ce mai des, el îşi exprimă dezaprobarea prin cuvinte de felul: „Nici măcar nu încerci!", „Eşti leneş!", „Nu vei reuşi niciodată!" Prea puţin înţelege că declară un destin nefast care îl poate urmări foarte uşor pe fiul său pentru tot restul vieţii. N-aş putea număra bărbaţii pe care i-am întâlnit în mod personal şi a căror viaţă a fost nenorocită de cuvinte negative, critice, distructive rostite de un tată. Din aceste întâlniri am învăţat că asemenea cuvinte sunt în realitate un blestem. Trecerea timpului nu le diminuează efectul. Bărbaţii trecuţi de vârsta mijlocie încă îşi văd viaţa nenorocită de cuvintele adresate de tatăl lor în copilărie. Singura soluţie eficientă este de a le trata în mod specific ca blestem, şi de a aplica remediul oferit de Dumnezeu.Ca şi în cazul lui Jack şi Mary, sau al lui Jim şi Jane, o astfel de situaţie poate avea multe variaţiuni. De exemplu, un tată care este îndemânatic poate avea un fiu care este neobişnuit de încet în privinţa dezvoltării dexterităţii manuale. După ce fiul nu reuşeşte să ducă la îndeplinire câteva sarcini practice încredinţate, tatăl exclamă „eşti neîndemânatic!" sau „ai două mâini stângi!".Poate că tatăl rosteşte aceste cuvinte în glumă, nu cu mânie. Cu toate acestea, ele au un impact permanent asupra fiului. Treizeci de ani mai târziu, el încă este jenat sau rezervat ori de câte ori o sarcină practică, chiar neînsemnată îi este pusă înainte. Acesta continuă să fie un domeniu din viaţa lui în care nu va reuşi niciodată.Totuşi, rădăcina problemei nu se datorează atât de mult lipsei de îndemânare cât lipsei de încredere. El nu şi-a ecăpătat niciodată încrederea pe care tatăl său a distrus-o în mod neintenţionat în copilăria sa. Asemenea fiilor, şi fiicele pot suferi de pe urma efectelor cuvintelor negative ale unui tată. De exemplu, o adolescentă, conştientă în mod dureros de acneea ei, petrece ore întregi în faţa oglinzii, făcând eforturi pentru a-şi acoperi bubele cu diferite soiuri de cremă de faţă. Tatăl ei, care aşteaptă să o ducă la şcoală cu maşina, este tot mai iritat de faptul că nu reuşeşte să fie gata la timp. într-ozi, când fiica întârzie mai mult ca de obicei, iritarea lui explodează. „îţi pierzi timpul în faţa oglinzii!" urlă el.„Nu vei scăpa niciodată de coşurile tale!" Douăzeci de ani mai târziu, fiica - acum femeie căsătorită cu copii larândul ei - încă se străduieşte în zadar să-şi acopere acneea.

Cuvinte pline de amărăciune şi mânie - fie că au fost adresate de către un soţ soţiei lui sau de un tată copilului său - sunt de obicei rezultatul unei perioade de tensiune interioară care creşte. Este ca un ceainic cu fluier pus să fiarbă pe sobă. La început, tensiunea creşte în interior, fără a exista vreun indiciu exterior, dar când apa din interior ajunge la punctul de fierbere, aburul este dat afară şi fluierul sună. După aceea, nu mai există nici o calede a opri fluierul. Singurul remediu este să iei ceainicul de pe sobă şi să răceşti apa.Pentru un creştin, aceasta înseamnă întoarcerea la Dumnezeu cu o rugăciune interioară urgentă: Doamne, încep să-mi pierd controlul, dar îţi predau Ţie duhul meu. Vrei, Te rog, să preiei controlul? Altfel, când iritarea şi mânia cresc în mod treptat în interiorul unei persoane, ele vor da în afară, ca aburul, subforma cuvintelor dureroase, care rănesc. Blestemul care le însoţeşte este asemenea fluierului. Odată ce a fost pornit, nu mai poate fi oprit. Atunci singura soluţie este recunoaşterea faptului că s-a rostit un blestem şi căutarea ajutorului lui Dumnezeu pentru a-l revoca.De asemenea, mama are autoritate asupra copiilor ei, care este fie împărţită cu soţul ei, fie delegată de către el.Totuşi, uneori, mama nu se mulţumeşte cu exercitarea legitimă a autorităţii ei. în schimb, ea exploatează afecţiunea şi loialitatea copiilor ei pentru a câştiga un control ilegitim asupra lor şi pentru a direcţiona cursul vieţilor lor. Iată un alt exemplu de „vrăjitorie"! Aceasta devine evidentă mai ales când copiii ei ajung să îşi aleagă partenerul de viaţă. Dacă mama aprobă alegerea lor, atunci e toată numai miere. Dar dacă o dezaprobă, apare o latură cu totul diferită a caracterului ei. în secţiunea care urmează, un soţ şi o soţie relatează fiecare experienţele lor, rezultate în urma unui blestem pronunţat de mama soţiei la momentul căsătoriei lor. Mai întâi ei descriu efectele pe care blestemul l-a avut asupra fiecăruia dintre ei; apoi despre cum au devenit conştienţi de blestem şi cum au urmat paşii biblici pentru a fi eliberaţi de el. A trăi sub blestem este ca şi când ai trăi într-o atmosferă plină cu vapori. Efectele sale pot fi văzute, deşi nu are formă şi substanţă. Chiar dacă experimentezi succesul, simţi numai frustrare şi deznădejde. Pentru mine, binecuvântările lui Dumnezeu întotdeauna păreau un lucru îndepărtat şi inaccesibil. Deseori experimentam prezenţa Domnului şi acţionam prin daruri spirituale, şi, cu toate acestea, satisfacţia în lucrare şi în viaţă părea un lucru de neatins. Soţia şi copiii mei aveau probleme sâcâitoare de sănătate, iar banii erau tot timpul prea puţini (chiar dacă practicam zeciuiala şi dărnicia cu regularitate şi trăiam cumpătat). Deşi cunoşteam în mod clar slujirea la care Dumnezeu mă chemase, nu reuşeam să intru în slujire. Cea mai mare parte a muncii mele părea că se sfârşeşte doar cu o oarecare măsură de rodnicie. Puteam începe lucruri, dar nu le puteam duce la bun sfârşit. Se părea că înfruntam un fel de rezistenţă invizibilă. Lupta aceasta a continuat ani de zile. Apoi, într-o zi am explicat situaţia unui grup de prieteni implicaţi în slujire, inclusiv lui Derek Prince. Ei au recunoscut un blestem care venea asupra familiei mele prin soacra mea. O las pe soţia mea să explice:.Soţia: In primii mei ani de căsnicie am petrecut două zile în post şi rugăciune. Am simţit că Domnul îmi arată că în familia mea era un blestem. Soţul meu şi cu mine eram proaspăt botezaţi în Duhul Sfânt şi nu auzisem niciodată despre un asemenea lucru cum ar fi blestemul. Experienţa noastră din drumul spre eliberare putea fi comparată cu decojirea unei cepe, strat cu strat.

Acest blestem gravitează în jurul unui duh de vrăjitorie care a acţionat prin femeile din familia mea, mai ales prin mama mea. Familia mea frecventa biserica, era morală şi destul de „normală", dar vrăjitoria lucra pe ascuns pentru a submina autoritatea bărbaţilor din familia noastră, în timp ce manipula alţi membri din familie. Nu am fost conştientă de extinderea controlului mamei mele până nu m-am logodit. Pe măsură ce loialitatea mea începea să se îndrepte înspre viitorul meu soţ, am putut simţi în ea un resentiment crescând. Acela a fost momentul când mama mea a spus: „El nu va câştiga nici un ban şi tu va trebui să munceşti toată viaţa." De-alungul anilor noştri de căsnicie am luptat împotriva acestui „blestem". Eram hotărâtă „să-i demonstrez contrariul" prin faptul că nu munceam în afara casei, dar de fapt eram controlată de acest lucru pentru că nu eram liberă să am o slujbă! De asemenea, soţul meu şi cu mine nu ne puteam imagina ca nişte oameni prosperi, şi tot timpul am avut probleme financiare. Apoi, la scurt timp după ce ne-am căsătorit, mama mea a spus: „Ştii că nu eşti o persoană puternică din punct de vedere fizic." M-am simţit de parcă cineva mă lovise în cap! Vorbele ei reprezentau un mare şoc pentru mine pentru că niciodată nu m-am perceput ca o persoană fără putere sau bolnavă. Din contră, întotdeauna fusesem sănătoasă şi atletică. Aşa că am început să cred că probabil eu greşisem, şi că în realitate nu eram o persoană puternică din punct de vedere fizic. In consecinţă, m-am confruntat cu o mulţime de dureri, unele de lungă durată.Mă luptam cu mine însămi şi pentru faptul că reactionam faţă de soţul meu şi copiii mei în moduri asemănătoare cu ale mamei mele. Aceasta mi-a lăsat un sentiment de deznădejde. Cum puteam să mă eliberez pe deplin de acest blestem? Vrăjitoria îşi exercitase controlul asupra familiei mele de-a lungul câtorva generaţii. Se părea că duhul asociat cu acesta credea într-adevăr că avea dreptul să mă domine şi că de fapt, chiar credea că mă stăpânea! Ori de câte ori eram ajutată în vederea eliberării, acest duh îmi şoptea că nu puteam fi complet liberă. O învinovăţeam pe mama mea. Printr-un proces lent - „strat cu strat" - de descoperire şi eliberare am ajuns să văd că vrăjmaşul meu nu era mama mea. Am iertat-o, şi am recunoscut blestemul de vrăjitorie care ne influenţase pe amândouă. De când am avut parte de slujirea specifică de îndepărtare a acestor blesteme, a trebuit să învăţ să lupt cu tiparele vechi de gândire şi comportament. Acum mărturisesc zilnic cu Încredere: „Prin darul de jertfă a luiHristos pe cruce am fost răscumpărată de sub blestem şi am intrat în binecuvântările lui Avraam, pe careDumnezeu l-a binecuvântat în toate lucrurile!" (Galateni 3:13-14). Hristos m-a răscumpărat din blestem! Soţul : După rugăciunea de rupere a blestemului a avut loc în mod desluşit o „purificare a aerului". Schimbările nu au fost nici dramatice, nici imediate, dar au fost reale. Viaţa mea are o direcţie. Există progres. Simt că deţin un nivel biblic de control asupra vieţii mele şi că îmi pot ocupa locul de drept în familia mea. De asemenea pot vedea productivitate şi rodnicie ca rezultat al eforturilor mele.Cel mai important pentru mine: există speranţă. întunericul nebulos al viitorului a fost înlocuit cu exaltare şi bucurie referitor la ceea ce face Dumnezeu. „Ceaţa" se împrăştie!

Este important să observăm că mama soţiei nu era conştientă de toate efectele pe care cuvintele ei le-au avut asupra fiicei şi ginerelui ei. Ea însăşi fusese prizoniera unei forţe spirituale care provenea din trecutul propriei ei familii. Este foarte probabil ca aceasta să fi afectat toată familia vreme de mai multe generaţii. Mila luiDumnezeu a oferit o cale de eliberare de sub controlul ei.

Viaţa şcolară este un alt domeniu în care relaţiile de autoritate sunt importante, deşi autoritatea unui profesor asupra elevilor săi nu este atât de precisă ca cea a unui părinte. Cuvintele negative rostite de profesor unui elev pot avea acelaşi efect distrugător ca cele rostite de un părinte. De exemplu, un profesor poate fi exasperat din cauza unui elev care este. neatent şi încet la învăţătură, şi scapă cuvinte cum ar fi: „Niciodată nu vei fi în stare să citeşti cum se cuvine!" sau „întotdeauna faci lucrurile în modgreşit;  niciodală nu vei avea succes!" Foarte probabil, profesorul este inconştient de pericolul unor asemenea cuvinte şi nu va vedea niciodată rezultatul pe care îl produc asupra elevilor în viaţa lor de după şcoală. Cu toate acestea, am întâlnit adulţi, bărbaţi şi femei, care s-au luptat tot restul vieţii lor cu efectul cuvintelor rostite de către un profesor la şcoală. îmi amintesc de o doamnă creştină dedicată care fusese urmărită timp de patruzeci de ani de un sentiment de inferioritate provocat de remarca unui profesor care îi spusese: „Eşti superficială!" De fapt, ar fi fost dificil să găseşti pe altcineva căruia să i se potrivească mai puţin aceste cuvinte. Am prezentat mai sus exemple ale efectului potenţial distrugător al cuvintelor rostite de către oamenii care au o autoritate provenită dintr-o relaţie. Relaţiile menţionate - alese doar ca exemple - au fost cele de soţ, tată, mamă şi profesor de şcoală. Există o trăsătură caracteristică pe care o regăsim în diferitele moduri de exprimare ale acestora, ce se regăseşte în diferite moduri în modul în care aceste persoane cu autoritate se exprimă. Ea poate fi rezumată pe scurt într-o singură propoziţie: „Nu vei prospera - sau nu vei reuşi - niciodată!" Desigur, este semnificativ faptul că Moise, atunci când descrie poporului Israel rezultatul „blestemului legii" foloseşte exact aceleaşi cuvinte: „nu vei prospera în căile tale"(Deuteronom 28:29 - GBV). în ceea ce mă priveşte, ori de câte ori aud o persoană folosind asemenea cuvinte, sunt întotdeauna în gardă împotriva posibilităţii rostirii vreunui blestem.Religia este un alt domeniu principal în care autoritatea este investită unor oameni care deţin anumite slujiri. În consecinţă, cuvintele lor au un potenţial de influenţare în bine sau în rău, în conformitate cu autoritatea slujiriilor. Timp de multe secole, în Europa, o arma importantă folosită de către papii Bisericii Romano-Catolice era „interdicţia" papală (adică blestemul), pe care îl proclamau asupra tuturor celor pe care îi considerau eretici. Ar fi imposibil să scrii o istorie corectă a Europei fără să iei în calcul efectele interdicţiei papale. Până şi conducătorii naţiunilor se temeau de ea mai mult decât de o declaraţie reală de război.In latura protestantă a Bisericii, nici o persoană nu a câştigat vreodată autoritate egală cu cea a papei. Cu toate acestea, oriunde există autoritate ecleziastică, există întotdeauna posibilitatea folosirii ei în mod greşit. Până şi pastorul unei biserici mici „independente", cu numai o mână de membri, poate rosti cuvinte care, de fapt, sunt un blestem. îmi amintesc de un bărbat cu calificări excelente în domeniul afacerilor - să-i spunem Frank - care a venit pentru consiliere. El petrecuse zece ani plini de frustrare în care nimic nu a mers bine pentru el şi abia era în stare să-şi întreţină soţia şi familia. L-am întrebat pe Frank dacă se întâmplase ceva în viaţa lui în momentul în care lucrurile au început să-i meargă rău. Şi-a amintit de perioada în care el şi soţia lui frecventaseră o biserică mică independentă. După mai multe dezacorduri cu pastorul, şi-au retras membralitatea.Pentru că familia lui era una din resursele principale de venit ale bisericii, pastorul a reacţionat din teamă şi nesiguranţă. Schimbul final de cuvinte între Frank şi pastor a fost aspru - de ambele părţi. în final, pastorul a încheiat, spunând: „Dumnezeu te-a aşezat în biserica asta. Dacă pleci, vei fi în afara voii Sale. Nimic nu-ţi va mai merge vreodată bine!" Cum era de aşteptat, de atunci încolo, nimic nu a mai mers bine pentru Frank. Din fericire, când el a înţeles cauza frustrărilor lui, el a putut să se elibereze de acel blestem rostit de pastor. Dar mai întâi a trebuit să-l ierte pe pastor şi să îndrepte lucrurile între ei. După aceea, cursul vieţii lui Frank s-a schimbat în bine. Cazul lui Frank nu este o excepţie. Am întâlnit un număr uimitor de oameni care au trecut prin experienţe similare. Aproape invariabil, pastorul a urmat aceeaşi linie: „Dumnezeu te-a pus în această adunare. Dacă pleci,nu vei prospera niciodată!" (ia aminte la aceste cuvinte familiare!) Dar, mulţumită lui Dumnezeu, El a oferit osoluţie - pentru ambele părţi aflate în dispută.

In 1985, în timp ce slujeam în Australia, m-am confruntat cu efectele unui blestem ecleziastic care a persistat mai bine de trei secole. 0 doamnă - pe care o vom numi Margaret - m-a auzit predând pe tema binecuvântărilor şi blestemelor. La sfârşitul mesajului meu, recunoscând în mod clar dovada existenţei unui blestem în familia ei, Margaret s-a ridicat - împreună cu mulţi alţii - şi a repetat rugăciunea de eliberare. Mai târziu, mi-a trimis oscrisoare, oferind detalii despre cazul ei. Strămoşii ei erau din Scoţia, dintr-un clan pe nume Nyxon. In anii 1600, acest clan a fost implicat în războaiele de pe graniţă dintre scoţieni şi englezi. Prin urmare, episcopul Scoţiei (care era ales de englezi) a rostit un blestem asupra clanului Nyxon în întregime. Margaret a inclus o copie a blestemului, care decreta - printre alte lucruri -ca membrii clanului să fie spânzuraţi, târâţi şi tăiaţi în patru, iar măruntaiele lor să fie aruncate la câini şi porci. După ce clanul a fost înfrânt în bătălie, această sentinţă a fost împlinită corespunzător asupra acelor membri care au fost prinşi în viaţă. Mai întâi au fost spânzuraţi, apoi trupurile lor au fost târâte pe străzi de un cal sau un alt animal, iar în cele din urmă au fost tăiate în patru.

Doi ani mai târziu, la revenirea mea în Australia, am întâlnit-o pe Margaret timp de câteva momente. Mai târziu mi-a scris această scrisoare:Vă mulţumesc foarte mult pentru că v-aţi rugat pentru mine şi familia mea, şi pentru că ne-aţi adus cuvântul profetic al lui Dumnezeu cât aţi fost la Melbourne. Aţi întrebat dacă familia noastră s-a schimbat de la eliberarea de blestem. Nu am avut timp să vă spun când am vorbit, dar da, întreaga mea familie - soţul meu, cele două fiice ale mele, de 24 şi 23 de ani, şi fiul meu, de 21 de ani - au ajuns toţi să-L cunoască pe Domnul în ultimii doi ani şi acum ne-am alăturat Bisericii Full Gospel aici, în Melbourne. Ce mărturie uimitoare legată de puterea unui blestem! El urmărise clanul din care făcea parte Margaret, timp de trei secole, şi ramura clanului din care provenea Margaret de la o margine la cealaltă a lumii, din Marea Britanie în Australia. După ce blestemul a fost identificat şi revocat, bariera invizibilă care ţinea departe binecuvântarea lui Dumnezeu de familia lui Margaret a fost îndepărtată, şi întreaga ei casă a fost mântuită. Aceasta ridică în mod natural întrebarea: câte alte familii sunt ţinute departe de mântuire din cauza unui blestem neidentificat?

Intrebări pentru studiu 2.3.

Este imposibil să înţelegi domeniul spiritual sau să funcţionezi în el fără o cunoaştere a_____________________________. Dumnezeu singur are autoritate__________. întreaga Biblie consideră că binecuvântarea_. esteîntrecută doar de cea a lui Dumnezeu însuşi.

Adevărat sau fals: aceeaşi autoritate care face ca o binecuvântare să aibă efect, face ca şi blestemul să fie la fel de eficient. Care este relaţia fundamentală de autoritate dintre toate relaţiile umane? Adevărat sau fals: odată ce blestemul a fost rostit, există câteva moduri prin care îl putem retrage.

Te-ai aflat vreodată în poziţie de autoritate peste oameni? Dacă da, îţi aminteşti să fi rostit cuvinte rele sau negative? Ia-ţi câteva momente şi roagă-L pe Dumnezeu să te ierte şi apoi rosteşte un cuvânt de binecuvântare peste vieţile acelor oameni.

Te regăseşti în vreuna din povestirile din acest capitol? în ce fel?3. Vezi vreo situaţie sau condiţie din viaţa ta care ar putea fi rezultatul unui blestem rostit de cineva cu autoritate peste viaţa ta? în ce fel?

Verset de memorat

Şi lăuntrul meu se va veseli când buzele tale vor spune ce este bine.!

Răspunsul credinţei

Tată Ceresc, mă voi strădui întotdeauna să vorbesc cu har, să rostesc cuvinte care aduc viaţă, şi nu moarte, binecuvântări, şi nu blesteme.

Răspunsuri

1. Principiilor de autoritate.

2. Absolută.

3. Unui tată.

4. Adevărat.

5. Cea a unui tată peste copiii lui.

6. Fals. Nu există nicio cale de a opri blestemul. Persoana trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru a-l revoca.

7. Prospera, izbuti.

12. Blesteme autoimpuse

In unul din exemplele din capitolele anterioare, Jack i-a spus soţiei lui: „Mi-e silă de modul în care serveşti mâncarea." Prin aceste cuvinte el a atras în mod inconştient asupra lui un blestem al indigestiei care a continuat să-l chinuiască tot restul vieţii lui. Cu acest exemplu în minte, este timpul acum să examinăm mai în amănunt acest întreg domeniu al blestemelor autoimpuse. Este de importanţă vitală pentru toţi cei preocupaţi de bunăstarea lor personală. Domeniul acesta descrie în mod unic puterea înfricoşătoare a cuvintelor pe care le spunem despre noi înşine. Deseori ele sunt asemenea unui bumerang, care vine înapoi în zbor pentru a-l lovi pe cel care le-a rostit .Isus rosteşte o avertizare solemnă despre pericolul cuvintelor rostite în mod nechibzuit:

“Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit". (Matei 12:36-37) Isus se concentrează aici asupra „cuvintelor nefolositoare", care sunt cuvinte rostite în mod nechibzuit, fără premeditare. Deseori când o persoană spune ceva caraghios sau negativ despre ea însăşi, se scuză mai apoi prin cuvintele: „Dar nu am vorbit serios." Şi toiuşi, tocmai cu privire la cuvintele de acest gen, pe rare oamenii nu le rostesc „serios" ne avertizează Isus. Faptul că vorbitorul „nu vorbeşte serios" nu le reduce, şi nici nu le anulează efectul în vreun fel; dar nici nu îl eliberează de responsabilitate pe vorbitor. In Proverbe 6:2, Solomon avertizează o persoană care în mod neînţelept se oferă garant pentru aproapele său: „Dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale, dacă eşti prins de cuvintele gurii tale". Acesta este unul din nenumăratele moduri în care oamenii sunt „prinşi de cuvintele gurii lor". Putem fi prinşi foarte uşor într-o capcană de acest fel fără să ne dăm seama, dar pentru a scăpa din ea este nevoie de aplicarea conştientă a principiilor biblice. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu ia cuvintele noastre în serios, chiar şi când noi înşine nu o facem. Marcu 14:66-72 relatează episodul în care, în curtea marelui preot, Petru a negat de trei ori faptul că era un ucenic al lui Isus. A treia oară, pentru a-şi întări lepădarea, el chiar „a început să blesteme şi să se jure". Cu alte cuvinte, el a invocat un blestem asupra lui însuşi. Petru a fost imediat copleşit de remuşcare, dar chiar şi aşa, este îndoielnic faptul că el a înţeles deplina implicaţie a propriilor sale cuvinte. Trei zile mai târziu, la mormântul gol, îngerii le spun femeilor: „Dar duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea" (Marcu 16:7, sublinierea îmiaparţine). Petru nu mai era considerat unul dintre ucenici. Prin propriile lui cuvinte, el renunţase la poziţia Iui de ucenic al lui Isus.

Mai târziu, loan 21:15-17 relatează episodul de Ia Marea Galileii, când Isus deschide cu bunătate calea pentru ca Petru să-şi recâştige poziţia de ucenic. L-a întrebat pe Petru de trei ori: „Mă iubeşti?" Petru a răspuns de fiecare dată afirmativ, dar era mâhnit pentru că Isus i-a pus întrebarea de trei ori. El nu şi-a dat seama că în felul acesta Isus îl conducea spre revocarea lepădării lui anterioare. Pentru fiecare mărturisire greşită pe care a făcut-o, acum făcea mărturisirea corectă. Pe această bază, el a fost restabilit ca ucenic .Modul în care Isus S-a ocupat de Petru stabileşte un model pentru toţi cei care au nevoie să fie eliberaţi din capcana unei mărturisiri greşite. Sunt trei paşi succesivi: pocăinţă - revocare - înlocuire. In primul rând, trebuie să recunoaştem că am făcut o mărturisire mincinoasă şi să ne pocăim de ea. Apoi trebuie să o revocăm - adică, trebuie să retractăm sau să anulăm orice am spus greşit. In al treilea rând, trebuie să înlocuim mărturisirea noastră greşită cu cea adevărată. Aceşti trei paşi, făcuţi cu credinţă, ne pot elibera din capcană. Geneza 27:12-13 ne oferă un alt exemplu de blestem autoimpus. Rebeca l-a convins pe fiul ei, Iacov, să-l înşele pe Isaac, tatăl lui, acum orb, pentru a obţine binecuvântarea lui (pe care Isaac intenţiona să o rostească asupra celuilalt fiul al său, Esau). Iacov îşi dorea binecuvântarea, dar se temea de consecinţe dacă Isaac ar fi descoperit înşelătoria sa.

“Poate că tata mă va pipăi", a spus el, „şi voi trece drept mincinos înaintea lui; şi în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul". Rebeca a răspuns imediat: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine!" Planul Rebecăi de a obţine binecuvântarea pentru Iacov a reuşit, dar propriile ei cuvinte au expus-o unui blestem care au împiedicat-o să se bucure de roadele succesului ei. Starea ei sufletească a devenit foarte repede una de pesimism şi cinism. Curând după aceea o vedem spunându-i lui Isaac: „M-am scârbit de viaţă din pricina fetelor lui Het... la ce-mi mai este bună viaţa?" (Geneza 27:46) Şi aproape imediat, Iacov a trebuit să plece de acasă pentru a scăpa de răzbunarea fratelui său, Esau, şi a fost plecat pentru douăzeci de ani. Biblia nu ne spune nimic despre restul vieţii Rebecăi sau despre momentul sau felul morţii ei. Totuşi, se pare că nu a avut niciodată plăcerea de a-l vedea pe Iacov bucurându-se de binecuvântarea obţinută pentru el prin uneltirea ei înşelătoare. De-a lungul anilor am auzit mulţi oameni vorbind despre ei înşişi în acelaşi fel ca Rebeca: „M-am săturat deviaţă ... nimic nu merge bine ... ce folos? ... Renunţ! ... Mai bine aş muri ..." Am învăţat din experienţă că expresii ca acestea aproape întotdeauna indică un blestem autoimpus care acţionează în viaţa celui care le rosteşte. Un exemplu mult mai tragic şi mai cuprinzător al unui blestem autoimpus este descris în Matei 27:20-26. Impotriva propriei conştiinţe, guvernatorul roman, Pilat, consimte să elibereze mulţimii un ucigaş numit Barnaba şi să impună sentinţa la moarte a lui Isus, în locul lui. Totuşi, pentru a se separa de actul acesta, Pilat îşi spală mâinile în faţa mulţimii şi spune: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului Acestuia!" La aceasta, mulţimea răspunde: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" Aceste cuvinte combină două forme de blestem: un blestem autoimpus asupra lor înşişi; un blestem relaţional asupra descendenţilor lor. Relatarea obiectivă a istoriei confirmă lucrarea exterioară a ambelor blesteme, lntr-o singură generaţie armatele romane au distrus Ierusalimul, şi fie au ucis, fie au vândut ca robi întreaga populaţie.

Din acel moment, vreme de nouăsprezece secole, o dâră întunecată de sânge vărsat şi de tragedii a fost întreţesută în destinul poporului evreu. In repetate rânduri, în masacru după masacru, conducători dintre neamuri, oameni violenţi, depravaţi, de teapa lui Baraba - cel pe care ei îl aleseseră - s-au dezlănţuit împotriva evreilor lipsiţi de apărare. Dar slavă Domnului, nu acesta este sfârşitul! Dumnezeu a oferit o cale de reconciliere şi de restaurare. Prin înţelepciunea Lui de nepătruns şi prin mila Sa minunată, moartea Celui care a fost executat ca un criminal a asigurat o cale de scăpare de consecinţele blestemului. Capitolul 17 va explica asta în detaliu. Mai devreme, în capitolul 8, am văzut că atunci când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam şi l-a binecuvântat, El a rostit şi un blestem asupra tuturor celor care îl vor blestema. Mai târziu, acest blestem a fost reafirmat când Isaac l -a binecuvântat pe Iacov, şi apoi din nou când Balaam a rostit o binecuvântare profetică asupra Israelului ca naţiune, în felul acesta Dumnezeu i-a asigurat lui Iacov şi urmaşilor lui - poporul evreu - protecţia faţă de toţi cei care ar căuta să pună un blestem asupra lor. Cu toate acestea, istoria ulterioară a arătat că a existat un fel de blestem de care nici Dumnezeu nu putea să-Şi protejeze poporul: blestemul pe care ei înşişi l-au rostit asupra lor. Acelaşi lucru se aplică creştinilor dintre neamuri care au devenit moştenitori ai binecuvântării lui Avraam prin Noul Legământ iniţiat de Isus. Intre prevederile Legământului se găseşte şi dreptul de a invoca protecţia împotriva blestemelor provenite din orice sursă exterioară. Dar există un singur gen de blestem împotriva căruia nici chiar Dumnezeu nu poate oferi protecţie: blestemele pe care creştinii le rostesc asupra lor înşişi. Există o cale prin care creştinii atrag în mod frecvent asupra lor înşişi diferite necazuri a căror sursă nu o înţeleg. Rostind cuvinte negative despre ei înşişi, ei se închid faţă de binecuvântări şi se expun blestemelor. Şi aici, istoria Israelului oferă un exemplu viu. Capitolele 13 şi 14 din Numeri vorbesc despre Moise care a trimis doisprezece lideri pentru a spiona ţara Canaan, pe care Dumnezeu o promisese Israelului ca moştenire. Doi dintre ei - losua şi Caleb - s-au întors cu un raport pozitiv: „Haidem să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!" (Numeri 13:30). Ceilalţi zece au dat un raport negativ care s-a concentrat asupra uriaşilor şi a cetăţilor întărite. Concluzia lor a fost: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi" (Numeri 13:31).La momentul potrivit, Domnul Şi-a pronunţat judecata. Tuturor israeliţilor care au dat crezare raportului negativEl le-a spus: „Vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele: trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta" (Numeri 14:28-29). Trupurile iscoadelor necredincioase au fost primele care au căzut. Lui losuaşi Caleb, pe de altă parte, Domnul le-a promis că ei vor intra în stăpânirea ţării despre care dăduseră un raport pozitiv. Toate acele iscoade - atât cei credincioşi, cât şi cei necredincioşi -şi-au hotărât propriul destin prin cuvintele pe care le-au spus despre ei. Cei care au spus „suntem în stare să luăm ţara în stăpânire" au intrat în ea. Cei care auspus „nu suntem în stare" nu au intrat. Dumnezeu le-a făcut după cuvântul lor. Dumnezeu nu S-a schimbat! Lafel ca israeliţilor, Dumnezeu le spune şi creştinilor: „Vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele."Mai devreme, în capitolul 5, am enumerat şapte condiţii caracteristice care pot fi semnul unui blestem. Deseori felul în care oamenii vorbesc despre ei înşişi este ceea ce îi expune la asemenea situaţii. Fără a recunoaşte acest lucru, astfel de oameni rostesc de fapt blesteme asupra lor înşişi. Pentru a se apăra împotriva acestor lucruri, ei

trebuie să recunoască formele greşite de exprimare pe care le-au folosit şi să cultive modele noi, pozitive de exprimare în locul lor. Lista de mai jos repetă cele şapte condiţii care pot indica prezenţa un blestem, dar conţine în plus, sub fiecare titlu, forme tipice de exprimare care îi expun pe oameni la condiţia descrisă. Aceste câteva exemple ar trebui să fie suficiente pentru a indica genurile de expresii care sunt periculoase şi domeniile în care este necesară schimbarea. Cât despre noi, Ruth şi cu mine am învăţat să exersăm continuu vigilenţa şi autocontrolul asupra modului în care vorbim despre noi înşine.

1. Depresie mentală şi/sau emoţională

♦ „

Mă înnebuneşte!"

♦ „

Nu mai suport!"

♦ „

Mă înnebuneşte gândul că ..."

2. îmbolnăviri repetate sau cronice (mai ales dacă sunt ereditare)

♦ „

Ori de câte ori apare un virus, mă molipsesc şi eu."

♦ „

Sunt bolnav şi obosit."

♦ „

E din familie, aşa că probabil eu urmez."

3. Sterilitate, tendinţa de a pierde sarcina sau probleme feminine specifice

„Nu cred că voi rămâne vreodată însărcinată!"

„Iar am blestemul!" [Sau: "Iar am pacostea (ciclul)!"]

„Ştiu sigur că îl voi pierde şi pe acesta - ca întotdeauna!"

4. Destrămarea căsniciei şi înstrăinarea în familie

Ghicitoarea mi-a citit în palmă că soţul mă va părăsi."

“într-un fel, întotdeauna am ştiut că soţul meu îşi va găsi o altă femeie."

“In familia noastră ne-am luptat mereu ca pisicile cu câinii."

5. Lipsuri financiare continue

Niciodată nu mă ajung cu banii - tatăl meu a fost la fel."

“Nu-mi pot permite să dau zeciuială."

Urăsc «bogătaşii» care obţin tot ce-şi doresc - mie nu mi se întâmplă niciodată asta!"

6. „Predispoziţie" la accidente

 „Mie mi se întâmplă întotdeauna."

„Ştiam că mă aşteaptă o nenorocire."

“Pur şi simplu sunt o persoană neîndemânatică."

7. O istorie a suicidului şi a morţii nenaturale sau premature

“Ce rost are să trăieşti!"

“Peste cadavrul meu!"

“Mai bine mor decât să continui în starea asta."

Oamenii care folosesc acest gen de limbaj negativ invită în mod inconştient duhurile rele să îi ia în stăpânire. Genul de duhuri rele care răspund este determinat de limbajul folosit. Există soiuri de duhuri care corespund fiecăreia din cele şapte categorii enumerate mai sus.Un gen de duh care este adesea întâlnit este duhul „morţii". Acesta răspunde genului de limbaj enumerat la categoria „0 istorie a suicidului şi a morţii nenaturale sau premature". El produce sentimentul că viaţa este lipsită de sens şi de speranţă, şi o tendinţa morbidă de concentrare asupra gândurilor de moarte. Deseori se manifestă şi printr-o serie interminabilă de infirmităţi fizice, din care pentru multe nu există cauză medicală evidentă. în cele din urmă,duhul morţii fie va împinge persoana respectivă la sinucidere, fie îi va cauza moartea prematură în alt fel. In loan8:44, Isus ne-a avertizat că Satan este un ucigaş. Unul din agenţii pe care îi foloseşte pentru a ucide oamenii este duhul morţii, care ii face pe oameni să moară înainte de vreme. Când am împărtăşit acest lucru cu un prieten medic, el a confirmat că deseori a văzut oameni murind fără să existe o cauză medicală satisfăcătoare care să poată explica decesul. Se poate ca în una sau în alta din categoriile enumerate mai sus să fi recunoscut lucruri pe care tu însuţi le-ai spus. Dacă aşa stau lucrurile, nu descuraja! Există o cale de ieşire! Mai devreme în acest capitol, apostolul Petru ne-a oferit un exemplu al celor trei paşi necesari pentru a scăpa dintr-un blestem autoimpus-. pocăinţă - revocare-înlocuire. Mai întâi, trebuie să recunoaştem că am făcut o mărturisire negativă despre noi înşine şi trebuie să ne pocăim de ea. Apoi, trebuie să o revocăm - adică, să o retractăm sau să o anulăm. Iar mai apoi, trebuie să înlocuim mărturisirea anterioară care a fost greşită cu una adevărată. Toate acestea vor fi mai amplu explicate încapitolul 21.

O altă cale prin care oamenii pot aduce un blestem asupra lor înşişi este prin promisiuni şi legăminte care sunt cerute în vederea acceptării într-o organizaţie studenţească secretă, de băieţi sau de fete, sau într-o societate secretă. îmi aduc aminte despre o situaţie în care prima mea soţie, Lydia, şi cu mine căutam să ajutăm o tânără creştină să fie eliberată de legătura demonică. în ciuda multor rugăciuni şi lupte spirituale, nu a existat o eliberare. Deodată Lydia a fost îndemnată să spună tinerei femei să-şi scoată un inel pe care-l purta. De îndatăce a făcut aşa, ea a fost eliberată fără alte lupte spirituale.

Lydia a acţionat numai pe baza îndemnului Duhului Sfânt. Ea nu ştia nimic despre inel, care de fapt era un inel al unei organizaţii studenţeşti secrete pentru fete. Pentru a se alătura acestei organizaţii, tinerei femei i s-a cerut să facă anumite promisiuni care erau in Go'mpati-bile cu credinţa ei creştină. Prin îndepărtarea inelului, ea a anulat de fapt acele promisiuni şi şi-a recâştigat libertatea de copil de Dumnezeu. Cu altă ocazie, Lydia şi cu mine făceam parte dintr-un grup care slujeam unei tinere femei care a mărturisit că fusese o preoteasă a lui Satan. Ea purta un inel care simboliza „căsătoria" ei cu Satan. Când i-am spus că ar trebui să-şi scoată inelul, ea a ascultat - dar apoi, constrânsă de Satan, ea a înghiţit inelul. Un tânăr care era de faţă a primit o ungere specială în credinţă şi a poruncit femeii să regurgiteze inelul, ceea ce a şi făcut imediat! Apoi am aruncat inelul într-un lac din apropiere. Etapa finală în eliberarea tinerei femei a urmat când a ars în mod public toate hainele pe care le purtase în timp ce se închina lui Satan. Incidente ca acestea au făcut foarte reale îndrumări din Iuda 23: „Căutaţi să mântuiţi pe unii smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne." în ambele exemple de mai sus, robia satanică a fost asociată cu un inel. Semnificaţia unui inel este aceea că deseori el simbolizează o relaţie bazată pe legământ. în cultura apuseană, de exemplu, este normal ca un bărbat şi soţia lui să poarte fiecare un inel, simbolizând relaţia de căsătorie bazată pe legământ. Prin standarde biblice,un legământ este cea mai solemnă şi cea mai puternică formă de relaţie în care poate intra o persoană, fie că legământul este între Dumnezeu şi om, fie între om şi semenii săi. Satan este conştient de acest lucru, şi de aceea el foloseşte relaţii bazate pe legământ făurite de el pentru a obţine un control cât mai puternic asupra oamenilor.Din acest motiv, în Exod 23:32, Dumnezeu i-a instruit pe israeliţi cu privire la naţiunile idolatre ale Canaanului: ,.Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor." Dumnezeu îşi avertiza poporul că dacă intrau într-un legământ cu canaaniţii care se închinau zeilor falşi, acel legământ i-ar fi legat nu numai de canaaniţi, dar şi de zeii lor. Ei s-ar fi adus astfel pe ei înşişi în robia acelor zei. O componentă a societăţii contemporane căreia i se aplică mai ales această avertizare este francomasoneria. Masonii pretind că natura asociaţiei lor este o taină, dar acest lucru nu este corect. Toate ritualurile şi formulele importante ale francmasoneriei au fost publicate cu diverse ocazii, atât de oamenii care fuseseră masoni(inclusiv de unii care au fost avansaţi în gradele cele mai înalte), cât şi de alţii care au examinat cu atenţie materialul care este disponibil oricărui cercetător competent. Pentru scopurile pe care le urmărim, este suficient să subliniem două lucruri despre francmasonerie. Primul, pentru a fi iniţiată, o persoană trebuie să se oblige prin cele mai crude şi barbare legăminte că nu va destăinui niciodată vreunul dintre secretele masoneriei. Este imposibil să găsim oriunde altundeva un exemplu mai înfricoşător de blesteme autoimpuse, decât aceste legăminte. Al doilea, masoneria este o religie falsă. Unii masoni neagă că este o religie, dar iată câteva dintre trăsăturile principale care în mod limpede o definesc în felul acesta: masoneria are propria ei revelaţie; propriile ei temple, propriile ei altare-, propriile ei simboluri şi embleme religioase (printre care şi un inel); propria ei mărturisire de credinţă; proprii ei preoţi; propriile ei ritualuri. In sfârşit, ea are propria ei divinitate, un dumnezeu fals, pe care îl numeşte un „Principiu Creator" sau „Marele Arhitect al Universului". Masoneria este o religie falsă, pentru că ea recunoaşte un dumnezeu fals. Multe din obiectele şi simbolurile asociate cu creştinismul - inclusiv Biblia - sunt folosite de masonerie, dar aceasta este o înşelătorie deliberată.

Dumnezeul pe care îl recunoaşte masoneria nu este Dumnezeul Bibliei. Deşi numele sacru, bibic din patru litere - YHWH (care în mod obişnuit se citeşte „Iehova") - este folosit în literatura masonică, el este interpretat cu referire la o entitate divină care combină atât principii feminine, cât şi masculine. Din nou, gradul de Arca Regală foloseşte o formă abreviată a numelui Iehova în combinaţie cu formele abreviate a două divinităţi păgâne, Baal şi Osiris, şi recunoaşte această  „combinaţie" ca dumnezeu. Aceasta nu este nimic altceva decât o insultă deliberată la adresa Unicului şi Adevăratului Dumnezeu, revelat Biblie ca Iehova. în ceea ce mă priveşte, nu am fost interesat deloc de francmasonerie până nu am început să descopăr efectele nocive pe care le-a produs în vieţile oamenilor care veneau pentru rugăciune. Unele dintre cele mai înfricoşătoare exemple întâlnite de blesteme care acţionau în viaţa unor oameni erau asociate cu francomasoneria. Efectele se manifestau în generaţia a doua şi a treia a celor care avuseseră în familia lor un mason. Un caz specific a avut un impact deosebit asupra mea. La sfârşitul unui serviciu de închinare, într-o duminică dimineaţa, în Australia, Rut şi cu mine ne-am rugat pentru oamenii care aveau nevoie de vindecare. Una din persoanele venite în faţă era o tânără femeie ai cărei ochi lipsiţi de viaţă, păr nepieptănat şi voce nedesluşită sugerau existenţa unui trecut de subcultură. Avea în braţe un bebeluş micuţ.

“Pur şi simplu nu vrea să mănânce nimic", a mormăit mama cu privirea abătută. „Doar 30 sau 60 de grame."

„

“Câti ani are?" am întrebat noi.

Şase săptămâni" a spus mama, dar copilul arăta mai degrabă de şase zile decât de şase săptămâni. Când Rut şi cu mine ne-am pus mâinile peste mamă ca să ne rugăm pentru ea, ea a căzut pe spate sub puterea Duhului Sfânt. în timp ce cădea, Ruth i-a luat bebeluşul şi l-a ţinut în braţele ei. Doi slujitori ai bisericii au început să se roage pentru mama care era pe podea. Apoi Ruth a primit un cuvânt de descoperire de la DuhulSfânt. „Tatăl ei este francomason", a spus ea celor doi slujitori. „Spuneţi-i să renunţe la acel duh. "Mama aflată pe podea se lupta să rostească cuvintele: „Renunţ ... Ia acel duh ... de francmasonerie." De îndată cea rostit acele cuvinte, duhul rău a ieşit din ea cu un ţipăt prelungit. în acelaşi moment, bebeluşul din braţele lui Ruth a scos exact acelaşi ţipăt, şi după aceea a rămas fără vlagă. Slujitorii au ajutat mama să se ridice în picioare, şi Ruth i-a aşezat bebeluşul înapoi în braţe. Şase ore mai târziu ne-am întors din nou în aceeaşi biserică pentru un serviciu de închinare de seară. La final, acea tânără femeie a mai venit încă o dată cu bebeluşul ei. „Ce face fetiţa?" am întrebat.

„Este complet diferită," a răspuns mama, „a mâncat trei sticle pline cu lapte de azi dimineaţă!" Nu mă puteam abţine să nu mă gândesc că şi mama suferise o schimbare dramatică, care se reflecta în privirea ei şi răsuna în claritatea vocii ei. Mai târziu mi-am dat seama că într-o singură întâlnire de scurtă durată văzusem dovada invizibilă a unui blestem datorat francomasoneriei care fusese purtat cel puţin de două generaţii: de la tatăl ei, care era mason, la fiica sa şi apoi la nepoata sa, un bebeluş de şase săptămâni. M-am hotărât ca de atunci înainte să mă străduiesc să îi avertizez pe oameni cu privire la răul pe care masonii îl aduc nu numai asupra lor, ci şi asupra membrilor familiilor lor, chiar şi asupra celor care nu sunt implicaţi în mod direct în francomasonerie.

Tuturor celor care au făcut o promisiune sau un legământ care i-a legat printr-o asociere demonică, asemenea celor menţionate mai sus, Solomon le oferă un sfat urgent în Proverbe 6:4-5: „Nu da somn ochilor tăi, nici aţipire pleoapelor tale! Scapă din mâna lui cum scapă căprioara din mâna vânătorului, şi ca pasărea din mâna păsărarului ."Două cerinţe minime sunt necesare pentru eliberare. In primul rând, trebuie să rosteşti o renunţare verbală la asocierea respectivă. Ceea ce ai spus cu gura ta, numai tu poţi revoca. Este mai bine să faci asta în prezenţa unor martori înţelegători care te vor sprijini cu credinţa lor. In al doilea rând, trebuie să arunci şi să distrugi toate emblemele, cărţile şi alte materiale legate de asocierea respectivă. în toate cele trei genuri de situaţii menţionate mai sus, inelul avea o semnificaţie specială, în cazul francomasoneriei, există şi alte obiecte - în special şorţul. Aminteşte-ţi cuvintele din luda 23: „... urând până şi cămaşa mânjită de carne." Intrebări pentru studiu

1. Adevărat sau fals: cuvintele negative sau nechibzuite pe care le spui despre tine însuţi nu contează dacă nu leiei în serios.

2. Care sunt cei trei paşi succesivi care te eliberează de capcana unei mărturisiri rele?

3. Care este blestemul de care Dumnezeu nu îşi protejează poporul?

4. Adevărat sau fals: când oamenii folosesc limbajul negativ la adresa lor, ei invită în mod inconştient duhurilerele să îi stăpânească.

5. Un alt mod de a invoca un blestem autoimpus este prin_ sau prin_faţă de o organizaţie studenţească secretă pentru băieţi sau fete, sau faţă de o societate secretă.

6. Conform standardelor biblice, care este cea mai solemnă şi mai puternică formă de relaţie în care poate intra o persoană?

7. Adevărat sau fals: francmasoneria nu este o religie.

8. Există două cerinţe minime pentru eliberarea de legăturile cu societăţile secrete. Care sunt acestea?

Aplicaţie practică

1. Există domenii ale vieţii tale în care experimentezi blesteme autoimpuse? Dacă da, care sunt acestea în modspecific?

2. Pocăieşte-te de rostirea de cuvinte negative cu privire la tine însuţi. Revocă blestemul şi rosteşte o binecuvântare care este opusă blestemului.

3. Ai făcut parte tu sau altcineva din familia ta dintr-o societate secretă sau sectă? Din care anume?

4. Ai în posesie vreun articol asociat cu societăţi secrete sau secte? Te poţi debarasa de ele? Dacă nu, de ce nu?

Verset de memorat

Te laud că sunt o făptură aşa de minunată.Psalmul 139:14

Răspunsul credinţei

Iţi mulţumesc, Doamne, că gândurile Tale faţă de mine sunt de mare preţ şi că ele sunt atât de multe! Eu sunt lucrarea mâinilor Tale. Psalmul 139:17; Efeseni 2:10

Răspunsuri

1. Fals. Aceasta nu anulează efectul cuvintelor, şi nici nu te eliberează de responsabilitate.

2. Pocăieşte-te - revocă - înlocuieşte.

3. Blestemul pe care-1 rostim asupra noastră.

4. Adevărat.

5. Chezăşie, jurământ.

6. Legământ.

7. Fals. Ea are temple, altare, preoţi şi ritualuri.

8. Renunţare verbală şi distrugerea tuturor emblemelor, cărţilor şi a altor materiale implicate

13. Slujitorii lui Satan

In acest capitol vom descoperi o sursă complet diferită a blestemelor: slujitorii lui Satan. în rândul creştinilor, atitudinea faţă de Satan variază între două extreme. Unii îl ignoră pe Satan cu desăvârşire şi încearcă să acţioneze ca şi când el nu este real. Alţii se tem de el şi îi acordă o atenţie mult mai mare decât merită. între aceste două extreme există un echilibrul biblic. Satan este o fiinţă creată, un înger răzvrătit, care a fost alungat din cerul lui Dumnezeu. El domneşte peste împărăţia spirituală a răului, a îngerilor răi, împreună cu duhuri rele mai mici, care se numesc „demoni". Numele Satan înseamnă „adversar" sau „oponent". El este vrăjmaşul neschimbat, implacabil al lui Dumnezeu însuşi, al poporului şi al scopurilor lui Dumnezeu. Obiectivul lui este de a aduce întreaga rasă umană sub controlul său. Tactica sa principală este înşelătoria, în care este maestru. In Apocalipsa 12:9, el este descris ca „balaurul ... şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală lumea" (sublinierea îmi aparţine). Satan îşi exercită deja domnia peste marea majoritate a omenirii -peste toţi cei care se află într-o atitudine de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. In Efeseni 2:2, el este descris ca „duhul care lucrează acum în fiii neascultării". Cei mai mulţi dintre cei răzvrătiţi nu au o imagine clară despre adevărata lor stare. Ei sunt pur şi simplu mânaţi încolo şi încoace de forţe pe care nu Ie înţeleg şi pe care nu le pot controla.

Totuşi, printre ei există şi cei care s-au deschis în mod deliberat înaintea lui Satan, chiar dacă s-ar putea ca ei să nu fie conştienţi de adevărata lui identitate. In căutarea puterii şia câştigului material, ei au cultivat în mod sistematic exercitarea forţelor supranaturale pe care Satan li le-a transmis. Astfel de slujitori ai lui Satan sunt recunoscuţi în aproape toate culturile şi li s-au acordat o varietate de denumiri: vraci, doctor vrăjitor, mchawi, şaman, tohanga, fermecător, vrăjitor, preot sau preoteasă a lui Satan şi aşa mai departe. In aproape toate culturile tribale din întreaga lume există un nume special pentru acest tip de persoană. Isus însuşi este sursa noastră principală de informare cu privire la Satan. Când El Şi-a trimis cei şaptezeci de ucenici ca să pregătească calea înaintea Lui, ei s-au întors cu bucurie, zicând: „Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău." La aceasta Isus a răspuns: „lată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va putea vătăma" (Luca 10:17-19). Isus nu a negat că Satan era real sau că el are putere. Dar El a promis ucenicilor Săi că autoritatea pe care El Ie-a conferit-o îi va face biruitori peste puterea lui Satan şi îi va proteja de toate încercările acestuia de a le face rău. Este important pentru toţi slujitorii Domnului să recunoască autoritatea pe care El le-a dat-o şi să înveţe să o exercite în mod eficient. Blestemele sunt una din principalele arme folosite de slujitorii Satanei împotriva poporului lui Dumnezeu. Aceasta este viu ilustrată de naraţiunea despre Balac şi Balaam în Numeri 22-24. Balac era împăratul ţinutului Moabului, Ia est de Iordan. In călătoria lor din Egipt spre Canaan, israeliţii şi-au aşezat tabăra la graniţa Moabului. Balac a simţit că împărăţia lui era ameninţată, dar îi lipsea tăria sau curajul de a lansa un atac deschis împotriva Israelului. In schimb, l-a angajat pe Balaam să rostească blesteme asupra lor, cu speranţa că Israelul va fi astfel slăbit în aşa măsură încât Moabul să-l poată înfrânge. Balaam era un „vraci", cunoscut în toată regiunea, care pretindea un onorariu substanţial pentru serviciile sale. Mulţi creştini de azi ar respinge toate acestea ca pe o „absurditate" superstiţioasă, lipsită de orice putere reală. Totuşi, reacţia lui Dumnezeu a fost total diferită. El a considerat blestemele pe care Balaam le-ar fi putut rosti ca pe o ameninţare serioasă la adresa lui Israel. In consecinţă, El a intervenit în mod supranatural şi l-a avertizat pe Balaam să nu accepte sarcina. Dar Balaam era însetat după bogăţia pe care Balac i-a promis-o, aşa că a mers înainte cu intenţia de a face ceea ce Balac îi ceruse. Cu toate acestea, la momentul potrivit, de fiecare dată când Balaam a încercat să rostească blesteme asupra lui Israel, Dumnezeu a intervenit din nou şi a schimbat blestemele sugerate în binecuvântări! Mai târziu, în Deuteronom 23:5, Moise aminteşte lui Israel de acest incident ca o dovadă a dragostei lui Dumnezeu faţă de ei: „Dar Domnul Dumnezeul tău nu a vrut să asculte pe Balaam; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău." Un lucru important trebuie subliniat: Dumnezeu nu a considerat blestemele propuse împotriva lui Israel ca pe nişte cuvinte goale fără nici o putere. El le-a considerat o ameninţare serioasă pentru Israel, şi din acest motiv a intervenit în mod personal pentru a zădărnici intenţia lui Balaam. Timpul nu a schimbat punctul de vedere al lui Dumnezeu. El nu ignoră şi nu minimalizează blestemele îndreptate împotriva poporului Său de către slujitoriilui Satan. Dimpotrivă, după cum a spus Isus, Dumnezeu recunoaşte puterea lui Satan, dar îşi echipează proprii Săi slujitori cu o putere superioară. Biblia prezintă imagini variate despre activităţile slujitorilor lui Satan. Acestea servesc pentru a-i avertiza pe slujitorii lui Dumnezeu, împotriva cărora sunt deseori îndreptate aceste activităţi satanice. In Ezechiel, de exemplu, Dumnezeu condamnă anumite preotese false sau vrăjitoare:

lar tu, fiul omului, intoarce-ţi privirile Împotriva fiicelor poporului tău, care prorocesc după gustul inimii lor, şi proroceşte împotriva lor! Spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Vai de cele ce cos perniţe pentru subsuori şi fac mahrame pentru capetele oamenilor de orice mărime, ca să prindă suflete! Socotiţi că veţi prinde sufletele poporului Meu ca să vă păstraţi cu viaţă sufletele voastre? Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru câţiva pumni de orz şi câteva bucăţi de pâine, ucigând nişte suflete, care n-ar trebui să moară, şi făcând să trăiască nişte suflete care n-ar trebui să trăiască, înşelând astfel pe poporul Meu care ascultă minciunile voastre.» "De aceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată, am necaz pe perniţele voastre pentru subsuori prin care prindeţi sufletele ca păsările.» (Ezechiel 13:17-20) Unele detalii nu sunt clare, dar se pare că aceste femei au jucat rolul tipic al unui vraci. Oricine avea o ceartă cu o altă persoană, le angaja să-şi folosească şiretlicurile lor magice împotriva acelei persoane. Una dintre metodele lor era ataşarea de perniţe fermecate la îmbrăcămintea oamenilor. In felul acesta, ele „prindeau suflete" şi omorau de fapt persoane nevinovate. In schimb, ele erau plătite cu pumni de orz sau cu bucăţi de pâine. Această practică nu este o acuzaţie exagerată, rămăşiţă a Evului Mediu. Este o învinuire adusă împotriva acestor femei de către Dumnezeu însuşi. în plus, slujitorii lui Satan au folosit metode similare cu acelaşi scop de-alungul veacurilor şi continuă să le folosească şi astăzi. In 1979-1980, în oraşul Bath, în vestul Angliei, arheologii au descoperit rămăşiţele unui templu al zeiţei Minerva, datând din perioada romană. Preoţii acestui templu aveau o lucrare similară cu cea a vrăjitoarelor din vremea lui Ezechiel. Oamenii care căutau să se răzbune pe cineva angajau preoţii să scrie un blestem potrivit împotriva acelei persoane. Scrierea blestemului necesita îndemânări speciale, posedate numai de preoţi. Odată ce blestemul era scris, se folosea un fel de ceremonie magică pentru a-l îndrepta împotriva persoanei căreia îi era destinat. Pentru toate acestea, desigur, preoţii primeau o plată potrivită. De asemenea, închinătorii îşi aruncau darurile închinate zeiţei în izvorul din preajma templului. Acest mod de folosire a blestemelor şi a şiretlicurilor lor magice reprezintă încă o parte familiară a vieţii zilnice printre majoritatea oamenilor din lumea noastră, mai ales din Asia, Africa, Oceania şi America Centrală şi de Sud. Următoarea relatare provine de la un prieten de-al meu, misionar, care a trăit toată viaţa lui în Zambia, în Africa Centrală, şi este foarte familiarizat cu limbajul şi obiceiurile oamenilor de acolo. La o Conferinţă Generală a Creştinilor din districtul nostru rural din Zambia, Duhul Sfânt a rostit un cuvânt profetic cu mare putere, care chema Biserica la sfinţire. Mulţi creştini au fost convinşi de păcat în viata lor şi sau pocăit cu sinceritate, mărturisindu-şi păcatele şi implorând iertarea lui Dumnezeu. După serviciul de închinare, un prezbiter din una din bisericile noastre dintr-un sat îndepărtat a venit la predicator plângând, tremurând din toate încheieturile, mărturisind îngrozitorul păcat al crimei prin vrăjitorie. Prezbiterul i-a spus că în urmă cu câţiva ani se certase cu colegul său, prezbiter şi el, dar care era mai în vârstă decât el. Situaţia se înrăutăţise atât de mult încât a decis să-l pedepsească, mergând la un vraci local şi plătind pentru a-l blestema pe acest prezbiter mai în vârstă. Vraciul fusese bucuros să facă acest lucru, mai ales că ştia că aceşti bărbaţi erau creştini. El a cerut un acont substanţial, şi după aceea i-a spus bărbatului să revină în ziua următoare.Când s-a întors, prezbiterul l-a găsit pe vraci şezând sub un copac, cu o oglindă în mână şi cu un bol de leacuri vrăjitoreşti pe pământ în faţa lui. Vraciul a început să împrăştie leacul cu un burete peste toată oglinda şi i-a cerut prezbiterului să privească cu atenţie în oglindă şi să-i spună ce vede.

Infiorat, prezbiterul a văzut foarte clar faţa colegului său prezbiter. După care, vraciul a luat o lamă şi a tăiat gâtul imaginii reflectată în oglindă. Imediat oglinda s-a acoperit de sânge. Prezbiterul a strigat: „L-ai ucis! Eu ţi-am cerut doar să-l blestemi!" Vraciul a replicat chicotind: „M-am gândit să-mi fac treaba bine dacă tot m-am apucat de ea!" Prezbiterul s-a grăbit spre casă. Spre oroarea lui a aflat că celălalt prezbiter era într-adevăr mort, murind în condiţii misterioase din cauza unei hemoragii subite. Prezbiterul era îngrozit de consecinţele faptei sale. aşa că a păstrat tăcerea cu privire la acest lucru. Acum Duhul Sfânt l-a convins cu putere de păcatul său. Din fericire pentru el, „unde păcatul se înmulţeşte, harul se înmulţeşte şi mai mult". Prin mărturisire, pocăinţă şi credinţa înIsus Hristos, acest bărbat a fost adus nu numai la starea de iertare şi pace cu Dumnezeu, dar şi la realitatea naşterii din nou. Unii dintre cititorii apuseni ar putea avea tendinţa de a respinge toate acestea ca pe nişte practici primitive, superstiţioase din „Africa întunecată". Dar adevărul este că până şi în naţiunile (aşa-numite) civilizate, practicile oculte care fuseseră în declin sunt acum în creşteri extraordinare. In Germania, de exemplu, mulţi oameni de afaceri, care nu ar cere niciodată sfatul unui slujitor creştin, fac o practică obişnuită din a consulta un ghicitor cu privire la afacerile lor. La mijlocul anilor 1980, un lider al Bisericii Satanice din America a fost intervievat de către o televiziune. A fost întrebat dacă este adevărat că sataniştii practică sacrificiul uman. El a răspuns: „Noi executăm sacrificii umane prin delegare, am putea spune - distrugerea fiinţelor umane care, să spunem, ar crea o situaţie antagonistă faţă de noi -sub formă de blesteme şi farmece. Aceasta nu a fost o învinuire adusă împotriva lui de vreun critic ostil; era o mărturisire pe care o făcea din proprie iniţiativă. In Israel, sub Legea lui Moise, această practică ar fi fost pedepsită cu moartea. Cu toate acestea, în cultura noastră contemporană,-practicile oculte nu sunt o crimă, şi de aceea nu li se ataşează o pedeapsă, chiar dacă ele sunt folosite pentru uciderea oamenilor. Această declaraţie a satanistului, citată mai sus, descoperă folosirea blestemelor şi a farmecelor pentru a ucide oameni, dar în niciun caz nu îi absolvă de învinuirea de efectuare de sacrificii umane. O dovadă înfiorătoare împotriva acestei afirmaţii este conţinută în următorul reportaj al ziarului New York Times, care a apărut în 12 aprilie 1989, locul desfăşurării acţiunii fiind în Matamaros, Mexic: Marţi ... oficialii {mexicani şi nord-americani] au găsit trupurile a 12 persoane, printre care şi al unui student de la Universitatea Texas, in vârstă de 21 de ani, care dispăruseră în urmă cu o lună, în opt coşciuge neprelucrate (la o fermă izolată în apropiere de graniţă). Astăzi, la conferinţa de presă de aici şi din Bronsville, Texas, oficialii au spus că o bandă de drogaţi, care considera că sacrificiul uman era o „platoşă magică" care i-ar proteja de poliţie, era responsabilă de crime. Printre suspecţii aflaţi încă în libertate se află un traficant de droguri, identificat sub numele de Adolfo de Jesus Constanzo, din Cuba, pe care ceilalţi îl numesc El Padrino - naşul. Poliţia a afirmat că el a ordonat crimele, alegând la întâmplare bărbaţi tineri de pe străzile oraşului, pe care adepţii lui îi răpeau, apoi îi omorau şi îi mutilau la fermă. Oficialii au descris crimele ca pe un amestec înfiorător de practici sacrificiale şi de magie neagră din Haiti, Cuba şi Jamaica ...

Au existat şi relatări din diverse locuri ale Statelor Unite despre sacrificarea bebeluşilor şi a copiilor mici, îndeplinite de satanişti ca parte a ritualurilor lor.Ţintele principale ale blestemelor satanice şi ale altor arme oculte sunt slujitorii Iui Dumnezeu şi ai lui Isus Hristos. Sataniştii recunosc imediat cine sunt inamicii lor principali, şi, prin urmare, îşi îndreaptă atacurile împotriva lor. Acest lucru este viu ilustrat de un incident pe care mi I-a relatat un slujitor care îmi este prieten. O doamnă creştină, cunoştinţă a prietenului meu, lua masa într-un restaurant împreună cu familia ei în oraşul New Orleans - despre care se spune că este centrul spiritual al vrăjitoriei din SUA. în timpul mesei, au fost abordaţi de satanişti care intraseră în restaurant pentru a „mărturisi" în acelaşi fel ca creştinii, mergând de la omasă la alta. Ei recrutau în mod activ oameni pentru satanism şi i-au arătat doamnei un prospect tipărit pentru anul 1988, care descria următorul program global în şase puncte care trebuia însoţit cu post şi rugăciune:1 ca Anticristul să se arate cât mai curând; 2. ca slujitorii, liderii şi misionarii creştini să cadă; 3. ca slujirile şi lucrările lui Dumnezeu să fie distruse; 4. ca creştinii să devină mulţumiţi de ei înşişi; să-şi dorească pacea mai mult ca orice şi să caute biserici care nu predică toată Evanghelia, cu pastori care îşi doresc pacea indiferent de păcat; 5. ca creştinii să înceteze să mai postească şi să se mai roage; 6. ca darurile Duhului Sfânt să fie ignorate. Aceasta este doar una din multele dovezi că Biserica lui Isus Hristos se află la ora actuală sub asediul intens, sistematic al forţelor lui Satan. Ce poate face Biserica? Hristos l-a învins pe Satan la cruce. Cum putem noi, mai înainte de toate, să ne apărăm; iar, în al doilea rând, să facem ca biruinţa lui Hristos să devină o realitatea zilnică în vieţile noastre personale şi în bisericile noastre? Câteva răspunsuri edificatoare ne sunt oferite de relatarea încercării lui Balaam de a aduce un blestem asupra lui Israel. Dumnezeu a intervenit de partea Israelului şi a transformat blestemul dorit într-o binecuvântare. Ce a văzut Dumnezeu atunci în comportamentul lui Israel, care L-a mişcat într-atât încât a luat poziţie împotriva lui Satan în favoarea lor? Iată câţiva factori importanţi care s-au combinat pentru a atrage favoarea lui Dumnezeu asupra poporului Său: 1. Poporul Israel acţiona în vederea împlinirii planului lui Dumnezeu pentru ei. 2. Ei erau călăuziţi în mod supranatural, zi şi noapte, de un nor şi de un stâlp de foc. Aceasta corespunde călăuzirii Duhului Sfânt pentru credincioşii Noului Testament (Romani 8:14).3. Ei erau o naţiune organizată, cu lideri aleşi de Dumnezeu şi cu legi date de Dumnezeu. 4. Relaţiile lor erau ordonate cu mare atenţie conform unui model divin. Acest model divin de relaţii a fost zugrăvit în mod minunat prin descrierea vizionară a lui Balaam:

Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele! Ele se întind ca nişte văi, ca nişte grădini lângă un râu, ca nişte copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul, ca nişte cedrii pe lângă ape. Numeri 24:5-6 în mod evident, aceasta nu a fost o imagine literală, din moment ce Israelul avea tabăra la vremea aceea într-o zonă de deşert. 5. O mare parte din cele de mai sus se datorau faptului că o întreagă generaţie de israeliţi necredincioşi şi neascultători fusese curăţită din mijlocul lor (vezi Numeri 26:63-65). Care sunt lecţiile pe care trebuie să le învăţăm din această imagine a Israelului? Trăsăturile sale principale pot fi rezumate astfel: Israelul era o comunitate organizată în mod divin, disciplinată şi călăuzită, în care oamenii trăiau în armonie unul cu altul. Formulată altfel, Israelul nu era doar o adunare de indivizi în care fiecare „făceace-i plăcea". Dumnezeu nu S-a schimbat în privinţa a ceea ce caută la poporul Său; nici Satan nu şi-a schimbat tacticile folosite împotriva poporului lui Dumnezeu. Dacă Biserica nu îndeplineşte acum condiţiile pentru obţinerea favorii şi protecţiei lui Dumnezeu, există un singur remediu: Biserica trebuie să se schimbe. Din nefericire, cu toate acestea, relatarea strategiei lui Balaam împotriva lui Israel nu se sfârşeşte cu victoria finală a Israelului. Pentru că a eşuat în încercarea sa de a aduce un blestem asupra Israelului, Balaam recurge la o tactică secundară. El îl sfătuieşte pe Balac să folosească femei moabite ca o cursă, pentru a-i prinde pe bărbaţii din Israel, în primul rând în imoralitatea sexuală şi apoi în idolatrie. Acolo unde prima tactică a lui Balaam a eşuat, a doua a avut succes. După aceea nu a mai fost nevoie ca el să mai rostească vreun blestem asupra israeliţilor. Incălcând prima poruncă a lui Dumnezeu, ei au atras asupra lor blestemul lui Dumnezeu, şi dintre ei au pierit 24.000 de oameni (vezi Numeri 25). în Numeri 31:16, Moise afirmă în mod specific că aceasta s-a întâmplat prin sfatul direct al lui Balaam. In 1 Corinteni 10:8, Pavel foloseşte acest incident ca pe o avertizare a credincioşilor din Noul Testament.Tacticile înşelătoare ale lui Balaam sunt menţionate şi în alte trei pasaje din Noul Testament: Iuda 11, 2 Petru 2:15-16 şi Apocalipsa 2:14. în mod evident, strategia lui Balaam împotriva lui Israel conţine avertizări importante şi pentru credincioşii Noului Legământ. Lecţia centrală este simplă: creştinii care trăiesc într-oascultare disciplinată faţă de Dumnezeu şi în armonie unii cu alţii pot conta pe protecţia Lui împotriva lui Satan. Dar creştinii care sunt nedisciplinaţi, neascultători şi în relaţii lipsite de armonie renunţă la dreptul de a avea protecţia lui Dumnezeu. Intrebări pentru studiu

1. Cele două atitudini extreme ale creştinilor faţă de Satan sunt: fie _________, fie ______________.

2. Care este tactica principală a lui Satan?

3. Adevărat sau fals: blestemele sunt una dintre armele principale folosite de slujitorii lui Satan împotriva poporului lui Dumnezeu.

4. Care a fost cea de-a doua tactică a lui Balaam pentru a aduce Israelul sub blestem?

5. Dumnezeu recunoaşte puterea lui Satan, dar El Şi-a echipat propriii Săi slujitori cu o putere____.

6. Creştinii care trăiesc într-o_disciplinată faţă de Dumnezeu şi în_unii cu alţii pot conta pe protecţia lui Dumnezeu împotriva lui Satan.

Aplicaţie practică

1. Crezi că există oameni care sunt slujitori ai Satanei şi care pot pune un blestem peste oameni? De ce da, sau de ce nu?

2. Ce lecţii ai învăţat din relatarea despre Balaam şi Israel? Cum poţi folosi aceste lecţii în viaţa ta?

3. Care domenii din viaţa ta au nevoie de schimbare pentru ca tu să te poţi bucura de protecţia lui Dumnezeuîntr-o măsură mai mare?

Verset de memorat

Să nu datoraţi nimănui nimic decât să vă iubiţi unii pe alţii; căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea. Romani 1 3:8

Răspunsul credinţei

Doamne Isuse, doresc să fiu ascultător faţă de Cuvântul Tău şi să umblu în unitate şi dragoste cu familia lui Dumnezeu.1 Petru 3:8-12

Răspunsuri

1. II ignoră, se tem de el.

2. înşelătoria.

3. Adevărat.

4. Să-i momească în păcat şi idolatrie, cauzând astfel aducerea blestem asupra lor înşişi.

5. Superioară.

6. Ascultare, armonie.

14. Vorbirea firească

Nu este dificil pentru creştini să înţeleagă faptul că forţele spirituale îndreptate împotriva lor de către slujitorii lui Satan sunt periculoase şi dăunătoare. Totuşi, mulţi creştini ar fi surprinşi să afle că există situaţii în care forţele spirituale emise de fraţii lor credincioşi pot fi şi ele dăunătoare. Cu toate acestea, apostolul le scrie atât creştinilor, cât şi despre ei când îi avertizează:

Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească. Iacov 3:14-15 Pentru a descrie un anumit gen de „înţelepciune" Iacov foloseşte adjective aşezate pe trei nivele descrescătoare: primul, „pământească"; mai jos, „firească"; şi mai jos, „drăcească". Cheia pentru înţelegerea procesului descendent se află în al doilea adjectiv, tradus aici cu cuvântul „firesc". Cuvântul grecesc este psuchikos, format direct din psuche, care înseamnă „suflet". Corespondentul în limba română ar fi „sufletesc". Tradus în felul acesta, se potriveşte în mod natural cu imaginea Bibliei despre personalitatea umană. In 1 Tesaloniceni 5:23, Pavel se roagă: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană." Pavel pune aici împreună trei elemente care formează o listă completă a personalităţii umane, enumerându-le în ordinea descendentă, de lacel mai înalt la cel mai de jos: 1) duhul, 2) sufletul şi 3) trupul. Duhul este acea parte a personalităţii umane care a fost insuflat în mod direct de către Dumnezeu la creaţie. De aceea el este capabil de legătura şi comuniunea directă cu Creatorul. In 1 Corinteni 6:17, Pavel spune.- „Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El" (sublinierea îmi aparţine). Nu ar fi corect să spunem „un singur suflet cu El". Numai duhul omului este capabil de legătura directă cu Dumnezeu. în modelul original al creaţiei, duhul omului s-a raportat ascendent la Dumnezeu şi descendent la sufletul lui. Dumnezeu a comunicat în mod direct cu duhul omului, şi, prin duhul omului, cu sufletul Iui. împreună - duhul şi sufletul omului - se exprimă prin trup. La cădere, ca rezultat al neascultării omului, duhul lui a fost despărţit de Dumnezeu, şi, în acelaşi timp, sufletul lui a început să se exprime în mod independent de duhul lui. Această relaţie nouă, „disjunctivă", a fost atât consecinţa, cât şi expresia răzvrătirii omului împotriva lui Dumnezeu. In altă parte în Noul Testament, cuvântul firesc denotă activitatea sufletului omului atunci când nu se află înrelaţia potrivită cu duhul său. El descrie de aceea o condiţie care este contrară celei mai înalte dorinţe a lui Dumnezeu. Putem stabili acest lucru prin analizarea pe scurt a altor două pasaje din Noul Testament unde apare cuvântul psuchikos - însemnând „firesc".în 1 Corinteni 2:14-15, Pavel spune că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu ... şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte". Pe de altă parte, „omul spiritual poate să judece totul". Este evident că „firesc" şi „spiritual" se află în antiteză. Omul „spiritual" funcţionează conform voii Iui Dumnezeu; omul „firesc" se află în afara relaţiei armonioase cu Dumnezeu. Omul „firesc" vrea să înţeleagă adevărul spiritual pe tărâmul sufletului lui, dar nu reuşeşte. Omul „spiritual" este unit cu Dumnezeu prin duhul său, şi astfel poate să primească revelaţie spirituală direct de la Dumnezeu. în Iuda 16-19, apostolul descrie un cerc de persoane care sunt asociate cu Biserica, dar care, cu toate acestea, sunt „cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor, trăiesc după poftele lor" (versetul 16). El concluzionează, spunând despre ei: „Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul" (versetul19).

Luate împreună, aceste pasaje din 1 Corinteni şi luda prezintă o imagine consistentă a unui om descris ca fiind „firesc". El este în mod aparent o persoană care se asociază cu Biserica şi care poartă o spoială de spiritualitate. In acelaşi timp, sufletul său nu se relaţionează în mod corect la Dumnezeu prin duhul său. în ciuda credinţei pe care o mărturiseşte, în realitate el este răzvrătit şi nu are o relaţie armonioasă cu Dumnezeu şi cu poporul lui Dumnezeu. Nu este capabil să înţeleagă adevărul spiritual. Atitudinea şi comportamentul său răzvrătit întristează Duhul lui Dumnezeu şi aduc ofensă Trupului lui Hristos. Această analiză explică nivelele descendente ale înţelepciunii decăzute descrise în lacov 3:15 de la pământesc, la firesc, la drăcesc. Rădăcina problemei este răzvrătirea - o formă de neascultare faţă de Dumnezeu - o formă de respingere a autorităţii lui Dumnezeu. Această răzvrătire întrerupe legătura dintre duhul unui om şi Dumnezeu, dintre duhul unui om şi lucrurile cereşti. Acest om este de acum limitat la valorile şi motivele pământeşti. In acelaşi timp, sufletul omului -neavând o relaţie armonioasă cu Dumnezeu - este expus datorită răzvrătirii sale influenţei demonilor, pe care simţurile sale spirituale tocite nu le mai pot identifica. Rezultatul este o formă de înţelepciune care pare a fi „spirituală", dar care de fapt este „drăcească". Tot capitolul trei din cartea lacov se concentrează asupra unei singure probleme specifice: folosirea greşită a limbii. în plus, întreaga epistolă se adresează mai ales - dacă nu în mod exclusiv - celor care îşi mărturisesc credinţa în Hristos. De aceea, este clar că această înţelepciune decăzută, falsă, drăcească, despre care vorbeşte lacov, îşi găseşte expresia în cuvintele folosite de creştini. Cum apare o asemenea situaţie? Există două domenii principale în care creştinii se fac deseori vinovaţi astfel din pricina cuvintelor pe care le rostesc. Primul domeniu îl reprezintă cuvintele pe care creştinii le spun între ei; al doilea îl reprezintă cuvintele pe care le spun înaintea lui Dumnezeu - mai ales în rugăciune. Noul Testament dă avertizări foarte clare creştinilor despre cum ar trebui să vorbească despre alţi oameni, şi mai ales despre fraţii lor creştini. In Tit 3:2, Pavel spune că noi nu „trebuie să vorbim de rău pe nimeni". Expresia pe nimeni se aplică tuturor oamenilor, fie credincioşi, fie necredincioşi. Verbul grecesc tradus cu „a vorbi de rău" este blasphemo - din care este derivat cuvântul blasfemie. Este important să înţelegem că păcatul „blasfemiei" include nu numai cuvinte rele rostite împotriva lui Dumnezeu, ci şi cuvinte rele rostite împotriva semenilor noştri. Fie că sunt rostite cu referire la Dumnezeu sau la alţi oameni, asemenea cuvinte le sunt interzise creştinilor. In Iacov 4:11, lacov tratează mult mai specific cuvintele pe care creştinii le spun unii despre alţii: „Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor!" Cuvântul tradus aici prin „a vorbi de rău" este katalalo, care înseamnă simplu „a vorbi împotrivă". Mulţi creştini interpretează ceea ce spune Iacov spunând că nu ar trebui să spunem nimic neadevărat împotriva altor credincioşi. Cu toate acestea, ceea ce spune el este că noi nu ar trebui să vorbim deloc împotriva fraţilor noştri credincioşi -chiar dacă ceea ce spunem despre ei este adevărat. Păcatul de care se ocupă Iacov aici nu este a spune un neadevăr, ci a vorbi împotrivă. Unul dintre păcatele în care creştinii cad cel mai uşor este bârfa. In unele adunări creştine, dacă s-ar exclude bârfa, abia daca ar mai rămâne ceva de spus! Dicţionarul Englez Collins oferă următoarele două definiţii pentru „bârfă":1. Discuţie ocazională şi nefolositoare. 2. Conversaţie care implică sporovăieli sau zvonuri răutăcioase despre alţi oameni.

Două dintre adjectivele aplicate aici bârfei sunt: nefolositoare şi răutăcioasă. Nu este suficient ca creştinii să se ferească de răutate în discuţiile lor. în Matei 12:36, Isus însuşi ne avertizează în mod explicit împotriva vorbirii nefolositoare: „Vă spun că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit" (sublinierea îmi aparţine). Deşi Noul Testament interzice în mod explicit bârfa, mulţi creştini o privesc ca pe un păcat relativ „inofensiv". Totuşi, în mod categoric, Dumnezeu nu îl vede în felul acesta. In Romani 1:29-30, Pavel enumera câteva dinconsecinţele părăsirii lui Dumnezeu de către om. Iată o parte din lista lui: „Fiind plini de ... invidie, de ucidere, de ceartă, de înşelătorii, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urători de Dumnezeu, obraznici, îngâmfaţi, lăudăroşi" (GBV).Poziţia bârfitorilor în listă este semnificativă. Câteva din atitudinile inimii asociate în mod direct cu bârfa sunt cearta, înşelătoria şi răutatea. Bârfitorii înşişi sunt catalogaţi ca oameni care sunt şoptitori, urători de Dumnezeu, obraznici, aroganţi şi lăudăroşi. Creştinii care se complac în bârfă cred despre ei înşişi că sunt „excepţii", dar nu aşa îi vede Dumnezeu. Pericolul acestui gen de vorbire este prezentat prin ordinea descendentă a adjectivelor din Iacov 3:15: pământească, firească, drăcească. Creştinii care îşi permit să bârfească despre alţi oameni - mai ales despre fraţii lor creştini - sunt neascultători în mod direct faţă de Dumnezeu. Prin urmare, ei se află pe o pantă descendentă alunecoasă, înainte de a-şi da seama ce se întâmplă, au alunecat de la „pământesc" la „firesc", şi apoi de la „firesc" la „drăcesc". Cuvintele pe care aceşti oameni le spun despre alţii nu sunt descrise în mod normal ca „blesteme", dar efectul lor este acelaşi. Ele sunt de fapt canale prin care forţele demonice sunt îndreptate împotriva altor membri din Trupul lui Hristos. Mai mult, nu doar persoanele despre care se vorbeşte sunt afectate. în Iacov 3:6. Apostolul spune: „Limba ...este acela dintre mădularele noastre care întinează tot trupul." Credinciosul care este vinovat de acest gen de vorbire se întinează de fapt, nu numai pe el însuşi, ci şi partea Trupului lui Hristos de care este legat. Cu câţiva ani în urmă, în timpul unei călătorii misionare prin Europa, m-am aflat într-o situaţie care mi-a oferit o perspectivă nouă cu privire la pericolul vorbirii fireşti. Mă pregăteam să vorbesc la o întâlnire foarte importantă, când am fost apucat de o durere în partea de jos a abdomenului, încât mă încovoiam din pricina ei. Temându-mă că s-ar putea să-mi anulez angajamentul de a vorbi în acea seară, L-am chemat pe Dumnezeu în ajutor. Imediat am avut în minte o imagine a doi prieteni creştini, aflaţi la şase mii de mile distanţă, în Statele Unite, care vorbeau despre mine. Aveam o relaţie personală foarte caldă, dar prietenii mei nu au fost deloc de acord în privinţa unei acţiuni căreia îi dădusem curs. Am simţit că în conversaţia lor ei mă criticau pentru acţiunea mea, iar cuvintele lor negative despre mine îmi produceau simptomele fizice cu care mă confruntam. în plus, aceastaa fost strategia lui Satan de a mă împiedica să slujesc în seara aceea. Am înţeles că trebuia să fac două lucruri. Primul, printr-o decizie a voinţei mele, mi-am iertat prietenii pentru cuvintele pe care le spuneau împotriva mea. Apoi am acţionat pe baza promisiunii lui lsus din Matei 18:18: „Orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer." Cu autoritatea investită în Numele lui lsus, am legat forţele satanice care lucrau împotriva mea, şi apoi m-am eliberat de efectul cuvintelor rostite de prietenii mei despre mine. în cinci minute, durerea din abdomenul meu a încetat complet (şi nu a mai revenit niciodată!). Câteva ore mai târziu am reuşit să slujesc în mod eficient la întâlnire, şi am avut sentimentul că scopul lui Dumnezeu fusese atins. Mai târziu, la revenirea în Statele Unite, am avut o întâlnire cu cei doi prieteni ai mei şi tensiunea dintre noi a fost rezolvată. Astăzi relaţia dintre noi este mai apropiată decât înainte.

In Matei 7:1-2, lsus spune: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura." Din verbul tradus prin „a judeca" derivă în mod direct cuvintele critic sau a critica. Când ne permitem să îi criticăm pe alţii - mai ales pe fraţii noştri credincioşi - astfel încât să rostim judecata asupra lor, noi suntem neascultători faţă de Scriptură şi astfel ne facem vinovaţi de o atitudine de răzvrătire faţă de Dumnezeu. Aceasta ne expune „sindromului" din lacov 3:15: pământesc, firesc, drăcesc. Dacă nu suntem de acord cu comportamentul unui creştin, este permis - şi uneori necesar - să urmăm modelul lui Pavel privind neînţelegerea lui cu Petru referitoare la practicile iudaice. In Galateni 2:11, Pavel spune: „l-am stat împotrivă [lui Petru] în faţă" (sublinierea îmi aparţine). Pavel nu a criticat comporlamentul lui Petru faţă de conlucrătorii săi, Barnaba şi Tit. în schimb, s-a dus direct la Petru şi şi-a rezolvat neînţelegerile cu el in persoană. Dacă Pavel s-ar fi făcut vinovat de criticarea pe la spale a lui Petru, relaţia dintre cei doi ar fi fost ruptă pentru totdeauna. Totuşi, aşa cum era, în 2 Petru 3:15 – epistolă scrisă aproape de sfârşitul vieţii lui Pavel - el vorbea cu o aprobare călduroasă despre înţelepciunea dată„ preaiubitului nostru frate, Pavel". în Proverbe 27:5, Solomon enunţă acest lucru ca un principiu de comportament: „Mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă. "Un alt gen de situaţie în care ar trebui să vorbim despre greşeala unei alte persoane se ridică atunci când suntem obligaţi să slujim ca martori. In acest caz, avem datoria să spunem „adevărul, tot adevărul şi nimic altceva decât adevărul". Totuşi, nimeni nu poate fi în acelaşi timp atât martor, cât şi judecător. In asemenea situaţie, noi nu îndeplinim rolul unui judecător, ci acela al unui martor. Noi lăsăm altcuiva responsabilitatea pronunţării judecăţii. Păcatul specific împotriva căruia ne avertizează lsus este să luăm poziţia de judecător atunci când Dumnezeu nu ne-a desemnat la aceasta. De asemenea, El ne avertizează că dacă cedăm şi îi criticăm pe alţii, la timpul cuvenit- dintr-o sursă sau alta - aceleaşi genuri de critică pe care le-am rostit împotriva altora vor fi îndreptate împotriva noastră, când ne va veni rândul. Analiza pătrunzătoare a Bibliei referitoare la daunele cauzate de folosirea greşită a limbii lasă probabil ca foarte puţini dintre noi să fie cei care ar putea pleda „nevinovat". Dacă recunoaştem că ne-am făcut vinovaţi de rănirea altor oameni prin vorbirea noastră şi că astfel ne-am murdărit pe noi înşine şi Trupul lui Hristos, avem nevoie să ne pocăim şi să cerem iertarea şi curăţirea lui Dumnezeu. S-ar putea să avem nevoie să cerem iertare şi celor pe care i-am ofensat. Mai mult decât atât, avem nevoie să învăţăm cum să ne protejăm de cuvintele care rănesc şi dor, şi pe care alţii le-ar putea spune împotriva noastră. Subiectul protecţiei este tratat la Secţiunea 3.

Intrebări pentru studiu

1. Care sunt cele trei elemente care formează personalitatea umană?

2. Care parte a fost direct insuflată de Dumnezeu la creaţie?

3. Care sunt cele două trăsături, bazate pe două din cele trei părţi, care sunt în opoziţie una faţă de alta?

4. Adevărat sau fals: păcatul blasfemiei are loc numai când vorbim rău împotriva lui Dumnezeu.

5. Care sunt cele două adjective care se aplică cuvântului bârfă?

6. Criticarea fraţilor credincioşi astfel încât să pronunţăm judecataasupra lor ne face vinovaţi de o atitudine de_ împotriva lui Dumnezeu.

7. Adevărat sau fals: acelaşi fel de critică pe care o rostim împotriva altora se va întoarce împotriva noastră.

Aplicaţie practică

1. Descrie în cuvintele tale vorbirea „firească".

2. Care sunt câteva din modurile de folosire greşită a limbii?

3. Ai participat vreodată la o discuţie firească sau ţi-ai folosit limba în mod greşit? Cum?

4. Ia în considerare obţinerea iertării din partea celor pe care i-ai ofensat.

Verset de memorat

Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită! Proverbe 15:23

Răspunsul credintei

Fie cuvintele gurii mele şi cugetarea inimii mele plăcute înaintea ochilor Tăi, o, Doamne, tăria mea şi Răscumpărătorul meu. Psalmul 19:14

Răspunsuri

1. Duhul, sufletul şi trupul.

2. Duhul.

3. Firescul şi spiritualul.

4. Fals. Blasfemia se referă şi la cuvintele rele rostite împotriva semenilor noştri.

5. Nefolositoare, răutăcioasă.

6. Răzvrătire.7. Adevărat.

15. Rugăciuni fireşti

Mulţi creştini sunt şocaţi atunci când sunt confruntaţi cu răul pe care îl provoacă prin faptul că vorbesc între ei în mod ofensator la adresa altora. Cu toate acestea, sunt mult mai şocaţi atunci când sunt confruntaţi cu răul mult mai mare pe care îl pot provoca atunci când vorbesc ofensator despre alţii în rugăciunile lor înaintea lui Dumnezeu. Ei cred că rugăciunea este întotdeauna corectă şi că efectele ei sunt întotdeauna bune. Totuşi, acest punct de vedere nu este sprijinit de Biblie. De exemplu, în Proverbe 28:9 suntem avertizaţi: „Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă." Dumnezeu a lăsat în Biblie principiile rugăciunii care este acceptată înaintea Lui. Oricine ignoră aceste principii şi face rugăciuni contrare lor, atrage indignarea lui Dumnezeu şi respingerea rugăciunii făcute. Descriind părerea lui Dumnezeu faţă de acest gen de rugăciune, Solomon foloseşte unul din cei mai puternici termeni de dezaprobare: scârbă. Pentru că este atât de important pentru noi să facem rugăciuni potrivite cu voia lui Dumnezeu, nu îndrăznim să depindem de propria noastră înţelepciune. Plin de îndurare, Dumnezeu nu ne-a lăsat să ne descurcăm singuri. EI ne-a pus la dispoziţie un Ajutor divin: Duhul Sfânt. Prin împuternicirea Sa, noi putem face rugăciuni care sunt acceptate de Dumnezeu. Pe de altă parte, despărţiţi de Duhul Sfânt, suntem incapabili să ne rugăm astfel încât săîi facă plăcere lui Dumnezeu şi să împlinim scopurile Lui. Pavel face referire la aceste subiecte foarte clar în pasajul următor: Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului: pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia Iui Dumnezeu. Romani 8:26-27în natura noastră firească, noi toţi avem anumite slăbiciuni. Acestea nu sunt slăbiciuni ale trupului, ci slăbiciuniale capacităţii noastre de înţelegere. Ele se manifestă pe două căi care au legătură între ele. în primul rând noi nu ştim pentru ce anume să ne rugăm. în al doilea rând, chiar şi atunci când ştim pentru ce să ne rugăm, nu ştim cum să ne rugăm pentru lucrul respectiv. De aceea suntem meniţi să ne aflăm într-o dependenţă totală de Duhul Sfânt. Numai El ne poate arăta ce anume şi cum să ne rugăm. în două pasaje din Efeseni, Pavel accentuează mai departe dependenţa noastră de Duhul Sfânt pentru a face rugăciuni corecte înaintea lui Dumnezeu. In Efeseni 2:18, el subliniază că numai Duhul Sfânt este Acela care ne poate deschide calea înaintea lui Dumnezeu: „Căci prin El [Isus] şi unii şi alţii [evrei şi neamuri] avem intrare laTatăl printr-un Duh" (sublinierea îmi aparţine). Două condiţii sunt combinate aici pentru ca rugăciunea să fie primită: prin Isus şi prin Duhul Sfânt. Amândouă sunt esenţiale. Nu există nici o forţă naturală care să poată purta vocile noastre umane plăpânde de la pământ până la urechileDumnezeului care stă pe tronul Lui în cer. Numai puterea supranaturală a Duhului Sfânt poate face acest lucru. Fără El, noi nu avem acces la Dumnezeu.

Mai apoi, în Efeseni 6:18, Pavel subliniază din nou cât de mare nevoie avem să fim ajutaţi de Duhului Sfânt, în special în rugăciunea pentru fraţii noştri în credinţă. El spune că noi ar trebui să facem „în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri ... pentru toţi sfinţii" (sublinierea îmi aparţine). Numai rugăciunile făcute prin Duhul Sfânt pot fi invocate asupra celor pentru care cerem prin rugăciune ajutorul şi încurajarea de care au nevoie. Cum putem atunci să ne folosim de ajutorul Duhului Sfânt? Două cerinţe principale sunt smerenia şi puritatea motivaţiei. In primul rând, trebuie să ne smerim noi înşine înaintea Duhului Sfânt şi să recunoaştem că avem nevoie de El. Apoi trebuie să-L lăsăm să ne cureţe de toate motivele noastre greşite şi de toate atitudinile noastre egoiste, şi să ne inspire cu o grijă şi o dragoste sinceră pentru cei pentru care dorim să ne rugăm. Rugăciunile inspirate de Duhul Sfânt nu sunt neapărat lungi sau elocvente. Dumnezeu nu este impresionat în special de fraze alese sau de un ton solemn al vocii. Unele din cele mai eficiente rugăciuni din Biblie au fost uimitor de simple. Când Moise s-a rugat pentru sora sa, Măria, care fusese lovită cu lepră, el a spus în mod simplu: „Dumnezeule, Te rog, vindec-o!" (Numeri 12:13). Când vameşul s-a rugat în Templu, el a murmurat doar o singură propoziţie scurtă: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!" (Luca 18:13). Cu toate acestea, ştim că Dumnezeu a auzit şi a răspuns la ambele rugăciuni. Dacă simţi nevoia să te rogi, dar nu şti cum să începi, cere-i simplu lui Dumnezeu ajutorul. Iată câteva cuvinte simple pe care le-ai putea folosi:Doamne, simt nevoia să mă rog, dar nu ştiu cum. Te rog, ajută-mă prin Duhul Tău cel Sfânt să mă rog rugăciunea pe care Tu vrei s-o auzi şi la care Tu vei răspunde. După aceea, acceptă răspunsul lui Dumnezeu prin credinţă, şi roagă-te ceea ce vine din inima ta. Isus ne-a asigurat că dacă îi cerem lui Dumnezeu pâine, niciodată El nu ne va da o piatră (vezi Matei 7:9).Să presupunem totuşi că noi nu ne supunem Duhului Sfânt şi nu căutăm călăuzirea Lui. în schimb, rugăciunilenoastre sunt motivate de invidie şi de propriile noastre interese (menţionate în Iacov 3:14) sau de atitudinile noastre fireşti, cum ar fi resentimentul, mânia, critica sau propria noastră neprihănire. Duhul Sfânt nu va întări rugăciunile care pornesc din asemenea atitudini, şi nici nu le va prezenta înaintea lui Dumnezeu Tatăl. De aceea, în mod inevitabil, felul nostru de a ne ruga degenerează în „sindromul" menţionat în Iacov 3:15: pământesc - firesc - drăcesc. Efectul unor asemenea rugăciuni fireşti este la fel cu cel al vorbirii fireşti: negativ,nu pozitiv. EI eliberează împotriva celor pentru care ne rugăm presiuni invizibile, de nedescris, care nu uşurează poverile acestora, ci mai degrabă adaugă la cele existente. In special, când ne rugăm pentru fraţii noştri în credinţă, există două atitudini fireşti împotriva cărora trebuie să ne păzim: noi nu trebuie să acuzăm, şi nu trebuie să încercăm să controlăm. Este mai Ia îndemână să vedem greşelile altor creştini. De fapt, aceasta ne motivează deseori să ne rugăm pentru ei. Este bine să ne rugăm, dar trebuie să fim atenţi cum ne rugăm. Noi nu avem libertatea de a veni înaintea lui Dumnezeu cu un catalog al greşelilor lor.Când începem să jucăm rolul de acuzatori, noi urmăm modelul lui Satan, nu al lui Hristos. Titulatura principală al lui Satan - diavolul -înseamnă „defăimător" sau „acuzator". In Apocalipsa 12:10, el este descris ca unul care acuză creştinii, zi şi noapte, înaintea lui Dumnezeu. El este angajat în această slujbă din vremuri străvechi şi este un expert în această privinţă. El nu are nevoie de ajutor din partea creştinilor! Am observat că în aproape toate rugăciunile lui Pavel pentru fraţii lui în credinţă - fie că sunt pentru anumite persoane, fie pentru adunări - el începe prin a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru ei. Un exemplu remarcabil este oferit la începutul epistolei 1 Corinteni. In conformitate cu ceea ce scrie Pavel în continuare în această epistolă, în acea adunare existau multe genuri de păcat: ceartă între membrii ei; carnalitate; incest; beţie la Cina Domnului. Şi totuşi, Pavel îşi începe epistola prin cuvinte de mulţumire semnificative: Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Hristos. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. în felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru. Si vă va întări până la sfârşit, în aşa fel casă fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.1 Corinteni 1:4-6, 8 Mulţumirile aduse la începutul unei rugăciuni au un important efect psihologic. Ele creează o atitudine pozitivă în cel care se roagă. Cu un asemenea început este mult mai uşor să continui rugăciunea având o credinţă pozitivă, chiar dacă suntem conştienţi de greşelile serioase sau de problemele celor pentru care ne rugăm. În ceea ce mă priveşte, eu fac un principiu din a nu mă ruga niciodată pentru fraţii mei credincioşi fără a mulţumimai întâi lui Dumnezeu pentru ei. Dacă nu pot face acest lucru, atunci cred că este mai bine să nu mă mai rog deloc! Un misionar în India, care a trăit într-o altă generaţie, a dezvoltat o lucrare de rugăciune atât de eficientă încât a devenit cunoscut sub numele de „Hyde care se roagă". Odată, se ruga pentru un evanghelist indian a cărui slujire era lipsită atât de foc, cât şi de rod. Era gata să spună: „Doamne, Tu ştii cât de rece este fratele acela." A mai spus doar: „Doamne, Tu ştii cât de ..." dar Duhul Sfânt nu i-a îngăduit să-şi ducă până la capăt propoziţia. Deodată şi-a dat seama că nu era treaba lui să-l acuze pe tovarăşul său de slujire. în loc să se concentreze asupra greşelilor acelui om, el a început să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru tot ceea ce găsise bun în el. în câteva luni, fratele indian a fost transformat în mod dramatic. El a ajuns să fie cunoscut în întreaga zonă drept un câştigător de suflete dedicat şi eficient. Aceasta este puterea rugăciunii izvorâte dintr-o apreciere pozitivă şi din atitudinea de mulţumire pentru tot ceeace este bun într-o anumită persoană. Dar să presupunem că Hyde nu ar fi fost sensibil faţă de Duhul Sfânt şi ar fi continuat să se roage într-un duh negativ, de condamnare. Oare rugăciunea lui nu ar fi fost eficientă, dar în sens opus? Oare nu ar fi putut aduce asupra prietenului său de slujire povara atât de grea, a condamnării, astfel încât acesta să nu fi fost în stare să se ridice niciodată deasupra ei? Din când în când, ca şi alţi creştini, experimentez  perioade de „povară" spirituală. într-un fel nedefinit, încep să mă simt vinovat, necorespunzător sau nevrednic deşi s-ar putea să nu fiu conştient de nimic specific ce ţine deviaţa mea sau de comportamentul meu care să justifice aceste sentimente. în astfel de situaţii, am învăţat din experienţă că s-ar putea ca nu eu să fiu cauza unei asemenea stări. „Povara" mea s-ar putea datora altor creştini - bine intenţionaţi, dar lipsiţi de călăuzire - care mă acuză înaintea lui Dumnezeu. Mai ales sentimentul de vinovăţie este adesea un semnal de alarmă. La urma urmei, vinovăţia este rezultatul logic al acuzării. Odată ce mi-am diagnosticat în mod corect problema, mă pot întoarce spre Marele Preot, care îmi vede toate greşelile, şi, cu toate acestea, continuă să pledeze cazul meu înaintea Tatălui.

Rugăciunea ineficientă nu există. Problema nu este dacă rugăciunile noastre sunt eficiente. Problema este dacă efectul lor este pozitiv sau negativ. Lucrul acesta este determinat de puterea care lucrează prin ele. Sunt ele într-adevăr de la Duhul Sfânt? Sau sunt ele o imitaţie firească? Adevărata mijlocire se bazează pe modelul lui Isus, aşa cum este descris în Romani 8:33 Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi. Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta Iui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! Romani 8:33-34 Hristos vede în mod sigur greşelile noastre, ale credincioşilor, mult mai clar decât le vedem noi unii la alţii. Totuşi, mijlocirea Sa pentru noi nu are drept rezultat condamnarea noastră, ci justificarea noastră. El nu stabileşte condamnarea noastră, ci neprihănirea noastră. Mijlocirea noastră pentru fraţii noştri în credinţă ar trebui să urmeze acelaşi model. îndrăznim noi să aducem acuzaţii împotriva celor pe care Dumnezeu i-a ales? Sau să îi condamnăm noi pe aceia pe care Dumnezeu i-a îndreptăţit? Cu siguranţă aceasta ar însemna o îngâmfare de cel mai înalt nivel! Mesajul Scripturii este neechivoc. El nu lasă loc rugăciunilor noastre în care îi acuzăm pe fraţii noştri încredinţă. Totuşi, există o a doua ispită de a folosi greşit puterea rugăciunii, care este mai subtilă şi mai greu de detectat. Aceasta ia forma rugăciunii folosite pentru a-i controla pe cei pentru care ne rugăm. Există ceva anume în natura noastră adámica, decăzută, care ne hrăneşte dorinţa de a controla alţi oameni şi de a ne impune voinţa asupra lor. In capitolul 6 s-a scos în evidenţă faptul că această dorinţă de a-i controla pe alţii este rădăcina care produce vrăjitoria - mai întâi ca o lucrarea a firii, iar apoi ca o practică ocultă. Unul din cuvintele cheie care indică acţiunea acestei forţe este manipularea. Există numeroase domenii în care oamenii pot recurge la manipulare pentru a obţine ceea ce vor de la alţii. Soţii îşi manipulează soţiile, şi soţiile pe soţii lor; copiii îşi manipulează părinţii; predicatorii manipulează adunările pe care le conduc; şi publicitatea media manipulează publicul! Este o practică atât de comună încât de obicei oamenii nu o recunosc - în ei înşişi sau în alţii. Cu toate acestea, manipularea nu este voia lui Dumnezeu. Dumnezeu însuşi nu ne manipulează niciodată, şi El nu ne autorizează nici pe noi să manipulăm alţi oameni. Ori de câte ori recurgem la manipulare, am trecut din domeniul spiritual în cel firesc. Noi acţionăm într-o formă de înţelepciune care nu este de sus. Pentru că socotim că rugăciunea este ceva bun şi spiritual, noi presupunem că orice rezultate obţinem prinrugăciune, acestea sunt în mod necesar legitime şi că trebuie să reprezinte voia lui Dumnezeu. Acest lucru este adevărat dacă puterea care lucrează prin rugăciunile noastre este Duhul Sfânt. Dar dacă rugăciunile noastre sunt motivate de determinarea noastră firească, efectul lor va fi dăunător, şi nu benefic. In spatele acestei rugăciuni fireşti stă deseori o presupunere arogantă că noi avem dreptul „să ne jucăm de-a Dumnezeu" în vieţile altora. Totuşi, în realitate, orice influenţă care încearcă să înlăture suveranitatea lui Dumnezeu din viaţa unei persoane nu este de la Duhul Sfânt.

Există multe situaţii diferite în care creştinii sunt ispitiţi să se roage într-un mod care pare spiritual, dar care în realitate este firesc. Iată două exemple tipice:

1. Rugăciunile acuzatoare şi de condamnare

„Ruperea" unei biserici va aduce cu siguranţă la suprafaţă elemente fireşti în toate părţile implicate. în acest caz, pastorul Jones, pastor al bisericii First Full Gospel, descoperă că soţia lui are o aventură cu fratele Williams, liderul de închinare din biserică. El divorţează de soţia lui şi îl concediază pe fratele Williams. Cu toate acestea, fratele Williams refuză să recunoască acuzaţia de adulter. El se plânge de „nedreptăţire",câştigă jumătate de adunare de partea lui şi începe să formeze o nouă biserică. De acolo începe o dispută îndelungată între cele două grupuri privind împărţirea fondurilor bisericii. Un an mai târziu, pastorul Jones se recăsătoreşte. Fratele Williams şi grupul lui îl acuză, spunând că este nebiblic ca un slujitor divorţat să se recăsătorească. Ei încep o întâlnire de rugăciune specială, prin care să aducă „judecata" asupra lui. In următorii doi ani, noua soţie a pastorului Jones rămâne însărcinată de două ori, dar de fiecare dată sarcina ei se sfârşeşte printr-un avort spontan. Ginecologul nu poate găsi nici un motiv medical pentru aceste pierderi. Fratele Williams şi grupul lui consideră că aceste evenimente sunt răspunsuri la rugăciunile lor şi modul în careDumnezeu susţine cauza lor dreaptă. Cu prima parte a concluziei lor sunt de acord, şi anume că rugăciunile lor sunt responsabile pentru cele două pierderi de sarcină. Dar se pune întrebarea: care a fost puterea care a lucrat prin acele rugăciuni? Duhul Sfânt nu susţine rugăciuni făcute cu astfel de motivaţii. De aceea putem concluziona foarte clar că puterea care lucrează prin asemenea rugăciuni este pământească, firească, demonică, fapt susţinut şi de Iacov 3:16.2. Rugăciuni manipulatoare, dominante Pastorul Strong este obişnuit să-i domine pe cei din jurul lui. Este văduv şi are doi fii şi o fiică. El se aştepta cei doi fii ai săi să devină slujitori ai lui Dumnezeu, dar până la urmă amândoi aleg cariere seculare. Mary, fiica, rămâne acasă. Ea este devotată tatălui ei şi un ajutor activ în adunare.La o întrunire evanghelistică, Mary îl întâlneşte pe Bob, un lucrător creştin din altă denominaţie, care începe să o curteze. Pastorul Strong nu este de acord cu biserica de care aparţine Bob, şi se opune relaţiei încă de la început. De asemenea, se teme că va pierde ajutorul lui Mary, atât acasă, cât şi la biserică. Până la urmă, Mary se mută din casa tatălui ei pentru a împărţi un apartament cu o prietenă. Pastorul Strong numeşte această atitudine ca fiind „răzvrătire". Când Mary îi spune că s-a logodit, el se hotărăşte să se roage împotriva căsătoriei deja planificate. Bob şi Mary merg înainte cu planurile lor, dar cu cât se cunosc mai bine unul pe altul, cu atât mai tensionată devine relaţia lor. Nici unul nu pare să se relaxeze în prezenţa celuilalt. Neînţelegeri minore degenerează în conflicte dureroase. Fiecare activitate pe care o planifică împreună sfârşeşte într-o frustrare inexplicabilă. Pânăla urmă Mary spune: „Bob, aceasta nu poate fi voia lui Dumnezeu pentru noi!" şi îi înapoiază inelul. Mary ajunge la concluzia că ieşirea din frustrarea ei este să rupă orice contact cu creştinii practicanţi. Înstrăinată de tatăl ei şi de biserică, ea îşi urmează fraţii în cariere seculare. Până la urmă întâlneşte un bărbat agnostic şi se căsătoreşte cu el. Cum ar trebui să evaluăm rugăciunile pastorului Strong? Cu siguranţă au fost eficiente, dar efectul lor a fost dăunător. Ele au fost expresia dorinţei lui de o viaţă de a-i domina pe cei care au fost aproape de el. Ele au fost îndeajuns de puternice ca să rupă o relaţie care i-ar fi putut aduce fiicei lui fericire şi împlinire. Totuşi, dincolo de aceasta, ele nu o pot aduce înapoi la credinţa ei, sau să o ţină departe de o căsătorie nebiblică ulterioară. Puterea rugăciunii care atrage asemenea rezultate negative nu porneşte de la Duhul Sfânt. Principiile ilustrate de aceste două exemple se aplică multor genuri de situaţii diferite din viaţa bisericii contemporane. Lecţia pe care ele o întăresc este foarte relevantă: puterea rugăciunii fireşti este atât reală, cât şi periculoasă. Rezultatul pe care îl produce nu este o binecuvântare, ci un blestem. Păcatul rugăciunii fireşti trebuie tratat la fel ca păcatul vorbirii fireşti, descris în capitolul precedent. Dacă suntem vinovaţi, trebuie să ne pocăim şi să-i cerem iertare lui Dumnezeu. S-ar putea să fie nevoie să le cerem iertare oamenilor pe care i-am afectat prin influenţa negativă a rugăciunilor noastre. In final, pentru viitor, trebuie să renunţăm cu fermitate la orice încercare, fie de a-i acuza pe alţi oameni, fie de a-i controla prin vorbele pe care le rostim în rugăciune.

Intrebări pentru studiu

1. Numai Duhul Sfânt ne poate arăta_şi_să ne rugăm pentru o situaţie.

2. Adevărat sau fals: fără Duhul Sfânt noi nu avem acces înaintea lui Dumnezeu.

3. Care sunt cele două atitudini fireşti de care trebuie să ne păzim atunci când ne rugăm pentru fraţii noştri încredinţă?

4. Ori de câte ori recurgem la manipulare, noi am trecut din domeniul ________________în cel____________.

5. Rugăciunile fireşti au drept rezultat producerea de ______ în locul binecuvântărilor.

Aplicaţie practică

1. Există două condiţii pentru o rugăciune acceptabilă: prin Isus şi prin Duhul Sfânt. Ce înseamnă acest lucru pentru tine? Ai împlinit aceste două condiţii?

2. Ai folosit vreodată rugăciunea pentru a acuza sau pentru a controla pe cineva, aşa cum este descris în acestcapitol? Dacă da, cere-I Domnului să te ierte.

Verset de memorat: [Eu] nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. (Efeseni 1:16)

Răspunsul credinţei

Tată, eu depind de Duhul Sfânt pentru călăuzire în rugăciunile mele. Ajută-mă atunci când mă abat de la rugăciunea în Duhul.

Răspunsuri

1. Ce, cum.

2. Adevărat.

3. Acuzare şi control

4. Spiritual, firesc

5. Blesteme

 - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - -

16. Rezumatul secţiunii a doua

Cele zece capitole precedente au tratat multe din cele mai importante cauze ale blestemelor aşa cum ne sunt descoperite în Biblie. Ne va fi de ajutor să încheiem secţiunea printr-un rezumat al acestor cauze:

♦

recunoaşterea şi/sau închinarea înaintea dumnezeilor falşi;

♦

orice implicare în ocult;

♦

lipsa respectului faţă de părinţi;

♦

toate formele de oprimare sau de nedreptate, în special îndreptate împotriva celor slabi şi neajutoraţi;

♦

toate formele de sex ilicit sau nenatural;

♦

antisemitismul;

♦

legalismul, firea pământească, apostazia;

♦

hoţia sau mărturia mincinoasă;

♦

reţinerea din banii lui Dumnezeu sau din alte resurse materiale care îi aparţin Lui de drept;

♦

cuvinte rostite de oamenii cu autoritate relaţională, cum ar fi tata, mama, soţul, soţia, profesorul, preotul sau pastorul;

♦

blesteme autoimpuse;

♦

jurăminte sau legăminte care leagă oamenii de asocieri lipsite de evlavie;

♦

blesteme rostite de slujitorii lui Satan;

♦

vorbirea firească îndreptată împotriva altor oameni;

♦

rugăciunile fireşti care acuză sau caută să controleze alţi oameni. In plus, există blesteme din alte cauze sau surse menţionate în Scriptură, dar care nu sunt incluse în lista de mai sus. Cele mai importante dintre acestea sunt enumerate mai jos în ordinea în care apar în Biblie. Diferite pasaje care doar reafirmă blestemele pronunţate în Deuteronom 27 şi 28 nu sunt incluse. Este demn de observat că cea mai largă categorie de oameni care atrag asupra lor blestemul lui Dumnezeu este formată din profeţi, preoţi şi învăţători necredincioşi. Aceştia au fost notaţi cu un asterisc.

♦

Un blestem asupra poporului din Meroza pentru că nu s-au alăturat lui Barac ca lider al armatei Domnului împotriva lui Sisera (Judecători 5:23).

♦

Un blestem din partea lui lotam asupra celor care i-au ucis pe fiii lui Ghedeon (Judecători 9:57).

♦

Un blestem asupra Izabelei pentru vrăjitorie şi imoralitate (vezi 2 împăraţi 9:34 - compară cu 2 împăraţi 9:22).

♦

Un blestem asupra celor care resping poruncile lui Dumnezeu din pricina mândriei (vezi Psalmul 119:21).

♦

Un blestem asupra casei celor răi (Proverbe 3:33).

♦

Un blestem asupra pământului pentru că locuitorii săi l-au întinat, prin schimbarea şi încălcarea legilor şi legământului lui Dumnezeu (vezi Isaia 24:5-6).

♦

Un blestem asupra poporului Edomului, pentru persistarea în duşmănie şi trădare faţă de Israel (vezi Isaia34:5).

♦

* Un blestem asupra profeţilor falşi care au promis pacea poporului care era neascultător de Dumnezeu (vezi Ieremia 29:18).

♦

* Un blestem asupra profeţilor falşi care au comis imoralitate (vezi Ieremia 29:22).

♦

Un blestem asupra israeliţilor care au coborât în Egipt, sfidând avertizarea lui Dumnezeu (vezi Ieremia 42:18- compară cu Ieremia 44:8,12).

♦

Un blestem asupra oricărui om care nu împlineşte judecata lui Dumnezeu asupra vrăjmaşilor Săi (vezi Ieremia 48:10).

* Un blestem asupra binecuvântărilor preoţilor care resping disciplinarea lui Dumnezeu (vezi Maleahi 2:2). Un blestem asupra naţiunilor gen „capre" [cei care vor fi puşi la stânga lui Dumnezeu - n. trad] care nu au arătat nici un fel de milă faţă de fraţii lui Isus (vezi Matei 25:41). Un blestem asupra oamenilor care sunt învăţaţi în mod regulat adevărul lui Dumnezeu, dar care nu produc rodul corespunzător (vezi Evrei 6:8). Un blestem asupra învăţătorilor falşi care sunt vinovaţi de lăcomie, înşelăciune şi imoralitate (vezi 2 Petru 2:14).

Secţiunea III

De la blestem la binecuvântare

Introducere Ia secţiunea a treia

Ai ajuns până acum să recunoşti că viaţa ta a fost în vreun fel vătămată de un blestem? Te întrebi dacă există o cale de ieşire din umbra întunecată care a oprit lumina soarelui binecuvântării lui Dumnezeu? Da, există o cale de ieşire! Dar există doar una singură: prin moartea jertfitoare a lui Isus pe cruce. Această secţiune va explica în termeni practici, simpli, modul în care poţi găsi şi urma calea lui Dumnezeu – din umbră la lumina soarelui, de la blestem la binecuvântare. Pentru încurajarea ta vei citi - în capitolul 20 - povestea unui bărbat care a găsit calea de ieşire din frustrare şi disperare spre împlinire şi rodire. Şi tu poţi face acelaşi lucru! La început, subiectul acesta a fost puţin prea împovărător pentru mine, dar apoi puterea lui Dumnezeu a venit peste mine şi m-am „lipit" de acest mesaj. După o vreme am simţit cum sudoarea îmi picura de pe frunte, pentru că această învăţătură descria exact ceea ce eu experimentasem. înainte de sfârşitul mesajului am început să simt un sentiment de libertate care îmi copleşea toată fiinţa. In momentul în care am spus „Amin!" la rugăciunea finală pentru ruperea blestemelor, mă simţeam de parcă tone de greutate fuseseră ridicate de peste mine. Slavă lui Dumnezeu! Acum sunt un slujitor cu normă întreagă şi Dumnezeu m-a dus în toată lumea. Oriunde călătoresc, am ajutat Ia eliberarea multor oameni din blesteme, iar acum ei umblă în binecuvântările lui Dumnezeu.

Schimbul divin de la cruce

Intregul mesaj al Evangheliei se concentrează în jurul unui eveniment istoric unic: moartea jertfitoare a lui Isus pe cruce. Cu privire la aceasta, scriitorul Epistolei către Evrei spune: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi" (Evrei 10:14). Aici sunt combinate două expresii foarte puternice: „desăvârşiţi" şi „pentru totdeauna". împreună, ele descriu o jertfă care acoperă orice nevoie a întregii omeniri. Mai mult decât atât, rezultatele ei se extind de-a lungul timpului, până în veşnicie. Pe baza acestei jertfe, Pavel scrie în Filipeni 4:19: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Hristos Isus" (sublinierea îmi aparţine). „Toate trebuinţele voastre" include în mod specific eliberarea din blestem pe care o cauţi. Dar mai întâi trebuie să vezi lucrul acesta ca parte a unui întreg mult mai mare - un act unic, suveran al lui Dumnezeu care a adunat laolaltă toată vina şi toată suferinţa omenirii într-un singur moment crucial al timpului. Dumnezeu nu a oferit mai multe soluţii pentru multitudinea de probleme ale omenirii, ci El ne oferă o singură soluţie atotsuficientă, acesta fiind răspunsul Său la orice problemă. Putem proveni din medii diferite, fiecare din noi fiind împovăraţi cu propria nevoie specială, dar pentru a primi soluţia lui Dumnezeu, noi toţi trebuie să ne croim propria cale spre acelaşi loc: crucea lui Isus.

Cea mai completă relatare despre ceea ce a fost realizat la cruce a fost dată prin prorocul Isaia, cu 700 de ani înainte ca acel eveniment să aibă loc. în Isaia 53:11, prorocul descrie un „Slujitor al Domnului", al cărui suflet trebuia să fie oferit lui Dumnezeu ca jertfă pentru păcat. Scriitorii Noului Testament, în unanimitate, îl identifică pe acest slujitor fără nume ca fiind Isus Hristos. Scopul divin împlinit prin jertfa Sa este rezumat în Isaia 53:6: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nele-giuirea noastră, a tuturor." Iată problema de bază, universală, a întregii omeniri: noi ne-am întors, fiecare dintre noi, la propriul nostru drum. Există multe păcate specifice, pe care mulţi dintre noi nu le-am comis niciodată, cum ar fi: crimă, adulter, furt şi aşa mai departe. Dar acest singur lucru îl avem cu toţii în comun: fiecare dintre noi a mers pe propriul său drum. Făcând astfel, noi i-am întors spatele lui Dumnezeu. Cuvântul ebraic care rezumă această atitudine este avon, tradus aici prin "nelegiuire". Probabil cel mai apropiat echivalent în limba română contemporană ar fi„răzvrătire", nu împotriva omului, ci împotriva lui Dumnezeu. în capitolul 4 am văzut că aceasta este cauza principală a blestemelor enunţate în Deuteronom 28. Totuşi, niciun cuvânt din limba noastră, fie că este nelegiuire, fie răzvrătire nu transmite înţelesul deplin al cuvântului avon. în uzanţa lui biblică, avon descrie nu numai nelegiuirea, ci şi pedeapsa - sau consecinţele rele - pe care nelegiuirea le aduce cu sine. De exemplu, în Geneza 4:13, după ce Dumnezeu a pronunţat judecata Lui asupra lui Cain pentru uciderea fratelui său, Cain a spus: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi." Cuvântul tradus aici prin "pedeapsă" este avon. Acesta acoperă nu numai „nelegiuirea" lui Cain, ci şi „pedeapsa" adusă asupra lui. în Levitic 16:22, Domnul spune cu privire la ţapul jertfit de Ziua Ispăşirii: „Ţapul acela va purta asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit." în această imagine simbolică, ţapul a purtat nu numai nelegiuirile israeliţilor, ci şi toate consecinţele nelegiuirilor lor. Schimbul divin de la cruce în capitolul 4 din Plângerile lui Ieremia, avon apare de două ori, având acelaşi sens. în versetul 6, el este tradus astfel: „Pedeapsa -pentru vina fiicei poporului meu ..." Din nou, în versetul 22: „Fiica Sionului, pedeapsa nelegiuirii tale ..." (sublinierea îmi aparţine). în fiecare dintre aceste cazuri, acelaşi cuvânt, avon, este tradus printr-o expresie completă: „pedeapsa nelegiuirii". Cu alte cuvinte, în sensul său cel mai deplin, cuvântul avon nu înseamnă numai „nelegiuire", ci el include şi toate consecinţele rele, pe care judecata lui Dumnezeu le aduce asupra nelegiuirii. Acelaşi lucru se aplică şi jertfei lui Isus pe cruce. Isus Însuşi nu era vinovat de nici un păcat. în Isaia 53:9, prorocul spune: „Nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui." Dar în versetul 6, el spune: „Dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor." Isus nu a fost identificat numai cu nelegiuirea noastră, El a îndurat şi toate consecinţele rele ale acestei nelegiuiri. La fel ca ţapul ispăşitor care îl prefigura, El le-a purtat şi le-a luat, astfel încât ele să nu se mai poată întoarce asupra noastră. Acesta este înţelesul şi scopul adevărat al crucii. Pe ea a avut loc un schimb hotărât de Dumnezeu. Mai întâi, Isus a îndurat în locul nostru toate consecinţele rele, care se cuveneau prin judecata divină pentru nelegiuirile noastre. Acum, în schimb, Dumnezeu ne oferă tot binele care se cuvenea ascultării fără de păcat a lui Isus. Pe scurt, răul care ni se cuvenea nouă a venit asupra lui Isus, pentru ca, în schimb, binele care i se cuvenea lui Isus să ne poată fi oferit nouă. Dumnezeu poate să ne ofere asta fără să-Şi compromită dreptatea Lui veşnică, pentru că Isus a răbdat deja, în locul nostru, toată pedeapsa dreaptă, cuvenită pentru nelegiuirile noastre. Toate acestea provin numai din harul de nepătruns al lui Dumnezeu şi sunt primite numai prin credinţă. Nu există nici o explicaţie logică în termeni de „cauză şi efect". Nici unul din noi nu a făcut vreodată ceva ca să merite o astfel de jertfă, şi niciunul din noi nu va putea face nimic vreodată ca să o poată câştiga. Biblia descoperă multe aspecte diferite ale schimbului şi multe domenii specifice în care acesta se aplică. Totuşi, în fiecare caz există acelaşi principiu: răul a venit asupra lui Isus, ca în schimb să ne poată fi oferit binele.

Primele două aspecte sunt descrise în Isaia 53:4 Desigur, El suferinţele [literal: bolile] noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui; şi noi am socotit că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. 5 Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, şi prin rănile Lui suntem vindecaţi.Isaia 53:4-5 Aici se întrepătrund două adevăruri. Aplicarea unuia este spirituală, iar a celuilalt este fizică. în plan spiritual, Isus a primit pedeapsa cuvenită fărădelegilor şi nelegiuirilor noastre, pentru ca noi, în schimb, să putem fi iertaţi şi astfel să putem avea pace cu Dumnezeu (vezi Romani 5:1). în plan natural, El a purtat bolile şi durerile noastre, astfel încât prin rănile Lui noi să fim vindecaţi. Aplicaţia fizică a acestui schimb este confirmată în două pasaje din Noul Testament. Matei 8:16-17 se referă la Isaia 53:4 şi relatează faptul că Isus „a tămăduit pe toţi bolnavii, ca să se împlinească tot ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: «El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.» "Din nou, în 1 Petru 2:24, apostolul se referă la pasajul din Isaia 53:5-6 când spune despre Isus: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. "Dublul schimb care este descris în versetele de mai sus ar putea fi rezumat în felul următor:

♦

Isus a fost pedepsit pentru ca noi să putem fi iertaţi.

♦

Isus a fost rănit pentru ca noi să putem fi vindecaţi. Un al treilea aspect al acestui schimb este descoperit în Isaia 53:10, care afirmă că Domnul a făcut din viaţa lui Isus o „jertfă pentru-păcat". Acest lucru trebuie înţeles în lumina rânduielilor legii mozaice pentru diferitele forme de jertfe pentru păcat. Persoana care a păcătuit trebuia să i aducă preotului o jertfă: o oaie, un ţap, un taur sau un alt animal. Omul îşi mărturisea păcatul asupra jertfei, iar preotul transfera, în mod simbolic, păcatul mărturisit de la persoană asupra animalului. Apoi animalul era omorât, plătind astfel pedeapsa pentru păcatul care fusese transferat asupra lui.în preştiinţa lui Dumnezeu, toate acestea au avut menirea de a fi semne prevestitoare pentru ceea ce avea să fie împlinit prin unica jertfă atotsuficientă a lui Isus. Pe cruce, păcatul întregii lumi a fost transferat asupra sufletului lui Isus Hristos. Rezultatul este descris în Isaia 53:12: „S-a dat pe Sine însuşi la moarte." Prin moartea Sa jertfitoare şi înlocuitoare, Isus a făcut ispăşire pentru păcatul întregii omeniri. în 2 Corinteni 5:21, Pavel se referă la Isaia 53:10, şi, în acelaşi timp, prezintă aspectul pozitiv al acestui schimb: „Pe Cel [Isus] care n-acunoscut nici un păcat, EI [Dumnezeu] L a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. "Pavel nu vorbeşte aici despre o neprihănire pe care am putea-o dobândi prin propriile eforturi, ci despre neprihănirea lui Dumnezeu - o neprihănire care nu a cunoscut niciodată păcat. Niciunul dintre noi nu ar putea să o câştige vreodată. Ea este la fel de departe de propria noastră neprihănire, ca cerul faţă de pământ. Ea poate fi primită numai prin credinţă. Acest al treilea aspect al schimbului poate fi rezumat în felul următor:

♦

Isus a fost făcut păcat cu păcătoşenia noastră, ca noi să putem fi făcuţi neprihăniţi cu neprihănirea Lui. Următorul aspect al schimbului este rezultatul logic al celui anterior, întreaga Biblie, atât Vechiul, cât şi Noul Testament accentuează faptul că rezultatul final al păcatului este moartea. în Ezechiel 18:4, Domnul afirmă: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri." în Iacov 1:15, apostolul spune: „Şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea." Atunci când Isus S-a identificat cu păcatul nostru, a fost inevitabil ca EI să experimenteze şi moartea, care este rezultatul păcatului. Ca o confirmare a acestui fapt, în Evrei 2:9 scriitorul spune că Isus a fost făcut „pentru puţin timp mai prejos decât îngerii ... pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi". Moartea de care a murit EI era urmarea inevitabilă a păcatului omenesc pe care l-a luat asupra Sa. El a purtat păcatul tuturor oamenilor, şi astfel a murit de moartea care se cuvenea tuturor oamenilor. In schimb, tuturor celor care acceptă jertfa Lui înlocuitoare, Isus le oferă acum darul vieţii veşnice. în Romani6:23, Pavel pune cele două alternative faţă în faţă: „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru." Acest al patrulea aspect al schimbului poate fi rezumat în felul următor:

♦

Isus a murit de moartea noastră pentru ca noi să putem primi viaţa Lui.Un alt aspect al schimbului este afirmat de Pavel în 2 Corinteni 8:9: „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi. "Schimbul este clar: de la sărăcie la bogăţie. Isus a devenit sărac pentru ca noi, în schimb, să putem deveni bogaţi. Când a devenit Isus sărac? Unii oameni îl prezintă ca fiind sărac în timpul slujirii Sale pământeşti, dar lucrul acesta nu este corect. El însuşi nu a avut mulţi bani, dar niciodată nu I-a lipsit nimic din ceea ce avea nevoie. Atunci când Şi-a trimis ucenicii singuri, nici lor nu le-a lipsit nimic (Luca 22:35). Deci, departe de a fi săraci, El şi ucenicii Săi au făcut din dărnicia pentru săraci o practică obişnuită (Ioan 12:4-8; loan 13:29). Este adevărat că metodele lui Isus de a obţine bani erau uneori neconvenţionale, dar banii au aceeaşi valoare, fie că sunt luaţi de la o bancă, fie că sunt luaţi din gura unui peşte(Matei 17:27)! Metodele Lui de a procura mâncare erau uneori, de asemenea, neconvenţionale, dar un om care putea să asigure un prânz substanţial pentru 5.000 de bărbaţi (plus femei şi copii), în mod sigur nu ar putea fi considerat sărac după standardele normale (Matei 14:15-21). De fapt, de-a lungul întregii Sale slujiri pământeşti, Isus a exemplificat chiar „abundenţa", aşa cum este ea definită în capitolul 5. El a avut întotdeauna tot ceea ce era necesar pentru a împlini voia lui Dumnezeu în viaţa Lui. în plus, El a dat în mod continuu altora, iar resursele Sale nu s-au epuizat niciodată. Aşadar, când a devenit Isus sărac pentru noi? Răspunsul este: pe cruce. în Deuteronom 28:48, Moise rezumă sărăcia absolută în patru expresii: foame, sete, goliciune şi lipsa de toate. Isus a experimentat toate acestea pe deplin pe cuce. A fost flămând. Nu mâncase de aproape 24 de ore. A fost însetat. Printre ultimele Lui cuvinte au fost şi acestea: „Mi-e sete" (vezi Ioan 19:28). A fost dezbrăcat. Soldaţii îi luaseră toate hainele (Ioan 19:23).Se afla într-o lipsă totală. Nu mai avea nimic. După moartea Sa, a fost îngropat într-o haină împrumutată, într-un mormânt împrumutat (Luca 23:50 53). Astfel, Isus a suferit în locul nostru sărăcia absolută, în mod exact şi complet.

In 2 Corinteni 9:8, Pavel prezintă mai detaliat partea pozitivă a schimbului: „Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate din destul, să prisosiţi în orice faptă bună."Pavel are grijă să accentueze în tot acest timp faptul că unica bază pentru acest schimb este harul lui Dumnezeu. El nu poate fi niciodată meritat. Poate fi doar primit prin credinţă. Foarte adesea, „abundenţa" noastră va fi asemănătoare cu cea a lui Isus din timpul vieţii Lui pe pământ. Nu vom avea cantităţi mari de bani sau conturi mari în bancă. Dar, de la o zi la alta, vom avea îndeajuns pentru propriile noastre nevoi şi ceva în plus, pentru nevoile altora. Un motiv important pentru acest nivel de purtare de grijă este indicat prin cuvintele lui Isus, citate în Faptele Apostolilor 20:35: „Este mai ferice să dai decât să primeşti." Scopul lui Dumnezeu este ca toţi copiii Săi să se bucure de binecuvântarea mai mare. De aceea, El Se îngrijeşte de noi îndeajuns ca să acopere propriile noastre nevoi şi să putem da şi altora. Acest al cincilea aspect al schimbului poate fi rezumat în felul următor:

♦

Isus a devenit sărac experimentând sărăcia noastră pentru ca noi să ne îmbogăţim cu bogăţiile Lui. Schimbul de la cruce acoperă şi formele de suferinţă emoţională, care provin din nelegiuirea omului. Şi aici Isus a răbdat răul pentru ca noi, în schimb, să ne putem bucura de bine. Două din cele mai crude răni care ne sunt provocate prin propria noastră nelegiuire sunt ruşinea şi respingerea. Pe amândouă le-a îndurat Isus la cruce. Ruşinea poate avea diferite grade de intensitate, de la starea de stânjeneală acută până la un sentiment de nevrednicie, care te îndepărtează atât de părtăşia cu Dumnezeu, cât şi cu oamenii. Una din cauzele cele mai obişnuite, care predomină din ce în ce mai mult în societatea contemporană, este abuzul sexual sau molestarea în copilărie. Adesea, acestea lasă cicatrici care pot fi vindecate numai prin harul lui Dumnezeu. Vorbind despre Isus pe cruce, scriitorul Epistolei către Evrei spune că El „a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea" (Evrei 12:2, sublinierea îmi aparţine). Execuţia pe cruce era cea mai ruşinoasă dintre formele de moarte, fiind rezervată pentru criminalii din speţa cea mai de jos. Cel care urma să fie executat era dezbrăcat în întregime şi era expus gol privirilor trecătorilor care îl ironizau şi îl batjocoreau. Iată ce ruşine a îndurat Isus în timp ce atârna pe cruce (Matei 27:35-44). Scopul lui Dumnezeu este să îi facă pe cei care se încred în El să împărtăşească slava Sa veşnică în schimbul ruşinii suferite de Isus. În Evrei 2:10, autorul spune: „Se cuvenea, în adevăr, ca Acela [Dumnezeu] ... care voia să aducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor [Isus]" ( sublinierea îmi aparţine). Ruşinea pe care îndurat-o Isus pe cruce a deschis calea pentru ca toţi cei care se încred în El să fie eliberaţi de propria lor ruşine. Şi nu numai atât; El împărtăşeşte cu noi slava care îi aparţine prin dreptul Său veşnic! Există şi o altă rană care este adesea şi mai chinuitoare decât ruşinea, şi anume respingerea. De obicei, aceasta are ca rădăcină orice relaţie ruptă. în forma ei cea mai timpurie, ea este cauzată de părinţi care îşi resping proprii copii. Respingerea poate fi activă, exprimată prin forme aspre, negative; sau poate fi pur şi simplu eşecul de a arăta dragoste şi acceptare. Dacă o femeie însărcinată are sentimente negative cu privire la copilul din pântecele ei, acesta se va naşte probabil cu un sentiment de respingere, care poate continua până la vârsta de adult şi chiar până la moarte. Destrămarea căsniciei este o altă cauză frecventă a respingerii. Acest lucru este ilustrat în mod viu prin cuvintele Domnului: „«Căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţe, care a fost izgonită,» zice Dumnezeul tău" (Isaia 54:6).

Grija lui Dumnezeu pentru vindecarea rănii de respingere este redată în Matei 27, care descrie punctul culminant al agoniei lui Isus: 49 Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?", adică: „Dumnezeul Meu,Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" 50Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.Matei 27:46 şi 50 Pentru prima dată în istoria universului, Fiul lui Dumnezeu L-a chemat pe Tatăl Său şi nu a primit nici un răspuns. Isus fusese identificat în atât de mare măsură cu nelegiuirile omului, încât sfinţenia de necompromis a lui Dumnezeu L-a făcut pe Acesta să-L respingă chiar pe propriul Său Fiu. Prin aceasta, Isus a îndurat respingerea în forma ei cea mai chinuitoare: respingerea din partea unui tată. Aproape imediat după aceasta El a murit nu din cauza rănilor răstignirii, ci din cauza unei inimi zdrobite de respingere. Astfel, El a împlinit imaginea profetică a lui Mesia din Psalmul 69:20: „Ocara îmi frânge inima!" Relatarea din Matei continuă imediat: „Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s a rupt în două, de sus până jos" (Matei 27:51). Aceasta demonstrează în mod simbolic faptul că omului păcătos îi fusese deschis drumul pentru a intra într-o părtăşie directă cu un Dumnezeu sfânt. Respingerea lui Isus a deschis drumul pentru ca noi să fim acceptaţi de Dumnezeu drept copii ai Săi. Acest lucru este rezumat de Pavel în Efeseni 1:5-6: „[Dumnezeu] ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, ... spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui" [sau: prin care ne-a făcut să fim acceptaţi în Cel Preaiubit] (sublinierea îmiaparţine). Respingerea lui Isus a avut drept rezultat acceptarea noastră. Niciodată nu am avut mai mare nevoie de remediul lui Dumnezeu pentru ruşine şi respingere decât astăzi. După aprecierile mele, cel puţin un sfert din adulţii din prezent suferă de diferite forme de răni de respingere şi de ruşine. Am avut o bucurie nemăsurată să pot conduce astfel de oameni spre vindecarea care curge de la crucea lui Isus. Cele două aspecte emoţionale ale schimbului de la cruce, care au fost analizate mai sus, ar putea fi rezumate astfel:

♦

Isus a purtat ruşinea noastră pentru ca noi să putem împărtăşi slava Lui.

♦

Isus a îndurat respingerea noastră pentru ca noi să fim acceptaţi drept copii ai lui Dumnezeu. Aspectele schimbului analizat mai sus acoperă unele din nevoile fundamentale şi urgente ale omenirii, dar ele nu sunt exhaustive. De fapt, nu există nici o nevoie care să rezulte din răzvrătirea omului şi care să nu fie acoperită prin acelaşi principiu al schimbului: răul a venit asupra lui Isus pentru ca nouă să ne poată fi oferit binele. Odată ce am învăţat să aplicăm acest principiu în vieţile noastre, el eliberează providenţa lui Dumnezeu pentru fiecare nevoie. Acum trebuie să foloseşti acest principiu pentru a veni în întâmpinarea nevoii speciale din viaţa ta: eliberarea de sub blestem. Pavel descrie aspectul relevant al schimbului: Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi - fiindcă este scris: "Blestemat e oricine este atârnat pe lemn" '"pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. Galateni 3:13-14

Pavel îi aplică lui Isus, care atârna pe cruce, un paragraf al Legii lui Moise afirmat în Deuteronom 21:23, conform căruia o persoană executată prin spânzurarea de un lemn (pe o spânzurătoare din lemn), ajunge prin aceasta sub blestemul lui Dumnezeu. Apoi el indică rezultatul opus: binecuvântarea. Nu este nevoie să fii teolog ca să analizezi acest aspect al schimbului:

♦

Isus a devenit blestem pentru ca noi să putem primi binecuvântarea. Blestemul care a venit asupra lui Isus este definit ca „blestemul Legii". El include fiecare din blestemele enumerate de Moise în Deuteronom 28, şi care au fost examinate în capitolul 4. Fiecare din aceste blesteme, întoată plinătatea lor, a venit asupra lui Isus. El a deschis astfel calea pentru ca noi să obţinem în egală măsură o eliberare deplină şi pentru ca noi să intrăm în binecuvântările corespunzătoare. încearcă un moment să ţi-L imaginezi pe Isus în timp ce era atârnat acolo, pe cruce. Atunci vei începe să înţelegi deplina oroare a blestemului. Isus a fost respins de compatrioţii Săi, trădat de unul din ucenicii Lui şi abandonat de ceilalţi (deşi unii s-au întors mai târziu pentru a-L urma în agonia Sa finală). El a fost atârnat gol între cer şi pământ. Trupul îi era distrus de durerea pricinuită de rănile nenumărate, sufletul îi era împovărat de vina întregii omeniri. Pământul L-a respins, şi cerul nu răspundea la strigătul Lui. Când soarele şi-a ascuns lumina, iar întunericul L-a acoperit, sângele care purta viaţa Lui a curs pe pământul pietros şi prăfuit. Cu toate acestea, din întuneric, chiar înainte de ultima suflare, a răzbătut un ultim strigăt, triumfător: „S-a sfârşit!" în limba greacă, acea expresie, „s-a sfârşit!", este de fapt un singur cuvânt. Este timpul perfect alverbului care înseamnă „a face ceva complet sau perfect". în limba română, ar putea fi redat astfel: „este completat complet" sau „este desăvârşit în mod desăvârşit".Isus a luat asupra Lui orice consecinţă rea pe care răzvrătirea a adus-o asupra omenirii. El a cuprins fiecare blestem al Legii lui Dumnezeu care a fost încălcată. Toate acestea pentru ca, la rândul nostru, să putem avea parte de fiecare binecuvântare datorită ascultării Sale. Un asemenea sacrificiu este copleşitor în privinţa amplorii sale, şi totuşi uimitor în simplitatea Iui. Ai avut ocazia să accepţi cu credinţă această relatare despre jertfa lui Isus şi despre tot ceea ce a obţinut El pentru tine? Mai ales, dacă trăieşti sub umbra vreunui blestem, ai început să întrevezi că Isus, la un preţ infinit pentru El însuşi, a asigurat în mod deplin eliberarea ta? Dacă răspunsul este da, atunci trebuie să dai un răspuns imediat - un răspuns care este cea mai simplă şi mai pură exprimare a credinţei. Să spui: „Mulţumesc!" Fă asta chiar acum! Spune: „Mulţumesc! Mulţumesc, Doamne Isuse, pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine! Nu înţeleg pe deplin, dar cred şi sunt recunoscător!" Acum continuă să-I mulţumeşti cu cuvintele tale. Cu cât îi mulţumeşti mai mult, cu atât vei crede mai mult ceea ce a făcut El pentru tine. Şi cu cât vei crede mai mult, cu atât vei vrea să-I mulţumeşti mai mult. Mulţumirea este primul pas spre eliberare.

întrebări pentru studiu

1. Care este singurul şi unicul eveniment istoric în jurul căruia se concentrează întregul mesaj al Bibliei?

2. Adevărat sau fals: Dumnezeu oferă mai multe soluţii diferite pentru problemele omenirii.

3. în Deuteronom 28:48, Moise rezumă patru expresii ale sărăciei absolute. Care sunt acestea?

4. Două dintre cele mai crude răni cauzate de propria noastră nelegiuire sunt______________şi____________________•

5. Enumera cele opt schimburi realizate la cruce şi care sunt menţionate în acest capitol. 6. Ca rezultat al schimbului de la cruce, Isus a devenit_ pentru ca noi să putem intra în__________________.

7. Care este primul pas spre eliberarea?

Aplicaţie practică

1. Crezi că Isus S-a dus la cruce pentru păcatele tale?

2. Cum ai experimentat în mod personal sacrificiul Său în viaţa ta?

3. Din cele opt schimburi de la cruce menţionate, este vreunul pe care nu l-ai experimentat încă? Dacă da, careeste acesta şi care crezi că este motivul?

Verset de memorat: Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa în slavă, în Isus Hristos. Filipeni 4:19

Răspunsul credintei

Isus, accept tot ceea ce ai făcut la cruce pentru mine. Cred că fiecare din nevoile mele este împlinită în Tine.

Răspunsuri

1. Moartea sacrificială a lui Isus Hristos la cruce.

2. Fals. EI ne oferă numai un singur lucru care este atotsuficient: crucea lui Isus.

3. Foame, sete, goliciune şi lipsa de toate.

4. Ruşinea, respingerea.

(1) Isus a fost pedepsit pentru ca noi să putem fi iertaţi.

(2) Isus a fost rănit pentru ca noi să fim vindecaţi.

(3)Isus a fost făcut păcat cu păcătoşenia noastră pentru ca noi să fim făcuţi neprihăniţi cu neprihănirea Lui.

(4) Isusa murit moartea noastră pentru ca noi să fim părtaşi vieţii Lui.

(5) Isus a devenit sărac, experimentând sărăcianoastră pentru ca noi să putem fi îmbogăţiţi cu bogăţiile Lui.

(6) Isus a îndurat ruşinea noastră pentru ca noi săfim părtaşi la gloria Lui.

(7) Isus a îndurat respingerea noastră pentru ca noi să fim acceptaţi drept copii ai luiDumnezeu.

(8) Isus a devenit blestem pentru ca noi să avem parte de binecuvântare.

7. Mulţumirea.

Şapte paşi spre eliberare

Există doar o temelie - şi numai una - atotsuficientă pentru orice manifestare a milei lui Dumnezeu: schimbul care a avut loc la cruce. în capitolul precedent, au fost analizate opt aspecte principale ale acestui schimb:

♦

Isus a fost pedepsit pentru ca noi să putem fi iertaţi.

♦

Isus a fost rănit pentru ca noi să putem fi vindecaţi.

♦

Isus a fost făcut păcat cu păcătoşenia noastră pentru ca noi să putem deveni neprihăniţi cu neprihănirea Lui.

♦

Isus a murit moartea noastră pentru ca noi să putem fi părtaşi la viaţa Lui.

♦

Isus a devenit sărac, experimentând sărăcia noastră pentru ca noi să putem fi îmbogăţiţi cu bogăţiile Lui.

♦

Isus a îndurat ruşinea noastră pentru ca noi să putem fi părtaşi la gloria Lui.

♦

Isus a îndurat respingerea noastră pentru ca noi să fim acceptaţi drept copii ai lui Dumnezeu.

♦

Isus a devenit blestem pentru ca noi să putem avea parte de binecuvântare. Această listă nu este completă. Se mai pot adăuga şi alte aspecte ale schimbului. Dar toate reprezintă diferite faţete ale providenţei pe care Dumnezeu a pus-o la dispoziţia noastră prin jertfa lui Isus. Biblia le rezumă într-un cuvânt atotcuprinzător, măreţ: mântuire. Creştinii deseori limitează mântuirea la experienţa prin care păcatele cuiva sunt iertate şi la naşterea din nou. Totuşi, oricât de minunat este lucrul acesta, este doar prima parte din mântuirea completă carea fost revelată în Noul Testament. Sfera de acţiune a mântuirii, în plinătatea ei, este ascunsă - cel puţin, în parte - de problemele de traducere. În textul original al Noului Testament din greacă, verbul sozo, care în mod normal înseamnă „a salva", este folosit de asemenea cu diferite semnificaţii, nu numai în sensul iertării de păcate. Este folosit, de exemplu, în multe cazuri în care oamenii au fost vindecaţi trupeşte. Este folosit de asemenea în cazul persoanei care a fost eliberată de demoni, şi a persoanei care murise şi apoi a fost adusă la viaţă. în cazul lui Lazăr, acest termen este folosit în sensul recuperării dintr-o boală fatală. în 2Timotei 4:18, Pavel foloseşte acelaşi verb pentru a descrie acţiunea Iui Dumnezeu de păstrare şi de protecţie continuă în faţa răului, acţiune care va dura pe durata întregii sale vieţi. Lucrarea completă a mântuirii include fiecare parte a fiinţei umane. Ea este minunat rezumată în rugăciunea lui Pavel din 1 Tesaloniceni 5:23: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin: şi duhul vostru, sufletul vostru şi duhul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos." Mântuirea include totalitatea personalităţii umane - duhul, sufletul, trupul - şi ea este consumată numai prin învierea trupului la revenirea lui Hristos.Totuşi, nimeni nu intră în posesia tuturor aspectelor mântuirii în mod simultan sau printr-o singură tranzacţie. Este normal să progresăm în etape de la un aspect la altul. Mulţi creştini nu trec dincolo de 4 iertarea păcatelor lor. Ei nu sunt conştienţi de multe alte aspecte ale mântuirii lui Dumnezeu care le stau la dispoziţie în mod gratuit.-Ordinea în care o persoană experimentează diferitele aspecte ale mântuirii lui Dumnezeu este determinată de suveranitatea Lui, care se raportează la noi toţi în mod individual. în general, punctul de pornire este iertarea de păcate, dar nu întotdeauna. în timpul lucrării pământeşti a lui Isus, oamenii erau deseori mai întâi vindecaţi fizic şi apoi erau iertaţi de păcatele lor. Acest lucru se poate întâmpla şi azi. în 1968, soţia mea, Ruth, pe când era necăsătorită şi trăia ca evreică practicantă, a zăcut în pat mai multe săptămâni. Apoi a primit o vizită miraculoasă din partea lui Isus în camera ei şi a fost complet vindecată, în mod instantaneu. Dar au mai trecut doi ani înainte să-şi recunoască nevoia de a avea păcatele iertate. Numai atunci a fost născută din nou. Când venim la Dumnezeu pe baza jertfei lui Hristos pentru noi, trebuie să fim sensibili la călăuzirea Duhului Sfânt. Nu îi putem impune lui Dumnezeu propriile noastre priorităţi, ci trebuie să-L lăsăm să lucreze cu noi înordinea aleasă de El. De exemplu, se poate ca o persoană să fie hotărâtă să urmărească prosperitatea financiară, pe când prima prioritate a lui Dumnezeu pentru ea este neprihănirea. Dacă insistă cu încăpăţânare să ceară prosperitatea înaintea neprihănirii, s-ar putea să nu primească nici una, nici alta! Tot astfel, o persoană poate căuta vindecarea fizică, neştiind că rădăcina bolii fizice este o problemă emoţională interioară - cum ar fi respingerea, sau întristarea, sau nesiguranţa. Ca răspuns, Dumnezeu va mişca lucrurile înspre vindecarea emoţională de care este nevoie. Dacă persoana nu se deschide pentru aceasta, ci continuă să cerşească mai întâi vindecarea fizică, s-ar putea ca până la urmă să nu primească nici un fel de vindecare, fie fizică, fie emoţională. Uneori Dumnezeu caută să ne descopere un aspect al mântuirii care este nevoia noastră cea mai urgentă, şi totuşi noi nu suntem conştienţi de ea. Aceasta se aplică în special în cazul eliberării de sub blestem. Deseori un blestem care acţionează asupra vieţii unei persoane este o barieră nebănuită care o opreşte din experimentarea altui aspect al mântuirii. în mod normal, mai întâi trebuie tratată această barieră, înainte să fie împlinite alte nevoi. Acesta este aspectul asupra căruia ne vom concentra acum: schimbarea unui blestem cu o binecuvântare. În acest moment suntem confruntaţi cu exact aceleaşi probleme pe care Moise le-a pus înaintea israeliţilor, pe când aceştia se pregăteau să intre în ţara Canaan: „Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră, că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul; alege viaţa ca să trăieşti tu şi sămânţa ta" (Deuteronom30:19). Problemele erau atât de delicate şi consecinţele atât de cuprinzătoare, încât Moise a chemat cerul şi pământul pentru a fi martori la răspunsul Israelului. Alternativele erau clare: viaţa şi binecuvântările, pe de o parte; moartea şi blestemele, pe de altă parte. Dumnezeu le-a cerut israeliţilor să aleagă ei înşişi. El i-a îndemnat să facă alegerea corectă: viaţa şi binecuvântările. Dar El nu a ales în locul lor. De asemenea, El le-a reamintit că alegerea pe care o făceau le va afecta nu numai vieţile lor ci şi pe ale urmaşilor lor. Vedem că aceasta este trăsătura caracteristică atât a binecuvântărilor, cât şi a blestemelor: ele continuă din generaţie în generaţie. Alegerea pe care a făcut-o Israel la vremea aceea a determinat destinul lor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi astăzi. Dumnezeu ne pune înaintea exact aceleaşi alternative: viaţa şi binecuvântările sau moartea şi blestemele. El ne lasă pe noi să alegem. Ca şi Israelul, noi ne hotărâm destinul prin alegerea pe care o facem. Alegerea noastră poate afecta şi destinul urmaşilor noştri. Mi-aduc aminte când, pentru prima dată, am fost confruntat de cuvintele lui Moise. Când mi-am dat seama că Dumnezeu aşteaptă un răspuns din partea mea, am fost intimidat. Dumnezeu aştepta ca eu să aleg! Nu puteam scăpa de acest moment. Să nu aleg însemna să fac alegerea greşită!

Ii mulţumesc lui Dumnezeu că El mi-a dat harul de a face alegerea corectă. Niciodată, în anii care au urmat de atunci, nu am regretat această alegere. Totuşi, Dumnezeu a început să-mi arate curând implicaţiile alegerii mele. Trecusem printr-o uşă ce dădea într-o viaţă de umblare în credinţă şi ascultare, şi de unde nu mai era cale de întoarcere.Toţi cei care doresc să treacă de la blestem la binecuvântare trebuie să treacă prin aceeaşi uşă. în primul rând, trebuie să existe o recunoaştere clară a problemelor pe care Dumnezeu Ie-a pus înaintea noastră. După care trebuie să existe un răspuns simplu, pozitiv: „Doamne, pe baza Cuvântului Tău, iată răspunsul meu. Eu refuz moartea şi blestemele, şi aleg viaţa şi binecuvântările." Odată ce am făcut această alegere, putem cere eliberarea de sub orice blestem care acţionează asupra vieţilor noastre. Care sunt paşii pe care trebuie să-i facem pentru aceasta? Nu există un model anume pe care toţi trebuie să-l urmeze. Cu toate acestea, în călăuzirea oamenilor înspre momentul eliberării, am găsit că este de ajutor să-i conduc prin şapte etape, descrise mai jos. S-ar putea să abordezi această problemă din perspectiva unuia care este preocupat să îi ajute sau să îi sfătuiască pe alţii. Totuşi, pentru a experimenta beneficiul complet al acestei învăţături, îţi recomand să te pui în locul persoanei care are nevoie de eliberare. Când faci lucrul acesta, s-ar putea să descoperi că de fapt acela este locul în care tu te afli în realitate! Mărturiseşte-ţi credinţa în Hristos şi în jertfa Lui pentru tine. în Romani 10:9-10, Pavel explică faptul că pentru a primi beneficiile jertfei lui Hristos trebuie să îndeplineşti două condiţii: să crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morţi şi să mărturiseşti cu gura ta că Isus este Domn. Credinţa din inimă nu este pe deplin eficientă până când nu a fost întregită prin mărturisirea cu gura. în mod literal, cuvântul „a mărturisi" înseamnă „a spune la fel cu". în contextul credinţei biblice, „mărturisire" înseamnă să spunem cu gura noastră ceea ce Dumnezeu a spus deja în Cuvântul Său. în Evrei 3:1, Isus este numit „Marele Preot al mărturisirii noastre". Când facem mărturisirea corectă în conformitate cu Biblia în legătură cu Persoana Lui, aceasta face disponibilă pentru noi slujirea Lui preoţească. Pentru a primi beneficiile jertfei lui Hristos, noi trebuie să facem o mărturisire specifică şi personală. De exemplu: Doamne Isus Hristoase, cred că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu şi singura Cale spre Dumnezeu; şi că Tu ai murit la cruce pentru păcatele mele şi ai inviat din nou din morţi. Pocăieşte-te de toată răzvrătirea ta şi de toate păcatele tale. Se poate să fi existat mulţi factori exteriori - care se regăsesc chiar şi în generaţiile anterioare - care au contribuit la blestemul existent asupra vieţii tale. Cu toate acestea, rădăcina tuturor problemelor tale stă în tine însuţi. Ea este rezumată într-un singur cuvânt, avon (nelegiuire): atitudinea ta de răzvrătire faţă de Dumnezeu şi păcatele care au rezultat din ea. De aceea, trebuie să accepţi responsabilitatea personală. De aceea, înainte de a primi mila lui Dumnezeu, El îţi cere să te pocăieşti. Aceasta trebuie să fie o decizie deliberată din partea ta: să renunţi la răzvrătirea ta şi să te supui fără rezervă la tot ceea ce îţi cere Dumnezeu. Omul care s-a pocăit cu adevărat nu se mai certe cu Dumnezeu! Noul Testament nu lasă loc pentru credinţa care ignoră pocăinţa. Când Ioan Botezătorul a venit să-I pregătească lui Isus calea, primul cuvânt din mesajul lui a fost: „Pocăiţi-vă!" (Matei 3:2, sublinierea îmi aparţine). Mai

târziu, când Isus Şi-a început slujirea publică, El a preluat mesajul de unde îl lăsase Ioan: „Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie!" (Marcu 1:15, sublinierea îmi aparţine). Fără pocăinţă nu este posibilă o credinţă eficientă. Mulţi creştini practicanţi se luptă în mod continuu pentru credinţă pentru că nu au împlinit condiţia precedentă, a po-căinţei. In consecinţă, ei nu primesc niciodată beneficiile depline ale jertfei lui Hristos. Iată o sugestie de o mărturisire care exprimă pocăinţa pe care o cere Dumnezeu: Renunţ la toată răzvrătirea mea şi la tot păcatul meu, şi mă supun Ţie, ca Domn al meu. Cere iertare de toate păcatele. Marea barieră care opreşte intrarea binecuvântării lui Dumnezeu în vieţile noastre este păcatul neiertat. Dumnezeu a oferit deja posibilitatea ca păcatele noastre să fie iertate, dar El nu va face aceasta până când nu le mărturisim. „Dacă ne mărturisim păcatele, EI este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire" (1 Ioan 1:9, sublinierea îmi aparţine). Dumnezeu este credincios să facă aceasta pentru că El ne-a dat promisiunea Lui, şi El întotdeauna îşi ţine promisiunile. De asemenea, El este drept pentru că toată pedeapsa pentru păcatele noastre a fost deja suportată de către Isus. S-ar putea ca Dumnezeu să-ţi fi arătat anumite păcate care te-au deschis spre un blestem. Dacă este aşa, atunci fă o mărturisire specifică a acelor păcate. De asemenea, este posibil ca blestemul să fi venit asupra ta din cauza păcatelor comise de strămoşii tăi (în special idolatria sau ocultul). Tu nu porţi vina păcatelor comise de strămoşii tăi, dar s-ar putea să fii afectat în diferite moduri de consecinţele păcatelor lor. Dacă eşti sigur de acest lucru,cere-I lui Dumnezeu eliberare de acele consecinţe. Iată o rugăciune potrivită care acoperă acest domeniu: Mărturisesc toate păcatele mele înaintea Ta şi Iţi cer să mă ierţi - mai ales pentru oricare din păcatele care m-au expus blestemelor. Eliberează-mă şi de consecinţele păcatelor strămoşilor mei. lartă-i pe toţi oamenii care te-au rănit sau care ţi-au greşit. 0 altă mare barieră care poate opri intrarea binecuvântării lui Dumnezeu în vieţile noastre este neiertarea pe care o purtăm în inimile noastre faţă de alţii. In Marcu 11:25, Isus pune degetul pe această problemă, arătându-ne că trebuie să o rezolvăm dacă vrem ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni: „Şi când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile." Acelaşi principiu se regăseşte în tot Noul Testament, dacă vrem ca Dumnezeu să ne ierte, trebuie să fim gata să îi iertăm pe alţii. Iertarea unei alte persoane nu este înainte de toate o emoţie: este o decizie. Uneori ilustrez aceasta printr-o „mică" parabolă. Ai în mâna ta chitanţe prin care o altă persoană îţi datorează 10.000 USD. Totuşi, în cer, Dumnezeu are în mâna Lui chitanţe în valoare de 10.000.000 USD. Dumnezeu îţi face o ofertă: „Tu rupi chitanţele pe care le ţii în mână, şi eu rup chitanţele care sunt în mâna Mea. Pe de altă parte, dacă le vei păstra pe ale tale, şi Eu le voi păstra pe ale Mele!" Înţeleasă în felul acesta, iertarea altei persoane nu este un sacrificiu enorm. Ea însemnă pur şi simplu interes personal înţelept. Oricine nu doreşte să anuleze o datorie de 10.000 UDS pentru a i se anula propria datorie de10.000.000 USD, nu are un bun simţ al afacerilor! Poate Dumnezeu aduce chiar acum în mintea ta o persoană sau persoane pe care trebuie să le ierţi. Dacă da, poţi cere ajutorul Duhului Sfânt. El te va îndemna să iei deciziile potrivite, dar El nu le va lua în locul tău. Răspunde cât timp simţi îndemnul Lui. Ia decizia clară de a ierta. Apoi rosteşte cu voce tare decizia luată. Spune tare: „Doamne, îl/o iert pe ..." şi numeşte persoana sau persoanele implicate. Cei al căror nume găseşti că sunt cel mai greu de rostit sunt cei pe care ai nevoie cel mai mult să-i ierţi! Aici sunt câteva cuvinte simple pe care le poţi folosi: Printr-o decizie a voinţei mele, îi iert pe toţi cei care m-au rănit sau mi-au greşit - la fel cum eu doresc ca Dumnezeu să mă ierte. în special, îi iert pe ... [numeşte persoana sau persoanele]. Renunţă la toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic înainte de a ajunge la rugăciunea efectivă de eliberare, există un alt domeniu important de care trebuie să te ocupi: toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic. Aici este inclusă o gamă largă de activităţi şi practici. Poate va fi nevoie să te întorci la paginile din capitolul 6, unde există o listă care acoperă câteva, dar nu toate din formele pe care acestea le pot lua. Dacă îţi este neclar un domeniu care nu este menţionat în listă, roagă-L pe Dumnezeu să îţi clarifice lucrul acesta. Dacă ai fost implicat vreodată în oricare din activităţile sau practicile respective, ai trecut dincolo de graniţa invizibilă a împărăţiei lui Satan. Din momentul acela, fie că ai ştiut, fie nu, Satan te-a văzut ca pe unul dintre supuşii Lui. El consideră că are un drept legal asupra ta. Din moment ce împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia lui Satan sunt în totală opoziţie una faţă de cealaltă, nu te poţi bucura de beneficiile şi de drepturile depline ale împărăţiei lui Dumnezeu până când nu ai întrerupt definitiv şi pentru totdeauna toate legăturile cu Satan şi până când nu ai anulat complet orice drept pe care el îl poate avea asupra ta. în 2 Corinteni 6:14-15, Pavel subliniază necesitatea de a rupe complet legătura cu împărăţia lui Satan: „Cum poate sta împreună întunericul cu lumina? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial [care este Satan]?" în versetul 17, el concluzionează cu o poruncă directă de la Domnul însuşi: „De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei,» zice Domnul. «Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. "Pentru realizarea acestei ruperi trebuie să rezolvi problema „obiectelor de contact" - adică a obiectelor care te leagă încă de Satan. Aici pot fi incluse diferite obiecte. în cazul meu, aşa cum am relatat în capitolul 2, era vorba despre dragonii chinezeşti pe care îi moştenisem. Dacă ai îndoieli despre cum s-ar putea aplica aceasta în situaţia ta, cere-I lui Dumnezeu să pună degetul pe orice înseamnă ofensă la adresa Lui. Apoi descotoroseşte-te de el în modul cel mai eficient: arde-l, zdrobeşte-l, aruncă-l într-o apă adâncă - sau orice altceva! Dacă eşti pregătit să realizezi această rupere definitivă de Satan şi de împărăţia lui, iată un mod potrivit de a afirma lucrul acesta: Renunţ la toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic - dacă am vreunul din „obiectele de contact", mă angajez să le distrug. Anulez toate drepturile lui Satan asupra mea. Acum eşti pregătit să te rogi pentru eliberare din orice blestem. Dacă ai fost dispus să faci fiecare din cei cinci paşi precedenţi, acum te afli în locul unde te poţi ruga rugăciunea reală de eliberare din orice blestem care este peste viaţa ta. Dar aminteşte-ţi, există o singură temelie pe baza căreia Dumnezeu îţi poate oferi mila Lui: schimbul care a avut loc când Isus a murit pe cruce. în acest schimb afost inclusă şi posibilitatea eliberării din orice blestem. Prin faptul că a fost atârnat pe o cruce, Isus a devenit blestem, purtând asupra Lui orice blestem care ar fi putut veni vreodată asupra ta, pentru ca, în schimb, să poţi fi eliberat din orice blestem şi să primeşli în locul acestuia binecuvântarea Iui Dumnezeu.

Este important să-ţi bazezi credinţa numai pe ceea ce Isus a obţinut pentru tine prin sacrificiul de la cruce. Nu trebuie să-ţi „câştigi" eliberarea. Nu trebuie să fii „vrednic" pentru asta. Dacă vii la Dumnezeu cu gânduri de genul acesta, atunci nu ai o bază solidă pentru credinţa ta. Dumnezeu ne răspunde numai pe baza a ceea ce afăcut Isus în numele nostru, şi nu a meritelor pe care ne închipuim că le avem în noi înşine. Dacă te rogi, având această temelie a credinţei, rugăciunea ta ar trebui să se sfârşească nu prin a cere, ci prin a primi. în Marcu 11:24, Isus stabileşte acest principiu: „De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea" (sublinierea îmi aparţine). în acest gen de rugăciune există două etape distincte, relaţionate sub formă de cauză şi efect: să primeşti şi să ai. Să primeşti este cauza, din care urmează efectul să ai. Să primeşti este la timpul trecut; să ai este la viitor. Să primeşti are loc când ne rugăm. Apoi urmează să ai la timpul şi în modul hotărât prin suveranitatea lui Dumnezeu. Dar principiul subliniat de către Isus este acesta: dacă noi nu primim în momentul în care ne rugăm, nu avem nici o asigurare că vom avea vreodată. Iată o rugăciune potrivită. Mai întâi citeşte această rugăciune până la capăt, după care citeşte mai departe în vederea altor instrucţiuni. Doamne Isuse, cred că pe cruce ai luat asupra Ta fiecare blestem care ar putea veni vreodată asupra mea. De aceea, Te rog acum să mă eliberezi de orice blestem care acţionează asupra vieţii mele - in Numele Tău, Doamne Isus Hristoase! Prin credinţă primesc acum eliberarea mea şi Iţi mulţumesc pentru ea. Acum opreşte-te un moment! înainte de a te ruga această rugăciune de eliberare, ar fi înţelept să reafirmi fiecare din cele cinci mărturisiri anterioare, pe care le-ai parcurs deja. Pentru a face să îţi fie mai uşor, ele sunt repetate mai jos, dar fără alte comentarii sau explicaţii adăugate. Citeşte-le cu voce tare, încet şi fără grabă, fără ca atenţia să îţi fie distrasă. Dacă ai vreun sentiment de nesiguranţă legat de o anumită secţiune, ia-o de la capăt şi citeşte din nou. Identifică-te cu cuvintele pe care le rosteşti. Pe când vei fi terminat de citit, ar trebui să ai sentimentul că te-ai adus pe tine însuţi/însăţi în prezenţa lui Dumnezeu prin cuvintele pe care le-ai rostit. Apoi treci direct la rugăciunea de eliberare care este repetată la final. Iată deci o rugăciune completă: Doamne Isuse Hristoase, cred că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu şi singura Cale spre Dumnezeu; şi că Tu ai murit pe cruce pentru păcatele mele şi ai înviat din nou din morţi. Renunţ la răzvrătirea mea şi Ia tot păcatul meu, şi mă supun Ţie ca Domn al meu. îmi mărturisesc toate păcatele înaintea Ta şi îţi cer să mă ierţi - mai ales pentru oricare din păcatele care m-au expus fata de vreun blestem. Eliberează-mă şi de consecinţele păcatelor strămoşilor mei. Printr-o decizie a voinţei mele, îi iert pe toţi cei care m-au rănit sau mi-au greşit - la fel cum doresc ca Dumnezeu să mă ierte. In special, îi iert pe ... [numeşte persoana sau persoanele].

Renunţ la toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic – si dacă am vreunul din „obiectele de contact", mă angajez să le distrug. Anulez toate drepturile lui Satan asupra mea. Doamne Isuse, cred că pe cruce Tu ai luat asupra Ta fiecare blestem care ar putea veni vreodată asupra mea. Deci Te rog acum să mă eliberezi de orice blestem care acţionează asupra vieţii mele - în Numele Tău, Doamne Isuse Hristoase, prin credinţă primesc acum eliberarea mea şi Iţi mulţumesc pentru ea.

Acum nu te mulţumi să spui „mulţumesc" doar o dată sau de două ori. Mintea ta nu poate cuprinde nici măcar o fracţiune din ceea ce i-ai cerut lui Dumnezeu să facă pentru tine, ci răspunde-I lui Dumnezeu cu inima ta! Acesta poate fi momentul în care te eliberezi de răni, poveri, inhibiţii care s-au construit în interiorul tău de-alungul anilor. Dacă în interiorul tău se rupe un dig, nu încerca să-ţi stăpâneşti lacrimile care sunt revărsarea inimii tale. Nu te lăsa oprit de propria ta conştiinţă sau de stânjeneala ta! Dumnezeu cunoştea toate lucrurile pe care le-aiţinut îngropate în tine - şi El nu este deloc stânjenit de ele. Deci de ce ar trebui să fii tu? Spune-I lui Dumnezeu cât de mult II iubeşti. Cu cât îţi exprimi mai mult dragostea, cu atât mai reală va deveni ea pentru tine.Pe de altă parte, nu există un model anume, pe care fiecare ar trebui să-l urmeze în ceea ce priveşte modul în care Ii răspundem lui Dumnezeu. Cheia pentru eliberare nu este un anume gen de răspuns. Credinţa poate fi exprimată în multe feluri. Fii tu însuţi/însăţi înaintea lui Dumnezeu. Deschide-ţi întreaga fiinţă înaintea dragostei lui Dumnezeu, asemeni unei flori care îşi deschide petalele în faţa soarelui. 7. Acum crede că ai primit, şi continuă să umbli în binecuvântarea Lui! Nu încerca să analizezi în această etapă ce formă va lua binecuvântarea sau cum îţi va fi împărtăşită. Nu trebuiesă te preocupi cu asta. Partea ta este să fii deschis pur şi simplu, fără rezerve, la tot ceea ce vrea să facă Dumnezeu în tine şi pentru tine prin binecuvântarea Lui. Aminteşte-ţi că Dumnezeu „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi" (Efeseni 3:20). Deci nu-L limita pe Dumnezeu, crezând că va face numai ceea ce crezi tu. Iată o formă simplă a cuvintelor pe care Ie poţi folosi: Doamne, mă deschid ca să primesc binecuvântarea Ta în orice mod ai vrea să mi-o împărtăşeşti. Va fi extraordinar să vezi cum îţi va răspunde Dumnezeu!

întrebări pentru studiu

1. Care părţi ale personalităţii umane sunt incluse în mântuire?

2. în lucrarea pământească a lui Isus oamenii erau deseori mai întâi ____________şi apoi erau iertaţide____________lor.

3. Deseori un blestem care acţionează asupra vieţii unei persoaneeste ca o______care o împiedică să experimenteze alte aspecte ale mântuirii.

4. Adevărat sau fals: credinţa din inimă nu este pe deplin eficientă până când nu a fost întregită prin mărturisireacu gura.

5. Fără_nu este posibil să avem o credinţă eficientă.

6. Care sunt cele trei bariere care împiedică intrarea binecuvântării lui Dumnezeu în vieţile noastre?

7. Iertarea altei persoane nu este înainte de toate o emoţie; ea este o ___________.

8. Adevărat sau fals: toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic trebuie tratat înainte de a te rugarugăciunea de eliberare.

9. Enumera cei şapte paşi spre eliberare.

Aplicaţie practică

1. Eşti pregătit să urmezi cei şapte paşi pentru a fi eliberat de blestemele care există peste viaţa ta? Dacă nu, dece nu?

2. Urmează cei şapte paşi. Nu te grăbi; ia-ţi timp pentru fiecare pas. Recapitulează toate răspunsurile din aplicaţiile practice ale secţiunilor anterioare din acest studiu individual (de la sfârşitul fiecărui capitol) şi foloseşte rugăciunea data ca exemplu.

(1) Mărturiseşte-ţi credinţa în Hristos.

(2)Pocă-ieşte-te.

(3) Cere-ţi iertare în conformitate cu 1 Ioan 1:9.

(4) Iartă-i pe alţii (inclusiv pe toţi cei pe care i-aimenţionat în aplicaţiile practice din capitolele 7 şi 11 care ţi-au greşit).

(5) Renunţă la contactul pe care tu sau alţi membri din familia ta din generaţiile trecute l-au avut cu ocultul, religiile false, societăţi secrete sau idoli.

(6) Roagă-te rugăciunea de eliberare.

(7) Primeşte răspunsul prin credinţă.

Verset de memorat: Deci dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi. Ioan 8:36

Răspunsul credinţei: lsuse, voi rămâne tare în libertatea cu care Tu m-ai eliberat. Nu voi mai fi luat din nou în robie. Galateni 5:1

Răspunsuri

1. Duhul, sufletul, trupul.

2. Vindecaţi fizic, păcatele.

3. Barieră nebănuită.

4. Adevărat.

5. Pocăinţă.

6. Păcatul neiertat (pasul 3), neiertarea (pasul 4) şi contactul cu ocultul (pasul 5).

7. Decizie.

8. Adevărat.

9. (1) Mărturiseşte-ţi credinţa în Hristos şi în jertfa Lui în locul tău. (2) Pocăieşte-te de toată răzvrătirea ta şi detoate păcatele tale. (3) Cere iertare. (4) Iartă pe oricine te-a rănit sau ţi-a greşit. (5) Renunţă la toate contactele cu orice domeniu ocult sau satanic. (6) Roagă-te rugăciunea de eliberare din orice blestem.(7) Crede că ai primit şi continuă să umbli în binecuvântarea lui Dumnezeu.