text Studii

Vremurile Biblice

de Constantin Sferciuc
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc

Vremuri din Biblie

(2Cor 6:2 [RCCV])

Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii

(Exod 34:21 [RCCV])

Vremea aratului şi seceratului.

Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti, chiar în vremea aratului şi seceratului.

(Num 13:20 [RCCV])

Vremea când încep să se coacă strugurii.

cum este pământul: dacă este gras sau sterp, dacă sunt sau nu copaci pe el. Fiţi cu inimă şi luaţi cu voi roade din ţară.” Era pe vremea când încep să se coacă strugurii.

(Deut 2:14 [RCCV])

Vremea călătoriilor

Vremea cât au ţinut călătoriile noastre de la Cades-Barnea până la trecerea pârâului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul.

(Deut 4:14 [RCCV])

Vremea învățăturii

În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.

(Deut 10:8 [RCCV])

Vremea despărțirii

În vremea aceea, Domnul a despărţit seminţia lui Levi şi i-a poruncit să ducă chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-I slujească şi să binecuvânteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l-a făcut până în ziua de azi.

(Deut 31:10 [RCCV])

Vremea iertării

Moise le-a dat porunca aceasta: „La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea Corturilor,

(Jud 10:14 [RCCV])

Vremea strâmtorării

Duceţi-vă şi chemaţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!”

Dan 12:1 [RCCV])

În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.

(Jud 18:30 [RCCV])

Vremea robirii țării

Au înălţat pentru ei chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii lui au fost preoţii seminţiei daniţilor până pe vremea robirii ţării.

(Rut 1:1 [RCCV])

Vremea judecătorilor

Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevasta sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului.

(Rut 2:14 [RCCV])

Vremea prânzului

La vremea prânzului, Boaz a zis către Rut: „Apropie-te, mănâncă pâine şi înmoaie-ţi bucata în oţet.” Ea a şezut lângă secerători. I-au dat grăunţe prăjite; a mâncat şi s-a săturat, şi ce a rămas a strâns.

(2Sam 11:1 [RCCV])

Vremea când porneau împărații la război

În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim.

(1Cro 20:1 [RCCV])

În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, Ioab a pornit, în fruntea unei puternice oştiri, să pustiască ţara fiilor lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. Ioab a bătut Raba şi a nimicit-o.

(1Cro 1:19 [RCCV])

Vremea împărțirii

Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul, iar numele fratelui său era Ioctan.

(1Cro 5:22 [RCCV])

Vremea robiei

căci au fost mulţi morţi, pentru că lupta venea de la Dumnezeu. Şi s-au aşezat în locul lor până în vremea când au fost luaţi în robie.

(1Cro 5:17 [RCCV])

Vremea înscrierii

Toţi au fost scrişi în spiţele de neamuri pe vremea lui Iotam, împăratul lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, împăratul lui Israel.

(Fapte 5:37 [RCCV])

După el s-a ivit Iuda galileeanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră au fost risipiţi.

(2Cro 7:8 [RCCV])

Vremea prăznuirii

Solomon a prăznuit sărbătoarea în vremea aceea, şapte zile, şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el; venise o mare mulţime de oameni, de la intrarea Hamatului până la pârâul Egiptului.

(Neem 9:27 [RCCV])

Vremea necazului

Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine; şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor şi, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori, care i-au scăpat din mâinile vrăjmaşilor lor.

(Ezec 7:7 [RCCV])

Îţi vine rândul, locuitor al ţării! Vine vremea, se apropie ziua de necaz şi nu de bucurie pe munţi!

(Ps 37:39 [RCCV])

Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.

(Iov 38:32 [RCCV])

Vremea semnelor zodiacului

Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului şi tu cârmuieşti Ursul mare cu puii lui?

(Ps 69:13 [RCCV])

Vremea rugăciunii

Dar eu către Tine îmi înalţ rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, şi dă-mi ajutorul Tău!

Vremea bătrîneții

(Ps 71:9 [RCCV])

Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!

(Ps 102:13 [RCCV])

Vremea îndurării

Tu Te vei scula şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să Te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.

(Isa 49:8 [RCCV])

Aşa vorbeşte mai departe Domnul: „La vremea îndurării, Te voi asculta, şi în ziua mântuirii, Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara şi să împarţi moştenirile pustiite;

(Prov 25:13 [RCCV])

Vremea secerișului

Ca răcoarea zăpezii pe vremea secerişului, aşa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite: el înviorează sufletul stăpânului său.

(Ier 51:33 [RCCV])

Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Fiica Babilonului este ca o arie pe vremea când este călcată cu picioarele: încă o clipă, şi va veni pentru ea vremea secerişului.”

(Mat 13:30 [RCCV])

Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.”

(Prov 25:11 [RCCV])

Vremea potrivită

Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. –

(Ecl 3:1 [RCCV])

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

(Ecl 3:1 [RCCV])

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

(Ecl 3:2 [RCCV])

Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

(Ecl 3:3 [RCCV])

Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;

(Ecl 3:4 [RCCV])

plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;

(Ecl 3:5 [RCCV])

aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;

(Ecl 3:6 [RCCV])

căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;

(Ecl 3:7 [RCCV])

ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;

(Ecl 3:8 [RCCV])

iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.

(Ecl 3:11 [RCCV])

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu

(Ecl 8:5 [RCCV])

Pe cine păzeşte porunca, nu-l atinge nicio nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata.

(Ecl 9:12 [RCCV])

Vremea nenorocirii

Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei.

(Ier 2:28 [RCCV])

Unde sunt dumnezeii tăi pe care ţi i-ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te scape în vremea nenorocirii! Căci câte cetăţi ai, atâţia dumnezei ai, Iuda!

(Ier 11:12 [RCCV])

Cetăţile lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului se vor duce să cheme pe dumnezeii cărora le aduc tămâie, dar nu-i vor scăpa la vremea nenorocirii lor.

(Ier 18:23 [RCCV])

Vremea mâniei

Dar Tu, Doamne, cunoşti toate uneltirile lor făcute ca să mă omoare. Nu le ierta nelegiuirea şi nu le şterge păcatul dinaintea Ta: ci să fie doborâţi în faţa Ta! Lucrează împotriva lor la vremea mâniei Tale! –

(Ezec 7:12 [RCCV])

Vine vremea, se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, să nu se mâhnească vânzătorul! Căci izbucneşte mânia împotriva întregii lor mulţimi.

(Ier 49:8 [RCCV])

Vremea pedepsei

Fugiţi, daţi dosul, plecaţi în peşteri, locuitori ai Dedanului! Căci voi aduce nenorocirea peste Esau, la vremea când îl voi pedepsi.

(Ier 50:27 [RCCV])

Ucideţi-i toţi taurii şi înjunghiaţi-i! Vai de ei! Căci le-a venit ziua, vremea pedepsirii lor! –

(Ier 50:31 [RCCV])

Iată, am necaz pe tine, îngâmfatule! – zice Domnul Dumnezeul oştirilor; căci ţi-a sosit ziua, vremea pedepsirii tale!

(Ezec 16:22 [RCCV])

Vremea tinereții

Şi, în mijlocul tuturor urâciunilor şi curviilor tale, nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţii tale, când erai goală, goală de tot, şi te zbăteai în sângele tău!

(Ose 2:15 [RCCV])

Acolo îi voi da iarăşi viile, şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde şi acolo va cânta ca în vremea tinereţii ei şi ca în ziua când s-a suit din ţara Egiptului.

(Ezec 16:56 [RCCV])

Vremea mîndriei

Nu vorbeai deloc despre sora ta Sodoma în vremea mândriei tale,

(Ezec 35:5 [RCCV])

Vremea nelegiuirii

Pentru că aveai o ură veşnică şi ai doborât cu sabia pe copiii lui Israel în ziua necazului lor, în vremea când nelegiuirea era la culme,

(Cânt 2:12 [RCCV])

Vremea cântării

Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturelei în câmpiile noastre.

(Isa 66:18 [RCCV])

Vremea strîngerii

Eu pedepsesc faptele şi gândurile lor! Dar vine vremea când voi strânge toate neamurile şi toate limbile; ele vor veni şi vor vedea slava Mea.

(Ier 3:17 [RCCV])

În vremea aceea, Ierusalimul se va numi „Scaunul de domnie al Domnului”; toate neamurile se vor strânge la Ierusalim în Numele Domnului şi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.

(Tef 3:20 [RCCV])

În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război sub ochii voştri, zice Domnul.”

(Ezec 16:8 [RCCV])

Vremea dragostei

Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!

(Ezec 30:3 [RCCV])

Vremea neamurilor

Căci se apropie ziua, se apropie ziua Domnului, zi întunecoasă: aceasta va fi vremea neamurilor.

(Ezec 38:8 [RCCV])

După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării ai cărei locuitori scăpaţi de sabie vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi toţi liniştiţi în locuinţele lor

(Ezec 38:8 [RCCV])

Vremea de apoi

După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării ai cărei locuitori scăpaţi de sabie vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi toţi liniştiţi în locuinţele lor.

(Dan 1:18 [RCCV])

Vremea sorocită

La vremea sorocită de împărat ca să-i aducă la el, căpetenia famenilor i-a adus înaintea lui Nebucadneţar.

(Dan 7:22 [RCCV])

Vremea sfinților

până când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia.

(Dan 8:17 [RCCV])

Vremea sfârșitului

El a venit atunci lângă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!”

(Dan 11:40 [RCCV])

La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.

(Dan 12:4 [RCCV])

Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.”

(Dan 12:9 [RCCV])

El a răspuns: „Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.

(Ose 10:12 [RCCV])

Vremea căutării pe Domnul

Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire.

(Amos 9:11 [RCCV])

Vremea ridicării

În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară,

(Tef 3:19 [RCCV])

Vremea mântuirii

Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum.

(2Cor 6:2 [RCCV])

Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”

(Mat 21:34 [RCCV])

Vremea roadelor

Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod.

(Mar 1:15 [RCCV])

Vremea Împărăției Lui Dumnezeu

El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”

(Luc 1:57 [RCCV])

Vremea nașterii

Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu.

(Luc 2:6 [RCCV])

Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria.

(Luc 19:44 [RCCV])

Vremea cercetării

te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”

(Fapte 27:9 [RCCV])

Vremea postului

Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi

.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise