Învierea morților
Versete de bază:”Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii că nu este o înviere a morților? Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră.Ba încă noi suntem descoperiți ca niște martori mincinoși ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu l-a înviat, dacă este adevărat că morții nu înviază. Căci, dacă nu înviază morții, nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre, și prin urmare, și cei ce au adormit în Hristos sunt pierduți.Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Dar acum Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum toți mor în Adam,tot așa toți vor învia în Hristos, dar fiecare în rândul cetei lui.Hristos este cel dintâi rod, apoi, la venirea lui, cei ce sunt au lui Hristos. În urmă va veni sfârșitul, când El va da împărăția în mâinile lui DumnezeunTatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere...Vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.”(1Cor,15:12-26)
Conceptul de înviere a morților figurează ca o piatră de hotar între creștinism și religiile acestei lumi trecătoare. Prin creștinism înțeleg învățăturile cuprinse în Evanghelia lui Hristos, iar prin creștini înțeleg ucenicii lui Hristos,care pun în aplicare învățăturile sfinte sub călăuzirea Duhului Sfânt. Creștinull duce o viață hristică, având cetățenie cerească.(Galateni 2:20; Filipeni 3:20)
Creștinismul se leagă de iudaism prin faptul că Isus Hristos este Fiul întrupat al lui Yahweh, Dumnezeul Israeliților coborâți din Avraam, prietenul ales al Celui Atotputernic.Fundamentul iudaismului îl constituie cele cinci cărți ale lui Moise, slujitorul Casei lui Dumnezeu. Moise este slujitorul Casei al cărui Fiu este Hristos.(Evrei 3:1-6) Dumnezeu făcuse un legământ cu poporul ales pe baza cărților lui Moise, iar pe baza Evangheliei făcuse un legământ nou cu cei ce se încred în jertfa și învierea lui Hristos, fie Israeliți, fie neamuri. Cu toate că Dumnezeu nu se schimbă, ci rămâne același, El lucrează diferit cu cei ce se află sub vechiul legământ și cu cei ce se află sub noul legământ. Atât Noul Testamentcât și Vechiul Testament ni-l prezintă pe Cel Veșnic care înviază morții.
În Legea și Profeții (Vechiul Testament) întălnim două cazuri de înviere din morți, legate de numele profetului Ilie, respectiv de numele profetului Elisei.(1 Împărați 17:17-24;2Împărați 4:32-37) Iată descrierea modului cum a procedat Ilie pentru a învia fiul văduvei din Sarepta:”Și s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul, și a zis:Doamne, Dumnezeule, te rog fă să se întoarcă sufletul copilului în el. Domnul a ascultat glasul lui Ilie, și sufletul copilului s-a întors în el, și a înviat.”(1Împ.17:21,22)
Termenul de suflet are mai multe accepțiuni comune. El înseamnă ”ființă vie”, înseamnă ”viața trupului” și ”om interior”ce se manifestă prin gândire, vorbire, sentimente și acte de voință. Din descrierea de mai sus, se subânțelege că moartea biologică se produce în momentul când omul interiot de natură pur duhovnicească părăsește trupul, iar învierea se produce atunci, când sufletul se întoarce în trup.
Noul Testament, la rândul său, narează trei cazuri de înviere din morți, legate de numele lui Isus din Nazaret.(Luca 7:11-17; 8:52-55; Ioan 11:38-46) Iată descrierea învierii fiicei lui Iair:”Toți plângeau și boceau.Atunci Isus a zis: Nu plângeți, fetița n-a murit, ci doarme.Ei își băteau joc de el, căci știau că murise. Dar el,după ce i-a scos pe toți afară, a apucat-o de mână, și a strigat:Fetițo, scoală-te! Și duhul s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât.Isus a poruncit să-i dea să mânâce.”(Luca 8:52-55) Aici Luca dă să înțelegem că moartea biologică se produce în momentul, când duhul pleacă din trup, iar învierea se produce în momentul mcând duhul se întoarce în trup. Termenul de duh se folosește cu accepțiunea de om interior de natură duhovnicească ce îmrumută viață trupului. Însuși Domnul ne învață că ”duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic.”(Ioan 6:63) Iar Pavel ne revelează că omul se compune din trei sfere: duh, suflet și trup.(1Tes.5:23)
Duhul fiind extrem de slăbit (mort)din pricina păcatului, omul natural este condus de suflet, care deservește interesele trupului, el însăși fiind un liant între duh și trup.(cf.Esefeni2:1,2) Însă duhul reînvie în momentul nașterii din nou, prin credința în Isus Hristos și prin botez.Dacă gândurile sufletului gravitează în jurul necesitășilor trupului, gândurile duhului gravitează în jurul intereselor lui Hristos. Așadar, la cei născuți din nouă există a dedublare a personalității. În momentul morții biologice, duhul iese din trup, ducând cu sine toate comoara de experiențe,acumulate în suflet și în duh. De aceea, morții, ce se găsesc în stare de duh-suflet, își păstează conștiință de sine și își amintesc de tot ce săvârșiseră în trup.
În perorația din pasajul de care ne ocupăm, Pavel pune în opoziție concepția saducheiană de negare a învierii morților cu faptul învierii lui Hristos. Dacă nu există o înviere a morților, atunci nici Hristos n-a înviat.Dacă Hristos n-a înviat, atunci credința creștină este zadarnică și nu lucrează mântuirea sufletului, chiar și apostolii, care mărturisesc despre învierea lui Isus din Nazaret, se găsesc în postura de martori mincinoși ai unui Dumnezeu ce înviază morții, iar cei ce au murit în Hristos sunt pierduți.
Însă Hristos a înviat, pârga celor adormiți. Însuși Pavel l-a întâlnit pe drumul Damascului. (Fapte 9:1-7) Diaconul Ștefan l-a văzut la dreapta Tronului Ceresc. (Fapte 7:55,56) Petru a mâncat și a băut cu El, după învierea sa.(Fapte 10:40,41) Doi sau trei mărturisiri sunt de ajuns pentru dovedirea oricărui fapt.
Învierea lui Isus a avut loc în trup ceresc. În seara învierii sale, el s-a prezentat într-o casă ale cărei uși erau încuiate de frica Iudeilor.(Ioan 20:19) Și-a arătat cicatricele ucenicilor, subliniind că are carne și oase ca să nu fie confundat cu un duh.(Luca 24:38,39)Știm însă că sîngele și carnea nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu.(1Cor.15:50) Atunci cum se împacă realitatea de trup ceresc cu cea de carne și oase? Acest contrast este explicat în 2Corinteni 5:4:”Chiar în cortul acesta deci gemem apăsați,nu că dorim să fim dezbrăcați de trupul acesta, ci să fim îmbrăcați cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghițit de viață.” Hristos a înviat în carne și oase, dar peste acest trup pământesc a venit un trup ceresc, precum vine mănușa peste mână. Sub mânușă se poate pipăi încă natura materială a vechiului trup înghițit de viață.
La răpire, Biserica va avea parte de aceeași transformare, menționată mai sus. Pavel ne consolează astfel pe această temă:”Nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într- clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați.” (1Corinteni 15:51,52)
Cu ocazia răpirii Bisericii, va avea loc învierea celor îndreptățiți prin credinți, supranumită și învierea celor drepți.Învierea celor nedrepți urmează să aibă loc aproximatic cu o mie de ani după învierea celor drepți. Ei se vor înfățișa în fața marelui tron alb, ocupat de Hristos, și vor fi judecați după faptele lor. (Apocalipsa 20:11-15) Cei ce nu au numele înscris în cartea vieții vor fi aruncați în iazul cu foc și pucioasă, pregătit pentru Satan și îngerii săi, și supranumit ”moartrea a doua”. Acolo va fi aruncat și moartea și lucuința morților, situată actual în adâncul pământului.
Pedepsirea morții cu moartea a doua este o idee ce produce confuzie în mintea multora. Noi știm că moartea este despărțirea între duhul și trupul omului. Cum poate deci ca moartea să fie pedepsită cu chinurile veșnice? Însă moartea este produsă în același timp de niște îngeri ai morții din tabăra lui Satan, îngeri care forțează omul interior să părăpsească trupul.
Domnul Isus are menirea să domnească până ce nimicește chiar și îngerii morții, ultimii din vrăjmași lui sortiți anihilării veșnice. După ce obțină biruința finală asupra taberei lui Satan, Hristos încredințează autoritatea supremă Tatălui, ca Dumnezeu și fie totul în toți.(1Cor.15:28)
Sighișoara, 11 mai 2016 Carol Szekely
