text Studii

Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?

de Vasile Filat
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat

04 mai 2007 https: //moldovacrestina. md/atitudinea-crestinilor-fata-de-imorali/

În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin față de orice formă de imoralitate și oamenii imorali care o practică.

Săptămâna trecută a fost una grea pentru țara noastră, deoarece reprezentanții organizației homosexualilor și lesbienelor din Moldova au organizat un festival și au insistat să iasă în public pentru a promova imoralitatea pe care o practică și astfel societatea să accepte răul practicat de ei. Datorită scrisorilor trimise de cetățeni, Primăria orașului a interzis manifestările publice ale acestor oameni. Totuși, ei au insistat să iasă în public și au făcut conferință de presă, au ieșit la TV și chiar au încălcat grav Constituția țării, prin faptul că au oficiat căsătoria a doi homosexuali. Confruntarea aceasta între imorali și societate devine tot mai mare.

Pentru că toate afirmațiile îmi vor fi întemeiate pe textul din Evanghelia după Ioan 8: 1-11, voi aduce în întregime acest pasaj:

Isus S-a dus pe muntele Măslinilor. De dis-de-dimineață, a venit din nou în Templu; și tot norodul a venit la El. El a șezut jos, și-i învăța. Atunci cărturarii și Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului, și au zis lui Isus: Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici? Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească și să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos, și scria cu degetul pe pământ. Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus, și le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea. Apoi S-a plecat iarăși, și scria cu degetul pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simțit mustrați de cugetul lor, și au ieșit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Și Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. Atunci S-a ridicat în sus; și, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit? ” „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Și Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, și să nu mai păcătuiești. ”

Primul lucru care pare contradictoriu în acest text este că Moise a spus că astfel de femei trebuiau să fie omorâte cu pietre, iar Domnul Isus nu a osândit această femeie, și nu știu de ce, nimeni nu au reușit să o osîdească. De ce oare? Cei mai mulți oameni cred că atunci când Isus a spus celor din mulțime “Cine este fără păcat să arunce primul”, s-a referit la starea păcătoasă și imperfectă a fiecărui om. Nu doar… Domnul Isus s-a referit la cazul acesta specific și toți cei care au adus-o pe femeie la Isus purtau vina în acest caz specific. De ce? Am observat în text cum de două ori se specifică că Domnul Isus scria pe pământ în timp ce oamenii stăruiau să capete o sentință pentru această femeie de la El. Ce scria Domnul Isus pe pământ? Poate ceea ce este scris la Deuteronom 22: 22:

Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: și bărbatul care s-a culcat cu femeia, și femeia. Să cureți astfel răul din mijlocul lui Israel”.

Cuvântul lui Dumnezeu spune foarte specific că trebuie să moară și bărbatul și femeia care au comis preacurvia pentru ca să fie curățit un astfel de rău din mijlocul lui Israel. Totuși, cu toate că cei care au adus pe femeie la Isus au spus: “femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvîrșea preacurvia”, au adus la Isus doar pe femeia aceasta, care după cît se pare era o victimă. Pe bărbatul care săvârșea preacurvia cu această femeie nu l-au adus… Nu știm care au fost motivele: poate era unul cu influență, cu bani, etc. dar a fost un motiv din care ei, liderii religioși ai acelei vremi, s-au purtat cu părtinire și au trecut cu vederea acest păcat. În așa caz, oare nu erau ei în aceeași măsură de imorali, din moment ce protejau pe un imoral. Doar ca să arate bine în ochii mulțimii erau gata să sacrifice victima neputincioasă de două ori. Ei pretindeau că ascultă de Dumnezeu și că vor să curețe răul din societate, dar prin părtinirea lor arătau că acceptau imoralitatea și sub umbra religiei lor se dezvolta și mai mult imoralitatea. Isus Hristos nu acceptă imoralitatea în nici o formă.

Domnul Isus nu a spus nimic împotriva poruncii date de Dumnezeu prin Moise în Vechiul Testament, specific în cartea Deuteronom, ci a spus că nimeni nu a fost în stare să o condamne pe această femeie, pentru că cei ce o învinuiau se pretindeau a fi credincioși, dar de fapt erau oameni imorali, părtinitori și lipsiți de milă. Prin acțiunile și cuvintele Sale, Domnul Isus a condamnat imoralitatea în viața pîrîșilor femeii și în viața acestei femei când i-a zis: “Du-te și să nu mai păcătuiești. ” Dacă curvia acestei femei a fost de condamnat, cu cît mai mult este de condamnat păcatul sodomiei?

Dar, va reproșa cineva și va spune că Domnul Isus nu a osândit această femeie, de ce să osândim noi pe imorali. A osândi înseamnă a da o sentință care trebuie adusă la îndeplinire. În cazul acestei femei, pîrîșii ei așteptau să dea sentința ca să fie omorîtă cu pietre. Faptul că Domnul Isus nu a osândit această femeie, nu înseamnă că păcatul ei nu era de osândit potrivit cu legea lui Dumnezeu, ci înseamnă că Mântuitorul i-a dat acestei femei o șansă să se împace cu Dumnezeu, să se pocăiască și să trăiască mai departe într-un chip vrednic de Dumnezeu, fără să mai păcătuiască și să fie imorală. Prin această decizie, Domnul Isus a demonstrat încă odată caracterul Tatălui Său care, așa cum este scris la II Petru 3: 9:

Nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință”.

Isus a dat acestei femei o șansă de salvare a vieții. Dacă ești un imoral, nu lua faptul că mai ești în viață ca și cum Dumnezeu nu vede și nu condamnă păcatul din viața ta, ci realizează că astfel El îți mai dă o șansă. Sau cum scrie Cuvântul lui Dumnezeu nu cumva

disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? Dar, cu împietrirea inimii tale care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. (Romani 2: 4-6)

Femeia care a fost prinsă în preacurvie nu s-a dezvinovățit înaintea lui Dumnezeu ci aștepta pedeapsa pentru păcatul ei. Tăcerea și apoi răspunsul arată bine că această femeie a recunoscut păcatul din viața ei. Aceasta așteaptă Dumnezeu de la cei care trăiesc în imoralitate și păcat. Cu aceasta începe adevărata pocăință. Numai că, așa cum și în cazul descris în Biblie, cei mai mulți imorali, preferă să umble cu vicleșug și pe căi strâmbe ca să ispitească și apoi să poată învinui pe cei care îi confruntă cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Mai citiți odată pasajul biblic ca să vedeți cu ce intenții au venit la Domnul Isus cei ce au prins pe femeie în preacurvie. Dacă veți citi scrisorile acelui bărbat homosexual la care am făcut referință, nu va fi greu să întrevedeți motivația autorului – în nici un caz de a cunoaște și trăi adevărul lui Dumnezeu.

În baza referințelor biblice de mai sus, vreau să las aceste îndemnuri oricui trăiește în imoralitate de orice fel, inclusiv sodomia. Veniți la Domnul Isus Hristos care vă poate da o vindecare și eliberare deplină de păcatul în care trăiți în prezent. Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de Dvs. Citiți Biblia, credeți în Domnul Isus și dedicați-vă Lui viața. Apoi, căutați o biserică unde este propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu și unde oamenii trăiesc potrivit cu ceea ce le este propovăduit. Implicați-vă în viața acestei biserici și faceți-vă prieteni care au ales să trăiască sfânt înaintea lui Dumnezeu.

Dacă sunteți creștin, alegeți să urmați exemplul Domnului Isus. Confruntați pe oamenii imorali prin adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, în dragostea Domnului Isus și fără să fiți părtinitor. Răspunde-ți într-un chip vrednic de Dumnezeu celor care prin viclenie și răutate caută să strice Cuvântul lui Dumnezeu pentru a lua apărarea celor imorali și a promova imoralitatea. Când vorbiți cu oamenii imorali, nu uitați să le spuneți de șansa care o au la Domnul Isus, dacă se întorc prin pocăință. Nu treceți de partea celor mulți atunci când ei strică Cuvântul lui Dumnezeu. Rămâneți credincios lui Dumnezeu și Cuvântului Său în orice vreme. Nu vă lăsați copleșit de ura care există în societate. Oamenii imorali arată multă ură față de alții care trăiesc într-o altă formă de imoralitate. Nu vă lăsați molipsiți de această ură dar nici de indiferență prin care să nu le spuneți celor imorali adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și iertarea care o au la Domnul Isus și care dacă nu o vor accepta, și așteaptă pierzarea veșnică.

Dumnezeu să lucreze pocăință deplină în viața tuturor imoralilor și dragoste jertfitoare în inimile creștinilor.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise