text Studii

Cum să-l înveți pe copil despre modul în care a apărut pe lume?

de Repalov Veaceslav
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Repalov Veaceslav

Nu este bine de vorbit minciuni la copii, deoarece este păcat, iar copii după ce vor afla adevărul se vor întrista pe părinții lor din cauza că i-au înșelat, iar unii nu vor mai dori să aibă încredere în părinții lor, iar alții vor urma exemplul părinților și vor înșela pe alții.

Nu aștepta vârsta până copilul te va întreba, probabil el niciodată nu-ți va pune această întrebare.

  • În primul rând, când are vreo 5 ani, trebuie să-l înveți aceste adevăruri din Biblie!

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. (Geneza 2:7)

Facerea femeii

18 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” 19 Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească, şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. 20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului, dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. 21 Atunci, Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23 Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie, pentru că a fost luată din om.” 24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. (Geneza 2:18-24)

„Tu (Dumnezeu) mi-ai întocmit rărunchii,
Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
Te laud că sunt o făptură aşa de minunată.
Minunate sunt lucrările Tale
şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Trupul meu nu era ascuns de Tine
când am fost făcut într-un loc tainic,
ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau
şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite,
mai înainte de a fi fost vreuna din ele.”

(Psalmii 139:13-17)

  • În al doilea rând, explică-i la vârsta de vreo 5 ani, că Dumnezeu i-a dat unui bărbat o sămânță, iar unei femei un loc special în burtă, unde bărbatul trebuie să planteze această sămânță. (Nu da mai multe detalii!) Iar apoi din această sămânță Dumnezeu crează un copil și face să crească acest copil în burta mamei. Explică-i că în burta mamei copilul este viu, și de asemenea mănâncă! Dacă ai posibilitatea, arată-i o femeie însărcinată și o femeie care nu este însărcinată! Copii vor vedea femei însărcinate și vor pricepe. Foarte important! Explică-i copilului că bărbatul trebuie să se căsătorească cu o femeie, mai înainte ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu un copil, și mai înainte ca bărbatul să planteze această sămânță. Mulți copii au văzut nunți. Copii trebuie să fie învățați că la nuntă un bărbat și o femeie încheie un legământ de căsătorie înaintea lui Dumnezeu, pentru ca să devină soț și soție.

  • Explică-i copilului, că Dumnezeu crează și dezvoltă copilul în burta mamei, de-a lungul perioadei de vreo 9 luni, iar după ce vor trece vreo 9 luni, Dumnezeu scoate copilul din burta mamei, și în unele cazuri folosește pentru aceasta medici.

  • Iar când va avea vreo 11-12 ani, trebuie să fie învățat despre tot planul Lui Dumnezeu cu privire la sexualitate, și conceperea copiilor.

Ce spune Biblia despre Sexualitate?

http: //precept. md/2016/11/22/ce-spune-biblia-despre-sexualitate/

Sexualitatea din Perspectiva Bibliei.

+3736999677

[email protected] md

[email protected] com

0721840426

De asemenea îți recomand aceste articole:

Partea I: De ce a creat Dumnezeu relația sexuală?

https: //moldovacrestina. md/relatia-sexuala-scopul-lui-dumnezeu/

Partea II: De ce a creat Dumnezeu relația sexuală?

https: //moldovacrestina. md/relatia-sexuala-dintre-barbat-si-femeie/

  • Copii de vreo 5 ani, trebuie să fie învățați că sunt o binecuvântare din partea Lui Dumnezeu, pentru părinții lor

Învață-i aceste versete din Biblie:

Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul,
rodul pântecelui este o răsplată dată de El. (copiii sunt o răsplată dată de Dumnezeu) (Psalmii 127:3)

4 Ca săgeţile în mâna unui războinic,
aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.
5 Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei!
Căci ei nu vor rămâne de ruşine
când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.

( Psalmii 127:4-5)

Explică-i că Dumnezeu ne-a zis, că sunt fericiți oamenii care au mulți copiii, mai ales la tinerețe.

Învață-l că Dumnezeu hotărăște câți copii să dăruiască unei familii!

Explică-i că oamenii care au mulți copii nu vor rămânea de rușine, dacă acești copii se vor purta așa cum ne învață Dumnezeu în Biblie.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise