Legea lui Moise suprimată prin înlocuirea sa cu Legea lui Hristos
Versete de bază: 1) ”Pentru că, odată schimbată preoția, trebuia numaidecât să aibă loc și o schimbare a Legii.” (Evrei 7:12) 2) ”Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos.”(Galateni 6:2) 3) ”Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai celui ce a înviat din morți; și aceasta ca să aducem rod pentru Dumnezeu. …Dar acum am fost izbăviți de Lege și suntem morți față de Legea aceasta care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.”(Romani7:4,6) 4) ”Acum, dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții.” (Romani 8:1,2) 5) ” Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru că și viața lui Isus să se arate în trupul nostru.” (2Cor. 4:10) 6) ”Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.”(Romani 6:11) 7) ”Cine nu-și ia crucea lui și nu vine după mine, nu este vrednic de mine. Cine își va păstra viața o va pierde, iar cine își va pierde viața pentru mine o va câștiga.” (Matei 10:38,39)
Din pricina păcatului adamic, nelegiuirea, concretizată în sfidarea Creatorului și în maltratarea semenilor, s-a răspândit enorm pe Pământ, fără ca oamenii să-și fi dat seama că mânia lui Dumnezeu planează peste ei, și la un moment dat îi va lovi. Legea a fost dată ca oamenii să-și dea seama că sunt păcătoși și ostili Creatorului lor sfânt. În Legea dată prin Moise, se reglementează relațiile dintre oameni în vederea evitării păcatului, și se trasează o cale prin care omul păcătos se poate apropia de Dumnezeul cel Sfânt. Legea este un instrument de sfințire, dat în mâna oamenilor. Însă Legea lui Moise nu ne poate scăpa de păcatul originar și nu poate duce pe nimeni la desăvârșire pe calea sfințeniei. (Evrei7:19)
Datorită adevărului menționat mai sus, Legea închide gura, în ziua judecății, a celor ce sunt sub Lege. (Romani3:19) Legea, prin orizontul său întunecat, a devenit un îndrumător către Hristos, aducătorul de mântuire. (1Gal. 3:23,24) După ce am primit credință în Hristos ”nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.”(Gal. 3:25) Așadar, credința înlocuiește legea.
Apostolul ne informează că Legea se schimbă odată cu schimbarea preoției. Sub vechiul legământ funcția de preot mare revenea fiilor lui Levi. În timpul noului legământ, Domnul Isus, din seminția lui Iuda, deveni preot mare după rânduiala lui Melhisedec. (Evrei 7:17) Prin urmare, s-a schimbat felul de a ne apropia de Dumnezeu, felul de slujire față de El, felul de a ne relaționa cu semenii.
Legea lui Moise nu permitea Israelitului să intre în casa unui păgân și să mânânce cu acesta. Preotul și Levitul au evitat pe călătorul bătut de tâlhari ca să nu se spurce cu el. (Luca 10:25-37) Și la ora actuală, iudeii radicaliști îi privesc pe neamuri ca pe niște căini, lipsite de suflet omenesc. Însă Legea lui Hristos ne îndeamnă să ne purtăm sarcinile unii altora. Or, în această lege nouă sunt cuprinși toți oamenii ce și-au pus încederea în jertfa lui Hristos, fără frontiere.
Legea lui Moise este cuprinsă în primele cinci cărți ale Sfintelor Scripturi. Iar Legea lui Hristos o avem în cele patru Evanghelii. În sens larg, prin Lege se înțeleg cele 39 de cărți ale Vechiului Testament, iar prin Legea Harului se înțeleg cele 27 de cărți ale Noului Testament. Când afirmăm că Legea lui Moise a fost înlocuită prin Legea lui Hristos, avem în vedere două sisteme de sfințire diferite, unul pus la dispoziția omului carnal de natură adamică, iar celălalt aparținând omului spiritual de natură hristică.
Porunca cea mare a Legii lui Hristos a fost formulată de apostolul Ioan: ”Preaiubiților, dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Și orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile lui, și facem ce este plăcut înaintea lui. Și porunca lui este să credem în numele Fiului său, Isus Hristos, și să ne iubim unii pe alții, cum ne-a poruncit El.”(1Ioan 3:21-23)
În vremea Harului, numele Fiului a căpătat o importanță deosebită, egalând numele Tatălui. (Ioan 5:22,23) Iertarea păcatelor se acordă prin credința în numele Fiului. (Fapte 10:43) Tămăduirile se fac în numele lui Isus Hristos. (Fapte 4:10) Intrarea în sala tronului ceresc o avem în numele Domnului Isus, (Efeseni 2:18) El este singurul mijlocitor între Dumnezeu și om. (1Tim. 2:5) Este normal ca noi să ne punem toată încrederea în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu și nimeni altul să nu ne uzurpe credința.
Cât despre iubirea adusă de Hristos, ea nu se suprapune cu iubirea vestită de Moise. Acesta din urmă cere să ne iubim semenii ca pe noi înșine, nu mai mult. Însă Hristos cere să ne jertfim, dacă-i cazul, pentru frații noștri de credință. (Ioan 13:34) Ioan a înțeles bine gândul Domnului, pe care îl redă în felul următor: ”Noi am cunoscut dragostea lui prin aceea că El și-a dat viața pentru noi; și noi trebuie să ne dăm viața pentru frați.”(1Ioan3:16)
În 1Corinteni 7 se explică maniera în care calea Legii se înlocuiește cu calea credinței mântuitoare. Este de remarcat că credința în Tatăl, creator al Universului, nu mântuiește. Mântuirea sufletului uman o aduce credința în Fiul, adus ca jertă pentru păcate. (1Petru 1:5-9) Moartea Fiului o însușeste cel ce mărturisește, în apa botezului, despre moartea și învierea Lui. Catecumenul moare împreună cu Hristos față de păcat și față de Lege ca să fie al Fiului înviat și, astfel, să aducă rod lui Dumnezeu. Din momentul botezului, nici un creștin nu este subordonat Legii, ce dă putere păcatului. (1Cor. 15:56) Izbăvirea de Lege înseamnă de fapt izbăvirea de păcat, și posibilitatea de a rodi lui Dumnezeu. Fiind izbăviți de Lege, nu mai slujim lui Dumnezeu după vechea slovă, gravată pe tăblițe de piatră, ci după Duhul, căpătat din auzirea cuvântului Evangheliei. (Gal. 3:5; Romani 10:17)
Deși, prin credința în Isus, creștinul primește o neprihănire superioară celei ce se obține prin faptele Legii, adesea este judecat și osândit în oglinda Legii. De exemplu, i se repoșează că nu ține sâmbăta, nu se ferește de carnea de porc ori nu se taie împrejur după obiceiul evreiesc. Deoarece creștinul este în Hristos și nu trăiește după îndemnirile firii, ci după îndemnurile Duhului, el nu poate fi osândit împreună cu oamenii ce se găsesc în Adam.
Nu poate fi osândit nimeni dintre cei ce au ieșit din sfera de atracție a legii păcatului și a morții și au pătruns în sfera de atractie a legii Duhului de viață în Hristos. După obținerea neprihănirii în Hristos, credinciosul poate să se sustreagă legii păcatului și a morții ce lucrează în trupul de carne, activând în viața sa, prin credință, legea Duhului de viață ce lucrează în Hristos. Astfel, el este izbăvit de o lege ce lucrează în trupul omenesc de o altă lege ce lucrează în Duhul lui Hristos. Iată taina unei vieți neprihănite în Hristos.
Întrebarea este: Cum se poate ca în acest trup pasager să se manifeste viața lui Isus? Răspunsul la această întrebare ne este dat în capitolul patru din Cea de-a Doua Epistolă a lui Pavel către Corinteni. Trebuie să purtăm în trupul nostru omorârea lui Hristos pentru ca și viața lui să se arate în trupul nostru.
Viața Lui este fără prihană, adică fără păcat. Duhul vieții lui știe cum și unde se poate împiedica mehanismul producerii păcatului, descris astfel: ”Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, adată înfăptuit, aduce moartea.”(Iacov 1:14,15) Pofta ochilor și pofta trupului, în sine, nu este păcat. Păcatul se produce în momentul în care cădem de acord să satisfacem poftele neleguite ale trupului și ale ochilor. În consumarea păcatelor au un rol decisiv duhurile ispititoare care aduc argumente în favoarea satisfacerii poftelor interzise, precum a procedat și Șarpele cel vechi în grădina Edenului. (Genesa 3:1-6)
Când ni se furnizează argumente în favoare satisfacerii unei plăceri interzise de Cuvântul Domnului, atunci trebuie să ne considerăm morți în Hristos față de păcatul care bate la ușa cugetului nostru. Astfel se interpretează îndemnul lui Pavel din Romani, capitolul 6: ”socotiți-vă morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu în Isus Hristos.” (Romani 6:11)
Acest verset, Romani: 11, este cheia purtării crucii lui Hristos, căpătată în apa botezului făcut prin imersiune. Acolo participăm simbolic la moartea și învierea lui Isus din Nazaret, murim pentru păcat și Lege și înviem pentru a trăi pentru Dumnezeu. (Coloseni 2; 11,12) Rolul crucii este ca să ne ajute să omorâm mădularele păcatelor din trup, strangulând poftele nelegiuite mai înainte ca ele să fie satisfăcute.
Viața trupului constă în satisfacerea poftelor ascunse în el. Aceste pofte tind către lume și lucrurile din lume: bogăție, putere, frumusețe, renume, distracție, excesele mesei, opresiune etc. Pasiunea pentru lume și lucrurile din lume pot alunga iubirea de Dumnezeu din inima oamenilor. (1Ioan 2:15-17) Creștinii care se dau în vânt după plăcerile acestei lumi își păstrează viața carnală. Iar cei care își pierd viața, purtându-și crucile, își pierd viața carnală, dar îți păstează viața veșnică în Hristos.
Regina Estera ceru împăratului Ahașveroș să desființeze decretul inițiat și redactat de Haman împotriva iudeilor. Împăratul i-a răspuns că o poruncă scrisă în numele împăratului și pecetluită cu inelul lui nu poate fi desființată. Însă, el permise Esterei și lui Mardoheu să scrie în numele împăratlui, după placul lor, o altă poruncă în favoarea iudeilor. Cel de-al doilea decret s-a pus în aplicare și nu iudeii au fost măcelăriți. ci vrăjmașii lor.
Dacă un împărat pământean nu-și revocă decretul sigilat cu pecetea lui, nici împăratul ceresc nu-și poate revoca legile emise de El, însă o lege mai recentă poate înlocui o lege mai veche. (Sighișoara, 16 martie 2018, Carol Szekely)
