Legea lui HristosVersete de bază: 1)”Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos”. (Galateni 6:2) 2)”Dacă, dar, desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților – căci sub preoția aceasta a primit poporul Legea- ce nevoie mai era să se ridice un alt preot ”după rânduiala lui Melhisedec, și nu după rânduiala lui Aron? Pentru că, odată schimbată preoția, trebuia numaidecât să aibă loc o schimbare a Legii.”(Evrei 7:11,12) 3)”Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea mea: de el să ascultați.”(Matei 17:5) 4) ”Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.”(Ioan 13:34) 5)” Prea iubiților, dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Și orice vom cere vom căpăta de la el, fiindcă păzim poruncile lui și facem ce este plăcut înaintea lui. Și porunca lui este să credem în numele Fiului său Isus-Hristos, și să ne iubim unii pe alții, cum ne-a poruncit El. Cine păzește poruncile lui rămână în El, și El în el. Și cunoaștem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni l-a dat”(1Ioan 3:21-24)Deși Scripturile tratează două legăminte distincte, fiecare din ele având o structură specifică, în zilele noastre toate confesiunile creștine, ce pretind a face parte din Noul Legământ, preiau, într-o măsură mai mică sau mai mare, elementele Vechiului Legământ, ceea ce viciază atmosfera Noului Legământ. Nimeni nu poate călări simultan doi cai, dintre care unul este bătrân și bolnav, iar celălalt este tânăr și plin de vigoare. Și totuși îmbinarea elementelor celor două legăminte sare în ochii observatorului vigilent. Comisul Vechiului Legământ este Moise, aducătorul Legii pe muntele Horeb. Cartea acestui legământ cuprinde, în sens restrins, cele cinci cărți ale lui Moise, și. în sens larg, tot Vechiul Testament. Jertfa și sângele legământului provin din mijlocul rumegătoarelor cu copita despicată, poporul legământului îl formează descendenții lui Avraam, Isaac și Iacov, preoții legământului sunt fii lui Levi, locul de adunare este cortul lui Moise, ospățul legământului îl formează carnea animalelor jertfite. Țara promisă membrilor acestui legământ este Canaanul cel pământesc. Comisul Noului Legământ este Isus din Nazaret, aducătorul Harului. Cartea acestui legământ cuprinde, în sens restrâns, cele patru Evanghelii, iar, în sens larg, tot Noul Testament, Jertfa și sângele legământului aparțin Domnului Isus, poporul legământului îl formează ucenicii lui Hristos, proveniți din toate neamurile, preotul cel mare al legământului este Isus-Hristos. Locul de adunare este acolo unde se adună doi sau trei ucenici în numele lui Hristos, ospățul legământului este Cina Domnului. Țara promisă celor cuprinși în acest legământ este cerească, Ierusalimul cel ceresc. Deoarece Moise este aducătorul Legii, iar Hristos aducătorul Harului, pentru a se evita orice confuzie dintre aceste două sisteme de sfințire, rareori auzim vorbindu-se despre ”Legea lui Hristos.” Parcă această expresie ar forma un ”non sens”, ceva de neînțeles. Totuși apostolul Pavel susține că el se află sub Legea lui Hristos, adică el se încadrează în sistemul de sfințire adus de Hristos. Deoarece noul sistem de sfițire, adus de Hristos, este cuprins în Noul Testament, cartea Noului Legământ, poate fi numită și Legea lui Hristos. Legea lui Hristos diferă mult de Legea lui Moise, fiindcă este un sistem de sfințire bazat pe sângele și pe învățăturile lui Hristos și pe doctrinele apostolilor lui. Sângele vițeilor și al țapilor nu poate curăți conștiința umană de întinăciunile cauzate de faptele moarte, ca noul convertit la religia iudaică să poată trăi curat, pentru Dumnezeu, pe când sângele lui Isus curățește conștiința umană de întinăciunile faptelor moarte, ca noul convertit la creștinism să poată trăi pentru Dumnezeu. Învățăturile lui Hristos nu se adresează unor oameni morți în păcatele lor moștenite de la strămoiși, ci unor oameni născuți din Duh și din apă/A pretinde că ucenicii lui Hristos, adică creștinii, sunt oameni care se bălăcesc în mocirla păcatului, având neapărat nevoie de mijlocirea prelaților, înseamnă să răstorni Evanghelia Harului. Moise este acela care se adresează unor oameni care beau păcatul ca apa, aflați sub stăpânirea duhurilor rătăcitoare. Moise se adresează firii pământești, de natură adamică, Hristos se adrează firii cerești, de natură hristică. De aceea, adesea, hrana servită din Vechiul Testament nu hrănește Biserica lui Hristos, căci nu i se potrivește. Cine s-a născut din Duhul Evangheliei trebuie să se hrănească, pentru a crește, tot din Evanghelie. Nimeni nu se naște din nou din Duhul Legii lui Moise. Adresându-se Galatenilor, apostolul Pavel își îndeamnă publicul să împlinească Legea lui Hristos, purtându-și reciproc poverile. Potrivit Domnului Isus, numai acela poate împlini legea divină, care procedează cu semenii în maniera în care i-ar plăcea lui să se procedeze cu el, dacă ar fi în situația semenilor. (Matei 7:12) Să te transpui în sitația concretă a semenului și să vii în întâmpinarea nevoilor acestuia ca și cum ai veni în întâmpinarea propriilor tale nevoi este o performanță nemaipomenită, atingerea desăvârșirii divine. Însă, să nu uităm, această performanță derivă din exigența Legii lui Moise, care cere totodată și moartea acelora care nu ating desăvârșirea divină. În Epistola adresată Evreilor aflăm că sub preoția levitică, instaurată de Legea lui Moise, n-a fost posibilă atingerea desăvârșirii în dragoste. Și aceasta nu pentru că Legea lui Moise n-ar fi sfântă și corectă, ci pentru că ea se adresează firii pământești, care, prin natura sa, se află în imposibilitatea de a împlini Legea. Firea adamică este guvernată de plăcerile ochilor și ale trupului, care duc ireversibil la călcarea Legii, adică la păcat. Preoția care mijlocea, sub Lege, la Domnul cel Sfânt pentru oamenii firești, vânduți păcatului, trebuia să fie înlocuită, sub Har, de o altă preoție care mijlocește pentru oamenii mântuiți de păcat prin sângele lui Hristos, oameni care, trăind în trup în Valea Umbrei Morții, au de dus lupta cea bună a credinței până la capăt, ca să capete, la sfârșitul alergării lor, coroana neprihănirii. Preot mare după rânduiala lui Melhisedec, Isus-Hristos schimbă Legea lui Dumnezeu pentru a o adapta unui popor pe care l-a cucerit cu însuși sângele său. Desigur, cei care nu cred în Hristos și nu se fac ucenicii lui în apa botezului rămân sub stăpânirea Legii, având un orizont întunecat: ”Plata păcatului este moartea.”(Romani 6:23) Ei mor în păcatele lor cu perspectiva iazului de foc, care îi așteaptă după judecată. Legea nu poate nimici păcatul, însă sângele Domnului Isus îl nimicește cu desăvârșire. Iar cea mai mare tragedie a unui om adamic este să moară în păcatele sale. Schimbarea Legii lui Moise se produce la capitolul mijloacelor de sfințire personală, concretizate în poruncile, obiceiurile și riturile instituite de cele cinci cărți ale lui Moise, și preluate de proorocii supuși Legii. Schimbarea s-a produs pe tărâmul instrucțiunilor și faptelor destinate să aducă firea adamică la sfințirea cerută de Dumnezeu. Legea cea veche aduce revelații despre Dumnezeu, despre om, despre lumea cea invizibilă și despre apariția vieții în lumea noastră vizibilă, despre căderea în păcat al primului cuplu uman, despre venirea lui Mesia, care ridică păcatele lumii, . despre istoria neamului omenesc și despre sfârșitul civilizației umane. Toate aceste revelații își mențin valabilitatea și în zilele noastre, noua Lege a lui Hristos nu le șterge. Faptul că unele prescripții ale vechii Legi se șterg ori suferă modificări, a fost sugerat chiar și de vocea Tatălui, care s-a auzit din norul care învăluise pe Hristos, pe Moise și pe Ilie pe muntele schimbării la față: ”Acesta este Fiul meu preaiubit, în care-mi găsesc plăcerea mea: de el să ascultați.” În Predica de pe Munte, Hristos s-a delimitat de anumite porunci din Lege, intercalând ritmic în discursul său formula următoare: ”Ați auzit că s-a zis celor din vechime... . dar eu vă spun... ”(Matei 5:27,28; 33,34; 38,39; 43,44) În unele cazuri, El ridică ștacheta cerințelor divine regăsite la Moise, iar, în alte cazuri, El șterge porunca mosaică pentru a o înlocui cu o poruncă nouă. De exemplu, Moise cerea ”ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.”Însă Hristos șterge acest principiu pentru a-l înlocui cu un principiu nou: ”Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci oricine te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.”(Matei 5:38,39) Domnul Isus a instituit iubirea vrăjmașului, ce nu se regăsește în Lege: ”Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blastămă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc.”(Matei 5:44) Vestirea iubirii față de vrăjmași și desființarea restricțiilor alimentare, cuprinse în Lege, a provocat un scandal enorm în mijlocul farizeilor. (cf. Matei 15:10-14) Porunca dragostei frățești, dată de Hristos, este cu totul nouă față de porunca dragostei, promovată de Moise în mijlocul israeliților. Moise cerea ca fiecare israelit să-și iubească fratele ca pe sine însuși. Hristos cere ucenicilor săi să se iubească cu o iubire hristică. Hristos s-a jertfit pentru Biserica sa. Fiecare membru al Bisericii este chemat, dacă situația o cere, să se jertfească pentru frații săi în Hristos. Legea lui Hristos promovează o dragoste superioară celei regăsite în Legea lui Moise. De aceea, toți predicatorii care vestesc să ne iubim semenii ca pe noi înșine dau o învățătură învechită, chiar rătăcitoare în epoca Harului. Precum Legea lui Moise poate fi rezumată în porunca cea mare, care cere dragoste plenară față de Dumnezeu și dragoste egalizatoare față de semeni, Legea lui Hristos deasemenea a fost rezumată de apostolul iubirii, Ioan. Pentru a împlini această Lege trebuie să ne încredem în numele lui Isus-Hristos și să ne iubim precum Domnul Isus ne-a iubit pe noi. Încrederea nețărmuită în Hristos și iubirea jertfitoare față de frați dovedesc faptul că Duhul lui sălășluiește în noi. Încrederea în fidelitatea lui Hristos și în valabilitatea învățăturilor sale exclude încrederea în alte nume sau în alte învățături, ce concurează persoana mântuitoare a Domnului și doctrina lui desăvârșită. Un ucenic adevărat nu-și dezvoltă nici măcar încrederea în sine pentru a se evita diminuarea încrederii în Hristos. Legea mosaică, care pretinde omului natural anumite fapte de neprihănire, dezvoltă încrederea în sine. Harul nu cere nimic din partea omului carnal, mort împreună cu Isus în apa botezului față de Lege și față de păcat. Harul colaborează cu omul hristic, adică cu duhul născut din nou, ce sălășluiește în trupul creștinului. Duhul Sfânt îi dă voință și înfăptuire potrivit Evangheliei. Cele mai importante îndemnuri ale Duhului se referă la crucificarea firii carnale. Crucea obținută în apa botezelui o aplicăm la poftele trupului și ale ochilor pentru a le mortifica, deoarece se războiesc cu Duhul. Cea mai importanță activitate a creștinului ar trebui să fie purtarea zilnică a crucii hristice. (luca 9:23; Matei 10:38) Însă învățăturii despre purtarea crucii nu i se afectează timp de la amvon, și, chiar dacă se amintește în treacăt, este răstălmăcită la ora actuală. În schimb se acordă importanță decalogului, cortului întâlnirii, istoriei poporului Israel, sabatului și restricțiilor alimentare. Ne putem mira oare că creștinismul înregitrează a curbă descrescătoare? Este bine să rămânem cu convingerea că trebuie să îndepărtăm din adunările noastre orice nume ce concurează pe Hristos și orice învățătură care nu se suprapune cu Evanghelia. Numai astfel putem crește spiritual ca să ajungem la starea de om mare în Hristos. Apostolul Ioan și-a dat seama ce prăpăd poate face vestirea sistemului de sfințire a Legii în adunările constituite prin Har. Următoarea sa punere în gardă rămână valabilă și în zilele noastre: ”Oricine o ia înainte, și nu rămâne în învățătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămână în învățătura aceasta are pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, și nu vă aduce învățătura aceata, să nu-l primiți în casă, și să nu-i ziceți: Bun venit. Căci cine-i zice: Bun venit, se face părtaș faptelui lui rele.”(2Ioan 9-11)Printre teologii creștin a devenit un loc comun inserția că toată Biblia este Cuvântul lui Hristos, căci El exista și înainte de încarnarea sa. Este adevărat că El exista mai înainte de punerea bazelor acestei lumi, însă atunci, El era egal cu Tatăl, în calitatea sa de Cuvânt creator. (cf. Ioan 1:1-12; Filipeni 2:6,7) Evanghelia Harului datează din momentul nașterii lui Isus din Nazaret, care, în calitatea sa de om, nu mai era egal cu Tatăl, de aceea i s-a și închinat. Mesia este fiul lui David cât privește trupul său, iar cât privește, sfințenia Duhului său, este Fiul lui Dumnezeu. (Romani 1:1- 4)Evanghelia, care este Legea lui Hristos, aparține Celui ce este Om și Dumnezeu în același timp. Evanghelia începe cu nașterea lui Isus din Nazaret. Nu putem pune pe contul Fiului Mariei tot Vechiul Testament și Proorocii. Sighișoara, 29 mai 2017 Carol Szekely 1 comentariu Îmi place Comentează Distribuie Comentarii
Activ Scrie un comentariu...
