Există o percepție greșită cu privire la judecată. Regula este stabilită. : „să nu judecăm!” Dintr-un punct de vedere este biblic. Însuși Domnul Isus a spus: „Nu judecați ca să nu fiți judecați.”(Matei 7/1) Tot din punct punct de vedere biblic putem însă judeca. .
Dar să stabilim ce înseamnă judecată?
Judecata este procesul minții care ne ajută să discernem binele de rău. Este capacitatea de a discerne.
Creatorul a avut în vedere să ne creeze cu discernământ. Putem spune și noi ca și psalmistul: „Mă bucur că sunt o făptură așa de minunată.” Și dacă am fost creeați cu capacitatea de a judeca, de ce ar fi interzis să o folosim?
În cuvântarea Sa Domnul Isus apreciază și scoate în evidență pe omul ce și-a zidit casa pe stâncă (temelie) numindu-l: „om cu judecată”. Pe cel ce nu și-a folosit judecata l-a numit „om nechibzuit. „Judecata și nejudecata” a ajuns unul dintre subiectele controversate în mediul creștin. Judecata fiind interzisă cu desăvârșire. Dacă judeci vei fi judecat, dar dacă nu judeci scapi de ea? Nu - deoarece toți ne vom înfățișa în fața scaunului de judecată - fără excepție. Este bine să știm că:
Judecata este absolut necesară.
Suntem îndemnați frecvent să o facem. Unul din versetele care clarifică aspectul judecății îl găsim scris în epistola către Evrei capitolul 5/14: „Dar hrana tare este pentru oamenii mari a căror judecată s-a deprins prin întrebuințare să deosebească binele și răul”. Deci folosind judecata ea se familiarizează cu cunoașterea binelui și răului. În Fapte 4/19 citim îndemnul ucenicilor Petru și Ioan dat norodului: „Judecați voi singuri, este bine să ascultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu?” Ceva asemănător îndeamnă și apostolul Pavel: Judecați voi singuri este cuviincios pentru o femeie să se roage dezvelită?” (1Cor. 11/13)
Care sunt avantajele judecății „singure”? „Dacă ne judecăm singuri. nu vom fi judecați odată cu lumea”.
O primă concluzie: Judecata nu este rea, dimpotrivă, însă ordinea poate fi greșită deoarece înainte de ai judeca pe alții avem obligația morală să ne judecăm pe noi înșine. Este foarte posibil să fi făcut din judecată o pasiune, dar fără o judecată personală. Dacă mă voi judeca în primul rând pe mine voi constata că nu sunt „curat ca lacrima” și atunci voi renunța să-i mai judec pe alții. Însă Domnul Isus vrea să spună ceva și mai dureros: Vreau să scot paiul din ochiul fratelui, pe când în al meu este o bârnă (adică faptele mele sunt mai grave decât a celui cel judec) Așa ceva nu se poate...
Apostolul Pavel scrie în acest sens cuvinte de mustrare celor din Roma:
„. . crezi tu omule care judeci pe cei ce săvârșesc astfel de lucruri și pe care le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? (Rom. 2/3) Tu care te măgulești că ești călăuza orbilor... tu care înveți pe alții... Tu... nu te judeci?
În contextul în care Judecătorul Suprem tratează procedura judecății, El face o recomandare celor ce au trecut pe la „cabinetul de oftalmologie,”și-au extras bârna și au acum ochii inimii (minții) curați și vindecați: „Să nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor... ” (Matei 7/6) Este vorba de două categorii de oameni cu trăsături neomenești. Dar de unde să știu care oameni se încadrează în aceste două categorii până nu-i trec prin judecata minții? Pe pagina următoare suntem îndemnați să ne ferim de proroci mincinoși. Dar ca să mă pot feri de ei, eu trebuie să știu ce fel de proroci sunt... Tocmai de aceea apostolul Pavel scrie bisericii din Corint: „Cât despre proroci să vorbească doi sau trei și ceilalți să judece”. Ceilalți (biserica) trebuie să judece deoarece prorocia se adresează bisericii și nu prorocilor. Prin judecată voi lua ce este bun și mă voi feri de ce este rău. Pe lângă conținutul prorociei care am tot dreptul să o trec prin cenzura minții, judecata se poate extinde și asupra persoanei care a prorocit să știu dacă nu cumva este un lup îmbrăcat în piele de oaie. (Matei 7/15) Când este vorba de prorocie suntem îndemnați să cercetăm toate lucrurile și nu doar prorocia. (1Tes 5/21,22) Același lucru este valabil și pentru învățători din moment ce suntem avertizați că: „... în norod s-au ridicat... și învățători mincinoși. care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, , ,” (2Petru 2/1) Cum voi face deosebire între o învățătură sănătoasă și o erezie? Este deasemenea necesar să știu dacă nu cumva respectivul învățător face parte din categoria celor care: „zic dar nu fac”. Toate acestea sunt descoperite de „lumină” - adică de judecată.
Revenim: Înainte de ai judeca pe alții avem datoria să ne judecăm pe noi înșine. În ce mai constă această judecată?
Punându-mă în locul celui vinovat ajuns acum ținta judecății mele. „Eu dacă aș fi fost în locul lui ce aș fi făcut, cum aș fi procedat?
Nu judeca și osândi pe cineva până nu te așezi în locul lui. De pe „margine” este ușor de judecat. Există chiar și o vorbă în popor: „Nu osândi pe nimeni până nu ești în papucii lui.” Pune-te în situația lui...
(Comitetul unei biserici discuta situația unei persoane care a săvârșit o abatere. Pastorul i-a întrebat pe rând: Tu cum ai fi procedat? Unul: eu vegheam. Altul: eu biruiam. Altul: cu mine nu s-ar fi întâmplat așa... Ultimul a spus: Eu mă tem că mie mi s-ar fi întâmplat mai rău... Pastorul a considerat că el este persoana potrivită să-l însoțească pentru ridicarea celui căzut.)
O altă formă de judecată constă în corectarea unor nedreptăți în ce privește lucrurile pământești. „Tribunalul” este în Casa Domnului - spunea un păstor bătrân. Pavel este surprins că neînțelegerile dintre frați în biserica din Corint erau rezolvate în altă parte și scrie: „Când vreo unul are neînțelegeri cu altul, îndrăznește să se judece cu el la cei nelegiuiți și nu la sfinți?” Cum trebuie procedat?
„... nu este între voi unul singur om înțelept care să judece între frate și frate?” (1Cor. 6/1,5)
Această practică își are rădăcinile în Vechiul Testament. Psalmistul accepta cu bucurie invitația de a merge la Casa Domnului și pentru faptul că acolo se găseau „... scaunele de judecată ale casei lui David”. Atenție la citire: Scaunele și nu scaunul. Completul de judecată fiind format din mai mulți judecători. Cine avea dreptul să îmbrace roba de judecător?
Oameni destoinici - cu competențe în drept civil și legislativ.
- oameni de încredere - fermi în hotărârile luate.
- temători de Dumnezeu - conștienți că vor da socoteală în fața Judecătorului Suprem.
- vrăjmași ai lăcomiei - incoruptibili. (Exod. 18/21,22)
Cu toate că judecătorii au fost aleși după principii morale bine gândite, omul care nu este decât „carne păcătoasă” a eșuat în ași duce cu bine mandatul încredințat. Drepturile omului au fost adesea ignorate fiind nevoie de intervenția lui Dumnezeu cerându-le în mod repetat să facă dreptate. Și-n vremea de acum - ca și atunci, omenirea tânjește după dreptate, iar speranțele lor de a o găsi rămân doar iluzii. Răspunsul îl găsim în Sfânta Scriptură care ne amintește că orice om este înșelător și ca atare este imposibil ca ființa omenească decăzută și coruptă să judece după dreptate.
Avertismentul rămâne valabil: „... cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” (1Cor. 6/9)
O altă formă de judecată este judecata bisericii pentru disciplinarea celui ce s-a abătut de la adevăr. Prin „disciplinare”înțelegem reabilitarea celui căzut într- o fărădelege gravă. Spunem „gravă” deoarece nu toate fără de legile intră sub incidența bisericii. Fiecare persoană având privilegiul să-și rezolve problema direct în fața Marelui Judecător și să beneficieze de „grațierea” sa.
Când vorbim despre biserică nu ne referim numaidecât la mulțime, ci la cei aleși să-i reprezinte. Scopul lor în acest caz nu este de a găsi cele mai aspre și urgente măsuri pentru pedepsirea vinovatului. Scopul lor este de a găsi cele mai înțelepte soluții pentru redresarea celui abătut.
Concluzie generală: În oricare situație te-ai găsi este bine să știi:
Judecata este necesară. Folosește-o...
