Lucrarea Duhului Sfânt a început odată cu facerea lumii. (Gen. 1/2)
Este „mijlocul” prin care unii oameni comunică cu Dumnezeu. (Gen. 3/8,9; 12/1) Duhul Sfânt și-a desfășurat lucrările Sale în interiorul poporului Israel (Neemia 9/20) doar cu mici excepții și între neamuri (Num. 23/7) Este bine de știut că darurile Duhului Sfânt menționate în Noul Testament, au operat și în perioada Vechiului Testament, exceptând darul vorbirii în felurite limbi și a tălmăcirii. Cu aproximativ 800 de ani înainte, Dumnezeu a trimis vestea bună prin profetul Ioel precum că Duhul Sfânt va ajunge la întrega suflare omenească. Această promisiune face parte din „făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să ne facem părtași firii dumnezeiești.” (2Petru 1/3,4)
Făgăduința are în vedere turnarea Duhului Sfânt peste orice făptură. Expresia „turnat” nu se referă la o cantitate mai mare de Duh Sfânt, ci face trimitere la faptul că Duhul Sfânt va depăși granițele Israelului ajungând la neamuri - orice făptură. Este „ploaia târzie” care va cădea peste cei buni, (evrei) cât și peste cei răi, (neamuri) iar Soarele neprihănirii va răsări peste cei drepți și peste cei nedrepți.
Această promisiune devenită realitate odată cu sărbătoarea „Cinzecimi”, nu este compatibilă cu doctrina unora privitor la părtășia omului cu Duhul Sfânt, care are la bază doar cuvintele rostite de Petru cu acest prilej: „Pocăiți-vă și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.” (marele adevăr rostit de apostol îl vom înțelege imediat)
Așadar - după această doctrină: Omul trebuie să se pocăiască, să fie botezat, apoi va primi ca dar, Duhul Sfânt.
Dar ar putea cineva să se pocăiască independent de Duhul Sfânt, prin forțe și destoinicie proprie? Este foarte posibil ca noi să nu știm ce înseamnă „pocăință”. Simpla hotărâre de a frecventa o biserică nu înseamnă pocăință, ci înseamnă schimbare, sau în termeni biblici înnoire, care numai Duhul Sfânt împreună cu voința omului o poate face. Deseori auzim mărturia celor convertiți evidențiind anumite persoane „eu m-am întors la Domnul datorită lui Ionescu, și altul a lui Vasilescu”, dar n-am auzit ca cineva să spună așa cum ar fi fost normal: „eu m-am întors datorită Duhului Sfânt care m-a convins că sunt un om păcătos”. Dacă cineva este născut „din voia unui om și nu din Dumnezeu”, nu știu cât de departe poate ajunge. Noi însă credem că suntem rezultatul lucrării Duhului Sfânt de la „A la Z”.
„Nimeni nu vine la Tatăl dacă nu este atras de Fiul”, tot așa nimeni nu vine la Fiul dacă nu este atras și convins de Duhul Sfânt - continuatorul procesului de mântuire - omul neavând capacitatea de a se mântui singur.
Tocmai în acest sens a vorbit și Domnul Isus: „Dar când va veni El (Duhul Sfânt) va dovedi lumea vinovată în ceea ce privește păcatul... ” (Ioan 16/8)
Așadar: obiectivul Său este lumea. În Fapte 2/17 citim hotărârea divină: „Voi turna Duhul Meu peste orice făptură” (fără excepție).
Versetul 18: „Da, chiar și peste robii Mei voi turna din Duhul Meu”.
Dar nu era corect să se spună: în primul rând vor primi robii (credincioșii), apoi orice făptură? Nu. Prioritatea „0” este lumea (orice făptură).
Însă aflăm că lumea nu-L poate primi. Dar de ce? Pentru că n-ar vrea Dumnezeu? Nu - ci pentru că nu-L cunoaște. Aceeași situație a fost și în ceea ce-L privește pe Domnul Isus. „A venit la ai Săi, dar ai Sai nu L-au primit” - pentru că nu L-au cunoscut (Ioan 1/ 10-11). Dar a fost de dorit ca El să fie primit. Aceeași interpretare trebuie să o avem și în ceea ce privește persoana Duhului Sfânt: El vrea să fie acceptat de orice făptură, deoarece „ne vrea cu gelozie pentru Sine” (Iacov 4/5). În dorința de a mântui, El este în căutarea sufletelor pierdute. Biserica nu se poate înmulți decât cu ajutorul Duhului Sfânt (Fapte 9/31).
Cum ajunge Duhul Sfânt la orice făptură?
Prin Cuvântul Evangheliei care este propovăduit în toată lumea - la orice persoană. (Matei 24/14). Duhul Sfânt are întotdeauna asupra Sa „sabia”, care este Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6/17). Când El acționează sabia, ea pătrunde: „Ei au rămas străpunși în inimă” (Fapte 2/37).
Prin Cuvântul Evangheliei, El bate la „ușa” oricărui muritor: „Iată ce zice bisericilor Duhul: Eu stau la ușă și bat, dacă aude cineva glasul Meu și deschide voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3/14-20). Acceptând Cuvântul, îl acceptăm pe Duhul Sfânt, respingând Cuvântul, îl respingem pe Duhul Sfânt. Ștefan le-a reproșat evreilor: „voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”.
Din momentul deschiderii mântuirea a intrat în casa ta ca și în cazul lui Zacheu. Primul lucru pe care îl aduce Duhul Sfânt este lumina „Cugetul meu luminat de Duhul Sfânt” (Romani 9/1). Apoi începe curățenia „Măturați aluatul cel vechi, ca să fiți o plămădeală nouă” (1 Corinteni 5/7). „... ca unii care prin ascultarea de adevăr v-ați curățit sufletele prin Duhul.” (1Petru 1/22)
”Casa” intră într-un proces de renovare și înnoire. Înnoirea lucrată de Duhul Sfânt (conf. Tit 3/5). Dacă procesul de înnoire este dus cu bine până la capăt, casa devine nouă - totul cu voința omului, dar sub călăuzirea Duhului Sfânt. În acest mod s-a realizat „nașterea din nou” - fără de care nimeni nu va vedea Împărăția lui Dumnezeu.
Casa a fost înnoită cu scopul de a fi locuită. Apostolul Pavel confirmă acest adevăr scriind bisericii din Roma: „Voi sunteți duhovnicești dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi.” ( Rom. 8/9)„locuiește” însemnând domiciliul stabil. În caz contrar rămânând nelocuită se va găsi alți locatari interesați: „Duhul necurat zice: Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieșit. Și când vine o găsește goală, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu el alte șapte duhuri mai rele decât el. Intră în casă, locuiesc acolo și starea omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi.” (Matei 12/43/44,45)
Foarte important: Este absolut necesar ca ea să nu rămână goală, ci să fie locuită, aceasta fiind și dorința Duhul Sfânt întrucât „ne vrea cu gelozie pentru Sine” (conf. Iacov 4/5) Dar trebuie să fie și dorința noastră.
„. . . El s-a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El: Rămâi cu noi căci e spre seară și ziua aproape a trecut. Și a intrat să rămână cu ei... ” (Luca 24/29) Ce rugăminte scurtă și frumoasă! Nu este nevoie să transpiri rugăndu-L să accepte. Nu este necesar personal suplimentar care să te ajute să-L convingi. Nu. Suntem de acord că trebuie să ne rugăm unii pentru alții, dar aici nu este cazul.
Relația ta cu Duhul Sfânt este personală și nu are nevoie de intermediari. Au fost situații și excepții când părtășia unora cu Duhul Sfânt a fost intermediată, dar aceasta în condițiille necunoașterii. „nici n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt.”(Fapte 19/2) Dar din momentul cunoașterii relația ta cu Duhul Sfânt va fi ca între prieteni. (Ioan 15/14) Doar El a fost meșterul, lucrând la înnoirea casei noastre - găsindu-și plăcerea în noi - fii oamenilor. (Prov. 8/30,32) În acest mod spusele apostolului Petru au devenit realitate: Acceptând pocăința (înnoirea) veți primi darul Sfântului Duh. El este un dar, care la rândul Său are alte daruri frumoase care le dă după buna plăcere a voii Sale. (1Cor. 12/1-11) De aici înainte El te va învăța și va avea privirea îndreptată spre tine. (Ps. 32/8; 1Cor. 2/13) El îți va descoperi lucruri noi. (1Cor. 2/10)
Tot El te te va călăuzi pe calea cea nouă și vie cu condiția să te lași cârmuit de El și să nu mai împlinești faptele firii pământești (Gal. 5/16) Este ți o confirmare de apartenență la familia lui Dumnezeu în calitate fe fiu. „Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii a lui Dumnezeu. ” (Rom. 8/14) În caz de „cădere”, specifică omului care nu este decât „carne păcătoasă”, Duhul Sfânt va mijloci pentru reabilitarea ta. (Rom. 8/26,27)
Cum voi cunoaște dacă El mi-a acceptat rugămintea de a rămâne să locuiască în inima mea? Ce dovezi, sau ce semne am? Aparent această întrebare este inutilă. Dim moment ce ni se spune că El are dorința de a rămâne, ce a intervenit să nu o facă? „Când cereți un lucru să credeți că l-ați primit și-l veți avea” Pavel este îndreptățit să spună: „Și eu cred că am Duhul lui Dumnezeu.”Trebuie să crezi... Totuși este posibil ca procesul de înnoire să nu fi fost dus cu bine până la capăt. În acest caz semnele sunt necesare.
Dacă El ți-ar da darul vorbirii în limbi noi, cine ar fi împotrivă? Dar aceasta nu-i suficient și nici nu este obligatoriu pentru toți. (conf. 1Cor. 12/30)
Vorbim aici de semne ce trebuie să-i însoțească pe toți fără excepție: „În Ierusalim era un om numit Simion. Omul acesta ducea o viață sfântă, era cu frică de Dumnezeu și Duhul Sfânt era peste El.” (conf. Luca 2/25) Ce dovadă credibilă! - o viață sfântă. Sfințirea este podoaba casei locuită de noul proprietar. „... sfințirea lucrată de Duhul Sfânt.” (1Petru 1/2) Avem posibilitatea să punem în contrast trecutul cu prezentul: „Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine. Dar acum, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit viața veșnică.” (Rom. 6/21/22) Vrei ceva mai mult? Da, „orice pom se cunoațe după rodul lui”. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândeța, înfrânarea poftelor.” (Gal 5/22)
Tocmai acesta a fost scopul pentru care Dumnezeu a avut în vedere să toarne:
„Duhul Sfânt peste orice făptură”.
