Chemarea lui Avraam (Ieșirea din confort și pășirea prin credință)

Avraam este un personaj emblematic al Vechiului Testament care a avut parte de chemarea lui Dumnezeu iar în Noul Testament este dat ca exemplu de neprihănire datorită încrederii sale în promisiunile lui Dumnezeu.

Dacă ne adâncim privirea în primele capitole din Geneza putem să ne formăm o imagine asupra cadrului din care Avram a ieșit și a mers ascultând de chemarea primită: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvanta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Geneza 12:1-3). Avram s-a născut undeva aproximativ după 500 de ani de la potop, și se trage din spita lui Sem, primul fiu a lui Noe, fiind a zecea generație după Noe. Datorită numărului mare de ani pe care îl trăiau oamenii în vechime, deși erau multe generații mai mult ca sigur că se cunoșteau între ei, iar dacă socotim pe baza datelor extrem de exacte oferite de Biblie despre câți ani a trăit fiecare și câți fii a avut ajungem la concluzia că tatăl lui Avram pe nume Terah a trăit când Noe încă mai era în viață. Astfel Avram se naște la aproximativ 300 de ani după un alt eveniment marcant al istoriei umanității, și anume Turnul Babel (mai mult ca sigur ca Terah îi povestea lui Avram ce s-a întâmplat la Turnul Babel). De la potop si până la Turnul Babel au trecut doar 200 de ani un timp extrem de mic, si putem să ne dăm seama cât de repede s-a stricat iarăși inima omenilor în condițiile în care Noe mai trăia încă printre ei ca să le aducă aminte că Dumnezeu pedepsește fărădelegea. Avram s-a născut în Ur un oraș important din Mesopotamia. Mesopotamia nu era o țară propriu zisă în sensul în care înțelegem azi granițele unei țări, după cum denotă și numele (ținutul dintre două râuri) reprezenta un vast teritoriu între râurile Tigru și Eufrat precum și zonele adiacente (zona Irak-ului de azi). Istoricii afirmă că Mesopotamia a fost leagănul civilizației umane, în această zonă găsindu-se multe vestigii arheologice – și așa a fost, dar contează foarte mult din ce perspectivă privești istoria. Dacă o privești din perspectiva lui Dumnezeu totul capătă o altă dimensiune; ce s-a întâmplat practic a fost faptul că după ce s-a oprit corabia cu Noe și fii săi pe Muntele Ararat (în nordul Turciei de azi) aceștia în mod vital au trebuit să coboare treptat din munți la câmpie pentru că acolo puteau să cultive pământul, astfel au ajuns în zona fertilă între râurile Tigru și Eufrat. Aici au întemeiat cetăți (formând ceea ce noi azi numim Mesopotamia), dar inima oamenilor s-a îndepartat de iarăși de Dumnezeu, iar descoperirile arheologice atestă existanța unei multitudini de zei. Așa arată cadrul în care s-a născut Avram, cetăți mari cu temple în formă de zigurat (piramida), o prosperă zonă economică dar săracă din punct de vedere spiritual pentru că s-au îndepartat de Dumnezeul care i-a salvat de la potop. În aceste condiții Dumnezeu vine și-i spune lui Avram „ieși din țara ta”, sau mult mai exact „ieși dintre acești oameni stricaț”i. Chemarea lui Avram seamănă cu chemarea lui Noe, care a fost și el chemat să se salveze din mijlocul oamenilor stricați care au umplut pământul.

Oare din ce cauză Avram este considerat un om credincios? Pentru că așa cum mai târziu avea să afirme Pavel „credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”. Iar în cazul lui Avraam întradevăr așa a fost; promisiunea lui Dumnezeu sună așa:

1 "Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino in tara pe care ti-o voi arata.

2. Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvanta; iti voi face un nume mare si vei fi o binecuvantare.

3. Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine.

4. Avram a plecat, cum ii spusese Domnul, si a plecat si Lot impreuna cu el. Avram avea saptezeci si cinci de ani cand a iesit din Haran.

5. Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, si pe Lot, fiul fratelui sau, impreuna cu toate averile pe care le stransesera si cu toate slugile pe care le castigasera in Haran. Au plecat in tara Canaan si au ajuns in tara Canaan.

6. Avram a strabatut tara pana la locul numit Sihem, pana la stejarul lui More. Canaanitii erau atunci in tara.

7. Domnul S-a aratat lui Avram si i-a zis: "Toata tara aceasta o voi da semintei tale." Si Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se aratase.

Avram avea două probleme în care se putea împotmoli din cauza acestei promisiuni: el doar va vedea țara și nu o va stăpâni el ci doar sămânța lui, iar sămânța lui o va stăpâni abia după 400 de ani de robie conform completării lui Dumnezeu care o găsim trei capitole mai încolo. Să te încrezi într-un astfel de Dumnezeu într-adevăr îți trebuie credință, pentru că Avram a murit străin și călător în țara promisă.

Dar prin ce ne asemănăm noi cu Avram? Iată ce spune Petru „Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamant nou, in care va locui neprihanirea.” La fel ca și Avram avem parte doar de o promisiune nu de ceva palpabil iar pentru asta trebuie să avem o  încredere neclintită în lucrurile nădăjduite.

De ce trebuie să fim și noi ca Avram? Pentru că el și-a dat seama că Dumnezeu vede imaginea de ansamblu iar promisiunea aceea de acum 4000 de ani s-a transformat într-o realitate cum Avram nu putea să își imagineze. Pentru că Dumnezeu este același ieri, azi și în veci,  făgăduința unui cer nou și pământ nou lăsată de Fiul său acum 2000 de ani se va împlini la fel cum s-a împlinit și făgăduința lui Avram.