Ziua de odihnă a creștinului
Versete de bază:1) ”Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o afințești.Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeulu tău:să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta,nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile , pământul marea, și tot ce esta în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit: de aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua de odihnă și a sfințit-o.”(Exodul 20:8-11) 2)„Sfințiți Sabatele mele, căci ele sunt un semn între mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul,Dumnezeul vostru.” (Ezechiel 20:20) 3)”Iudeii ziceau celui ce fusese vindecat: Este ziua Sabatului, nu este îngăduit să-ți ridici patul. El le-a răspuns:Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis:Ridică-ți patul și umblă.”(Ioan 5:10,11) 4)”Dar Isus le-a răspuns: Tatăl meu lucrează până acum, și Eu deasemenea lucrez.Tocmai de adeea căutau și mai mult Iudeii să-l omoare, nu numai că deslega ziua Sabatului, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl său, și astfel se făcea deopotrivă cu Dumnezeu.”(Ioan 5:17,18) 5)”În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea.”(Fapte 20:7) 6)”În seara aceleiași zile, cea dintăi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate, de frica Iudeior,a venit Isus, a stătut în mijlocul lor, și le-a zis: Pace vouă!”(Ioan 20:19) 7)”Căci dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”(2Corinteni 5:17)
Domnul Isus a reproșat saducheilor că rătăcesc din pricina că nu cunosc Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu.(Matei 22:29) Și în zilele noastre aceste două sunt cauzele rătăcirilor spirituale . Cât despre cunoașterea Scripturilor, se pot distinge cel puțin trei niveluri: 1.cunoașterea (superficială) prin înțelepciunea omenească de natură adamică, 2) cunoașterea (amănunțită)) în duhull Scripturilor, 3) cunoașterea (aprofundată) prin revelațiile Duhului Sfânt. Comentatorii textelor sfinte, care se găsesc la diferite nivele de cunoaștere, este normal ca să se contrazică. De aici nenumăratele orientări care se semnalează în mijlocul celor ce caută pe Dumnezeu.
Privind ziua de odihnă, în care renunțăm la orice activitate de câștigare a existenței pentru a o folosi numai la proslăvirea lui Dumnezeu, se disting trei orientări. Prima constă în cinstirea Sabatului, care este cea de-a șaptea zi a săptămânii, a doua constă în cinstirea Duminicii, care este prima zi a săptămânii, iar cea de-a treia nu acordă cinstă deosebită niciunei zile, ci toate le consideră la fel. Ce-a de-a treia orientare se declară împotriva sărbătorilor religioase, căci acestea ar dăuna credinței și ar duce la formalism. Reprezentanții de frunte a acestei orientări sunt Martorii lui Iehova, care exclud religiile și toate celălalte confesiuni din calea mântuirii. Ei, ce se amăgesc că nu sunt o confesiune ci o credință, nu pot fi, de fapt, considerați creștini, deoarece resping doctrina de bază a creștinismului: Sfânta Treime.
Oricine se apropie de Sfintele Scripturi ca să le studieze are trebuință să facă distincție între Vechiul Testament, cartea Vechiului Legământ, și Noul Testament, cartea Noului Legământ, și să știe că Dumnezeu lucrează diferit cu cei cuprinși în Noul Legământ fată de cei cuprinși în Vechiul Legământ. Avem a face cu două sisteme de sfințire total diferite. De aceea, multe prescripții ale Legii și ale Proorocilor nu sunt valabile pentru cei ce se găsesc sub Harul lui Hristos. Chiar dacă unele prescripții sunt identice,ele se aplică la nivele diferite în cadrul celor două legăminte. De exemplu, cerința din Vechiul Testament cu privire la iubirea semenului este depășită de cerința identică din Noul Testament. Cartea Vechiului Legământ cere Israelitului să-și iubească semenul ca pe sine însăși, iar Evanghelia cere creștinului să-și jertfească viața pentru fratele său, adică să-l iubească mai mult decât pe sine însuși. (Matei 22:39; Ioan 13:34; 1 Ioan 3:16) Acum dacă un pastor pune accent pe iubirea promovată de Lege duce în rătăcire publicul său. La fel se întâmplă și dacă el vestește ziua de odihnă promovată de Lege.
Legea lui Moise este foarte categorică în ceea ce privește cinstirea zilei în care Dumnezeu s-a odihnit după săvârșirea operei de creație. În această zi nu era voie să se aprindă focul în sobă. O persoană, care culesese vreascuri în această zi, a fost omorâtă cu pietre.În această zi era restricționată și mersul pe jos. Oricine se odihnește în ziua a șapte se recunoaște că este o creatură a lui Dumnezeu și datorează frică și cinste Creatorului său. Cine nu respectă această zi, ori este un ateu, ori slujejește unui dumnezeu străin, care nu participase la opera de creație.
În versetul extras din Cartea lui Ezechiel aflăm că cinstirea Sabatului este un semn de apartenență la poporul ales al lui Dumnezeu, Israel. Așadar sfințirea Sabatului are o dublă semnificație. Ea desemnează o persoană care se recunoaște a fi o creatură a lui Dumnezeu și totodată o persoană care face parte din Israel.
În prizma Legii, sabatul este solid fundamentat și niciun Israelit nu se poate atinge de el, fără să-și atragă mânia lui Dumnezeu. Cât privește Harul lui Hristos, care actual mai mult aparține neamurilor, decât poporului Iudeu, nu conține paragrafe referitore la ținerea Sabatului.Templul din Ierusalim și toate poruncile și obiceiurile ce se concentrează în jurul Templului nu sunt decât umbra lucrurilor cerești, însă realitatea este Hristos și Trupul lui, adică Biserica. (Evrei 10:1;9:11,12; Coloseni 3:16,17) În învățătura dată femeii samaritene,Domnul Isus a prevestit apusul închinării la Templul din Ierusalim. (Ioan 4.20-26)Apostolul Pavel a fost prins în Templu și osândit de Iudei în termenii următori:”Iată omul care propovăduiește pretitindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva locașului acestuia.”(Fapte 21:28) La fel a fost incriminat și diaconul Ștefan. (Acte 6:13) Fariseii înrădăcinați în Legea lui Moise și-au dat seama că ucenicii lui Hristos s-au distanțat de iudaism și au devenit neatârnați de acesta.
Această orientare vine de la Învățătorul nostru, care în Predica de pe Munte s-a distanțat de la Legea lui Moise și își împunea propriile vederi. (Matei, cap. 5-7) De mai multe ori, El își întroduce principiile cu următoarea formulă:”Ați auzit că s-a zis celor din vechime....dar eu vă zic...”(Matei 5:21,22;27,28; 33,34; 38,39; 43,44) În general, cerințele lui sunt de un nivel mai înalt decât ale lui Moise, dar unele dintre ele se opun celor prescrise de Moise. Iată un exemplu:”Ați auzit că s-a zis: Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte. Dar eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.”(Matei 5:38,39)Așadar dacă găsim în Scripturi porunci ce se contrazic, trebuie să alegem pe cea regăsită în Evanghelie și să lăsăm laoparte pe cea regăsită în Lege. Acesta este sensul ascuns al următorului mesaj, pronunțat de vocea lui Dumnezeu deasupra lui Isus, Moise și Ilie pe muntele schimbării la față.”Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea: de El să ascultați!” (Matei 17
Poporul Vechiului Legământ este pământean și are drept promisiune un Canaan pămâmântesc, poporul Noului Legământ este ceresc și are drept promisiune un Cannaan ceresc. Noi avem cetățenie cerească și ni se pregătesc locuințe în Ierusalimul Ceresc. Evreii legaliști sunt oameni adamici, iar creștinii sunt oameni hristici. Despre Adam și despre Hristos, lui Pavel i s-au descoprit următoarele:”Omul dintâi, Adam a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață.Dar întâi nu vine ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, așa sunt cei pământești; cum este cel ceresc, așa sunt cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta chipul celui ceresc.”(1Cor.15:45-49)Oare se potrivește ca celor cerești să li se aplice Legea făcută pentru cei pământești?
După coborârea sa în chip de om pe Pământ, Domnul Isus a stricat de repetate ori legea Sabatului, tămăduind în această zi bolnavi. Prin aceasta strictețea Legii a suferit. Iudeii și-au dat seama de intenția Domnului și s-au supărat foc pe el, mai ales când au auzit că Domnul a poruncit bolnavului să-și ridice patul și să umble.
Ca un fel de explicație la reproșurile farizeilor, Domnul le-a zis că El n-a făcut decât ceea ce vedea pe Tatăl făcând. El vedea pe Tatăl tămăduind în zi de Sabat, și pur și simplu, îl imita. Știm că Tatăl era în Fiul, și Fiul era în Tatăl. (Ioan 10:38) Astfel Iudeii îl incriminau, în mod indirect, pe Tatăl că strică Sabatul. Iudeii și-au făurit două capete de acuzare împotriva lui Isus din Nazaret: 1) el dezlega ziau Sabatului, 2) se făcea egal cu Dumnezeu, pretinzând că Yahweh este Tatăl lui. Și într-adevăr, El dezlega Sabatul și era Fiul lui Dumnezeu.
Înlăturând ziua de odihnă a omului adamic, Sabatul, Domnul Isus a așezat în locul de onoare a zilei a șaptea prima zi a săptămânii ca zi de odihnă a omului hristic, care este o nouă creație. Intuind importanța primei zile a săptămânii pentru toți cei ce sunt în Hristos, primii ucenici și-au făcut obiceiul să se adune în ziua învierii Domnului și să frângă păinea, adică să ia Cina Domnului.
Domnul Isus a fost jertfit vineri, în ziua Sabatului a rămas în mormânt, iar în ziua dintâi a săptămânii a înviat din morți. Pentru creștini este imposibil să cinstească o zi în care Domnul lor zăcea în mormânt. Însă Isus , biruind moartea, a înviat într-un trup care i-a permis să pătrundă într-o cameră cu ușa ferecată. El a pătruns în mijlocul ucenicilor într-un trup ceresc, o creatură nouă.
Și noi care ne-am încrezut în Hristos și ne-am botezat în moartea și învierea sa, suntem, prin credință, niște creaturi noi,de aceeași natură cu Domnul nostru. Noua creație sărbătorește în mod evident Ziua Domnului, adică Duminica. Vechea creație continuă să sărbătorească Sabatul. Cine sărbătorește Sabatul este pătruns de Duhul Legii. Cine sărbătorește Duminica este pătruns de Duhul Harului.
Cei ce sunt pătrunși de Duhul Legii merită să fie certați de Domnul, precum au fost certați fiii lui Zebedei. Aceștia au cerut permisiunea de la Domnul să aducă foc peste un sat samaritean, care refuzase să găzduiască pe Hristos. ”Isus s-a întors spre ei, i-a certat, și le-a zis: Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! Căci Fiul omului n-a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.”(Luca 9:51-56) Fiii lui Zebedei au fost însuflețiți de același Duh prin care Ilie coborâse foc peste ceata de ostați, trimisă împotriva lui: Duhul Legii. (2Împărați 1:1-12) Acesta nu iartă ci blestemă și cere moartea celor păcătoși. În acest fel Legea apără sfințenie lui Dumnezeu față de cei ce calcă Cuvântul Lui. Pentru ca sfințenia lui să nu fie știrbită când Dumnezeu iartă și primește pe cei păcătoși, era nevoie neapărat ca Hristos să fie jertfit pentru păcatele întregii lumi. Legea cere moartea păcătosului, Isus , murind în locul nostru, a împlinit cerința Legii. Iată cum a implinit El Legea. Prin ascultare de porunci, nimeni nu poate împlini Legea, care a fost dată ”pentru ca orice gură să fie astupată, și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.”(Romani 3:19) Permițând păcatul originar, și apoi dând Legea, ”Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare,ca să aibă îndurare de toți”, prin jertfirea singurului său Fiu. (Romani 11:32)
Sighișoara, 13 aprilie 2016 Carol Székely
