text Studii

MORMONISMUL

de Necunoscut
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Necunoscut

 

MORMONISMUL

 


 

"BISERICA LUI ISUS HRISTOS A SFINŢILOR DIN ULTIMELE ZILE" în mod normal cunoscută  sub numele de "Biserica Mormonă" numără în zilele noastre mai mult de 4,2 milioane de membrii, sprijină mai bine de 29.000 de misionari peste hotare, iar conform numărului din martie 1976 al revistei "Utah Holiday", are un venit brut de peste 3 milioane de dolari pe zi.
Mormonii sînt zeloşi, bine organizaţi şi chiar sinceri în propagarea religiei lor despre care ei susţin că este o credinţă creştină, de fapt singura credinţă creştină autentică a vremurilor noastre (vezi, ce spune "Test"-ul despre asftel de afirmaţii!). Mormonii afirmă că adevăratul Creştinism a fost virtualmente dispărut de pe pămînt cînd în 1820 Joseph Smith Jr., fondatorul Mormonismului şi principalul profet al organizaţiei a fost ales de către Dumnezeu pentru a restaura istorica religie creştină. "Profetul" Smith a descris întîlnirea sa cu Dumnezeu în următorii termeni care dezvăluie limpede atitudinea mormonă faţă de toţi ne-mormonii pe care cu dispreţ îi numesc neamuri.

 

"Cînd lumina s-a aşezat asupra mea, am văzut două personaje a căror strălucire şi glorie sfida orice descriere şi care se aflau deasupra mea, în aer. Unul dintre acestea mi-a vorbit, chemîndu-mă pe nume şi a spus, arătînd către celălalt: ACESTA ESTE FIUL MEU PREA IUBIT, ASCULTĂ-L ! Motivul meu pentru care îl căutam pe Domnul era de a afla care dintre toate sectele era cea bună, ca eu să ştiu şi să mă alătur ei. Imediat ce mi-am revenit în fire încît să pot vorbi, am întrebat personajele în lumină care stăteau deasupra mea, care dintre toate sectele era cea bună, (la aceea vreme nu-mi dădusem seama că toate erau greşite) şi la care să mă alătur. Mi s-a răspuns că nu trebuie să mă alătur niciuneia, fiindcă toate erau greşite, şi personajul care mi se adresa a spus "că toate crezurile lor erau o urîciune în ochii lui; că toţi acei învăţători erau corupţi, că se apropie de mine cu buzele lor, dar inimile lor sînt departe de mine; ei învaţă ca o doctrină poruncile oamenilor, avînd o formă de evlavie, însă tăgăduindu-i puterea". Din nou, acesta mi-a interzis să mă alătur vreunuia dintre ei..." (Vezi, "Test", la punctul 8, Revelaţie extra-biblică, suplimentară - n.tr.)

 

Chiar de atunci de la începuturile lui, mormonismul a fost ostil tuturor bisericilor creştine, un fapt pe care acum mormonii evită să-l recunoască. Cu toate acestea nu ezită să încerce să-i convertească pe cei ce aparţin altor biserici, pornind de la premiza că toate sînt greşite şi doar mormonii au adevărata religie!

 

DOCTRINA MORMONĂ CU PRIVIRE LA DUMNEZEU

 


Conceptul esenţial care separă Mormonismul de Creştinism este învăţătura mormonă cu privire la Dumnezeu. Teologia mormonă este politeistă, afirmînd că există mai mulţi dumnezei în univers care sînt conduşi de către un Dumnezeu Suprem (Elohim). Pe deasupra, fiecare bărbat mormon poate atinge o "înălţare" şi poate să devină el însuşi un dumnezeu. Următoarele citate din publicaţii oficiale ale bisericii demonstrează cu claritate acest crez bizar al mormonilor:

 

"La început, conducătorul Dumnezeilor a întrunit un consiliu al Dumnezeilor; iar ei s-au strîns împreună şi au pregătit un plan de a crea lumea şi oamenii din ea" "Mulţi oameni spun că există un singur Dumnezeu; Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt sînt doar un singur Dumnezeu ! Eu spun că acesta este un foarte ciudat Dumnezeu - trei în unul şi unul în trei!... Toţi aceştia se presupune să fie înghesuiţi într-un singur Dumnezeu, conform sectarianismului"
"Tatăl are un trup de carne şi oase, palpabil ca şi al omului; Fiul la fel; însă Duhul Sfînt nu are un trup de carne şi oase, ci este un personaj de Spirit"
"Dumnezeu însuşi a fost odată aşa cum sîntem noi acum şi este un om înalţat/glorificat... Eu spun că dacă ar fi fost ca voi să-l vedeţi astăzi, l-aţi vedea asemenea unui om cu o înfăţişare asemenea vouă, în întreaga persoană, ca imagine şi chiar ca formă de om"
"Acum, ascultaţi voi locuitori ai pămîntului...Cînd părintele vostru Adam a venit în grădina Edenului, el a pătruns în ea cu un trup ceresc şi a adus-o pe Eva, una din soţiile lui cu el... El, este Tatăl nostru şi Dumnezeul nostru, şi singurul Dumnezeu cu care noi avem de-a face." "Dumnezeii există, şi mai bine ne-am strădui să ne pregătim să fim ca ei." "Iată care este atunci, viaţa eternă - să cunoşti pe singurul şi pe adevăratul Dumnezeu; iar voi trebuie să fiţi voi înşivă dumnezei şi cum să fiţi preoţi ai lui Dumnezeu, acelaşi lucru pe care l-au făcut toţi dumnezei de dinainte de voi, adică, de a avansa de la un rang mai mic la altul, şi de la o putere mai mică la una mai mare; din har în har, din înălţare în înălţare, pînă ce ajungeţi la învierea din morţi şi veţi putea să locuiţi în flăcările nemuritoare (!!) şi să şedeţi în glorie aşa cum fac cei ce stau întronaţi în nemuritoarea putere"

 

Din cele de mai sus este vizibil că politeismul mormon nu poate fi considerat monoteism creştin. Că este clar că cele două se exclud în mod reciproc, v-o poate confirma orice dicţionar obişnuit. Un om nu poate fi atît politeist cît şi creştin în acelaşi timp! Mormonii sînt politeişti, de aceea pretenţia lor de a se înscrie în rîndul mişcărilor creştine este neîntemeiată. Dacă ar fi creştini, ar renunţa la politeism! Mormonii ar trebui să citească Geneza 3:5 care dezvăluie faptul că autorul doctrinei progresiei oamenilor spre dumnezeire este Satana, care în mod vizibil este cel ce l-a convins pe Joseph Smith la fel cum a convins-o şi pe Eva, că "veţi fi ca Dumnezeu" (!), Smith însă perpetuînd înşelăciunea prin intermediul tinerei teologii mormone. Cu privire la natura înşelătoare a Satanei, a vorbit Domnul nostru Isus Hristos, atunci cînd l-a descris ca fiind "un mincinos şi tatăl minciunii" (Ioan 8:44).
Mormonilor le-ar trebui evidenţiată o asemenea dovadă biblică ce indică originea acestei doctrine pe care Smith a răspîndit-o şi care este popularizată global de biserica lui, în zilele noastre.

 

DUMNEZEUL BIBLIEI

 


De pe paginile Sfintelor Scripturi vine completa infirmare a Mormonismului. Dacă cineva nu greşeşte la toate capitolele doctrinei creştine dar greşeşte la cel cu privire la Persoana şi Natura lui Dumnezeu, această greşeală este îndeajuns de gravă încît mîntuirea respectivului şi viaţa lui veşnică să fie pusă la îndoială. Pot să aibe o doctrină corectă a sfinţeniei sau a preoţiei, dar dacă nu acceptă doctrina biblică a Dumnezeirii, atunci tot sistemul lor doctrinar este fals. Biblia le spune mormonilor în termeni pe care nimeni nu-i poate înţelege greşit, următoarele:

 

"Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru, este singurul Domn" (Deuteronomul 6:4) ! Deci, unul singur!
"Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: 'Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu... Nu vă temeţi şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi îmi sînteţi martori! Este oare alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este alta Stîncă; nu cunosc o alta" (Isaia 44:6,8).
"Eu sînt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti... Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mîntuiţi toţi cei ce sînteţi la marginile pămîntului! Căci Eu sînt Dumnezeu şi nu altul" (Isaia 45 : 5, 22 )
"Deci, cît despre mîncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decît un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi 'dumnezei', fie în cer fie pe pămînt (cum şi sînt în adevăr mulţi 'dumnezei' şi mulţi 'domni'), totuşi pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu,Tatăl de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate lucrurile şi prin El şi noi" (1 Cor.8:4-6)
"Dar mijllocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe cînd Dumnezeu este unul singur" (Galateni 3 : 20) "Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos" (1 Tim. 2:5).

 

Poziţia Bibliei afirmă că există doar un singur Dumnezeu adevărat. Oamenii pot să facă dumnezei din îngeri (2 Cor.11:14), lemn, metal sau din alte făpturi create, însă ei nu sînt Dumnezeu prin natură, ci numai falsuri, imitaţii ale Celui care este Originalul. Toţi aceşti închipuiţi dumnezei fac parte din Creaţie pe cînd adevăratul Dumnezeu nu poate fi o creatură, El fiind Creatorul tuturora. Apostolul Pavel ne informează că idolii nu înseamnă nimic şi că ei nu sînt "prin natura lor dumnezei" (Gal.4:8, din greacă) şi că sacrificiile şi închinarea adusă lor este în realitate adorare şi închinare demonilor (1 Cor.8:4-6 şi 10:19,20). Aici, Mormonismul păşeşte pe un teren periculos fiindcă nu admite că există doar un singur Dumnezeu adevărat, necreat şi veşnic iar învăţătura paveliană îl dezvăluie ca fiind un veritabil politeism. Că Dumnezeul adevărat este necreat şi existent din veşnicii Pavel ne-o spune din nou în Coloseni 1:17: "El este mai înainte de toate lucrurile (exista înainte de a se fi creat ceva - era Dumnezeu!) şi toate se ţin prin El". Doar Dumnezeu putea să fie cel ce era mai înainte de creaţie şi mai ales doar prin Dumnezeu toate lucrurile create pot exista astăzi. Acela este Dumnezeul adevărat, nu o făptură oarecare, fie ea om sau altceva, care a avut un moment în care a început să existe, deci nefiind "mai înainte de toate lucrurile" !
Hinduismul săvîrşeşte aceaşi greşeală ca şi Mormonismul, afirmînd că toată natura este Dumnezeu, din nou introducînd politeismul, fiindcă omul, animalele, lemnul, piatra devin Dumnezeu. Mormonismul este politeist.

 

NATURA LUI DUMNEZEU

 


Joseph Smith Jr. şi succesorul său, Brigham Young l-au conceput pe Dumnezeu Tatăl în termeni materiali şi au susţinut, asa cum fac toţi mormonii de astăzi că, "Tatăl are un trup de carne şi oase, palpabil ca şi al omului...". Este important de remarcat că Biblia contrazice în mod deliberat acest concept necreştin şi înca prin autoritatea incontestabilă a singurului Fiu al lui Dumnezeu, care nu este nimeni altul decît Domnul Isus Hristos. Domnul nostru a oferit definiţia finală şi autoritară a naturii Tatălui Său atunci cînd a spus: "Dumnezeu este Duh" (Ioan 4:24) şi apoi a continuat în Luca 24 să declare că, "un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu" (vers.39). De aceea, mormonii greşesc grosolan cînd încearcă să-i ofere lui Dumnezeu Tatal un trup de carne şi oase, iar creştinii ar trebui să fie prompţi să le atragă atenţia asupra acestei grave erori !

 

O ALTĂ EVANGHELIE

 


Departe de a fi, aşa cum se susţine, "Biserica lui Isus Hristos a sfinţilor din ultimele zile" (haina de oaie pusă pe spatele unui lup feroce!), care este pretentia mormonilor la o titulatură creştină, religia mormonă este foarte evident promotoarea uneia dintre "celelalte evanghelii" despre care vorbeşte Scriptura, ce bîntuie lumea zilelor noastre şi împotriva căreia se presupune ca noi creştinii să ne opunem cu toate mijloacele biblice pe care le cunoaştem. Apostolul Pavel ne atrage atenţia să nu acceptăm o altă "evanghelie" chiar de ar fi proclamată de "un înger din ceruri" (vezi, Gal.1:8,9). Mormonismul afirmă exact aceasta deosebire de celelalte religii creştine normative, bazate doar pe revelaţia Scripturilor, în persoana "îngerului" Moroni, care chipurile s-a arătat "profetului" Smith în 1823 şi i-a spus unde să găsească cartea lui Mormon. Acela este unul din personajele ce i s-au arătat în revelaţia descrisă de el.
Apostolul Iuda reaminteşte Bisericii Creştine că în mărturia Noului Testament noi avem credinţa care a fost, "dată odată pentru totdeauna sfinţilor" (Iuda 3), şi sub această formă am avut-o noi timp de aproape două milenii. De aceea, nu este deloc nevoie de o "restaurare" a ei din partea mormonilor! În realitate, Mormonismul nu este o restaurare a unei credinţe creştine apuse, ci o sistematică deformare şi mutilare a Creştinismului istoric nemuritor. Să nu se uite niciodată că Biblia este cea mai veche revelaţie a lui Dumnezeu, ea datînd anterior, aşa cum de altfel şi mormonii acceptă, propriilor lor cărţi "sacre" : mai înainte de "Cartea lui Mormon", de "Perla de Mare Preţ", sau de "Doctrina şi Legămintele".
Din moment ce Dumnezeu nu se poate contrazice singur (vezi, 1Sam.15:29; Mal.3:6 şi Iac.1:17), faptul că Biblia antedatează şi se deosebeşte esenţial de aceste alte cărţi, dovedeşte neîndoielnic greşeala şi lipsa de credibilitate a acestora. "Dumnezeii" mormonismului nu pot fi egalaţi cu Dumnezeul Bibliei. Între aceştia şi El există o mare diferenţă, numită Sfînta Scriptură. Ea este cea care demască mesajul Mormonismului ca fiind o altă "evanghelie" cu privire la care Dumnezeu şi-a avertizat Biserica Lui.

 

Iată care sînt cuvintele Scripturii:
"Dar mă tem că după cum şarpele a amăgit-o pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască UN ALT ISUS pe care noi nu l-am propovăduit, sau daca este vorba să primiţi un ALT DUH pe care nu l-aţi primit, sau o ALTĂ EVANGHELIE pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine... Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfîrşitul lor va fi după faptele lor" (2 Cor.11:3,4,13-15).

 

Sarcina noastra este atunci, dublă: întîi să-i evanghelizăm pe aceia care-l urmează pe Smith şi îngerul Moroni deoarece şi ei sînt suflete pentru care Hristos a murit, iar în al doilea rînd, "să fim gata întotdeauna să dăm un răspuns fiecărui om care ne întreabă de speranţa care este în noi" (1 Petru 3:15). Acesta este îndemnul ce rămîne valabil în orice veac şi va continua să fie pînă ce Domnul nostru va spune: "Iată, Mă voi întoarce" (Ioan 14:3).

 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise