Observăm în multe ocazii că deşi cunoaştem o mulţime de principii şi norme comportamentale pentru viaţa creştină, totuşi ne este deosebit de dificil să le aplicăm în circumstanţele deopotrivă variate şi complexe ale vieţii de zi cu zi. Care ar fi cauzele pentru care se poate ajunge la o astfel de situaţie?Când privim în jurul nostru, observăm o mulţime de lucruri parcă anume destinate să ne distragă atenţia de la aplicarea principiilor pe care le învăţăm prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, ne putem confrunta cu lipsa timpului necesar pentru a ne pregăti spiritual în vederea trecerii cu bine peste provocările zilei. Alteori ajungem să fim atât de preocupaţi cu lucrurile acestei lumi, încât uităm că de fapt suntem într-un proces de pregătire pentru viaţa viitoare. Însă cel mai adesea, cred că ne confruntăm cu o lipsă a celui mai elementar obicei de a veghea cu atenţie pentru a nu fi luaţi prin surprindere de către ceea ce se întâmplă cu noi sau în jurul nostru, şi deopotrivă pentru a da un bun răspuns ori de câte ori suntem ispitiţi sau provocaţi să facem ceea ce este rău.
Prin urmare, cât de important este să ne dezvoltăm obiceiul de a veghea asupra respectării principiilor creştine în viaţa de zi cu zi?
Se poate spune că este vital ca orice creştin să-şi dezvolte această capacitate de a veghea şi de a fi atent la ceea ce se întâmplă în experienţele prin care trece zi de zi, pentru a identifica la timp ameninţările care vin asupra sa, cu scopul de a-l îndepărta de Dumnezeu. Dacă am proceda astfel, atunci sunt sigur că majoritatea situaţiilor în care am ajuns să comitem ceea ce este rău, ar fi evitate, iar viaţa noastră ar avea un tonus spiritual ascendent. Însă, ca orice altă deprindere, obiceiul de a veghea, adică de a fi atent pentru a trăi principiile vieţii creştine, se însuşeşte în urma unui proces de educare a voinţei şi a facultăţilor interioare ce privesc exerciţiul răbdării, perseverenţei şi a altora în felul acesta.
Fiindcă este foarte important să fim cu adevărat creştini în toate ocaziile vieţii, vom examina acum una dintre consecinţele lipsei de veghere, şi anume uitarea învăţăturii Scripturii, şi mai grav, uitarea calităţii noastre de a fi copiii ai lui Dumnezeu. În acest sens este util să citim Deuteronom 4:9:
„Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.”.
Ce se poate spune despre ceea ce se întâmplă atunci când neglijăm vegherea asupra aplicării învăţăturilor creştine?
Cred că este deosebit de important să înţelegem că viaţa creştină se construieşte pe mai mulţi „piloni” în genul: studiului biblic, rugăciunii, acţiunii, sau exercitării credinţei, şi vegherii. Despre necesitatea studierii Sfintelor Scripturi se vorbeşte destul de des. Cu privire la nevoia de rugăciune putem spune că se face referinţă în multe ocazii despre dezvoltarea acestei deprinderi. Exercitarea credinţei este de la sine înţeles, însă despre veghere se vorbeşte destul de rar, sau chiar aproape deloc. De aceea, cred că avem de-a face cu o lipsă în evlavia noastră, care lasă nepăzită o cale prin care Cel Rău ajunge uşor să ne stăpânească şi să ne conducă la fapte şi atitudini care dezonorează mărturisirea noastră creştină.
Dacă aşa stau lucrurile, atunci ce înseamnă la modul concret, să veghezi din punct de vedere spiritual? De ce trebuie să acordăm atât de multă atenţie acestei deprinderi?
Făcând referinţă la versetul amintit, putem înţelege ceva din importanţa acestei noţiuni de a veghea sau de a fi vigilenţi cu privire la aplicarea învăţăturii încredinţate de către Dumnezeu. Un aspect important asupra vegherii este cel de a avea un spirit treaz în a ne aduce aminte ceea ce am studiat din cuprinsul Sfintelor Scripturi, precum şi din experienţa vieţii de zi cu zi. În acest sens, accentul trebuie pus pe „lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii”, adică pe ceea ce ai văzut şi trăit. Aici putem aminti tot ceea ce am descoperit prin intermediul relaţiei noastre cu Dumnezeu, cum ar fi: intervenţiile Sale minunate în favoarea noastră, învăţăturile deosebite pe care le-am primit prin studiul direct sau prin intermediul altor persoane, şi de ce nu, experienţa comuniunii cu ceilalţi fraţi de credinţă, atunci când ea a fost înălţătoare. Astfel, putem spune că „a veghea” înseamnă de fapt să ţii vie amintirea experienţelor şi ocaziilor în care ai primit lumină cerească şi întărire spirituală de-a lungul vieţii.
La modul concret, cum să ne dezvoltăm puterea de a veghea şi de a ne aduce aminte de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi?
Puterea de a veghea se dezvoltă prin evocarea lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi. Aceasta se poate realiza cel mai uşor prin mărturisirea experienţei noastre faţă de fraţii de credinţă, dar deopotrivă faţă de orice persoană deschisă luminii care vine din Cuvântul sfânt. De asemenea, vegherea se întăreşte prin sesizarea similarităţii situaţiilor prin care trecem şi cele care au fost deja consemnate în cuprinsul Sfintelor Scripturi. De exemplu, atunci când suntem supuşi unor presiuni de a face ceea ce este rău, de a ne comporta necuviincios sau chiar de a da drumul manifestării trăsăturilor noastre negative, putem să ne gândim la situaţiile asemănătoare descrise în Biblie şi la ceea ce au făcut oamenii lui Dumnezeu. Astfel, am sesiza nu numai apariţia unor situaţii dificile, dar şi calea pentru a ieşi cu succes din ele. Într-un cuvânt, vegherea ne-ar conduce să reacţionăm cu rapiditate şi eficienţă pentru a ne menţine viaţa pe linia mărturisirii creştine.
Ce alte metode se pot folosi pentru a putea reacţiona cu succes la provocările prin care trecem în fiecare zi? Cum ne poate veni în ajutor exerciţiul vegherii?
A veghea înseamnă să fii atent asupra ta însuţi şi asupra împrejurărilor prin care treci, cu scopul de a nu te lăsa abătut de la identitatea spirituală creştină pe care ai primit-o de la Dumnezeu. Acest lucru este similar experienţei unui conducător auto, care trebuie să fie atent la ceea ce se întâmplă pe drumul pe care circulă şi deopotrivă la instrumentele indicatoare aflate în faţa sa, manevrând cu îndemânare volanul şi apăsând pedalele potrivite la momentul potrivit. Din acest punct de vedere, vegherea ne va ajuta să avem o atitudine activă faţă de ceea ce se profilează la orizont, sesizând tendinţele înainte ca ele să se manifeste şi luând măsuri din timp pentru a trece cu succes. În acest sens, este util să fim atenţi la ceea ce se întâmplă cu noi în mijlocul întâmplărilor zilei şi să încercăm să evaluăm obiectiv contextul din jurul nostru.
Cum ne poate ajuta studiul Sfintelor Scripturi să ne dezvoltăm capacitatea de a veghea sau de a fi atenţi la ispitele şi provocările ce vin asupra noastră?
Dacă vom studia cu atenţia Sfintele Scripturi, atunci vom observa modul în care Domnul Isus Hristos a răspuns într-un mod admirabil provocărilor şi ispitelor cu care a fost confruntat. În mare măsură succesul Său deriva din buna cunoaştere a cărţilor sfinte şi mai ales a detaliilor dezvăluite prin Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, atunci când studiem începem să distingem detalii relevante cu privire la intenţia divină cu privire la diferitele învăţături care au fost transmise de-a lungul vremii. A ajunge să poţi răspunde cu un adevărat „stă scris”, reprezintă o performanţă la care putem ajunge, dacă vom folosi ocaziile ce ne sunt mereu oferite de a studia şi aprofunda textul Scripturii. De îndată ce am ajuns să vedem lucrurile în profunzime în Scriptură, următorul pas este cel de a distinge detaliile din experienţa zilnică, iar aici începe vegherea.
În ce sens vegherea reprezintă o continuare naturală a studiului biblic? Sub ce formă studierea ne ajută să ne dezvoltăm capacitatea de a sesiza ceea ce este bun sau rău în viaţa noastră zilnică?
Atât studierea cât şi vegherea se bazează pe procese de învăţare ce sunt asemănătoare. Când studiem un concept biblic, atunci ne concentrăm asupra lui, distingem detaliile şi corelăm ceea ce citim cu ceea ce am învăţat din alte părţi ale Scripturii. Iar atunci când veghem pentru aplicarea principiilor pe care le-am studiat, de fapt noi vom continua să corelăm ceea ce sesizăm în experienţa zilnică cu ceea ce am studiat din Cuvântul lui Dumnezeu. Practic, vegherea reprezintă continuarea studiului pe care l-am început şi ne ajută în aplicarea practică a principiilor pe care le-am deprins prin citirea Bibliei. Se poate spune că acea capacitate de a distinge ceea ce este bine de ceea ce este rău, iniţiată prin studierea Bibliei, se manifestă într-o măsură deplină prin sesizarea acestor elemente în mijlocul realităţii din jurul nostru, ajutându-ne să facem alegeri corecte în direcţia cea bună.
Revenind la versetul biblic pe care l-am citat, cum putem să-i ajutăm pe cei care depind de noi să cultive această capacitate de a veghea şi de a nu uita cuvintele Scripturii?
Textul biblic ne vorbeşte despre nevoia de a face cunoscute învăţăturile Bibliei „copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi”. Astfel, prin comunicarea descoperirii divine şi a experienţelor cu Dumnezeu către cei ce ne sunt cei mai apropiaţi, ajungem să distingem detaliile lucrurilor prin care am trecut. Acest lucru ne ajută să înţelegem mai bine drumul vieţii pe care l-am parcurs şi să veghem cu o mai mare atenţie asupra a ceea ce va fi cu noi de acum înainte. De asemenea, cei cărora le împărtăşim aceste lucruri au ocazia să înveţe din experienţa noastră şi să fie atenţi pentru a nu mai repeta ceea ce a fost greşit, precum şi de a înţelege ceea ce a fost bine. Putem spune că atât cei care au trecut prin respectivele experienţe, cât şi cei care le-au auzit, vor fi mai bine puşi în gardă asupra ispitelor şi încercărilor care cu siguranţă vor veni, iar astfel vor avea şansa de a fi învingători, cel puţin de acum înainte.
De ce însă avem tendinţa de a ignora acest aspect al vegherii şi de a nu aplica principiile exprimate prin Cuvântul lui Dumnezeu de a comunica celor apropiaţi adevărul Său?
Este un lucru bine ştiut faptul că dacă nu vom repeta învăţăturile pe care le-am primit, atunci ele vor fi uitate după un timp mai lung sau mai scurt. De asemenea, dacă nu vom pune în practica zilnică ceea ce studiem, vom ajunge să ne pierdem interesul pentru învăţătura creştină şi vom evolua către o progresivă plafonare spirituală. Însă atunci când veghem cu atenţie asupra aplicării imediate a ceea ce noi studiem, vom ajunge să avem un interes tot mai mare pentru partea practică a religiei, iar satisfacţiile vor fi peste măsură de mari. Problema este că noi ignorăm vegherea asupra lucrurilor spirituale, fiindcă nu stă în firea noastră să dăm atenţie Cuvântului lui Dumnezeu. Cel Rău ştie foarte bine că dacă noi nu vom veghea, atunci ne va lua prin surprindere cu ispitele sale şi ne va birui. Ceea ce nu se poate obţine prin forţă, se poate dobândi cu uşurinţă atunci când suntem luaţi prin surprindere. Să ne gândim bine la ceea ce s-a întâmplat cu Petru, când a trădat pe Domnul Hristos în noaptea când a fost prins.
Domnul Hristos spunea „vegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită”. La ce se referă acest lucru şi cum poate fi unită vegherea cu rugăciunea?
Spiritul de veghere este necesar într-un sens cu totul special atunci când ne rugăm. De regulă, rugăciunile noastre au un caracter monoton şi repetitiv, fapt deosebit de nociv pentru dezvoltarea noastră spirituală. Sunt rare ocaziile când rugăciunea noastră devine tonifiantă, având puterea de a ne inspira şi încuraja în viaţa de zi cu zi. Din acest punct de vedere, vegherea ne ajută să dăm la o parte toate acele elemente care ne conduc la plafonare, inclusiv în ce priveşte rugăciunea, şi de a ne orienta gândurile în mod activ raportându-ne la ceea ce avem nevoie în mod real să primim de la Dumnezeu. Nu în ultimul rând, prin orientarea activă a atenţiei, adică veghere, vom ajunge să ne putem ruga fără dificultate chiar şi atunci când nu avem o dispoziţie specială în acest sens. De fapt, prin veghere se înţelege şi o abordare activă, aş putea spune bazată pe exercitarea judecăţii noastre, asupra vieţii noastre spirituale, fapt benefic în avansarea noastră către Împărăţia cerurilor. Iar atunci când rugăciunea noastră are la bază această abordare activă, ispitele şi provocările ce vor veni asupra noastră nu ne vor mai lua prin surprindere.
Aşadar, ce se înţelegere prin vegherea asupra lucrurilor spirituale şi cum putem preîntâmpina atacurile Celui Rău, precum şi uitarea învăţăturilor ce ne-au fost încredinţate prin Cuvântul lui Dumnezeu?
Vegherea reprezintă o abordare activă a religiei, adică a vieţii de credinţă. De fapt, se poate spune că vegherea este aspectul activ al unei credinţe pline de viaţă, care caută să încorporeze învăţătura creştină în aspectele ei practice şi în realitatea zilnică. Un creştin care veghează este asemenea unui luptător gata să intre în confruntare în orice moment, având avantajul că nu poate fi luat prin surprindere. Mai mult, vegherea unită cu rugăciunea ne conduce să avem un spirit treaz şi să cerem de la Dumnezeu ceea ce avem cu adevărat nevoie pentru a face faţă confruntărilor în fiecare moment al vieţii. Una dintre cheile biruinţei Domnului Hristos se regăsea şi în faptul că dovedind o veghere atentă asupra a ceea ce se întâmpla cu Sine şi cu obstacolele cu care se confrunta, a ştiut de fiecare dată să fie cu un pas înaintea ispititorului. Dacă ucenicii ar fi dorit, ar fi putut învăţa de la El acest secret al biruinţei, precum şi multe altele în genul acesta. Prin veghere ajungem să detectăm problema înainte de a se produce, iar învăţăturile Bibliei devin pline de viaţă şi deosebit de înviorătoare.
Cum suntem ajutaţi în mod direct pentru a putea dovedi un spirit de veghere în fiecare clipă a vieţii noastre? Cum pot fi depăşite handicapurile interioare pe care le avem cu privire la acest subiect?
Domnul Hristos a promis că nu vom rămâne singuri, fiindcă Duhul Sfânt, adică Mângâietorul, va veni asupra noastră şi ne va călăuzi în „tot adevărul”. Pe de altă parte, în grădina ispitirii, când ucenicii nu au fost în stare să vegheze şi să se roage alături de El, Domnul le-a spus că „Duhul (Sfânt) este plin de râvnă, dar trupul (carnea, sau firea) este neputincioasă”. Înţelegem că există un conflict interior ce ne împiedică să veghem cu adevărat, între Duhul Sfânt şi natura noastră căzută. Dar depinde numai de noi să alegem una sau alta dintre aceste influenţe şi să le lăsăm să se manifeste în noi. Aceste două puteri se materializează deseori prin influenţe şi dispoziţii interioare care ne conduc într-o parte sau alta, dar dacă vom alege de fiecare dată ceea ce ne inspiră Duhul Sfânt, atunci vom reuşi să fim veghetori, în felul în care a fost şi Domnul Isus Hristos. Astfel, handicapurile interioare vor fi depăşite şi biruinţe spirituale deosebite vor fi experimentate de atunci înainte.
Rugăciune pentru a primi de la Dumnezeu capacitatea de a veghea cu scopul de a pune în aplicare învăţăturile sfinte, precum şi pentru a uni studiul, rugăciunea şi experienţa zilnică prin intermediul vegherii, astfel încât să reuşim să învingem în fiecare ocazie când suntem provocaţi sau ispitiţi fie de Cel Rău, fie de realităţile cu care ne confruntăm.
