text Studii

Eliberarea de cel rau

de Michael Fackerell
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Michael Fackerell

Eliberarea de cel rău

(de Michael Fackerell)

Cel neprihănit va fi eliberat prin cunoştiinţă. Proverbe 11:9

Timpul a sosit în seria noastră de studii de bază să considerăm adevărurile şi principiile care se relatează la război spiritual şi la eliberarea de duhuri rele. Aşa cum am văzut în lecţia 2, Biblia ne descoperă existenţa lui satan, ca fiind duşmanul lui Dumnezeu şi al omenirii, precum şi existenţa unei armate de duhuri rele, care sunt cunoscuţi sub numele de demoni. Aceştia operează la porunca lui satan. Atunci am arătat pe scurt activităţile lor principale care au legătură cu noi. Biblia ne învaţă că noi, fiind adevăraţi ucenici ai lui Isus, suntem implicaţi într-un război împotriva acestor puteri ale întunericului.

"Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul." (Efeseni 6:12,13)

Observăm din acest pasaj următoarele principii:

1. Fiind creştini, suntem implicaţi într-o bătălie spirituală chiar dacă ne place sau nu. Noi suntem implicaţi într-o bătălie corp la corp - hărţuire - nu o bătălie numai de la distanţă. Dumnezeu i-a permis lui satan să se apropie de Isus (Matei 4:4-10) şi câteodată permite puterilor întunericului să se apropie de noi. Câteodată se va întâmpla să fim conştienţi de prezenţa lor (în special în ziua cea rea menţionată în versetul de mai sus). Atunci când suntem ispitiţi sau poate suntem opresaţi, noi trebuie să rezistăm şi să ne încredem în Dumnezeu pentru eliberare. Există o luptă în care trebuie să fim implicaţi. Această luptă este împotriva puterilor demonice care caută să influenţeze minţile, voinţa şi emoţiile noastre împotriva lui Dumnezei şi a voiei Sale. Pentru a fi efectivi în rugăciune şi în război spiritual noi trebuie să ne negăm şi să persistam in a rezista diavolului.

2. Există diferite grade ale puterilor demonice - există o ierarhie în împărăţia lui satan.

a. Unele duhuri rele sunt numite "căpetenii". Este logic să ne presupunem că "căpetenii" se referă la duhuri puternice care caută să exercite stăpânire asupra anumitor zone geografice. Îngerul Gavriil a fost oprit de "prinţul Persiei" ( un prinţ demonic) pentru 21 de zile (vezi Daniel 10:13). Prinţul Greciei este de asemenea menţionat ca o putere demonică care se va ridica la putere după ce prinţul Persiei va fi înfrânt.

b. Sub porunca acestor căpetenii demonice există diferite "puteri" - duhuri mai puternice care probabil că influenţează cultura respectivă în anumite căi negative.

De exemplu, există o putere a tradiţiei religioase care este puternic la lucru în unele culturi care lucrează să orbească ochii oamenilor ca să nu vadă Evanghelia (2 Corinteni 4:4). În alte culturi poate că există puteri de ceartă, sau pofte sau idolatrie, sau vrăjitorie, toate lucrând până la anumite grade.

c. La nivelul cel mai de jos există mulţimi mari ("oştiri") de duhuri rele la lucru în locurile cereşti în atmosferă. Există mai mulţi demoni decât este nevoie pentru ca fiecare persoană de pe pământ să fie atacată sau influenţată de ei în diferite feluri. Există infanterişti în împărăţia lui satan. Trebuie să învăţăm mai întâi de toate să ştim cum să ne purtăm cu aceste duhuri în mod efectiv. Aceste duhuri nu sunt numai în atmosferă - sunt de asemenea în oameni. Pavel vorbeşte despre duhul care acum lucrează în fii nescultării. (Efeseni 2:2)

3. Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie o armură spirituală cu care să ne îmbrăcăm. Noi trebuie să facem asta zilnic prin credinţă. Dacă nu vom fi îmbrăcaţi cu armura vom fi vulnerabili invaziilor şi atacurilor satanice. De aceea, zilnic, trebuie să umblăm în sinceritate, neprihănire, credinţă, dragoste, speranţă, pace, să fim pregătiţi, vorbind Cuvântul lui Dumnezeu şi rugându-ne întotdeauna în Duhul. Toate acestea ne sunt necesare pentru a avea succes în războiul împotriva lui satan. (vezi Efeseni 6:14-18)

4. Dumnezeu aşteaptă ca noi să rămânem în picioare şi nu să fim biruiţi de atacurile lui satan.

SCOPUL ŞI PLANUL LUI SATAN

Dacă ne amintim ce am învăţat în Lecţia 2, ştim că satan a fost creat la început ca un înger bun, dar din cauza mândriei şi a rebeliunii a fost aruncat din cer. Creştinii trebuie de asemenea să se ferească să nu urmeze exemplul lui şi să umble în mândrie sau rebeliune împotriva Cuvântului lui Dumnezeu sau conducerii puse de Dumnezeu, ca să nu cadă în aceeaşi pedeapsă ca cea a diavolului (1 Timotei 3:6).

Pentru că a fost aruncat din cer, satan este plin de ură, amărăciune şi duşmănie împotriva lui Dumnezeu. Pentru că nu este în stare să-l detroneze pe Dumnezeu cu forţa, satan doreşte să atace copiii lui Dumnezeu şi dacă este posibil să-i facă să cadă. Satan de asemenea lucrează încontinuare să pervertească şi să calce în picioare imaginea lui Dumnezeu care a rămas în om de când s-a făcut creaţia. Satan vrea să-i cauzeze lui Dumnezeu durere prin a încerca să distrugă creaţia Sa cea mai valoroasă - oamenii - şi să-i conducă pe oameni să facă rău împotriva lui Dumnezeu. Isus a spus, "Hoţul vine numai ca să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca ei să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug" (Ioan 10:10). Deci satan lucrează ca să fure de la oameni, să-i omoare şi să distrugă sufletele eterne ale oamenilor şi de asemenea să distrugă toată moştenirea bună a oamenilor care sunt cu Dumnezeu.

Cum operează satan? Arma lui principală este înşelăciunea. Lucrând prin marea sa armată de duhuri rele, el influenţează pe oameni cu tot felul de lucruri neadevărate care-i ţine înrobiţi răului până când lumina Evangheliei pătrunde. Satan foloseşte astăzi tot felul de filosofii, minciuni, religie şi idolatrie să orbească ochii oamenilor în faţa Evangheliei şi să fie rezistenţi la mesajul lui Dumnezeu cât de mult posibil.

Satan lucrează din greu să-i înşele şi pe creştini, punând la îndoială adevărurile esenţiale ale Cuvântului lui Dumnezeu care ar avea putere să distrugă influenţa sa. Satan este cel care se opune studiilor biblice, botezului cu Duhul Sfânt, botezului în apă, mântuirii prin har prin credinţă şi nu prin fapte şi prin tradiţii. Satan este acela care face tot ce poate să-i facă pe creştinii noi să se separe pe ei înşişi de la părtăşie şi de la implicarea în biserici biblice. Satan este cel care se opune laudei şi închinării libere în biserici. Satan este cel care se opune mesajului credinţei şi al pocăinţei. Satan este cel care se opune trezirii, evanghelizării şi chemării la post şi rugăciune. Satan de asemenea face tot ce poate ca să-i ţină pe creştini departe de a învăţa adevărurile despre eliberarea de demoni ca el să-i poată ţine în robie. Prin toate aceste căi de înşelare, el lucrează la a-i ţine pe creştini ca să nu facă voia lui Dumnezeu şi astfel să nu fie efectivi.

Satan de asemenea lucrează prin frică, descurajare, acuzare şi ceartă. Acestea sunt numai câteva din născocirile lui. Noi avem nevoie de înţelepciune şi putere de la Dumnezeu ca să le biruim şi de un refuz constant ca să nu ne compromitem cu păcat. Dumnezeu ne cheamă să umblăm în dragoste, în Cuvânt şi prin Duhul lui Dumnezeu. Atunci vom putea birui născocirile lui satan şi vom deranja scopurile lui.

CINE POATE AVEA UN DEMON?

Sunt foarte puţini oameni care sunt total posedaţi sau în proprietatea lui satan. Multe traduceri ale Bibliei vorbesc despre a fi "posedat" de demoni când în realitate nu este acesta sensul cuvântului din greacă folosit. Cuvântul în greacă în aceste cazuri este " daimonizomai" care s-ar traduce mai bine " demonizat". Înseamnă să fii afectat de demoni, să fii sub influenţa demonilor sau să ai demoni. Cu nici o îndoială un creştin nu poate fi "posedat" de un demon pentru că creştinii îi aparţin lui Dumnezeu prin sângele lui Isus Cristos. Există o întrebare controversială pentru unii - dacă un adevărat creştin poate avea un demon. Dar pentru aceia dintre noi care am fost eliberaţi de demoni după ce ne-am dat viaţa lui Isus este greu de stabilit. Haideţi să analizam această problemă din punct de vedere biblic.

Fără îndoială, demonii sunt la lucru în fiii neascultării (Efeseni 2:2). Adevărul este că oamenii care nu se supun lui Dumnezeu dau duhurilor rele dreptul de a lucra nu numai în jurul lor dar, de asemenea, în ei. Aceasta se aplică şi membrilor bisericii. Petru a declarat că satan a umplut inima lui Anania. Tot ceea ce Anania a făcut a fost că a pretins că Dumnezeu ar fi dat mai mult decât o făcea într-adevăr. De aceea, orişicine minte s-ar putea să aibă inima umplută de satan.

Pavel i-a învăţat pe credincioşii din Efes: "Să nu daţi prilej diavolului" (Efeseni 4:27). Aceasta implică că este posibil pentru un creştin să dea prilej sau loc diavolului. Există o evidenţă puternică despre faptul că un creştin care face aceasta, mai târziu va avea nevoie de eliberare de duhuri rele, pentru că prin propria lui alegere a dat teren lui satan.

Duhul unui creştin născut din nou este regenerat, recreat şi nu poate fi posedat de duhuri rele. Totuşi, mântuirea sufletului este un proces care nu este automat şi cere o credinţă persistentă în Dumnezeu în primul rând şi, în al doilea rând, cunoştinţa adevărului. Este clar că duhurile rele au acces la minţile noastre să injecteze gânduri de toate felurile din când în când. Noi trebuie să veghem să nu acceptăm aceste gânduri, ca să nu lăsăm pe cel rău să zidească întărituri în mintea noastră care nu-L mulţumesc pe Dumnezeu. Există o bătălie pentru mintea fiecărui creştin. Ca să ţinem demonii afară din mintea noastră, trebuie să ne umplem minţile cu altceva. Noi trebuie să fim plini de Duhul şi plini de Cuvânt.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise