Dragă frate musulman, vreau să-ţi spun de ce am crezut

Dragă frate musulman, vreau să-ţi spun de ce am crezut

...iar ptr tine care spui ca esti crestin, Dar, NU te-ai intalnit cu DOMNUL Isus Hristos :
 
 
Notă: Această carte foloseşte un limbaj simplu. Pentru cititorii musulmani, multe nume au fost traduse în limba arabă.

Introducere

Astăzi peste jumătate din populaţia lumii este sau musulmană sau creştină, având două cărţi de învăţătură religioasă şi două credinţe separate, dar care învaţă că într-o zi toţi oamenii vor sta înaintea lui Dumnezeu pentru a fi judecaţi. Fiecare din acestea pretind că ei şi doar ei au adevăratul mesaj de la Dumnezeu. Musulmanii pretind că Biblia pe care o avem acum este o versiune modificată faţă de original, în timp ce creştinii spun că Dumnezeu nu va permite niciodată ca “Biblia,” Cuvântul Său, să fie alterată. Cu toate acestea, judecata lui Dumnezeu care va decide destinul nostru etern – raiul sau iadul – depinde de acceptarea adevărului Său. Islamul pretinde că drumul spre cer este a-l declara pe Allah ca unicul şi singurul Dumnezeu şi pe Mohamed ca ultimul mesajer al său către omenire, mesagerul final. Creştinismul pretinde că doar credinţa în răscumpărarea lui Hristos prin moartea pe cruce, ca ultim act venit de la Dumnezeu, este calea spre cer. Concluzia este că una din aceste variante este corectă iar cealaltă trebuie să fie greşită. Alegerea corectă ne conduce la eternitatea în cer, iar cealaltă la eternitatea în iad. Voi împărtăşi cu voi de ce am ajuns eu să cred că alegerea creştină este singura cale spre cer.

Pentru a înţelege diferenţele ar trebui să petrecem mult timp cercetând argumentele fiecărei părţi. După cum declară Coranul: “Arătaţi dovada că sunteţi cu adevărat credincioşi.” (Al-Baqarah[2]:112). Biblia pe de altă parte spune: “Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai tari", zice Împăratul lui Iacov” (Isaia 41:21). Şi respectând ambele cereri şi în conformitate cu ele, voi reflecta la aceste lucruri şi voi cântări fiecare pretenţie într-o balanţă ştiinţifică.
Mi-am dedicat câţiva ani studiind fiecare subiect în parte, comparând Biblia cu Coranul, şi acum împărtăşesc experienţa mea după ce m-am aplecat asupra Bibliei căutând să aflu presupusele modificări de care este acuzată. Rezultatele acestei comparaţii sunt uimitoare. Cititorii îşi vor îmbogăţi cunoştinţele prin evidenţele adunate de mine în materie de profeţie, istorie şi ştiinţă.

Materialele vor include o comparaţie între Biblie şi Coran în ce priveşte subiecte, evenimente şi persoane, de exemplu: Pacea şi Războiul în Islam, Ştiinţa în Biblie şi Coran, Israel şi Naţiunile musulmane în profeţii, Profeţiile în Coran, Dovezile istorice, manuscriptice, profetice şi arheologice ale Bibliei.
Scopul meu este să scot în evidenţă problemele referitoare la modul în care văd musulmanii credinţa creştină şi să pun la dispoziţie sute de adevăruri şi de evidenţe care să dovedească musulmanilor că creştinismul este singura cale.
Trăind 18 ani în Ţara Sfântă, fiind crescut ca musulman, am trăit, am respirat şi am umblat pe cărările islamului, studiind Coranul şi practicând credinţa. Nădăjduiesc că cititorul va avea o minte şi o inimă deschisă în timp de citeşte aceste rânduri. Mă rog ca Dumnezeu să deschidă inimile şi minţile să înţelegem mai bine adevărul Său. Fie ca Dumnezeu să fie cu fiecare din voi în timp ce cugetaţi la aceste lucruri. Lui îi dăm slava, şi Lui ne supunem.

Acceptă Provocarea Bibliei

Într-o zi, o mare dorinţă m-a făcut să deschid Biblia şi s-o compar cu Coranul, le-am pus una lângă alta şi am început să le studiez. Studiul a durat multe luni şi Dumnezeu m-a copleşit cu adevărul Său.
Am hotarat să nu mă opresc până nu voi afla dacă ele sunt egale, cântărite în balanţa ştiinţifică. A fost singura cale... am acceptat Provocarea Bibliei. Toată documentarea mea v-o pun la dispoziţie. Vă provoc să acceptaţi Provocarea Bibliei.

Notă: Încercaţi să răspundeţi la întrebările prezentate. Acestea vă sunt adresate vouă. Dacă puteţi răspunde, atunci cu adevărat aveţi o credinţă care se bazează pe adevăruri.

Ce este Credinţa?

Indiferent în ce credem, fiecare din noi avem credinţă în cineva sau în ceva care dictează felul în care trăim. În cazul de faţă, din moment ce atât musulmanii cât şi creştinii cred într-un destin etern (rai sau iad), alegerea pe care o facem devine cea mai importantă luptă pentru adevăr şi viaţă. Dacă-ţi este frică să citeşti aceste rânduri, aceasta este poate un indiciu că nu ai o cunoştinţă puternică despre ceea ce crezi. N-ar trebui să te temi dacă ştii că ceea ce crezi este adevărat.
Pe de altă parte, din acelaşi motiv cineva ar putea să ignore complet acest subiect, gândindu-se că nu contează ce crede cineva, fiindcă oricum va afla la final ce a fost adevărat. Este alegerea ta, şi nimeni – chiar Dumnezeu – nu te va forţa, dar dacă greşeşti şi ajungi în chinul veşnic să nu mă acuzi pe mine. Eu mi-am făcut partea, ţi-am pus în faţă provocarea.

Provocarea Coranului către credinţa Iudeo-creştină: În Islam, Coranul spune clar: “Ei spun: ‘Nimeni nu va intra în paradis dacă nu este evreu sau creştin.’ Acestea sunt poftele lor. Spuneţi: “Arătaţi dovada că sunteţi cu adevărat credincioşi.” (Al-Baqarah[2]:112).
Provocarea Bibliei: "Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai tari", zice Împăratul lui Iacov. "Să le arate, şi să ne spună ce are să se întâmple, care sunt proorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai tîrziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii. Iată că nu sunteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic, o scârbă este cine vă alege pe voi.” (Isaia 41:21-24).

Deci, pentru provocarea din ambele cărţi, şi din moment ce amândouă ne încurajează să aducem “dovezi” sau evidenţe la fiecare pretenţie, voi răspunde la fiecare provocare în parte. Trebuind să fie ascultători de Dumnezeu, creştinii trebuie să răspundă, să împlinească însărcinarea, să apere credinţa, să lupte lupta credinţei, adevărata luptă pentru suflete, nu prin sabie, ci prin Cuvânt.
Ni se porunceşte de Dumnezeu să aducem dovezi şi să mărturisim celor pierduţi în întuneric, lumii pe care căutăm s-o aducem la Hristos. După cum spune Biblia: “Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15).
În Vechiul Testament, Dumnezeu încurajează dezbaterea şi face provocarea: “Veniţi, totuşi, să ne judecăm [să discutăm unul cu altul], zice Domnul” (Isaia 1:18a).

Amândouă aceste provocări ne arată că nu este nevoie să luăm pietre şi să ne batem, nu este nevoie să ne aprindem de mânie sau să ne înfuriem. Doar să judecăm împreună, să aducem dovezi fiecare în favoarea părerii sale.
Biblia afirmă că adevărata credinţă creştină este singura cale spre Dumnezeu, în timp ce Coranul islamului spune cu totul altceva. Am văzut multe dezbateri pe această temă şi problema cu aceste dezbateri era că nici una din părţi nu-şi putea exprima în întregime opinia. Timpul era întotdeauna un factor cheie şi discuţiile aprinse îi întărâtau tot timpul pe musulmanii prea grăbiţi să arunce cu sloganul “Allahu Akbar” (Dumnezeu este cel mai mare). Dar trebuie să vedem cum este Dumnezeu mare şi nu doar să strigăm asta. Avem nevoie de răbdare, lăsând la o parte judecăţile pripite.

Concluzia este că una din cele două părţi (musulmanii sau creştinii) se înşeală, şi că pentru a înţelege înşelăciunea trebuie să înţelegem natura lui Satan. Biblia ne dă cea mai bună explicaţie despre el, arătând că el a fost cea mai inteligentă, capabilă şi frumoasă creatură a lui Dumnezeu. El a înşelat 1/3 din îngeri. El i-a înşelat pe Adam şi Eva. El îi poate înşela şi pe cei aleşi. Nu poţi avea nici o şansă în faţa şiretlicurilor lui dacă nu-L ai pe Dumnezeu şi Duhul Său în tine. Satan este cel mai bun scamator. El apare ca un “înger de lumină.” El a creat toată teologia falsă, pretinzând că e Dumnezeu. Biblia îl descrie ca fiind falsul dumnezeu al acestei lumi, cel ce vrea să stăpânească lumea.
Pe de altă parte Coranul ne dă nişte descrieri diferite ale lui Satan. Coranul îl numeşte “Iblees” care este creatura de foc “jin,” cuvânt din care trage cuvântul englezesc “genie” sau spiriduş. Musulmanii neagă afirmaţia Bibliei că diavolul ar fi un înger, dar nu se poate ignora versetul din Coran: “Şi spunând îngerilor să se plece în faţa lui Adam, toţi s-au plecat cu excepţia lui Iblees (Satan) care a refuzat. El era unul dintre jini” (Al-Kahf [18][18]:50). Am putea întreba: De ce Dumnezeu, după ce a poruncit doar îngerilor să se plece, să aştepte să facă acelaşi lucru şi Satan, care – după cum declară Coranul – era un “jin” ? Este o referinţă logică la “jini” ca îngeri căzuţi, nu un alt fel de creaturi de foc, cum spune Coranul în alte versete.

În Coran găsim că diavolii fac muncile lui Solomon la porunca lui Allah. De asemenea găsim că Allah îi protejează, aşa după cum scrie în Coran: “Şi diverşi diavoli se scufundau pentru el şi făceau alte munci pe lângă asta: şi Noi îi păzeam” (Alanbya [21]:82). Aceşti diavoli găsim în Coran că erau mesagerii lui Solomon: “El a spus (Solomon): ‘Voi căpeteniilor! care din voi îmi poate aduce tronul ei [al împărătesei din Seba] înainte ca ei să ajungă aici cu supunere? Un ifrit al jinilor [diavolilor] a răspuns: “Eu îl voi aduce înaintea ta înainte ca să se sfârşească sfatul: cu adevărat eu am putere deplină pentru această slujbă şi sunt vrednic de încredere” (Al-Naml [27]:38-39). Astfel de pretenţii sunt respinse de creştinătate, în nici un loc din Biblie diavolii nu sunt folosiţi să presteze vreo muncă fizică, mai ales să construiască templul lui Dumnezeu, la care Dumnezeu i-a folosit pe Solomon şi pe poporul său (poporul ales al lui Dumnezeu). Cea mai interesantă parte a descrierii pe care Coranul o face diavolilor este în Surah Saba [34]:14, unde Allah declară: “Apoi am decretat moartea lui Solomon, nimic nu le-a arătat (diavolilor) că este mort până când termitele au ros toiagul pe care se sprijinea corpul său. Şi când a căzut, diavolii şi-au dat seama că dacă ar fi ştiut...” Interpreţii musulmani spun că Solomon a murit brusc în timp ce se sprijinea pe toiag. A trecut un an întreg, timp în care trupul lui încă se sprijinea pe toiag. În final, termitele au ros o parte din toiag, acesta s-a rupt şi Solomon a căzut la pământ. Doar atunci au realizat diavolii că Solomon era mort. Şi noi întrebăm: Ce au făcut slujitorii lui Solomon, soţiile lui şi armata în timp ce el era mort sprijinit pe toiagul său timp de un an? Învăţaţii musulmani au concluzionat că demonii sunt fiinţe nătângi a căror principală lucrare este de a şopti la urechile oamenilor îndemnuri de a păcătui, o descriere diferită de a Bibliei, care ne avertizează că demonii sunt îngeri căzuţi, în stare să amestece un ciorchine de adevăruri cu o mână de minciuni, destul cât să provoace moarte.

Jamal Badawi, un binecunoscut apologet musulman în dezbaterile cu creştinii acuză întotdeauna că conceptul Trinităţii din creştinism se trage din credinţele păgâne antice, de exemplu mithraismul [1]. Ceea ce dl.Badawi ignoră să spună este că ideea trinităţilor păgâne nu se trage de la Persani, Romani sau alt imperiu antic, ci tocmai de la relatarea căderii omului în grădina Edenului. Satan l-a sfidat pe Dumnezeu şi i-a înşelat pe Adam şi Eva. El a luat forma unei false trinităţi – Satan, viitorul Antihrist (Al-Maseeh Al-Dajal), şi Proorocul mincinos. Cea dintâi profeţie din Biblie s-a referit chiar la acest subiect. În Geneza 3:15 a fost arătată judecata lui Dumnezeu: “Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” În această profeţie găsim promisiunea naşterii din fecioară a lui Hristos (sămânţa ei). Femeia era Eva şi sămânţa ei era Hristos din moment ce Hristos nu este sămânţa lui Adam, El neavând un tată uman. Aceasta este prima profeţie din Biblie referitoare la venirea lui Hristos. Ea prevedea răstignirea lui Hristos când Satan avea “să-i zdrobească călcâiul” prin străpungerea mâinilor şi picioarelor (călcâielor) Sale. Profeţia îl prezintă de asemenea pe Antihrist ca sămânţa lui Satan. După cum Hristos, fiul Mariei, era în mod unic “sămânţa femeii,” într-un fel tainic Antihrist va fi “sămânţa” lui Satan. Hristos va zdrobi până la urmă capul lui Satan manifestat în chip trupesc în Antihrist. Antihristul va fi sămânţa lui Satan.

Trinităţile false şi dumnezeii falşi au fost introduşi prin veacuri de către Satan într-un efort de a ascunde adevărul. El este înşelătorul viclean care îl va prezenta la urmă pe fiul său, pe Antihrist, acela care se va angaja în cea mai mare misiune de înşelare – de a-l face pe om să se închine lui Satan şi de a se declara pe sine Dumnezeu al omului.
În timp ce toate religiile false cred că diavolii sunt simple fiinţe care încurajează păcatul şi discordia, Biblia le dezvăluie ca fiinţe inteligente care nu încetează să promoveze scopurile lui Satan în bătălia reală dintre Satan şi Dumnezeu, o bătălie despre care nici nu se aminteşte în multe religii false. Deşi noi nu conştientizăm această bătălie, Dumnezeu în Biblie ne avertizează: “Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efes.6:12). Biblia îl descrie pe Satan ca “stăpânitorul întunericului,” “tatăl minciunii,” şi “stăpânitorul lumii acesteia.” El îl imită pe adevăratul Dumnezeu. La urmă el se va manifesta în trupul lui Antihrist pentru a conduce pământul pentru un timp. El va fi reprezentat de proorocul mincinos. Trinitatea falsă (Satan, Antihrist, Proorocul mincinos) este o înscenare amăgitoare pusă la cale de Satan pentru a imita pe adevăratul Dumnezeu şi a-l atrage pe om să se închine Satanei, gândind că-L urmează pe Dumnezeu.

Această imitare este de la începuturi, când Satan s-a înălţat să fie ca Dumnezeu: “Mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt" (Isaia 14:14). Biblia arată în mod clar că Satan este o imitaţie, un impostor, el pretinde că este Dumnezeul cel Preaînalt. Dacă el face acest lucru azi, prin ce sistem religios lucrează oare, şi pe cine credeţi că minte?
Biblia arată nişte nume opuse Dumnezeului adevărat, şi le atribuie lui Antihrist. Hristos este numit “Adevărul,” în timp ce Antihristul este numit “Minciuna.” Hristos este numit “Cel sfânt,” în timp ce Antihristul este numit “Cel nelegiuit.” Hristos este numit “Fiul lui Dumnezeu,” în timp ce Antihristul este numit “fiul pierzării.” Hristos este numit “taina evlaviei,” în timp ce Antihristul este numit “taina nelegiuirii.” Dumnezeu îi permite celui rău să continue, deşi ar putea să-l distrugă. Biblia ne învaţă că în final Isus Hristos îl va nimici pe fiul pierzării, fiul lui Satan – Antihristul, “şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” Tactica principală a lui Satan în nimicirea planului lui Dumnezeu este aceea de a falsifica profeţiile biblice referitoare la venirea lui Hristos. În decursul veacurilor, Satan a încercat să distrugă planul lui Dumnezeu prin arderea, interzicerea şi discreditarea Bibliei, cât şi prin prigonirea creştinilor şi a evreilor. El a introdus doctrine false, cărţi false şi profeţi falşi. Ascunderea Adevărului lui Dumnezeu sub minciuni a fost una din sarcinile principale ale lui şi ale demonilor săi. Până la urmă, Satan a fost întotdeauna înfrânt în misiunea sa de a distruge şi a cuceri, fiindcă planul lui Dumnezeu este indestructibil.

Dumnezeu ne avertizează de multe ori în Biblie în legătură cu Satan şi lucrările lui:
“Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărît se va împlini” (Daniel 11:36). Voia lui Antihrist este voia tatălui său (tatăl minciunii sau diavolul), în timp ce voia lui Hristos este voia Tatălui Său (Dumnezeul adevărului). Misterul naturii lui Dumnezeu este prezentat în Biblie. El este Un Dumnezeu în Sfânta Trinitate: “Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.” Caracteristica de unitate a lui Dumnezeu este sprijinită atât de Vechiul cât şi de Noul Testament.
Când Ilie a fost faţă în faţă cu preoţii lui Baal, s-a ridicat în faţa poporului şi a strigat, “Până cînd vreţi să şchiopătaţi de amîndouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!" (1 Împ.18:21). Ilie a câştigat bătălia pentru că era de partea lui Dumnezeu. Profeţii falşi care sunt de partea lui Satan îşi pierd viaţa şi sufletul pentru veci. Atunci Dumnezeu a trimis foc din cer care a mistuit jertfa de pe altar. Rugăciunea lui Ilie am rostit-o şi eu: “O, Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov.” Dumnezeu ne descoperă adevărul, doar să-L întrebăm şi să spunem, “O, Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, descoperă-mi te rog adevărul!” El este Dumnezeul cel drept şi credincios.

Un sumar al Religiilor lumii
Unde este adevărul?

În ciuda a ceea ce cred cei mai mulţi oameni din toate religiile lumii, chiar dacă cineva crede cu întreaga lui inimă şi minte o minciună, aceasta nu face acea minciună să fie adevărul lui Dumnezeu, ci în fapt Biblia declară aceste minciuni ca fiind satanice, planul celui rău pentru a conduce lumea prin confuzie, folosind concepţii teologice false.
Pentru a sumariza presupusele minuni ale religiilor lumii de azi, vom da câteva exemple. Un mormon are în inima sa un puternic sentiment că Joseph Smith este profetul lui Dumnezeu, acest sentiment este primul răspuns pe care l-am primit de la toţi mormonii pe care i-am cunoscut. Un hindus foloseşte meditaţia, concentrarea şi contemplarea, la fel cum un instructor New Age (o versiune modernă a hinduismului) foloseşte meditaţia şi îşi focalizează atenţia asupra sinelui. Ceea ce învaţă religia New Age nu este ceva nou ci are origini străvechi (în hinduism), ei îşi atrag adepţii prin oferindu-le abilitatea de a comunica cu forţele cosmice, un fel de călătorie dincolo de ceea ce poate omul vedea. Folosind o tehnică numită Yoga omul poate accesa puteri incredibile de a-şi controla trupul, de a avea experienţe mistice şi iluminare spirituală.
Similară lui Yoga este o sectă musulmană numită Darweesh sau Dervish. Un membru al acestei secte are abilitatea de a-şi controla trupul până la nivelul la care, dacă-şi străpunge pielea nu are dureri nici nu sângerează.

În Vest, milioane de catolici cred în apariţia Mariei. Mii din ei se urcă pe un munte ca s-o vadă pe fecioara Maria apărând pe cer, se roagă ei, aşteaptă instrucţiunile ei.
Un mulsulman poate demonstra că Coranul are un limbaj arab clasic fantastic şi poate susţine că el conţine evidenţe ştiinţifice pe care profetul islamului nu avea de unde să le cunoască, el meditează, se concentrează, contemplă în timp ce recită Coranul şi se roagă, e plin de bucuria inexplicabilă “Khoshu`a” şi crede că Coranul este o minune de la Dumnezeu pentru om şi a fost dat să schimbe lumea.
În ziua de azi mulţi oameni cred în profeţi ca Nostradamus, Jean Dickson, Edgar Cayce şi alţii care au prezis lucruri ca moartea lui J.F. Kennedy, ridicarea şi căderea lui Adolf Hitler, etc... Mulţi din vremea noastră cred că aceste previziuni au fost adevărate miracole. Vom da mai târziu câteva răspunsuri acestor aşa-zişi profeţi moderni.
Pe de altă parte Biblia ne atenţionează să nu credem în aceste religii de origine omenească, ci să urmăm cu grijă planul făcut de Dumnezeu de la început. Biblia ne atenţionează că chiar dacă cineva ar face să se coboare foc din cer şi ar spune că este Hristosul, să nu-l credem. Noi trebuie să urmăm Cuvântul neschimbat al lui Dumnezeu care ne-a fost dat deja. Biblia ne spune cum să cunoaştem pe adevăratul Hristos când va reveni, cum să deosebim adevăraţii profeţi de cei falşi, cum să deosebim lupii de miei.
Biblia este busola pentru o lume pierdută, o adevărată hartă, candelă şi îndrumare dată omului pentru a şti ce cărare să urmeze în această lume de întuneric.
Biblia clarifică lucrurile. Omul are în materie de destin etern doar două alternative. Poate să meargă în doar două locuri: în focul veşnic cu Satan sau în paradisul veşnic cu Dumnezeu. Două locuri sunt în faţa lui: cu Dumnezeu sau cu cel rău.

Unii consideră în mod fals că vor ajunge în paradis, pentru că s-au convins pe ei înşişi de asta. Unii consideră că-L urmează pe Dumnezeul adevărat fiindcă profetul lor sau cartea lor le-a spus aşa, neştiind că Satan se preface în înger de lumină. Cineva care este pe o clădire poate să se apropie de margine şi să creadă 100% că dacă face un salt al credinţei şi sare va putea să zboare, totuşi această credinţă nu-l va păzi pe sinucigaş şi nu-i va asigura “zborul.” Îţi este eternitatea în joc dacă consideri că vei merge în cer doar pentru că aşa crezi sau aşa simţi. Mulţumesc lui Dumnezeu că destinul meu etern nu depinde de ce simt, fiindcă în unele zile simt că mă cufund spre iad iar în altele că mă ridic spre cer. Destinul meu etern depinde de “dovada” reală pe care mi-o pune la dispoziţie teologia mea.

Este Transmisia Protejată o dovadă suficientă?

Atât musulmanii cât şi creştinii cred că transmisia protejată este o dovadă suficientă a revelaţiei divine. Luată în mod exclusiv aceasta constituie o problemă, din moment ce noi în toate ţările arabe învăţăm şi memorizăm multă poezie păgână, şi cu toate acestea nici una din aceste scrieri nu sunt considerate, atât de musulmani cât şi de creştini, ca fiind divine. În Răsărit există încă multă poezie păgână pre-islamică, iar în Apus filozofia păgână pre-creştină este încă intactă. Cu toate acestea trebuie să ne amintim că revelaţia divină trebuie să fie “întotdeauna” protejată de Dumnezeu, indiferent de timpul când a fost ea dată. A susţine că oamenii pot strica sau modifica cuvântul lui Dumnezeu este împotriva a ceea ce a spus Dumnezeu de la început: “Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu vor trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile” (Matei 5:18). Într-un alt verset se spune, “Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35). “Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6). Chiar în Coran în Surah 6:115 scrie: “Cuvintele Domnului sunt perfecte în adevăr şi dreptate; nimeni nu poate schimba cuvintele Sale.” Amândouă religiile sunt de acord că Dumnezeu nu s-a schimbat şi nu se va schimba, tot aşa şi Cuvântul Său nu s-a pierdut şi nu se va pierde, este imposibil. Dacă o religie sau un profet vrea să schimbe un singur cuvânt al lui Dumnezeu, aceasta ar fi o cntradicţie cu natura lui Dumnezeu şi acea religie sau acel profet trebuie tratat ca fals. Pur şi simplu, fără scuze sau frică. Dumnezeu a ştiut că omul nu poate proteja scrierile istorice, de aceea a ales o metodă diferită, anume a profeţiei biblice care rămâne, întrucât toate profeţiile împlinite dovedesc că Dumnezeu îşi poate ţine promisiunile în cele mai mici detalii, după cum vom vedea.
Cele mai multe religii ale lumii pretind că au minunile divine de care este nevoie, şi totuşi când studiem aceste minuni cu atenţie ele nu pot rămâne în picioare, după cum vom vedea foarte clar în cazul Islamului. Când magicienii lui Faraon şi-au aruncat toiegele şi le-au transformat în şerpi, Moise l-a aruncat pe al său şi acesta i-a distrus pe toţi. Ei au folosit şiretlicuri rele, Dumnezeu a răspuns cu dovada Lui care era mult mai puternică.
Faptul de a avea unele informaţii ştiinţifice într-o carte sfântă sau un limbaj excelent, nu este o dovadă suficientă. Cel rău cunoaşte mai multă ştiinţă decât orice om şi poate să facă semne şi minuni şi să înşele chiar şi pe cei aleşi. Chiar o carte religioasă cuprinde chestiuni ştiinţifice, acestea trebuie să fie evaluate pe o scală ştiinţifică, lucrupe care-l vom examina în capitolul final.
Dumnezeu ne avertizează în Biblie în legătură cu profeţii mincinoşi: “Păziţi-vă de proorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?” (Matei 7:15-16).



Te duce în cer credinţa în existenţa lui Dumnezeu?

Cineva poate consideră că slujeşte adevăratului Dumnezeu, dar el trebuie să ştie cine este adevăratul Dumnezeu. A pretinde că simpla credinţă că există un Dumnezeu Adevărat te va duce în cer, este o eroare periculoasă. Din moment ce însuşi Satan, “îngerul de lumină,” demonii săi şi toate religiile lumii cred că Dumnezeu a creat totul, singura diferenţă constă în mijlocul de a ajunge la Dumnezeu. Unele religii folosesc focul ca mediu între om şi Dumnezeu, altele ca islamul cred că faptele – de exemplu rugăciunea de cinci ori pe zi, postul şi dăruirea de pomeni – te poate duce în cer. De fapt, în toate religiile importante, ceea ce contează este în ce sau în cine crezi ca mijloc de a ajunge la Dumnezeu pentru a fi iertat şi împăcat cu El.
În Biblie se cere ca omul să cunoască, să creadă şi să se bazeze pe Dumnezeu şi lucrarea Sa. să crezi în atributele Sale, în natura Sa, în planul Său de mântuire, să accepţi şi să te încrezi doar în El şi în planul Său. Când Noe a început să construiască o corabie şi când a prezentat planul lui Dumnezeu oamenilor cu scopul de a-i salva de potopul care avea să distrugă totul, oamenii au râs de el. Au râs de mântuirea lui Dumnezeu (de misiunea de salvare), dar la sfârşit, când a început să plouă, nimeni nu mai râdea.
Pentru oameni idea de ploaie era o tâmpenie, căci nu mai plouase înainte de potop. Hristos, în mod asemănător, a fost planul pentru mântuirea oamenilor; crucea Sa este podul dintre omul păcătos şi Dumnezeul sfânt. Mulţi încă resping acest plan ca fiind absurd, îl consideră ridicol, fiindcă consideră că fiecare trebuie să-şi poarte sarcinile şi păcatele proprii. Ce nu înţeleg musulmanii este că păcatele noastre, indiferent cât de mici ni se par a fi, sunt mari în ochii lui Dumnezeu; suntem atât de mult cufundaţi în păcate încât potopul păcatelor acoperă pe toţi oamenii. Singura cale de a scăpa de potop este mai întâi să ne încredem în planul lui Dumnezeu şi să sărim pe podul d lemn care este crucea, şi să acceptăm ce a făcut Dumnezeu pentru oameni în loc să ne bizuim pe ceea ce poate face omul pentru sine însuşi. Nimeni nu poate scăpa de potop dacă nu sare pe corabia de lemn. Nici sabia, nici puterea, nici ştiinţa nu sunt în stare să-i salveze pe cei ce pier, ci nimai corabia de lemn care este mijlocul lui Dumnezeu; aşa este şi cu crucea lui Hristos.
Biblia ne prezintă sute de astfel de paralele. Planul Său de mântuire a oamenilor, exodul, Israelul, jertfele de la Templu, obiceiurile biblice, toate arată în aceeaşi direcţie – mântuirea dată oamenilor prin Hristos.

Provocarea Coranului pentru cei ce nu sunt musulmani

Marea provocare a Coranului a fost şi încă este să poţi scrie ceva asemănător lui. Musulmanii până astăzi n-au putut produce ceva asemănător Bibliei, deşi o acuză că ar fi denaturată şi modificată. Cu toate acestea cineva ar putea să combată acest punct provocând lumea să scrie poezii asemănătoare celor scrise de Shakespeare, Ahmad Shawqi, Gubran Khalil Gubran, Al-Mutanabi şi alţii. Capacitatea de a produce lucrări clasice sau poezie arabă nu presupune ca poeţii să aibă darul profeţiei. Chiar unii din cei mai mari învăţaţi în materie de limbă arabă nu au văzut nimic miraculos în elocvenţa limbajului arab al Coranului: Abul-Ala Al- Ma'arri, Ibrahim Al-Nazzam, Ibin Hazm, Al-Khayat şi mulţi învăţaţi moderni ca Taha Hussein, care a fost şi cel mai atacat iar materialul său referitor la acest subiect, interzis.

Evidenţa din Profeţia Biblică

Cândva, prin 1992, am fost fost fascinat să citesc cartea "Armaghedon, Întâlnire cu destinul," de Grant Jeffrey. Această carte relata despre profeţii detaliate referitoare la Isus: naşterea, viaţa, moartea şi învierea Lui; şi la reînfiinţarea statului Israel. Multe din aceste profeţii se împliniseră exact cum le‑a lăsat Dumnezeu în Biblie. Ce m‑a mai mirat este că şansele ca cineva să prezică cu acurateţe sute de evenimente istorice cu sute şi mii de ani înainte de împlinirea lor sunt de unu la mii de miliarde... ce a fost mai fascinant este că marja de eroare era zero... şi mai ales că multe din aceste profeţii se împlineau în generaţia mea. Acest tip de evidenţă venea sigur dintr‑o sursă divină, originea ei era Dumnezeu cel Atotputernic.

Iată adevărul!

Eu am înţeles islamul şi am crezut în învăţăturile Coranului, totuşi după examinarea acestor evidenţe am descoperit că pus în balanţă Coranul este găsit uşor. Nu împlineşte cerinţele Bibliei pentru dovada divinităţii. Coranul nu se compară cu Biblia în materie de evidenţe. Din moment ce Dumnezeu este adevăr 100%, El susţine Biblia prin patru elemente pe care nu le are nici o carte din lume. Aceste elemente de susţinere sunt: Evidenţa Manuscriselor, Evidenţa Arheologiei, Evidenţa Profetică şi Evidenţa Ştiinţei în Biblie (prescurtat MAPS). Musulmanii pretind că Coranul are şi el ultima din acestea (ştiinţa) lucru pe care îl voi discuta mai târziu.
Aş vrea acum să mă refer la evidenţa profetică, şi să cer cititorului să o examineze, după cum îl încurajează şi islamul.
Biblia este singura carte religioasă care a îndrăznit să detalieze mii de profeţii. Aceste profeţii sunt variate, din care unele se referă la ridicarea şi căderea unor imperii. Multe profeţii biblice s-au împlinit deja.

În nici o altă piesă de literatură religioasă nu veţi găsi sute de preziceri care s-au împlinit cu precizie şi exactitate. Nici un om n-a fost în stare să facă astfel de preziceri detaliate despre evenimente viitoare. Acei ce arată spre Nostradamus, Jean Dickson sau alţi profeţi falşi care ocazional au avut norocul să nimerească câte ceva, ignoră sutele de preziceri incorecte pe care aceştia le-au făcut.
Henry C. Roberts, editorul lucrării Profeţiile Complete ale lui Nostradamus, (Jericho NY: Nostradamus, Inc. 1976) şi unul din cei mai înfocaţi suporteri ai lui Nostradamus, a admis în introducere că aceste scrieri profetice sunt “neinteligibile şi confuze pentru cei neiniţiaţi. Natura ciudată, dezlânată şi deseori incoerentă a catrenelor, atât în limba franceză cât şi în limba engleză, este o marcă a mediilor profetice.” Edgar Cayce, aşa-zisul profet somnoros american, a făcut multe afirmaţii false privitoare la localizarea resurselor de petrol şi a depozitelor de minerale.
Chiar şi azi prognozarea pieţelor pe termen apropiat este un joc imprevizibil. Toate prezicerile umane şi încercările de a prezice viitorul au fost fără rezultat: se poate să obţii o prezicere mai exactă cumpărând plăcinte cu “bileţelele destinului” în ele la restaurantul chinezesc.
Dumnezeu afirmă că abilitatea de a prezice şi de împlini profeţiile este un atribut unic al naturii Sale, atunci când a zis: “Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este nici unul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: Hotărârile Mele vor rămîne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:9-10).

În acest pasaj profetul Isaia declară că numai Dumnezeu ştie dinainte evenimentele viitoare, El le hotărăşte şi apoi le aduce la îndeplinire. Dumnezeu a mai spus: “Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile” (Matei 5:18).
Ideea profeţiei biblice este că Dumnezeu îşi face un plan înainte de executarea lui (de la început), pentru a arăta atunci când acesta se îndeplineşte că El, Dumnezeu, este în control – într-adevăr o dovadă reală.

Într-un alt loc din Biblie Dumnezeu ne provoacă: “"Apăraţi-vă pricina, zice Domnul, arătaţi-vă dovezile cele mai tari", zice Împăratul lui Iacov. "Să le arate, şi să ne spună ce are să se întâmple, care sunt proorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii. Iată că nu sunteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic, o scârbă este cine vă alege pe voi” (Isaia 41:21-24).
Astfel, Dumnezeul Bibliei te provoacă; vei accepta provocarea ? Şi El continuă în capitolul 42 versetul 9: “Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” Dumnezeu vede toată istoria, trecut, prezent şi viitor. El nu ghiceşte ce va fi în viitor, El ştie!

Dumnezeu a spus că singura cale de a cunoaşte adevăratul Său mesaj este profeţia predictivă, şi dacă acest element lipseşte, atunci să NU îl credem pe acel profet. Aceste profeţii trebuiau să fie unice, nu doar afirmaţii generale, cum vedeţi că fac toţi profeţii falşi. Pentru ca Dumnezeu să-şi manifeste dragostea şi voia Sa faţă de oameni, El trebuia să se facă cunoscut în mod personal într-un aşa fel încât omul limitat să realizeze fără nici o umbră de îndoială că Dumnezeul infinit se revelează pe Sine Însuşi. Această verificare de netăgăduit este specifică doar Scripturii iudeo-creştine. Nici un om onest nu poate rămâne necredincios după un studiu chiar sumar al profeţiei, şi profeţia este elementul lipsă în TOATE celelate cărţi sfinte ale religiilor lumii. Deşi se pretinde că există profeţie în Coran, o cercetare cinstită şi o comparaţie cu Biblia va dovedi afirmaţia precedentă.
Nici Vedele hinduse, Bhagavad-Gita, cartea lui Mormon, proverbele lui Buddha sau scrierile lui Mary Baker Eddy nu se pot pune alături Bibliei. Prin contrast, profeţia constituie 25% din Biblie (8352 versete). Nici o altă carte religioasă nu are aşa ceva, sau, simplu spus, cine-i cel mai tare?

Citiţi următoarele exemple în Biblia dumneavoastră pentru a înţelege câteva profeţii:

Despre Venirea şi Moartea lui Hristos

Rămânem uimiţi când examinăm doar următoarele 8 profeţii despre Isus Hristos.
Prima: (Se va naşte în Betleem)
_Profeţia Vechiului Testament: "Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei" (Micah 5:2).
_Împlinirea în Noul Testament: "După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim" (Matei 2:1).
A doua: (Va fi precedat de un mesager)
_Profeţia Vechiului Testament: " Un glas strigă: "Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!" (Isaia 40:3).
_Împlinirea în Noul Testament: "În vremea aceea, a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: "Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape" (Matei 3:1-2).
A treia: (Va intra în Ierusalim călare pe un măgăruş)
_Profeţia Vechiului Testament: "Saltă de veselie, fiica Sionului, strigă de bucurie, fiica Ierusalimului. Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe" (Zaharia 9:9).
_Împlinirea în Noul Testament: "Şi au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el, şi au aşezat pe Isus, călare deasupra. Pe când mergea Isus, oamenii îşi aşterneau hainele pe dru." (Luca 19:35-36).
A patra: (Va fi trădat de un prieten)
_Profeţia Vechiului Testament: " Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea ridică şi el călcâiul împotriva mea. " (Psalm 41:9).
_Împlinirea în Noul Testament: "Pe când vorbea El încă, iată vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului." Vânzătorul le dăduse semnul acesta: "Pe care-l voi săruta eu acela este; să puneţi mâna pe el!" (Matei 26:47,48).
A cincea: (Mâinile şi picioarele străpunse)
_Profeţia Vechiului Testament: "Căci nişte câini mă înconjoară; o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele" (Psalm 22:16).
_Împlinirea în Noul Testament: "Când au ajuns la locul numit "Căpăţâna", L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga" (Luca 23:33).
A şasea: (Va fi rănit de duşmanii Săi)
_Profeţia Vechiului Testament: " Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi" (Isaia 53:5).
_Împlinirea în Noul Testament: "Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit." (Matei 27:26).

A şaptea: (Va fi vândut pentru 30 de arginţi)
_Profeţia Vechiului Testament: " Eu le-am zis: "Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o daţi!" Şi Mi-au cântărit, ca plată, treizeci de arginţi." (Zaharia 11:12).
_Împlinirea în Noul Testament: "Ce vreţi să-mi daţi şi-L voi da în mâinile voastre?" Ei i-au cântărit treizeci de arginţi." (Matei 26:15). Notă: Acest lucru a fost prezis cu 500 de ani înainte, pe când argintul nici nu era folosit ca monedă, ci doar aurul.
A opta: (Va fi scuipat şi bătut)
_Profeţia Vechiului Testament: "Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări" (Isaia 50:6).
_Împlinirea în Noul Testament: "Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii, şi L-au pălmuit" (Matei 26:67).

_Se pot cita şi alte proorocii asemănătoare:
Tăcut în faţa acuzatorilor, profeţia în Isaia 53:7, împlinită în Matei 27:12-14.
Răstignit cu tâlharii, profeţia în Isaia 53:12, împlinită în Matei 27:38.
Oamenii vor trage la sorţi pentru hainele Sale, profeţia în Psalm 22:18; împlinită în Ioan 19:23-24.
Coasta Lui străpunsă, profeţia în Zechariah 12:10; împlinită în Ioan 19:34.
Niciunul din oasele Lui nu va fi zdrobit, profeţia în Psalm 34:20; împlinită în Ioan 19:33.
Trupul Său nu va vedea putrezirea, profeţia în Psalm 16:10; împlinită în Fapte 2:31.
Va fi îngropat în mormântul unui om bogat, profeţia în Isaiah 53:9; împlinită în Matei 27:57-60.
Întunericul va acoperi pământul, profeţia în Amos 8:9, împlinită în Matei 27:45.
Mai multe despre acestea puteţi găsi în secţiunea Dovezi Istorice.

Notă: Există în Biblie 456 profeţii împlinite care se referă doar la Isus.

Legea Probabilităţii

După examinarea a numai 8 profeţii diferite, din totalul de 456, profesorul emerit în Ştiinţă la Colegiul Westmont, Peter Stoner, a calculat probabilitatea ca într-un singur om să se împlinească profeţiile majore referitoare la Mesia. Estimările au fost calculate de către doisprezece clase diferite totalizând 600 de studenţi. Aceştia au analizat cu grijă toţi factorii, au discutat în detaliu fiecare profeţie şi au examinat diferite circumstanţe care ar fi putut indica o posibilă conspiraţie sau înţelegere între anumiţi oameni pentru împlinirea unei profeţii specifice. Estimările au fost suficient de rezervate astfel încât să întrunească aprobarea chiar şi a celor mai sceptici studenţi. Apoi profesorul Stoner le-a luat şi le-a făcut şi mai rezervate. El a încurajat şi pe alţi sceptici şi oameni de ştiinţă să facă propriile estimări şi să verifice dacă concluziile sale nu sunt mai mult decât corecte.

În final, el a supus aceste calcule spre verificare unui Comitet al organizaţiei American Scientific Affiliation. După examinare, ei au căzut de acord că aceste calcule erau demne de încredere şi corecte conform cu materialul ştiinţific prezentat. De exemplu, în legătură cu Mica 5:2 unde se afirmă că Mesia se va naşte în Betleem, Stoner şi studenţii săi au determinat populaţia medie a Betleemului din timpul lui Mica până în prezent, apoi au împărţit această cifră la populaţia medie a lumii în aceeaşi perioadă. Au concluzionat că şansa ca un om să se nască în Betleem era de unu la 2,8 x 10 la puterea a cincea, sau rotunjit, de 1 la 300.000.
După examinarea a 8 profeţii diferite, au ajuns la concluzia că şansa ca într-un singur om să se împlinească toate cele opt profeţii era de unu la 10 la puterea a 17-a. Pentru a ilustra cât de mare este numărul 10 al puterea a 17-a (unu urmat de 17 zerouri), Stone a dat următoarea ilustraţie: imaginaţi-vă că am acoperi întreaga suprafaţă a statului Texas cu un strat de monede din argint gros de 2 picioare [aproximativ 60 cm.] Numărul total de monede de care am avea nevoie la această grosime a stratului ar fi de 10 la puterea 17. Acum, am lua una din aceste monede, am marca-o şi am arunca-o dintr-un avion, după care am amesteca cumva toţi banii de pe întreg cuprinsul statului Texas, iar după ce am face asta am lua un om, l-am lega la ochi, i-am spune că poate călători în voie în ce direcţie doreşte, dar undeva să se oprească, să caute cu mâna prin stratul de monede şi să încerce să găsească banul marcat de noi. Deci, şansa ca omul nostru să găsească exact banul dorit era şansa ca într-un om să fie împlinite toate cele opt profeţii.

În termeni financiari, există cineva care să nu dorească să investească într-o afacere la care şansa de faliment ar fi doar de 1 la 10 la puterea 17? Acest tip de investiţie sigură ni-l oferă Dumnezeu când ne cere să credem că Hristos este Mesia trimis de El. Profesorul Stoner concluzionează: "Împlinirea a numai acestor opt profeţii ar fi o dovadă suficientă ca Dumnezeu a inspirat scrierea acestora cu o acurateţe formidabilă, cu sanşa de doar 1 la 10 la puterea 17 de a fi altfel decât absolute." Un alt fel de a spune acest lucru este că oricine minimizează sau ignoră semnificaţia semnelor date în Biblie pentru identificarea lui Mesia este un nebun.
Dar, evident, există mult mai mult decât opt profeţii. Într-un alt calcul Stoner a folosit 48 de profeţii (din totalul de 456) şi a ajuns la o estimare – foarte rezervată de altfel – că probabilitatea ca 48 de profeţii să fie împlinte într-un singur om ar fi de 1 la 10 la puterea 157. Cât de mare este numărul 10 la puterea 157? 10 la puterea 157 are 157 de zerouri! Să încercăm să ilustrăm acest număr folosind imaginea unui electron. Electronii sunt entităţi foarte mici. Sunt mai mici decât atomii. At trebui să pui alături 10 la puterea 15 din aceştia pentru a junge la un centimetru. Dacă i-am număra câte patru pe secundă şi nu ne-am opri din numărat nici zi nici noapte, încă am avea nevoie de vreo 8 milioane de ani pentru a număra un şir de doar 1 centimetru.

Dar câţi electroni ne-ar trebui dacă am vrea să avem 10 la puterea 157 ?
Imaginaţi-vă o sferă, o minge solidă de electroni care s-ar întinde de la pământ în toate direcţiile pe o distanţă de vreo 6 miliarde de ani lumină. Distanţa în kilometri a unui singur an lumină este de 10 trilioane de kilometri. Asta da minge! Dar tot n-ar fi de ajuns să cuprindă cei 10 la puterea 157 electroni. Ar trebui să multiplici acea minge uriaşă în toate direcţiile cu încă 6 x 10 la puterea 28! Cât de mare este asta? Este lungimea spaţiului necesar cuprinderii a trilioane de trilioane de trilioane de astfel de mingi uriaşe de electroni! De fapt spaţiul necesar să cuprindă toate aceste mingi gigantice aproape că ar ajunge “să fie aproape" de numărul de electroni de care ar fi nevoie când vorbim de 10 la puterea 157!
Dar pretinzând că ne putem imagina numărul despre care vorbim, să ne imaginăm că marcăm doar unul din acei electroni, apoi îi amestecăm. După care să numim pe cineva care să călătorească într-o rachetă cât timp doreşte, în orice direcţie, să-i spunem apoi când doreşte el să culeagă un segment din spaţiu şi la un microscop super-sputernic să detecteze electronul marcat de noi! Care credeţi că sunt şansele să-l găsească? Sunt de 1 la 10 la puterea 157. Notaţi că aceasta este şansa ca 48 de profeţii să se împlinească toate într-un singur om.
Toate acestea ilustrează că este absolut imposibil ca un om, oricare om, să fi împlinit din întâmplare toate profeţiile Mesianice. De fapt, o mare autoritate în teoria probabilităţilor, Emile Borel, afirmă în cartea sa Probabilităţile şi Viaţa că odată ce trecem de şansa de 1 la 10 la puterea 50, probabilităţile sunt aşa de mici încât este imposibil să gândeşti măcar că se vor împlini vreodată.

Iată o ultimă ilustraţie despre imensitatea numărului de 10 la puterea 157 şi de ce ştiinţa probabilităţilor arată că avem de a face cu miracole.
Imaginaţi-vă pe cineva care călătoreşte la viteza de doar un centimetru la 6 miliarde de ani. Dacă ar putea căra doar un atom în spate, câţi atomi ar putea muta în 10 la puterea 157 de ani ? Chiar şi la această viteză inimaginabil de mică, în acest spaţiu de timp ar fi în stare să mute 600.000 de triloane de triloane de triloane de triloane de universuri ca al nostru la o distanţă de 30 miliarde de ani lumină! Încă odată, asta înseamnă că este imposibil ca 48 de profeţii să se împlinească într-un singur om doar la întâmplare.
Iată deci o dovadă că există un Dumnezeu care a lucrat în mod supranatural. Să ne amintim că acest calcul a fost făcut pentru doar 48 din 456 de profeţii Mesianice dintr-un total de 8000 de versete de profeţii existente în Biblie, dintre care mii de versete s-au împlinit deja. Dumnezeu ne provoacă!

Despre Restaurarea Israelului
Evreii şi Arabii

Am crescut sub guvernarea israeliană, dar programa şcolară era întocmită de către Iordania. Istoria, ştiinţele politice şi studiile sociale n-au cuprins niciodată pe evrei: o greşeală majoră a guvernului israelian în sistemul şcolar.
În ciuda afirmaţiilor palestiniene care acuzau Israelul de incorectitudine faţă de arabi, libertatea de a studia religia şi istoria noastră era ceva garantat de lege. Toată istoria învăţată se referea doar la naţiunile islamice, arabe şi europene. Atrocităţile mogulilor şi a cruciaţilor în Ierusalim nu aminteau deloc pe evrei, ci doar pe musulmani. Studiul istoriei antice în şcolile arabe nu menţionează pe evrei că ar fi locuit în ţară. Accentul principal era pe canaaniţi, din care pretind palestinienii că se trag. Trăind în Palestina, toţi cunoscuţii mei îşi puteau urmări linia genealogică şi locul de unde veniseră străbunicii lor. Toţi ştiau că originea lor nu este din canaaniţi, dar în mod ironic aşa ceva ni se preda referitor la Orientul Mijlociu.
Scriitorii istoriei noastre în Orientul Mijlociu i-au omis intenţionat pe evrei. N-am cunoscut deloc istoria evreilor până când n-am început să citesc Biblia. O singură privire asupra programei şcolare în ţările arabe ar fi suficientă pentru a dovedi că autorii manualelor de istorie arabe nu sunt cinstiţi şi integri. Rămâi uimit să vezi modul în care distorsionează şi deformează istoria pentru a creşte ura faţă de evrei, o tendinţă comună astăzi multor ţări răsăritene şi europene.
De exemplu, holocaustul este negat, în ciuda tonelor de dovezi existente în Muzeul memorial al holocaustului, Yad Vashem din Ierusalim. Anumiţi politicieni fac încercări similare de a discredita orice pretenţie a evreilor referitoare la ţara lui Israel. Într-un interviu luat de Zola Levit lui Mr. Husseni, mâna dreaptă a lui Yasser Arafat, într-un program TV al lui Zola Levit, Mr. Husseni a pretins fără scrupule că palestinienii şi-au avut originea în Iebusiţi înainte ca Avraam să se fi mutat în Israel, schimbând clar – în faţa unei audienţe de americani care nu ştiu prea multe despre Istoria Răsăritului – faptul istoric că palestinienii de azi sunt imigranţi din naţiunile înconjurătoare. Am crescut ştiind bine istoria palestinienilor şi faptul că originile lor sunt în Yemen, Arabia Saudită, Maroc, creştini din Grecia, musulmani sherkas din Rusia, musulmani din Bosnia şi iordanieni din ţara vecină. Binecunoscutele războaie civile şi tribale între Yemeniţi (din Yemen) şi Kessiţi (din Banu Kais în Arabia Saudită) au fost ignorate de Mr. Husseni, un om foarte renumit între palestinieni.

Bunicul meu, care a fost demnitar în Betleem, era să-şi piardă viaţa sub Abdul Qader Al-Husseni, liderul revoluţiei palestiniene, după ce a fost acuzat că a vândut pământ evreilor. El ne povestea că satul său Beit Sahur (Câmpul păstorilor) din zona Betleemului a fost un loc viran înainte ca tatăl lui împreună cu alte şase familii să se stabilească în zonă. Acum localitatea a ajuns la 30000 de locuitori.
Musulmanii şi arabii deopotrivă nu înţeleg istoria evreilor. Un simplu studiu fără prejudecăţi al Istoriei evreilor ar reduce tensiunea dintre musulmani, arabi şi poporul evreu. Naţiunea ebraică, ca entitate politică, a luat fiinţă la exodul Israelului din Egipt în jurul anului 1500 î.Hr. Ţara lui Israel a fost pământul promis de Dumnezeu. Chiar şi Coranul admite acest fapt: "Şi după el [adică după Moise], am spus copiilor lui Israel, Locuiţi în ţara promisă, şi când vine timpul promis al zilelor din urmă vă voi scoate din mijlocul multor popoare" (Al-Isra[17]:104).
Sub conducerea lui David (Daud) şi a fiului său Solomon (Sulaiman), naţiunea ebraică a căpătat o importanţă mondială. Împăratul Solomon a construit Templul magnific de la Ierusalim. Evreii au fost primul popor care s-au închinat Dumnezeului unic şi adevărat, urmând tatălui lor Avraam (Ibrahim). Pe măsura creşterii poporului Israel, naţiunile păgâne din nord au prins şi ele putere, şi-au mărit capacităţile militare, în timp ce evreii s-au relaxat după succesul lor.

Profetul Ieremia i-a avertizat despre invazia care urma să vină, invazia babilonienilor lui Nebucadneţar (Nabukhath Nassar) şi a haldeilor (Al-Caldanieen). În loc să asculte avertismentul lui Dumnezeu, evreii l-au arestat pe profet şi i-au închis gura.
Daniel, un alt profet care a studiat profeţiile lui Ieremia despre invazia şi exilul în Babilon (Babel), a profeţit reîntoarcerea lui Israel şi cea dintâi venire a lui Mesia (Al-Maseeh), inclusiv data exactă a venirii Lui, a profeţit despre marile naţiuni ale lumii, despre distrugerea lor şi stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu sub conducerea lui Mesia (Al-Maseeh).
După captivitatea în Babilon (Babel), evreii au fost eliberaţi de către Cir (Darius), aşa cum a profeţit Isaia şi Ieremia, după care au reconstruit Ierusalimul şi Templul în anul 516 î.Hr. Ei au coexistat cu Persia, Grecia şi Roma şi au rezistat mai multor invazii.
Romanii pe timpul lui Hristos a pus biruri grele asupra evreilor din Israel, care mereu puneau la cale răscoale, dar fără succes. Respingând pe Mesia lor şi bazându-se pe propriile puteri, ei au pus la cale o răscoală în anul 66 d.Hr. Aceasta s-a transformat într-un război dezastruos pentru evrei, care au suferit pierderi de peste un milion de oameni în doar cinci luni.
Mesia (Al-Maseeh) prezisese distrugerea Templului, lucru care avea să se împlinească cuvânt cu cuvânt, "Nu va rămânea piatră pe piatră." În anul 130 d.Hr. pe vremea împăratului Hadrian, acesta i-a provocat pe evrei să se răscoale, construind un templu păgân pe Muntele Templului, după care evreii au fost împrăştiaţi în întreaga lume (Diaspora). Această situaţie a durat până în anul 1948. De atunci evreii au devenit duşmani ai aproape tuturor ţărilor din lume. Această situaţie va dura până la bătălia numită de Biblie "Bătălia de la Armaghedon," când vor fi atacaţi de o armată din toate ţările.

Nimeni n-a fost în stare să-i anihileze în totalitate pe evrei, ei având o promisiune biblică în acest sens; cu toate acestea au fost măcelăriţi ca animalele în timpul Inchiziţiei spaniole, mulţimi fără număr dintre ei au fost înfometaţi şi ucişi în convertiri forţate în întreaga Europă. Prigoana i-a urmărit până la capetele lumii. O mare parte din succesul şi prosperitatea islamului se datorează evreilor răsăriteni. Evreii asupriţi din Persia i-au ajutat pe musulmani să ocupe şi să cucerească Persia.
Relaţiile dintre evrei şi musulmani s-au schimbat mereu. În timpul lui Al-Mutawakil, la începutul secolului al optulea, atât evreii cât şi creştinii au dus-o greu, fiind prigoniţi şi unii şi alţii. Califul musulman Al-Mamun (813-832) şi alţi lideri musulmani au văzut că pot învăţa multe de la evreii din mijlocul lor. Doctorii, profesorii şi comercianţii evrei erau foarte căutaţi. Flote de vase comerciale comandate de căpitani evrei navigau pe Mediterana. La începutul secolului al nouălea evreii numiţi Gaonim au dat mulţi savanţi şi şcoli renumite, Biblia a fost tradusă pentru prima dată în arabă de către un evreu numit Saadia ben Joseph (892-942).
Rabinul Menachim ben Saruk a compilat şi completat primul dicţionar biblic. Şcolile Gaonim au înflorit până la 997 d.Hr. Hai a fost ultimul dintre aceşti Gaonim; când califul a început să fie gelos pe prosperitatea Gaonim-ilor el a adus nişte acuzaţii false, l-a arestat pe Hai şi pe tatăl său şi le-a confiscat averea. Hai a scăpat din închisoare, şi nu după multă vreme un anume Ezechia a încercat fără succes să constituie ultima şcoală Gaonim. Ultimul Gaonim a fost executat în 1036 din ordinul califului. Toate şcolile evreieşti au fost închise şi învăţaţii evrei au fost împrăştiaţi. Palestina şi întregul Imperiu Bizantin au fost părăsite de evrei.
În Spania califii au fost foarte interesaţi de învăţaţii evrei; în timpul domniei sale, califul Abderahman III a avut un ministru evreu, Hasdai ben Issac, pe care l-a preţuit mult. Întreaga naţiune ebraică a fost judecată istoric după specimene izolate, ceea ce în acest caz a condus la influenţarea califului în sens pozitiv în întreaga sa politică în relaţia cu evreii. Hanoch ben Moses, un alt evreu care a avut putere mare şi privilegii, a purtat numele de Nagid, sau prinţ al comunităţii evreieşti din Spania. Ca şi Daniel în Babilon şi Iosif în Egipt, Dumnezeu a numit câte un evreu care să protejeze pe poporul Său ales. Un alt evreu, Samuel Ha-Levi ibin-Nagrela, or Samuel Ha-Nagid, cum era numit, a fost un teolog de prima categorie, un poet şi slujitor al califului. Mai târziu evreii au fost acuzaţi în mod fals de convertirea vecinilor lor, 1500 de familii au fost persecutate şi a trebuit să plece din Granada (1066) în alte părţi. În timpul dinastiei Almohade (Al-Mahdeyeen), care era o dinastie a războinicilor fanatici, Abdel-Mumen le-a dat evreilor şi creştinilor posibilitatea să aleagă una din două alternative: islamul sau exilul. Mulţi evrei şi creştini au preferat exilul convertirii la islam.
Mulţi alţi bărbaţi evrei de seamă şi-au adus contribuţia în lumea islamică. Solomon Ibn Gabirol (1021-1070) în poezie şi filozofie, Maimonaides (1135-1204) şi mulţi alţii.
Mulţi din prietenii mei creştini m-au avertizat să nu menţionez Israelul în această carte, dar eu trebuie să-i avertizez pe preaiubiţii mei fraţi musulmani, pentru care mă rog întotdeauna. Nu pot să stau şi să privesc cum poporul meu piere din lipsă de cunoştinţă. Cunoştinţa biblică vine de la Dumnezeu, şi eu trebuie s-o împărtăşesc după porunca Sa, nădăjduind în El, ca El să înmoaie inimile şi minţile oamenilor.

Biblia este cea mai exactă sursă în ceea ce priveşte Istoria Orientului Mijlociu, arheologia şi studiul dezvoltării viitoare a lumii noastre. Ea este busola pentru cunoaşterea lucrurilor care vor veni, şi până acum a avut o precizie de 100%. Ea nu se găseşte în programa şcolară în Răsărit şi a fost scoasă din şcoli în Apus.
Cititorule, te provoc să o pui la încercare şi te implor să faci acest lucru pentru binele tău etern.
Israel: o profeţie în Coran
Coranul spune referitor la restaurarea lui Israel: "Şi după el [adică după Moise], am spus copiilor lui Israel, Locuiţi în ţara promisă, şi când vine timpul promis al zilelor din urmă vă voi scoate din mijlocul multor popoare" (Al-Isra[17]:104).
Unii musulmani, de exemplu Mustafa Mahmud în cartea lui “Coranul: O înţelegere modernă” explică un verset coranic referitor la Israel: “Şi noi am dat un avertisment (clar) copiilor lui Israel în Carte, că de două ori vor greşi în ţară încurajaţi de o mare aroganţă (şi de două ori vor fi pedepsiţi)!” (Al-Isra[17]:4).
Dl. Mahmud comentează această profeţie din Coran astfel: “Şi iată că vedem astăzi pe evrei câştigând putere şi forţă şi făcând fărădelegi în ţară pentru a doua oară.” Ce ignoră dl. Mahmud este un fapt istoric şi biblic foarte important şi anume că Israelul a trecut prin două situaţii în care au făcut fărădelegea, ambele fiind înregistrate în istorie, şi în ambele situaţii Dumnezeu i-a făcut să plătească permiţând distrugerea Israelului.
Prima situaţie: Distrugerea Babiloniană (Nebucadneţar, în 586 î.Hr), israeliţii au fost duşi în captivitate. Au fost pedepsiţi pentru că s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi n-au ascultat poruncile Lui. Aceasta a fost prima distrugere a Templului din Ierusalim.
A doua situaţie: Distrugerea Romană (Titus, în anul 70 d.Hr). Din nou n-au ascultat şi Templul a fost distrus, evreii au fost dispersaţi în toată lumea (Diaspora). Aceasta a fost a doua distrugere a Templului din Ierusalim. De două ori au fost neascultători şi de două ori au fost distruşi. În mod clar ce scrie în Coran n-a fost o profeţie, ci o repetare a ceea ce ne-a spus deja Biblia. Învăţatul musulman Abdullah Yusuf Ali interpretează corect aceste versete ale Coranului, în acord cu faptele istorice şi în acord total cu adevărul (vezi pag.674, Înţelesul Coranului sfânt).

A terminat-o Dumnezeu cu evreii?
Islamul învaţă o formă de teologie a înlocuirii cum n-a mai văzut Apusul. Unii cred că Biserica este Israelul despre care vorbeşte Biblia. Ei înlocuiesc toate promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut Israelului şi le dau Bisericii.
Pentru cei ce ţin teologia înlocuirii, nu mai este nevoie de acum înainte de Israel.

Această idee a fost totuşi spulberată la stabilirea statului Israel, exact cum fusese profeţit în Biblie. Fanaticii musulmani învaţă însă că Israelul trebuie anihilat. Evreii Bibliei sunt indestructibili. Acest popor ce nu s-a lăsat asimilat a trecut prin suferinţe de durată, intense şi grozave. Pentru Palestina, pământul dat de Dumnezeu evreilor, s-au bătut mulţi, mai mult ca pentru orice loc din lume. Încă de la distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr. acest loc a fost martorul multor orori şi vărsări de sânge. Evreii au fost obiectul exterminării în toate ţările la rând, şi de multe ori au atins limita anihilării. Câteva încercări de a-i distruge total în cursul istoriei s-au terminat cu eşec absolut, fiindcă Dumnezeu le-a promis că-i va păstra: aceasta a fost înţelegerea necondiţionată între Dumnezeu şi Avraam.
Egiptenii au încercat să-i termine făcându-i robi şi ucigând pruncii de parte bărbătească. După asta au urmat Asirienii, apoi Nebucadneţar în anul 588 î.Hr. În 170 î.Hr. Antiochus Epiphanes a căutat să-i distrugă, dar nici el n-a reuşit. Titus a distrus Templul în anul 70 d.Hr., a ucis peste un milion de evrei şi a dus 97.000 în captivitate la Roma.
Hristos a făcut profeţia cutezătoare, "Adevărat vă spun că nu va rămăne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată" (Matei 24:2), care – spre uimirea urmaşilor Săi – s-a împlinit literal. Sângele iudeilor a curs pe treptele Templului ca apa. Mii şi mii de evrei au pierit şi crucile înghesuite pe munţii dimprejur se întindeau cât putea cuprinde ochiul. Timp de secole evreii au fost numiţi “ucigaşi ai lui Hristos,” arşi pe rug sau condamnaţi să fie robi după porunca dictatorilor şi tiranilor.
Nimeni nu poate nega cu onestitate holocaustul înfricoşător care a avut loc pe vremea lui Hitler. Chiar şi Regele Ferdinand şi Regina Isabella, care au fost idolatrizaţi în istorie prin faptul că l-au echipat pe Columb pentru călătoria lui, şi ei au lăsat fără adăpost 500.000 de evrei.

Uniunea Sovietică a condus câteva pogromuri de chin şi umilire a evreilor. Provocarea este a găsi o singură naţiune sau un popor care a suferit în decursul istoriei măcar o parte din ceea ce au suferit evreii. Ironia este că toate acestea s-au făcut în numele lui Dumnezeu şi al dreptăţii. În nici un loc din Biblie această ură împotriva evreilor n-a fost justificată. Şi totuşi din toate rămăşiţele scăpate în urma tentativelor de exerminare, populaţia evreiască de astăzi a crescut la câteva milioane, ca împlinire a promisiunii lui Dumnezeu din Biblie: "A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! ... Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte” (Romani 11:1-2). Şi acest lucru rămâne în picioare. Pentru a se asigura de asta, Dumnezeu a declarat în Biblie: “Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor: Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!" "Aşa vorbeşte Domnul: "Dacă cerurile sus pot fi măsurate, şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul" (Ieremia 31:35-37).
Multe civilizaţii în istorie s-au născut, au prosperat şi au trecut: Babilonul, Grecia, Roma şi altele. Cu toate acestea, naţiunea lui Israel a continuat să rămână, în ciuda tuturor. Deşi naţiunile arabe deţin o suprafaţă de cinci sute de ori mai mare, totuşi au persistat în încercarea de a ocupa Israelul. În ciuda tuturor lucrurilor mica naţiune a evreilor a supravieţuit. De ce ?
Prin secole, oamenii au criticat Biblia cu multele ei profeţii despre restaurarea lui Israel. Cum ar putea sărmanii evrei să-şi refacă ţara şi să se adune din nou? În final însă au trebuit să recunoască faptul că – fără nici o umbră de îndoială – Biblia este aur curat, nu doar în urma sutelor de profeţii vechi care s-au împlinit, dar şi din cauza unui cuvânt rostit de Dumnezeu, cuvânt care a existat, este şi va rămâne de pe vremea lui Iacov până astăzi: cuvântul “Israel.”
Existenţa Israelului astăzi şi strângerea din nou a evreilor din toate părţile lumii sunt dovezi de netăgăduit că sfânta Biblie este adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu i-a împrăştiat în toată lumea şi El îi strânge din nou din TOATE naţiunile înapoi în ţara lor de origine ca împlinire a promisiunilor Sale din trecut până astăzi. Israel este singura naţiune din lume care a încetat să existe şi apoi din nou a ajuns să joace un rol aşa de important în istoria lumii.

Nimeni din lumea noastră nu poate ignora uimitorul Israel, deşi multe promisiuni despre restaurare au fost făcute în Vechiul Testament, când Dumnezeu a zis: “Vă voi strînge din toate neamurile şi din toate locurile în care v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie" (Ieremia 29:14). Dacă cineva în 1943 ar fi întrebat pe un creştin, “Cum ar putea să fie adevărate aceste profeţii când evreii mor cu miile în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Treblinka?” au fost necesari doar câţiva ani pentru ca cineva să rămână cu gura căscată în faţa surprizei divine, când Dumnezeu şi-a împlinit promisiunile.
Nici o persoană serioasă n-ar trebui să pună la îndoială Biblia Dumnezeului etern şi neschimbător, a Dumnezeului viu şi comunicativ care n-a încetat să vorbească lumii întregi. El este acelaşi Dumnezeu care a despărţit Marea Roşie, care a distrus zidurile Ierihonului şi a adunat pe evreii împrăştiaţi prin lume.
Este o bătaie de joc când omul prin mândria lui nebunească încearcă să-i dicteze lui Dumnezeu, Creatorul său, cum să acţioneze în lume. Este El cel care hotărăşte modul în care vrea să fie onorat. Următoarele profeţii sunt atât de simple încât n-au nevoie de nici o interpretare pentru un martor al evenimentelor recente în viaţa poporului Israel: “Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, care se ating de moştenirea pe care am dat-o poporului Meu Israel: Iată, îi voi smulge din ţara lor, şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor. Dar după ce-i voi smulge, voi avea iarăşi milă de ei, şi-i voi aduce înapoi pe fiecare în moştenirea lui, şi pe fiecare în ţara lui (Ieremia 12:14-15). "De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: "Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!" Ci se va zice: "Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miază-noapte şi din toate ţările unde-i izgonise!" Căci îi aduce înapoi în ţara lor, pe care le-o dădusem părinţilor lor." (Ieremia 16:14-15).

Marele exod din Egipt în vremea lui Moise este nimic comparat cu strângerea din nou a evreilor din toată lumea. Măreţul Dumnezeu al lui Israel încă îi aduce din toate ţările şi din ţara de la miază-noapte (fosta Uniune Siovietică). Ieremia mai are încă o referinţă la ţara de la miază-noapte: "Iată, îi aduc înapoi din ţara de la miază-noapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici!” (Ieremia 31:8). Marea revărsare, adunarea evreilor din Rusia (nordul extrem al Israelului) în ţara promisă este unul din cele mai tulburătoare evenimente efectuate de Dumnezeu în folosul poporului Său.
Rusia a persecutat pe evrei încă din timpul ţarilor până la recenta dezmembrare a Imperiului Sovietic. Miracolele împlinite de Dumnezeu pentru a le reda identitatea, limba şi ţara, în ciuda tuturor piedicilor, sunt parte a planului Său. Cele 40% populaţie musulmană din Rusia, aparţinând triburilor turco-mongole care caută o mai mare autonomie, sunt destinate distrugerii alături de celelalte naţiuni islamice, după cum este prezis în Ezechiel 38. Acurateţea profeţiilor Bibliei este o avertizare pentru naţiunile musulmane că Dumnezeu va împlini şi restul promisiunilor Sale referitoare la duşmanii lui Israel. Nu este de glumit când vorbeşte Dumnezeul cel Măreţ; El trimite omului un mesaj care trebuie ascultat.
Dumnezeu n-a fost specific doar în legătură cu strângerea din nou, ci şi în legătură cu numele pe care-l va purta ţara care timp de peste o mie de ani a fost numită Palestina. El a declarat: “De aceea, să le spui: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Vă voi strînge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi, şi vă voi da ţara lui Israel” (Ezechiel 11:17). Trebuie ştiut că dacă Dumnezeu a pus numele acelei ţări, oricine îi schimbă numele sau face rău poporului Său va plăti un preţ mare, căci El a zis referitor la Israel: “Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: "După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Lui” (Zaharia 2:8). Este într-adevăr o avertizare pentru toţi cei ce fac rău evreilor.
Remarcaţi şi faptul că Domnul (Dumnezeu) se adresează lui Dumnezeu când spune, “M-a trimis El.” Cum putea Dumnezeu să-L trimită pe Dumnezeu altfel decât ca Dumnezeu Tatăl să-L trimită pe Dumnezeu Fiul ? Şi El continuă în versetul 10: “Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul" (Zaharia 2:10). Aceasta este o venire literală a Domnului (Dumnezeu întrupat) ca să locuiască în Ierusalim. A fost profeţit acest lucru prin profetul Zaharia cu mult înainte de venirea lui Hristos.

Cum pot fi acuzaţi evreii care azi nu cred în Hristos de denaturarea Cuvântului său ? Cu toate acestea, ei au păstrat aceste versete în ciuda respingerii creştinismului. Chiar şi numele cetăţii pe care El a promis că le-o va da era inclus în înţelegere: “Îi voi aduce înapoi, şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr şi dreptate” (Zaharia 8:8).
Până şi limba vorbită de Israel cu mii de ani în urmă este astăzi limba principală în Israel, după ce a fost moartă în toată această perioadă. Nu există în istorie nici o altă naţiune care să-şi fi pierdut limba şi mai târziu s-o fi recăpătat, decât naţiunea lui Israel. A fost o afirmaţie mare, dar profetul Zaharia a spus exact acest lucru: "Atunci voi da popoarelor buze curate [o limbă pură], ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând” (Ţefania 3:9). La urmă, când Hristos va veni a doua oară, ei vor chema pe Dumnezeu.
Este profeţită şi abundenţa de fructe existentă azi în Israel, ceea ce a făcut posibil exportul a 90% din necesarul de citrice al Europei. Dumnezeu a spus prin profetul Isaia: “În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umplea lumea cu roadele lui” (Isaia 27:6). Chiar şi deşertul înfloreşte în Israel datorită înmulţirii ploilor din ultima perioadă, o creştere de 10% în fiecare decadă de ani. S-au plantat milioane de pomi şi Dumnezeu a transformat întregul mediu înconjurător al ţării despre care se spune: “Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” (Ioel 2:23).
Dacă am studia Legea probabilităţii referitor la aceste profeţii şi la multe altele am avea o dovadă dincolo de orice îndoială că Dumnezeu există şi că numele Lui este Iehova, răscumpărătorul lui Israel, după cum El Însuşi a zis. A-L supăra pe Dumnezeu este totuna cu a-ţi atrage mânia Lui, după cum declară profetul Ioel: “Căci iată că în zilele acelea şi în vremurile acelea, cînd voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi strînge pe toate neamurile, şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea” (Ioel 3:1-2). Biblia ne spune despre restaurarea lui Israel după care urmează judecata lumii. De ce ?

Presiunea lumii asupra lui Israel pentru împărţirea ţării într-un stat palestinian şi unul evreiesc este temporară, dar nu este fără repercusiuni, întrucât Îl mânie pe Dumnezeu. Musulmanii refuză să înţeleagă această judecată logică şi nu-i văd consecinţele atunci când Hristos va reveni. Acesta este un avertisment de la Dumnezeu către naţiunile lumii, şi totuşi lumea doarme când aude avertismentele Sale.
Cu câteva versete mai înainte se spune: “Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pămînt: sânge, foc, şi stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată” (Ioel 2:30-31).
Şi această profeţie este similară profeţiilor împrumutate ale lui Mohamed (vezi secţiunea Marile semne profetice ale lui Mohamed), care reprezintă doar o fracţie infinitezimală când sunt comparate cu profeţiile Bibliei. Şi noi aici acoperim doar câteva din acestea: Zaharia 8:8, Ieremia 29:14, Ieremia 30:3, Ieremia 30:16 şi 30:24, Ieremia 31:8-10, Ieremia 31:31-33, Ieremia 32:37-38, Ezechiel 34, Ezechiel 37, Ezechiel 39:25-27. Isaia 11:11-12, Isaia 46:13, Isaia 49:3, şi Ţefania 3:9-10.
-- Despre exodul recent, în curs de desfăşurare, al evreilor din Rusia către Israel
Citiţi Ieremia 16:14-15, Ieremia 31:8, and Zaharia 2:6.



Profeţia Bibliei despre înfrângerea alianţelor arabe împotriva Israelului
Pe când eram copil în Ierihon, îmi amintesc încă de venirea la noi a celor de la Consiliul American din Ierusalim, în urma informaţiilor că un război era iminent. Ei începuseră să evacueze pe toţi americanii din zonă şi, din moment ce mama mea era americancă, au venit s‑o ajute, însă tatăl meu a refuzat şi le‑a spus să plece, căci îşi iubea ţara.
A început Războiul de Şase zile. Evreii au cucerit Ierusalimul vechi şi restul Palestinei. A fost o mare dezamăgire pentru arabii şi musulmanii din toată lumea. Îmi amintesc încă multe lucruri din timpul războiului, de zgomotul bombelor şi ţăcănitul mitralierelor care n‑a contenit timp de şase zile, şi ziua şi noaptea. Mulţi cetăţeni arabi din Ierihon au început să jefuiască magazinele şi casele după ce oamenii fugeau şi căutau să treacă de cealaltă parte a Iordanului de frica israelienilor.
Soldaţii israelieni au anunţat, “Orice casă cu steag alb la poartă va fi cruţată, dar vom intra cu forţa în orice casă care nu are semnul alb.” Războiul s‑a chemat "de şase zile" pentru că a fost câştigat în şase zile şi în a şaptea un rabin pe nume Goren a sunat din cornul de berbece pe zidul plângerii în Ierusalim declarând victoria. Mulţi iudei spun că aceasta a fost paralela la izbânda lui Iosua care a înconjurat cetatea Ierihonului de şase ori, apoi în ziua a şaptea de şapte ori, după care preoţii au sunat din trâmbiţe şi toţi au strigat într‑un glas şi au cucerit cetatea. Pentru tatăl meu în Ierihon s‑a părut că zidurile s‑au năruit asupra lui; în tot timpul războiului el asculta la radioul iordanian care spunea că arabii vor câştiga războiul, dar de fapt el asculta pe o frecvenţă greşită. Staţiile radio israeliene anunţau adevărul despre apropiata lor victorie, tatăl meu în schimb a ales să creadă pe arabi care spuneau că israelienii fac doar propagandă.

Arabii au pierdut mereu războaiele împotriva lui Israel, exact cum este profeţit în Biblie, după cum se vede şi din exemplul arătat. Coranul învaţă: “Poporul meu va moşteni ţara,” adică musulmanii, dar n‑a fost cazul până acum. Am trăit în Israel, făcând parte din rezistenţa Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, în timpul Războiului de şase zile, în timpul războiului iordanian civil din Septembrie negru, în timpul războaielor sângeroase din Liban şi în timpul războiului de Yom Kippur, vărsându‑ne sângele mai mult între noi, fără nădejde de a câştiga împotriva Israelului. Am pierdut de fiecare dată, dar încă aşteptam acea singură victorie care să ne ajute să distrugem Israelul.
Musulmanii afirmă că Israelul este pedeapsa lui Dumnezeu pentru că au permis unor oameni răi să guverneze lumea islamică. De aceea vedem încercări de răsturnare a guvernelor în ţări cu populaţie majoritară musulmană. Lumea islamică continuă să încerce să distrugă Israelul. Cea mai bună metodă de a dovedi acest lucru este să luăm declaraţia preşedintelui sirian Hafez Asad: “Vor mai fi încă o sută de războaie cu Israelul. Tot ce ne trebuie este unul în care să‑i învingem.”

Dumnezeul lui Israel le‑a promis că la restaurare, “Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le‑am dat‑o” (Amos 9:15), cu toate acestea arabii şi lumea musulmană vor încerca să facă asta mereu şi mereu.
Dumnezeu a promis în Biblie că vor eşua. În Psalmii lui David (Al‑Zabur) în capitolul 83, remarcaţi versetul 4: "Veniţi", zic ei, "să‑i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!" Asta sună ca o cuvântare a lui Jamal Abdel‑Naser sau a altor lideri arabi care au declarat război împotriva Israelului şi au pierdut, exact cum a spus Biblia cu mii de ani în urmă.
Este uimitor să vedem numele tuturor naţiunilor care s‑au opus lui Israel în ultimii 50 de ani. Acestea sunt: (Psalm 83:5‑8) Edom, Moab, Amalec, Amon, copii lui Lot (Iordania), Ismaeliţii şi Hagareniţii (Arabii), Ghebal (Beirutul), locuitorii Tirului (Libanul), Filistenii (Palestinienii şi Sirienii), Asiria (Iraqul). Remarcaţi că spune “locuitorii Tirului,” chiar dacă Dumnezeu ştia deja că Tirul va fi nimicit şi îndepărtat cu totul (Ezechiel 26). Cum a ştiut David (Daud) acest lucru dacă a scris Psalmii (Al‑Zabur) din mintea lui? De ce nu menţionează şi Coranul aceste adevăruri ?
Remarcaţi şi cel mai important verset, “Acopere‑le faţa de ruşine, ca să caute Numele Tău, Doamne!” (Psalmul 83:16). Aceasta este o declaraţie pentru vrăjmaşii lui Israel că Dumnezeul Bibliei nu‑i urăşte pe arabi sau pe musulmani, ci le cere să se pocăiască şi să se întoarcă la el, să creadă în mântuirea Lui. El este ca un tată cu copiii săi: atunci când fac ce nu‑i place trebuie să le aplice o pedeapsă pentru a‑i readuce pe calea cea bună.
Aşa a făcut Dumnezeu şi cu Faraon al Egiptului, i‑a poruncit să lase pe poporul Său să plece, apoi când n‑a vrut a început să‑l pedepsească cu pedepse mici, broaşte, grindină şi altele. I‑a iubit pe egipteni, dintre care mulţi au plecat împreună cu Moise.
Dumnezeu este pentru noi ca un tată, ne iubeşte pe toţi. Nu trebuie să simţim un nod în gât când creştinii se roagă “Tatăl nostru.” Musulmanii au interpretat întotdeauna această frază ca referindu‑se la un tată fizic, trupesc; nu este aşa, El este un tată prin adopţie, ceea ce înseamnă în mod simbolic că El iubeşte pe oameni.
În versetul 18 din Psalmul 83 scrie, “Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot pământul.” Aici Domnul vrea să redirecţioneze pe arabi şi musulmani către Sine, adevăratul Dumnezeu, căci doar El este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel şi nimeni altul.

Promisiunile lui Dumnezeu nu se schimbă în veci şi El le împlineşte până la ultima literă. Musulmanii cred că Dumnezeul Bibliei şi al creştinilor este părtinitor în favoarea evreilor, dar nu putem neglija mulţimea de versete care exprimă pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor. După ce au respins pe Hristos, a început marea “Diasporă” şi ei au fost împrăştiaţi pe tot pământul, separaţi de ţara lor şi departe de Ierusalim. Dumnezeu a permis să fie ucişi şi chinuiţi mai mult decât orice alt popor. Nici un alt popor din lume n‑a gustat agonia războaielor şi durerii mai mult decât evreii, în istorie ei au fost refugiaţii lumii. Omenirea are trebui să renunţe la părerea că doar palestinieii sunt cei ce suferă, când realitatea arată că palestinienii au suferit mai mult din partea fraţilor lor decât din partea verişorilor lor evrei.
·    Despre distrugerea cetăţii Tir: citiţi Ezechiel 26.

·    Despre distrugerea şi reconstruirera cetăţii Aman, Iordania: citiţi Ieremia 49:3‑6.
·    Despre pustiirea cetăţii Petra: citiţi Ieremia 49. (Împlinită)
·    Despre Babilon: citiţi Ieremia 50. (Împlinită)
 
Despre Poarta de Răsărit

În cartea lui Ezechiel 44:1‑3; "M‑a adus înapoi la poarta de afară a sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă. Şi Domnul mi‑a zis: "Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide, şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă! Acum citiţi Ezechiel 43:1. "M‑a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit.” Şi în versetul 4, “Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit.”
Aceste versete se referă la frumoasa Poartă de Răsărit sau Poarta de Aur, localizată la 1035 de picioare [aprox. 31 de metri] miază‑noapte de colţul sud‑estic al zonei Muntelui Templului (Al‑Harm) pe care califul musulman Abdel‑Malek bin‑Marwanl a zidit Domul de Stâncă în anul 691 d.Hr. Poarta este deja sigilată. A fost sigilată acum aproape o mie de ani.
După cum spun aceste versete, poarta este rezervată lui Mesia care va veni. S‑au făcut mai multe încercări de a o deschide. În 1917 liderii musulmani care controlau Ierusalimul au încercat dar n‑au reuşit să întrerupă profeţia şi să deschidă poarta. Exact în ziua în care lucrătorii se pregăteau să demoleze stânca antică, Dumnezeu a intervenit şi cetatea Ierusalimului a trecut din mâinile musulmanilor în mâinile britanicilor. În 1967 s‑a întâmplat la fel. Israelul a cucerit Ierusalimul în aceeaşi zi.
Mai important, aceste versete fac referinţă la Domnul Dumnezeul lui Israel care a intrat prin Poarta de Răsărit. Şi din nou El va intra prin ea a doua oară. Această profeţie nu se poate referi la altcineva decât la Mesia (Al‑Maseeh) şi Îl numeşte limpede: Dumnezeul lui Israel. El este declarat “Dumnezeu.” Biblia îl numeşte Dumnezeu întrupat, cel care a intrat în Templu, a ieşit şi va veni din nou.
Poarta prin care a intrat va fi rezervată pentru El până la a doua Sa venire. Musulmanii se îndoiesc de Biblie, acuzând evreii sau Fariseii de schimbarea Vechiului Testament. Ar fi un lucru imposibil din moment ce evreii, ca şi musulmanii, nu cred că Dumnezeu a venit sau va veni în trup. Evreilor le‑ar place să şteargă tot ce vorbeşte de Isus sau Dumnezeu întrupat, asta fiind afirmaţia creştinilor. Dar evreii au privit totdeauna textele lor sacre din Biblie ca fiind sfinte. Niciodată nu le‑au schimbat şi existenţa acestor versete este încă o dovadă în acest sens.
Aceste versete cu profeţia despre Poarta de Răsărit se leagă şi de cartea lui Zaharia capitolul 14, versetele 3 şi 4: “Ci Domnul Se va arăta, şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S‑a luptat în ziua bătăliei. Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază‑noapte, iar jumătate spre miază‑zi.” Acum să întreb, când a avut Domnul Dumnezeu picioare ? Muntele Măslinilor este faţă în faţă cu Poarta de Răsărit, care se va deschide la revenirea Sa.
Aceste profeţii biblice sunt remarcabile şi uimitoare. Cum au putut profeţii să prezică totul, inclusiv despre o “poartă de Răsărit sigilată” ?
Despre rezidirea celui de‑al Treilea Templu
Despre Ierusalim (în viitor) citiţi în Amos 9:11, Apocalipsa 11:1‑2. Din moment ce Hristos va intra prin Poarta de Răsărit ca să intre în Templu, este clar că Biblia face promisiunea rezidirii celui de‑al Treilea Templu de către Israel. Cu toate acestea Domul de Stâncă al musulmanilor este pe Muntele Templului (Al‑Haram Al‑Shareef).

În ciuda tuturor problemelor din zonă referitoare la locurile sfinte, acolo se va construi, după promisiunea lui Dumnezeu, un Templu evreiesc. Mulţi pun la îndoială posibilitatea ca un Templu evreiesc să fie construit lângă Domul de Stâncă musulman, din moment ce mormântul lui Avraam (Machpela) din Hebron include locuri de închinare atât pentru musulmani cât şi pentru evrei. Profetul Ioan (Yohanna) a primit o vedenie despre rezidirea Templului în perioada Necazului cel Mare: "Apoi mi s‑a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s‑a zis: "Scoală‑te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. Dar curtea de afară a Templului lasă‑o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni” (Apocalipsa 11:1‑2).
Din moment ce Domul de Stâncă a fost construit în zona numită “Curtea Neamurilor,” este posibil că Templul să fie construit alături, având un zid de separare între cele două.
Gog şi Magog (Judecata la viitoarea invazie a musulmanilor din Rusia în Israel)
Coranul a făcut aluzie la Gog şi Magog în Surah Al‑Kahf[18]: “Ei au spus: "O Dhu al Qarnayn! Oamenii lui Gog şi Magog fac mari nedreptăţi pe pământ: Să‑ţi dăm un tribut ca tu să poţi ridica o barieră între ei?... Aduceţi‑mi blocuri de fier din belşug; când a umplut spaţiul dintre doi munţi cu pante abrupte, El a spus, ‘Suflă cu foalele,’ apoi când le‑a făcut roşii ca focul a zis: ‘Aduceţi‑mi plumb topit ca să‑l torn deasupra. Astfel le‑a luat putinţa de a‑l sui sau de a‑l săpa. El a zis astfel: ‘Aceasta este o favoare din partea Domnului meu: dar când se va împlini promisiunea Domnului meu El îl va preface în praf; şi promisiunea Domnului meu este adevărată. În acea zi îi vom lăsa să se lovească unii de alţii ca valurile mării, vom sufla din trâmbiţă, şi‑i vom strânge împreună. Şi în acea zi vom prezenta iadul necredincioşilor ca să‑l vadă, peste tot” (Al‑Kahf[18]:94‑100).
Controverse încinse referitor la date precise, la oameni şi personalităţi, par să fie iese la iveală când te apuci să cercetezi scrierile islamice în legătură cu aceste pasaje. Cei mai mulţi învăţaţi şi comentatori musulmani sunt de acord că aceste versete sunt greu de interpretat, adunându‑se multă literatură scrisă de musulmani pe această temă. Interpretarea cea mai larg acceptată despre cine ar putea fi Dhu al‑Qarnayn este că acesta ar fi Alexandru cel Mare, fiindcă numele Dhu al‑Qarnayn în limba arabă înseamnă “cel cu două coarne.” Dovezile istorice şi arheologice îl zugrăvesc pe Alexandru cel Mare având coarne de berbec pe cap. Deşi numele lui Alexandru nu este menţionat, interpreţii musulmani sunt în general de acord că aceste versete vorbesc despre el. Problema cu acceptarea lui Alexandru cel Mare ca personalitatea despre care se vorbeşte în aceste versete este că Alexandru cel Mare este cunoscut în istorie ca un păgân – el se considera “Fiul lui Jupiter.”

Pe când Coranul îl numeşte “Omul credinţei,” dacă Alexandru este persoana din textul acesta, atunci versetul 88 se referă la Alexandru când spune “acel ce crede şi face neprihănirea, el va avea o bună răsplată,” iar în versetul 98 Alexandru spune: “Aceasta este o favoare din partea Domnului meu ... şi promisiunea Domnului meu este adevărată.” Întrebarea este, cine ar putea fi Domnul lui Alexandru ? Şi cărui Dumnezeu i se adresează el când zice ” o favoare din partea Domnului meu” ? Dacă musulmanii aleg această interpretare, Atunci Alexandru cel Mare devine canalul de inspiraţie pentru revelarea acestei profeţii poporului la care se face referinţă în versetul 93. Unii interpreţi trag concluzia că aici e vorba de un eveniment istoric, nu de o profeţie, concluzionând că Gog s‑ar putea ridica din nou în viitor, o pretenţie care nu se găseşte în Coran. În timp ce aceasta reprezintă o dilemă pentru majoritatea învăţaţilor musulmani, opinia generală în lumea islamică îl acceptă pe Alexandru cel Mare ca fiind "Dhu‑al Qarnayn", o adevărată problemă a “celor două coarne” prezentă în cele mai importante comentarii despre Coran. Iar lăsarea la o parte a lui Alexandru cel Mare ca figură centrală a acestei relatări crează problema identităţii lui "Dhu‑al Qarnayn," din moment ce acest nume este o identificare istorică a lui Alexandru cel Mare.
O altă dilemă cu care se confruntă musulmanii în a‑l accepta pe Alexandru ca "Dhu‑al Qarnayn" este că Omar Ibn‑Alkhattab, al doilea calif al islamului şi un prieten apropiat al profetului, în încercarea de a‑l apăra pe Profet îl numeşte pe Dhu al‑Qarnayn ca fiind “un înger.” Această dilemă ia condus pe învăţaţii musulmani la multe alte concluzii împărţite şi diferite, toţi făcând un sfânt din Alexandru, neglijând adevărurile istorice. Alexandru a ars un oraş din Fenicia pentru că locuitorii n‑au vrut să aducă jertfe zeităţilor sale păgâne. A murit alcoolic şi păgân.
Practic învăţaţii musulmani sunt de acord că Gog şi Magog sunt triburile sălbatice din Asia Centrală cunoscute ca Sciţi, dar detaliile evenimentelor acestei profeţii sunt nedesluşite.

S‑au făcut numeroase presupuneri privitor la blocurile de fier şi la munţii abrupţi; un musulman poate citi despre acestea în aproape orice comentariu despre Coran, de exemplu comentariul lui Abdullah Yusuf Ali. Dl.Ali cade într‑o capcană. În momentul în care trage concluzia că acestea s‑au împlinit în timplul lui Alexandru cel Mare; el intră într‑o dezbatere despre diferitele interpretări ale porţilor de fier. Pornind de la presupunerea că “blocurile de fier” sunt porţi, el spune: “Abbasi Khalifa Wathiq (842‑846 d.Hr.) a trimis o misiune în Asia Centrală pentru a face cercetări despre aceste Porţi de fier... Nimic nu putea corespunde mai exact cu descrierea din Surah 18:95‑96)".
Capcana în care cade Dl.Ali este că oricine trece în revistă versetele 98‑100 remarcă faptul că evenimentul se va petrece în ziua Judecăţii, din moment ce se aude trâmbiţa sunând şi este prezentat iadul. Concluzia că aceste versete ar fi profetice nici nu se pune. Motivul pentru care învăţaţii musulmani vor să le prezinte ca profeţie împlinită este evident, Alexandru cel Mare fiind mort de mult. Însăşi faptul că Dho al‑Qarnayn (cel cu două coarne) este Alexandru sau un înger bun sau diavolul constituie o problemă, nici un învăţat serios nu poate contesta acest lucru.
Pe de altă parte, în ce priveşte pe Gog şi Magog, profeţia Bibliei ne dă elementele lipsă nemenţionate în Coran. Detaliile adiţionale sunt de‑a dreptul uimitoare: “Cuvântul Domnului mi‑a vorbit astfel: "Fiul omului, întoarce‑te cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi prooroceşte împotriva lui! Şi spune: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului. Te voi târî, şi‑ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză, şi care toţi mânuiesc sabia; împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put [Libia], toţi cu scut şi coif. Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miază‑noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine!... şi vei veni din fundul miază‑noaptei... o puternică oştire! (Ezechiel 38:1‑6, 15). Majoritatea celor care cercetează profeţiile biblice identifică aceste nume cu Rusia înainte de a deveni o super‑putere.

C.I.Scofield în 1909, pe timpul ţarilor, înainte ca Rusia să fi avut vreo semnificaţie sau putere mondială, comenta: “Toţi sunt de acord că referinţa primară este la puterile nordice (europene) în frunte cu Rusia... Referinţa la Meşec şi Tubal (Moscova şi Tobolsk) este un semn clar de identificare. Rusia şi puterile nordice au fost cei mai recenţi prigonitori ai Israelului dispersat.” În Geneza 10 aceste nume au fost date fiilor şi urmaşilor lui Noe. Iosephus, unul din cei mai mari istorici ai tuturor timpurilor nota că ţara lui Magog era numită de către greci Sciţia. Lexiconul Ebraic şi Haldeu al lui Gesenius, o autoritate majoră în ceea ce priveşte înţelesul precis al cuvintelor ebraice şi haldeene, spune că Magog era o ţară în nordul extrem al Ţării Sfinte.
Profesorul G. Rawlinson le identifică şi el cu Rusia modernă. Istoria seculară îi demnează de asemenea pe sciţi, care au trăit în regiunile nordice mai sus de Munţii Caucaz, ca înaintaşi ai Rusiei moderne. Biblia confirmă această concluzie făcând trei referiri la o locaţie numită “fundul miază‑noaptei” (Ezechiel 38:6,15, 39:2). Dacă se trage o linie din Ierusalim direct către miază‑noapte, ea aproape că atinge Moscova.
Lexiconul ebraic al lui Brown, Driver şi Briggs indică aici că numele Roş este numele unui popor şi a unei ţări, “Rusia” “ruşi.” Scriitorii arabi confirmă că Marele Zid Chinezesc este numit zidul lui Magog (Hait Al‑Ma'ajooj), făcut să protejeze China de invazia ruşilor. Unii musulmani poate sunt de părere că Magog se referă nu la Rusia, ci la China. Asta este în contradicţie cu părerea multor istorici arabi. Următorul tabel arată numele antice ale naţiunilor şi numele naţiunii moderne care ocupă azi acelaşi teritoriu.


 
Naţiunile antice    Naţiunile moderne       
Gog şi Magog    Rusia       
Meşec şi Tubal    Moscova şi Tobolsk       
Persia    Iran, Iraq, Afganistan       
Etiopia    Etiopia şi Sudan       
Libia    Libia       
Aşchenaz, Gomer    Blocul sovietic (Europa de Est)       
Togarma    Sudul Rusiei       
Popoare multe împreună cu tine    Alte naţiuni aliate Rusiei    

Întrebăm: Cum de există o diferenţă de claritate între versetele profetice ale Bibliei referitoare la Gog şi Magog, comparativ cu versetele vagi şi oarecum distorsionate despre "Dho al‑Qarnayn" ? De ce ne dă Dumnezeu această informaţie ?
Ce religie ne vine în minte, care permite şi încurajează prădarea (Al‑ghana'em) şi jaful (ghazuat), şi în care sunt permise (halal) ?
Care este religia aliaţilor Rusiei la care se face referinţă în aceste pasaje şi care au numele Persia, Etiopia şi Libia?
Cum a ştiut Biblia ca aceste naţiuni vor fi cei mai buni aliaţi ai Rusiei dacă Rusia doreşte să atace Israelul?
Cum de a prezis Biblia numele Libiei, din moment ce la vremea profeţiei Libia era un loc nesemnificativ ? [Nota trad.: În Biblia trad.Cornilescu se foloseşte “Put” acolo unde în Biblia engleză, traducerea KJV, se foloseşte “Libya,” vezi Ezechiel 30:5, 38:5].
Astăzi Rusia menţine o forţă militară consistentă în cele patrusprezece baze aeriene ale Libiei, cu mai mult de 550 avioane de luptă ruseşti. Rusia a poziţionat o forţă ameţitoare de 16000 tancuri şi vehicole blindate în Libia. Forţa tancurilor din Libia este mai mare decât a Franţei, Marii Britanii şi Germaniei adunate la un loc. De ce ? Este interesant că Ezechiel face referinţă la aceste naţiuni care sunt cele mai împotrivitoare Israelului.
Cel mai important lucru asupra căruia vreu să‑i atenţionez pe prietenii mei musulmani este că naţiunile aliate ruşilor în această profeţie sunt naţiuni musulmane care caută să instaureze modelul de guvernare islamic. Fundamentalismul islamic este cel mai mare pericol pentru evrei. Dovezile în acest sens sunt copleşitoare. Lucrul de care mă tem eu cel mai mult este că Biblia afirmă că aceste naţiuni vor fi distruse. Dumnezeu avertizează în Biblie, “Eu sunt împotriva voastră,” şi include aceste naţiuni.
Într‑un articol interesant din revista Insight se spune: “Islamul fundamentalist, care priveşte către Iran pentru inspiraţie şi sprijin, se răspândeşte în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord... Shimon Peres a declarat recent: “De la căderea Comunismului în Uniunea sovietică, considerăm Khomeinismul ca fiind cel mai mare duşman al Orientului Mijlociu... Are multe din caracteristicile Comunismului. Este fanatic, este ideologic, este religios şi pretinde, asemeni Comunismului, că scopul scuză mijloacele. Dar mai mult, are aceeaşi tendinţă de a‑şi exporta ideile. Nu respectă graniţele naţionale. Exemplul iranian s‑a răspândit deja în Sudan... Algeria... Tunisia... Palestina. Ţinta generală a tuturor acestor eforturi este de a crea o centură islamică care să se întindă din Iran prin Orientul Mijlociu până în Africa de Nord. În mod ironic mulţi arabi atribuie înfrângerile lor în războaiele cu Israelul religiei. În timp ce Israelul este zidit pe religie” (Revista Insight, 9, 6, 1993).

Pe lângă naţiunile lui Ezechiel, mai sunt menţionate şi zonele de coastă ale mării. Este oare aceasta o referinţă la Algeria, Tunisia, Maghreb, şi la alte cetăţi de pe coasta Mediteranei ? Repet, mulţi din prietenii mei m‑au sfătuit să nu menţionez aceste profeţii referitoare la Israel, dar eu trebuie să avertizez poporul meu pentru care mă rog întotdeauna. Nu pot sta şi vedea cum poporul meu piere din lipsă de cunoştinţă. Cunoştinţa biblică vine de la Dumnezeu, şi eu trebuie s‑o împărtăşesc după porunca Sa, nădăjduind în El, ca El să înmoaie inimile şi minţile oamenilor.
Biblia este cea mai exactă sursă în ceea ce priveşte Istoria Orientului Mijlociu, arheologia şi studiul dezvoltării viitoare a lui Israel şi a lumii noastre. Ea este busola pentru cunoaşterea lucrurilor care vor veni, şi până acum a avut o precizie de 100%. Provoc pe cititor să o pună la încercare şi‑l implor să facă acest lucru pentru binele său etern. Înţelegerea islamică despre Gog şi Magog este greşită. Am adus dovezi la argumentele lor principale.
Următoarea dovadă ar fi de ajuns să dovedească musulmanilor ceea ce vreau eu să spun.Să luăm ca exemplu versetul 12 din acelaşi capitol, Ezechiel 38: “Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii, şi locuieşte în mijlocul pământului." Şi întrebăm: Cum a putut o Biblie denaturată să ştie că Israel va fi strâns din nou din mijlocul neamurilor lumii?
Finalul bătăliei este descris clar în Biblie. Biblia în cartea Ezechiel spune că finalul va nimicirea duşmanilor lui Israel: “În ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel” (Ezechiel 38:19). “Sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său” (Ezechiel 38:21b). "Îl voi judeca prin ciumă şi sânge...” (Ezechiel 39:22a). "Vei cădea pe munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale” (Ezechiel 39:4a). "Voi pune foc Magogului, şi celor ce locuiesc liniştiţi în ostroave, ca să ştie că Eu sunt Domnul” (Ezechiel 39:6). "Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu Israel, şi nu‑i voi mai lăsa să‑Mi pângărească Numele Meu cel sfânt, ci vor şti neamurile că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel!" (Ezechiel 39:7).
În acordul din 1993, teritoriile din Apus (Munţii lui Israel) au fost cedaţi lui Yasser Arafat, făcând posibilă instalarea armatei lui în Munţii lui Israel. Remarcaţi şi faptul că Israelul nu va mai profana numele lui Dumnezeu de atunci înainte. Nu e de mirare că majoritatea în Israelul de azi nu se mai preocupă de Dumnezeu.
Întrebăm: Se poate ca islamul să nu fie de la Dumnezeu? Dacă islamul nu este de la Dumnezeu, atunci de la cine este? Şi dacă islamul este de la Dumnezeu, atunci de ce să fie distruşi?

În Ezechiel 39:23‑24, Dumnezeul Bibliei face un rezumat al istoriei lui Israel: “Şi neamurile vor cunoaşte că din pricina nelegiuirilor ei, a fost dusă casa lui Israel în robie, din pricina fărădelegilor ei, săvârşite de ea împotriva Mea; de aceea le‑am ascuns Faţa Mea, şi i‑am dat în mâinile vrăjmaşilor lor, ca să piară toţi ucişi de sabie. Le‑am făcut după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor, şi le‑am ascuns Faţa Mea”
Poate fi mai clar? Nu mai este nevoie de explicaţie pentru aceste versete, ele vorbesc singure. Naţiunea Israel a fost necredincioasă lui Dumnezeu şi au plătit pentru asta timp de 2000 de ani, au primit ce au meritat. Ţara Israel a fost a lor în urma unui legământ al lui Dumnezeu, şi o înţelegere rămâne înţelegere, mai ales la Dumnezeu. Nu s‑a anulat, indiferent cu câtă vreme în urmă a fost făcută. Ei s‑au întors înapoi şi Dumnezeu va răscumpăra şi va curăţi inimile lor. Acest lucru trebuie să fie adevărat, altfel de ce un popor acuzat de falsificarea Bibliei să fi lăsat versete care vorbesc despre ei ca necredincioşi, păcătoşi, necuraţi... Ei au păstrat Scriptura lor neschimbată, inclusiv lucrurile jenante pentru ei.
Despre distrugerea viitoare a Iraqului
Citiţi Isaia 13:19‑22, Ieremia 50 şi 51.
Se pot scrie cărţi în detaliu despre fiecare din aceste profeţii.
Şansele ca unele din profeţii să se fi împlinit printr‑o simplă întâmplare sunt de 1 la atâtea triloane câte nu se pot număra sau explica, sau legea probabilităţii nu le poate calcula, sau mii de galaxii nu le‑ar putea încape. Vă sugerez nici să NU vă gândiţi la aşa numere, nu le puteţi nici imagina şi nu le puteţi calcula nici cu computerele.
Profeţia Islamică despre Ierusalim
Crescând în Israel, am urmat şcoli guvernamentale unde am fost educat în credinţa islamică. Încă din fazele de început ale vieţii, am fost hrănit cu idea că într‑o zi se va împlini o profeţie veche a profetului musulman Mohamed care prezicea o bătălie în care Ţara Sfântă va fi recucerită şi evreii nimiciţi într‑un mare măcel. Această profeţie se găseşte de fapt în Tradiţiile lui Mohamed (Al‑Hadith) şi spune astfel: "Nu va veni ziua judecăţii până când o seminţie musulmană nu va birui o seminţie a iudeilor." Cînd Mohamed a fost întrebat unde se va întâmpla acest lucru el a spus: "În Ierusalim şi în ţările din jurul lui."

În timpul tinereţei mele tata a fost întotdeauna pe linia islamului şi a ceea ce spuneau învăţătorii musulmani. Crezând în profeţia lui Mohamed, eu mi‑am dedicat viaţa Jihadului sau Războiului Sfânt ca singură cale de a obţine victoria sau martirajul. În islam martirajul este singura cale de a‑ţi asigura mântuirea şi intrarea în cer, Allah şi profetul său Mahomed au promis acest lucru, după cum scrie în Coran: "Să nu vă gândiţi la acei care mor pentru cauza lui Allah (în războiul sfânt) că sunt morţi, ci vii cu Domnul lor şi primind binecuvântarea lui.."
Mi‑a fost greu să aştept în tot acest timp, ca să aflu dacă profeţia aceasta este adevărată sau nu. În urma citirii Bibliei am început să mă întreb de ce a profeţit Zaharia, “Atunci voi strînge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, şi femeile batjocorite” (Zaharia 14:2).
În Islam am învăţat că la a doua venire a lui Mesia, conform profeţiei islamice, acesta va frânge crucea şi va jertfi un porc, o altă înscenare ca musulmanii să urmeze mesia falşi, Mehdi‑ii, Antiochus Epiphanes viitori. Contrar profeţiei lui Mohamed, Biblia îşi pregăteşte cititorii, arătând că urmarea asediului din timpul necazului lui Iacov nu va fi anihilarea totală a evreilor, ci Hristos însuşi va coborî pe Muntele Măslinilor pentru a face judecată şi a lupta împotriva duşmanilor lui Israel, Din păcate, va fi prea târziu pentru pocăinţa şi răscumpărarea celor ce n‑au crezut.
După cum am menţionat, islamul este hotărât să cucerească lumea. În mod similar, şintoismul i‑a condus pe japonezi pe drumul expansiunii şi dominaţiei mondiale. La japonezi n‑a existat separaţia între religie şi stat, deci cucerirea a fost o misiune sfântă pentru Japonia. Ce tragedie au cules la înfrângerea lor în 1945, sub cele două explozii atomice care au distrus Hiroshima and Nagasaki. Dumnezeul japonezilor, în care se încredeau că nu‑i va lăsa niciodată, a fost spulberat. Atunci şi doar atunci au realizat să fuseseră înşelaţi.
Ura faţă de evrei din islam nu este o idee veche, depăşită, dintr‑un trecut îndepărtat. Şi azi milioane de musulmani cred că într‑o zi vor face cu toţi evreii din Ţara Sfântă la fel cum a făcut Mohamed cu evreii din Arabia Saudită. Singura diferenţă este că ei încă n‑au strâns suficientă putere să copleşească Israelul. După spusele Bibliei şi ei vor fi înfrânţi asemenea japonezilor, şi cea mai tristă parte este că va fi prea târziu! Să nu uităm: toate tentativele de a anihila Israelul vor eşua. Naţiunile arabe deja au eşuat în 1948, 1956 şi 1967.
Dumnezeu a vorbit şi încă vorbeşte musulmanilor: “Să fie ruşinaţi şi îngroziţi pe vecie, să le roşească obrazul de ruşine şi să piară! Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot pămîntul” (Psalmul 83:17‑18). Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu gelos şi vrea să te îndrepte şi pe tine către El.
Profetul islamului a mai făcut alte câteva profeţii adiţionale. Iată‑le:

Semnele profetice mai mici

(1) Slăbirea credinţei şi creşterea senzualităţii.
(2) Nelinişte şi răzvrătire peste tot în lume
(3) Un mare război cu turcii şi un mare necaz în toată lumea.
(4) Revolta Iraqului şi Siriei.
(5) Extinderea oraşului Medina.

Semnele profetice mari

(1) Semne cereşti: soarele care răsare dinspre Vest, eclipse de lună şi fum pe tot pământul.
(2) Un război cu grecii şi capturarea Constantinopolului de către şaptezeci de mii de evrei; în timpul victoriei va veni Antichristul.
(3) Antichristul (Al‑Masih al Dajjal), cu un ochi, şi literele (CFR) sau necredincios pe fruntea sa. El va apare în apropierea Iraqului şi Siriei călare pe un mânz, urmat de 70000 de evrei şi va fi ucis de către Isus.
(4) Un război cu evreii cu participarea musulmanilor şi păgânilor (Yajuj şi Majuj), Gog şi Magog.
(5) Isus coborând la Damasc pentru a‑l omorî pe Antichrist.
(6) Întoarcerea arabilor la închinarea păgână.
(7) Descoperirea aurului sub râul Eufrat.
(8) Kaaba distrusă de armata etiopiană.
(9) Foc în Yemen.
(10) Veirea lui Mahdi (descendent din profetul Mohamed).
(11) Trâmbiţele finale şi sfârşitul.

Aceste profeţii neobişnuite ale Coranului sunt amestecate cu profeţii împrumutate din Biblie. Şi totuşi, oamenii se întreabă: unde sunt profeţiile sale împlinite? Această întrebare îşi aşteaptă încă răspunsul, în consecinţă cum putem şti că Mohamed a vorbit adevărul? Să aşteptăm finalul? De exemplu, să luăm profeţia sa despre vremurile din urmă: “Când musulmanii vor înfrânge pe evrei în Ierusalim.” Trebuie musulmanii să aştepte sfârşitul pentru a afla dacă vor câştiga vreodată împotriva evreilor sau va fi cum spune Biblia, adică invers de cum spune Mohamed?
Dumnezeu n‑a lăsat să fie descoperite toate evidenţele, El ne‑a revelat o mare parte din ele, atât cât să putem fi 100% siguri. Nu vedem Yemenul în flăcări sau Kaaba distrusă sau aurul găsit sub albia Eufratului, nici arabii întorcându‑se la închinarea păgână, din contră arabii se întorc la islam – priviţi doar în ziare şi veţi vedea. Nu vedem un mare război cu turcii sau cu evreii. Alte versete în profeţia Coranului declară: “Mohamed este un profet numai; au fost şi alţi profeţi înaintea lui. Dacă el moare sau este ucis, vă veţi întoarce înapoi?” Este interesant ce am semnalat şi mai înainte: N‑a putut Allah prezice felul morţii profetului, dacă va muri de moarte naturală sau va fi ucis?
Eu înţeleg islamul, la fel cum înţeleg şi creştinismul. Din moment ce tatăl meu era musulman iar mama creştină, ei întotdeauna aveau discuţii aprinse, tata de o parte iar mama de cealaltă. S‑au întâlnit cu mai mult de 40 de ani în urmă în America, s‑au îndrăgostit unul de altul, au decis să se căsătorească şi m‑au conceput fără să‑mi ceară consimţământul! În timpul celor nouă luni petrecute în confortul pântecelui matern, părinţii mei au decis să se mute în Ţara Sfântă. În primele zile după sosirea lor la Betleem, iată‑mă născut şi pe mine în camera de sus a casei bunicului meu care avea pui, miei, capre şi un măgăruş. Familia şi rudele s‑au adunat la tata, fiindcă era una din sărbătorile cele mai sfinte ale islamului, ziua de naştere a profetului Mohamed (Al‑Mauled Al‑Nabawi).
A fost o onoare pentru tatăl meu, şi de aceea mi‑a pus numele Walid, nume care este înrudid cu cuvântul arab Mauled, în engleză "The Birth" (naşterea), ca să‑i amintească totdeauna de naşterea profetului musulman.
Tatăl meu era musulman palestinian care preda limba engleză şi studii islamice în Ţara Sfântă, iar mama mea americancă se căsătorise cu el în timpul studiilor în Statele Unite în anul 1956. Schimbându‑şi serviciul ne‑am mutat în Arabia Saudită pentru câţiva ani, apoi din nou în Ţara Sfântă, de data aceasta în cea mai joasă locaţie de pe pământ, la Ierihon.

Primul cântec învăţat la şcoală chiar înainte de războiul de şase zile, era unul intitulat "Arabii ‑ iubiţii noştri şi Evreii ‑ câinii noştri," în arabă "Al‑Arab Ahbabna, Walyahood Klabna." Pe atunci mă întrebam cine erau evreii, dar repetam împreună cu ceilalţi copii cuvintele, fără să am vreo idee despre înţelesul lor. Nu era nici o problemă, profesorii ne ajutau să rostim cuvintele fiindcă pentru ei era ceva corect să spună aşa.
Fiind copil mic în Ierihon, îmi amintesc încă pe cei de la Consiliul American din Ierusalim care veniseră la noi având informaţii că un război major era gata să înceapă. Au început să evacueze toţi americanii din zonă şi din moment ce mama era americancă au venit să ne scoată de acolo, dar tatăl meu a refuzat şi i‑a alungat pentru că‑şi iubea ţara.
A început Războiul de Şase zile, evreii au cucerit Ierusalimul vechi şi restul Palestinei. A fost o mare dezamăgire pentru arabii şi musulmanii din întreaga lume.
Îmi amintesc încă multe lucruri din timpul războiului, zgomotul bombelor şi ţăcănitul mitralierelor care n‑a contenit timp de şase zile, jefuirea magazinelor şi caselor de către arabii din Ierihon sau oamenii care căutau să treacă de cealaltă parte a Iordanului de frica israelienilor.
Pentru tatăl meu în Ierihon s‑a părut că zidurile s‑au năruit asupra lui; în tot timpul războiului el asculta la radioul iordanian care spunea că arabii vor câştiga războiul, dar de fapt el asculta pe o frecvenţă greşită. Staţiile radio israeliene anunţau adevărul despre apropiata lor victorie, tatăl meu în schimb a ales să creadă pe arabi care spuneau că israelienii fac doar propagandă.
Fusesem crescut în credinţa tatălui meu şi fusesem învăţat să‑i urăsc pe evrei. Eram fascinat de istoria islamului şi am aflat că profetul Mohamed i‑a învins pe romani, a exterminat o întreagă seminţie ebraică din Arabia Saudită, ordonând decapitarea tuturor bărbaţilor şi luând femeile concubine. Am aflat că evreii din Bani Kuraitha, Bani Al‑Natheer şi Bani Qaynaqa'a fuseseră acuzaţi de colaborare în vederea uciderii profetului. Ma târziu am înţeles însă că aceasta a împlinit o promisiune biblică că evreu nu va fi bine primit oriunde va merge.
Credeam, aşa cum învaţă islamul, că lumea trebuie condusă doar de un calif (conducător islamic). Islamul nu este o religie despre viaţa personală şi morală a cuiva, ci un sistem de legi şi de guvernare a lumii şi credeam că dacă acest scop nu poate fi atins prin mijloace paşnice, trebuie să se înceapă lupta împotriva tuturor celor care nu se supun islamului. De fapt “islam” înseamnă “supunere lui Allah,” prin cuvânt sau prin sabie, iar eu consideram că acest lucru se poate realiza ţinând cont că există un miliard de musulmani.
Când am absolvit liceul, am plecat din Israel în Statele Unite pentru a primi o educaţie mai aleasă, şi evident m‑am implicat în multe evenimente sociale şi politice anti‑israeliene. Încă îmi mai amintesc gluma favorită şi bolnavă pe care obişnuiam s‑o spun prietenilor, că‑l urăsc enorm pe Hitler pentru că n‑a dus treaba până la capăt, adică n‑a rezolvat "odată pentru totdeauna" problema evreiască. Am ezitat mult dacă să scriu sau nu aceste lucruri grave şi‑mi dau seama de gravitatea lor, dar nu pot şterge cu burete lucrurile pe care deja le‑am înfăptuit şi adevărul că milioane de oameni din Orientul Mijlociu gândesc în exact acest mod. Războiul este amar şi viaţa de ură îmi bloca posibilitatea de a iubi. Răzbunarea şi vărsarea de sânge erau un mod de viaţă. Fără să am o înţelegere bună, îl priveam pe Hitler ca pe un idol, în mână aveam Coranul şi pe Mohamed drept model. Trăiam viaţa fără să pot stima pe un evreu, pe un creştin, sau pe oricine nu era musulman. Pentru mine americanii erau patetici, egoişti, ignoranţi, naivi şi duşmani ai islamului. Credeam că‑ntr‑o zi întreaga lume se va supune islamului şi că lumea întreagă este vinovată pentru înfrângerile palestinienilor în luptele cu evreii. Fusesem învăţat să cred că evreii erau ucigaşi de profeţi şi că ei au schimbat Scripturile pentru a servi scopurilor lor rele. Aşa fusesem toţi învăţaţi. Ni s‑a spus şi că Mohamed este singurul răscumpărător şi profetul favorit al lui Dumnezeu.

Islamul şi războiul

În lumea islamică, după cum spune profetul Mohamed, atitudinea musulmanilor faţă de ne‑musulmani este: “în casa islamului sau în casa războiului,” sau în limba arabă Dar Al‑Islam sau Dar Al‑Harb. Astăzi în Apus musulmanii sunt liberi să răspândească islamul, cu excepţia Jihadului (războiul sfânt), prin sabie. Creştinilor în schimb nu li se permite să trimită misionari sau să construiască biserici în ţările islamice. Musulmanii ştiu bine ce li se întâmplă acelor dintre ei care se convertesc în ţările islamice. Toate datele despre evenimente violente pot fi găsite în ziare, biblioteci, publicaţii ale Naţiunilor Unite, şi nu pot fi negate de nici un om cu mintea limpede. Aproape două milioane de creştini şi animişti au fost ucişi de musulmani numai în ultimii cinci ani. Musulmanii de obicei răspund întrebând: “De ce croaţii (catolici) ucid şi violează musulmani din Bosnia în numele lui Dumnezeu şi al dreptăţii ?”
Deşi cineva ar putea continua cu multe alte întrebări similare, este evident că întotdeauna au existat atrocităţi şi războaie. Musulmanii turci au ucis 1,5 milioane de creştini armeni, germanii au ucis 6 milioane de evrei şi profetul islamului Mohamed a ucis 6000 de evrei la Al‑Madina. În multe rânduri în istorie găsim chiar musulmani ucigând aţi musulmani, şi chiar şi în zilele noastre faptul că Saddam Hussein a ucis pe kurzi arată că păcatul este în natura omului de la căderea lui Adam, când Cain (Kaeen) l‑a ucis pe Abel (Habeel). Un alt mod de a răspunde acestor probleme este căutarea sursei şi motivaţiilor fiecărui grup, şi din moment ce discutăm despre Coran şi Biblie, trebuie să facem două sugestii importante:
Dacă creştinismul promovează uciderea oamenilor nevinovaţi, atunci creştinismul trebuie pus sub semnul întrebării. Dacă islamul promovează uciderea oamenilor nevinovaţi, atunci islamul trebuie pus sub semnul întrebării. Nu pot găsi o altă alternativă. Mai este alta?
Din nou trebuie să subliniez învăţătura Coranului, că guvernele musulmane trebuie să înceapă război şi să ridice armele împotriva lumii care respinge islamul. Acest lucru este evident pentru oricine din momentul în care începe să privească în Coran şi este motivul principal pentru care tinerii palestinieni îşi pun centuri cu exploziv şi aruncă în aer autobuze evreieşti, este motivul principal pentru care şeicul Omar Abdull‑Rahman ordonă bombardarea clădirilor americane din New York. Chestiunea nu este doar una politică, ci este o poruncă din partea lui Allah. Unii musulmani pot obiecta la bombardarea blocurilor World Trade Center din New York, dar nici un fundamentalist musulman nu poate nega că Jihad‑ul (războiul sfânt) este o poruncă dată de Allah. Este o parte a mândriei islamice evidentă în lumea de azi.
Scrisul este o parte a planului de convertire a lumii la islam. Pentru unii din Apus sugestia că se pune la cale un astfel de plan este neverosimilă, dar dacă cauţi cuvintele musulman şi jihad în lumea de azi, vei constata curând că acestea nu mai sunt de mult cuvinte noi, le găsim zilnic în ziarele noastre, în jurnale şi în dicţionare.

Să luăm ca exemplu ultimii cinci ani în Sudan. Teroarea musulmană este cea mai cumplită de când a venit la putere dictatorul General Hassan El‑Bashi. Musulmanii au atacat sate creştine. Tineri între 13 şi 20 de ani au fost împuşcaţi fără nici o judecată. Rapoartele UN vorbesc de alţii care au fost arşi de vii în colibele lor. Multe biserici au fost închise sau distruse. Sudanul este islamizat în mod forţat. Bărbaţii sunt tăiaţi împrejur. Liderii triburilor animiste au fost invitaţi de autorităţi la o “conferinţă,” şi acolo au fost împuşcaţi. Răstignirea şi omorârea cu pietre a creştinilor şi torturarea cu bare de fier înroşit sunt o realitate înfiorătoare. Întrebăm din nou: De ce se tem musulmanii de misionarii creştini, dacă au deplină încredere că islamul şi Coranul sunt suficient de bune? Dacă musulmanii cred că orice minte logică poate găsi adevărul absolut în momentul în care citeşte Coranul, atunci de ce trebuie “protejaţi” musulmanii de Biblie? Uciderile din Sudan, în Africa, pot fi considerate pace şi justiţie? De ce sunt atât de hotărâţi musulmanii din lumea întreagă să distrugă creştinismul?
De ce sunt musulmanii din întreaga lume aşa de hotărâţi să‑i distrugă pe evreii din Israel? De ce nu se luptă musulmanii cu ţări ca Rusia, China sau Japonia unde majoritatea sunt atei?
În timp ce musulmanii caută să distrugă Israelul, vedem că în istoria recentă au fost nişte războaie, de exemplu războiul Ruso‑Afgan unde odată într‑o perioadă de doar 48 de ore au fost ucişi 80.000 de musulmani, şi întrebăm: De ce nu a condamnat lumea arabă şi musulmană tot sângele musulman vărsat de mâna ateilor ruşi? De ce există ură faţă de evrei când musulmanii în Afganistan au fost măcelăriţi în masă de către ruşi? Se pare că URSS‑ul a fost prietenul cel mai bun al celor mai multe naţiuni arabe, fiind principalul furnizor de arme al multor guverne musulmane şi arabe. De ce fiecare armată a acestor naţiuni este dotată cu carabine AK47? Este posibil ca musulmanii să nu dorească să muşte mâna care‑i hrăneşte? A ucis Israelul 80.000 de musulmani în 48 de ore?
Lucrul cel mai ironic este că distrugerea din Afganistan şi‑au făcut‑o afganii înşişi după ce au înfrânt pe ruşi. Împreună cu un prieten afgan am urmărit o înregistrare video din capitala afgană Kabul. Nu exista nici o clădire întreagă şi întregul oraş era devastat. Prietenul meu era întristat de distrugerea totală a oraşului său. Sabia fiecărui om se întorsese împotriva fratelui său, şi fiecare facţiune pretindea că este musulmană.

Problema dietei

Una din broşurile folosite de mine pentru a promova şi a dovedi pretenţiile islamice se intitula Porcul, Posibile motive pentru interzicerea lui, de Ahmad H. Sakr. În ea autorul încearcă să‑şi dovedească părerile printr‑un foarte cunoscut proverb: “Eşti ceea ce mănânci.” Şi din moment ce comportarea noastră este dictată de ceea ce mâncăm, este periculos să mâncăm carne de porc, fiindcă ne vom purta… ca porcii. Autorul cu teoria lui explică: “Astfel, a mânca din carnea porcului poate afecta caracterul şi personalitatea individului, ducând la creşterea imoralităţii, incluzând homosexualitatea, lesbianismul, adulterul şi prostituţia. Amestecarea liberă a sexelor care poate fi văzută în societăţile ne‑musulmane este un lucru îngrozitor. Nu există între oameni un concept de etică şi moralitate, ci conceptul lor este doar delectare sexuală şi relaţii sexuale libere. Legăturile pre‑maritale şi o rată crescută de sarcini nelegitime sunt trăsături predominante ale societăţilor vestice. Cei ce‑şi expun goliciunea şi nivelul de publicitate pe care‑l primesc, cât şi societăţile de nudişti înfiinţate, sunt printre simptomele societăţilor bolnave poluate de mâncarea proastă pe care o mănâncă. Rata violurilor şi obsesia generală referitoare la sex în societăţile vestice sunt dincolo de orice control. Rata de incidenţă a tâlhăriilor, uciderilor, bătăilor, împuşcăturilor, înjunghierilor, ştrangulărilor, jafurilor, acumulării de armament şi a altor lucruri asemănătoare cu acestea este una din relele societăţilor moderne care nu mai pot fi tolerate.”
Întrebăm: Sunt toate acestea rezultatul mâncării cărnii de porc ? Asemenea materiale se distribuie în Apus şi sunt crezute de majoritatea musulmanilor. Sărmanului porc i se aduc şi acuze pe care nu le merită. În timp ce pentru învăţaţi musulmani de genul Dlui. Sakr este mai uşor să tragă concluziile lor neobişnuite aruncând vina pe porc pentru comportamentul nostru, eu cred că este necesar şi un alt test suplimentar, întrucât în China unul din elementele de bază ale dietei este carnea de porc şi totuşi de sute de ani China este considerată a fi una din cele mai morale societăţi din lume.
Autorul merge mai departe şi spune că motivul pentru care musulmanii sunt urâţi în India este dieta celor ce nu sunt musulmani. După Dl.Sakr, violenţa şi ura faţă de musulmani în India este atribuită unei diete fără carne de vită. Conform cărţii Guinness a recordurilor mondiale, în 1991 cea mai mică rată a uciderilor a fost în statul Kashmir, India. Sunt multe publicaţii aşa‑zis ştiinţifice bizare tipărite zilnic care se ocupă de dietă. Motivul tipăririi unor asemenea publicaţii este întotdeauna să promoveze produse şi idei. Un alt motiv principal pentru respingerea ideii că dieta ar fi cauza violenţei este faptul că într‑o ţară musulmană ca Afgansistanul dieta nu ar putea constitui o cauză pentru acumularea de armament, pentru faptul că se împuşcă, se bombardează şi se fac bucăţele unii pe alţii. Este de asemenea evident următorul lucru: fundamentaliştii musulmani sunt agresivi faţă de evrei, în timp ce dieta evreilor şi musulmanilor este identică.

S‑a dovedit în decursul veacurilor că ceea ce crezi determină felul în care te comporţi, nu carnea de porc. În India un om este lăsat să moară pentru că aşa este “karma” lor şi nu dieta, care nu conţine carne deloc. În India, credinţa hindusă în reîncarnare îi forţează pe oameni să lase şobolanii să le mănânce 1/4 din recolte, fiindcă consideră că a omorî un şobolan este totuna cu a‑ţi omorî unchiul. Este evident că păcatul este în natura omului de la început, de la cădere, în timp ce anumite religii, în mod deosebit islamul, spun că comportamentele păcătoase ţin de cucernicie, lucru pe care‑l vom discuta mai târziu.
Lumea de azi nu poate evita natura violentă a fundamentalismului în creştere. Uciderea turiştilor în Egipt este rezultatul fundamentalismului în creştere. Dintr‑o dată uciderea creştinilor şi vesticilor a devenit o poruncă a lui Allah.
Mulţi musulmani nu sunt de acord cu comportamentul fundamentalist, dar poate cineva nega poruncile evidente ale lui Allah de a‑i ucide pe oameni doar pentru faptul că refuză credinţa islamului, ca să nu mai vorbim de cei ce se convertesc de la islam la o altă credinţă?
Ceea ce cred şi propovăduiesc este ceea ce le dictează fundamentaliştilor islamici cum să trăiască, nu carnea de porc.
Versetul sabiei
De fapt, marea parte a incitării la violenţă şi la război în întreg Coranul este direcţionată împotriva evreilor şi creştinilor care resping islamul.
În termeni direcţi Coranul spune: “Voi, credincioşi adevăraţi, să nu‑I priviţi niciodată pe evrei sau pe creştini ca prietenii voştri… şi dacă unul din voi se împrieteneşte cu ei, cu siguranţă este dintre ei. Şi Allah nu va călăuzi pe astfel de oameni nelegiuiţi” (Surahs Al‑Maa'idah[5]:51 şi Al‑Baqarah[2]:120).
În Surah Al‑Tawbah (pocăinţă), cel mai faimos verset despre Jihad este numit Versetul sabiei. Acest verset a abrogat (sau anulat) peste o sută de alte versete ale Coranului. El a făcut nule sau neînsemnate cele mai multe versete coranice care chemau la toleranţă, iertare şi pace cu necredincioşii. Legea Abrogării (Al‑Nasekh Wal‑Mansookh), a fost dată de Allah în Coran, deoarece unele versete s‑au referit la un timp şi o eră specifică.
Astfel s‑a întâmplat de multe ori că anumite versete din Coran au fost abrogate (Mansookh) de altele mai noi (Nasekh). Versetul sabiei spune astfel: “După trecerea lunilor sfinte, ucideţi pe cei ce se ataşează de alţi dumnezei decât Allah oriunde îi veţi întâlni, asediaţi‑I şi puneţi‑le în cale tot felul de curse” (Al‑Tawbah[9]:5). “Faceţi război cu aceia cărora le‑a fost dată Scriptura dar nu cred în Allah sau în ziua de pe urmă, sau care nu interzic ceea ce Allah şi trimisul său au interzis… (Al‑Tawbah[9]:29). Şi noi întrebăm: din moment ce creştinii nu interzic carnea de porc, credeţi că, potrivit acestui verset, ar putea exista motive întemeiate de a încuraja violenţa şi vărsarea de sânge împotriva lor?

Şeicului Omar Abdullrahman, un bărbat orb acuzat că a fost liderul celor ce au bombardat The World Trade Center din New York, i s‑a pus o întrebare referitoare la o fatwa (decret religios) de către unul din urmaşii săi, chiar înainte de asasinarea preşedintelui Anwar Saddat în Egypt. Când urmaşul său musulman l‑a întrebat referitor la Tratatul de pace pe care Sadat l‑a semnat cu Israelul, el i‑a răspuns: “El (Dl.Sadat) dă mâna cu maimuţele (evreii în Surah 2:66, călcătorii Sabatului) şi cu porcii (creştinii, care mănâncă carne de porc)". Şi astfel s‑a dat ordin pentru uciderea preşedintelui celei mai mari ţări arabe din lume, pe motiv că a făcut pace cu Israelul.
În cartea lui Cum să perfeţionezi ştiinţa Coranului (Al‑Itqan), scrie Dl. Al‑Syoti, în volumul 2 pagina 37: “Versetul sabiei a abrogat (anulat) o sută douăzeci şi patru de versete coranice şi tot ce era în Coran referitor la iertarea şi ignorarea necredincioşilor a fost înlocuit (Mansookha) de versetul sabiei.”
Acest lucru a fost discutat de către cei mai de seamă interpreţi ai Coranului. Pentru referinţe suplimentare vedeţi pe următoarele: Kitab Al‑Nasekh Wal‑Mansookh, de Al‑Neesaburi. Al‑Hafeth Ibnu Katheer Ibin Abas. Al‑Tasheel Lulum Al‑Tanzeel. Al‑Husain Ibn Fadl. Abu Abdullah Muhammad Ibn Hazm. Al‑Muhaqiq Abu Al‑Qasim Hibatullah Ibn Salameh. Al‑Sudy Wa‑AlDahak. Muhammad Abdulsalam Faraj.
Evidenţele privind abrogarea versetelor care cheamă la toleranţă şi răbdare nu pot fi respinse. Oamenii care trăiesc în Apus trebuie să fie treziţi, nu pot ignora ceea ce se învaţă în Răsărit, adică islamizarea Apusului. La toate demonstraţiile şi adunările islamice se pot vedea afişe care dovedesc motto‑ul lor: “Islamul pentru întreaga lume.”

Nazism sau Greaţă?

Este greţos să urmăreşti filme despre holocaust; în unele se pot vedea legile şi politicile naziste aplicate evreilor din Germania. Ar fi interesant de făcut un studiu comparativ între legile islamului şi legile germane din vremea holocaustului. Legea islamică impusă de Coran şi de califi (conducătorii de după Mohamed) asupra Ahl‑ul‑dhimma (adică evreii şi creştinii) este aproape identică cu politica Germaniei din era holocaustului:
Nazismul: Evreii trebuie să poarte un semn de identificare pe haine care să‑i identifice ca evrei. Steaua lui David ca identificare cu cuvântul “Iudeu” trebuie să fie pe piept. Un steguleţ galben trebuie fixat pe umăr sau în jurul braţului, pentru a fi recunoscut ca evreu. Trebuie să locuiască în ghetouri evreieşti.
Islamul: Dhimmis (evreii şi creştinii) trebuie să poarte haine deosebite şi să locuiască în case marcate clar. Un steguleţ galben trebuie fixat pe umăr sau în jurul braţului, pentru a fi recunoscut ca evreu.
Nazismul: Evreii nu sunt admişi în armată sau marină. Nu au voie să poarte arme.
Islamul: Nu au voie să călărească sau să poarte arme. Trebuie să cedeze trecerea musulmanilor.
Nazismul: Evreii nu pot deţine funcţii publice. Funcţiile statale locale, salariate sau onorifice sunt închise evreilor. Evreii nu pot fi judecători în procese criminale sau disciplinare şi nu pot servi ca juraţi.
Islamul: Dhimmis (evreii şi creştinii) nu pot depune mărturie în faţa tribunalelor decât în chestiuni referitoare la alţi "dhimmis" (evrei şi creştini) şi nu pot fi judecători în tribunalele musulmane.
Nazismul: Ca o compensare pentru protecţia de care se bucură ca străini, evreii trebuie să plătească taxe duble faţă de germani.
Islamul: Ca o compensare pentru protecţia de care se bucură ca dhimmis (evrei şi creştini), ei trebuie să plătească "Jezzieh", un impozit special doar pentru dhimmis.
Nazismul: Căsătoria cu evrei este interzisă. La fel este şi adopţia evreilor sau de către evrei.
Islamul: Nu pot îngriji de un copil musulman sau fi proprietari al unui sclav musulman.
Mulţi interpreţi moderni ai Coranului includ şi interzicerea căsătoriei între musulmani şi dhimmis (evrei şi creştini) considerându‑i Mushrik, sau fără asociere cu unicul şi adevăratul Allah.
Trebuie să ne amintim întotdeauna că un holocaust evreiesc s‑a petrecut în Arabia Saudită, făcut de însuşi profetul islamului. Musulmanii au negat totdeauna că ar fi fost un holocaust, explicându‑l că a fost vorba de evrei care l‑au trădat pe profet; fără îndoială, rezultatul a fost un măcel în masă a 6000 de evrei după ce s‑au predat. Măcelul a continuat ziua şi noaptea, bărbaţii au fost pe rând decapitaţi şi aruncaţi într‑un canal. Femeile au fost împărţite între musulmani. Mohamed, profetul islamului, a luat‑o pe Zaynab, soţia liderului seminţiei, după ce i‑a ucis soţul şi fratele. A luat‑o în aceeaşi noapte, ca un trofeu “dat de Dumnezeu.” Dumnezeu în Biblie ne atenţionează: “Păziţi‑vă de proorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? (Matei 7:15‑16).

Poate spuneţi: Eşti prea aspru! Dar vă spun: este unul din testele de recunoaştere a unui profet adevărat, test pe care Isus însuşi l‑a lăsat. Credeţi că Dumnezeu nu pune la îndemâna urmaşilor Săi anumite teste şi criterii de a‑i testa pe cei ce pretind că sunt profeţi? Poate întrebaţi: Ce înseamnă “Îi veţi cunoaşte după roadele lor”? Este simplu: Rezultatul final al învăţăturii acestor profeţi este unul rău. Să dovedim acest lucru printr‑un principiu biblic: faptele tale vorbesc despre cine eşti tu cu adevărat, şi ceea ce crezi determină acţiunile tale.În conformitate cu ceea ce spune Hristos, acţiunile tale sunt roada ta. Înţelege!
Poate vei spune: Poţi să‑mi dovedeşti că islamul se încadrează în acest principiu? Îţi răspund: Am dovedit deja că ceea ce crezi determină acţiunile tale, nu ceea ce mănânci (vezi răspunsul anterior la publicaţia Dlui. Sakr despre carnea de porc).
Să privim acum la roadele Dlui. Tala'at Basha. Vei spune: Dar cine este Tala'at Basha? Un musulman din Turcia. A fost ministru de interne în guvernul otoman. În 1915 a emis un ordin către guvernatorul Halab Nuri Bek. Ştii ce‑a spus? Eşti pregătit?
Iată scrisoarea sa: “În ciuda unei decizii anterioare privitoare la eliminarea rasei armene, având în vedere faptul că necesităţile de atunci nu au permis împlinirea acestei intenţii sfinte şi acum, după ce am eliminat toate obstacolele, vedem că este timpul izbăvirii naţiunii noastre de această rasă periculoasă. De aceea te‑am însărcinat pe tine şi insistăm să nu cedezi la sentimente de milă când te vei ocupa de situaţia lor mizerabilă. Pentru cauza de a pune capăt existenţei lor, trebuie să lucrezi cu toată puterea ta, pentru a distruge total numele armenilor în Turcia, odată pentru totdeauna” (referinţa în Armenian Atrocities, Na'aeem Bek, pagina 43). Ca urmare a acestui ordin un milion şi jumătate de armeni au fost măcelăriţi în 1915. Asta s‑a făcut pentru a distruge creştinătatea în Imperiul Otoman islamic.

Poate spui: Nonsens. Mă scoţi din sărite... Este adevărul. Să‑ţi dovedesc. Având dovada, vei cunoaşte Adevărul, şi Adevărul te va face liber. Şi numai atunci vei fi liber cu adevărat. Să privim la Omar Ibn‑Alkattab din nou. Îţi aminteşti cine era? Al doilea calif al islamului. Al doilea om ca importanţă după profetul Mohamed. Ţi se cere să‑l asculţi. Iată legea lăsată de el în ceea ce el a numit Legământul lui Omar: “Gâturile dhimmi‑lor (evreii şi creştinii) trebuie sigilate pentru colectarea Jezzieh (impozitul doar pentru evrei şi creştini). Metoda de aplicare a sigiliului este următoarea: li se pune o zgardă în jurul gâtului, cu un plumb pe care se gravează suma de plată; Zgarda nu trebuie dată jos până la plata în întregime a sumei. Acest lucru este în concordanţă cu versetul din Coran: ‘Până la plata unui Jezzieh mai mare să fie subjugaţi (umiliţi)’... Şi dacă respectivul este evreu, trebuie să mai poarte şi un steguleţ galben sau roşu pe umăr, ca să fie recunoscut că este evreu. Dacă este creştin trebuie să poarte haine aspre, cu un buzunar mare la piept, ca femeile. Cât despre femeile creştine, ele trebuie să poarte pantofi de culori diferite, unul negru şi unul alb. Dacă un evreu sau un creştin intră într‑o baie publică, trebuie să aibă în jurul gâtului o zgardă de fier, aramă sau plumb, astfel încât să fie deosebit de musulmani. Niciodată un evreu sau un creştin nu are voie să‑şi înalţe o casă mai mare decât un musulman. Ei nu trebuie să aglomereze drumurile publice, ci trebuie să meargă pe poteci laterale şi pe uliţe înguste. Nu vor fi salutaţi, şi mormintele lor nu trebuie să se ridice mai sus de suprafaţa solului” (referinţa în Faqeeh Al‑Muluk, volumul 2, paginile 124‑136).
Întreb: Cum de a ştiut Hitler să ceară ca un steguleţ galben să fie prins pe braţele evreilor? Este posibil ca inspiraţia acestor ordine să fi venit din aceeaşi sursă? Cum ar fi posibil acest lucru când între Hitler şi Omar a trecut atâta timp? De ce a ucis profetul islamului pe evrei după ce s‑au predat?
Gustaţi acum ce spune Dumnezeu în Biblie. Ştiu că Biblia nu are rime care să le egaleze pe cele din Coran şi nu este aşa de muzicală. Nu este scrisă pentru ureche, ci pentru inimă. Iată ce spune Biblia despre profeţii falşi şi despre tiranii cei răi: “Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge, şi degetele de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri. Nici unuia nu‑i place dreptatea, nici unul nu se judecă cu dreptate, ei se bizuiesc pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul şi nasc nelegiuirea. Clocesc ouă de basilic şi ţes pânze de păianjen. Cine mănâncă din ouăle lor, moare; şi dacă se sparge vreunul, iese o năpârcă... căci lucrările lor sunt nişte lucrări nelegiuite, şi în mâinile lor sunt fapte de silnicie. Picioarele lor aleargă spre rău, şi se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sunt pe drumul lor. Ei nu cunosc calea păcii, şi în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele, nu cunoaşte pacea “ (Isaia 59:3‑8).
Profeţii falşi produc roade rele. Ce spun ei sună plăcut, arată plăcut, chiar este plăcut, dar numai la început. Ca un smochin sălbatic. Arată ca un pom bun, are frunze verzi, poţi să stai la umbra lui, dar nu vei gusta niciodată un fruct bun. Înţelegeţi?

Creştinişmul şi războiul

Biblia spune credincioşilor adevăraţi să se pregătească de bătălie cu musulmanii. Ea îi încurajează să fie gata pentru războiul pe care‑l vor începe musulmanii şi alţii: Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi‑vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce‑i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu‑l opri să‑ţi ia şi cămaşa.” (Luca 6:27‑28). Într‑un alt verset Biblia prezice persecuţia: “Va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu” (Ioan 16:2b). Se potriveşte acest verset musulmanilor şi naziştilor, fiindcă naziştii au avut suportul catolicilor în prigonirea evreilor?
Poate întrebi: Nu sunt Catolicii creştini? Eu spun: oricine urmează învăţătura lui Hristos este creştin: “Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte” (Ioan 14:21). Dar oricine pretinde că este creştin şi umblă să ucidă pe musulmani, pe evrei sau protestanţi, nu poate fi numit creştin. Principiul pe care‑l urmezi ar trebui să fie titlul pe care‑l porţi. Pentru a fi creştin ar trebui să urmezi Biblia. Şi din moment ce Biblia nu promovează felul de violenţe pe care l‑au avut cruciaţii, trebuie să tragem concluzia că ei nu au urmat principii creştine sănătoase. Pentru acţiunile lor sunt ei responsabili, nu creştinismul – aceasta dorim noi să arătăm.
În mod contrar însă, în islam Coranul, după cum am arătat, este diferit, încurajează uciderea necredincioşilor, subjugarea creştinilor şi evreilor. Biblia, pe de altă parte, învaţă pe creştini cum să sufere: “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: "Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat." Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne‑a iubit” (Rom.8:35‑37).
Dacă Dumnezeu a inspirat atât Coranul cât şi Biblia, de ce sunt ele atât de diferite? Persecuţia împotriva creştinilor a început pe timpul romanilor şi continuă încă şi azi, mai înverşunată ca pe timpul împăratului Nero şi mai mult ca oricând în trecut. Se estimează că 156.000 de martiri creştini şi‑au dat viaţa pentru Hristos şi au fost ucişi doar în anul 1995, şi imaginaţi‑vă doar câţi vor fi ucişi în numele lui Allah dacă musulmanii vor înfiinţa în lume prin forţă state islamice.

Musulmanii au încercat şi au reuşit. Creşte numărul statelor care au fost sau sunt pe cale să fie islamizate: Africa de Sud, Afganistanul, Iranul, Egiptul, Libia, Arabia Saudită, Sudanul, Etiopia, Pakistanul, Turcia, Siria, Libanul, Iordania, Palestina, Algeria, Marocul, Tunisia şi altele. Biblia descrie în Ezechiel 38 soarta armatelor câtorva din aceste naţiuni care se vor îngrămădi pe munţii lui Israel, cu totul diferit de ceea ce scrie profetul islamic despre soarta lui Israel, că “pietrele vor striga: iată aici un evreu, omorâţi‑l, sau iată acolo un evreu, omorâţi‑l.” Relatarea despre pietrele care vor striga se găseşte în Biblie (Luca 19:40). Ele vor striga pentru Hristos dacă oamenii răi vor încerca să blocheze adevărul! Profetul islamului declară: "Nu va veni ziua judecăţii până când o seminţie musulmană nu va birui o seminţie a iudeilor, în Ierusalim şi în jurul lui." Biblia este clară în această privinţă: “Iată, voi preface Ierusalimul într‑un potir de ameţire pentru toate popoarele de primprejur, şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului” (Zaharia 12:2).
Dumnezeu va fi de partea evreilor: “În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi, vor mistui în dreapta şi în stânga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăşi la locul lui cel vechi” (Zaharia 12:6).
Dumnezeu va deschide ochii şi inimile celor din Israel şi ei “îşi vor întoarce privirile spre Cel pe care L‑au străpuns.” Acest lucru a fost profeţit în Zaharia capitolul 12 versetul 10 cu sute de ani înainte de Hristos. Iar noi întrebăm: “Când a fost El “străpuns” ? Sunt sigur că musulmanii au auzit de Zaharia în Coran, dar câţi oare au citit cartea lui “inspirată de Dumnezeu” sau vreun oricare alt profet în afară de Coran? Ne cere oare Dumnezeu să ignorăm celelalte cărţi trimise de El? Credinţa oarbă nu cere gândire, dar credinţa reală se bazează pe evidenţe. Ce fel de credinţă bazată pe evidenţe are islamul care să depăşească creştinismul bibliei?
În islam, credinţa (iman) este să crezi în Dumnezeu (Allah), în îngeri (Malaekah), în cărţi (kutub), şi în profeţi (Rusul). În creştinism credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o încredinţare puternică (convingere) despre lucrurile care nu se văd. Este în urma evidenţelor date de Dumnezeu şi a folosirii intelectului că tu trebuie să crezi şi să te bizui pe El, că eşti sigur că vei fi cu El pentru eternitate, adică ai nădejdea paradisului etern. Este credinţa în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru om, nu în ceea ce poate omul face pentru Dumnezeu.
Islamul şi toate celelalte credinţe din lume te învaţă contrariul, adică: tu trebuie să faci anumite lucruri (rugăciune, pomeni, post, hajj, jihad...) pentru a câştiga merite şi favoare, în timp ce în creştinism aceste lucruri sunt rezultat al iubirii lui Dumnezeu şi al unei relaţii veşnice cu El, relaţie care se va evidenţia în faptul că vom aduce roadă (fapte bune). Este foarte simplu.

Cu alte cuvinte: doar prin credinţa în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru om, har sau rahma în arabă. Nu prin credinţa că Dumnezeu există, că profeţii lui sunt adevăraţi, că îngerii există şi că cărţile sale sunt adevărate. Vă reamintesc: şi diavolul cunoaşte şi crede aceste lucruri. Ce crezi sau în Cine crezi tu pentru a te mântui de iad (Jahannam)?
În lumea de azi nu va exista pace reală, chiar dacă islamiştii ar atinge ţelul la care aspiră, de a converti lumea la islam. Crezi tu că sistemul unei ţări ca Iranul, unde printr‑o revoluţie s‑a schimbat guvernul şi s‑a impus legislaţia islamică, este eficient? În ţara mea, ţara lui Avraam, Moise şi Isus, unii ar putea arăta intervale istorice scurte când conducătorii şi guvernanţii au avut acorduri de armistiţiu, dar niciodată în istorie ţara noastră n‑a ajuns la o pace reală, şi nu pot garanta că dacă Arafat ar fi dat afară din postul său de conducere în Teritoriile de Vest şi ar veni un guvern islamic, pacea ar fi prioritatea numărul unu. De asemenea, voi fi cinstit: Prefer să trăiesc cu evreii în Israel decăt să fiu un Kurd în Iraq, Afganistan, Iran, în Arabia Saudită, Libia, sau orice altă ţară musulmană.
Când Rusia a atacat Afganistanul, mulţi au plecat în America în timpul războiului. Războiul dintre ruşi şi afgani s‑a terminat; de ce nu se întorc înapoi afganii? Credeţi că afgano-americanii au găsit un mod de viaţă mai bun între mâncătorii de carne de porc? Nu contează dacă instalezi un sistem Hammas în Palestina, vărsarea de sânge şi ura vor continua să umple ţara şi oamenii, la fel ca în Iran, Afganistan şi toate celelalte ţări care vor să impună stilul islamic de viaţă. Poate credeţi că sunt absurd, dar viitorul apropiat va aduce noi dovezi în favoarea a ceea ce am spus.
Deci, a afirma că pacea este un atu al musulmanilor este contrar logicii pe care o promovează musulmanii. Priviţi doar în jur şi simţiţi cum merg lucrurile. Prietene, nu‑ţi cer să‑ţi pui la îndoială credinţa ta şi să crezi în a mea cu ochii legaţi. Îţi cer însă să verifici rezistenţa temeliei pe care stai. Este stâncă sau nisip mişcător?

Islamul şi răzbunarea

În 1969, arată statisticile, în Egipt s‑au comis 1070 de crime. Din acestea 20% s‑au comis pentru apărarea onoarei în familie, în timp ce 30% au fost atribuite unei dorinţe misterioase de a ucide, iar restul răzbunării unei crime împotriva unui membru al familiei. Un vechi proverb arab grăieşte: “Arabul şi‑a luat revanşa după 40 de ani.” Răzbunarea este un vechi obicei arab care se găseşte şi în Coran: “Oricine îţi face rău, fă‑i şi tu rău exact cum ţi‑a făcut şi el ţie” (Al‑Baqarah:193). Într‑un alt verset scrie: “După cum ţi‑am poruncit: un om pentru un om... un nas pentru un nas şi o ureche pentru o ureche...” (Al‑Maidah:45).
Asculţi tu pe o frecvenţă greşită?
Adevărul este aşa de important încât reprezintă o chestiune de viaţă veşnică sau moarte veşnică! După ce am pierdut Războiul de Şase zile cu Israelul, pentru tatăl meu în Ierihon s‑a părut că zidurile s‑au năruit asupra lui; în tot timpul războiului el asculta la staţiile de radio iordaniene şi egiptene, care spuneau că arabii vor câştiga războiul, dar de fapt el asculta pe o frecvenţă greşită. Este important să verifici sursa transmisiei pentru a şti cu siguranţă dacă auzi adevărul. Staţiile radio israeliene anunţau adevărul despre apropiata lor victorie, tatăl meu în schimb a ales să creadă pe arabi care spuneau că israelienii fac doar propagandă. A asculta la o frecvenţă greşită poate fi tragic! Cu cât mai important este oare când ceea ce asculţi afectează destinul tău etern?

Adevăratul război
De la începutul creştinătăţii şi al răspândirii mesajului de “Veste Bună,” s‑a dezlănţuit războiul spiritual total. Au început atacurile satanice ale religiilor făcute de om şi ale mesajelor înşelătoare, şi transmiterea de mesaje şi acuze false împotriva Sfintei Biblii n‑a încetat niciodată. Adevăratul război nu este pentru teritorii şi câştiguri politice, ci pentru sufletele bărbaţilor şi femeilor. Până nu se câştigă bătălia, nu va fi pace. Biblia de partea lui Dumnezeu, şi toate celelalte religii satanice ale lumii de cealaltă parte, se luptă pentru sufletele oamenilor.
Pe de o parte Satan, apelând la modul de gândire omenesc, îmbie cu un mod fals de câştigare a mântuirii prin faptele omului, lucru evident în toate religiile false ale celui rău. Pe de altă parte Dumnezeu ne‑a adus la cunoştinţă calea Lui de mântuire, prin lucrarea Sa prin Hristos. De atunci religiile satanice sunt împotriva Bibliei şi Biblia împotriva tuturor religiilor satanice. Nu este deloc o coincidenţă faptul că toate religiile de după creştinism folosesc şi citează eronat Biblia.
Toate aceste religii ale lumii prezintă un nou mod de a afla mântuirea prin faptele omului. Islamul, credinţa Bahai, Mormonii, Martorii lui Iehova, Ştiinţa Creştină, Masoneria, Sun Yung Moon, Teologia Prosperităţii, Romano‑Catolicismul, Satanismul, şi Mişcarea New Age, toate pretind că cred în Hristos într‑o formă sau alta. Cu toate acestea ele învaţă un alt mesaj decât acela dat de Hristos despre o mântuire care nu este deloc mântuire. Toate aceste religii critică părerea creştinilor adevăraţi că doar sângele lui Hristos face ispăşirea păcatului, în timp ce adevăratul creştinism stă singur împotriva tuturor.
Acest război, “toţi împotriva creştinismului şi creştinismul împotriva tuturor,” nu a început la întâmplare. Satana a început războiul împotriva lui Dumnezeu pentru stăpânirea lumii şi n‑a încetat să prezinte oamenilor teologii false. De ce să ne mirăm că avem atâtea religii? Acesta este adevăratul război.

Islamul şi mormonismul (ca sursă de inspiraţie)
Este interesant să găsim anumite similarităţi între aceste două religii. În islam şi în mormonism găsim de exemplu următoarele similarităţi:
Islam: Mohamed nemulţumit de diferitele credinţe şi de răul din lume, a vizitat regulat şi a stat în meditaţie în peştera Ghar‑Hira'a de lângă Mecca, căutând voia lui Dumnezeu. Acolo a văzut pe un îngerul de lumină strălucitor şi măreţ, Gavril. Tradiţiile islamice relatează că emoţia lui a luat forma unei transe sau vedenii. Wahi‑ul sau îngerul l‑a suprins cu porunca “Ridică‑te şi propovăduieşte.” Apoi îngerul i‑a spus că toţi creştinii şi evreii din timpul său erau greşiţi, şi astfel a luat fiinţă islamul.
Mormonism: Joseph Smith, după cum rezultă din mărturia lui proprie, nemulţumit cu diferitele credinţe din lume a început să se ducă singur, în mod regulat, într‑un anume loc unde punea înaintea lui Dumnezeu dorinţele sale. Imediat a fost cuprins de un fel de putere care l‑a făcut să aibă o experienţă asemănătoare unei transe, şi atunci a văzut un înger strălucitor de lumină numit Moroni. A fost învăţat că toate credinţele contemporane lui sunt greşite, şi astfel s‑a născut mormonismul.
Islam: Mohamed a primit revelaţii care şi‑au avut originea în nişte table săpate în piatră din ceruri. S‑a scris o nouă carte, Coranul. Ea înlocuieşte toate cărţile anterioare inspirate de Dumnezeu.

Mormonism: Joseph Smith a primit revelaţia de pe originalele săpate pe tăbliţe de diferite metale şi această revelaţie i‑a fost dată lui Joseph Smith de “îngerul de lumină.” Aşa a luat fiinţă Cartea lui Mormon şi ea înlocuieşte toate cărţile anterioare inspirate de Dumnezeu.
Islam: Religia islamică promovată de Mohamed a schimbat “oraşul sfânt” de la Ierusalim la Mecca, cu Kaaba ca locul cel mai sfânt.
Mormonism: Joseph Smith a schimbat locul de revenire al lui Hristos de la Ierusalim la Independence Missouri, şi a avansat "Salt Lake city" la statutul de cartier general al mormonilor.
Islam: În Coran, istoriile biblice principale sunt schimbate pentru a arăta că alegerea lui Dumnezeu pentru transmiterea mesajului Său este chiar ţara profetului lor. Avraam trăieşte la Mecca şi împreună cu fiul său Ismael zideşte Kaaba pe locul original. Arabii care sunt descendenţii lui Ismael au fost aleşi să descopere lumii pierdute adevărul. Poporul profetului, limba lor şi cetatea lor au devenit pline de semnificaţie. Israelul a fost înlocuit din statutul de popor ales al lui Dumnezeu, nu mai are semnificaţie, şi limba arabă este acum limba aleasă şi cerească a lui Dumnezeu, iar Coranul a înlocuit Biblia. Musulmanii sunt acum instrumentul prin care Dumnezeu descoperă lumii adevărul.
Mormonism: Cartea lui Mormon, a lui Joseph Smith, a mutat seminţiile lui Israel în America, iar Isus va reveni în Independence Missouri. Cartea lui Mormon este un testament adiţional, pe lângă Biblie. El înlocuieşte Biblia coruptă şi modificată, iar mormonii sunt acum poporul ales prin care Dumnezeu descoperă lumii adevărul.
Islam: Disputele principale ale Coranului sunt cu credinţa iudeo‑creştină. Cele mai multe dispute sunt în legătură cu calitatea de profet a lui Mohamed şi cu revelaţiile sale noi. Adevăratul creştinism s‑a pierdut, şi toţi creştinii de azi sunt “kuffar” sau necredincioşi, în totalitate greşiţi. Mohamed a acuzat credincioşii iudeo‑creştini că au deformat cuvântul lui Dumnezeu şi astfel s‑au rătăcit.
Mormonism: Principalele dispute ale lui Joseph Smith cu credinţa iudeo‑creştină au fost legate de calitatea de profet a lui Joseph Smith şi noile sale revelaţii. Toţi creştinii de azi sunt o scârbă şi cuprinşi de greşeală.
Islam: Mohamed a primit o revelaţie de la îngerul de lumină Gavril să ia de soţie pe soţia fiului său Zaid. El a promovat poligamia şi s‑a căsătorit cu mai multe neveste: Khadija, Sawda, Aesha, Omm Salma, Hafsa, Zaynab din Jahsh, Howarya, Omm Habiba, Safia, Maymuna din Hareth, Fatema, Hind, Asma din Saba, Zaynab din Khozaymia, Habla, Asma din Muman, Maria Al‑Kibtia, Rayhana, Omm Sharik, Maymuna, Zaynab (a 3‑a) şi Khawla. A fost încurajată poligamia pentru toţi credincioşii islamului (4 neveste pentru fiecare bărbat). Doar profetul a avut privilegiul să aibă mai multe de 4.
Mormonism: Joseph Smith primea revelaţii din partea îngerului de lumină Moroni atunci când dorea să ia o femeie de la altul. Şi el a practicat poligamia şi s‑a căsătorit cu mai multe femei: Louisa Beman, Fanny Alger, Lucinda Harris, Zina D. Huntington, Prescindia L. Huntington, Eliza Roxey Snow, Sarah Ann Whitney, Desdemona Fullmer, Helen Mar Kimball, Eliza M. Partridge, Emily D. Partridge, şi multe altele. Poligamia a fost încurajată şi un mormon poate avea câteva neveste.
Deşi sunt multe diferenţe între cele două, fără îndoială că aceste similarităţi evidente trebuie să ne facă să ne punem nişte întrebări. Ar putea să fie inspiraţia din aceeaşi sursă? Amândouă cărţile, atât Coranul cât şi Cartea lui Mormon pretind că cred Biblia, cu toate acestea un studiu amănunţit poate scoate la iveală faptul că amândouă resping cele mai esenţiale învăţături ale Bibliei.

O altă Evanghelie?

Am rămas întotdeauna blocat să aud pe musulmani spunând că în ziua judecăţii profetul Mohamed va interveni pentru răscumpărarea tuturor musulmanilor. La sfârşit el va fi mijlocitorul pentru poporul său. Dacă Mohamed pretinde tot ce pretinde, atunci cine este Isus care se pretinde “singurul Mijlocitor” şi mântuitor? Această întrebare m-a tulburat mult: una dintre cele două afirmaţii era minciună. Ştiu că acesta este un cuvânt aspru, dar n-am putut găsi un cuvânt mai blând fiind în acelaşi timp cinstit în ceea ce spun. Nu pot fi doi răscumpărători asociaţi cu Dumnezeu, din moment ce în Biblie scrie că Dumnezeu este singurul răscumpărător. Hristos sau Mohamed este răscumpărătorul şi mijlocitorul pentru omenire, Biblia sau Coranul este corectă, una din ele este aur curat iar cealaltă un fals, dar care oare... ?
Jurând să trec de partea "Adevărului," am stat treaz multe nopţi târzii comparând detaliile Coranului şi Bibliei. La un moment dat în timpul studiului m‑am rugat astfel: "Dumnezeule, Tu eşti creatorul cerului şi al pământului, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Tu eşti începutul şi sfârşitul, Tu eşti "Adevărul," singurul Adevăr, Tu ai rostit cuvintele adevăratei Scripturi, unicul şi singurul cuvânt al lui Dumnezeu. Mă chinui să aflu adevărul Tău, doresc să fac voia Ta, tânjesc după dragostea Ta şi în numele "Adevărului" mă rog Ţie. AMIN (ameen) !!!"
Eram convins că în urma rugăciunii mele Dumnezeu mă va conduce la Coran, voi primi toate răspunsurile şi evidenţele la problemele întâmpinate în studiul meu, dar nu s‑a întâmplat aşa, ci exact invers. A trebuit să renunţ la mândria mea şi să‑mi deschid mintea pentru adevăr.
Voiam aur curat şi nu mă puteam mulţumi cu falsuri, trebuia să intru foarte adânc pentru a ajunge dincolo de suprafaţa religiilor lumii. A trebuit să renunţ la mândria mea socială, familială şi religioasă, şi să‑mi deschid mintea la adevărul adevărat. La un moment dat am citit în Biblie: “Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de cea pe care v‑am propovăduit‑o noi, să fie anatema [respinsă complet]! (Galateni 1:3). M‑am luptat mult cu acest verset. El declara răspicat că orice altă carte diferită de Evanghelie vine de la cel rău!

Ce este “Evanghelia”?
Mesajul Evangheliei [Evanghelie înseamnă Veste Bună] spune că Isus a venit jos din cer pentru a plăti păcatul prin moartea Lui pe cruce. El a fost astfel jertfa adusă în folosul nostru. Jertfă în limba arabă înseamnă “Fiddieh.” Musulmanii resping ideea că cineva să fie “Fiddieh” pentru altcineva.
Este ilogic ca o persoană să moară în folosul altei persoane. Fiecare trebuie să plătească pentru faptele sale. Şi totuşi, musulmanii acceptă ca un sinucigaş cu o bombă să moară ca "Fida'ee" sau sacrificiu pentru cauza palestiniană. Nu înseamnă oare cuvântul "Fida'ee" “a‑ţi sacrifica viaţa pentru o cauză”? Atunci de ce este dificil să acceptăm că Hristos a murit ca "Fida'ee" pentru noi?!!! Evanghelia Sa este simplă aşa cum se poate citi în Biblie. De fapt eu aproape că am citit Biblia din scoarţă în scoarţă, şi ea toată (Vechiul Testament şi Noul Testament) vorbeşte direct şi indirect despre El, despre venirea Sa, despre moartea Sa pentru noi şi despre reîntoarcerea Sa ca să domnească. Simplu şi clar.
Acum vă rog să citiţi fără grabă şi cu mare atenţie ce urmează: Biblia nu dă loc la un alt mesaj, altă carte sau altă revelaţie. Ea pecetluieşte mesajul arătându-L pe Hristos ca ultim desăvârşitor al planului pe care El Însuşi l‑a scris mai dinainte.
Ce înseamnă l‑a scris mai dinainte ? Pentru a vă ajuta, vă rog citiţi fără să vă grăbiţi următoarele:
(1) Dumnezeu a scris planul Său de la început.
(2) El a descoperit planul Său omului în Vechiul Testament, înainte de a se fi întâmplat.
(3) Apoi El a împlinit şi a desfăşurat planul răscumpărării omului, plan pe care doar Dumnezeu l‑ar fi putut alcătui şi pune în aplicare, prin lucrările Sale supranaturale.
(4) Pe urmă El a completat Noul Testament (Evanghelia) ca o dovadă (evidenţă) a celor afirmate în Vechiul Testament. Şi El a declarat că singur Noul Testament este ultima descoperire, descoperirea finală pentru om. Este foarte simplu. Mai adaugă ceva şi vei intra în încurcături! Pe ultimile linii din Biblie poţi citi: “Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă VA ADĂUGA cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă SCOATE cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta (Apocalipsa 22:18). Citiţi deasemenea Iuda capitolul 1, versetul 3: “credinţa, care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” Aţi auzit: “o dată pentru totdeauna.” Este viaţa ta, cerul sau iadul. Întrebări?




Moartea lui Mohamed
Musulmanii au păreri diferite în ceea ce priveşte cauza morţii lui Mohamed. Unii afirmă că este posibil să fi murit de “plaga bubonică” sau "Al‑Humma, Al‑Taoon" în arabă. Unul din blestemele scrise în Biblie pentru cel ce adaugă la ea este că va avea parte de o plagă sau urgie. Aşa stă scris la finalul cărţii Apocalipsa, în 22:18. Cuvântul Coran înseamnă “revelaţie” care este acelaşi nume cu ultima carte a Bibliei în care se face această promisiune. În dicţionarul English‑Arabic Al‑Mawrid, cuvântul plagă, tradus în româneşte urgie, este tradus astfel: “Un blestem venit de la Dumnezeul Bibliei” sau "Al‑Taoon." Simptomele descrise în istoria vieţii lui Mohamed se potrivesc cu cele ale plăgii bubonice. Chiar dacă acest lucru nu ar fi adevărat, se poate face totuşi comparaţie între moartea lui Mohamed şi moartea sacrificială a lui Hristos pentru păcatele noastre.
Coranul n‑a fost în stare nici să profeţească moartea lui Mohamed: “Dacă moare sau va fi ucis...” sau în arabă "Fa‑in mata awo kutila" după cum scrie în Coran. Alegerea între moartea naturală (Mata) sau a fi ucis de cineva (Kutila) n‑a fost determinată de Allah. Dumnezeu a putut să prezică în Biblie astfel de evenimente viitoare; profeţiile despre moartea lui Hristos au fost făcute în Biblie de la început, cu mii de ani înainte de venirea Sa în lume.

Mielul lui Dumnezeu

Dragă frate musulman: În întreaga Biblie Mesia este simbolizat şi numit “Mielul lui Dumnezeu.” În Vechiul Testament mielul de Paşte simboliza moartea lui Hristos. Toţi musulmanii din Israelul de azi atunci când zidesc o casă taie un miel pe care‑l pun în fundaţie şi stropesc cu sângele lui tocul uşii, fără să înţeleagă adevărata însemnătate a acestui obicei foarte răspândit. De asemenea, musulmanii din toată lumea odată pe an sacrifică un miel, de ziua ispăşirii sau a sacrificiului (Eid Al‑Adha).
În Biblie, în Exodul 12:7, Dumnezeu i‑a cerut lui Moise (Musa) să taie un miel şi să stropească sângele lui pe stâlpii şi pragul de sus al uşii, şi astfel să împiedice îngerul morţii să intre în casă. Aceasta înseamnă că sângele mielului opreşte moartea, iar sângele lui Mesia (Al‑Maseeh) şi moartea Sa pe cruce opreşte moartea eternă. Motivul pentru care sângele era pus pe uşă este pentru a arăta că singura intrare către Dumnezeu este prin sângele Mielului Său. Când egiptenii n‑au avut pe uşa lor sângele, fiecare întâi născut a fost ucis de îngerul morţii; ziua aceea s‑a numit Paşte, sau Trecere, pentru că îngerul a trecut pe lîngă casele israeliţilor care aveau sânge la intrare. Exact în aceeaşi zi, peste ani, avea să fie răstignit Hristos (la Paşte) şi El a fost Mielul de Paşte. Tot în ziua de Paşte, Dumnezeu a cerut israeliţilor să pregătească pâine nedospită şi s‑o mănânce. Aluatul este în Biblie simbolul păcatului, şi Hristos era azima sau pâinea nedospită, fiindcă El n‑a avut păcat. Pâinile au găuri şi urme de arsură, simbolizând faptul că El a fost străpuns pentru noi şi a purtat urmele vânătăilor , a bătăilor şi biciuirii pe care a îndurat‑o. Citiţi Isaia 53 şi veţi afla mai multe.
Isaia a scris despre suferinţa şi moartea Lui cu sute de ani înainte, şi evreii pot înţelege Isaia 53 din azimile lor, fiindcă găurile din ele arată că El a fost străpuns pentru fărăgelegile noastre şi urmele că El a fost lovit pentru noi. Hristos este numit în Biblie: “Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Citiţi Ioan 1:29 şi de asemenea citiţi Luca 6:48 despre Mesia (Hristos) care este Stânca de temelie.
Azima era în Vechiul Testament şi un simbol al lui Mesia care avea să vină. Acest nume, “Pâine,” a fost dat cetăţii Betleem [Bet-Lechem], care înseamnă “Casa Hranei” sau “Casa Pâinii,” fiindcă cuvântul evreiesc “Lechem” înseamnă atât carne cât şi pâine. Acest nume a fost dat acestei cetăţi cu sute de ani înainte de naşterea lui Hristos. De ce?

Hristos a afirmat despre Sine că este Pâinea vieţii, iar la ultima cină le‑a spus ucenicilor Săi, referindu‑se la pâine: “Acesta este trupul Meu,” după care, referindu‑se la vin le‑a spus că este sângele Său vărsat pe cruce. Acesta este legământul încrederii şi credinţei şi prin el (acceptând moartea Lui în locul nostru) avem viaţa veşnică. El a numit pâinea “trup” şi a spus că trupul Său este atât pâine cât şi carne (lechem).
Toate aceste n‑au avut loc la întâmplare, El era singura Pâine a vieţii veşnice. Lasă‑L în viaţa ta şi vei avea viaţa veşnică, El a promis acest lucru. Este singura garanţie a vieţii veşnice. Te rog nu te împiedica în vin. Eu înţeleg că islamul interzice alcoolul, dar nu alcoolul este problema, ci abuzul de alcool. Tu îţi permiţi să bei sirop de tuse când eşti răcit, fără să te gândeşti că acesta conţine o doză mică de alcool care‑ţi face bine. În Biblie se spune vin şi la sucul strugurilor proaspăt storşi, suc nefermentat.
Cineva poate refuza să accepte că moartea lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu sau Kurban, în arabă, poate da Viaţa veşnică şi poate şterge păcatul, dar TOŢI OAMENII acceptă uciderea animalelor şi plantelor nevinovate cu scopul susţinerii vieţii lor, şi dacă te duci la McDonald's şi mănânci un Big Mac ai acceptat ca un animal inocent să moară ca tu să‑ţi susţii viaţa, deşi într‑un fel ştii că nu e corect ca animalul să moară, ştii totuşi că este voia lui Dumnezeu să se întâmple aşa, şi oricine refuză această nedreptate şi nu mai mănâncă nimic va muri 100%.
Tot ce se vede în natură vorbeşte mesajul Biblic, care este logic doar privit prin logica lui Dumnezeu. Căile Lui nu sunt căile noastre, de accea creştinii să roagă: “Facă‑se voia Ta!” Nu a mea sau a ta, ci a lui Dumnezeu. Marea întrebare este, cum poate cineva cunoaşte voia lui Dumnezeu şi cum poate cineva cunoaşte sigur planul Său adevărat pentru viaţa veşnică în paradis? Este ceva logic, la fel cum cineva care trăieşte în Ţara Sfântă ştie că trebuie să sapi adânc înainte de a zidi o casă, pentru a ajunge la un sol tare. Un om înţelept îşi clădeşte întotdeauna casa pe stâncă solidă, pentru a fi 100% sigur că ceea ce zideşte rămâne în picioare. Biblia îl arată pe Hristos ca Piatra de temelie şi ca Mielul lui Dumnezeu.
Jertfa pentru păcat cerută de Dumnezeu israeliţilor, era o jertfă mistuită prin foc care avea rolul de a le reaminti zi şi noapte de “marea jertfă” sau “jertfa supremă” a lui Dumnezeu. În Psalmii lui David (Al‑Zabur), Psalmul 40:6‑8, citim: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi‑ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: "Iată‑mă că vin! ‑ în sulul cărţii este scris despre mine." Acestea s‑au împlinit în Hristos şi sunt confirmate în Cartea către evrei, capitolul 10:5‑7: “De aceea, când intră în lume, El zice: "Tu n‑ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi‑ai pregătit un trup; n‑ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: "Iată‑Mă (în sulul Cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!" Era obiceiul ca servului să i se străpungă lobul urechii, “mi‑ai străpuns urechile,” dacă dorea să‑şi servescă stăpânul pe viaţă, ceea ce simbolizează pe Hristos străpuns pentru noi, “odată pentru totdeauna” (versetul 10).
Nici un pelerinaj la Mecca n‑ar putea să ne spele păcatul. A te învârti în jurul unei pietre negre de şapte ori nu este de nici un folos şi nu se compară cu ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, nici aruncarea cu pietricele în timpul pelerinajului către Mecca (Al‑Hajj) nu‑ţi va şterge păcatul. Îmbrăcarea cu haine de pânză albă în timpul pelerinajului nu te îmbracă în puritate şi neprihănire. Acestea se capătă doar prin moartea sacrificială “odată pentru totdeauna” a Împăratului împăraţilor şi Domnului domnilor.

Problema păcatului

Acum aş vrea să răspund unei scrisori şi să alătur mărturiei mele câteva subiecte criticate ca fiind “pline de erori.”
Dragă frate musulman, mi‑ai spus că vrei cu bucurie să mi le arăţi şi să le dovedeşti. Ei bine, nu le‑ai numit încă, dar eu sunt gata să fiu corectat şi dovedit dacă greşesc şi‑mi voi cere scuze cu bucurie pentru orice eroare pe care o vei găsi, dar te rog să fii specific, nu să faci afirmaţii generale fără să specifici clar greşelile. De asemenea, te rog să ai şi tu o minte deschisă şi să‑mi răspunzi dacă‑ţi arăt eu unele erori.
În acelaşi timp, prietenul meu musulman, doresc Pace tuturor, nu doar musulmanilor, deşi după cum cunoşti, pacea n‑a fost şi nu va fi realizată decât la venirea Prinţului Păcii (Al‑Maseeh), despre care învaţă Biblia, şi profetul islamului confirmă Biblia când spune: “Nu va veni ceasul acela până când Mesia nu va coborî pentru a face o judecată dreaptă,” exact Hristosul a cărui puritate o confirmă profetul vostru spunând: “Cel fără păcat, fără nici un păcat.” Aşa că spuneţi‑mi, n‑a spus profetul islamului: “Fiecare fiu din Adam este păcătos şi cei mai buni păcătoşi sunt acei ce se pocăiesc” adică în arabă "kul ibni Adama khatta'aun wa khayrul‑khattayeena al‑tawaboon", iar cuvântul folosit aici este "kul" care înseamnă TOŢI, cuvânt care este foarte important întrucât nu spune mulţi ci toţi şi fiecare om născut pe faţa pământului din Adam.
Atunci cum poate fi Mesia fiul lui Adam când El n‑are păcat? Şi dacă nu poate fi fiul lui Adam, cine este tatăl Său? Ştim amândoi că El s‑a născut fizic din Maria dar fără să aibă tată fizic. Cine este tatăl Său spiritual şi de ce s‑a născut din fecioară după spusele lui Isaia, de ce s‑a născut în Betleem după profeţia lui Mica, de ce i‑au fost străpunse mâinile şi picioarele cum a profeţit David (profetul Daud în islam), de ce a fost străpuns după cum a prezis Zaharia?
Vă sugerez să citiţi ce au spus profeţii. Coranul doar menţionează 25 de profeţi, dând numai nişte informaţii foarte sumare despre ce au spus ei. De ce să nu citiţi voi înşivă ce au spus profeţii aceştia şi să judecaţi voi înşivă? De la început, de la căderea lui Adam, Dumnezeu a dat profeţii despre venirea răscumpărătorului oamenilor (Mesia). Aceste profeţii erau o parte şi o dovadă a revelaţiei, din timpul când au fost date până la împlinirea lor. Profeţiile împlinite sunt dovada cea mai tare şi satisfăcătoare: căci cine poate şti viitorul decât Acela care‑l hotărăşte? Dezvoltarea profeţiei mesianice a început în cartea Genezei. Imediat după căderea lui Adam în grădina Edenului în Geneza se arată speranţele restaurării şi mântuirii.
Tot ce a a fost declarat la început avea să fie împlinit prin copilul unei femei (Geneza 3:15), căci în sângele lui Adam era deja păcatul. Aria se limitează în trepte: Mesia va veni prin familia lui Sem (Sam), Geneza 9:26; prin familia lui Avraam, Geneza 12:3; a lui Isaac, Geneza 22:18; a lui Iacov, Geneza 28:14; a lui Iuda, Geneza 49:10; Moise spune că va fi un profet asemenea lui, Deuteronomul 18:15, iar anunţul făcut de Natan în 2 Samuel 7:16 determină mai departe faptul că mântuirea va veni prin casa lui David. Acest subiect este dezvoltat mai mult de însuşi profetul David în Psalmii Mesianici, iar mai târziu Ioan Botezătorul vine şi anunţă venirea lui Mesia. Ştiţi de ce? Şi de ce a trebuit Dumnezeu să facă toate acestea? Ei bine, răspunsul este simplu: pentru a rezolva odată problema păcatului de la început prin căderea lui Adam şi a Evei, până când va veni din nou ca Judecător al lumii; aceasta este întreaga istorie a Bibliei, a Israelului şi a tuturor profeţilor. Mesia a fost mesagerul final al omenirii, după el n‑a mai fost nevoie de un altul, fiindcă nu mai trebuia nimic făcut căci Dumnezeu completase planul Său de răscumpărare. Tot ce mai aşteptăm noi acum este a doua Sa venire, revenirea ultimă pentru a duce la îndeplinire restul istoriei, istoria fiind a Sa [în limba engleză: un joc de cuvinte – History is His‑Story – n.tr.]

Pentru omul firesc poate că nu sună corect ca Dumnezeu să pedepsească pe copiii lui Adam pentru ce a făcut el, şi poate nu ni se pare cinstit să moştenim noi păcatul de la Adam. Este acceptat însă faptul că dacă cineva ia o boală cu transmitere sexuală o poate transmite soţiei lui şi copiilor care vor veni, chiar dacă nu este nici vina soţiei nici a copiilor săi. De asemenea este acceptat faptul că omul n‑ar putea supravieţui dacă un animal sau o plantă n‑ar fi omorâtă pentru hrana lui, pentru că trebuie să mănânce în medie de 3 ori pe zi. De ce se împotrivesc atunci oamenii lui Hristos, care a murit pentru noi ca noi să supravieţuim eternităţii, dacă alegem să‑L acceptăm? Când a ales să nu asculte de Dumnezeu, omul a ales blestemul – aceasta este realitatea.
Pe scurt şi într‑o frază, motivul tuturor profeţilor şi a tuturor revelaţiilor este de a ne spune despre cea mai importantă vizită din toată istoria: vizita lui Mesia, cel coborât pe pământ pentru rezolvarea problemei păcatului (mântuirea) odată pentru totdeauna, şi acest Mesia este numit Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii (Isaia 9:6). Căderea lui Adam este problema umanităţii iar soluţia este mântuirea (eliberarea, scăparea de păcat). Cum poate cineva scăpa de păcat? Poate‑mi spui că prin rugăciune şi post, dar Biblia declară: NU. Cum ar putea o femeie care şi‑a pierdut fecioria prin păcat să şi‑o recapete? Este imposibil, ar trebui să se întâmple o minune, iar minunile nu se întâmplă decât dacă Dumnezeu lucrează. Dumnezeu însuşi trebuie să lucreze pentru rezolvarea problemei păcatului, nu omul, iar faptele bune ale omului trebuie să fie rezultatul dragostei de Dumnezeu, nu să fie făcute dintr‑un simţ al datoriei sau al dorinţei de a‑ţi câştiga favoruri în faţa lui Dumnezeu.
Scepticii de azi nu pot pretinde pe drept că Noul Testament a fost scris cu sute de ani după întâmplarea evenimentelor. Noi am arătat că această temă a păcatului şi mântuirii nu este de azi, de ieri. Scepticii de azi spun că Isus n‑a zis niciodată că El e Dumnezeu, că n‑a zis niciodată: Eu sunt Dumnezeu, închinaţi‑vă Mie! Toate religiile necreştine spun la fel, iar eu mă văd silit să repet din nou: “Toate religiile sunt împotriva creştinismului şi creştinismul împotriva lor, a tuturor.” De ce?

Într‑o împrejurare în care era cât pe ce să fie omorât cu pietre, Isus a spus unui om slăbănog: “Păcatele îţi sunt iertate! ... Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele, "Scoală‑te", a zis El slăbănogului, "ridică‑ţi patul, şi du‑te acasă." Slăbănogul s‑a sculat, şi s‑a dus acasă. Cînd au văzut noroadele lucrul acesta, s‑au spăimîntat” (Matei 9:1‑8). Oricine poate rosti astfel de cuvinte, dar numai Dumnezeu poate vindeca şi ierta păcatele. Nu există o altă explicaţie decât că Isus prin această minune a pretins că este Dumnezeu în trup. Isus Hristos – El este Mântuitorul. El este singurul care poate ierta păcatele. Dacă vrei să ţi se ierte păcatele, doar El o poate face. Lucrul acesta nu se poate face altfel. El s‑a dus la cruce, a murit pe cruce, El a plătit păcatele lumii. El a fost pus în mormânt, El a înviat a treia zi, El este în ceruri acum şi este viu. El a trimis pe martorii care au văzut cu ochii lor aceste evenimente să spună tuturor oamenilor că, dacă vor să aibă o relaţie cu Dumnezeu, dacă vor să fie iertaţi, acest lucru poate fi posibil chiar acum. Este gratuit, este har.
Isus a făcut întreaga lucrare. Isus poate schimba viaţa ta. Isus va pune Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în viaţa ta. Aşa a început Biserica, s‑a întins în întreaga lume şi a ajuns până azi, iar noi azi propovăduim acelaşi mesaj.
Mă întreb dacă tu crezi că Isus este viu acum şi dacă L‑ai rugat vreodată să te ierte de păcat? Dacă nu, de ce să nu‑i ceri să facă acest lucru pentru tine chiar acum? Cere‑i să vină în viaţa ta şi să devii creştin, urmaş al lui Hristos. În momentul în care‑L chemi, El promite că te va mântui. Pentru cei ce decid să respingă oferta Lui şi mor, Biblia promite un chin veşnic. Numai Biblia explică calea îngustă a mântuirii lui Dumnezeu: “Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. (Matei 7:13‑14). Pe care poartă vei intra tu?

Scriptura este demnă de încredere

Obişnuiam să cred că îndoiala în credinţă este rea. Prin citirea Bibliei însă mi‑a fost plantată o sămânţă bună a îndoielii în ceea ce credeam. Când am început să înţeleg Biblia, am învăţat că punerea la îndoială a unui lucru fals este calea de a afla adevărul. Am început să‑L înţeleg pe Dumnezeu într‑un mod cu totul diferit de ceea ce învăţasem despre El. Dumnezeu vrea să fim siguri de ceea ce credem, de aceea ne pune la dispoziţie toată cunoştinţa de care avem nevoie pentru eliminarea îndoielii şi promite să locuiască în noi prin Duhul Său cel Sfânt.
Odată cu studierea Bibliei a început şi lupta lăuntrică: Cum am putut să mă îndoiesc de Biblie, considerând‑o falsificată şi modificată de evrei, când însăşi ţara în care am crescut vorbea şi striga tare, când mii de dovezi arheologice ieşeau la iveală din pământul Ţării Sfinte confirmând Biblia?!! Sulul cărţii lui Isaia a fost descoperit în peşterile de la Qumran de către un musulman dintr‑un sat alăturat localităţii unde locuiam eu (Al‑Ta'amreh). Numele păstorului care a găsit‑o a fost Muhammad Deib, un musulman care căuta una din oile sale care s‑a pierdut lângă peşterile înalte din valea Qumran de lângă Marea Moartă. Datarea acestor manuscrise prin metoda Carbon 14 a arătat că ele sunt cu aproximativ 200 de ani înainte de Hristos. Pornind de la această descoperire au aflat şi restul Vechiului Testament (mai puţin cartea Esterei), confirmând Biblia Vechiului Testament de astăzi, cu sute de versete care prezic venirea lui Isus Hristos, identică cu ceea ce avem astăzi.
De multe ori vizitam, împreună cu mama, diferite muzee din Israel şi astfel m‑am îndrăgostit de arheologie, eram fascinat de ea; într‑una din discuţiile noastre i‑am spus răspicat că evreii (ucigaşii de profeţi) şi creştinii (porcii) au denaturat Biblia, fără să realizez mărimea obrazniciei mele şi caracterul meu scandalos. Ca răspuns ea m‑a dus la muzeul sulurilor în Ierusalim şi mi‑a arătat sulul încă intact al cărţii Isaia, care poate fi văzut de oricine care se îndoieşte, spunându‑mi că nimeni nu putea arăta vreo eroare a Bibliei şi nu putea dovedi vreo denaturare, dar oamenii resping adevărul în ciuda tuturor evidenţelor. Se poate ca o cauză să fie mândria?
Populaţia musulmană şi arabă locală este rareori interesată de acest fel de materiale. A trebuit practic să mă rog de unii prieteni să citească acest material şi ca de obicei parcă nişte solzi pe ochi îi împiedicau să vadă. Şi eu am refuzat adevărul în ciuda tuturor evidenţelor. De ce? Lumea de azi se bazează pe dovezi şubrede ca să creadă evoluţia şi religiile false. Eu aveam mândria mea de musulman şi depindeam de dovezi superficiale pe care le consideram incontestabile. Dar Domnul a avut milă de sufletul meu. Am studiat, am citit şi am găsit că nu lipsa dovezilor constituia o problemă, ci mândria că eram musulman şi orbirea care‑mi cuprinsese viaţa. Trebuie să se întâmple o minune şi solzii care acoperă ochii şi inima unui musulman să cadă. Solzii sunt dovezile superficiale de care se ţine orice musulman; odată îndepărtaţi aceşti solzi, prin cunoaşterea Adevărului, o nouă transformare are loc. Această transformare nu este din lumea aceasta, dar ea nu poate avea loc până când calea blocată de stânci şi gunoaie nu este curăţată. Atunci se poate planta sămânţa cea bună a adevărului într‑un pământ pregătit. Din fericire, dovezile sunt la îndemână. Nu lipsesc argumentele care să susţină afirmaţiile creştine.
Biblia se compune din 66 de cărţi, scrise de 40 de profeţi diferiţi, în trei limbi diferite, în trei continente diferite şi într‑o perioadă de 1500 de ani. Poate cineva lua oricare 66 de cărţi scrise de 40 de autori în trei limbi diferite, pe trei continente diferite şi într‑o perioadă de 1500 de ani, având orice fel de temă sau scop şi să găsească armonie şi unitate între ele? 2 Timotei, capitolul 3, versetul 16 spune : "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu." Toată este un cuvânt mare. În 2 Petru 1:20‑21 citim: “Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n‑a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” Hristos a promis că nu va veni sfârşitul lumii până Biblia nu va fi răspândită în întreaga lume. Biblia a fost publicată până acum în 1800 de limbi, şi este cea mai citită carte din istorie. Nici o altă carte n‑a fost tradusă în atât de multe limbi. În ea Dumnezeu arată planul creatiei Sale şi ea este descoperirea scopului Său pentru vieţile noastre. Dumnezeu şi‑a împlinit promisiunile până la ultima literă în toate cazurile, şi astăzi se pot face săpături ale unor cetăţi care dau la iveală evidenţe ale afirmaţiilor Bibliei: în toate cetăţile descoperite studiile geografice, istorice şi ştiinţifice au demonstrat veridicitatea detaliilor biblice.

Luaţi orice altă carte sacră şi comparaţi: toate au lipsuri. Aşa am făcut eu înainte de a mă preda lui Dumnezeu. Luaţi de exemplu cartea lui Mormon care pretinde că indienii americani sunt la origine iudei veniţi din Israel pe plute: are nume de cetăţi şi triburi despre care nu s‑a auzit niciodată. Ar fi grozav să se arate o hartă cu ceva din cartea lui Mormon. De fapt, The Smithsonian Institute din Washington D.C., Museul de Istorie Naturală, au publicat o declaraţie de şapte pagini prin care documentează ca frauduloase, false pretenţiile Cărţii lui Mormon. Articolul respinge orice pretenţii de veridicitate istorică, arheologică sau ştiinţifică a cărţii.
Pe de altă parte, Biblia a fost cea mai precisă carte din istorie, un lucru atestat de cei mai de seamă arheologi, istorici şi oameni de ştiinţă, şi vom examina câteva dovezi. Toate locurile numite în Biblie au fost găsite. De exemplu s‑a spus că hetiţii sunt doar o născocire. Ei sunt menţionaţi de Avraam în geneza 49. În 1960 în partea de nord‑est a Turciei, în cea mai mare descoperire a secolului, s‑au găsit 35.000 de tăbliţe despre ei, iar toate cărţile care acuzau Biblia de născociri în legătură cu ei au trebuit scoase din rafturile magazinelor şi bibliotecilor. Imperiul hetiţilor a fost unul din cele mai mari din istorie, şi totuşi oamenii n‑au cunoscut acest lucru până acum. S‑ar fi scutit multă oboseală şi ruşine dacă oamenii ar fi crezut Biblia. N‑ar fi trebuit să aşteptăm până în 1960. Putem scrie volume şi aduce mii de dovezi ale descoperirilor arheologice recente care să dovedească faptul că relatările Bibliei sunt 100% corecte. Din lipsă de spaţiu, în acest material vom menţiona doar câteva.
Pentru sute de ani, multe evenimente şi personalităţi din Biblie au fost negate, până s‑a făcut descoperiri arheologice care au confirmat acurateţea Bibliei. Astăzi personalităţi biblice negate timp de sute de ani, ca Nebucadneţar, Belşaţar, Darius şi împăratul David, sunt confirmate de ştiinţa arheologiei ca fiind adevărate. De exemplu, istoria împăratului David a fost considerată de multe universităţi ca fiind mit. Totuşi în 1993 arheologii au săpat la Tel Dan în Israel şi au găsit o tăbliţă de piatră care se referea clar la “casa lui David” (Bait Daveed), identificându‑l ca împărat al lui Israel. Aceasta a fost prima inscripţie în afara Bibliei datată aproximativ în secolul al nouălea î.Hr. De asemenea, o referinţă la împăratul Omri, un alt împărat al lui Israel, este în Stela împăratului Mesha al Moabului, care include şi trei împăraţi ai Asiriei: Tiglath‑Pileser III, Saragon II, şi împăratul Shalmanesser III. O altă inscripţie asiriană găsită în Ninive (Neenawa) în Iraq confirmă pe împăraţii Ahab, Iehu, Ioas, Menahem, Pecahia, Ahazia, Ozia, Ahaz, Ezechia, Manase, Ioiachin and Osea. Şi cu aşa evidenţe puternice, nici un învăţat onest nu poate respinge istoria biblică.
A fost găsit şi renumitul Obelisc Negru din ruinele Nimrodului, care confirmă relatările biblice despre victoria împăratului asirian Shalmaneser II asupra împăratului Iehu al Israelului (841‑814 î.Hr.) confirmând relatarea din Cartea Împăraţilor. O altă inscripţie în piatră a fost descoperită în templul lui Faraon la Teba în Egipt, care menţiona o invazie a egiptenilor împotriva Israelului, confirmând prezenţa lui Israel pe vremea lui Iosua, lucru considerat de mulţi critici ai Bibliei drept ficţiune. Nenumăratele cărţi care criticau Biblia au ajuns perimate şi fără valoare, şi a trebuit să fie scoase din interpretările istorice reale. De asemenea, binecunoscutul cilindru de lut găsit în Iraq care menţiona pe împăratul Cir şi decretul său care permitea captivilor din diverse naţiuni să se întoarcă în ţările lor confirmă Cartea lui Ezra 1:1‑3.

Se pot cita şi alte exemple: Geneza 14 unde Dumnezeu ne spune în Biblie istoria referitoare la înfrângerea confederaţiei celor cinci împăraţi din răsărit de către mica armată a lui Avraam (Ibrahim). În timp ce criticii neagă istoricitatea relatării biblice, Dr. Nelson Glueck, un arheolog de frunte al secolului spune: “Cu secole în urmă o altă civilizaţie uimitor de avansată a înflorit între secolele 19‑21 î.Hr., până ce a fost lichidată sălbatic de împăraţii Răsăritului. Comform relatărilor biblice, sprijinite de evidenţe arheologice, la sfârşitul acelei perioade aceştia au devastat fiecare cetate şi sat de la Ashtaroth Karnaim, în sudul Siriei, trecând prin Trans‑Iordania şi Neghev până la Kadesh‑Barnea în Sinai (Genesis 14:1‑7)." Şi confirmând acurateţea Bibliei în ceea ce priveşte arheologia, el sune: “Ca un fapt veritabil, putem totuşi afirma categoric că nici o descoperire arheologică n‑a contrazis vreodată o referinţă biblică. S‑au făcut numeroase descoperiri arheologice care confirmă în termeni generali sau în detaliu exact afirmaţiile istorice ale Bibliei. Şi, mai mult încă, o evaluare corectă a descrierilor biblice a dus deseori la descoperiri uimitoare. Acestea formează cuburi minuscule în mozaicul general al memoriei istorice aproape incredibil de corecte a Bibliei” (Nelson Glueck, Rivers in the Desert, [New York: Farar, Straus and Cudahy, 1959], p. 31).
Turnul Babel şi împrăştierea oamenilor după schimbarea sau încurcarea limbilor, poate fi confirmat de mai mulţi savanţi lingvişti şi de descoperirile arheologice, având în vedere faptul că ruinele Turnului pot fi încă văzute. Cel mai mare lingvist oriental, Dr. Max Mueller, declara că toate limbile umane îşi au rădăcina într‑o singură limbă originală. Istoria lui Nebucadneţar poate fi confirmată, ea fiind gravată pe cărămizi de lut ars. Profesorii Oppert şi William Loftus, le‑au tradus confirmând cea dintâi abandonare a turnului pe timpul lui Nimrod (Al‑Namrood), şi confuzia limbilor descrisă în Geneza 11:1‑8 după cum a declarat Nebucadneţar: “Dintr‑un timp îndepărtat l‑au abandonat oamenii, fără noimă rostind cuvintele lor.”
Chiar şi relatarea istorică a lui Iosif şi cei şapte ani de foamete din Geneza 41 pot fi confirmaţi astăzi prin intermediul unei tăbliţe de piatră ieşită la iveală pe ţărmul de la Hadramaut în Yemen datând din 1800 î.Hr. şi tradusă în arabă de profesorul Schultens şi apoi tradusă de Reverendul Charles Foster care spune: “Apoi au venit anii sterpi şi arşi: când a trecut un an rău a venit altul după el...” S‑au găsit alte inscripţii confirmând managementul înţelept al rezervelor de hrană făcut de Iosif (Yusuf), în tot timpul celor şapte ani de foamete în Egipt. Chiar şi numele lui Iosif este menţionat în una din aceste inscripţii.
Istoria despre “zidurile Ierihonului” a fost considerată şi ea mulţi ani o poveste, până când profesorul John Garstang a făcut una din cele mai uimitoare descoperiri ale secolului, după cum scrie el: “În legătură cu lucrul principal, nu este nici o îndoială: zidurile au căzut spre exterior atât de mult încât atacatorii au putut să se caţere peste ruinele lor şi să intre în oraş.” În timp ce toate săpăturile confirmă o cădere spre interior a zidurilor la toate celelalte cetăţi sub presiunea armatelor cuceritoare care loveau zidurile, singurele ziduri care s‑au găsit a fi căzute spre exterior au fost cele ale Ierihonului. Asta ca să confirme Biblia în Cartea lui Iosua 6:20 unde scrie: “Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s‑a prăbuşit; poporul s‑a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate.” Pentru confirmare: (John Garstang, Joshua Judges,[London: Constable, 1931]).

Denaturarea Bibliei vs. Denaturarea Coranului
Cine denaturează?

Niciunde în Coran nu se spune că Biblia ar fi denaturată textual. Versetele din Coran pe care le folosesc musulmanii pentru a acuza Biblia că ar fi textual denaturată sunt doar încercări ale unor musulmani de a apăra islamul. Chiar dacă Coranul ar acuza Biblia de denaturare, ar fi foarte dificil să dovedească acest lucru în contextul manuscriselor şi dovezilor arheologice existente astăzi. În ciuda acuzaţiilor pe care le fac unii, în acuzaţia că Coranul sau Biblia ar fi deformate fiecare din ele trebuie luată separat. Ca să fie dovedită divină, cartea Coranului trebuie pusă sub lumina cercetării şi examinată dacă este vrednică de încredere din punct de vedere istoric, arheologic, profetic, ştiinţific şi textual. La acelaşi test trebuie supusă şi Biblia.
Totuşi, la aceste acuzaţii se poate răspunde simplu prin examinarea câtorva versete: “Puteţi voi (o, voi, oameni ai credinţei) să păstraţi nădejdea că ei vor crede în voi?Văzând că unii din ei au auzit cuvântul lui Allah şi l‑au pervertit cu bună ştiinţă după ce l‑au înţeles.” (Al‑Baqarah[2]:75). “Dintre evrei sunt cei care scot cuvintele din locul lor (bun), şi spun: ‘Auzim şi nu ascultăm’ şi ‘Auziţi ca să nu auziţi’; şi‑l învârt cu limba şi defăimează credinţa...” (Al‑Nisa[4]:46a).
Este ceva obişnuit când discuţi cu musulmani despre denaturare ca ei să caute cuvântul “denaturare,” să facă o afirmaţie şi apoi să ignore restul contextului. Este un fapt cunoscut azi că mulţi oameni care aud Coranul sau Biblia iau cuvintele spuse, le sucesc pe limbă, dar de fapt aceştia nu schimbă deloc textul. Mulţi abuzează de interpretări, dar textul rămâne protejat. Schimbările textuale în Biblie pot uşor detectate, din moment ce există originalele. În cazul versetelor de mai sus, ele se referă la o ceartă între Mohamed şi evreii din Medina. Coranul afirmă că evreii au încercat să ascundă în Biblie profeţiile lui Mohamed, şi au pervertit‑o după ce au auzit‑o (au înţeles‑o).
Între musulmani este o convenţie, că schimbările textuale în Coran (Al‑Tahreef Al‑Lafthi), prin adăugări, ştergeri şi substituirea de cuvinte sunt imposibile. Totuşi, a face schimbări verbale, omisiuni şi contorsionări ale vresetelor în timpul citirii şi recitării sunt posibile. Nimeni nu poate găsi în Coran versete referitoare la schimbarea sau denaturarea textului biblic. Dacă ar fi aşa, învăţaţii musulmani le‑ar fi prezentat de mult. Putem întreba: De ce nu există în Coran astfel de referinţe? Există câteva motive:
(1) Mohamed a crezut că el este menţionat în Biblie. Cum ar fi putut să spună că o carte pervertită vorbeşte despre el?
(2) Mohamed încerca să‑i convertească pe evrei şi anumite secte creştine. Ar fi fost imposibil să facă acest lucru acuzând Biblia lor că este modificată.
(3) Ar fi fost periculos să spui că cuvântul lui Dumnezeu poate fi stricat, din moment ce Coranul mărturiseşte că cuvintele lui Dumnezeu sunt protejate de Dumnezeu. Din acest motiv, integritatea şi puritatea Bibliei ar trebui să fie evidentă pentru oricine citeşte Coranul arab.
Poate întrebaţi: De ce doar Arab? Pentru că traducătorii Coranului în engleză şi în alte limbi au avut intenţia clară de a exporta credinţa lor în Apus, şi pentru a face ca oamenii din Apus să adopte islamul trebuia să‑i determine să lase Biblia, aceasta fiind denaurată faţă de original (conform musulmanilor). Deci contorsionarea cuvintelor şi coruperea textuală a traducerii Coranului era singura cale. Poate spui: O astfel de acuzaţie are nevoie de dovezi! Pentru că se cer dovezi, iată‑le:
Să luăm ca exemplu Surah Al‑Ahqaf[46] versetul 30, în traducerile majore făcute de musulmani. Să luăm traducerea lui Abdullah Yusuf Ali. Ea spune: "Ei au spus, "O, popor al nostru, noi am auzit o carte descoperită după Moise, confirmând ceea ce este înainte de el; ea conduce (oamenii) la adevăr şi pe cărarea cea dreaptă.” Priviţi la cuvintele subliniate mai sus, care spun înainte de el. În limba arabă cuvintele nu sunt “înainte de el.” Haideţi să traducem cuvânt cu cuvânt, şi las cititorului arab posibilitatea să fie sincer cu sine însuşi când citeşte această traducere cuvânt cu cuvânt:

 
Arabă:     kaloo     ya kawmana     Inna     sami'ina     kitaban     unzila     ba'd     Musa        
Engleză:     Ei au spus     O, popor al nostru    noi    am auzit    o carte    descoperită    după    Moise    
 
 
Arabă:     Musadekan     Lima     Bayna     Yadayehe        
Engleză:     confirmând    ce este    între     mâinile lui    
 
 
Arabă:     Yahdee     ela     al‑hak     wa‑ela tareekin mustakeem        
Engleză:     ea conduce    la    adevăr    şi pe cărarea cea dreaptă    

Priviţi la cuvintele îngroşate, “între mâinile lui.” Aceste cuvinte au fost înlocuite cu “înainte de el.” Aceasta s‑a făcut pentru a călca peste cuvintele originale "bayna yadayehe" (între mâinile lui). Dacă cuvintele ar fi fost traduse corect, cititorul ar trage concluzia că Biblia existentă pe timpul lui Mohamed (între mâinile lui) este corectă şi poate fi folosită ca pentru călăuzire pe cărarea adevărului, lucru pe care musulmanii încearcă să‑l acopere, ştiind că Biblia din mâinile lui Mohamed este aceeaşi cu Biblia pe care o avem astăzi, însă mândria islamică îi face să ignore adevărul. Cuvintele “între mâinile sale” se găsesc peste tot în Coran şi au fost schimbate în toată traducerea engleză cu “înainte de el,” aşezând astfel Biblia la un timp incert înainte de Coran.
Iată încă un exemplu din Abdullah Yusuf Ali: “Cel ce ţi‑a trimis cu adevărat Cartea, confirmă ce este înainte de el; şi el a trimis Legea (lui Moise) şi Evanghelia (lui Isus).” (Al‑Imran[3]:3). Şi acum traducerea cuvânt cu cuvânt:
 
 
Arabă:     nazzala     alayka     alkitabu     bel‑hakkee     musaddekan     lima     bayna     yadayehe        
Engleză:     El a trimis    ţie    cartea    cu adevărat    confirmă    ce este    între     mâinile lui    
 
 
Arabă:     wa‑anzala     al‑tawratah     wal‑enjeel        
Engleză:     Şi El a trimis    Torah    şi Evanghelia    

În modul de traducere al versetului, el schimbă “între mâinile lui” cu “înainte de el,” iar adăugarea parantezei (lui Isus) după cuvântul Evanghelie insinuează o foarte cunoscută pretenţie musulmană modernă, şi anume că Evanghelia lui Isus a fost numele original al Evangheliei care s‑a pierdut, de aceea a pus paranteza (lui Isus) după cuvântul Evanghelie. Musulmanii pretind că Evanghelia după Matei, Luca... sunt amintiri ale oamenilor şi întreabă: Ce s‑a întâmplat cu Evanghelia lui Isus? (Pentru detalii, vezi Fatir:31, Yunus:37, Yusuf:111, şi Al‑Maida:51).
Trebuie să răspundem acestei întrebări referitoare la Evanghelia lui Isus. E simplu: Dacă tatăl tău dintr‑o ţară depărtată îţi scrie scrisori timp de mai mulţi ani, mesaj după mesaj care‑ţi spun că va veni la tine curând, când într‑o zi vine şi bate la uşa ta ar trebui să aibă încă o scrisoare cu el? Nu, el este scrisoarea! Şi după ce vine şi te vizitează şi pleacă din nou în ţara aceea depărtată îţi poate scrie iar scrisori în care să‑ţi spună despre întâia lui vizită şi despre a doua lui vizită în viitor.
La Evangheliile după Luca, Ioan, Marcu se referă Coranul când spune de Biblia din timpul lui Mohamed, pe care o atestează şi o respectă. Am putea întreba: Ce a vrut să spună Coranul când s‑a referit la Biblie în următoarele versete: “Oh Yahya (Ioan Botezătorul) se ţine de Carte cu toată puterea şi Noi i‑am dat înţelepciune ca unui copil” (Mary:12). “Şi el (Dumnezeu) îl va învăţa cartea şi înţelepciunea şi Tora şi Evanghelia” (Al‑Imran[3]:48). “şi Maria a crezut în cuvintele Domnului ei şi în carţile Lui” (Al‑Tahrim[66]:12). Zeci de alte versete din Coran vorbesc cu respect de Biblia cea sfântă, şi nici unul din ele nu o acuză de deformare sau schimbare.

Hristos şi istoria
A cincisprezecea ediţie a Enciclopediei Britanice are listate la persoana lui Isus Hristos 20.000 de cuvinte. Şi ştiţi ceva? Nici unul din ele nu dă vreo sugestie că El n‑a existat. Există în Enciclopedia Britanică mai multe cuvinte şi noţiuni legate de Isus Hristos decât de orice altă personalitate istorică.

Este Apusul în favoarea creştinismului?

Credeţi că mijloacele media din Apus scriu cu bucurie despre Isus? De ce credeţi că toţi istoricii care au trăit în prima sută de ani după Hristos şi au scris despre această perioadă, fie ei budişti, hinduşi, sceptici sau agnostici, n‑au avut altă variantă decât să‑L includă pe Isus Hristos în lucrările lor. De ce? Răspuns: Pentru că Isus Hristos a fost şi încă este cea mai fascinantă personalitate a istoriei. Luaţi revista Newsweek în Apus. Ce vedeţi? Mergeţi la universităţi în Apus. Ce vedeţi? Profesorul Avrumm Stroll de la Universitatea Colombia declară astfel: “Isus probabil că a existat. S‑au ţesut însă atâtea legende în jurul lui încât învăţaţilor le este imposibil să afle ceva despre omul real. Evanghelia lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt scrise la mult timp după răstignirea lui Isus şi nu dau informaţii istorice demne de încredere despre el. Este aproape imposibil să deduci adevăruri istorice din legendele şi descrierile minunilor făcute de Isus.” Oameni ca Ahmad Deedat şi alţii înţeleg puţin sau deloc din ceea ce s‑a afirmat mai sus, dar primesc cu bucurie totul, din moment ce susţine pretenţia lor că “Biblia este denaturată, coruptă.” Musulmanii nu sunt singurii care acuză Biblia de schimbare. În Apus ei au un mare sprijin în a promova această imagine a unei Biblii neveridice. Asta este cumva pentru că Apusul este musulman? Sau pentru că toţi necreştinii sunt de fapt anti‑creştini? Este exact ce spuneam eu: “Toţi împotriva creştinismului şi creştinismul împotriva tuturor.” Această frază se va repeta în toată această carte, şi ea este o dovadă solidă despre Hristos în faţa unei lumi sceptice.

Savanţii, cât şi cele mai multe religii ale lumii, nu neagă faptul că Isus a trăit cu adevărat şi a învăţat pe oameni. Problema pe care o au ei este în legătură cu intervalul de 200 de ani scurs între perioada lui Isus şi perioada manuscriselor. Ei spun: Transmiterea “orală” de la început a fost bună, dar cu trecerea timpului istoria “orală” a fost denaturată. Unii n‑au auzit‑o corect, alţii au adăugat ceva de la ei sau au scos ceva şi au transmis‑o astfel mai departe. Ei au fost sinceri, dar cu toată sinceritatea au transmis mai departe ceva care nu s‑a petrecut deloc în realitate. Drept urmare, nu se poate garanta că ceea ce s‑a scris este adevăr sau este mit, legendă, istorii scornite. Aşa spun savanţii moderni, şi fireşte că dacă ar fi aşa am fi în pericol. Oare aşa s‑a întâmplat? În Evanghelia după Luca, el spune: “Fiindcă mulţi s‑au apucat [au pus mâna, în ediţia engleză KJV – n.tr.] să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s‑au petrecut printre noi, după cum ni le‑au încredinţat cei ce le‑au văzut cu ochii lor de la început...” (Luca 1:1‑2).
Traducere: "Fiindcă mulţi au scris cu mâna, în formă scrisă evenimentele la care am fost martori şi pe care le credem toţi.”
Interpretare: Luca declară că mulţi au scris relatări istorice. Cu alte cuvinte, pe când s‑a apucat el de scris existau deja în circulaţie rapoarte scrise despre Isus. Cum spun atunci criticii că totul s‑a transmis pe cale orală timp de 200 de ani?
Luca, a scris pe lângă “Evanghelia după Luca” şi cea de‑a doua carte, “Faptele Apostolilor.” El spune în Fapte capitolul 1 şi Luca capitolul 1: “Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, de la început până în ziua în care S‑a înălţat la cer... după cum ni le‑au încredinţat cei ce le‑au văzut cu ochii lor de la început, şi au ajuns slujitori ai Cuvîntului.”
Interpretare: "Teofile, am scris cartea întâia, Evanghelia după Luca, pentru a‑ţi povesti lucrurile din viaţa lui Isus care sunt crezute între noi, şi de care suntem absolut siguri că s‑au petrecut.” În filmul “Ultima Ispită a lui Hristos” este o scenă în care ucenicii stau în jurul focului şi gătesc mâncarea pentru cei 5000 de oameni. Scena a fost pusă ca să arate că aşa‑zisele minuni ale lui Isus sunt false. Fără să verifice ce spun Scripturile sfinte, acceptând aproape orice imaginaţie de la Hollywood, musulmanii se aliniază şi ei celei mai mari înşelătorii pe care a văzut‑o lumea. Adică, rescrierea celei mai adevărate istorii trăită vreodată: istoria Mântuitorului lumii.

Pe tot globul poţi citi şi vedea minciuni despre istoria vieţii lui Hristos. De ce? Istoria spune că era un lucru foarte periculos să pretinzi că eşti Mesia. Din nefericire, în ziua de azi oricine poate pretinde că el este Mesia şi să înşele pe mulţi, şi nici măcar nu ajunge la închisoare. Una din evidenţele majore scoase la lumină în secolul 20 este The Ryland's Papyri (Papirusurile Ryland) în care sunt incluse aproape opt versete din Evanghelia după Ioan. Datarea cu Carbon a arătat că ele sunt din anul 110 d.Hr. Această descoperire i‑a zdruncinat serios pe savanţii liberali şi musulmani, care pentru sute de ani au pretins că Cartea lui Ioan a fost scrisă în anul 200 d.Hr. Cum de a fost atunci copiată în 110 d.Hr.? Toate cărţile şi materialele care criticau Biblia în legătură cu data scrierii Noului Testament sunt scoase din rafturi. De ce?
John Robinson, scriitorul liberal al cărţii Honest to God (Cinstit cu Dumnezeu) a fost provocat de colegii săi să cerceteze data scrierii cărţilor Noului Testament. El a răspuns în cartea Re‑dating The New Testament (Re‑datarea Noului Testament). În acea carte el face afirmaţia uluitoare că Marcu a fost scrisă în jurul anului 40 d.Hr. şi toate celelalte cărţi ale Noului Testament au fost scrise înainte de anul 70 d.Hr. Tot mai mulţi savanţi de azi nu au altă alternativă decât să recunoască adevărul. De ce? Amintiţi‑vă că Isus a murit în jurul anului 33.
William Ramsay, un arheolog renumit în lume şi un savant care a călătorit mult căutând să demonstreze falsitatea Bibliei, a fost copleşit de evidenţe şi a ajuns să devină creştin, la fel ca mine. Cărţile lui sunt considerate clasice în ce priveşte istoria Noului Testament.
A. N. Sherwin‑White, un alt istoric clasic de la Universitatea Oxford a studiat comparativ evidenţele vaste cu acurateţea istorică a cărţii Faptele Apostolilor. El scrie: "Pentru Cartea Faptelor, confirmarea istoricităţii este copleşitoare... orice încercare de respingere a istoricităţii ei de bază, chiar şi în chestiuni de detaliu apare acum ca absurdă."
William F. Albright, cel mai faimos arheolog mondial al Bibliei, a spus: “Fiecare carte pe care o aveţi în Noul Testament a fost scrisă între anii 50 şi 80 d.Hr. de către evrei botezaţi.”

Otto Betz, unul din cei mai respectaţi savanţi mondiali, în cartea sa “What do we know about Jesus?“ (Ce cunoaştem sigur despre Isus?) a spus aşa: “Nici un savant serios nu s‑a aventurat să postuleze non‑istoricitatea lui Isus.”
F. F. Bruce, autorul cărţii “New Testament Documents: Are They Reliable” (Documentele Noului Testament: Sunt ele vrednice de încredere) este de acord: “Pentru un istoric fără prejudecăţi istoricitatea lui Hristos este la fel de axiomatică ca istoricitatea lui Iuliu Cezar.”
De asemenea, vă rog să remarcaţi că arheologia Orientului Mijlociu nu a fost înfiinţată de oameni care iubeau pe Dumnezeu, ci de oameni a căror singură dorinţă era să discrediteze Biblia. Cu toate acestea “nici măcar o relatare a Bibliei nu a fost dovedită a fi falsă.” De ce? Cu toate acestea unele universităţi şi unii savanţi musulmani învaţă aceste lucruri, ignorând istoria. De ce?

Evidenţe istorice
În decursul istoriei mulţi învăţaţi au atacat Biblia, dar ea totuşi a rămas şi încă stă în picioare ca fiind cea mai precisă carte scrisă vreodată. Biblia a fost confirmată de mulţi istorici, prieteni şi duşmani ai Israelului. Să luăm ca exemplu pe samaritenii care‑i urau pe evrei şi care au fost trimişi în Israel de către asirieni în jurul anului 700 î.Hr. Ei au folosit cele cinci cărţi ale Torei şi le‑au acceptat ca fiind autentice, le‑au păzit şi le‑au păstrat cu gelozie timp de mii de ani, în ciuda urii lor faţă de evrei.
Iată câţiva istorici mari care au confirmat relatările Bibliei:
Strabo, 54 î.Hr., un istoric şi geograf păgân care a confirmat istoria poporului evreu. El a documentat fuga evreilor din Egipt sub comanda lui Moise. El a spus: “Între multele lucruri în legătură cu templul şi locuitorii Ierusalimului, faptul cel mai acceptat este că egiptenii sunt străbuni ai evreilor de astăzi. Un preot egiptean numit Moise, care a posedat o parte din ţară numită Egiptul de jos, fiind nemulţumit cu instituţiile de acolo a plecat şi a a venit în Iudea cu o mare mulţime de oameni care se închinau divinităţii” (Starbo, Geography, lib. xvi.,c.2).
Diorous Siculus, 80 î.Hr., un istoric grec, a scris în cartea sa: “În timpuri îndepărtate asupra Egiptului a venit o mare plagă, şi mulţi au atribuit cauza acesteia lui Dumnezeu, care a fost mâniat împotriva lor fiindcă în ţară existau mulţi străini care foloseau rituri şi ceremonii străine în închinarea la divinitate. Egiptenii au înţeles deci că, dacă nu vor izgoni din ţară pe toţi străinii, nu vor fi niciodată liberi de nenorocire. Atunci, după cum ne spun mulţi scriitori, cei mai mulţi duşmani şi cei mai curajoşi din aceşti străini care erau în Egipt au fost obligaţi să părăsească ţara... ei s‑au retras în provincia numită acum Iudea, nu departe de Egipt, şi care era în acele timpuri nelocuită. Aceşti emigranţi erau conduşi de Moise, care era mai înţelept şi mai brav decât toţi. El le‑a dat legi şi le‑a ordonat să nu aibă imagini ale zeilor, fiindcă este un singur Dumnezeu care cuprinde toate lucrurile şi este Domn la toate” (Diodrous Siculus, Library of History, lib. 1., ap Phot.).

Istorie creştină

Flavius Josephus (Yusefus), în anul 37 d.Hr. scrie în cea mai semnificativă carte de istorie scrisă vreodată, The Antiquities of the Jews (Antichităţile evreilor) despre un om pe nume Teuda, care pretindea că este Mesia lui Dumnezeu şi ştia că trebuia să facă o minune pentru a‑şi dovedi afirmaţia. Istoria ne arată că el a fost “ucis cu pietre” după ce s‑a coborât la râul Iordan însoţit de o mare mulţime şi s‑a rugat timp de câteva ceasuri: “Despărţiţi‑vă, ape ale Iordanului!” Josephus a fost martor la evenimentele care au dus la războiul teribil care s‑a terminat cu distrugerea Ierusalimului şi a Templului. Aceste relatări au necesitat multă atenţie şi precizie, fiind o chestiune de viaţă şi de moarte. În legătură cu Isus, Josephus a scris astfel: “Pe vremea aceea a venit Isus, un om înţelept, dacă ne este îngăduit să‑l numim om, care făcea lucruri minunate, învăţător al celor care primesc adevărul cu plăcere. A atras de partea Lui mulţi dintre evrei, dar şi mulţi dintre neamuri. El era Hristosul, şi când Pilat, la sugestia celor mai de seamă dintre noi, l‑a condamnat la moarte pe cruce, acei ce l‑au iubit de la început nu l‑au uitat, căci li s‑a arătat viu din nou în a treia zi, după cum au prezis profeţii cei sfinţi acest lucru şi încă alte zeci de mii de alte lucruri minunate în legătură cu El; şi sămânţa creştinilor, numiţi aşa după el, nu s‑a stins până astăzi” (Cartea 18, 3:3). Josephus a descris în detaliu şi moartea lui Iacov şi a lui Ioan Botezătorul.
Thallus (52 d.Hr.), un scriitor palestinian, a înregistrat în istoria sa întunericul miraculos de pe faţa pământului. Julius Africanus spune: “Thallus, în a treia carte a istoriilor sale, încearcă să explice întunericul [din ziua în care a murit Hristos] ca fiind o eclipsă a soarelui, lucru nejustificat, după cât mi se pare mie.” Întrebăm: De ce “nejustificat”? Fiindcă o eclipsă de soare nu poate avea loc la lună plină. Hristos a murit în perioada lunii pline de la Paşte. Acum, dacă ne luăm după musulmani, Hristos n‑a fost răstignit niciodată, ci Iuda Iscariotenul (un om ticălos) a murit în locul lui. Atunci, de ce Dumnezeul care are sub control natura să fi transformat ziua în noapte pentru un om ticălos? Această înregistrare istorică confirmă Evanghelia care spune că “La ceasul al şaselea, s‑a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea” (Marcu 15:33).
Există şi alte referinţe istorice vechi la întunericul supranatural de la moartea lui Hristos. Chiar şi astronomii confirmă concluzia lui Africanus că o eclipsă normală ar fi fost imposibilă din punct de vedere astronomic în timpul lunii pline, aşa cum era cazul la Paşte. Poziţia lunii a fost calculată în cele mai mici detalii pentru perioada zilelor de sărbătoare respective. A trebuit să fie un eveniment măreţ şi uimitor ca Dumnezeu să acopere soarele încât să nu lumineze lumea!
Tertulian, şi scrierile din perioada creştinismului timpuriu arată evidenţe fascinante. Ele îl menţionează pe Tiberiu care a trăit în timpul lui Isus şi a cunoscut despre viaţa Lui. Tertulian, care a fost judecător şi teolog la sfârşitul secolului al doilea, a scris câteva cărţi în apărarea credinţei creştine. El scrie: “În consecinţă Tiberiu, în acele zile în care numele de creştin şi‑a făcut intrarea în lume, şi fiindcă el însuşi primise ştiri despre adevărul divinităţii lui Hristos, a adus acest subiect în faţa senatului, prezentând hotărârea sa în favoarea lui Hristos. Senatul a respins propunerea, nedând aprobarea. Cezar şi‑a menţinut părerea, ameninţând cu mânie pe toţi acuzatorii creştinilor” (Apology 5:2). Tertulian a permis oamenilor să aibă acces la înregistrări guvernamentale oficiale şi risca, în caz de minciună dovedită, să fie omorât, dar el ştia că scrie adevărul.
Iustin Martirul (148 d.Hr.), un mare scriitor creştin, îl confirmă pe Tertulian în Apologia sa (1:35), când scrie împăratului Antoninus Pius, în încercarea de a‑l convinge să adopte credinţa creştină. El îl îndeamnă pe împărat să caute şi să cerceteze dovezile existente în arhivele guvernamentale imperiale din Roma, care conţineau toate rapoartele procuratorilor şi guvernatorilor provinciilor. Conform Legii Romane, fiecare guvernator trebuia să dea un raport anual asupra tuturor evenimentelor excepţionale de sub jurisdicţia lor. Acest raport trebuia să aibă explicaţii detaliate asupra acţiunilor intreprinse pentru pace şi conducere înţeleaptă. Iustin Martirul îl trimite pe împărat să caute în mod specific documentul “Faptele lui Pilat din Pont” din anul morţii lui Hristos. Iustin Martirul scrie: “Mi‑au străpuns mâinile şi picioarele – este o descriere a cuielor bătute în mâinile şi picioarele lui Isus pe cruce; după ce L‑au răstignit, cei ce L‑au răstignit au dat cu zarurile pentru hainele Lui pe care le‑au împărţit între ei, şi poţi afla că aceste lucruri s‑au întâmplat astfel din “Faptele” scrise de Pilat din Pont.”
În alt pasaj din scrisoarea sa el scrie: “El a făcut aceste minuni şi tu te poţi încredinţa uşor de asta din “Faptele” lui Pilat din Pont.”
Din nou spunem: să trimită împăratului Romei o scrisoare cu născociri ar fi însemnat pentru Iustin Martirul moartea.
Tacitus (112 d.Hr.), un istoric roman cu acces la arhivele guvernului roman, spune despre Isus: “Hristos, întemeietorul numelui de creştin, a fost dat la moarte de către Pilat din Pont, procuratorul Iudeii în timpul domniei lui Tiberiu, dar această superstiţie distructivă, reprimată pentru un timp, a ieşit iar la iveală, nu doar în Iudea, unde şi‑a avut originea răul, ci până şi în cetatea Romei.” Tacitus a fost duşman al creştinătăţii, totuşi a înregistrat cu grijă istoria lui Isus. Exista pedeapsa cu moartea pentru cei ce ar fi trucat arhivele guvernamentale, în consecinţă aceşti istorici erau corecţi până la ultima literă în ce priveşte evenimentele istorice. Din cele de mai sus, întrebăm: Cum pot musulmanii să pretindă ca Hristos n‑a murit pe cruce?

Pliney, guvernator al provinciei romane Bitinia, 112 d.Hr., într‑o scrisoare către împărat cere instrucţiuni amănunţite despre felul în care ar trebui să‑i interogheze pe creştinii prigoniţi. În Epistolele sale (X:96) el afirmă că aceşti credincioşi nu se vor închina lui Traian şi nu pot fi determinaţi prin tortură să‑L blesteme pe Hristos. Mai mult, el spune că aceşti creştini “aveau obiceiul de a se aduna în anumite zile stabilite înainte de a se lumina de ziuă, unde cântau în versuri felurite un imn lui Hristos ca unui Dumnezeu, şi făceau legământ solemn nu să facă fapte rele, ci să nu comită niciodată vreo înşelătorie, furt, adulter, să nu‑şi calce niciodată cuvântul şi să nu nege adevărul pe care au fost chemaţi să‑l proclame.” Atunci, cum pretind musulmanii că primii creştini, consideraţi de ei ca fiind adevăraţii creştini, nu s‑au închinat lui Hristos, când în toată istoria ei sunt văzuţi închinându‑se lui Hristos, aşa cum credeau, că El a venit în trup?
Suetonius, istoricul oficial al Romei în timpul împăratului Hadrian (125 d.Hr.) în lucrarea sa “Viaţa lui Claudiu” se referă la creştini ca fiind alungaţi din pricina “instigaţiei lui Chrestus (Hristos)."
Lucian, în cel de‑al doilea secol după Hristos, menţionează că: “Isus era venerat de urmaşii Săi şi a fost omul răstignit în Palestina pentru că a introdus un nou cult în lume.” Moartea Lui şi pretenţia Lui de a fi divin au fost recunoscute de cei mai de seamă istorici ai lumii antice, atât prieteni cât şi duşmani. De ce oare?
Concluzie: Există evidenţe ample că Evangheliile au apărut între anii 40 d.Hr. şi 70 d.Hr. Aceasta înseamnă în timpul vieţii celor care L‑au văzut pe Isus, au auzit învăţăturile Lui, în timpul cât minunile Lui erau încă vii. Cu toate dovezile arheologice şi istorice, savanţii de azi nu pot nega data scrierii evangheliilor şi mulţimea datelor istorice care dovedesc evenimentele de atunci. Mulţi martori şi istorici au scris despre ele. Mai sus am arătat doar câteva exemple de istorici timpurii care vorbesc despre Isus, viaţa, moartea şi învierea Lui. El a împărţit istoria între î.Hr. (înainte de Hristos) şi d.Hr. (după Hristos) şi a influenţat lumea ca nimeni altul!

A pretins Isus că este Dumnezeu?

Musulmanii şi scepticii de azi nu pot susţine că Noul Testament a fost scris la sute de ani după întâmplarea evenimentelor. După cum am dovedit, a mai susţine aşa ceva este anacronic şi nu mai e la modă. Musulmanii şi scepticii de azi, de exemplu dl. Ahmad Deedat, un foarte cunoscut apologet islamic, spune în Dezbaterea Musulmană avută cu Anis Shorrosh, o creştină palestiniană: “Isus n‑a spus niciodată că este Dumnezeu. El n‑a spus niciodată: Sunt Dumnezeu, închinaţi‑vă Mie.” Musulmanii nu sunt singurii care fac acestă afirmaţie, ci la fel fac “toate celelalte religii, şi eu repet fraza “Toţi împotriva creştinismului şi creştinismul împotriva tuturor.” De ce? Într‑o împrejurare în care era cât pe ce să fie omorât cu pietre, Isus a spus unui om slăbănog: "Păcatele îţi sunt iertate" ... Ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, "Ţie îţi poruncesc", a zis El slăbănogului, "scoală‑te, ridică‑ţi patul, şi du‑te acasă." Şi îndată, slăbănogul s‑a sculat, şi‑a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor” (Marcu 2:9‑12).
Oricine poate rosti astfel de cuvinte, dar numai Dumnezeu poate vindeca şi ierta păcatele. Nu există o altă explicaţie decât că Isus prin această minune a pretins că este Dumnezeu în trup. Isus Hristos – El este Mântuitorul. El este singurul care poate ierta păcatele. Dacă vrei să ţi se ierte păcatele, doar El o poate face. Lucrul acesta nu se poate face altfel. El s‑a dus la cruce, a murit pe cruce, El a plătit păcatele lumii. El a fost pus în mormânt, El a înviat a treia zi, El este în ceruri acum şi este viu. El a trimis pe martorii care au văzut cu ochii lor aceste evenimente să spună tuturor oamenilor că, dacă vor să aibă o relaţie cu Dumnezeu, dacă vor să fie iertaţi, acest lucru poate fi posibil chiar acum. Este gratuit, este har. Isus a făcut întreaga lucrare. Isus poate schimba viaţa ta. Isus va pune Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în viaţa ta. Aşa a început Biserica, s‑a întins în întreaga lume şi a ajuns până azi, iar noi azi propovăduim acelaşi mesaj.
Mă întreb dacă tu crezi că Isus este viu acum şi dacă L‑ai rugat vreodată să te ierte de păcat? Dacă nu, de ce să nu‑i ceri să facă acest lucru pentru tine chiar acum? Cere‑i să vină în viaţa ta şi să devii creştin, urmaş al lui Hristos. În momentul în care‑L chemi, El promite că te va mântui.
Aşa că, dragă prieten musulman, dacă te gândeşti că Biblia pe care o avem azi este modificată, acest lucru nu are nici o bază reală, este fără dovezi şi împotriva oricărei logici, din moment ce Dumnezeu în curgerea anilor îşi transmite şi îşi păstrează neschimbat cuvântul Său.
Ce s‑a întâmplat cu tot ce au spus profeţii în decursul anilor, cu ce a spus Moise (Musa), David (Daud), Zaharia, Ioan (Yohanna) şi restul profeţilor, şi cu revelaţiile date de Dumnezeu lor? Oare n‑a protejat Dumnezeu Cuvântul Său, revelaţiile trimise oamenilor prin ei? Nu este logic ca Dumnezeu să permită modificări textuale cuvântului spus prin aceşti profeţi şi să lase aceste erori să treacă neidentificate. În Biblie toate revelaţiile făcute prin mai mult de 40 de profeţi sunt încă intacte în ziua de astăzi şi nu există vreo dovadă care să susţină acuzaţia de modificare, ci din contră; examinaţi descoperirilor recente ale sulurilor de la Marea Moartă unde există aproape întreg Vechiul Testament, fără nici o modificare.
Îţi sugerez, prietenul meu musulman, să examinezi evidenţele, e foarte logic să faci asta. În mod deosebit dacă eşti din Palestina, ştiu cât de riguroşi sunt palestinienii când cumpără ceva, fie aur, petrol sau hrană, totdeauna examinează produsul şi refuză să se mulţumească cu falsuri. De asemenea, prietene musulman, îţi amintesc că în Coran nu există nici un singur verset care să arate modificarea textuală a Bibliei şi să aducă dovezi la aceasta!!! Din contră, Coranul se referă întotdeauna la Biblie ca fiind adevărată, Biblia care a fost în “mâinile” profeţilor şi a credincioşilor din timpul lui Mohamed. Dacă cineva priveşte în traducerile Coranului va găsi peste tot o greşeală de traducere: “scriptura dinainte,” cu sensul de anterioară, dând impresia unor scripturi sau cărţi pierdute. Aceasta este o sabie cu două tăişuri: dacă Biblia este coruptă, modificată, atunci şi Coranul este la fel.

Voi pune acum întrebarea cea mai importantă, şi dacă ai decis să nu răspunzi la nici o altă întrebare, te rog fă‑o la aceasta. Voi fi satisfăcut dacă vei avea amabilitatea să răspunzi doar acestei întrebări: A fost Biblia modificată înainte de Mohamed sau după Mohamed? Dă‑mi voie să te ajut. Dacă răspunzi “înainte,” eşti într‑o dilemă, fiindcă îl acuzi pe Mohamed că este profet fals, din moment ce Coranul se referă în mod clar la Sfânta Scriptură ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă răspunzi “după,” eşti într‑o altă dilemă, fiindcă Biblia a fost deja tradusă în mai multe limbi şi distribuită peste tot în lumea antică! Şi întrebăm: Cine a modificat‑o? Când a fost modificată? Ce spunea ea înainte de a fi fost modificată? Cum de n‑a fost observat acest lucru, din moment ce o astfel de schimbare trebuia să includă lideri şi comunităţi din toată lumea şi toate copiile existente trebuia să fi fost sau distruse, acest lucru fiind imposibil.
Pe de altă parte, când califul Othman Ibin Afan a hotărât să adune şi să ardă toate Coranurile tipărite înainte de ultima sa ediţie, această muncă a fost atât de dificilă şi remarcată de întreaga lume islamică încât n‑a putut fi făcută în ascuns. Şi noi întrebăm: Ce a spus acel Coran? Cum se poate garanta că este acelaşi cu cel anterior? Nu există altă opţiune decât să ne încredem în Othman Ibin Afan? Cum se poate cineva aştepta ca noii convertiţi la islam să accepte prin credinţă pe Othman Ibin Afan?
Haide să fim sinceri, înainte ca să fie acuzate traducerile Bibliei, cineva ar trebui să se uite la traducerile în engleză ale Coranului şi să vadă abuzarea limbii engleze, pentru a se potrivi unor interpretări favorabile musulmanilor, de către nişte musulmani care au ajustat traducerile pentru gândirea apuseană. Aceşti traducători au folosit de asemenea cuvinte de termeni ştiinţifici care nu existau în Coran pentru a spune că Coranul are în el minuni ştiinţifice, lucru pe care‑l vom discuta în capitolul “Coranul şi Ştiinţa.”

Este bine când cineva arată erorile şi greşelile, dar te rog, prietene musulman, nu acuza Biblia că este greşită înainte de a o examina. Mă îndoiesc că ai “examinat‑o deja,” căci dacă o vei examina vei găsi minuni şi dovezi mai mult decât te‑ai gândit, minuni pe care Coranul nu le‑a putut şi nu le poate prezenta vreodată. Ridicarea şi căderea naţiunilor este prezisă cu mii de ani înainte, planul lui Dumnezeu pentru omenire este deja stabilit şi prezentat în Biblie. Vă pot spune din Biblie ce se va întâmpla. De exemplu: este imposibil să distrugi Israelul, pur şi simplu pentru că aşa este scris în Biblie şi aşa a promis Dumnezeu. Poţi încerca dacă vrei, dar dacă faci asta vei fi judecat de Dumnezeu. Hitler a încercat să‑i distrugă pe evrei – priveşte ce s‑a ales de el.
Voi fi bucuros să‑ţi arăt alte dovezi dacă vrei, dar ţine minte, prietene musulman, că aici este vorba de destinul etern, şi dacă Biblia este adevărată tu vei merge în iadul veşnic. Biblia învaţă că iadul nu este ceva temporar – trebuie să examinezi adevărul, nu să‑ţi închizi mintea. Dumnezeu vrea să gândeşti, nu să ai doar o credinţă oarbă sau o credinţă fără dovezi. Prezintă‑ţi şi tu dovezile dacă eşti cu adevărat credincios!!!

Ce este cu trinitatea?

Să fie clar: Creştinii cred într‑un singur Dumnezeu. Musulmanii declară: conceptul de trinitate este încurcat, complicat şi ilogic. Noi întrebăm: De ce accepţi faptul că Dumnezeu ne‑a creat din lut – asta nu este încurcat, complicat şi ilogic, dar şi eu şi tu acceptăm acest lucru?!! Noi credem în capacitatea lui Dumnezeu de a depăşi logica noastră! Pentru a crede că Dumnezeu este Dumnezeu, trebuie să ne depăşim logica: El poate fi oriunde în acelaşi timp şi El este dincolo de timp. Musulmanii par să accepte toate aceste lucruri. Cum răspunde cineva unui copil când întreabă: “De unde a venit Dumnezeu?” Sunt sigur că şi tu ai pus astfel de întrebări tatălui tău, mamei tale sau profesorului tău pe vremea când erai copil, dar ai acceptat aceste concepte ilogice după ce ai învăţat că Dumnezeu este omnipotent şi omniprezent. Căile Lui nu sunt căile noastre. El nu poate să ne explice lucruri pe care nu suntem în stare să le pricepem. Dacă copilul tău vine la tine şi te întreabă despre un cuvânt pe care l‑a citit: “Tati, ce este sexul?” vei rămâne blocat de întrebare şi îi vei răspunde: “Este ceva dulce ca mierea, într‑o zi după ce vei creşte şi va veni timpul potrivit vei putea să guşti şi tu.”
Musulmanii acceptă că albuşul unui ou este ou, că gălbenuşul este ou şi că coaja este tot ou, dar nu sunt trei ouă ci un singur ou. Ştiu că este un exemplu prea simplu poate, dar putem merge şi mai departe. Musulmanii acceptă că un musulman are o gândire, un trup şi un suflet, dar el este un musulman, nu trei musulmani.
Dumnezeu este Unul, un Dumnezeu puternic şi trinitar. Pentru că este Dumnezeu Puternic, Minunat, Creator, El trebuie să fie complex, mai pe sus de înţelegerea noastră. Ascultăm la radio şi nu vedem undele electromagnetice, nu le vom vedea niciodată dar trebuie să le acceptăm ca un fapt, din moment ce auzim sunetul şi am studiat despre asta la şcoală. Am fi acceptat această realitate şi dacă n‑am fi studiat despre ea, căci auzim sunetele emise de radio. Undele n‑au probleme să călătorească pe la toate radiourile. Copilul tău întreabă dacă în radio sunt omuleţi mici care vorbesc. Tu‑i spui: Nu, sunt unde. El zice: Dar nu văd apa. Îi spui: Sunt altfel de unde.
Trebuie să ascultăm la vocea Bibliei, să înţelegem dovezile logice şi să acceptăm ce este dificil. Dar să nu rămânem agăţaţi de fraza “Trinitatea este ilogică,” pierzând astfel pentru totdeauna mântuirea. Musulmanii acceptă sute de lucruri care sunt ilogice, şi am arătat câteva. Când musulmanii vor putea explica logic Creaţia, Dumnezeirea, omnipotenţa, omniprezenţa, atunci vor putea cere creştinilor să explice de ce Dumnezeu este un Dumnezeu trinitar. Musulmanii trebuie să abandoneze ideea modificării şi stricării Bibliei, să accepte să creadă în Dumnezeu, în Scripturi, în îngeri şi în profeţii Lui. Să ştie mai întâi de toate că oamenii nu pot acuza cărţile lui Dumnezeu de modificare textuală, neputând să dovedească această acuzaţie, care merge împotriva naturii lui Dumnezeu: El îşi împlineşte promisiunea că Cuvântul Său rămâne în veac.

Luaţi cartea Isaia, scrisă cu sute de ani înainte de venirea lui Hristos. Ea a sfărâmat afirmaţiile oamenilor, chiar şi ale evreilor care nu cred în trinitate spunând, la fel ca musulmanii: “Nu înţelegem,” şi de aceea au respins, deşi n‑au luat să studieze multele referinţe la trinitate din Vechiul Testament. Mulţi au lansat provocarea de a arăta un verset din Vechiul Testament care să vorbească despre trinitate. Chiar dacă nu poate fi găsit un astfel de verset, învăţătura despre trinitate se găseşte peste tot în Biblie, inclusiv în Vechiul Testament.
Prezentăm doar un exemplu din cartea Isaia 48:16: “Apropiaţi‑vă de Mine, şi ascultaţi! De la început Eu n‑am vorbit în ascuns, de la obârşia acestor lucruri, Eu am fost de faţă. Şi acum, Domnul Dumnezeu m‑a trimis cu Duhul Său.” Isaia este mesagerul lui Dumnezeu. Şi el se roagă de ei după cum auziţi. F.Delitzsch (p. 253) spune bine: “Profetul n‑a mai vorbit la modul personal înainte; pe de altă parte, aceste cuvinte sunt urmate în capitolul următor de un mesaj privitor la Sine Însuşi a Robului Domnului care se prezintă ca restaurator al lui Israel şi lumina Neamurilor, şi deci nu poate fi Israel ca naţiune” nici Isaia, nici vreun altul decât Însuşi Isus Hristos. Este evident că vorbitorul este Dumnezeu, Cel care a vorbit de la început, şi Cel care‑L revelează pe Dumnezeu omului. El afirmă: “Domnul Dumnezeu M‑a trimis cu Duhul Său,” o referinţă clară la cele trei personalităţi distincte care sunt în Dumnezeul Unic. Cel ce este Dumnezeu a fost trimis de Dumnezeu şi de către Duhul lui Dumnezeu.
Este o confirmare a versetului din Noul Testament în 1 Ioan 4:14: “... Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.” Biblia face referinţă la trinitate în peste 700 de locuri. Doar câteva astfel de referinţe sunt suficiente pentru a dovedi că acest lucru vine de la Dumnezeu. În Ioan 1:1‑3 Hristos este identificat ca Dumnezeu şi Creator al tuturor lucrurilor: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n‑a fost făcut fără El.” Aceste versete confirmă în mod categoric ceea ce scria Isaia în versetul din Vechiul Testament, când vorbitorul era Dumnezeu: “De la început Eu n‑am vorbit în ascuns” = “La început era Cuvântul,” apoi “de la obârşia acestor lucruri, Eu am fost de faţă” = “El era la început cu Dumnezeu.”

În concluzie, trebuie să clarificăm următorul lucru:

Evidenţe ştiinţifice din Biblie care nu se găsesc în Coran

Despre stele
Multe subiecte legate de ştiinţă găsite în Biblie nu sunt nici măcar menţionate în Coran. În Geneza 15:5 Dumnezeu îi vorbeşte lui Avraam: “Uită‑te spre cer, şi numără stelele dacă poţi să le numeri.” Şi apoi îi spune: “Aşa va fi sămânţa ta.” Avraam probabil se gândea poate că va avea peste o mie de urmaşi, dar numai galaxia noastră are peste 200 de miloane de stele în Calea Lactee.

Orionul
Cartea lui Amos 5:8 vorbeşte despre o constelaţie cunoscută: “El a făcut Cloşca cu pui şi Orionul.” Aceasta se referă la o constelaţie de şapte stele cunoscută ca “Pleiades” sau Cloşca cu pui. În traducerea engleză King James Version traducătorii au spus că textul original ebraic al lui Amos despre “cele şapte stele” se referă la Cloşca cu pui, în timp ce traducătorii moderni traduc “Cloşca cu pui şi Orionul.” Asta pentru că traducătorii din vechime erau încurcaţi ştiind că Cloşca cu pui sau ochiul gol este o constelaţie de şase stele. Cu toate acestea ştiinţa modernă de astăzi confirmă existenţa unei alte stele, a şaptea, care poate fi detectată doar cu telescoape moderne. Cum a ştiut o carte considerată mai prejos de Coran acest lucru?

Despre circuitul apei în natură şi despre vreme

Spre deosebire de Coran, care pretinde totuşi a fi o carte superioară Bibliei, Biblia revendică o cunoaştere ştiinţifică pe care nici un savant musulman onest nu i‑o poate contesta.
Despre circuitul apei în natură şi despre vreme, de exemplu, Biblia detaliază sistemul complex al vremii mult dincolo de pretenţiile savanţilor musulmani, în ceea ce priveşte evaporarea, formarea norilor şi ploaia. În cartea Iov Dumnezeu declară: “Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri. Când a rânduit greutatea vântului şi când a hotărât măsura apelor, când a dat legi ploii şi când a însemnat drumul fulgerului şi tunetului” (Iov 28:24‑26). Coranul nu relatează aşa o descoperire ca aceea din Iov, care confirmă ceea ce au descoperit oamenii cu doar un secol în urmă, că tiparele mişcării aerului şi a vântului sunt guvernate de greutatea acestora. O altă descoperire a ştiinţei moderne se poate găsi în cartea Eclesiastul, unde Dumnezeu declară: “Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo” (Eclesiastul 1:7). Cel mai recent studiu făcut de Departamentul de Agricultură al Statelor Unite a demonstrat că cea mai mare parte din apa care constituie norii de pe întreg pământul vine din apa evaporată din oceanele care acoperă 70% din suprafaţa globului. Într‑un alt verset Dumnezeu declară prin Iov: “Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvârşită? (Iov 37:16). Într‑un alt verset Dumnezeu descrie întregul ciclu al apei, lucru neamintit în Coran: “Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur şi dă ploaia, pe care norii o strecoară şi o picură peste mulţimea oamenilor. Şi cine poate pricepe ruperea norului şi bubuitul cortului Său? (Iov 36:27‑29). Într‑un alt verset Iov descrie izvoarele mărilor: “Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Sau te‑ai plimbat tu prin fundurile adâncului? (Iov 38:16). Cum a ştiut Iov, în urmă cu mai mult de 30 de secole, ceea ce au descoperit cercetările oceanice moderne cu doar 3 decade în urmă, în urma explorărilor subacvatice făcute în părţile cele mai adânci ale oceanului? Cum a ştiut împăratul Solomon că vânturile planetare urmează un model circular dinspre miazăzi spre miazănoapte şi apoi din nou spre miazăzi, lucru care determină tiparul vremii pe întreg pământul, aşa cum ne‑a descoperit Dumnezeu prin el: “Vântul suflă spre miază‑zi, şi se întoarce spre miază‑noapte; apoi iarăşi se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri” (Eclesiastul 1:6) ?

Despre ştiinţa medicală

Biblia a fost în toate aspectele vieţii ghidul poporului Israel după ce au ieşit din Egipt. În cartea Leviticul, Dumnezeu a instituit legi care să ghideze pe oameni şi să‑i ferească de pericole. Mâncarea din animale care au murit din cauze naturale şi atingerea corpurilor oamenilor morţi erau considerate lucruri necurate, fiind potenţiale surse de boli infecţioase. Dumnezeu a instituit de mult legi de sănătate publică şi de carantină. În cartea Numeri 19:14‑17 se poruncea spălarea cu apă curgătoare după atingerea unui trup mort. În cartea Leviticul 13:46 Dumnezeu a declarat privitor la molime şi boli: “Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.” Dumnezeu ştia că infecţiile sunt provocate de germeni care nu pot fi văzuţi cu ochiul liber. Plaga bubonică, numită Plaga Neagră, care a decimat o treime din Europa între 1200 ‑ 1400 d.Hr. a fost rezolvată în final căutând pe paginile Bibliei şi aplicând legile de carantină instituite de Dumnezeu. Aceste reguli date de Dumnezeu pentru păstrarea vieţilor oamenilor au fost redescoperite de oameni doar cu câteva secole în urmă.

Evidenţe ştiinţifice în Coran

Pe măsură ce creşteam în credinţa islamică, doream dovezi. Am început să caut. Aveam nevoie de o temelie puternică. De multe ori noaptea, pe când eram în pat, îmi puneam întrebări pe care n‑aş fi îndrăznit să le pun profesorului meu. Unele din acestea cereau un răspuns, dar de multe ori când puneam întrebări primeam drept răspuns insulte, batjocură sau ţipete. Nu erau permise decât anumite întrebări. Întrebări care priveau subiecte şi doctrine în favoarea islamului. Într‑o zi, de unul singur am început să caut în Biblioteca Moscheei, şi ceea ce am găsit a fost chiar răspunsul pe care‑l căutam. Cartea se numea Coranul, o examinare modernă, de Mustafa Mahmud. Era despre miracolele ştiinţifice din Coran. După ce am citit‑o, am crezut în Coran ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, pentru că conţinea legi ştiinţifice moderne şi doar o carte de origine divină putea să aibă adevăruri ştiinţifice scrise cu mai mult de o mie de ani înainte de descoperirea lor.
În ultimii ani, de multe ori am căutat cu ajutorul unui program pe computer indicii ştiinţifice în Biblie. Spre uimirea mea, am găsit toate “versetele cu miracole ştiinţifice” corecte din Coran, care m‑au făcut pe mine şi pe mii de alţi musulmani să credem în Coran. Spre uimirea mea, toate acestea erau deja în Biblie.
Am găsit apoi în Coran mai multe erori decât adevăruri ştiinţifice. Aceasta mi‑a zdruncinat temelia. Piatra tare s‑a transformat în nisip mişcător. Eram într‑un nor întunecos de îndoială. Mi‑am dat seama că nu pot să mai am încredere în aşa‑zişii “învăţaţi” musulmani. De ce? Fiindcă n‑au dat credit cui trebuia să‑l dea. Au aruncat la o parte adevărurile inspirate de Dumnezeu în trecut. Nu era corect să facă aşa. Era o “trădare.” Mustafa Mahmud, pa care‑l respectam cel mai mult dintre toţi învăţaţii, în cartea sa Coranul, o examinare modernă, comentează câteva versete coranice care conţin elemente de ştiinţă modernă. La prima vedere, dacă cineva studiază astfel de materiale, nu va găsi menţionate decât foarte puţine referinţe biblice sau deloc. De ce? Ar fi foarte uşor pentru învăţaţii creştini să respingă aceste pretenţii odată ce s‑ar face o comparaţie între “versetele minunilor” şi versetele echivalente din Biblie. Toate afirmaţiile savanţilor musulmani cum că Coranul ar include minuni ştiinţifice sunt combătute uşor printr‑un studiu comparativ al versetelor. Este evident motivul pentru care învăţaţii musulmani refuză să abordeze subiectul “Biblia şi ştiinţa.” Acurateţea Bibliei în materie de ştiinţă nu‑şi are egal în nici o scriere antică, cu atât mai puţin în Coran.
Vom prezenta câteva referinţe ştiinţifice ale Bibliei şi Coranului. După examinarea acestor materiale vă veţi putea da seama de ce învăţaţii musulmani nu se referă niciodată la ştiinţă şi Biblie. Un răspuns simplu la “versetele minunilor” din Coran este că ele au fost împrumutate neintenţionat din Biblie. Nimeni nu poate nega faptul că Biblia a existat înainte de Coran. În câteva cazuri putem găsi versete coranice fără corespondent în Biblie. Deşi este exagerat să le numim ştiinţifice, o examinare simplă şi cinstită poate demonstra că ele sunt “erori ştiinţifice” care nu au nimic de a face cu ştiinţa.

Ca principu, trebuie în toate cazurile să fim deschişi în a respinge un verset, indiferent de care parte, fiindcă ştiinţa ca studiu se bazează pe dovezi şi cercetare. Este corect, dacă pentru un verset din Coran găsim un verset egal sau mai bun în Biblie, să respingem acel “verset al minunilor” şi să lăsăm la o parte toate comentariile ştiinţifice care creditează Coranul, din moment ce Biblia ar fi trebuit creditată mai întâi şi referinţa la ea ar fi prima. Să dăm credit celui ce‑l merită. Trebuie de asemenea să analizăm exclusiv ceea ce spune Coranul sau Biblia, lăsând la o parte informaţiile adiţionale nemenţionate în versetele cu pricina – lucru pe care cei mai mulţi savanţi musulmani nu‑l respectă.
Musulmanii afirmă că Dumnezeu a inspirat descoperirile tuturor profeţilor, şi din moment ce acelaşi Dumnezeu i‑a inspirat pe toţi profeţii, este evident că putem găsi similarităţi între ei. Şi creştinii sunt de acord cu asta. Cu toate acestea, se ridică un semn de întrebare: Din moment ce Biblia a fost prima, argumentul că versetele coranice sunt originalul nu poate sta în picioare. Toţi musulmanii acceptă că Biblia a fost inspirată înainte de Coran.

O altă întrebare importantă este următoarea: Dacă Coranul este inspirat de Dumnezeu, n‑ar fi normal să nu conţină erori ştiinţifice? Dacă Coranul este mult superior Bibliei, după cum afirmă, "Wa‑Muhayminan A'alayh," atunci toate afirmaţiile pretins ştiinţifice ale Coranului ar trebui să fie superioare ştiinţei din Biblie. Este foarte uşor să explicăm jocul de cuvinte folosit de învăţaţii musulmani. Iată, spre exemplu, să zicem că copilul meu scrie în caietul de şcoală astfel: “Am făcut un zmeu şi l‑am înălţat să zboare. Apoi am luat o bucată de plastic şi ne‑am confecţionat un Frisbee. L‑am luat pe fratele meu mai mic şi ne‑am distrat aruncând de la unul la altul şi privind un obiect ca un disc care se învârtea zburând încoace şi încolo între noi.” Acum, eu pretind că fiul meu de 6 ani prin minune este om de ştiinţă şi geniu, după care mă duc şi fac o cerere de bursă de studii ca să‑l duc la Harvard. Ei formează o comisie de investigare a cazului. Îi întâlnesc, le zâmbesc şi le înaintez un raport pe care l‑am pregătit pentru a‑mi susţine cererea. Raportul conţine fraza scrisă de fiul meu cu analiza mea:

 
Fiul meu:     Am făcut un zmeu       
Interpretare:     Am făcut un obiect zburător cu aripi       
     Sigur că avea elice, din moment ce era un avion       
Raţionament:     În dicţionar, zmeu are definiţia "Obiect zburător."    
 
 
Fiul meu:     Am făcut un Frisbee        
Interpretare:     Fiul meu a făcut prima Farfurie zburătoare din lume        
Raţionament:     Un Frisbee este un obiect de forma unui disc care zboară     

Evident, comisia va considera că am făcut o glumă proastă, va chema gardienii şi le va cere să mă conducă imediat afară. De ce? Fiindcă în scrisoarea fiului meu lipsesc elemente importante care să susţină pretenţiile mele.
_ Primul: Pentru a dovedi că cuvântul “Frisbee” este o farfurie zburătoare, fraza fiului meu ar fi trebuit să includă referinţa la un “motor electromagnetic de putere termonucleară.”
_ Al doilea: Faptul că acest obiect numit Frisbee este azvârlit cu mâna de la unul la altul arată că nu are acest “motor electromagnetic de putere termonucleară.”
Lucrul uimitor şi trist este că milioane de musulmani înţeleg aceste aşa‑zis miracole ca fiind realitate. În ţările islamice se vând tone de cărţi cu astfel de pretenţii bizare. Orice persoană cât de cât educată ar putea să respingă astfel de afirmaţii când citeşte interpretări ale Coranului. Şi totuşi nici un musulman nu le respinge ca false. De ce?
Cineva ar putea întreba: De ce se duc oameni cu educaţie foarte bună la astrologi, mediumuri, cititori în palmă şi oameni care prezic viitorul? Doamna Reagan, soţia lui Ronald Reagan, s‑a dus şi ea. Câteodată dintr‑un motiv sau altul chiar şi oamenii logici vor privi lucruri ilogice ca realităţi. Singura mea concluzie este că puterea de înşelare copleşeşte câteodată puterea noastră umană, şi atunci cădem în greşeală. Oh, cât suntem de slabi ca oameni. Căutăm în anumite lucruri crezând orbeşte că sunt adevărate. În nici un fel nu acuz Coranul că foloseşte jocuri de cuvinte, dar învăţaţii care dau drept reale interpretările lor sucite poartă într‑adevăr o responsabilitate mare. Interpretarea Coranului este foarte greşită, iar musulmanii trebuie să obiecteze unor astfel de lucruri.
Următoarele exemple vor dovedi ceea ce am spus.

Despre crearea omului

Coranul: “Nu văd necredincioşii că cerurile şi pământul au fost amândouă o masă solidă şi că noi le‑am despărţit, şi că prin apă dăm viaţă oricărei vieţuitoare? Nu vor crede ei asta?” (Al‑Anbiyaa'[21]:30)
Biblia: “Dumnezeu a zis: "Să mişune apele de vieţuitoare, şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului." Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune” (Geneza 1:20‑21).
Pretenţia musulmană: Mustafa Mahmud, un om de ştiinţă egiptean, a concluzionat că aceasta este o referinţă la un fapt necunoscut pe vremea lui Mohamed – că orice fiinţă are apă în ea. El îşi explică afirmaţia cu o dovadă: la examinarea oricărei fiinţe vii găsim apă. Acest lucru este adevărat şi la fiinţele microscopice, fiindcă cuvântul folosit este “orice vieţuitoare.” El îşi susţine afirmaţia cu alte versete: “Şi Allah a făcut orice animal din apă” (Al‑Nur[24]:45). Abdullah Yusuf Ali în comentariul său asupra acestui verset trage alte concluzii: “Aproximativ 72% de pe suprafaţa globului nostru este încă acoperită de ape, şi se estimează că dacă s‑ar nivela toată suprafaţa globului întreaga suprafaţă ar fi sub apă, căci înălţimea medie a terenului nivelat ar fi cu 7000–10000 de picioare sub suprafaţa oceanului. Aceasta arată predominarea apei pe glob. Ultimele descoperiri ale ştiinţei biologiei ne duc de asemenea către concluzia că întreaga viaţă a început în apă. Pe lângă faptul că protoplasma, baza originală a materiei vii, este lichidă sau semi‑lichidă şi într‑o stare de flux şi instabilitate continuă, mai este şi faptul că animalele terestre cât şi vertebratele superioare, incluzând omul, în istoria lor embriologică, au aceleaşi origini ca peştii, indicând originea fluidă al habitatului lor original.”
Dovada: Cititorul versetelor coranice descoperă nebunia şi jocul de cuvinte al acestor scriitori. Versetele ar trebui traduse să spună ceea ce spun, în loc de a adăuga lucruri care nu se găsesc în ele. Este evident că aceste versete spun că Dumnezeu a creat (a făcut) viaţa din apă. Această interpretare este corectă. În schimb Coranul n‑a spus că Allah a făcut ca “în toate vieţuitoarele să existe apă.” Ce se spune e că “Allah a făcut viaţa din apă.” În arabă "min al‑maa" înseamnă “din apă,” după cum apare în toate traducerile Coranului. Încă câteva versete din Coran sprijină această creaţie din apă, după cum vom vedea mai jos. Acest tip de concluzii falsifică ceea ce a spus Allah – lucru de care musulmanii îi acuză pe creştini. Şi noi întrebăm: Crezi tu că dl. Ali şi dl. Mahmud sunt corecţi în a trage astfel de concluzii din versetele de mai sus? Ce concluzie poţi trage din versetul Geneza 1:21 citat? De ce i se dă Coranului tot creditul, când aceste versete au existat cu 200 de ani înainte de scrierea Coranului? Am putea să facem presupuneri şi pe baza versetului din Geneza 1:21, cum fac învăţaţii musulmani, dar e mai bine să rămânem la înţelesul exact a ceea ce spune versetul. Lăsăm la îndemâna musulmanilor şi a conştiinţei lor să hotărască care din versetele de mai sus conţine mai mult adevăr ştiinţific. Invităm pe musulmani să guste din afirmaţiile ştiinţifice mai puternice ale Bibliei. În cartea Psalmilor lui David (Al‑Zabur), în Psalmul 24:1‑2 citim: “Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc! Căci El l‑a întemeiat pe mări şi l‑a întărit pe râuri.”

Coranul: “Iată, Domnul tău spune îngerilor: Sunt gata să fac pe om din mâl, din noroi turnat în formă” (Al‑Hijr[15]:28).
Biblia: “Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău, şi eu ca şi tine am fost făcut din noroi” (Iov[Ayub] 33:6).
Pretenţia musulmană: Mustafa Mahmud scrie: “Mâlul este noroi fermentat şi mirositor. Odată Dumnezeu spune că viaţa a fost creată din apă, în alte locuri spune că a fost creată din praf, şi apoi confirmă că este din mâl mirositor, amestecat cu pământ, şi acest lucru este într‑o armonie ciudată dar deplină cu descoperirile ştiinţei după 1400 de ani.”
Dovada: Viaţa umană a fost creată din noroi, lucru pe care ştiinţa de azi îl confirmă, după ce au batjocorit relatarea biblică a creării omului din praful pământului ca fiind simplă şi naivă. În Noiembrie 1982 batjocura a trebuit să înceteze, când oamenii de ştiinţă de la NASA's Ames Research Center au descoperit cu intrigare că lutul şi pământul conţin absolut toate elementele care se găsesc în corpul uman. Totuşi, dacă Coranul a descoperit acest lucru care este în concordanţă cu ştiinţa, cum explică savanţii musulmani faptul că în Biblie, în Iov 33:6, era descoperit acest fapt cu mii de ani înainte prin profetul? Profetul musulmanilor n‑a venit cu o noutate. Era un lucru din Biblia care era “între mâinile lui.” Ai mai putea tu astăzi să pretinzi că ai descoperit becul electric? De ce nu citează musulmanii versetele biblice în cărţile lor?
Coranul: “Poţi să‑l tăgăduieşti pe cel ce te‑a creat din praf, cu o picătură de sămânţă, apoi te‑a modelat în om?” (Al‑Kahf[18]:37). Nu este logic a afirma că toate vieţuitoarele sunt din praf şi sămânţă (spermă). Este mai bine să lăsăm Coranul să spună ce a vrut Allah să spună, nu să adăugăm alte lucruri la el.

Pretenţia musulmană: Mustafa Mahmud face următorul comentariu la acest verset: “… te‑a creat în perechi – bărbat şi femeie – dintr‑o sămânţă implantată.” El spune: “Ştim că sperma hotărăşte sexul noului născut, dacă va fi bărbat sau femeie, nu ovulul, ci doar sperma având facorii determinării sexului.” Cum a ajuns Coranul într‑un aşa acord cu rezultatele ştiinţei şi cercetării… după sute de ani de coincidenţe? Şi dacă acceptăm că există o şansă, cum de generalizăm? Alţi traducători ai Coranului, de exemplu J. M. Rodwell, au exprimat acest verset aşa: “… că El a creat sexele, bărbătesc şi femeiesc, din germenii difuzaţi ai vieţii.”
Dovada: Mă întreb ce poate însemna “germenii difuzaţi ai vieţii”? Fiindcă în întregul Coran nu se pomeneşte de nici un fel de germeni. Această traducere este mai dificilă decât… Coranul în arabă. Mai întâi aş vrea să vă dau o traducere cuvânt cu cuvânt a versetului, ca să înţelegem ce vrea să ne spună versetul cu adevărat, şi‑l voi lăsa pe cititorul arab să aleagă dintre cele trei traduceri pe cea mai exactă:

 
Arabă:     wa‑anahu     khalaqa     al‑zawjayni     al‑thakara     wal‑untha     min     nutfatin     itha     tumna        
Engleză:     Şi el    a creat    perechile     bărbat     şi femeie     din     o picătură     care     ţâşneşte     

Acum, cum de a venit dl. Mahmud cu o astfel de interpretare? Versetul nu spune că “el a determinat sexele, bărbătesc şi femeiesc, din sperma bărbătească,” ci Coranul spune simplu că Dumnezeu a creat ceea ce noi observăm în viaţă ca bărbaţi şi femei din fluidul care ţâşneşte din organul masculin. O astfel de traducere ar fi corectă, sau cum spunem în limbajul programatorilor de computere, “kiss” (Keep It Simple Stupid). [Un joc de cuvinte în limba engleză, însemnând “Las‑o simplă, fraiere”, adică referitor la traducerea de mai sus, corectă dar necomplicată – n.tr.]
Această idee se cunoştea cu mii de ani înainte de Coran. Simplu: sămânţa bărbătească ajunsă în trupul femeii avea ca urmare naşterea de copii, fie ei băieţi sau fete, două sexe, nu mai mult. Coranul n‑a descoperit ceva nou sau miraculos în acest domeniu. Oamenii din antichitate cunoşteau metoda fertilizării vacilor şi oilor. Ştiau de asemenea cum să provoace lipsa de fertilitate a bărbaţilor; aşa făceau cu sclavii şi cu anumite animale.

Descoperiri ştiinţifice sau erori? Judecă tu!
Coranul: “L‑a făcut pe om dintr‑un cheag de sânge” (Al‑Alaq[96]:2).
Pretenţia musulmană: Dr. Bucaille spune că acest verset din Coran reprezintă o descoperire ştiinţifică majoră.
Dovada: Cum poate fi adevărat acest lucru? Absolut toţi traducătorii şi interpreţii Coranului traduc cuvântul "Alaqa" cu "cheag de sânge." Şi totuşi ei intră într‑un joc de cuvinte de la “cheag de sânge” “Alaqa" la "Aliqa" (a se înfinge în ceva, a se lipi), apoi la fetus care se lipeşte de uter prin placentă. Cum? Din moment ce fetusul nu are nimic de a face cu sângele. Poate‑mi spui că nu‑s doctor. Ei bine, întreabă pe un doctor şi va fi bucuros să‑ţi răspundă zâmbind.
În timpurile antice ei îşi închipuiau totul astfel: un bărbat lua de soţie pe o femeie, femeia avea ciclul ei menstrual normal, curgea sânge… se simţea rău, apoi la o săptămână se culcau… udau plantele din grădină… vor avea un băiat sau o fată, de preferat gemeni… să pască oile, să are pământul, să păstreze numele familiei… într‑o zi femeia nu mai avea ciclul obişnuit… din nou… "Walla" n‑a mai curs sânge… au aşteptat încă o săptămână sau două să fie siguri că acesta s‑a făcut cheag în trupul ei… femeile s‑au adunat şi au discutat… este însărcinată cu băiat sau fată… oricum… un bebelaş… O eroare ştiinţifică a devenit dintr‑o dată descoperire ştiinţifică. În versete anterioare omul era creat din praf, apă şi sămânţă care ţâşneşte. Să adăugăm sânge la această combinaţie, doar putem să facem cum ne place. Dar nu este corect, zice musulmanul. Ce este cu toate aceste versete?

Coranul: “l‑am făcut pe om dintr‑o chintesenţă de lut; apoi l‑am pus sub forma unei picături de sămânţă într‑un loc al odihnei, fixat puternic. Am schimbat apoi sămânţa într‑un cheag de sânge coagulat; apoi am făcut din cheag un bulgăre (fetus) şi din acel bulgăre am format oase pe care le‑am îmbrăcat cu carne; apoi din el am dezvoltat o altă făptură. Fie binecuvântat Allah, cel mai bun creator” (Al‑Mu'minum[23]:14).
Pretenţia musulmană: Mr. Mahmud explică aceste versete spunând: “Omul n‑a fost creat din noroi de la început… ci între noroi şi om există diferite stagii de creaţie, stagii intermediare… aceste stagii anterioare au pregătit omul modern… apoi Coranul ne spune despre diferite stagii ale fetusului, că oasele au fost create înaintea muşchilor (“din acel bulgăre am format oase pe care le‑am îmbrăcat cu carne”). Din studiul embriologiei se cunoaşte foarte bine că şira spinării se formează înaintea muşchulor.”
Lăudat fie Allah, răspunde musulmanul. După care îl duci la o librărie ca să‑i aplici un şoc. Cumperi o Biblie şi o deschizi la… să vedem… Iov 10:8‑12... din nou bunul bătrân Iov! Acolo versete spun: “Mâinile Tale m‑au făcut şi m‑au zidit, ele m‑au întocmit în întregime... şi Tu să mă nimiceşti! Adu‑Ţi aminte că Tu m‑ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână? Nu m‑ai muls ca laptele? Nu m‑ai închegat ca brânza? M‑ai îmbrăcat cu piele şi carne, m‑ai ţesut cu oase şi vine” (Iov 10:8‑11).
Şi apoi rosteşti mirat: Uau!!
Dovada: Cum de a ajuns dl. Mahmud la concluzia că versetele din Coran menţionează cuvântul “muşchi”? Căci el spune că muşchii se formează după oase. Noi spunem: În versetele originale în arabă nici nu se pomeneşte despre “muşchi,” deci să facem o traducere cuvânt cu cuvânt a ultimului verset:

 
Arabă:     Fa‑Kasawna     Al‑Ithama     Lahman        
Engleză:     Am îmbrăcat     Oasele    Carne    

Nici într‑un caz muşchi!! Toţi interpreţii şi traducătorii Coranului sunt de acord că "Lahm" înseamnă carne. Eu m‑am născut în localitatea "Bait Lahm" sau Betleem, nume care, după cum ştie oricine, înseamnă “Casa cărnii.” Şi întreb: Cum s‑a ajuns să se spună că sămânţa bărbătească a devenit cheag “de sânge”? Şi cum a ajuns Coranul să fie numit “Carte mai bună” decât Biblia, mai ales că versetele biblice din Iov (Ayub) sunt mult mai precise când folosesc un cuvânt [cuvântul “vine”, în traducerea română Cornilescu] care înseamnă ţesut de nervi şi muşchi? De ce nu fac referinţă comentatorii Coranului şi la versetele care existau dinainte deja în Biblie? Nu cumva te gândeşti că au fost… părtinitori? O ultimă întrebare: De ce arătăm toate aceste versete din bunul şi bătrânul Iov (Ayub)? Cuvântul ebraic "hannashesh" înseamnă tendon sau nerv. Nu există în Coran vreun cuvânt cu acest înţeles. Nu există "hannashesh" sau "Asab" sau "Adal" în versetele coranice, ci doar “carne.” Cuvântul de care avea nevoie dl. Mahmud l‑a pus el în interpretarea lui, şi noi l‑am subliniat în citatul de mai sus, dar acest cuvânt se găseşte doar în Biblie.

Despre amprentele digitale

Coranul: “Crede omul că noi nu putem să‑i adunăm oasele? Nu doar atât, ci putem să‑i ordonăm şi vârfurile degetelor” (Al‑Qiyamah[75]:3‑4).
Pretenţia musulmană: Învăţaţii musulmani pretind că Coranul ştia dinainte că amprentele digitale ale fiecărui individ sunt unice. În poliţie amprentele digitale sunt folosite pentru a găsi pe criminali. Aceasta este o descoperire modernă pe care doar Dumnezeu o putea şti la timpul scrierii Coranului.
Dovada: Nu există în aceste versete dovezi pentru susţinerea acestei pretenţii. Tot ce spune aceste verset este că în ziua judecăţii Dumnezeu îi va învia pe cei morţi într‑o ordine perfectă, cu trup şi oase, după cum se vede clar din versetul 3: “Crede omul că noi nu putem să‑i adunăm oasele?”
Nu se spune nimic despre faptul că amprentele fiecărui individ ar fi unice. Versetul spune despre adunarea sau împreunarea oaselor, nu despre “diferenţierea amprentelor fiecăruia.” Ca să spună asta, ar fi trebuit să modificăm textul astfel: “Crede omul că noi nu putem să‑i adunăm oasele? Nu doar atât, ci putem să‑i deosebim şi amprentele degetelor.” Musulmanii n‑ar accepta o astfel de modificare în textul Coranului şi nu‑i condamn pentru asta.

Despre Biologie

Coranul: “Pilda potrivita celor care iau ca protectori pe altul decât Allah este cea a păianjenului care‑şi zideşte o casă; dar cu adevărat cea mai slabă casă este cea a unui păianjen” (Al‑Ankabut[29]:41).
Pretenţia musulmană: Mustafa Mahmud comentează versetul din Coran: Aceasta, spune el, este o descoperire majoră în biologie, din moment ce biologia modernă a descoperit că rasa păianjenilor este cea mai crudă din regnul animal, femela omoară pe mascul şi puii mănâncă pe mamă. Ciudată descoperire în biologie pe care Mohamed n‑a cunoscut‑o!
Dovada: Oricine ştie că pânza de păianjen este slabă, sufli peste ea şi se rupe, dar dacă musulmanii vor să spună că Coranul a descoperit asta pentru prima dată, se vor mira citind Cartea Iov (Kitab Ayub) capitolul 8 versetele 13‑15: “Aşa se întâmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu, şi nădejdea celui nelegiuit va pieri. Încrederea lui este zdrobită şi sprijinul lui este o pânză de păianjen. Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu ţine” (Iov [Ayub] 8:13‑15).
Pun alte întrebări: De ce nu citează dl. Mahmud şi alţii acest verset? Ei totdeauna citează versete biblice scoase din context, dar când vine vorba de cunoştinţa superioară a Bibliei, referinţele la Biblie lipsesc. Dacă citim traducerea Coranului făcută de dl. Ali, el intră într‑o discuţie detaliată despre diferitele tipuri de pânze de păianjen despre care a găsit informaţii într‑o enciclopedie, pentru a adăuga varietate şi a da forţă Coranului. Din nou, de ce să nu lăsăm Coranul să vorbească pentru el însuşi? Cum de era deja în Biblie această informaţie? Musulmanii pot spune că nu este o problemă dacă un profet a inspirat altor profeţi versete similare. Atunci se pune întrebarea: Ce noutăţi a adus Coranul în ştiinţă? Şi noi afirmăm: Nici una. Ai o altă părere? Prezintă‑ţi dovezile atunci, dacă eşti credincios. De ce nu citeşti Kitab Ayub, adică Cartea lui Iov, să vezi că Iov a fost inspirat de Dumnezeu! De asemenea trebuie să punem o altă întrebare: Este de acord tot materialul din Coran cu Biblia? Şi ce este cu tonele de versete împrumutate din surse păgâne, apocrife şi fictive? Vom dovedi acestea mai târziu în capitolul “Sursa Coranului.”

Despre pământ şi geologie

Cităm din Coran în legătură cu munţii: “Când te întreabă despre munţi spune‑le: ‘Domnul îi va scoate din temelii şi îi va împrăştia ca praful.’” În Ziua Judecăţii vor avea loc explozii în munţi. Aceste “explozii” sunt menţionate şi în Biblie: “El mută deodată munţii, şi‑i răstoarnă în mânia Sa” (Iov 9:5). Din nou Iov (Ayub) a spus aceste lucruri cu mii de ani înainte. Alte versete spuse de Iov, care se referă la munţi: “Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei, cum este mâncată piatra de ape, şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului” (Iov 14:18‑19). Iov n‑a amintit doar despre munţi, ci a vorbit şi despre eroziune. Este asta o descoperire ştiinţifică? Eu spun nu. Oamenii au ştiut despre eroziune de mult, de aceea în Orient se folosesc ziduri de piatră de susţinere în jurul terenurilor agricole. Am putea şi noi acum să privim într‑o enciclopedie şi apoi să expunem o teorie, la fel ca prietenii noştri: Walla !!! o minune a ştiinţei. Fără să jignim, cuvântul Walla n‑are nici o legătură cu numele folosit pentru Dumnezeu (Allah), ci este doar o exclamaţie: Uau!!
În continuare din Iov: “Omul îşi pune mâna pe stânca de cremene şi răstoarnă munţii din rădăcină” (Iov 28:9). “Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pământ” (Psalmul 97:5).

Într‑un alt verset coranic citim referitor la crearea omului: “Am creat pe om din cel mai bun sol, apoi l‑am coborât în cele mai mari adâncuri” (Al‑Tin[95]:4‑5). În Biblie citim: “Trupul meu nu era ascuns de Tine cînd am fost făcut într‑un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului” (Psalmul 139:15). Dl. Mahmoud comentează că Coranul numeşte munţii stâlpi: “El a creat cerurile fără nici un stâlp pe care să‑l putem vedea; El a făcut munţii să stea tari, ca să nu se clatine cu tine; şi a împrăştiat pe ei tot felul de fiare” (Luqman[31]:10). Iar în alte versete munţii sunt descrişi ca “stâlpi.” El explică: “… că munţii acţionează ca contragreutăţi care ţin coaja pământului la locul ei, nepermiţându‑i să alunece în marea de flăcări din adâncul pământului.” Este de mirare cum ar interpreta dl. Mahmud versetul biblic: “Poate să se cutremure pământul cu locuitorii lui: căci Eu îi întăresc stâlpii." (Psalms 75:3). Sau un alt verset din Biblie: “De aceea nu ne temem, chiar dacă s‑ar zgudui pământul şi s‑ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s‑ar ridica până acolo de să cutremure munţii” (Psalmul 46:2‑3). Concluzia pe care dl. Mahmud a vrut să o scoată din versetul coranic, era deja în Biblie. Şi totuşi el nu citează deloc Biblia. De ce?
Despre crearea omului, dl. Mahmud face un comentariu asupra versetului “Şi după accea am întins pământul,” concluzionând că în Coran era făcută cunoscută o mare descoperire ştiinţifică referitoare la pământ. El spune: “Acest lucru este în conformitate cu cele mai moderne păreri ale astronauţilor despre forma pământului, având în vedere că cuvântul "Duhia" înseamnă “ou.” Ce a vrut dl. Mahmud să deducă este că pământul este mai turtit la polul nord decât la polul sud, având deci forma unui ou. Din nou el stâlceşte înţelesul cuvintelor pentru a le face să slujească scopului său, şi noi apelăm din nou la traducerea cuvânt cu cuvânt:

 
Arabă:     Wa‑lardu     ba'ada     thalika     dahaha        
Engleză:     şi pământul     după    aceea     a întins    

Asta n‑are nimic de a face cu oul. Cuvintele "Dahaha" şi "Duhia" nu sunt sinonime. De fapt în ambele traduceri ale Coranului pe care le am, traducătorii sunt de acord cu traducerea mea cuvânt cu cuvânt. J. M. Rodwell traduce astfel: “Şi după aceea am întins pământul.” Dl. Ali traduce: “Şi pământul mai mult l‑a întins (o expansiune mai mare)” paranteza lui. Vrem să amintim prietenilor noştri musulmani că Biblia deja făcuse declaraţii clare despre forma pământului: “El [Dumnezeu] întinde miază‑noaptea asupra golului, şi spânzură pământul pe nimic” (Iov 26:7). “El şade deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o măhramă subţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.” (Isaia 40:22). Biblia conţine cuvântul lipsă căutat de dl. Mahmud. Oare de ce n‑a împrumutat acesta versete din Biblie pentru a‑şi argumenta explicaţia? Din nou, care este mai exactă, Biblia sau Coranul? Şi o altă întrebare: Când s‑a născut Isaia? Te voi ajuta ştiind că ai mult de studiat. Isaia s‑a născut cu aproximativ 700 de ani înainte de Hristos, adică în total aproximativ 1400 de ani înainte de apariţia Coranului… Nu mai am întrebări!

Într‑un alt verset din Coran Allah spune: “Încolăceşte ziua peste noapte şi noaptea peste zi,” lucru care pentru un musulman constituie o dovadă clară că pământul e rotund, din moment ce întunericul vine peste lumină şi lumina peste întuneric, iar cuvântul “încolăceşte” sigur că se referă la o formă rotundă peste care vine una sau cealaltă. Deşi… cineva poate obiecta că “încolăcit” se poate referi şi la o formă plată, de exemplu încolăcirea unei sârme pe o bucată de scândură. Un alt factor important care nu trebuie ignorat este că în versetul coranic se face referire la noaptea şi ziua (lumina) care se învârtesc în jurul pământului, ceea ce nu implică în mod necesar faptul că pământul este rotund, din moment ce te poţi învârti şi în jurul unei pieţe pătrate, şi ea stă nemişcată în timp ce tu te roteşti. Adevărul este că pământul se învârte în jurul axei sale. Cuvântul "yukawir" (a roti) a fost folosit în vremurile antice drept exemplu la învârtirea turbanului pe cap, şi de obicei nu‑ţi învârţi capul pentru a‑ţi forma turbanul. Este evident că scriitorul Coranului s‑a gândit la soarele şi luna care se încolăcesc în jurul pământului, după cum spune şi versetul următor: “Soarele şi luna se mişcă.”
Cu toate acestea, în Evanghelia după Luca, în capitolul 17, este descrisă venirea lui Hristos în timpul zilei: “Tot aşa va fi şi în ziua cînd se va arăta Fiul omului” (versetul 30), în timp ce în versetele imediat următoare Luca descrie venirea lui Hristos în timpul nopţii: “Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat…” (versetul 34). Acest lucru a fost criticat timp de sute de ani ca fiind o contradicţie: cum putea un singur eveniment să aibă loc şi ziua şi noaptea? Dar aceasta dovedeşte faptul că pământul are o parte din el pe care este noapte şi alta pe care este zi.

În ultimele secole mulţi critici ai Bibliei au denunţat anumite versete care vorbeau de mişcarea soarelui. În Psalmul 19:6 împăratul David (Daud) prin inspiraţie de la Dumnezeu scrie referitor la soare: “… răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul [circuitul] la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.” Acuzaţia era că Biblia pretinde că soarele se mişcă pe o orbită în jurul pământului. Această falsă afirmaţie din antichitate nu se găseşte de fapt în Biblie, în cuvintele “îşi isprăveşte drumul [circuitul] la celălalt capăt [al cerurilor].” Până la construirea şi folosirea telescopului Hubble oamenii de ştiinţă nu au cunoscut că soarele se mişcă prin spaţiu într‑un circuit enorm pe o orbită imensă care se poate parcurge în peste 260 milioane de ani.
Criticii moderni, atât din Apus cât şi musulmani, au criticat pe nedrept Biblia că se referă la un pământ drept sau plan în Isaia 11:12 şi Apocalipsa 7:1, unde expresia “cele patru colţuri ale pământului” s‑ar referi la o suprafaţă plană. Cu toate acestea această expresie a fost considerată întotdeauna “familiară,” referindu‑se la cela patru extremităţi ale globului privite dintr‑o poziţie centrală, aşa cum privea Dumnezeu globul. Versetul “El şade deasupra cercului pământului…” (Isaia 40:22a) confirmă clar ştiinţa modernă, la fel ca şi un alt verset scris de profetul Iov: “… spânzură pământul pe nimic” (Iov 26:7). Iov confirmă de asemenea un adevăr ştiinţific necunoscut Coranului, când se referă la zona din nordul axei pământului spre steaua polară care este aproape fără stele. Acest “gol în spaţiu” de aproximativ 300 de milioane de ani‑lumină i‑a luat pe cosmologi prin surpriză şi este diferit de toate celelalte direcţii, care sunt pline de stele. Dumnezeu a declarat prin Iov: “El întinde miază‑noaptea asupra golului” (Iov 26:7). Pentru mai multe detalii asupra acestui subiect vedeţi Mitchell Waldrop, "Delving the Hole in space, Science magazine, Nov. 27, 1981).

Undele electromagnetice

Despre undele electromagnetice dl.Mahmud arată spre o descoperire a Coranului: “Cerul care trimite înapoi (Wa‑ssama'e That Irrajj'a) şi pământul care deschide.” El comentează că: cerul se comportă a un reflector al undelor electromagnetice. Undele radio ricoşează înapoi spre pământ, astfel încât noi putem auzi sunetul la radio. Fără ca să se întâmple acest lucru am pierde unda. Noi suntem de acord cu teoria undelor electromagnetice. Pe de altă parte, pe ce bază trage el concluzia că Coranul vorbeşte despre undele electromagnetice? În Biblie scrie: “Poţi tu să întinzi cerurile ca El [Dumnezeu], tari ca o oglindă turnată?” (Iov 37:18). Aici nu doar că cerul trimite înapoi, ci cerul reflectă. Acesta este cuvântul pe care‑l căuta dl. Mahmud. Mă voi reţine acum şi nu voi pune nici o altă întrebare.
Pe prietenii musulmani care cred că Coranul este plin de elemente ştiinţifice îi sfătuim să examineze cu atenţie orice astfel de pretenţie. Încercarea de a dovedi că profetul islamului cunoştea legi şi teorii ştiinţifice descoperite doar în vremurile recente pretinde mai mult decât jocuri de cuvinte. O examinare atentă a fiecărei pretenţii formulate poate dovedi foarte uşor că toată cunoaşterea lui era deja ştiută, fiindcă fusese descoperită deja în Biblie. O altă referinţă în acest sens este în cartea scrisă de Dr. William Campbell's, Coranul în lumina ştiinţei, unde sunt examinate mai multe pretenţii de acest fel, dovedind că Dr. Bucaille n‑a folosit metode ştiinţifice pentru concluziile sale. După cum am prezentat şi eu, înainte de a hotărî cineva trebuie să studieze ambele poziţii. Problema predominantă în lumea islamică de astăzi este că musulmanii nu permit deloc prezentarea punctului de vedere creştin şi închid uşa discuţiei, nelăsând nici o oportunitate de dovedire a adevărului.

Concluzie (Ce crezi tu?)

Cât de tare este fundamentarea ta în islam? Ce dovezi pune la dispoziţie islamul pentru ne‑musulmanii care se îndoiesc de islam? De ce ar trebui să credem că Mohamed este un profet adevărat al lui Dumnezeu? De ce să credem că Coranul este adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu? De ce să ne clădim credinţa pe islam? Ce dovezi poate prezenta islamul? Cât de mult sapă musulmanii când îşi clădesc credinţa pe islam? Sau sunt ei musulmani pentru că majoritatea au părinţi musulmani şi au certificat de naştere pe care este ştampila “musulman,” şi la şcoală sunt îndrumaţi să se aşeze la rândul lung al celor ce intră la clasa de Studii islamice, în timp ce puţinii creştini intră la Studiile creştine? După care un profesor musulman le prezintă punctul de vedere islamic şi punctul “său” de vedere asupra creştinismului, majoritatea creştinilor fiind prea speriaţi să comenteze când li se pune întrebarea “Este Isus Dumnezeu?” Şi apoi un musulman frecventează Masjid‑ul local şi‑şi întăreşte credinţa ascultând predici în Vinerea de rugăciune şi începe să primească educaţia islamică fără să fi auzit măcar adevărul întreg despre creştinism.
Ştiu că unii au idei formate sau citesc anumite cărţi care nu au un punct de vedere favorabil credinţei creştine. Totuşi majoritatea musulmanilor nici nu s‑au obosit să analizeze sau să adâncească subiectul. Dacă eşti dintre acestea, după părerea mea nu ai făcut destul, fiindcă nu ţi‑ai făcut tema de casă studiind în mod real Biblia, adevăratul şi unicul Cuvânt al lui Dumnezeu. Spun “unicul” fiindcă până acum nici o altă credinţă nu a venit cu dovezi comparabile Bibliei.

Poarta cea strâmtă

Cel puţin sper că v‑am convins că îmi pasă, îmi pasă cu adevărat de musulmani. Din această lucrare n‑am câştigat nimic decât bucuria dată de Împăratul Adevărului, Hristosul care a murit ca să ne răscumpere, pe tine şi pe mine, pentru El. Acesta este singurul motiv pentru care te provoc, pe tine şi întreaga lume, să citeşti Biblia lui Dumnezeu. Coranul şi cele mai multe religii ale lumii promovează o mântuire prin fapte. Conform Bibliei, nu există suficiente fapte bune pe care omul să le ofere lui Dumnezeu pentru mântuire: faptele bune, martirajul sau pelerinajul la locurile sfinte nu sunt destule, ci mântuirea este doar prin ceea ce a făcut Dumnezeu pentru om. Doar Biblia explică calea îngustă spre mântuirea lui Dumnezeu: “Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află” (Matei 7:13‑14).

Alegerea ta este sau chinul etern în iad, sau gloria eternă cu Dumnezeu. Prin care poartă alegi TU să intri?