Biserica: Universală sau locală?

Conferinţa anuală a

Adunării Baptiste „Harul Suveran”,

Bocşa, 12-13 ianuarie 2010

Biserica: Universală sau locală?

Studiu introductiv asupra naturii

bisericii nou testamentare

Raul Enyedi

2

Cuprins

Introducere…………….………………………………………………………………………………………………….3

Evoluţia istorică a doctrinei Bisericii universale……………………………………………..……………………..4

Ecclesiologie comparată………………………………………………………………………………………………...9

Conceptul catolic de Biserică……………………………………………………………………………… …………..9

Concepţia ortodoxă despre Biserică………………………………………………………………………………….10

Concepţia luterană……………………………………………………………………………………………………..10

Concepţia prezbiteriană………………………………………………………………………………………............11

Concepţia evanghelică (dispensaţionalistă)…………………………………………………………………………11

Concepţia baptistă……………………………………………………………………………………………………..11

Concepţia baptistă istorică……………………………………………………………………………………............13

Etimologie şi semnificaţie ……………………………………………………………………………………………..14

Biserica în dicţionare…………………………………………………………………………………………………...14

Uzanţă în Noul Testament…………………………………………………………………………………………….17

Analiză textuală…………………………………………………………………………………………………………..20

Introducere (unelte lingvistice)………………………………………………………………………………………..20

Analiză textuală………………………………………………………………………………………………………...23

Ecclesia în metafore…………………………………………………………………………………………………….38

Trup……………………………………………………………………………………………………………………...38

Sanctuar (Templu)……………………………………………………………………………………………………..49

Edificiu (Clădire, casă)…………………………………………………………………………………………………50

Stâlp şi temelie…………………………………………………………………………………………………………52

Casă (familie)…………………………………………………………………………………………………………...52

Turmă……………………………………………………………………………………………………………………53

Ogor (pământ cultivat)…………………………………………………………………………………………………54

Mireasă………………………………………………………………………………………………………………….54

Concluzie………………………………………………………………………………………………………………….57

Anexa 1: Dovezi împotriva conceptului de Biserică universale………………………………………………...59

Dovezi împotriva Bisericii catolice (universale) vizibile…………………………………………………………….59

Dovezi împotriva Bisericii catolice (universale) invizibile…………………………………………………………..60

Anexa 2: Lista ocurenţelor cuvântului „ecclesia” în Noul Testament, versiunea Cornilescu…………….62

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………..66

3

Introducere

1. De ce un astfel de subiect?

În primul rând trebuie să spunem de ce am ales acest subiect. În diferitele discuţii

şi întâlniri pe care le-am avut până acum, am văzut că de fiecare dată subiectul

ecclesiologiei era adus în discuţie. Am mai văzut de asemenea că de multe ori oamenii

au concepţii diferite cu privire la biserică, fiind influenţaţi de diferite sisteme de gândire.

De cele mai multe ori există multă confuzie în domeniul ecclesiologiei. Primul nostru

scop este acela de a încerca să aducem puţină lumină, să descâlcim iţele aşa de

încurcate ale ecclesiologiei, prezentându-vă un sistem ecclesiologic baptist coerent şi

scriptural. Un scop secundar este acela de a încerca să îi ajutăm pe toţi să înţeleagă

exact care este poziţia noastră ecclesiologică, pentru că suntem conştienţi că există încă

întrebări şi nelămuriri.

Vrem şi insistăm să evitaţi marea eroare a teologiei Catolice, Ortodoxe sau

Protestante, de a amesteca soteriologia (doctrina mântuirii) cu ecclesiologia (doctrina

Bisericii). Oamenii leagă mântuirea lor de Biserica Universală (catolicii de cea vizibilă,

protestanţii de cea invizibilă). Atunci când discutăm despre mântuire, discutăm despre

cel mai important subiect teologic care poate fi adus în discuţie. Atunci când în discuţie

apare mântuirea, lucrurile trebuie să fie foarte clare. Acesta este al doilea motiv pentru

care am ales acest subiect.

Al treilea motiv este următorul: datorită doctrinei bisericii universale, biserica locală

este neglijată. Scriptura are foarte multe de spus despre biserica locală, aceasta are o

importanţă enormă în NT, şi trebuie ca un credincios, dacă vrea să fie ascultător de

Domnul Său, să acorde bisericii locale atenţia cuvenită. Astăzi mai mult decât oricând

doctrina bisericii locale este luată cu asalt. Practic întreg creştinismul susţine doctrina

bisericii universale, iar biserica locală este neglijată (ex: nu contează din ce biserică fac

parte, important este că sunt membru în Biserica Mare).

2. De ce „sau” şi nu „şi”

Am ales un titlu care să sugereze că Biserica universală şi cea locală se află în

opoziţie, în contrast, că nu pot fi armonizate şi că nu putem crede atât în Biserica

universală cât şi în cea locală. Conceptul de local este opus universalului, conceptul de

vizibil este opus invizibilului. Acestea sunt concepte antagonice şi nu pot fi armonizate,

la fel cum lumina şi întunericul, căldura şi frigul nu pot fi armonizate sau aduse

împreună.

Biserica universală invizibilă nu este de aceeaşi esenţă nici măcar cu Biserica

universală vizibilă, cu atât mai puţin cu o biserică locală. Invizibilul nu poate fi de aceeaşi

esenţă cu vizibilul. S-a încercat armonizarea acestor concepte prin comparaţia cu trupul

omenesc în care corpul este vizibil iar sufletul invizibil, sau s-a folosit conceptul neoplatonic

de simbol, prin care un lucru limitat, vizibil exprimă o realitate mult mai mare,

invizibilă. Chiar dacă în aparenţă astfel de comparaţii sună bine, ele nu sunt

satisfăcătoare şi pot fi demontate. Apologeţii Bisericii universale invizibile încearcă în

marea lor majoritate să asocieze acest concept cu Biserica universală vizibilă. Toţi fac

parte din tabăra Catolică/Ortodoxă/Protestantă şi nici unii nu arată interes faţă de

biserica locală. De fapt, ei nici nu socotesc congregaţiile locale ca biserici, ci ca părţi sau

fragmente din Biserica mare.

4

Mai mult, Cristos a întemeiat un singur fel de Biserică, nu două. El spune: „Eu voi

zidi Biserica (ecclesia) Mea”. Nu spune „Bisericile Mele”. Singularul arată spre un singur

fel de biserică. Dacă Cristos a zidit Biserica universală, atunci Biserica locală este făurită

de oameni, asemenea sinagogilor iudeilor. Nu are nici o autoritate divină. Dacă Cristos a

zidit o Biserică locală, atunci Biserica universală este doar o plăsmuire a minţii oamenilor

şi acest concept trebuie respins ca nescriptural. Scriptura arată spre o singură Biserică.

Care este aceea? Sperăm ca până la sfârşitul studiului, fiecare să putem da răspuns la

această întrebare.

Vom începe studiul cu evoluţia doctrinei Bisericii Universale în istorie, apoi vom

privi spre diferitele definiţii la care s-a ajuns după aproape 1900 de ani de frământări, şi

în cele din urmă ne vom concentra atenţia pe Scriptură, pe textele care vorbesc despre

Biserica zidită de Cristos.

Evoluţia istorică a doctrinei Bisericii universale

Vom începe studiul cu doctrina Bisericii universale în istorie. Acest studiu începe în

secolul II, când au intervenit primele schimbări în felul de a vedea Biserica lui Cristos.

1. În timpul secolului II, în primul veac după cel apostolic, Biserica era considerată

„Mireasa lui Christos, lăcaşul Duhului Sfânt; iar pretenţiile sale se întemeiau pe

posedarea Duhului, pe credinţa în Dumnezeu, pe speranţă şi pe o viaţă bine

orânduită,” (Harnack, Istoria Dogmei, p. 98) ca şi congregaţie: cine face parte din

Biserică este sigur de binecuvântare. Ecclesia însemna doar adunare locală. Fiecare

biserică, fie că era dintr-un oraş mare sau dintr-un sat, era egală cu restul şi

independentă de toate celelalte. Nu exista o noţiune de Biserică universală sau

provincială, ci doar de biserici.

a. Primii părinţi ai Bisericii (Dionisie, Irineu, Ciprian, Ignatius, Origen, Tertulian) nu

cunoşteau ecclesia decât ca adunare locală (Crowell, Church Member’s

Manual, p. 35, Boston, 1847). Irineu (175-200) afirma: „Căci bisericile din

Germania nu cred şi nu învaţă nimic diferit; nici cele din Spania, nici cele din

Galia; nici cele din Răsărit; nici cele din Egipt; nici cele din Libia; nici cele

întemeiate în regiunile centrale ale lumii.” (Graves, Old Landmarkism, p. 33).

b. Istoricul ecleziastic Mosheim spune: „În timpul celei mai mari părţi a acestui

secol [al doilea], toate bisericile au continuat să fie, ca la început, independente

unele de altele, nefiind legate între ele prin asociaţii sau confederaţii. Fiecare

biserică era un fel de mică republică independentă, guvernată de propriile sale

legi, care erau date, sau cel puţin aprobate de popor” (Institutes, vol. 1, p. 142).

c. John Owen susţine că pentru două sute de ani după Cristos, în nici un scriitor

recunoscut nu există vreo menţiune a vreunei alt fel de biserică, diferită de o

adunare sau congregaţie locală. (The Works, vol 20, p. 132)

2. Ulterior, apariţia ereziilor a determinat o formulare a anumitor caracteristici sau

doctrine ce caracterizau adevărata Biserică, privită în sens general, universal, şi care

arătau spre unitatea acestor congregaţii în faţa ereziei.

3. Spre sfârşitul secolului II, Biserica a devenit aşezământul vizibil al acestei confesiuni

de credinţă; ea devine moştenirea apostolilor, iar caracterul ei creştin se bazează pe

posedarea adevăratei învăţături apostolice (Biserica Catolică în sensul de

5

universalitate şi puritate a doctrinei – forma de expresie începând cu sfârşitul

secolului al II-lea). Pentru a avea parte de mântuire, trebuie să fii membru al acestei

Biserici apostolice unice, empirice, deoarece numai aici se găseşte cunoaşterea ce

conferă binecuvântare. Biserica nu mai este comuniunea sfinţilor, a celor mântuiţi, ci

a devenit condiţia însăşi a mântuirii.

4. Noţiunea de Biserică s-a schimbat odată cu creşterea importanţei episcopilor. La

început erau priviţi ca slujitori ai Bisericii, aceasta ocupând rolul central. Creştinii

considerau ca autoritate Bisericile fondate de apostoli, considerând că acolo se

găseşte adevărata învăţătură. Odată cu dezvoltarea episcopatului, însă, respectul de

care se bucurau apostolii, profeţii şi învăţătorii a fost transferat episcopilor. Apoi,

Irineu şi Tertulian au conceput episcopatul în aşa fel încât garanta episcopilor

inviolabilitatea moştenirii apostolice. Chiar în jurul anului 150, Ignatius declara că

atitudinea faţă de episcop determină atitudinea faţă de Dumnezeu şi faţă de Cristos

(Harnack, p. 66). Nu mai era suficient să ai credinţa catolică. Trebuia să te supui

ierarhiei. Ciprian a afirmat că Biserica este sediul mântuirii (extra quam nulla salus),

ca o singură confederaţie organizată. „Ea se întemeiază totalmente pe episcopat

care, ca o continuare a apostolatului şi înzestrat fiind cu puterile apostolilor, este

purtătorul acestor puteri. Aşadar, unirea individului cu Dumnezeu şi cu Christos este

conceptibilă numai în forma subordonării faţă de episcopi.” (Harnack, p. 99). Unitatea

Bisericii se manifestă prin unitatea episcopatului. „Episcopii individuali nu trebuie

consideraţi numai ca lideri ai bisericilor lor, ci ca fundamentul Bisericii unice (ecclesia

in episcopo est) (ibid).

5. Când Calist a făcut uz de dreptul episcopilor de a ierta păcatele, chiar şi pe cele de

moarte, când după persecuţia lui Decius chiar şi apostazia, cel mai mare păcat a fost

iertat, ideea de Biserică a suferit încă o schimbare. Acum, Biserica îi include

deopotrivă pe cei puri şi pe cei impuri, iar sfinţenia Bisericii este dată doar de

înzestrările sale, conferite episcopilor şi de învăţătura pură. Cei impuri trebuie

învăţaţi în sânul ei, căci afară sunt pierduţi. Tot în acest timp, Biserica ajunge să se

definească [sic] ca totalitatea episcopilor.

6. Originile Catolicismului ca Biserică se găsesc în evoluţia dogmei dintre 150-300

(apariţia şi dezvoltarea normelor de credinţă universale (regula credinţei, Noul

Testament, oficiul ecleziastic), „prin care Bisericile risipite sunt treptat contopite

într-o singură Biserică empirică, considerată însă a fi Biserica apostolică,

adevărată şi sfântă.” (Harnack, p. 87)

7. Însă acest proiect s-a realizat abia după Conciliul de la Niceea (325), când bisericile

separate s-au unit într-una singură, pe baza unei reguli universale de credinţă, fides

catholica (decretele Conciliului).

8. Augustin din Hippo este cea mai importantă figură în ecclesiologia post-niceeană.

Lucrarea lui, „De Civitate Dei” (Cetatea lui Dumnezeu), a fost îndreptată împotriva

donatiştilor, care au rupt părtăşia cu „Biserica Catolică” datorită impurităţii membrilor

ei. Deşi Augustin a insistat asupra Bisericii universale vizibile, el a fost primul care a

adus argumentul unei Biserici invizibile, formată numai din aleşi, dar care, însă, se

găseşte numai în interiorul Bisericii vizibile. După Augustin,

a. 1. Cea mai importantă caracteristică a Bisericii este unitatea sa (în credinţă,

speranţă, iubire pe de o parte, în catolicism pe de altă parte), unitate

generată de Duhul. Cum unitatea nu poate veni decât prin iubire, acolo

6

unde este unitate este iubire şi unde este iubire este unitate. Prin urmare,

ereticii (care neagă unitatea credinţei) şi schismaticii (care se separă din

lipsă de iubire) sunt în afara Bisericii. Adevărata Biserică este doar Biserica

mare, unică. – El face din dogma recunoscută unitatea credinţei. A

nega dogma înseamnă a nega unitatea, a te rupe de Biserică. Orice

schismă este privită ca o lipsă de iubire, deci ca o absenţă a lucrării

Duhului. Prin urmare, dacă te separi de Biserica Catolică înseamnă că

nu ai Duhul lui Dumnezeu.

b. 2. A doua caracteristică este sfinţenia ei. Biserica este sfântă fiindcă este

locul lucrării lui Cristos şi a Duhului şi fiindcă posedă mijloacele care îl

sfinţesc pe individ. Iar dacă nu reuşeşte cu toţi, nu înseamnă că nu este

sfântă. Chiar dacă numărul păcătoşilor l-ar depăşi pe cel al sfinţilor din

sânul ei, Biserica ar fi în continuare sfântă – sfinţenia Bisericii nu este

dată de sfinţenia membrilor ei, ci de capacitatea ei mântuitoare şi

sfinţitoare.

i. În sensul strict, doar cei buni şi spirituali fac parte din Biserică, dar în

sensul larg, şi cei profani, care sunt apţi de spiritualizare şi rămân

sub influenţa sacramentelor. Ei nu sunt „in communione sanctorum”

ci „in communione sacramentorum”. Biserica este deci un corp mixt.

Communio fidelium este corpus verum – Biserica ce nu se vede, ca

parte a Bisericii ce se vede.

c. 3. A treia caracteristică: catolicismul, universalitatea în spaţiu. Argumentul

majorităţii – dacă cei mai mulţi cred într-un fel, atunci acolo este adevărul.

Universalitatea Bisericii este garanţia că este adevărata Biserică.

d. 4. Biserica are caracter apostolic în

i. 1. posedarea caracterului apostolic; - În Biserică se continuă

lucrările apostolilor – învăţarea, minunile, autoritatea apostolilor

ii. al succesiunii episcopale – episcopii sunt succesorii apostolilor şi

singurii îndreptăţiţi să le continue lucrarea.

e. 5. Infailibilitatea. Datorită caracterului său sfânt, universal şi apostolic,

Biserica nu poate greşi. Afirmaţiile comune, recunoscute universal, au

aceeaşi putere cu afirmaţiile Scripturii. Cine pune la îndoială credinţa

catolică sau pe episcopi, se îndoieşte de Duhul Sfânt.

f. Ca şi corpus permixtum (corp amestecat, buni şi răi, dar care împărtăşesc

sacramentele) Biserica este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Basileia şi

ecclesia reprezintă acelaşi lucru. – Această confundare a termenilor este

comună Catolicilor, Ortodocşilor şi Protestanţilor.

g. Problemele lui Augustin. După ce a dat trei definiţii distincte pentru aceeaşi

Biserică, concluziile lui ajung să contrazică argumentele care l-au adus

acolo. Astfel, comunitatea lui sacramentală (formată din buni şi răi care

împărtăşesc sacramentele) ajunge să fie aceeaşi cu comunitatea sfinţilor

care împărtăşesc sacramentele, şi chiar cu numărul total al celor aleşi. În

sensul acesta, din Biserică fac parte şi cei încă neconvertiţi. În ecclesia

există şi credincioşii, şi viitorii apostaţi, sunt toţi sfinţii şi toţi cei care

participă la sacramente. Biserica este în ceruri, dar în acelaşi timp este o

„civitatis” pe pământ. Ea există de la început, dar a fost întemeiată de

Cristos (Harnack, 291, 292).

9. În perioada Evului Mediu, Biserica Catolică a lăsat să dormiteze concepţia lui

Augustin despre Biserică ca şi comunitate a sfinţilor şi ca număr al celor predestinaţi,

insistând pe comuniunea celor care iau parte la sacramente, condusă de episcopi şi

7

de papă. Ecclesiologia nu a evoluat în acest timp decât în aspectul de Împărăţie, de

Biserică-Stat. Scolasticismul nu a modificat deloc sistemul de doctrină despre

Biserică conceput de Ciprian şi de Augustin. Doctrina nu s-a mai dezvoltat, dar

Biserica însăşi a evoluat într-o ierarhie absolută, bine închegată, separată tot mai

clar de laici. (Berkhof, Theology, p. 559)

10. Identificarea Bisericii cu Împărăţia a avut 3 consecinţe majore:

a. Pretindea ca totul să fie adus sub controlul Bisericii: familia, şcoala, ştiinţa,

arta, comerţul, industria, etc.

b. Prin implicaţie, toate binecuvântările mântuirii vin prin orânduielile Bisericii,

prin sacramente.

c. A condus spre secularizarea Bisericii, care a ajuns să pună accent pe

politică, nu pe mântuirea păcătoşilor. (Ibid., 560)

11. Evoluţia doctrinei Bisericii universale a cunoscut un nou avânt prin Luther şi ceilalţi

Reformatori. Argumentele lui Augustin au fost reluate în polemicile protestante, deşi

existau diferenţe şi între Reformatori. Reformatorii au negat ideea de Biserică

vizibilă infailibilă şi ierarhică, ce mântuieşte prin sacramente.

a. Luther, reluând argumentul neglijat al lui Augustin, că Biserica este

communio sanctorum, credea că Biserica este comuniunea spirituală a

credincioşilor, iar unitatea Bisericii este una dublă, una vizibilă, alta

invizibilă. Nu erau două Biserici, spunea el, ci una singură. Biserica

invizibilă devenea vizibilă prin predicarea cuvântului şi administrarea

sacramentelor. Pentru Luther, cine nu era în unitate doctrinară şi

sacramentală cu el, nu făcea parte din Biserică, deci nu era mântuit. De

aceea, Luther l-a condamnat pe Zwingli ca eretic pentru că nu credea în

„prezenţa reală” a lui Cristos în Euharistie. (Berkhof, Neander, Schaff)

b. Calvin era de acord cu Luther că Biserica este communio sanctorum.

Pentru el, însă, unitatea Bisericii nu era una obiectivă (rânduieli, slujbe,

doctrine), ci subiectivă (comuniunea credincioşilor). Această comuniune,

însă, se realiza doar în Biserica vizibilă, nu în afara ei. În sensul cel mai

larg, Biserica era pentru Calvin totalitatea celor aleşi din toate timpurile, dar

aceasta se manifestă practic în Biserica vizibilă, care constă din „întreg

corpul omenesc răspândit în întreaga lume, care mărturisesc că se închină

unui singur Dumnezeu şi lui Cristos, care prin botez sunt iniţiaţi în credinţă;

împărtăşindu-se din Cina Domnului mărturisind unitatea în doctrină şi

iubire…” (Calvin, Institutele, IV.I.7). El spune că în această Biserică există

un mare număr de ipocriţi, dar este totuşi Biserica lui Cristos pentru că în

ea se află Biserica invizibilă.

i. Prin botez, Calvin înţelege botezul pruncilor.

ii. Oricine se separă de această Biserică vizibilă, o face din lipsă de

iubire şi din aroganţă, deci nu are Duhul lui Cristos şi nu este mântuit

(argumentul lui Augustin). Mântuirea nu există decât în Biserica

invizibilă, care se manifestă doar în Biserica vizibilă.

12. În secolul XVIII, s-a încercat o redefinire a Bisericii. Schleiermacher privea Biserica

drept comunitatea Creştină, corpul credincioşilor animaţi de acelaşi duh. Un alt

teolog german, Ritschl, încerca diferenţierea între Împărăţie (comunitatea celor

mântuiţi) şi Biserică (organizaţia externă întrunită pentru închinare). Funcţia

principală a Bisericii este aceea de a-i ajuta pe credincioşi să relaţioneze între ei.

(Berkhof, 561)

8

13. Teologii dispensaţionalişti din sec. XIX şi XX (Scofield este unul din cei mai mari)

definesc Biserica drept mulţimea tuturor celor mântuiţi din ziua Cincizecimii până la

răpire, uniţi prin botezul Duhului. Ei resping noţiunea propusă de Calvin şi de

teologii legământului, care definesc Biserica drept totalitatea celor mântuiţi din toate

timpurile (Scofield Bible, notă Evr. 12:23).

14. Mişcarea ecumenică propune o Biserică universală vizibilă, a cărei unitate este dată

de o credinţă unică şi o părtăşie euharistică unică, exprimată în închinare şi în

experienţa comună a vieţii în Cristos. Fiindcă noţiunea de Biserică universală

invizibilă nu a reuşit să producă unitate, se caută reîntoarcerea la o Biserică

universală vizibilă, într-o epocă post-denominaţională (vezi

http://www.oikoumene.org/en/who-are-we.html ).

Concluzie

Ideea de Biserică universală invizibilă, deşi ca germen a apărut la începutul sec. V,

a fost dezvoltată relativ recent, în sec. XVI. Ideea de Biserică Universală este mult mai

veche, a apărut la sfârşitul secolului II. Însă nu a apărut în sec. I. Argumentul istoric

dovedeşte că acest concept era necunoscut primelor adunări creştine. Este mai nou

decât învăţătura lui Isus Cristos şi a apostolilor Săi. Să ne amintim ce spunea un vechi

baptist englez, Joseph Hooke: „Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi

Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.”

Conceptul de Biserică universală a evoluat în strânsă legătură cu dezvoltarea

dogmei şi a episcopatului. Dogma (afirmaţia de credinţă universal acceptată) şi

episcopatul (ierarhia clericală) fac parte din acelaşi sistem teologic cu Biserica

universală.

Atât conceptul de Biserică universală vizibilă, cât şi cel de Biserică universală

invizibilă provin dintr-un sistem teologic specific dogmatic, care cuprinde o serie de

dogme inacceptabile pentru oricine încearcă să construiască un sistem de credinţă

scriptural. Conceptul de Biserică universală vizibilă s-a născut din eroarea identificării

Bisericii cu Împărăţia, iar conceptul de Biserică universală invizibilă provine din

necesitatea teologică a Reformatorilor de a justifica ieşirea din Biserica Universală

(Catolică) vizibilă.

Resurse (informaţiile complete despre bibliografie se găsesc la sfârşitul studiului):

Adolf Harnack, Istoria Dogmei

Augustus Neander, Lectures on the Christian Dogma

C.I. Scofield, Bible Study System

Crowell, Church Member’s Manual

Curtis Pugh, Three Witnesses

Jean Calvin, Învăţăturile Religiei Creştine

Johann L. Mosheim, Institutes

John Owen, Complete Works

J.R. Graves, Old Landmarkism

Louis Berkhof, Systematic Theology

Philip Schaff, History of the Christian Church

http://www.oikoumene.org/

9

Ecclesiologie comparată

Să încercăm să înţelegem termenii cu care lucrăm. Diferitele ramuri ale

creştinismului înţeleg în mod diferit „Biserica”, prin urmare, să începem prin a vedea, în

mod sumar, ce cred principalele denominaţii creştine despre acest subiect:

Vom începe cu cea mai răspândită denominaţie, Biserica Catolică:

1. Conceptul catolic de Biserică,

Definiţie: Biserica este comunitatea credincioşilor, uniţi în aceeaşi credinţă,

speranţă şi iubire, care se roagă împreună şi participă la aceleaşi sacramente, fiind

conduşi de păstorii lor legiuiţi, sub un singur cap vizibil pe pământ, papa. (Berkhof, 562)

Datorită creşterii interesului pentru ecumenism şi după enciclica lui Pius XII din

1943, Mysticis Corporis Christi, catolicii au început să sublinieze Biserica invizibilă,

trupul mistic al lui Cristos. Subiectul a fost dezbătut la Conciliul Vatican II (1962-1965).

Concluzia a fost următoarea: „Hristos, unicul Mediator, a înfiinţat şi susţine continuu aici

pe pământ Biserica Sa sfântă, comunitatea de credinţă, speranţă şi caritate, ca o

entitate cu un contur vizibil prin care El a comunicat graţia şi adevărul tuturor. Insă

societatea structurată cu organe ierarhice şi Trupul Mistic al lui Hristos nu trebuie să fie

considerate ca două realităţi, nici nu sunt adunarea vizibilă şi comunitatea spirituală, nici

Biserica pământească şi Biserica îmbogăţită cu lucruri cereşti; mai degrabă, ele

formează o singură realitate complexă care îmbină elementul divin cu cel uman. Din

acest motiv, printr-o analogie deloc slabă, aceasta este comparată cu misterul

Cuvântului întrupat. La fel cum natura asumată unită inseparabil cu El slujeşte Cuvântul

divin ca un organ viu de mântuire, tot aşa, într-un mod similar, structura socială vizibilă a

Bisericii serveşte Spiritului lui Hristos care o însufleţeşte, în zidirea trupului…În acel Trup

viaţa lui Hristos este turnată în credincioşii care, prin sacramente, sunt uniţi în mod

ascuns şi real cu Hristos care a suferit şi a fost glorificat.”

(http://www.stjosef.at/council/search/LG8.htm )

Biserica este definită ca „mister şi sacrament”, misterul (invizibilul) care se

manifestă prin vizibil (sacramentul). Trupul universal mistic, invizibil nu depăşeşte

graniţele Trupului universal vizibil, ci se mărgineşte la „conturul” lui. În acesta, misterul,

necuprinsul, sălăşluieşte în sacrament, în formă vizibilă, palpabilă. Trupul mistic este

uneori numit „sufletul Bisericii”, care sălăşluieşte în trupul vizibil.

Doar prin Biserică se manifestă lucrarea Duhului Sfânt. Biserica este „unica

mântuire a credincioşilor”, iar unul din rolurile ei esenţiale este iertarea păcatelor.

„Trebuie să-i vindece pe păcătoşi nu în exterior, în afara trupului mistic, ci dimpotrivă,

asumându-i în interiorul ei pentru a le insufla puterea proprie a harului.” (Cardinal

Spidlik, p. 32) În Biserica Universală se intră prin botezul în apă.

Catolicii însă fac o distincţie între „ecclesia docens” şi „ecclesia audiens”. Ecclesia

docens constă din cei ce conduc, învaţă şi zidesc, iar ecclesia audiens constă din cei

conduşi, învăţaţi, care primesc sacramentele. În sensul cel mai strict, ecclesia docens

formează Biserica. Esenţa Bisericii este, deci, clerul, în frunte cu papa (Berkhof, p. 562).

10

2. Concepţia Ortodoxă despre Biserică

Biserica Ortodoxă insistă mult mai mult pe aspectul invizibil al Bisericii. Biserica nu

este o instituţie, ci este viaţă nouă cu Cristos şi în Cristos. Este întruparea perpetuă a lui

Cristos pe pământ, este trupul lui Cristos, umanitatea lui Cristos aflată într-o legătură

vitală cu El. Fiind părtaşă vieţii lui Cristos, Biserica este părtaşă vieţii Sfintei Treimi.

„Biserica este Sfântul Duh trăind în umanitate”.

„Biserica există independent de formaţia ei istorică. Ea este în noi, nu atât ca

instituţie, ci mai ales ca o evidenţă spirituală (arătându-ni-L pe Cristos), ca o viaţă.

Nu poate să existe o definiţie satisfăcătoare şi completă a Bisericii, la fel cum nu se

poate defini viaţa. Ea poate fi doar experimentată, trăită.” (Bulgakov, p. 7-9)

Cu toate acestea, ortodocşii sunt nevoiţi să admită că Biserica lor trebuie să

îmbrace o formă organizată, funcţională, prin care această viaţă se manifestă şi ajunge

să fie experimentată de oameni. „Chiar dacă limitele Bisericii nu se pot cunoaşte, nici ca

spaţiu, nici ca timp, nici ca putere de acţiune, ea este totuşi vizibilă pe pământ.” Viaţa

invizibilă a Bisericii este legată de formele concrete ale vieţii pământeşti. Invizibilul există

în vizibil, împreună formează un simbol. „Invizibilul există în vizibil şi formează simbolul,

de aceea aspectul vizibil al Bisericii este strict legat de simbol. Totul este simbolic,

tainic.” (Ibid, p. 13) Acest raţionament nu foloseşte unelte scripturale, lingvistice, ci

filozofice, provenind din neo-platonism.

„Biserica vizibilă închide în ea Biserica invizibilă; Biserica pământească închide în

ea Biserica luată ca viaţă. Această Biserică pământească, la fel ca orice lucru

pământesc, are limite ca spaţiu şi timp. Ea există ca o societate, cu legi, margini şi

caractere proprii, fiind totuşi mult mai mult decât atât.” (Ibid., p. 14)

Deci, conform concepţiei Ortodoxe,

a. Biserica invizibilă care este viaţă, mântuire, se exprimă prin intermediul Bisericii

vizibile (adică a Bisericii Ortodoxe), prin simbolurile ei, în special prin taine, care

au rol mântuitor.

b. În Biserica Universală se intră prin botezul în apă, care este taină mântuitoare.

c. Esenţa Bisericii stă în ierarhia preoţilor şi episcopilor, care sunt succesorii

apostolilor.

3. Concepţia Luterană

Mărturisirea de la Augsburg afirmă despre Biserică: „…Biserica este congregaţia sfinţilor

(adunarea tuturor credincioşilor), în care Evanghelia este învăţată corect şi

Sacramentele sunt administrate corect (conform Evangheliei)”.

a. Prin administrarea corectă a sacramentelor, ei înţelegeau botezul pruncilor şi

Euharistia (Cina) ca prezenţă reală a lui Cristos.

b. Conform lui Luther, Anabaptiştii nu făceau parte din Biserica universală invizibilă,

pentru că nu administrau corect sacramentele.

i. Nici Calvin nu i-a inclus pe Anabaptişti în Biserica Universală, pentru că

au rupt legătura (unitatea) cu Biserica universală vizibilă, prin urmare nu

puteau fi mântuiţi. Atât Calvin cât şi Luther au ajuns la concluzii bizare,

atunci când au trebuit să dea o explicaţie vieţii morale şi spirituale a

Anabaptiştilor. Răspunsul lor: vine de la diavol.

c. Esenţa Bisericii în concepţia luterană este comuniunea părţii mântuite a ei în

jurul Evangheliei şi a sacramentelor. Luther a mutat esenţa Bisericii de la clasa

preoţească la membrii laici.

d. În Biserica Universală se intră prin botezul în apă.

11

4. Concepţia prezbiteriană

Mărturisirea de la Westminster, 1647, articolul despre biserică:

„Biserica Catolică sau Universală, care este invizibilă, constă din întregul număr al

aleşilor, care au fost, sunt sau vor fi adunaţi într-unul, sub Cristos, Capul; şi este soţia,

trupul, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi… Biserica Vizibilă, care este de

asemenea Catolică sau Universală sub Evanghelie (nefiind restrânsă la o singură

naţiune ca înainte, sub lege) constă din toţi aceia, din întreaga lume, care mărturisesc

religia adevărată, şi din copiii lor; şi este Împărăţia Domnului Isus Cristos, casa şi familia

lui Dumnezeu, în afara căreia nu există nici o posibilitate obişnuită de mântuire”

a. Această definiţie reprezintă bine conceptul reformat despre biserică. Pentru ei,

esenţa Bisericii universale vizibile constă din comuniunea, în jurul Cuvântului, a

celor născuţi din nou. Esenţa Bisericii este partea mântuită din membralitatea ei.

b. Totodată, ecclesia este atât Împărăţia cât şi familia lui Dumnezeu. Această

concepţie este mai largă decât cea Luterană, pentru a putea include şi Baptiştii şi

Quakerii.

c. Esenţa bisericii este dată de partea mântuită a Bisericii

d. În Biserica Universală se intră prin regenerare, botezul fiind doar sigiliul, pecetea

legământului

5. Concepţia evanghelică (dispensaţionalistă)

„…comunitatea tuturor credincioşilor Noului Legământ care, prin credinţă şi lucrarea

naşterii din nou făcută de Duhul Sfânt în inima lor, sunt legaţi şi uniţi în mod vital cu Isus

Cristos. Această Biserică spirituală este Trupul tainic al Domnului, al cărui mădular

poate cineva să devină numai prin botezul Duhului… Biserica lui Cristos este universală,

deoarece este alcătuită din copiii lui Dumnezeu din toate ţările şi din toate categoriile

sociale (F.A. 2:47; 9:31) şi include, de asemenea, pe toţi cei răscumpăraţi care sunt deja

acasă la Domnul (Evr. 12:22-23); dacă Biserica Domnului este, într-un anumit sens,

invizibilă, este, totodată, şi vizibilă, expresia ei pe pământ fiind fiecare mădular viu şi

activ… În sfârşit, Biserica este şi locală, căci în NT, comunitatea creştină din fiecare

localitate era considerată ca o Biserică, ceea ce ne permite să întrebuinţăm şi termenul

Biserici…” – Dicţionar Biblic, Stephanus

a. Biserica nu este compusă din toţi aleşii, ci doar din cei mântuiţi de la Cincizecime

până la răpire, fie că sunt acasă la Domnul, pe pământ, sau nu s-au născut încă.

b. Esenţa Bisericii este individul mântuit, fiecare persoană mântuită, „fiecare

mădular viu şi activ”

c. În Biserica Universală se intră prin regenerare (botezul Duhului)

6. Concepţia Baptistă

Baptiştii, în istoria lor, au avut perioade de oscilaţii în ecclesiologie. La începutul

Reformei, Anabaptiştii au respins doctrina Bisericii Universale şi au afirmat doar biserica

locală – „Gemeinde” (adunarea, strângerea). Baptiştii Particulari, în Prima Mărturisire de

la Londra, din 1644, insistau asupra bisericii locale, dar în 1689, în a doua Mărturisire de

la Londra, ei au adoptat concepţia prezbiteriană. Astfel, au afirmat într-un limbaj aproape

identic cu cel al Mărturisirii de la Westminster:

„Biserica Catolică sau Universală care (în ce priveşte lucrarea internă a Duhului,

adevărul şi harul) poate fi numită invizibilă, constă din întreg numărul celor aleşi, care au

fost, sunt şi vor fi adunaţi într-unul, sub Cristos, Capul; şi este soţia, trupul, plinătatea

celui ce împlineşte totul în toţi”

12

Această mărturisire a influenţat şi pe Baptiştii Americani, care au adoptat o poziţie

similară în Mărturisirea de la Philadelphia.

Însă Mărturisirea de la New Hampshire, cea mai influentă Mărturisire Baptistă

americană, în 1833 afirmă în Articolul 13:

„Noi credem că o biserică vizibilă a lui Cristos este o congregaţie de credincioşi

botezaţi, asociaţi prin legământ în credinţa şi părtăşia Evangheliei; ţinând rânduielile lui

Cristos, conduşi de legile Lui şi exersând darurile, drepturile şi privilegiile investite în ei

de Cuvântul Său.”

În întreg articolul nu se face nici o menţiune despre vreo Biserică universală,

vizibilă sau invizibilă. Influenţa acestei mărturisiri a fost sporită de mişcarea de trezire a

identităţii baptiste, cunoscute sub numele de „Landmarkism”. În 1925, Mărturisirea de

credinţă publicată de Convenţia Baptistă de Sud nu afirma nimic despre vreo Biserică

universală.

Astăzi, Convenţia afirmă cu tărie existenţa Bisericii universale, care, după ei este:

„Trupul lui Cristos care include pe toţi cei răscumpăraţi din toate veacurile, credincioşi

din fiecare trib, limbă, popor sau naţiune.” (http://www.sbc.net/bfm/bfm2000.asp )

După ei, Baptiştii români afirmă în Statut, articolul VI din preambul:

„...toţi cei mântuiţi, din toate generaţiile, din orice popor şi din orice etnie, alcătuiesc

trupul cosmic al lui Hristos, în cer şi pe pământ, Biserica Universală, care se manifestă

local prin comunităţi de credinţă, speranţă şi iubire creştină. Biserica locală reprezintă

comunitatea credincioşilor născuţi din nou, prin care Hristos se manifestă în fiecare

generaţie şi în fiecare loc şi prin care Dumnezeu extinde harul Său în lume.”

a. Conform acestei interpretări, adunarea locală este doar o manifestare a Bisericii

Universale.

b. Biserica locală este comunitatea credincioşilor născuţi din nou, nu botezaţi.

Această direcţie a fost una constantă în ultimii 70 de ani, începând cu anii 1940, în

lumea Baptistă. Care este oare motivul? William Carver, unul din teologii de seamă SBC

ai secolului XX a spus în 1949:

„Necesitatea unităţii în duh şi scop în cadrul Creştinismului organizat, şi

necesităţile mereu crescânde pentru o unire instituţională şi organizaţională a

Protestantismului fac din problema naturii adevărate a Bisericii o preocupare esenţială

pentru toţi cei ce iau în serios Creştinismul. În ultimii şaizeci de ani, interesul faţă de

subiectul „Creştinismul divizat” a crescut treptat până acum, când „mişcarea ecumenică”

este în centrul atenţiei multor lideri creştini. Eforturile urgente ale liderilor evanghelici în

ultimul sfert de veac de a organiza un Creştinism instituţional în jurul unui centru comun

a adus o conştientizare a importanţei cheie a „Bisericii”. În acest timp, însă, discuţiile au

scos la iveală faptul că există confuzie în ceea ce priveşte natura Bisericii. Conotaţia

termenului este ascunsă printre cei care sunt dornici să lucreze pentru unificarea

mărturiei evanghelice în acest veac” (citat de Rone, p. 49)

Motivul este evident. Baptiştii se întorc spre Biserica universală deoarece

ecumenismul se află şi pe agenda lor de lucru. Baptiştii, în istoria lor, au adoptat

conceptul de Biserică Universală doar atunci când doreau recunoaşterea lor de către

alte denominaţii ca Biserică Creştină. În secolul XX ei au adoptat acest concept din

necesitate, pentru a putea justifica cooperarea cu alte denominaţii (ecumenismul).

13

Dilema Baptistă:

Spre deosebire de Protestanţi, Baptiştii cred în biserica locală, vizibilă, autonomă şi

completă în ea însăşi. Mărturisind însă credinţa într-o Biserică Universală Invizibilă, o

mulţime ideală compusă din toţi cei răscumpăraţi, ei mărturisesc 2 feluri de Biserici

distincte, una vizibilă, locală, funcţională, alta invizibilă, universală, nefuncţională. Cum

Biserica locală Baptistă nu este deloc expresia Bisericii Universale Invizibile, şi cum

Scriptura indică un singur fel de biserică, Baptiştii trebuie să explice care este acest fel

de Biserică întemeiat de Cristos şi prezent în întreg Noul Testament.

7. Concepţia Baptistă istorică

Baptiştii istorici (Landmarkeri) insistă asupra caracterului local şi vizibil al bisericii, al

adunării şi resping noţiunea de Biserică Universală. Inspirându-ne din Mărturisirea de la

New Hampshire, articolul 24 al Mărturisirii adunării noastre afirmă:

„Scriptura învaţă şi noi credem că o biserică nou testamentară pe pământ este un

corp de credincioşi botezaţi, în mod necesar local, şi nu universal, asociaţi

voluntar în credinţă şi părtăşie în jurul Cuvântului lui Dumnezeu (1); celebrând

rânduielile instituite de Cristos (2); guvernaţi de legile Sale, El fiind singurul Cap

(3); şi exersând darurile, drepturile şi privilegiile investite în ei de Cristos (4); o

asemenea biserică este trupul lui Cristos, în caracterul Său local, la care ar trebui

să se afilieze toţi cei regeneraţi (5)…”

a. Pentru Baptiştii istorici, esenţa bisericii este dată de totalitatea membrilor adunării

locale, căci toţi mărturisesc aceeaşi credinţă şi alcătuiesc un trup.

b. Biserica (ecclesia – adunarea), Împărăţia (basileia) şi familia lui Dumnezeu sunt

entităţi distincte.

c. În Biserică – adunare se intră prin botezul în apă.

Concluzie

Am văzut cât de diferit înţeleg diferitele denominaţii Biserica lui Cristos. Majoritatea

acestor diferenţe de concepţie se datorează faptului că teologii nu se pot pune de acord

în privinţa definirii Bisericii universale.

Argumentele Ecclesiologiei comparate:

1. Vastele diferenţe între denominaţii în ce priveşte înţelegerea Bisericii lui Cristos se

datorează concepţiei de Biserică universală. Aceasta este cauza tuturor confuziilor

şi a diferenţelor de înţelegere.

2. Doctrina Bisericii universale nu este o doctrină Baptistă, a fost „înfiată” de Baptişti,

a căror ecclesiologie a insistat mereu pe adunarea locală.

a. „INSISTENŢA BAPTIŞTILOR ASUPRA UNUI SINGUR FEL DE BISERICĂ,

ADUNAREA LOCALĂ A CREDINCIOŞILOR, A FOST CEA MAI

IMPORTANTĂ CONTRIBUŢIE A LOR ÎN ISTORIA CREŞTINISMULUI, CĂCI

ÎN DOMENIUL ECCLESIOLOGIEI, EI ÎNTOTDEAUNA AU SUSŢINUT

ECCLESIA CA ADUNARE LITERALĂ, FORMATĂ DIN CREDINCIOŞI

BOTEZAŢI” – Wendell Rone

3. Din istorie reiese faptul că Baptiştii au acceptat teoria unei Biserici universale din

două motive:

14

a. Pentru a fi acceptaţi şi recunoscuţi de denominaţii protestante (ex. cazul

Baptiştilor particulari din Anglia, sec. XVII – a doua mărturisire de la Londra)

b. Pentru a putea justifica cooperarea cu alte denominaţii creştine pe care

înainte Baptiştii le condamnau ca apostate (ecumenism).

Resurse:

Charles Hunt, Trupul lui Cristos

Jean Calvin, Institutele Religiei Creştine

Louis Berkhof, Systematic Theology

Thomas Spidlik, Cateheză despre biserică