text Studii

NU AI O RELAȚIE CORECTĂ CU DUMNEZEU: MANIPULEZI

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

„Şi Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi-a făcut un umbrar şi a stat sub el până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea” (Iona 4:5)

Iona s-a supărat pe Domnul, pentru aceea, că El a avut milă de cei din Ninive, față de care Iona manifesta ură. Apăsat de “amărăciune”, și-a pierdut sensul vieții. Din cauza tensiunii acumulate în interior, nu dorea să se roage Lui și… Interesant, ce aștepta prorocul îndărătnic, după pereții cetății, în umbrarul făcut cu grabă? Căci a fost evident, că Domnul a avut milă de oraș, și oamenii cu perseverență s-au străduit să ducă un mod de viață evlavios.

Dacă cineva a continuat să păcătuiască mult, acesta a fost Iona. Căci tot ce nu este prin credință – păcat. Dacă cineva a meritat să fie pedepsit atunci, din nou acesta este numai trimisul Domnului.

Dar este imposibil să sugerezi, că Iona aștepta pedeapsa pentru el. Textul cărții spune despre dorința lui de a vedea: “ce va fi cu cetatea Ninive”. Iona L-a provocat pe Domnul, și a încercat să-L manipuleze. Prin isteria sa, și tăcerea demonstrativă, proorocul a crezut, că Îl va îndemna pe Cel Preaînalt să-i împlinească voia lui păcătoasă. El s-a așteptat, că totuși Dumnezeu își va shimba decizia și va înlocui mila cu mânie. Anume de aceea, și-a construit un loc de veghere, pe unul din dealurile din apropierea cetății Ninive.

Când observi diferența dintre punctul de vedere a Lui Dumnezeu și al tău, nu te comporți astfel? Nu-L manipulezi pe Domnul? Nu eviți comunicarea cu El, întristându-te, supărându-te, și arătând prin aceasta: “dacă nu vei face ce doresc Eu, nu voi vorbi cu Tine”? Nu dorești prin aceasta să-L faci pe Domnul “să Se simtă vinovat”?

Poți să-ți îndrepți inima, pentru a fi în conformitate cu inima de misionar a Domnului?

Nu este simplu, de a Te încrede pe deplin în Domnul. Deseori ești ispitit(ă) să faci ceva în felul tău, să-L “influențezi” pe Domnul, pentru ca împrejurările să se schimbe. Dar Domnul cunoaște ce este mai bine. Să ne încredem în El!

Doamne, doresc să-Ți fiu plăcut(ă), în umblarea mea prin credință. Ajută-mă să înving poftele naturale ale firii pământești, pentru a nu căuta ceea ce doresc eu, pentru a nu dobândi ceea ce doresc de la Tine “prin punerea presiunii asupra Ta”! Nimeni nu este atât de bun, ca Tine! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

„Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!”

“Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!” Ieremia 17:5,7

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise