Jurământul lui Hipocrate din perspectiva Bibliei şi a realităţii

https: //moldovacrestina. md/juramantul-lui-hippocrate/

Cu toţii cunoaştem că la absolvirea studiilor, fiecărui medic i se cere să depună Jurământul lui Hippocrate. Nu ştiu câţi au avut posibilitatea să citească textul acestui jurământ. Eu am rămas mişcat foarte mult, mai ales când am făcut o comparaţie a celor cuprinse în Jurământul lui Hipocrat cu Sfintele Scripturi şi cu realitatea zilelor noastre. Vă invit să citiţi articolul şi pe parcurs, voi prezenta tot textul Jurământului lui Hipocrat pas cu pas, asumându-mi dreptul de a-l împărţi pe paragrafe. Fiecare paragraf din articol va fi un comentariu asupra paragrafului respectiv din Jurământul lui Hipocrat.

Înainte de a începe această analiză, este potrivit să spun câteva cuvinte despre Hippocrate. Născut pe insula Kos în jurul anului 460 înainte de Hristos, acest om celebru a ajuns să fie cel mai vestit medic al Greciei antice. După ce a învăţat arta medicinei de la tatăl său, a călătorit mult prin Grecia în calitate de medic itinerant şi a fost recunoscut de toţi ca un practician foarte bun. Prin anii 420 înainte de Hristos s-a întors în patrie, pe insula Kos unde a fondat o şcoală de medicină. Apoi a mai fondat încă o şcoală de medicină în Tessalia. Moştenirea lăsată de el este “Corpus Hippocratum”, un volum care cuprinde 70 de lucrări de medicină, dintre care istorii cred că şase îi aparţin cu siguranţă lui, iar celelalte fiind scrise de alţi autori. Celebrul medic şi fondator al şcolilor de medicină a alcătuit acest jurământ pentru discipoli ca în felul acesta să-i oblige la moralitate şi responsabilitate. Deci, să vedem ce este scris în Jurământul lui Hipocrat care şi azi este depus de către studenţii celor mai multe facultăţi de medicină.

Jurământul lui Hipocrat începe cu aceste cuvinte:

Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea

Cel mai mult probabil că Hipocrat nu a cunoscut Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament. El a crescut şi a trăit într-o societate politeistă, dovadă fiind că la începutul acestui jurământ enumeră zeii medicinei şi apoi toţi zeii şi zeiţele cunoscute grecilor. În primul secol, când Apostolul Pavel a venit în cultura greacă cu mesajul Evangheliei Domnului Isus Hristos, Luca, autorul cărţii Faptele Apostolilor, l-a însoţit pe Pavel şi a scrs:

Pe când îi aştepta Pavel în Atena (pe Sila şi pe Timotei), i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli. (Faptele Apostolilor 17:16)

Pentru Luca cele văzute nu erau ceva neobişnuit, deoarece el însuşi era grec şi crescuse în acest context religios. Apropo, Luca era doctor şi, cred eu, la absolvirea şcolii de medicină a depus şi el acest jurământ. Pe atunci el nu cunoştea încă pe Domnul Isus Hristos, altfel nu ar fi putut să pronunţe primul paragraf al jurământului care se referă la zei. Pe vremea lui Hipocrat însă, grecii erau în neştiinţă cu privire la Dumnezeul adevărat, cu privire la Fiul Lui, Isus Hristos, şi cu privire la adevărata mântuire. De aceea Apostolul Pavel, când li s-a adresat celor din Areopag (locul discuţiilor publice din Atena) le-a spus şi aceasta:

Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…(Faptele Apostolilor 17:30-31)

Dar, chiar dacă în vremea lui Hipocrat grecii nu cunoşteau pe Dumnezeul adevărat, ei nu au negat existenţa autorităţii supreme, existenţa dumnezeirii. Tocmai acesta şi este factorul de bază care determină morala. Dacă oamenii nu recunosc autoritatea supremă a lui Dumnezeu, ei nu mai au nici un temei pentru moralitate.

Recent am discutat cu un medic foarte renumit din ţară, un om deosebit şi credincios lui Dumnezeu. Când i-am spus că Jurământul lui Hipocrat începe astfel, el a rămas mirat, spunând că versiunea pe care o cunoştea anterior nu conţinea acest paragraf. Este normal că azi acest paragraf nu mai face sens, pentru că noi ştim că un idol este tot una cu nimic, cum spun Scripturile. Tragedia cea mai mare este că astăzi sunt un mare număr de medici şi lucrători medicali care nu au cunoştinţă şi nici frică de Dumnezeu. Aceasta afectează grav moralitatea lor şi relaţiile cu pacienţii. Ce stă la baza moralităţii tale?

Prima din lista angajamentelor incluse în Jurământul lui Hipocrat este:

Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.

După zei, primul în lista responsabilităţilor şi obligaţiunilor este învăţătorul sau profesorul, chiar înaintea pacientului. Şi dacă cineva nu ştie a păstra respect faţă de cel care l-a învăţat, nu mai poate avea respect faţă de nimeni. Profesorul merită un respect ca şi cel pe care trebuie să-l dăm părinţilor despre care una din cele zece porunci spune:

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. (Exodul 20:12)

Respectul pentru Hipocrat însemna nu doar cuvinte, ci şi grija de nevoile financiare ale celui ce te-a învăţat arta (nu este numită nici meserie, nici profesie) şi prezenţa alături de el cînd va fi în nevoie. Mai mult, respectul acesta avea să se extindă şi faţă de descendenţii învăţătorului, adică fii, nepoţi sau strănepoţi şi nu prin a le da bani, ci a-i învăţa arta. Biblia vorbeşte foarte mult cu privire la felul cum trebuie să te porţi cu cel ce te-a învăţat şi mai ales care te învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Unul din aceste pasaje spune:

Cine primeşte învăţătură din Cuvânt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. (Epistola lui Pavel către Galateni 6:6)

Privind la realitate, vedem că puţini sunt cei care apreciază cu adevărat pe învăţătorii care i-au învăţat o artă, o profesie sau o meserie. Mult mai puţini sunt cei care apreciază pe drept valoarea învăţăturilor primite din Cuvântul lui Dumnezeu şi pe cei ce se trudesc la aceasta. Cum se manifestă respectul tău faţă de cel ce te-a învăţat meseria, arta sau profesia şi faţă de cel ce te învaţă sau te-a învăţat Cuvântul lui Dumnezeu?

Nici următorul aliniat al Jurământului lui Hipocrat nu pomeneşte despre pacient, pentru că se referă în întregime la învăţătură, cu privire la care medicul se obliga astfel:

Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.

Dacă citiţi încă o dată cu atenţie, veţi vedea cu siguranţă că acest jurământ trebuia să fie depus înainte de a începe să înveţe cineva arta medicinii şi nu la absolvire, cum se obişnuieşte astăzi. De ce? Pentru că cunoştinţele sunt periculoase când ajung la dispoziţia oamenilor lipsiţi de moralitate. De altfel, nu medicii sunt cei care fac avorturile? Dar, vom ajunge şi la acest subiect care tot este cuprins în Jurământul lui Hipocrat.

Apostolul Pavel i-a scris ucenicului său iubit, Timotei, astfel:

Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. (2 Timotei 2:2)

Învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu, nu este una pe care El ar fi cerut vreo dată să o ţinem ascunsă. Trebuie însă să le încredinţăm doar oamenilor de încredere să fie învăţători, ca să o transmită altora. Om de încredere este acel care păstrează învăţătura aşa cum a primit-o şi nu o va dilua cu alte învăţături, nu-i va afecta calitatea. Fiecare preot este chemat să fie un om de încredere şi să se ţină strâns de învăţătura sănătoasă a Domnului Isus aşa cum este lăsată pe paginile Sfintelor Scripturi.

După ce a stabilit responsabilitatea medicului faţă de zei, faţă de învăţător şi faţă de învăţătură, Jurământul lui Hipocrat scrie această obligaţiune pentru medic:

Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.

Poate ar întreba cineva: oare poate fi şi altfel? Poate vreun medic să gândească în alt fel, decât aşa cum scrie această obligaţiune? Da, poate. Să vă dau un exemplu pe care l-a auzit soţia mea de la profesori pe când învăţa la Universitatea de Medicină. Un medic urolog îşi făcea licenţa de doctorat şi avea nevoie să facă un număr anumit de operaţii la rinichi(circa 20). Ca să poată primi cât mai repede licenţa, acest medic a făcut această operaţie la peste 15 pacienţi care nici pe departe nu avea nevoie de ea şi cărora operaţia le-a făcut rău pentru tot restul vieţii. Dar, oare este nevoie să mai prezint şi alte exemple? Presupun că cititorul a auzit singur destule cazuri ca acesta. Domnul Isus ne învaţă în Sfintele Scripturi:

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. (Evanghelia după Matei 7:12)

Nu în toate cazurile de boală viaţa omului este pusă în pericol sau, cel puţin, nu este pusă în pericol imediat. Dar fiecare pacient şi fiecare medic trebuie să realizeze valoarea vieţii umane. Următoarele paragrafe ale Jurământului lui Hipocrat se referă la valoarea vieţii umane şi viitorul medic trebuia să se oblige astfel:

Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.

Anul trecut, la 1 iunie, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodoxi Români (ASCOR) din Moldova a organizat o acţiune Anti-Avort la care am mers şi eu cu copiii noştri, ca să ne pronunţăm pentru apărarea vieţii copiilor nevinovaţi ce sunt omorâţi. Tinerii de la ASCOR au pus nişte imagini cu copiii avortaţi şi au aprins lumânări pentru aceşti copii. Toate se întâmplau în faţa unui spital din oraş unde se fac cele mai multe avorturi. Eu, la rândul meu, am tipărit pe foi mesajul Ce spune Dumnezeu despre avort? şi îl distribuiam tuturor trecătorilor câte o copie. Mai apoi am făcut şi o lecţie care am recomandat-o multora şi care a fost predată în biserici, în şcoli, spitale, cămine studenţeşti, etc. Cei mai mulţi oameni când primeau o copie a mesajului ne mulţumeau că am iniţiat această acţiune. Dar, atunci când stăteam în faţa spitalului, în timpul acţiunii Anti-Avort, s-a întâmplat să treacă pe acolo un grup de medici şi studenţi ai Universităţii de Medicină, care tocmai veneau de la ore. Ei au fost cei mai supăraţi pe noi şi spuneau: “Cum nu înţegeţi că nu poţi să accepti să naşti un copil dacă nu ai cu ce să-l întreţii?”. Pentru ei valoarea fetusului nu are aceeaşi valoarea ca şi viaţa omului născut. Hipocrat a crezut altfel, aşa cum ne învaţă şi Cuvântul lui Dumnezeu. Viaţa fetusului (copilului care se află în burta mamei) are aceeaşi valoare ca şi viaţa fiecărui din noi. Doar nimeni nu-şi omoară copiii pentru că nu are o condiţie materială pe care şi-o doreşte? De ce atunci au ajuns oamenii atât de cruzi ca să-şi omoare propriii copii care nu se pot apăra? De ce medicii sunt cei care se transformă în criminali şi iau viaţa acestor copii?

Mi-a povestit fiica care învaţă la Colegiul Pedagogic că într-o zi a venit să le vorbească un scriitor care s-a lăudat că a fost chirurg înainte şi a făcut mai multe avorturi. Sunt mândru de fiica noastră care s-a sculat în picioare şi, înainte ca să iasă din sală, a spus tare, în auzul tuturor: “Nu vreau să ascult un criminal care a omorât copii nevinovaţi…”. Un adevărat medic va aprecia totdeauna viaţa la valoarea pe care a pus-o Dumnezeu în ea şi nu va face nimic care poate contribui la luarea vieţii cuiva. Ce valoare are viaţa umană pentru tine?

Nimeni nu poate pretinde că cunoaşte totul. De aceea, nimeni nu trebuie să-şi depăşească limitele cunoştinţelor şi deprinderilor sale. La aceasta s-a referit Hipocrat în următorul paragraf când le cere viitorilor medici să jure astfel:

Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa. Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.

Unii din aroganţă, alţii din lăcomie se apucă să facă lucruri de care nu au suficientă competenţă sau nu au de fel. Un medic cu frică de Dumnezeu nu va face nici odată astfel şi va fi gata ori de câte ori nu ştie să o recunoască şi să trimită pacientul la alt medic, care este suficient de competent în materie. Aceasta implică o colaborare sănătoasă între medici, dar se referă şi la noi, toţi oamenii care slujim unii la alţii în diferite feluri.

Următoarea obligaţiune a jurământului spune:

În orice casă voi întra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor; mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.

În timp ce le ofeream oamenilor consiliere spirituală, mulţi mi s-au plâns, şi mai ales doamne sau domnişoare, că atunci când s-au adresat la medici după ajutor, au fost îndemnaţi la relaţii sexuale în afara căsătoriei ca şi un remediu pentru boala lor, iar unii medici au spus-o pe faţă că “se oferă cu acest serviciu”. Dumnezeu spune clar în Sfintele Scripturi că curvia şi preacurvia aduc blestem, boală şi nenorocire în familie şi afectează nu doar sănătatea fizică dar şi soarta eternă a oamenilor.

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. (Epistola către Evrei 13:4)

Oamenii au diferite motive din care nu vor să li se facă cunoscută boala. Unii din pricina că au dobândit aceste boli prin comportament imoral, iar alţii sunt intimidaţi de boala lor sau un oricare alt motiv. În procesul diagnosticării şi a tratamentului, medicul poate ajunge să cunoască lucruri intime, foarte personale. De aceea următoarea obligaţiune pe care trebuia să şi-o însuşească un viitor medic era:

Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

Dumnezeu a spus prin gura înţeleptului împărat Solomon astfel cu privire la păstrarea secretelor.

Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace. – Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat. (Proverbele lui Solomon 11:12-13)

Lucrul acesta este folositor nu doar medicilor, ci şi tuturor oamenilor şi mulţi nu pot avea nici odată prieteni adevăraţi pentru că nu pot păstra secretele încredinţate sau lucrurile pe care au ajuns să le cunoască fără ca cineva să fi intenţionat să le spună lor.

Ultimul paragraf al renumitului Jurământ a lui Hipocrat este intenţionat să-l facă conştient pe cel ce se obligă cu acest legământ cu privire la beneficiile respectării sau consecinţele călcării lui. Iată conţinutul acestui ultim paragraf:

Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.

Am menţionat anterior cum un medic vestit din ţară nu auzise despre prima parte a Jurământului lui Hipocrat care se referă la zeităţi. Medicul nu cunoştea pentru că cineva a vrut ca el să nu cunoască, cineva a vrut să-L scoată pe Dumnezeu din viaţa şi arta lui de medic. D-lui nu a permis acest lucru şi este un bun creştin şi un medic renumit. Dar, care sunt consecinţele pentru cei ce nu se socot cu obligaţiunile Jurământului pe care l-au rostit în faţa martorilor văzuţi şi nevăzuţi? Sunt multe şi grave. Tot de la acel medic cu renume am aflat despre acest caz.

La secţia de urgenţă a unui spital lucrau ca şi chirurgi şi tatăl şi fiul. Fiind un om rău, tatăl nu se apuca nici odată să vindece oamenii până nu-i era garantată plata. Banii erau mai importanţi decât vieţile omeneşti. Şi ce credeţi. Într-o zi, pe când el era la serviciu, fiul lui, a intrat la un magazin şi, nimerind la un conflict între nişte bărbaţi beţi, a devenit victima acestui conflict, primind mai multe lovituri cu cuţitul. A fost dus la secţia de urgenţă, ca să-i fie salvată viaţa. Fiindcă era în sânge tot, nu a fost recunoscut de nimeni care era la secţia de internare. Totuşi, cei de la secţia de internare au raportat chirurgului, cerându-i să facă repede intervenţia chirurgicală pentru a-i salva viaţa. La cererea lor chirurgul de gardă a răspuns: “Să vină rudele şi să aducă plata, căci eu nu mă voi apuca să cârpesc gratis pe toţi beţivii…”. Numai că de data aceasta atitudinea lui de a nu face nimic gratis, l-a costat mai mult decât toţi banii câştigaţi anterior de la “cârpire”, cum şi-a numit singur profesia. Preţul a fost fiul lui propriu. Nu am terminat istoria. Când au venit şi i-au spus că bărbatul adus a pierdut mult sânge, dar mai poate fi salvat, chirurgul nostru nu a întreprins nimic. Apoi, după ce a murit pacienutul (fiul), femeia care a mers să-i ducă cadavrul la morgă, a recunoscut că era fiul chirurgului şi a venit să-i aducă vestea groaznică.

Mi s-a spus despre un alt caz, când, exact aşa, medicul de gardă nu se lăsa nicidecum convins de stăruinţele sorei medicale să meargă să salveze viaţa unui copil despre care la moment nu ştiau nimic. Medicul spunea: “Până nu aflaţi cine este şi până nu plăteşte nu începem a face nimic…”. Când a venit sora medicală să-i spună că copilul deja decedase, a mers şi medicul curios să vadă cine era acest copil ai cărui părinţi au “întârziat cu plata”. Şi cine credeţi că era? … Fiul lui. Să ne socotim cu ce spun Sfintele Scripturi:

Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera…” (Epistola lui Pavel către Galateni 6:7)

Generaţia de astăzi distruge una după alta valorile de veacuri. Vedem aceasta peste tot. Au recunoscut-o şi autorii articolului despre Jurământul lui Hippocrate din enciclopedia Wikipedia care au scris:

Multe din principiile acestui jurământ sunt şi astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional sau interzicerea relaţiilor intime cu pacienţii. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului sau a eutanasiei.

Faptul că avortul şi eutanasia au devenit subiecte controversate pentru unii medici, arată că viaţa umană nu mai are valoare în ochii lor. Având în vedere cum sunt azi distruse valorile ce ţin de comportamentul sexual al oamenilor, dacă nu întreprindem nimic, ne putem aştepta ca nu peste mult timp să devină pentru medici “subiecte controversate” şi păstrarea secretului profesional sau interzicerea relaţiilor intime cu pacienţii. Odată cu dezicerea oamenilor de la aceste valori, vin şi consecinţele, multe şi grave şi aceasta pentru că Dumnezeu este acelaşi ieri, azi, şi în veci. El este Tatăl luminilor şi în El nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. Să-I căutăm faţa, studiind Cuvântul Lui – Biblia.