text Studii

DACĂ TREBUIE SĂ AI PARTE DE EXPERIENȚA DIN “GRĂDINA GHETSIMANI”

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

(Faptele apostolilor 20:20,3) “... Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case. Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

(Faptele apostolilor 14:22) “…în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Acest adevăr folositor, că noi (nu doar cândva apostolul Pavel), trebuie să trecem prin multe necazuri, până vom intra în Împărăția Cerurilor, trebuie să ne inspire să stăm tari în credință, când vom trece prin împrejurări dificile. Dar nu puțini predicatori și învățători ai Bibliei, în ziua de azi, vorbesc doar despre “lucrurile plăcute” din Evanghelie. Dacă îi vei asculta foarte atent, atunci vei auzi că viața credinciosului constă doar din minuni: de parcă toate rugăciunile sunt ascultate, chiar în ceasul acela, toți se simt foarte bine, toți au toate lucrurile pe care și le doresc, și nu duc lipsă de nimic, iar pe pământ ai parte doar de împrejurări foarte plăcute. Toate lucrurile care se referă la ispite și la suferințele de care a avut parte Iov, sunt prezentate de ei, ca ceva, care face parte din gândirea și credința negativă. Căci Dumnezeu este atât de bun, “cine dă suficient, va primi belșug de binecuvântări.”

Dar indiferent de aceasta, cei mai hotărâți ucenici ai Lui Iisus au parte de amărăciune, de sărăcie, și de suferințe, tot astfel precum Iov. Bisericii din Smirna i-a fost prezis: «Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii. »(Apocalipsa 2:9-10). În Smirna nu era simplu să fii creștin. Dumnezeu știa cum suferea biserica, cât de săracă era, și prin ce fel de necazuri trecea, dar El nu-I mustra din cauza vreunui păcat, din cauza că nu au avut o mărturie pozitivă, din cauza că nu erau în stare să obțină făgăduința succesului, sau pentru că nu au fost în stare să-l alunge pe diavol. De asemenea, Hristos nu a promis, celor ce sunt credincioși, o viață mai bună. Doar a prezis că în urma activității duhurilor necurate, situația lor grea, va deveni și mai grea, pe unii îi așteaptă închisoarea, iar pe alții moartea. Lor le-a fost dată porunca să rămână credincioși, chiar dacă vor sta în fața morții, pentru a primi răsplata promisă – cununa vieții. Prin multe necazuri trebuie să intre în Împărăția Cerurilor.

Desigur, este plăcut să asculți predicatorii, care predică despre “lucruri plăcute”, dorim, ca toți copii lui Dumnezeu să trăiască pe pământ, foarte bine, precum predică acești oameni. Dar, din păcate, viețile multor creștini sinceri și evlavioși, sunt altfel. Astfel de predici au influențat inima multor creștini, și ei în ziua de azi, nu mai sunt în stare să rabde suferințele, să rezolve problemele vieții. Și nu este de mirare, că oamenii tineri și nu doar cei tineri, se dau bătuți, din cauza falimentelor din viață. Experiența lor, nu este în conformitate cu acea imagine, care este predicată, exemplul creștinului, care întotdeauna are izbândă, este împlinit, bogat, și mereu are o gândire pozitivă. Această lume, nu este perfectă, și de asemenea în viața noastră de zi cu zi, totul arată altfel. Probabil ai nevoi, ai parte de greutăți și ai probleme mari în familie, prietenii tăi sunt dependenți de droguri. De multe ori, nu știi ce se va întâmpla mâine, și aceasta te sperie. Singurătatea și descurajarea te înconjoară. Nu va schimba nimic, dacă te vei convinge că greutățile nu există.

Niciun predicator, care predică (lucruri plăcute) nu va putea să culeagă din învățătura Bibliei, și din viața creștinilor sinceri, Experiența din grădina Ghetsimani”. Paharul suferinței, ceasul singurătății, și noaptea disperată – de toate acestea a avut parte Învățătorul nostru (Ioan 15:20). De aceea, este foarte important adevărul, pe care l-a scris apostolul Pavel, “…pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rânduiţi” (1 Tesaloniceni 3:3). Să rămânem tari în credință, chiar dacă suntem sub presiunea greutăților, să nu cădem de oboseală în timpul încercărilor, prigoanelor, din cauza credinței noastre, care sunt pregătite pentru noi!

Cel mai important succes, trebuie să-L obținem în “Grădina Ghetsimani”, ci nu “în rezervele subterane de aur a unei bănci de stat!

- Îți mulțumesc Doamne Iisuse, pentru “experiența din grădina Ghetsimani”, de care am parte în viață, pentru încurajarea, care mă ajută să îndur toate necazurile, și să nu mă clatin sub presiunea greutăților materiale, și sub atacurile celor, ce se împotrivesc Evangheliei! Chiar dacă voi avea parte de încercări mai grele, totuși ajută-mă, prin puterea Ta, să-Ți rămân credincios (credincioasă) până la sfârșit, cu speranța că voi obține cununa vieții! Te rog pentru toate acestea în numele Tău, Iisus, Cel, Care a fost mort, și a înviat din nou, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

EVENIMENTUL DIN GRĂDINA GHETSIMANI, NE ADUCE AMINTE CĂ DORINȚELE NOASTRE, ȘI VOIA DOMNULUI – NU SUNT LA FEL

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise