Bazele biblice ale instaurării „Împărăţiei de o mie de ani”
pe pământ
de Victor Dobrescu
În anul 2000 (în zilele de luni - 22 mai, marți - 23 mai și miercuri - 24 mai) la Biserica baptistă Golgota, din București, a avut loc o conferință a carei temă a fost cartea Apocalipsa:
Viitorul în lumina profeției – Semnele vremurilor din urmă
Trei pastori recunoscuți (D M, P D, I T) au vorbit, fiecare în câte o zi de la ora 18.0, dintr-o anumită perspectivă.
– DM Semnele vremurilor din urmă în natură
– P D Semnele vremurilor din urmă reflectate în tehnologie
– I T Semnele vremurilor din urmă în Biserică
*******
Pastorul DM a încheiat cu un sfat:
– „Trăiește ca și cum Hristos a murit ieri, a înviat azi și va veni mâine”.
*******
Pastorul PD a vorbit în data de 23 mai despre „Semnele vremurilor din urmă reflectate în tehnologie”, incluzând în comentariu multe informații despre evenimentele ce preced Împărăția de o mie de ani.
Printre altele am reținut că:
– „Umanitatea niciodată n-a putut fi controlată deplin, dar în viitor va fi…
– Satana cunoaște bine Apocalipsa și își pregătește venirea pe pământ…[prin influiențarea creștinilor de a interpreta greșit Sfânta Scriptură și de a nu trăi viața de zi cu zi după standardul Domnului Isus Hristos- nota mea]
– Satana va avea o formă de întrupare în Antihrist…
– [va exista o]… armonie satano-umană ce va fi distrusă de Dumnezeu.”
*******
Iar Pastorul IT a afirmat:
– „Apocalipsa 19:11-21 este o scriere metaforică…
– Sabia Cuvântului ucide pe omul cel vechi pentru nașterea omului nou….
– Națiunile sunt ucise și reînviate prin Evanghelie”.
*******
Prin aceste afirmații pastorul IT promova și susținea concepția că, „Isus va reveni după ce creștinii (nu Hristos însuși) vor fi instaurat împărăția pe acest pământ”.
Afirmația că „Apocalipsa 19:11-21 este o scriere metaforică” exclude concepția că va exista o domnie literală de 1000 de ani a lui Hristos pe pământ.
Prin afirmații de acest fel se spiritualizează pasaje întregi din Apocalipsa și din restul Bibliei eliminând evenimentele reale cu caracter escatologic din sfera pământului, dând naștere unor pseudo-realități biblice virtuale.
Acest gen de afirmații pun sub semnul întrebării realitatea literală nu numai a cărții Apocalipsa, ci și a primelor trei capitole din Genesa, contestate atât de vehement de teologii liberali.
Astfel că întrebările următoare se impun în mod imperative celui care citește și studiază cartea Apocalipsa:
– Va fi sau nu va fi o Împărăție de o mie de ani pe pământ?
– Ce importanţă are faptul că va fi sau nu va fi o „Împărăţie de 1000 de ani” pe pământ?
– Vor fi mai multe judecăţi sau doar una generală? Unde şi când vor avea loc?
*******
Principiul lui Aristotel, principiul noncontradicţiei
Principiul noncontradicţiei este cel mai important dintre toate principiile logice, spunea Aristotel, întemeietorul logicii, pe care l-a formulat cu ≈ 350 de ani înainte de naşterea Domnului Isus Hristos.
Definiţie. Două enunţuri, dintre care unul afirmă şi celălalt neagă acelaşi predicat despre acelaşi subiect, nu pot fi ambele adevărate în acelaşi timp şi sub acelaşi raport.
Consecinţe. Odată asumată sau trecută cu vederea o asemenea contradicţie duce la imposibilitatea de a mai deosebi adevărul de fals, pentru că asumând o asemenea contradicţie drept premisă se poate demonstra, în sensul strict al cuvântului, absolut orice.
*******
„Împărăția de 1000 de ani” va fi pe pământ: Pasaje biblice:
Luca 1:31-32 … Îngerul Gavril o anunţat-o pe fecioara Maria în legătură cu naşterea lui Mesia: „El va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da tronul Tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit.”
Apocalipsa 5:9-10 … ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!”
Apocalipsa 20:6 … vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu el o mie de ani.
În Evanghelia după Matei 2:2 descoperim întrebarea magilor: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor, căci I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.
Tot în Evanghelia după Matei 13:37-41 Domnul Isus se prezintă pe Sine ca Împăratul:
“Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul Omului… Sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei…Fiul Omului va trimite îngerii Săi şi ei vor smulge din Împărăţia Lui… pe cei ce săvârşesc fărădelegea.”
Apostolul Pavel în 1Corinteni 15:24-25 a scris:
a) „Trebuie ca el să împărţească până va pune pe toţi duşmanii Săi sub picioarele Sale.
b) În urmă… El va da împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl.”
Caracterul veșnic al Împărăției de 1000 de ani
După deslegarea lui Satan din Adânc și ultima a sa revoltă împotriva lui Dumnezeu, Domnul Isus îl va înfânge pe Satan, îl va arunca în iazul de foc, unde vor fi aruncați mai întâi Antihristul și Proorocul mincinos, după lupta de la Armaghedon (Apoc 19:11-21; 20:7-10). Apoi (după Judecata de la Marele Tron Alb, când cerul dintâi și pământul, vor pieri, și marea nu va mai fi) Domnul Isus va crea un cer nou și un pământ (Apoc 20:11-15; 21:1). Când toate aceste evenimente escatologice se vor împlini, Domnul Isus va da Împărăția în mîinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere (1Cor 15:24-25).
Concluzia este că „Împărăția de o mie de ani”, clădită și condusă de Domnul Isus, continuă sub conducerea lui Dumnezeu Tatăl, și în acest sens Împărăția este și rămâne veșnică, iar Domnul Isus va fi coregent cu Dumnezeu Tatăl (Apoc 3:21; 21:22-23).
Conceptul despre Împărăţia lui Israel este prezent atât în Vechiul Testament, în 1Samuel 24:20, cât şi in Noul Testament, în Faptele Apostolilor 1:6.
În pasajul din 1Samuel 24:20 regele Saul adresându-se lui David îi spune: „ Acum iată, ştiu că tu vei domni, şi că Împărăţia lui Israel va rămâne în mâinile tale.”
Iar în pasajul din Faptele Apostolilor 1:6 este consemneată întrebarea adresată de apostoli Domnul Isus Hristos: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”
Chiar şi teologii amilenişti şi postmilenişti conchid că, interpretând literal biblia şi înţelegând cuvintele şi afirmaţiile Scripturii în sensul lor normal, obişnuit, rezultă că Isus Hristos va domni 1000 de ani pe pământ.
Atenție!
– Limbajul metaforic, spiritual, conține în sine un adevăr sau adevăruri consemnate de Duhul Sfânt în pasajele respective din Sfânta Scriptură.
– Orice studiu din Biblie trebuie precedat de rugăciune și chiar de post, iar cercetătorul biblic trebuie să fie călăuzit și iluminat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, nu de firea pământească.
– În Evanghelia după Ioan 16:13-15 sunt consemnate promisiunile Domnului Isus Hristos:
„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului [Duhul Sfânt], are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.
El mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu [al Domnului Isus este și cuvântul scris, Biblia-Sfânta Scriptură] şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
Întotdeauna limbajul literar în Biblie, indiferent de gen, conține un adevăr de la Dumnezeu, care uneori poate fi descoperit doar printr-o exegeză corectă, având la baza studiului traducerea literală a pasajelor din copiile manuscriselor existente de limba ebraică, aramaică și cele de limba greacă pentru Noul Testament.
Chiar dacă cei care nu cred în Mileniu sunt sinceri în afirmaţiile lor, sinceritatea nu reprezintă un test al adevărului. Oamenii au greşit şi încă pot greşi din sinceritate.
Adevărul este prin natura sa exclusivist, nu îngăduie o altă concluzie: doar una din două sau mai multe concepţii este adevărată, iar celaltă este falsă!
Cea falsă trebuie abandonată ca fiind iraţională!
*******
„Împărăţia de 1000 de ani pe pământ”
– Criterii biblice autoritative –
1) Citirea și studierea sistematică a Bibliei, prin călăuzirea Duhului Sfânt, pentru cunoașterea generală a Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este o condiție primordială pentru interpretarea corectă a Sfintei Scripturi
*******
2) Înțelegerea și acceptarea revelaţiei progresive a Sfintei Scripturi (Geneza 1:1; Coloseni 1:16; 1Corinteni 15:23-26; Coloseni 2:9-10; Evrei 1:1; 2 Petru 1:19).
Dumnezeu descoperă în Sfânta Scriptură în mod progresiv adevărul despre Sine, despre universul creat de El și despre om.
„Dumnezeu nu a descoperit tot adevarul despre Sine dintr-o dată, ci S-a revelat gradat, pas cu pas, unor oameni diferiţi de-a lungul istoriei (cf. Evrei 1:1)…
Revelaţia lui Dumnezeu este progresivă şi culminează în revelaţia privitoare la [Domnul Isus] Cristos [revelație consemnată în Noul Testament].”
Un exemplu de revelație progresivă este înțelegerea structurii morfo-funcționale a omului creat de Dumnezeu și culminează cu afirmațiile Domnului Isus și ale apostolului Pavel din Noul Testament.
*******
3) Interpretarea literală a Bibliei prin călăuzirea Duhului Sfânt se referă la o interpretare „normală” – înţelegând cuvintele şi afirmaţiile Scripturii in sensul lor normal, obişnuit. (Psalmul 22; Isaia 7:14; 53:1-12; Mica 5:2).
Întotdeauna limbajul literar în Biblie, indiferent de gen (alegoria, analogia, antiteza, comparația, epitetul, hiperbola, imagini artistice și apocaliptice, metafora, metonimia, parabola, paradoxul, personificarea, prototipul, simbolul, sinecdoca... ) conține un adevăr de la Dumnezeu, care uneori poate fi descoperit doar printr-o exegeză corectă, având la baza studiului traducerea literală a pasajelor din copiile manuscriselor existente de limba ebraică, aramaică pentru Vechiul Testament și cele de limba greacă pentru Noul Testament.
*******
4) Distincţia dintre Israel şi Biserică (1Corinteni 10:32; Romani 9:6).
Termenul Israel se referă întotdeauna la descendenții fizici ai lui Iacov; nicăieri nu se referă la Biserică.
1 Corinteni 10:32 Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.
Romani 9:6… nu toţi cei ce se coboară din Israel, sunt Israel; …
*******
5) Teoria inspiraţiei verbale (plenară, infailibilă, ineranţă nelimitată) a Bibliei (2 Samuel 23:2; Matei 4:4; 5:17-18; Ioan 10:35; 1 Timotei 5:18; 2 Petru 1:19-21; 3:16;).
Dumnezeu i-a supravegheat pe autorii umani ai Bibliei în aşa fel încât aceştia au compus şi au înregistrat mesajul Lui către omenire fără eroare în cuvintele textelor originale.
*******
6) Existenţa profeţiilor escatologice în Vechiul Testament şi Noul Testament (Deuteronom. 4:30; 1Samuel 4:20; Isaia 9:6-7; Daniel 9:24-27; Zaharia 4:9; Fapte 1:3,6-7; 1Corinteni 15:23-24; Apocalipsa 3:21; 20:4).
Dacă profeţiile soteriologice s-au împlinit 100%, de ce profețiile escatologice n-ar fi literale, împlinindu-se integral, 100%, ?
În acest sens Apocalipsa 20 este un capitol literal.
*******
7) Discursul pro-Mileniu al Domnului Isus Hristos (Matei 23:37-39; Fapte 1:6-7).
În Evanghelia după Matei, Domnul Isus Hristos arată în capitolul 23:37-39 că, deşi poporul Israel L-a respins, nevâzand în El pe Mesia, (Ierusalimul, capitala Israelului, reprezintă în acest caz tot poporul Israel) totuşi ei Îl vor mai vedea, Îl vor accepta si nu-L vor mai respinge la cea de-a doua venire a Sa, profeţită în Zaharia 12:10.
Atunci se va împlini pentru tot poporul Israel profeţia din Psalmul 118:26, când toţi vor spune la a doua venire a Domnului Isus: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” inaugurând astfel pe pământ începutul Împărăţiei de o mie de ani, aşa cum a fost profeţit şi în cartea Isaia, capitolul 65.
Deci, „Împărăţia de o mie de ani” ţine încă de viitor şi este o realitate afirmată de către Domnul Isus Hristos.
Şi tot o realitate afirmată de către Domnul Isus Hristos este că Israel se află încă în planul lui Dumnezeu ca naţiune, cu un rol bine definit în viitor.
Reînfințarea statului Israel în anul 1948 a creat cadrul profetic și istoric în care Domnul Isus Hristos se va întoarce pentru a-Și instaura personal Împărăția lui Israel pe pământ.
De reținut că,
atât concepția amilenistă (Mileniul este perioada de pe pământ între cele două veniri) cât și concepția postmilenistă, dar şi o altă formă de amilenism care susţine că „mileniul este starea prezentă a sfinţilor din cer” au apărut în perioada în care Israelul nu mai exista ca stat din anul 70 d. H.
Un alt pasaj biblic care validează, tot prin Domnul Isus Hristos, faptul că Israel se mai află încă în planul lui Dumnezeu ca naţiune se află în Faptele Apostolilor capitolul 1.
După ce în versetul 3 evanghelistul Luca precizează că după înviere Domnul Isus s-a arătat deseori ucenicilor „timp de patruzeci de zile … vorbind cu ei lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu” (Împărăţia, care a început în momentul lucrării publice a Domnului Isus, nu trebuie confundată cu Biserica, care a luat ființă în ziua Cincizecimii! ), în versetul 6 apostolii „…L-au întreabat:
„Doamne, în vremea aceasta ai de gand să aşezi din nou împărăţia lui Israel?”
Iar Domnul Isus Hristos în versetul 7 le-a răspuns:
„Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatal le-a păstrat sub stăpânirea Sa”.
Prin aceste versete Domnul Isus reafirmă încă odată faptul că El a discutat cu ucenicii şi despre rolul lui Israel ca naţiune în planul lui Dumnezeu şi despre rolul lui Israel în „Împărăţia de o mie de ani” ce urma sa vină (adevăr implicit).
Însă, la întrebarea ucenicilor, vizând data când urma să fie aşezată această Împaraţie a lui Israel, Domnul Isus le-a răspuns că nu pot cunoaşte când anume va veni Împaraţia Sa, declanşarea acestui eveniment fiind exclusiv sub autoritatea Tatălui.
De remarcat că în Faptele Apostolilor capitolul 1:7, Domnul Isus Hristos vorbeşte de „kairous”, „soroacele”, adică de perioade de timp (esența dispensaționalismului).
În Concordanţa lui Strong nr. cuvântului „kairos”, -ou, o, este 2540; iar în „Dicţionarul grec-român pentru studiul cuvintelor Noului Testament (Arad 1999)”, tradus după Noul Testament grecesc editat de Kurt Aland, Mattew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger şi Allen Wikgren, publicat de Societatea biblică Unită, Suttgart 1983) sensurile cuvântului grec sunt: „o perioadă de timp, vreme (referindu-se la timp), timp (corespunzător, potrivit), prilej, ocazie; oportunitate”.
În textul grec cuvântul „kairous” este la plural şi nu poate fi tradus sub nicio formă cu „Ziua”, cum a făcut International Bible Society în „Noul Testament O traducere în limba română contemporană”.
Traducerea nu este îndreptăţită de copiile manuscriselor din limba greacă, ediţiile 1993/4/5/6: The Greek New Testament, edited by Barbara Aland, Kurt Aland, Johannes Karavidopoulos, Carlo M. Martini, Bruce Metzger Forth Revisied Edition, 1993 United Bible Societes. Acolo se află „kairou”, plural nu singular! !
International Bible Society în „Noul Testament O traducere în limba română contemporană” au făcut lucrul acesta pentru a susține amilenismul și postmilenismul!
În acest text, din Faptele Apostolilor, este confirmat de Domnul Isus Hristos „Dispensaţionalismul Biblic” şi rămânerea pe scena „istoriei sacre” a Israelului ca naţiune în planul lui Dumnezeu.
„Dovezile concludente pentru adevărul unei doctrine sunt în primul rând cele exegetice! !”
Când va fi instaurată „Împărăţia de o mie de ani” pe pământ, Biserica va fi împreună cu Domnul Isus Hristos la conducerea Împărăţiei.
Atunci apostolii vor „judeca” (conduce) cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Iar alături de Domnul Isus Hristos, Biserica va avea un rol activ, iar Israelul îşi va asuma rolul de „misionar” printre popoarele lumii.
Astfel evreii nu vor mai fi doar depozitari ai învăţăturii lui Dumnezeu, ci şi iradiatori ai mesajului evangheliei printre naţiuni.
*******
8) Discursul pro-Mileniu al apostolului Pavel. Israelul în planul lui Dumnezeu ca națiune (Romani 11:25-27; 1Corinteni 15:24-28).
În anul 57 d. H. , la aproape 24 de ani de la omorârea lui Ştefan, apostolul Pavel îndrumat de Duhul Sfânt scria în Romani 11:25:
„Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri inţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până va intra numărul deplin al Neamurilor” [Naţiunilor].
În versetul 28 apostolul Pavel scrie despre Israelul împietrit:
„În ce priveşte Evanghelia ei sunt vrăjmaşi, și aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor” [Avraam, Isaac si Iacov].
Deci, Israelul chiar împietrit a rămas întotdeauna în planul lui Dumnezeu ca naţiune.
Şi chiar dacă Israel a falimentat în legamântul mozaic prin neprimirea Domnului Isus Hristos ca Mesia, Israelul are o a doua şansă în viitor, în legamantul avraamic, legământ necondiţionat, încheiat de Dumnezeu cu Avraam, părintele poporului Israel, legământ reconfirmat de Dumnezeu în „Epistola lui Pavel către Galateni” 3:16-18.
Eroarea fundamentală în interpretarea acestui text din Romani 11:25-28, care se face de către cei care susțin că Israel n-ar mai fi în planul lui Dumnezeu ca naţiune, este că aceştia consideră că evreii care L-au acceptat, şi-L vor mai accepta pe Domnul Isus Hristos în decursul istoriei ca Mesia, ar fi din rândul celor care au căzut în împietrire. Fals!
Apostolul Pavel a precizat: „…o parte din Israel a căzut într-o impietrire, care va ţinea pâna va intra numărul deplin al neamurilor”.
Din rândul acestora niciun evreu nu-l va recunaşte pe Isus din Nazaret ca Mesia.
Ei sunt vrăşmaşi deplini ai evangheliei până se va împlini numărul deplin al neamurilor!
Evreii, care în decursul istoriei l-au recunoscut pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia, fac parte din „rămăşiţa” celor ce nu ş-au împietrit inima.
O dovadă că Israelul este distinct faţă de Biserică, şi că a rămas în planul lui Dumnezeu ca naţiune, o găsim în Noul Testament şi a fost consemnată de apostolul Pavel în „Întâia epistolă către Corinteni”, (scrisă aproximativ în anul 56 d. H.) în capitolul 10, cu versetul 32, unde este scris:
„Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu”.
Rezultă din acest verset că, dacă până la coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii Dumnezeu a lucrat în decursul istoriei, după căderea omului în păcat, cu două categorii de oameni:
– mai întâi patriarhii şi naţiunile,
– apoi Israelul şi naţiunile,
– iar odată cu apariţia Bisericii în ziua Cincizecimii, Dumnezeu a început să lucreze, lucrează şi va mai lucra cu trei categorii de oameni: Israelul, Naţiunile şi Biserica.
La întrebarea „A lepădat Dumnezeu pe poporul său?” răspunsul apostolului Pavel este ferm: „Nicidecum!”
Apoi, apostolul Pavel demonstrează în Romani 11:25 şi 28 că Israel se află încă în planul lui Dumnezeu ca naţiune,
iar în 1 Corinteni 10:32 declara că poporul Israel este distinct de Biserică.
Un argument împotriva faptului că Israelul n-ar mai fi în planul lui Dumnezeu ca naţiune îl reprezintă ducerea în robia asiriană, în anul 721 î. d. H. , a zece din seminţiile lui Israel, din regatul de Nord.
S-ar putea crede că cele zece seminţii au fost asimilate şi s-au pierdut, dar după aproape 800 de ani de la ducerea în robia asiriană, apostolul Pavel a consemnat în Faptele Apostolilor, capitolul 26 cu versetele 6 şi 7, aproximativ în anul 63, că,
„… acum, sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei, pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri, şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douasprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte …”
În sprijinul acestei afirmații sunt și pasajele din 2 Cronici 11:16; 30:9,1; Ieremia 33:7. În cartea lui Ieremia se află o profeție despre reîntoarcerea atât a lui Iuda, dar și a lui Israel în țara promisă după anii de robie.
Iar în Evanghelia după Luca, la capitolul 2:36 este semnalată prezenţa lui Ana din seminţia lui Aşer (! !) în anul când, la 40 de zile după naştere, Pruncul Isus a fost dus la Templu ca să fie închinat Domnului conform Legii.
În anul naşterii Domnului Isus seminţia lui Aşer nu dispăruse, fapt consemnat tot după aproape 800 de ani.
Deci, aceste „seminţii” nu sunt pierdute şi dacă majoritatea israeliţilor nu ştiu astăzi din ce seminţie fac parte, Dumnezeu în omniscienţa Sa ştie în mod sigur şi nu va greşi când va alege in viitor pe cei 144.0 de israeliţi despre care „vorbeşte” cartea Apocalipsa în capitolul 7.
*******
9) Argumentul istoric al „Împărăției de o mie de ani” pe pământ – Chiliasmul primilor creştini (Clement din Roma, Ignaţiu de Antiohia, Papias, Iustin Martirul, Ireneu, Tertulian).
Creștinii din primele secole au crezut în ceea ce le-au explicat apostolii și ucenicii apostolilor că „Împărăţia de o mie de ani” va fi pe pământ.
Termenul Mileniu îşi are originea în limba latină şi înseamnă „o mie”. Aceasta înseamnă de fapt Mileniul – o mie de ani.
În limba greacă termenul folosit pentru „o mie de ani” era Chilios.
Din cauza aceasta credinţa în „Împărăţia de o mie de ani” a Domnului Isus Hristos pe pământ a fost denumită de către scriitorii creştini din primele trei secole „chiliasm”.
Chiliasmul reprezintă argumentul istoric că „Împărăţia de o mie de ani” va fi pe pământ.
*******
Inormații suplimentare
„Încă de la începuturile sale biserica a fost premilenistă în credinţa ei. Didahiile (circa 100 d. Cr.), Clement din Roma (96 sau 97 d. Cr.), Pastorul din Herma (140-150 d. Cr.), Ignaţiu de Antiohia (50-115? d. Cr.), Papias (80-163 d. Cr.), Iustin Martirul (100 d. Cr.), Ireneu (200 d. Cr.), Tertulian (150-225 d. Cr.) şi alte surse ne arată că biserica primară credea în revenirea lui Isus Cristos pentru a-şi instaura personal împărăţia pe pământ.”
Chiar şi părintele amilenismului Origen (ca. 185–ca. 254 ) a fost la început premilenist. Mai târziu a spiritualizat împărăţia viitoare şi a considerat-o ca fiind epoca bisericii de la Adam şi până în „prezent” [ prezentul lui Origen! ?].
La fel ca şi Origen, Augustin a fost la început premilenist. „Preluând această idee, a spiritualizarii conceptului de împărăţie, Augustin (354-430) a făcut ca ea sa însemne existenţa Bisericii în această lume; totuşi el a înţeles în mod literal cei o mie de ani, aceştia începeau de la înalţarea Domnului Isus Hristos şi se terminau în anul 1000 la revenirea Sa.” Când a trecut anul 1000, fără ca Domnului Isus Hristos să revină, „cei o mie de ani au fost spiritualizaţi pentru a însemna o perioadă nedefinită de timp sau întreaga perioadă între prima şi a doua venire a Mântuitorului nostru”.
Luther şi Calvin au fost amilenişti în escatologia lor, mulţumindu-se „să urmeze învăţătura Bisericii Romei, care la rândul ei l-a urmat pe Augustin”.
În epoca modernă a apărut pe lângă amilenismul lui Augustin ( Mileniul este perioada de pe pământ între cele două veniri) şi o altă formă de amilenism care susţine că „Mileniul este starea prezentă a sfinţilor din cer ( Biblical Doctrines – Doctrine Biblice, New York: Oxford, 1929, p. 643-644)”.
[Informaţii din Charles Ryre, Teologie elementară, Romanien edition Published by BEE International, Dallas, Texas, 1993, produced by permission of Scripture Press, pp. 483-485].
*******
Victor Dobrescu
